​Comisia Europeană a lansat un proiect împotriva dezinformării, până la alegerile europarlamentare. Cere statelor membre și giganților tehnologici să se mobilize pentru a combate amenințările din partea Rusiei.

Comisia Europeană a propus alocarea de fonduri în plus pentru a combate știrile false pe Internet, stabilind un sistem de avertizare rapidă pentru a pune în alertă guvernele și pentru a împinge companiile de tehnologie să facă eforturi suplimentare în a combate dezinformarea înainte de alegerile europene de anul viitor, scrie Reuters.

Proiectul Comisiei Europene, care trebuie aprobat de liderii UE, face parte din încercarea de a opri ceea ce Statele Unite, NATO și UE numesc a fi încercările Rusiei de a submina democrațiile prin campanii de dezinformare. Rusia a negat în mod repetat astfel de acțiuni.

,,Există dovezi puternice care indică faptul că Rusia este o sursă primară de dezinformare în Europa. Dezinformarea face parte din doctrina militară a Rusiei și face parte dintr-o strategie de împărțire și slăbire a Occidentului”, a declarat vicepreședintele Comisiei, Andrus Ansip.

Înainte de alegerile din mai 2019, Comisia dorește să vadă ca gigantii tehnologici precum Facebook și Google sunt de acord să intensifice eforturile de eliminare a conținutului înșelător sau ilegal. Aceasta ar include incitarea la ură, extremismul și vânzarea online a produselor contrafăcute.

Comisia propune implementarea unui mecanism de ,alertă rapidă” pentru a avertiza guvernele, astfel încât acestea să poată ajuta la dezvoltarea campaniilor de dezinformare.

Folosim cookies