În ultimele două săptămâni, România a înregistrat peste 31% dintre decesele cauzate de coronavirus în toată Uniunea Europeană. Cei 370 de morți de Covid-19, confirmați de autorități, depășesc numeric Franța (113), Italia (104) și Polonia (103) la un loc, iar țările vecine, precum Ungaria și chiar Bulgaria sau Serbia, au rămas la mare distanță.

Dintre țările europene din afara spațiului UE, doar Rusia (1.716) și UK (920), țări cu o populație mult mai mare și cu mai multe cazuri active, au înregistrat mai multe decese decât România, în ultimele două săptămâni.

De altfel, numărul pacienților aflați în stare gravă, la ATI (419), plasează România pe locul doi în Uniune, după Spania (617). Următoarele țări europene cu un număr mai mare de pacienți în stare gravă sunt Franța (361) și Germania (261), în timp ce Italia, puternic afectată la începutul pandemiei mai are doar 42 de pacienți la ATI. La nivel global cei mai mulți pacienți în stare gravă sunt în SUA, peste 18 mii, India aproape nouă mii și Brazilia peste opt mii.

Notă: Primele două grafice se actualizează. Pe măsură ce date noi sunt disponibile, este posibil ca acestea să nu mai corespundă cu cele consemnate la data publicării articolului.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday