Premierul Boris Johnson a susținut o conferință de presă, în contextul în care Marea Britanie a devenit azi primul stat din Europa care a depășit o sută de mii de decese, iar la nivel mondial se plasează pe locul cinci. 

În total, 100.162 de persoane și-au pierdut viața, iar în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.631 de decese, față de 592 de decese raportate ieri.

Principalele declarații ale premierului:

Azi, numărul deceselor din UK a trecut de o sută de mii, o statistică sumbră. Îmi exprim condoleanțele față de toți cei care au pierdut pe cineva din cauza coronavirusului. După ce vom depăși această criză, ne vom aminti de ei și de cei din prima linie care și-au dat viața pentru a-i salva pe alții. Când vaccinurile ne vor elibera de virus, vom fi siguri că avem o lecție învățată. Trebuie să lucrăm împreună să învingem boala. Pe 14 vom evalua situația și vom vedea ce avem de făcut. Rata de infecție este în continuare mare. Depinde de cum vom colabora pentru a putea învinge boala”.

Dr. Chris Whitty

Trebuie să fim atenți să nu ne relaxăm prea devreme. Numărul morților arată că suntem la un nivel ridicat. Trebuie să fim realiști că rata mortalității nu va scădea prea ușor. Mulțumim lucrătorilor din prima linie. Este un an de care nimeni nu vrea să-și amintească, dar pe care nu-l vom uita”.

Surse alternative: Reuters, Euronews.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday