Zona Euro a ieșit din recesiune. Economia țărilor membre a crescut pe medie cu 2% în trimestrul al doilea, însă rămâne cu 3% sub nivelul anterior pandemiei. Germania și Franța au înregistrat creșteri ceva mai moderate.

Potrivit datelor Eurostat, economiile tuturor celor 19 state din Zona Euro au crescut în trimestrul al doilea, produsul intern brut (PIB) al zonei fiind cu +13,7% mai mare decât în același trimestru din 2020, dar cu 3% sub finalul anului 2019.

Germania și Franța au înregistrat creșteri trimestriale de +1,5% și, respectiv +0,9%, iar în Italia și Spania, țări ale căror economii au fost mai grav afectate de pandemie, creșterea s-a apropiat de 3%. A existat o revenire și mai puternică în Austria și Portugalia, acestea din urmă raportând creștere economică de 4,9%. 

Analiștii apreciază că activitatea economică în Zona Euro a fost trasă în jos în primele trei luni ale acestui an în mare de faptul că Germania s-a aflat în carantină națională ceea ce a dus la scăderea consumului. Datele Eurostat au mai arătat, totodată, că inflația Zonei Euro a accelerat la 2,2% în iulie de la 1,9% în iunie, cel mai mare ritm de creștere a prețurilor din ultimii trei ani.

Folosim cookies