Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene spune că sprijinul fiscal și monetar trebuie să continue, pentru că „noile restricții introduse în prezent în întreaga Europă vor contribui la incertitudinea firmelor și gospodăriilor”.

Christine Lagarde și-a arătat îngrijorarea față de efectele noilor restricții și de riscul unei răsturnări bruște a situației după recuperarea din această vară. Doamna Lagarde a subliniat necesitatea unei politici fiscale și monetare relaxate: „Este clar că atât sprijinul fiscal, cât și sprijinul pentru politica monetară, trebuie să rămână în vigoare atât timp cât este necesar.”, a mai declarat Lagarde duminică, la un forum economic.

Aproape toate statele europene au reintrodus restricții privind funcționarea restaurantelor și cafenelelor, sau chiar restricții de circulație (cazul Parisului).

Restricții introduse în primăvară, între martie și mai, au provocat o cădere a economiei Zonei Euro de 12,1%, iar la nivelul UE reducerea medie a PIB a fost de 11,9%.

Economia României a înregistrat o cădere de 10,5%, față de anul trecut, și de 12,3%, față de primul trimestru din 2020.

Sursă alternativă: Reuters

Folosim cookies