de Moise Guran

Cred că am eu o problemă… încerc să îmi amintesc ce am făcut duminică… au fost nişte neamuri pe la mine, am făcut un grătar, am băut o sticlă de vin… mai pe seară m-am dus cu fi-miu pe Dâmboviţa şi am încercat cu nişte muşte la clean. N-am prins nici pe naibii şi ne-am întors acasă pe întuneric obosiţi. Am mai turnat o bere şi apoi am adormit în timp ce nevastă-mea se uita la Anatomia lui Grey, o telenovelă de pe TVR.

Luni m-am trezit devreme, m-am dus la serviciu şi am aflat că s-a însurat Borcea cât eram eu la grătar. Nasol! Am ratat ştirea. Am trecut peste asta relativ uşor, vă daţi seama.

Seara în drum spre casă pe Realitatea FM se transmite emisia de la Realitatea TV. Striblea zice că Realitatea a filmat nunta lui Borcea din elicopter şi că au făcut audienţă mare. Corina Drăgotescu îl întreabă pe Ilie Sârbu dacă o cunoaşte pe fotomodela cu care s-a însurat Borcea. Sârbu zice că nu comentează toate prostiile şi că pe el l-au chemat acolo să vorbească despre Roşia Montană nu despre braţul Borcea.

La un moment dat, pac, intră prin telefon CTP. CTP le zice celor de la Realitatea că sunt nişte curve care se prostituează pentru audienţă. Eu sunt pe radio şi nu văd feţele celor din platou. Dar aş vrea. Se simte tensiunea. Probabil Striblea şi Drăgoteasca se gândesc că se uită şi şefii. CTP-ul îi biciuieşte cu perversiuni iar ei îl tot bagă prin telefon extrem de masochist. Nasol din nou! Intervine Creţuleasca care cu vocea ei spartă îl întreabă pe CTP dacă el nu poate să scrie mai repede editoriale. CTP înţelege că probabil Creţuleasca i-ar fi zis şi ea ceva de mamă dar nu are tupeu şi îi răspunde că el, CTP-ul nu s-ar fi făcut reporter la nunta lui Borcea. Că e ruşine pentru un jurnalist să difuzeze aşa ceva. Că ei nu sunt jurnalişti ci comercianţi de rating. True!

Pierd semnalul şi dau pe Europa FM unde cântă Shania Twain. Ka-ching! La fix. Zaf îl bagă în heavy rotation, o fi simţit el iar ceva cu criza asta. Ka-ching este o lecţie de economie, dacă asculţi cuvintele…

Încă sunt pe drum. Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe CTP până la capăt. Îi caut numărul în telefon să îl sun şi să îi spun că nu e el ultimul nebun din ţara asta. Nu-i găsesc numărul. N-am mai vorbit cu CTP de câţiva ani. Este ultimul mohican al unei generaţii de jurnalişti adevăraţi. De oameni care spuneau ceea ce cred, indiferent de consecinţe. De oameni sinceri şi oneşti. Nu sunt întotdeauna de acord cu CTP dar îl respect.  Mă întreb cum s-a terminat emisiunea de la Realitatea şi dacă nu cumva cei din platou l-au făcut pe CTP să se simtă singur pe lume. E rău să începi să crezi că tu eşti ultimul nebun într-o ţară de normali la cap. Eu sunt de acord cu el, putea să televizeze oricine nunta braţului Borcea, dar Realitatea este un post de ştiri. Asta e durerea şi asta n-au înţeles cei din platou. Nu că s-a televizat nunta lui Borcea ci că Realitatea a făcut-o. Că un post de ştiri din România a copiat modelul de succes al OTV şi că îşi mai face şi un titlu de glorie din asta.

Mi se face frică să nu-l apuce angoasele pe CTP, să nu-şi taie omul venele peste noapte. N-am numărul lui şi e prea târziu ca să mai sun pe cineva să mi-l dea.

Ajung acasă şi scriu postul ăsta. Să ştie că nu e el nebun. Nu de tot. Sau că nu este singurul nebun. Mai sunt şi alţii. Mă întreb dacă CTP-ul ar merge cu mine la pescuit în loc să piardă duminica la televizor. Cred că ar fi mai câştigat, nervos vorbind.

de Moise Guran

Când Dumnezeu e în toane bune nu te calcă tramvaiul chiar dacă ai păcătuit. Oamenii spun despre un Dumnezeu bine-dispus că nu bate cu paru. E o ironie pe măsura unei pedepse pline de sarcasm pe care Dumnezeulbinedispus o dă unui păcătos. Dumnezeul jurnaliştilor este însă prin definiţie unul pacifist. El nu ar putea să-l bată cu parul pe Sebi Ghiţă ci cu un scandal de mahala cu Sorin Ovidiu Vântu, exact ca cel dintre Iri şi Moni, scandal mediatizat în exces de un post ce se pretinde serios aşa cum este Realitatea.

După preluarea Realitatea TV de către Sebi Ghiţă, jurnaliştii de acolo şi-au luat salariile şi asta le-a şters scuipaţii de pe obraz. Nu fuseseră înjosiţi însă numai de faptul că SOV le plătise salariile din an în paşte. Când nu îţi iei salariul îţi aminteşti brusc şi de alte umilinţe peste care ai trecut vesel, îţi aminteşti de jena pe care ai simţit-o glumind vinovat la modul – da ce s-au terminta banii de la FNI?, îţi aminteşti de momentul în care ţi-ai dat seama că eşti plătit la negru prin transfer direct din contul unui şefuţ, în fine îţi aminteşti de stenograma discuţiilor în care SOV îi spunea lui Cătălin Popa cam ce fel de sclav eşti tu, deontologule, care trebuie să răspunzi unor interese de biznis ale companiei. Şi atunci, în acel moment în care tu îţi aminteai toate astea dar dormeai prost mai ales din cauza spaimelor cauzate de întârzierea salariilor, a venit unu Ghiţă (de care auzisei doar la ştirile sportive) şi ţi-a plătit salariul. Ai aflat imediat că Ghiţă era prieten cu unu Ponta şi ţi-ai imaginat cam ce urmează dar … pe bune, cine mai stă de astfel de detalii când tu nu ţi-ai luat salariul.

Intrarea lui Ghiţă la Realitatea a fost una intempestivă şi destul de accidentată. Ghiţă a fost primul angajat din istorie care i-a plătit el patronului o primă de instalare. Vântu a cerut 2 milioane de euro imediat şi nici un nebun n-a vrut să-i dea asta. Niciunul cu excepţia lui Sebi Ghiţă, care nu este un prost ci a făcut acest gest presat de amicul său Ponta.

Momentul era critic pentru Vântu. Nu mai avea acces la propriile conturi din străinătate, Nicolae Popa era ca şi urcat în avionul spre România, Electrica urma să taie curentul la Realitatea iar CNA-ul vroia să retragă licenţa postului. Era încolţit şi, ca orice fiară încolţită, atunci s-a dovedit a fi mai periculos. Între timp problemele financiare ale Realităţii par a se fi rezolvat, Vântu trebuie să fi făcut rost de bani de undeva iar de Nicolae Popa n-a mai auzit nimeni nimic. Nu vi se pare ciudat? Eu cred că războiul dintre Vântu şi Ghiţă este tot un război politic. Dincolo de ei sunt partenerii lor politici şi, la cât de înverşunaţi sunt şi unul şi celălalt, fiecare dintre ei trebuie să aibă în spate adversari politici. Asta pentru că financiar Realitatea nu este o afacere ci o gaură neagră.

Acest conflict nu se poate termina decât într-un singur fel. Vântu îşi va lua Realitatea înapoi iar Ghiţă îl va da în judecată şi va câştiga. Ce va câştiga? Praful de pe tobă. Gaura neagră de care vorbeam mai devreme. O firmă în faliment care, la fel ca şi FNI-ul, este programată să se închidă. La un moment dat va fi atât de datoare încât nimeni nu va mai considera că merită să salvezi brandul. Deja Realitatea a trecut de pragul dincolo de care e mai ieftin să faci o televiziune de la zero şi să o umfli cu un buget uriaş de marketing, decât să îi plăteşti datoriile şi să încerci să o faci rentabilă. Dar indiferent cine va fi câştigătorul acestei telenovele de trei lei, Realitatea va rezista până la alegerile din 2012, căci altul nu poate fi scopul acestui război.

Nu îmi pare rău decât de colegii de la Realitatea, jurnalişti adevăraţi, care găsiseră alte oportunităţi în această perioadă dar au renunţat să mai plece, pentru că lucrurile păreau să se aşeze. S-au înşelat.

de Moise Guran

Nu mai reiau datele problemei. Ele sunt deja arhicunoscute – locatie de gestiune, 75 de mil euro pe cinci ani, Sebi Ghiţă mare manager, SOV mare pensionar. Şi totuşi ce lipseşte din poză? Să o luăm gospodăreşte de la efecte înapoi

1. faptul că Sebi Ghiţă a mutat imediat nişte bani în conturile Realităţii Tv a împiedicat întreruperea emisiei postului. Nu e de glumă, nu e exagerare. Realitatea era pe punctul de a-şi întrerupe emisia din cauza datoriilor mari la utilităţi.
2. faptul că Sebi Ghiţă l-a dislocuit pe Vântu din poziţia de manager/patron sau ce naibii o fi, a salvat o reputaţie(a postului) după publicarea stenogramelor în care Vântu îşi manifesta din plin apucăturile de moşier prost, iar greii Realităţii exersau cu Vântu reacţii de vite „patronale” proaste
3. faptul că Sebi Ghiţă a preluat Realitatea a salvat pentru moment perspectiva unei preluări în sfera Traian Băsescu/PDL. Sebi Ghiţă are relaţii bune cu unii membrii grei ai PDL şi relaţii excelente la vârful PSD. Efectul aici este păstrarea unei linii ediitoriale care să nu se circumscrie politicii de stat (nu zic mai mult din respect pentru jurnaliştii oneşti de la Realitatea)
4. în cazul în care Vântu intră la puşcărie sau dispare subit Realitatea nu mai este în pericol de a nu mai putea emite.

 A cestea sunt lucruri simple şi evidente pe care cineva le-a urmărit probabil prin acest deal, căci ele s-au produs. 

Totuşi afacerea mai are şi câteva părţi imposibil de priceput/acceptat.

 1. Ce caută Sebastian Ghiţă într-o afacere cu Sorin Ovidiu Vântu? De ani de zile judeţul Prahova asistă la un caft interminabil între Ghiţă şi Liviu Luca. Luca este o altă faţă a lui Vântu. Cum naibii s-au pupat subit Ghiţă şi Vântu?

2. Care-i treaba cu cele 75 de milioane de euro? Erau suficiente 30 de milioane pentru a face o televiziune ca Realitatea dar care să aibă notorietatea ProTV-ului. Socotiţi 10 milioane investiţia şi încă 20 de milioane buget de marketing(arhisuficient). Ce dracu, nu mai avem simţul valorii?!

3. De ce s-a băgat Sebi Ghiţă într-o afacere de „Management”? Nu e genul. Îl cunosc şi vă spun sigur. Nu e genul de manager ci e genul de patron.

 Speculaţia mea

Afacerea are două componente – una politică şi una economică. Mai întâi a intervenit deal-ul politic între Vântu şi un grande de la PSD(posibil Adrian Năstase). Această înţelegere ar putea fi ceva de genul – ne dai Realitatea ca să nu o ia Băsescu iar noi îţi dăm un investitor. Vântu a zis OKa! Apoi au căutat investitorul. Cel mai la îndemână era Sebi, amic cu Ponta, respectuos cu AN, băiat deştept, imagine curată. Iar Sebi a fost trimis să negocieze cu Vântu. Numai că Vântu nu a vrut să dea Realitatea fără să-şi scoată banii pe care i-a băgat în toţi aceşti ani (n-am găsit altă justificare posibilă pentru cele 75 de milioane; cam atât a băgat Vântu din 2004 şi până acum în acest post). Aici Sebastian Ghiţă a fost prins la mijloc între interesele amicului său Victor Ponta şi presiunea diabolicului SOV. Orice om normal l-ar fi trimis pe Vântu la plimbare. Oricum trebuia să dea Realitatea. Nu că n-ar mai avea bani. Cred că pur şi simplu nu mai are acces la banii pe care i-a pitit pe afară, de teamă să nu-l dibuiască DNA-ul. Vântu a forţat, Ponta/Năstase au forţat şi a rezultat un deal din care Sebi Ghiţă trebuie să dea 75 de milioane pe care nici nu cred că le are. Cel puţin nu în cash. De ce nu s-a făcut o vânzare, o să întrebaţi. Pentru că lui Vântu îi este teamă de momentul în care se va prezenta în faţa procurorilor fără a mai fi patronul de la Realitatea. Totuşi, dacă socoteşti în momentul de faţă capitalurile Realităţii (şi ele sunt negative) îşi dai seama că o astfel de sumă investită şi convertită apoi în acţiuni îl lasă pe Vântu acţionar cu maximum 5%.

Cam asta am înţeles eu din tranzacţia de azi. Menţionez faptul că Sebastian Ghiţă, cu care am o relaţie bună, intervievat în direct la Ora de Business şi în particular după aceea prin telefon, a fost mai puţin ţâfnos în particular, dar la fel de prolix ca şi în direct în materie de explicaţii logice.

Este adevărat că sistemul bugetar este supraîncărcat şi că susţine mult mai mulţi oameni decît ar fi nevoie. E drept, cei mai mulţi îşi petrec timpul pe internet sau la cafele interminabile. Un exemplu ar fi departamentele de comunicare din ministere unde zac ,cât e ziua de lungă, cîte cinci-zece persoane. Dar asta e o altă problemă, privită oarecum dintr-un unghi subiectiv. Însă… nu este momentul în care statul să trimită bugetarii în şomaj (cu riscul ca Moise să sară în sus). Nu, Moise. Nu e momentul să îi laşi pe oameni pe drumuri. Măcar pentru faptul că statul nu are o strategie bazată pe competenţe şi, cel mai probabil, selecţia o să se facă tot pe bază de cumetrii. Un calcul rudimentar îmi arată că, după ce statul va da afară 15 mii de bugetari, ar cîştiga 63 de milioane de euro pe an. O nimica toată dacă stăm să facem nişte comparaţii. Şi le facem.

UNU. Fondul de Mediu face licitaţii în toată ţara pentru împădurirea a 3.700 de hectare de păşune. Acţiunea se derulează prin 30 de Consilii Judeţene din ţară. Total fond – 30 de milioane de euro, bani care vin din taxa de înmatriculare, în principiu – pentru cei care se întrebau unde se duc banii. Aşa. Consiliile Judeţene fac proiectul pentru împădurirea păşunilor din comuna X şi Z. Îl trimit la Fondul de Mediu de unde se întoarce aprobat. Proiectul este făcut de cîte o firmă privată, care ajută CJ, la întocmirea documentaţiei. În următoarea fază încep licitaţiile. Şi au început. La Timişoara a cîştigat contractul de execuţie The Money Channel Consulting pentru 1 milion de euro. Firma care, pe lîngă consultanţă, are, mai nou, ca obiect de activitate şi silvicultura, are de împădurit 100 de hecatre de teren. Cîştigă licitaţia chiar dacă, spre deosebire de competitor, nu are experienţă în domeniu. Chiar dacă, acţionarul majoritar, adică Realitatea Media, are datorii la bugetul statului (la momentul la care licitaţia a fost adjudecată). Cîştigă şi în Mehedinţi, tot un milion de euro, pentru 74 de hecatre de împădurit.

La Timişoara, firma care a pierdut a ofertat un preţ de 6 mii de lei hectarul. Romsilva spune că preţul corect este pe undeva pe la 10 mii de lei hectarul (dar merge şi mai puţin), şi poate ajunge la cel mult 18 mii de lei hectarul. Asta în timp ce The Money Channel cîştigă cu 40 de mii de lei pentru acelaşi hectar. Să ne înţelegem – îi ia, nu-i dă. Acum, să calculeze cineva diferenţa. Din informaţiile mele, urmează Clujul. Şi Neamţul poate fi interesant. Dar şi contractele de consultanţă proiect… Că suspiciunea este că ei centrează , ei dau cu capul… Acum sunt interesante şi celelalate judeţe, unde licitaţiile sunt în derulare. Deci încă nu avem cîştigătorul. Şeful de la Fondul de Mediu nu a mâncat nici usturoi şi nici gura nu-i miroase. Dar nu sunt tocmai sigură că rămîne aşa. Materialul îl vedeţi aici, la minutul 13.00.

DOI. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a pus la cale o licitaţie de 450 de milioane de euro pentru tratamentul persoanelor afectate de HIV SIDA. Bani alocaţi pentru patru ani, într-un contract cadru. Doar că în acest moment, bolnavilor le este mai mult decît suficient un buget de 35 de milioane de euro pe an. Înmulţit cu patru, rezultă 140 de milioane de euro. De unde au scos 450? Noroc că am dat asta şi licitaţia a fost oprită.

Exemplele continuă. Vezi drumurile judeţene la care se lucrează de cinci ori pe an. Firmele primesc contracte cu multe cifre pentru plombarea unui drum, sau pentru asfaltare. Ei se fac că repară drumul. Şi peste cîteva luni primesc un alt contract, că deh, şoseaua este plină de gropi. Iar banii se duc, se tot duc. Nu-i aşa că acum pare ridicolă cifra de 63 de milioane de euro?