În timp ce proiectul de minerit de la Roşia Montană naşte pasiuni sau adversităţi, care ajung până în Parlamentul European (vezi contrele dintre penelistele Renate Weber şi Adina Vălean), chestiuni juridice ceva mai neobişnuite pun în pericol investiţia. Un pericol atât de mare că aproape rimează cu dizolvarea societăţii. Registrul Comerţului a respins cererea depusă de Roşia Montană Gold Corporation de a înregistra majorarea de capital, pe care a făcut-o în data de 16 octombrie. Am mai vorbit despre  asta într-o altă postare. Şi, ştiu. Ştiu că pare complicat. O să insist însă  pentru că  am pus mâna pe nişte documente. Şi cred că “scăparea” avocăţească poate fi mană cerească pentru orice duşman al proiectului.  Citind documentele  am ajuns la concluzia că, în acest moment, un avocat abil   ar putea să transforme afacerea Roşia Montană într-o amintire.

Judecătorul de la Registrul Comerţului s-a uitat probabil cruciş şi el când a văzut în acte că nici Gabriel Resources nu mai e firma din Canada ci un vehicul financiar din Jersey, de la care s-a împrumutat Gabriel. Iar împrumutaţii, care ar fi trebuit să vină cu bani la majorarea de capital, au luat bani nu de la noul acţionar ci de la vechiul. După ce s-a uitat cruciş, Judecătorul din Alba a respins majorarea, ceea ce pune într-o situaţie delicată întregul proiect. Pentru că Roşia Montană Gold Corporation ajunsese în pragul dizolvării, din cauza diminuării activului net. Când valoarea proprietăţilor unei firme este mai mică decât valoarea datoriilor ei, încep problemele. Datoriile, în valoare de 1,14 miliarde de lei din 2008, erau mai mari decît activele societăţii, adică 935 de milioane de lei.

Aşa că Gabriel Resources a decis să salveze compania din România de la dizolvare aducând alţi bani de acasă. Era nevoie de cel puţin 597 de milioane de lei. Pentru că statul deţine 19,3% din acţiuni, a fost obligat să vină şi el cu aport în numerar. Pentru că societatea de stat, Minvest Deva nu avea banii, 115 milioane de lei, a acceptat un împrumut chiar de la investitorul privat, adică de la Gabriel Resources. Neobişnuit, am mai zis asta. Dar e doar începutul ciudăţeniilor.

Gabriel Resources Limited a făcut la fel şi s-a împrumutat de la compania mamă din Canada, fără să aducă prea multe documente lămuritoare. Asta i-a şi derutat pe judecătorii de la Alba, care au vrut să ştie clar şi transparent de unde vin banii, pentru ce şi pentru cine. Aşa că au decis că nu opereze nimic. Compania mai avea o şansă pentru ca majorarea de capital să fie înregistrată, şi anume recursul, care trebuia depus în termen de 15 zile. Termenul a fost depăşit dar recursul nu a fost înregistrat. A venit doar o altă cerere pentru operarea majorării capitalului social, depusă tot după expirarea termenului. În aceste condiţii, Societatea Comercială Roşia Montană Gold Corporation a depăşit data limită pînă la care putea să îşi rezolve problema legată de finanţarea societăţii.

Legea societăţilor comerciale spune că din momentul ce o companie îşi declară starea de dizolvare este obligată să rezolve problema pînă la finalul anului următor. Iar “sfîrşitul anului următor” a fost 31 decembrie 2009. Iar în acest moment orice creditor, orice acţionar sau chiar judecătorul sindic pot să ceară dizolvarea RMGC. Am încercat azi să iau o declaraţie şi de la RMGC dar nu am reuşit. Au spus că trebuie să trimită solicitarea mea în Canada , la vehicul probabil, nu ştiu exact. Dar bag de seamă că e tristă situaţia.

Nici nu s-au terminat bine alegerile prezidenţiale și nici nu a fost încă votat pentru funcţia de Ministru al Economiei că Adrian Videanu a şi prezentat prima sa prioritate. Atenţie, intenţia sa şi a partidului pe care îl reprezintă nu a fost dezvăluită, aşa cum ar fi fost firesc, în campania electorală. Ca o premieră absolută, ministrul a declarat că va include proiectul Roşia Montană în programul de guvernare. De ce spun că este o premieră absolută? Pentru că dacă ministrul ar fi cercetat puţin, şi nu mă îndoiesc că a făcut-o, Roşia Montană nu este o afacere a statului, pe care să o incluzi într-un program guvernamental pentru că tu controlezi totul şi estimezi că vei consolida bugetul.

Proiectul este controlat în proporţie de 80% de o companie privată din Canada, Roşia Montană Gold Corporation. În 1999, atunci când a primit licenţa de exploatare, proiectul era controlat în totalitate de statul Român, prin Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest SA. Un an mai târziu însă, în 2000, licenţa a fost transferată firmei RMGC, controlată de Gabriel Resources, adică de omul de afaceri Frank Timiş. Nu este foarte simplu să transferi o licenţă de exploatare: fie că e vorba de petrol, calcar sau aur. În primul rând, este nevoie de o argumentaţie foarte bună, de teancuri de documentaţii, de justificări de ordin financiar, de experienţa celui care urmează să preia exploatarea…Iar pentru că licenţa aflată la ANRM este secretă, nici nu vom afla foarte curând cum a fost transferată.

Am dat toate detaliile acestea pentru a arăta că PD-L intenţionează să includă în programul guvernamental o afacere privată, şi nu una de stat, aşa cum încă mai era în anul 1999. Nu ştiu exact ce înțelege Videanu prin includerea proiectului printre prioritățile Executivului, însă eu mă gândesc la aprobarea Studiului de impact asupra mediului. Şi cred că la asta s-a referit şi domnia sa. Ori procedura de evaluare a impactului asupra mediului a fost suspendată de fostul ministru al mediului Atilla Korodi, rezultând un litigiu intentat de RMGC. Până când procesul nu va fi soluţionat de instanţă, discuţiile despre obţinerea avizului de mediu nu pot fi reluate. E adevărat, Atilla Korodi a suspendat atunci evaluarea proiectului mai mult din considerente politice, fiind cunoscut faptul că autorităţiile din Ungaria nu vor să audă de folosirea cianurării la foarte puţini kilometri de graniţa cu ţara lor. Oficial, fostul ministru a invocat faptul că RMGC nu avea un certificat de urbanism valabil. Dar punctul de vedere al maghiarilor nu pare a se fi schimbat, iar negocierile de până acum arată că portofoliul de la Mediu revine tot unui reprezentant al UDMR.

“Vreau ca acest proiect sa înceapă cât mai curand posibil, cu actualul investitor, compania canadiana Gabriel Resources”, spune răspicat Videanu. Păi cum aşa? Proiectul acesta nu poate demara fără o analiză serioasă a Studiului de Impact asupra Mediului, fără o analiză serioasă a Ministerului Culturii, legată de siturile arheologice din Roşia Montană și fără soluţionarea unor sumedenii de litigii aflate pe rol în mai multe instnţe din ţară. Adică, legea este mai presus decât dorinţa ministrului Videanu, care probabil are de făcut deconturi serioase din campania electorală. Şi ce mai deconturi! Cu siguranţă valoarea acţiunillor RMGC, listate la Bursa de la Toronto au crescut după declaraţia demnitarului, fiind cunoscut faptul că societatea canadiană a câştigat sume considerabile de la Bursă, de când este implicată în proiect.

Dacă excludem varianta că RMGC a finanţat serios campania electorală din acest an, dar şi varianta că ministrul nu a făcut de fapt o declaraţie pentru investitorii de pe Bursa din� Toronto, descoperim inutilitatea unei ieşiri publice legate de un proiect care implică mult mai multe aspecte decât o decizie politică. De altfel, vineri, după declaraţia lui Videanu, compania Gabriel Resources, a finalizat un plasament privat cu BSG Capital Markets privind subscrierea de către noul investitor a 30 de milioane de acţiuni comune, reprezentând 9% din titluri, în schimbul a 67,5 milioane de dolari (47 mil. euro).

“Vrem să includem în Programul de Guvernare demararea cât mai rapidă a proiectului Roşia Montană pentru ca piaţa aurului favorizează asemenea proiecte.” Dacă se gândeşte la bugetul statului, ministrul se află din nou într-o gravă eroare. Dacă RMGC ar primi avizul astăzi, proiectul ar fi demarat în cel puţin doi ani, probabil cu mult după ce am ieşi din criză, iar piaţa aurului s-ar normaliza. Roşia Montană nu va aduce niciodată la buget 4 miliarde de euro, aşa cum susţine compania. Chiar dacă statul mai deţine acum 19% din proiect, Guvernul nu a investit acolo aproape nimic, deci nici nu poate aştepta la dividende prea curând. RMGC estima că la bugetul de stat ar urma să intre – sub formă de dividende, redevenţe, taxe şi impozite – 1,8 miliarde de dolari, iar 2,2 miliarde dolari vor fi� bani daţi pe salariile muncitorilor, cheltuielile cu furnizorii. Este estimare companiei pentru că statul român, exact, Ministerul Economiei, nu a făcut niciun calcul în acest sens. Iar la felul în care statul este în stare să monitorizeze un astfel de proiect – fie că e vorba de cantităţiile de cianură folosite de companie, fie că este vorba despre banii investiţi şi încasaţi de pe urma proiectului – dacă Guvernul ar scoate de acolo un milliard în cei 16 ani ar trebui să se declare mulţumit. Pentru că, încă o dată. Nu este afacerea statului. E o afacere privată. Ah, şi cele 4 miliarde de euro invocate de companie, însemnă bani încasaţi (prin absurd) de stat în 16 ani! Nu azi, nu mîine.

Să nu credeţi că ma feresc să îmi expun şi opinia mea legată de Roşia Montană.

* Atâta timp cât avem o Gradă de Mediu slabă şi orchestrată politic, mina de aur va repreznta un real� pericol în Munţii Apuseni. Orice investitor ştie cât de uşor pot fi mituiţi câțiva funcţionarii ai gărzii de mediu, care, de altfel, ar trebui să monitorizeze la sânge proiectul timp de 16 ani. E important ca tentaţia investitorului de a scoate cât mai mult aur şi în cât mai puţin timp să nu ducă la majorarea cantităţilor de cianură pe care le folosesc în procesul de extracţie.

* Din studiu rezultă că RGMC nu îşi asumă recopertarea suprafeţei distruse la capătul celor 16 ani, astfel că peisajul va rămâne cangrenat definitiv, sau statul va trebui să facă reîmpădurirea din banii lui.

* Licenţa nu ar fi trebuit transferată, ci câştigată printr-o licitaţie de pe urma căreia Guvernul ar fi urmat să câştige bani buni. Statul însuşi ar fi putut să extragă aur din Roşia Montană, privatizând doar managementul companiei Minvest Deva. Dar mai cred şi că zăcământul mai poate aştepta până când cercetătorii vor descoperi o metodă mai sigură, dar la fel de eficientă, pentru a aduce aurul la suprafaţă. Iar aurul să fie ţinut în pământ ca un zăcământ strategic, dacă vreţi.

*Adriean Videanu face afirmaţii extrem de grave într-un stat slab, măcinat de conflicte politice, dar şi de o puternică criză economică, lăsând de înţeles că orice se poate îndeplini în ţara asta dacă există voinţa a doar câtorva oameni.

Ce justiţie, ce mediu, ce cultură, ce tradiţii! Când există voinţa unor nefericiţi ajunşi demnitari printr-o întâmplare la fel de nefericită din istoria ţării ăsteia.

UPDATE: Şi l-au cuprins! Programul de Guvernare al executivului Boc IV, trimis astăzi Parlamentului, conţine un punct care spune aşa: “Realizarea unei strategii naţionale pentru valorificarea resurselor minerale non-energetice şi reevaluarea proiectului Roşia-Montană.”

UPDATE 2: Ministrul propus al Economiei, Adriean Videanu, a declarat la audierile din comisiile parlamentare de specialitate, în prezenţa unor reprezentanţi ai ONG-urilor, că doreşte renegocierea deţinerilor statului român în cadrul proiectului Roşia Montană.

* “Intenţia este de a renegocia deţinerile statului român în acest proiect de îndată ce lucrurile avanseazã. Nu o să pot garanta că voi obţine un anumit procent la renegociere. Doresc renegocierea în beneficiul statului român, în ideea de a avea şi un cuvânt de spus în ceea ce înseamnă dezvoltarea acestui proiect” – ar însemna rezilierea contractului, declasificarea licenţei…nimeni nu îşi doreşte asta. Berceanu ştie de ce.

* “Vom ţine cont de toate sugestiile făcute în timpul dezbaterilor publice, inclusiv de toate hotărârile de instanţă care s-au dat, dar este un potenţial al resurselor minerale pe care România nu-l valorifică” – altfel, nici că se poate. Deciziile instanţei sunt, în cele mai multe cazuri, irevocabile.

* “Proiectul de dezvoltare al acestui zăcământ este sub aspectul tehnic. Din momentul obţinerii avizului de mediu, din evaluări, se vor cheltui în medie cam 1 milion de dolari pe zi, bani care vor însemna locuri de muncă, în perioada de vârf de sarcină vor fi acolo cam 6.000 de angajaţi. Înseamnă taxe şi impozite, atât la bugetul local, cât şi faţă de bugetul de stat” – din calculele companiei, desigur. Nu mai devreme de doi ani, desigur.