Germania a raportat azi peste o mie de cazuri noi, un număr pe care nu l-a mai atins de pe 10 mai, în vreme ce Franța (care și-a schimbat metodologia de raportare pe 2 iunie) are și ea o medie zilnică de peste o mie de cazuri în ultimele două săptămâni.

Pentru a elimina diferențele de metodologie a raportării, o comparație pe media ultimelor 14 zile arată că dintre țările occidentale Spania stă categoric cel mai rău, dar numărul cazurilor noi crește în toate țările mari, cu excepția Italiei. Aceasta din urmă tocmai a prelungit până pe 15 octombrie starea de urgență, a tăiat legăturile aeriene și terestre cu 16 state din afara UE și a impus carantină celor care vin din România și Bulgaria.

Totuși, chiar dacă au ușoare creșteri, nici în Germania, nici în Marea Britanie sau Franța, valul doi al epidemiei nu este clar conturat și el poate fi anulat de schimbarea comportamentului populației, așa cum s-a întâmplat în Italia.

Cu o populație mult mai mică decât țările comparate (și în care trăiește cea mai mare parte a diasporei sale) România apare tot mai des în articolele din presa occidentală. Potrivit rapoartelor Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, rata de răspândire a coronavirusului este acum foarte mare în mai multe țări balcanice (Serbia, Bosnia), dar în timp ce Bulgaria a reușit să o mențină la o rată de 400 de cazuri la un milion de locuitori, în ultimele 14 zile, în România această rată a ajuns la 840, mult peste celelalte țări (cu excepția Luxemburg) și chiar peste Spania.

În privința mortalității, România este la mare distanță de toate celelalte țări europene cu 22 de decese la un milion de locuitori, aproape dublu față de Bulgaria și UK, următoarele clasate, posibil și din cauza atingerii unor limite ale sistemului sanitar. Deși Spania are acum un număr de cazuri mai mare decât România, mortalitatea cazurilor de coronavirus este de zece ori mai mică.

Țara

Cazuri/milion 

în 14 zile

Decese/milion 

în 14 zile

România             844 22
Spania

              814

2

Belgia

               492

3

Bulgaria

404

13

UK

143

13

Franța

234

2

Germania

117

1

Italia

62

2

Într-o intervenție făcută astăzi, la Timișoara, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a precizat că „avem în acest moment 6 judeţe unde creşterea este de peste 30%. La nivelul celor 3 zile din această săptămână, avem 15 judeţe în care avem o creştere – 6 din Transilvania, 6 din Muntenia, 3 din Moldova şi avem 6 judeţe în stagnare şi 19 judeţe într-o scădere a numărului de cazuri”.

Sursa datelor: ECDC, Ourworldindata, Worldometers

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday