Potrivit Eurostat, supracalificarea (sau angajarea pe un post ce presupune competențe mai slabe decât pregătirea) este un fenomen în Uniunea Europeană, dar îi afectează mai grav pe angajații veniți din alte țări europene (32%) și mai ales pe cei veniți din alte țări decât cele UE (41%).
În Grecia (71,6%), Italia (66,5%) și Spania (57,1%) sunt cei mai mulți migranți veniți din afara UE care lucrează pe posturi sub calificarea lor. Luxemburg, una dintre cele mai scumpe țări UE, a raportat cele mai mici rate de supracalificare globală în 2020, indiferent de cetățenia lucrătorilor; cu 3,2% pentru cetățenii naționali supracalificați, 3,5% pentru cetățenii altor state membre ale UE și 10,8% pentru cetățenii din afara UE.
Cercetarea Eurostat arată că fenomenul supracalificării este mai frecvent în cazul femeilor, indiferent că acestea au cetățenia țării în care lucrează sau au venit din altă parte. De asemenea, rata supracalificării este mai mare în cazul migranților care au vârste mai mari de 35 de ani.
Supracalificarea reprezintă o formă de gestionare defectuoasă a resurselor umane și indică eșecul politicilor de integrare a migranților veniți din alte țări UE sau din afara acestora. Dintre țările mari ale Uniunii, Franța și Germania au cele mai mici rate de supracalificare a imigranților.