Veniturile medii ale unei familii din România au crescut în anul pandemiei cu 426 de lei, până la 5.216 lei/lună, în timp ce cheltuielile medii au crescut cu 280 de lei, până la 4.372 de lei pe lună.

  • Veniturile totale medii lunare au reprezentat în anul 2020, în termeni nominali, 5.216 lei pe gospodărie (+8,9%) și 2.031 de lei pe persoană (+9,6%) faţă de anul 2019.
  • Cheltuielile totale ale populaţiei au fost în anul 2020, în medie, de 4.372 lei lunar pe gospodărie (+6,8%) și de 1.702 lei pe persoană (+7,5%)
  • Cheltuielile medii au reprezentat 83,8% din veniturile totale, procent în scădere cu 1,6 puncte faţă de anul 2019.

Institutul Național de Statistică arată că salariile reprezintă cea mai mare sursă de venit pentru români (68,2%) dar ponderea lor în totalul veniturilor a scăzut cu 0,4% față de anul anterior. În același timp, ponderea veniturilor din pensii și prestații sociale ale familiilor de români a crescut la 19% din total, față de 18,4%, în 2019. Autoconsumul gospodăriilor rurale (contravaloarea bunurilor făcute în propria gospodărie) reprezintă 6,1% din totalul veniturilor gospodăriilor.

Pe partea de cheltuieli, cea mai mare parte a banilor, 60%, o reprezintă ponderea cheltuielilor de consum, în timp ce 33,6% din cheltuieli au fost alocate pentru plata taxelor, a impozitelor și a contribuțiilor.

Din cheltuielile alocate consumului, românii au alocate 34% pentru mâncare și băuturi nealcoolice, 15,9% pentru întreținerea și încălzirea locuinței și 8,5% pentru tutun și băuturi alcoolice, în creștere de la 8,2% în anul precendent.

Sursa: INSSE

Folosim cookies