Am făcut un apel la voi cititorii blogului şi v-am invitat să vă spuneţi părerea, pentru a mă ajuta să vă cunosc mai bine.

Am citit cu mare atenţie fiecare comentariu în parte. Sunt 151 de commenturi la ora la care scriu, din care 103 le interpretez ca pe un îndemn. 78% dintre ele sunt în favoarea TVR şi 28% pentru Antena 3. Multe opinii sunt influenţate de apariţia sporadică a emisiunii în ultimele trei săptămâni. Au fost evenimente, da, e adevărat, dar şi emisiunea asta are orgoliul ei.

Adevarul este ca statistica nu are relevanţă şi nu iau decizii în funcţie de ceea ce cred telespectatorii. Îmi cer scuze pentru asta dar dacă aş face asta aş fi unul dintre numeroşii vânători de rating de pe televiziunile din România. Această statistică îmi spune altceva – cât din audienţă reprezintă telespectatorii dedicaţi ai bizbazar şi câţi sunt telespectatorii staţiei, telespectatori care ne tolerează şi pe noi pe acolo.

Mulţi spun că n-au mai văzut emisiunea de când a intrat la ora 16. Ar însemna că n-au mai văzut-o din martie. Şi totuşi vin pe blogul ăsta şi spun că ar mai vrea să o vadă.
Alţii vorbesc despre TVR ca despre un loc al pierzaniei, în care politica de partid şi de stat va înfige o gheară în personalitatea mea firavă şi mă va transforma într-un monstru. Alţii n-au TVR2 pe telecomandă. Hm! şi la mine e pe canalul 17.
Unii cred că cel mai bine ar fi să dau cu pumnul în masa lui Voiculescu sau a lui Gâdea şi să-i spun să-mi dea o oră mai bună la A3. Îmi vine să râd imaginându-mă pe mine ţipând la Voiculescu. Abia dacă l-am văzut de două sau de trei ori în 11 ani de când lucrez la Antene şi este un om de o vârstă cu tata. Iar Mihai e mai tânăr decât mine dar nu e un tip la care să ţipi, căci mi-a făcut impresia că aude bine.

De când s-a aflat că mă gândesc să plec am primit mai multe semnale de apropiere de la alte cel puţin două televiziuni. Sunt însă un om de cuvânt şi nu negociez împrăştiat, căci cine aleargă după patru sau cinci iepuri rămâne cu burta goală. Am înţeles însă un lucru simplu şi mi-au venit apoi idei complexe.

Astăzi vă spun doar lucrul cel simplu – BizBazar, acest tip de emisiune, este foarte dorită în România, în ciuda interesului aparent mare pentru talk-show politic interminabil sau pentru emisiuni cu piţipoance şi băieţi de dorobanţi.
La această oră, la care scriu, am luat deja o decizie. Probabil o să vă surprindă pe mulţi, deşi eu mi-am dezvăluit demult la tv modul de gândire şi ar fi trebuit să o anticipaţi. Voi dezvolta ideile mele complexe într-o nouă postare, în zilele următoare.

Emil Boc a sărit în apă fără să ştie exact cât e de adâncă şi a supravieţuit miraculos chiar dacă la testul moţiunii au votat mai mulţi parlamentari pentru demitere decât au votat pentru tăierea pensiilor şi salariilor. Altfel spus premierul a constat că, ridicat pe vârfuri, tot nu e mai mic decât apa dar în mult încercatul său destin de premier scufundat în repetate rânduri de data asta i-a fost scris să supravieţuiască. Apoi a strâns toţi miniştrii în guvern ca să se stabilească pe cine dăm afară. Doar un telefon de la Bruxelles a amânat remanierea, la celălalt capăt al firului aflându-se nu vreun oficial european ci şeful domnului Boc, domnul Traian Băsescu.

„Emile, o fi zis Băse, te-ai apucat de remaniere? Ai iniţiative personale? Aşa ai înţeles tu democraţia? Las-o dreaq!”

Apoi miniştrii au fost din nou strânşi în guvern pentru a stabili câtă benzină poate consuma pe lună o maşină de la minister.

400 de litri pe lună!

Asta înseamnă cam 10 plinuri sau vreo 5 mii de kilometri. Împărţit la 20 de zile lucrătoare o maşină din asta face în medie 250 de kilometri pe zi, ceea ce este aberant. Nici dacă funcţionarii respectivi ar fi agenţi de vânzări nu ar face atâţia kilometri. Ce zic eu agenţi de vânzări, nici măcar agenţi de turism dacă ar fi nu ar face atâţia kilometri.

Dar nu asta e important. Credeţi că preocuparea primului ministru ar trebui să fie câţi kilometri face pe zi o maşină de la ministerul X? Sau câţi litri de benzină poate fura şoferul unei maşini de la ministerul x? E important să te gospodăreşti, desigur, dar eu zic că domnii Vlădescu, Şeitan sau Dumitru n-ar trebui să mai meargă cu maşina şi, nu, nu spun asta dintr-un spirit justiţiar excesiv, dar aceşti oameni au tăiat înainte de asta salariile şi pensiile şi, deci, logic ar fi fost să ajungă acolo după ce ar fi tăiat mai întâi toţi banii pentru benzină.

Ceea ce încerc să vă spun este că la intervale regulate de timp domnul Boc nu reuşeşte decât un simulacru de economisire bugetară, nereuşind de fapt să iasă niciodată din paradigma idioată a unui buget prost structurat din punct de vedere al responsabilităţilor.

Pentru a face economii la buget, nu cred că trebuie să stabilească Emil Boc normative de consum benzină premium aditivată per kilometru în afara localităţii. E stupid! Ar fi fost suficient să zică, dau un exemplu, stimate domnule ministru Mihail Dumitru, ministerul dumitale primeşte anul acesta atâţia bani. Ăştia sunt, alţii n-am că dacă aş avea fabrică de bani aş făcea şi … ia nene!

Ce alegi? Ce tai? Subvenţiile agricultorilor? Păi dacă le tai pe alea de ce mai exişti ca minister? Care mai e rostul dumitale? Du-te acasă! Sau taie altceva! Desfiinţează inutilele direcţii agricole judeţene care nu fac decât şpăgi, alt rost nu mai au, vinde la licitaţie sutele de mii de hectare concesionate pe trei lei unui Ioan Niculae sau unui Culiţă Tărâţă, fă adică rost de bani ca să îţi justifici existenţa ca ministru şi minister. A fost doar un exemplu.

Domnu Şeitan, cu ce se ocupă ministerul ăsta al muncii? Câţi oameni ai? Atâţia? Câţi bani aduce Casa de Pensii? Cum nu aduce bani? Păi poate dacă o privatizăm mai aduce şi bani.

Domnu Berceanu! Ce produce ministerul matale în acest an? Ce mama mă-sii fac 5000 de oameni la Compania de Drumuri şi autostrăzi când toate drumurile se fac cu firme private, consultanţii sunt privaţi, ba chiar şi la exproprieri statul angajează firme de avocatură private. Care e rostul acestor oameni? Să facă şpăgi?

Nu domle va zice Berceanu, eu am o viziune. Uite, câţi bani îmi dai? Atâţia! Păi în cazul ăsta eu fac asta, asta şi asta, produc atâţia bani în acest an iar dacă nu-i produc plec acasăăă!

Responsabilizarea sectorială este o formă mult mai eficientă de cheltuire a banului public. Vrea domnu Berceanu bani de investiţii în Căi Ferate, dau un exemplu, păi atunci rentabilizează CFR-ul. Că dacă e rentabil aduce şi bani de investiţii, nu?

Vedeţi dvs, reforma statului român e mult mai simplu de făcut decât pare. Ea presupune doar o modificare a legii bugetului de stat. Pune-l pe Berceanu, pe Dumitru sau pe Videanu să aleagă între benzina proprie, salariile şi numărul celor din subordine sau achiziţia de creioane colorate. Fiecare va trebui doar să justifice apoi doar de ce a ales creioanele colorate preferând să dea oameni afară.
Vara asta va fi una fierbinte! Abia a început cu asumarea pe tăierile de pensii şi salarii şi va continua, sunt convins, cu o schimbare a unui guvern care nici măcar să mimeze că lucrează nu ştie.

Pot să zic şi eu pe blog ceva ce la teveu n-am de gând să spun? Nouă jurnaliştilor ne bagă ăştia CAS la drepturi de autor şi ne diminuează cota forfetară de la 40% la 25%. Una peste alta asta înseamnă o tăiere a salariilor cuprinsă între 15 şi 30% (în funcţie de cât are fiecare pe drepturi) başca o sumă de plătit la final de an la regularizare. La mine tăierea e cam de 20%. E mai mult decât toate ratele mele. (Bine, eu nici nu am rate prea mari.)

Ştirea a trezit reacţii variate. Unii dintre noi s-au enervat. Au zis că trebe să găsim o modalitate de fentat statul. Alţii au zis că nu se poate aşa ceva, că va găsi patronu’ o modalitate să nu ne taie salariile. Alţii au zis că patronu’ va împărţi cu noi sarcina fiscală, că aşa e corect. Alţii au zis că patronu’ va suporta el integral sarcina fiscală, că suntem pe profit. Numai că eu mă îndoiesc sincer că vom mai fi pe profit dacă va creşte fondul de salarii cu 20-30%. Ăia la Realitatea ce să mai zică? Lor sigur le mai taie Vântu 30% din salarii că oricum erau pe pierdere.

Nici nu mai contează.

Pentru noi jurnaliştii, eu zic că acesta va fi un test important. Acesta este motivul pentru care nici nu voi vorbi la tv despre CAS-ul la drepturi de autor. Nu putem plânge pe umărul pensionarilor fentând apoi fondul de pensii în numele libertăţii presei. E uşor să fii solidar pe banii altora, dar e mai greu pe banii tăi.

Mă îndoiesc sincer că ziarele mai mici, de provincie, vor fi capabile să treacă acest hop. Nu în mod legal. Probabil vor plăti cu banii în mână, la negru, la fel ca orice buticar. După aia vor înfiera evaziunea fiscală în articole în care vor demonstra apăsat că dacă n-ar fi economia neagră statul ar avea bani şi dac-ar fi 22 de milioane de bugetari. Mă gândesc cu spaimă cât respect de sine mai poate avea un jurnalist care face asta în mod conştient? Se poate şi inconştient, să ştiţi. Eu am colaborat odată la o revistă şi n-am observat că de la o vreme îmi intrau banii din contul personal al redactorului şef. Mai târziu am primit o citaţie să mă înscriu la masa credală căci revista dăduse faliment, iar eu nu figuram că mi-aş fi luat banii.

A devenit aproape axiomatic, aproape orice eveniment al acestor zile de criză îmi aminteşte de un altul din trecut. Am mai trăit asta, dar alt fel. E ciudat dar, oricât de diferite ar fi manifestările, mecanismele interioare ale crizelor economice seamănă destul de mult. Probabil şi soluţiile …

Eram mai tânăr cu zece ani, aveam soţia însărcinată şi căutam o casă. Lucram de un an în televiziune şi de şase ani în presă. Luasem decizia să nu mai schimb locul de muncă de fiecare dată când mi se oferea un salariu mai bun. Atunci nu mi-a tăiat nimeni salariul cu 20%, dar mi-am dat seama că mi-ar fi trebuit un salariu mai mare cu 20% ca să pot plăti ratele la casă. Ce puteam să fac? Să dau cuiva în cap? Să ies în stradă? Toţi mureau de foame. Toţi fumam ţigări Carpaţi şi beam cafea cu năut.

Aşa că mi-am mai luat o slujbă.

Pentru prima dată în istorie România se află în faţa unei terapii de şoc. S-a mai încercat una şi pe vremea lui Ciorbea, dar atunci măsurile de compensare socială au fost atât de mari încât nici bugetul nu s-a echilibrat, nici investiţii nu s-au făcut, doar s-au dat minerii afară cu o cârcă de bani fiecare, bani pe care după ce i-au terminat, au venit din nou la Bucureşti. Vedeţi dvs., nici Traian Băsescu nu a anunţat un plan de relansare economică săptămâna trecută. A anunţat măsuri de austeritate care duc la tăierea unor cheltuieli pentru care guvernul oricum nu avea bani. Ceea ce încerc să vă spun este că banii astfel economisiţi nu se duc automat pe investiţii şi pe relansare economică, pentru că ei nu există. În mod din nou greşit, preşedintele nu a anunţat şi un plan de stimulare economică, de investiţii care să compenseze lipsa din economie a acestor bani. De aici şi concluzia că această restructrare nu a fost una foarte bine plănuită ci s-a făcut oarecum pe picior, ceea ce îi şi diminuează din credibilitate.

CARE ESTE IMPACTUL MACROECONOMIC AL ACESTOR MĂSURI?

Păi în mod evident, o tăiere de venituri de asemenea amploare va duce automat la o scădere a vânzărilor de bunuri de larg consum şi de servicii. Cu alte cuvinte, cel puţin în primă fază această terapie de şoc va genera scădere economică, bugetarul cu salariul tăiat va consuma mai puţin iar asta se va vedea preponderent în sfera serviciilor. În comerţ mai ales.
Acum o să îmi permit să îl contrazic puţin pe guvernatorul Isărescu, aducând următorul raţionament – dacă o creştere nesustenabilă de salarii a provocat în trecut creşteri de preţuri şi o creştere a cursului de schimb, corectarea dură de acum va aduce în mod logic scăderi de preţuri şi o scădere a euro faţă de leu.
Eu zic că există o bună şansă ca în perioada următoare serviciile să intre în deflaţie! Deflaţie înseamnă scăderea mediei preţurilor pe întreaga economie, mai mult de două luni consecutive. Nu vă bucuraţi că nu e bună. De cele mai multe ori deflaţia înseamnă faliment pentru un număr de companii.

Numai că tot acest calcul l-am mai făcut şi anul trecut. Atunci, fără un anunţ expres de la Cotroceni, firmele private din România au tăiat cheltuielile salariale cu 20% şi cel puţin teoretic impactul ar fi trebuit să fie chiar mai mare decât ce al măsurilor pe care le-a anunţat Băsescu acum. Cât a scăzut economia anul trecut? 7%.
Empiric aşa, eu zic că dacă guvernul nu investeşte bani urgent probabil că economia va mai pierde cam 4-5% anul ăsta numai din aceste tăieri de salarii şi pensii.

Dacă guvernul investeşte banii pe care nu-i are deocamdată, dar se poate împrumuta, atunci economia poate rămâne la nivelul actual sau la o scădere mai mică. Există o şansă ca preţurile să scadă doar la anumite servicii, dar impact social imediat tot va fi. Cu alte cuvinte o parte economică ce moare poate fi compensată de o altă parte economică ce va renaşte şi aici intervine de fapt marea discuţie despre unde se duc banii.

Dacă se duc tot pe firme de partid şi corupţie n-am făcut nici o brânză iar singurul efect al acestei terapii de şoc va fi şocul. Pensionarii şi bugetarii vor plăti degeaba un preţ.

Dacă banii se duc în infrastructură, în industrie, în domenii care crează apoi locuri de muncă şi mişcă economia pe ansamblul ei, atunci de anul viitor, sau, cu puţin noroc, chiar în a doua parte a acestui an putem simţi uşor uşor un reviriment economic, dar unul uşor, nu vă faceţi iluzii.

Vă reamintesc experienţa deceniului trecut, creşterea economică a început prin 2000 dar oamenii au trăit mai bine abia de prin 2002-2003.
E adevărat acum România este alta şi de aceea eu spun că termenele astea nu sunt bătute în cuie iar lucrurile pot merge mai bine într-un interval mai scurt de timp. Numai că, la fel cum în perioada 2004 – 2006 nu am avut atât creşteri de salarii cât mai ales o creştere a nivelului de trai prin scăderea cursului de schimb, la fel în anii următori, dacă se întâmplă ce e vorba să se întâmple, putem spera la capătul acestei perioade la o creştere a puterii de cumpărare. Cu alte cuvinte, din punct de vedere economic e mult mai bine ca în loc să-ţi crească salariul să ţi se ieftinească pâinea.

DE ACUM EU VĂD EURO MAI JOS

În primul rând că Isărescu e şi el om şi deşi a fost singurul cu sânge-n instalaţii ca să se declare solidar cu cei ce muncesc la privat, Isărescu nu e genul care să vrea sânge de pensionar sau de bugetar. În altă ordine de idei, guvernatorul nu cred să conceapă creşteri de curs, conştient de faptul că oamenii cu salarii tăiate au şi ei rate la bănci, cele mai multe în euro. Va apăra aşadar cursul şi, dacă nu pică CitiBank după povestea din joia trecută, nu văd nici un cutremur internaţional capabil să bată rezerva inexugnabilă a BNR.

Apoi vine partea cu investiţiile. Dacă statul începe să facă investiţii în infrastructură asta va chema banii cu goarna în România. Lăsând la o parte sporul de productivitate, cred că Isărescu va fi nevoit să intervină pentru ca leul să nu se aprecieze prea repede. Numai că BNR are deja prea mulţi euro şi în final banca va trebui să lase leul să se aprecieze. Cred că şi dobânzile vor scădea mult mai repede, pentru că ce poate face BNR atunci când nu mai poate cumpăra euro? Poate scădea randamentele la lei. Cum aestea au coborât oricum în această primăvară spre 2-3% overnight, probabil în vara asta Banca centrală va începe să dea drumul şi la RMO. Acesta va fi pasul decisiv pentru ieftinirea reală a creditului.
Dacă acest scenariu este respectat eu cred că în doi ani cursul ar trebui să coboare din nou spre trei lei pentru un euro.

ÎN CONCLUZIE

Desigur viaţa reală nu este un scenariu macro de manual şi vom mai avea greve, disturbări sociale şi politice, îndoieli şamd. Eu nu sunt însă mama-omida şi tot ce pot să fac este un scenariu macro. Aştept de 14 ani o terapie de şoc. Toţi au trecut prin ea. Şi cehii şi ungurii şi polonezii. Ungurii trăiesc acum o a doua terapie de şoc, iar polacii au retrăit-o acum un an jumate când li s-a dus cursul la dracu-n praznic. Noi ne considerăm o naţie aleasă.
Îmi pare sincer rău şi pentru bugetari şi, mai ales pentru pensionari. mulţi cred că noi ăştia de la tv suntem căzuţi din lună. Frate-miu e bugetar. Îi scade leafa de la 1500 de lei la 1100 de lei. Are rate, are copil… Probabil va lua mai în serios perspectiva unei cariere în privat. Mama e pensionară. Are 430 de lei pensie şi va rămâne cu vreo 370. Am vorbit joi seara cu tata şi era foarte supărat.
Ceea ce trebuie să înţelegem cu toţii este că dacă tot acest scenariu desenat în mod ideal de mine nu se întâmplă, va trebui să recalculăm preţurile pe la 5 lei pentru un euro iar salariile vor rămâne pe loc. E doar un alt mod de a ne păcăli. Eu m-am săturat de el şi nu-l mai vreau. Aşa că nu mai stau acum să-l judec pe Băsescu sau pe alţii. Poate greşesc. Îmi cer de pe acum scuze tuturor celor pe care i-am supărat cu această analiză.

Hai că acum chiar mi-am ieşit din fire…
Deci vine azi pe la prânz o colegă şi îmi zice: băi Moise, vezi că ăştia vor să facă TVA-ul 24%. Am început să râd. Unde mă? În Grecia? 23 nu 24%. Nu băi, la noi, cică le-a cerut FMI-ul. După vreo oră m-am dus să-mi iau un suc, când mă întorc în redacţie şi Antena şi Realitatea – breaking news! Cota unică 20%, TVA-ul 25%. Mai crescuse un procent, ce spanac… ce mi-e 24, ce mi-e 25%?! ))
Bă voi sunteţi cu capul, zic… care-i sursa ştirii? Ziare.com care citează NewsIn. Măi nene, zic, am avut-o şi noi, dar nu e credibilă, nu înţelegeţi? Ei nimic… Pun mâna pe telefoane să aflu de unde dracu a ieşit aşa o gogomănie.

Aflu că nu de la Finanţe, nu de la Victoria… ce mai rămâne? De la Cotroceni, cumva? Aoleu zic? Ăştia vor să-l schimbe pe Boc? WTF? Pe Boc sau pe Vlădescu? Deci un TVA de 24, 25, 55, 175%, what ever, nu contează, va aduce mai puţini bani la buget decât un TVA de 19%. Economia nu e aritmetică. Nu poţi să calculezi că dacă ar fi TVA-ul 55% am putea face cinşpe mii de kilometri de autostradă. De ce nu? Pentru că îţi scad vânzările cu 50%! Uite d-aia! Că nu mai plătesc decât 20%. Uite d-aia!

Ce sens are să faci cota unică 20% dacă după aceea o să ai cu un milion de oameni mai puţin pe cartea de muncă? E o neghiobie. Se pot face astfel de scenarii? Da, dar ele sunt inutile. Totul e un scary movie. Păi şi care sunt efectele unui scary movie. Păi se sperie omul şi dă cu pop-cornu pe jos. După aia râde liniştit că n-a fost decât un film. Acest scenariu montat şi detonat în presă, zic eu de la Cotroceni, vine după ce consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a anunţat că pe guvernoiu îl pândeşte remanierea dacă nu rezolvă cu restructurarea şi cu FMI-ul. Iar apoi a venit şi Udrea şi a zis că Lăzăroiu ştie el ce ştie.

În aceeaşi zi Berceanu a dat în Gândul un interviu în care a expus viziunea sa măreaţă despre cum NU trebe crescute taxele. Aoleu, dar de când face Berceanu politică fiscală? Sau dă examen de ministru de finanţe? Sau de prim-ministru? Ok, acu hai să recapitulăm.

Chapter one
- Lumea se sperie de asta cu TVA-ul de 24%

Chapter two
- Băse vine şi zice că nu e bine, că omorâm lumea

Chapter three
- Băse schimbă guvernu sau doar câţiva miniştri, iar lumea e mulţumită că n-au crescut taxele şi că Băse e un om bun

De ce toată mişcarea asta rocambolească? Păi după ce ai scăpat floricele pe jos ţipând speriat la scary movie te mai întrebi de ce dracu ai plătit bilete la film? Nu, că filmu e bun. Sau nu e? Dacă nu era filmu, poate unii se întrebau cine naibii i-a girat pe Boc şi pe Vlădescu acum nici şase luni.

Băse cumva? Al naibi regizor! Bun! Foarte bun! Da noi ne mai prostim mult cu filme proaste? Că e criză şi poate nu mai am bani de bilete la tot felul de ştifturi la care nici nu râd nici nu plâng.

Impresionante aprecierile dumneavoastră la adresa emisiunii BizBazar. Vă mulţumim!
Ceea ce mă surprinde este devotamentul şi revolta voastră sinceră. Credeam că nici nu se va observa dispariţia BizBazar. Am greşit! Dar nu e prima dată…

Am greşit în ziua în care am considerat că în România există suficienţi oameni care să ceară un produs TV care nu le jigneşte inteligenţa.
Am greşit atunci când am considerat că manelizarea ştirilor e doar o modă
temporară.
Am greşit atunci când am aşteptat ziua în care românii se vor trezi într-o revoluţie a bunului simţ (cu sau fără crini) în care anormalul va fi aruncat la coş, bagatelizat, va deveni el o nişă.

Sau poate n-am greşit atât de tare, căci dacă 3 – 5% din populaţie vrea să ştie şi conştientizează că poate înţelege, tot e mai mult decât nimic.

Am greşit atunci când am considerat că la criză nişele merg bine. Am spus-o şi la televizor. Credeam că aceşti oameni inteligenţi care urmăresc BizBazar pot cumpăra şi altceva decât pastă de dinţi, detergent sau iaurt cu chimicale. Deci pentru ei reclama trebuia să fie mai scumpă.

Sau poate n-am greşit căci de mult timp încerc fără succes să conving managementul că pe aceeaşi tarabă morcovii şi ananasul nu pot avea acelaşi preţ.

Unii au devenit interesaţi acum de audienţele BizBazar. Eu vă spun că nu contează. Erau şi mai bune şi mai slabe… Omul sănătos la cap nu devine sclavul televizorului iar fidelizarea se face cu prietenie nu cu necesitate. Urăsc prozelitismul şi n-aş face o emisiune pentru labili.
Oricum topurile de audienţe de pe net sunt tâmpenii. Dacă vreţi cifre din bucătăria unei televiziuni pot să vă spun că o emisiune ca BizBazar se face cu aproximativ 20 de mii de euro pe lună (plus costurile generale de staţie aprox 20%) şi produce acum pe criză cam 50-75 de mii de euro. Asta pentru că vinde volum. Dacă ar vinde calitatea telespectatorului sigur ar produce mai mult. Nu m-am priceput niciodată la vânzări de publicitate, acestea sunt estimările mele, cunoscând tarifele (ciumpăvite de criză), încărcarea (foarte mare) şi audienţele.
Nu mai contează.
Acum am vrut doar să vă mulţumesc. Probabil BizBazarul se va întoarce cândva. Sub aceeaşi formă sau sub alta. La Antena 3 sau în altă parte. Mai devreme sau mai târziu. Şi asta, da, e o promisiune. O să vă căutăm noi, doar să vă mai amintiţi…

Şi acum hai să mergem mai departe. Echipa rămâne, blogul rămâne, preocupările noastre rămân. Deci mai vorbim.

Mă ţin de vreo lună să scriu despre OBSERVATOR. Acum nu mai mă ţin, căci Sandra şi Mândruţă au fost schimbaţi cu Alina Petrescu. Şi s-a mai schimbat şi linia editorială într-una mai serioasă. Oficial. Fără a dezvălui cine ştie ce despre noul jurnal de ştiri, aceasta este mărturia unui Fost de la Obositor, despre un produs care de aproape un deceniu se chinuie să renască şi asta doar pentru că tot timpul are senzaţia că trage să moară. Am multe de povestit, aşa că faceţi-vă comozi.

1. PUŢINĂ ISTORIE

Acum exact 10 ani eram un reporter într-o echipă care avea mândria unui produs de elită. Eram cei mai tari, ştiam asta înainte de a şti ce sunt ale măsurători TV. Observatorul era un spirit, era orgoliul celei mai vechi redacţii de ştiri din media video, era dorinţa de a avea ştiri exclusive, de a fi primii la eveniment. Era cea mai puternică şi mai influentă emisiune de ştiri iar asta nu avea nici o legătură cu nişte grafice în excel(asa arată audientele de azi) ci doar cu faptul că seară de seară ne urmăreau peste două milioane de oameni.

Audientele erau făcute atunci de două companii de auditare prin două măsurători separate iar Observatorul bătea la Stirile ProTV ca la covoare persane. În echipa Observator eram doar 15 reporteri care aveau la dispozitie doar patru echipe de filmare, trei grupuri de montaj, parcă două linii de radio-releu şi la scurtă vreme am primit şi un DSNG (digital satellite news gathering) adică o sculă de transmis orice de oriunde. Eu făceam şi şapte ştiri într-o singură zi iar jobul meu era INFORMATIA. Dacă nu o dădeam primul îmi luam amendă, dar asta mă durea mai puţin decât umilinţa de a fi întrecut de ProTV sau de Mediafax (cele două entităţi rivale colaborau strâns). Aşa lucram toţi, indiferent de domeniu. Pe vremea aceea eu avem cel mai mic salariu din redacţie.

Observatorul a continuat să conducă în audiente si după ce a rămas o singură companie de auditare. Un sondaj naţional făcut (parcă de IMAS) în anul 2001 spunea că 53% dintre cetăţenii României aveau încredere în ştirile de la Observator.

Totuşi, în anul 2002 Ştirile ProTV au ajuns din urmă Observatorul pentru a-l depăşi în 2003 şi pentru a-l zdrobi din 2004 şi până în zilele noastre. La un moment dat Laurenţiu Ionete, un tip deştept (care nu mai lucrează acum la Antene) spunea amar despre Observator că nu mai suntem nici măcar între primii doi competitori, suntem doar primii dintre ceilalţi. Cu vârfuri de peste 1,5 milioane de telespectatori Ştirile ProTV reprezintă, teoretic, singurul jurnal de ştiri care contează. Teoretic. Practic, ştim cu toţii că nu e aşa, că realitatea acelor cifre este doar o păcăleală bănoasă.

Rând pe rând au schimbat formatul Observatorului în încercarea unei reveniri Vlad Petreanu, Sergiu Toader, Adriana Pava iar acum interpretează Gică Voicu (featuring ITN).

Din punct de vedere al resurselor, Observatorul dispune azi de cel puţin zece ori mai multe posibilităţi decât avea echipa câştigătoare de acum zece ani.

La intervale aproape regulate de timp Papa (pentru cine nu ştie – Dan Voiculescu, acum este mai cunoscut sub numele Mogulul, dar pe vremuri noi îi spuneam Papa, cu accent pe ultimul a) schimbă echipa de conducere de la Observator, investeşte sume serioase în rebranding şi … degeaba.

Aşa-zisul succes al Ştirilor ProTV a ridicat posibilităţile financiare ale întregului trust MediaPro care acum (laolaltă cu AcasăTV şi Procinema) nu mai are decât grija evitării unei cote de monopol. Deja cred că MediaPRO încasează spre 60-70% din sumele alocate publicităţii TV din România. Observatorul rămâne cel mai important contributor la veniturile Antenei 1, dar este şi cel mai înfrânt dintre programe, căci pe filme şi divertisment diferenţele dintre ProTV şi Antena 1 nu sunt semnificative.

2. CE NAIBII S-A ÎNTÂMPLAT?

Păi s-au întâmplat multe. Unele mai relevante, altele mai puţin. S-a schimbat în primul rând ţara în care trăim. Au venit multinaţionalele. S-a schimbat publicul. Acum 10 ani orice familist serios era acasă la ora 19. Acum, la ora 19 un om cu carieră este în cel mai bun caz în drum spre casă dinspre serviciu. (Ăsta este şi marele meu of cu BizBazarul care n-are telespectatorii dedicaţi acasă la ora la care se difuzează). Pe străzile din Bucureşti vârful de trafic este între 19 şi 20. Cui se adresează atunci jurnalele de la ora 19? Păi e clar că altcuiva… Succesul Ştirilor ProTV este pus pe categoria de vârstă 18-49 de ani. Dar cine sunt acei oameni care la ora 19 belesc ochii la televizor? De ce nu muncesc pentru o carieră strălucită? De ce nu sunt în mall sau în hipermarchet la cumpărături? De ce nu sunt în maşinile lor din clasa medie şi superioară pentru care plătesc rate grele? De ce sunt în faţa televizorului? Poate pentru că n-au cine ştie ce slujbe, poate pentru că n-au bani de mall şi nici rate la maşini. Profilul şi relevanţa măsurătorilor de audienţă TV din România e un alt subiect, asupra căruia voi reveni mai târziu.

Greii pieţei media pun succesul ProTV pe tabloidizarea ştirilor. Asta însemnând dramatizarea exacerbată a unor banale accidente rutiere, stropirea asfaltului cu ketch-up în transmisia unei crime de la Timişoara, vedete fără fundamente, ţâţe goale, încăierări rurale şi fapt divers derizoriu ridicat la rang de eveniment naţional. În opinia mea asta nu înseamnă tabloidizare ci prosteală. Un jurnal de ştiri tabloid este BizBazar care explică ştiri economice mai greu de digerat într-un format prietenos, pe înţelesul tuturor. Din păcate, de prin 2003 până prin 2008 Observatorul a copiat agresiv şi fără jenă stilul ProTV, pierzând din vedere faptul că atunci când joci în deplasare nu ai în nici un caz prima şansă. Vlad Petreanu a introdus primul acest stil şi a şi regretat primul asta. (de fapt eu cred că Petreanu este şi singurul care a înţeles greşeala). În 2005 eu am şi părăsit echipa Observator, profitând de înfiinţarea Antenei 3. Dacă nu aş fi avut această şansă probabil că aş fi plecat de la Antene, căci ştirile mele (economice) pur şi simplu nu-şi mai găseau locul la Observator. La fel au făcut şi colegele mele de domeniu Adelana Nistoreasa şi Maria Coman. La fel au făcut cei de la secţia Politic. Noi am plecat iar după noi au venit alţii. Secţia economic de la Observator s-a mărit ca număr de reporteri dar toţi au început să alerge după cai verzi pe pereţi. Adică după tot felul de prostioare numite pretenţios ştiri sau storyuri. Asta era tabloidizarea pe modelul superficial al ProTV… Bineînţeles că prăpastia dintre audienţa ProTV şi a Observatorului s-a adâncit.

3. SĂ FIM IAR CE-AM FOST ŞI MAI MULT DECÂT ATÂT

În iulie 2008 m-a chemat Sorin Oancea (directorul Antenei 3) şi m-a rugat să refac secţia Economic de la Observator. Mi-a fost greu să accept. BizBazar era şi este o emisiune realizată cu resurse puţine iar lipsa mea s-ar fi simţit. Nu mi-am dorit niciodată funcţii sau bani. Tot ceea ce mi-am dorit profesional este BizBazar. Eu sunt jurnalist de meserie nu şef de meserie şi acesta este vârful provocării profesionale pentru mine. Pur şi simplu vreau să ies la pensie cu o emisiune de acest fel.
Şi totuşi orgoliul Fostului Obositor mă îmboldea puternic. Oancea a simţit asta şi mi-a spus – Moise, aş vrea ca Observatorul să fie din nou ceea ce era odată. M-a prins cu chestia asta. Oancea ştie că olteanul din mine nu rezistă la provocări. Simţeam că avem şanse mici în încercarea de a bate ştirile ProTV dar nu m-am putut abţine. Mie dacă îmi arată cineva o mănuşă pe jos o ridic. Mi-e scris în codul genetic să fac asta. Aşa că am preluat secţia economic în septembrie 2008 cu gândul să o fac cea mai puternică structură de acest fel din media românească. Nici mai mult nici mai puţin. Nici nu mă mai raportam la ProTV sau la Realitatea, mă raportam doar la Ziarul Financiar.

În primul rând am băgat reporterii de la BizBazar la Observator. În al doilea rând am adus de la Monney Channel şi de la Realitatea ce am găsit mai bun pe domeniu. Oancea mi-a dat mână liberă. Nici lui nu-i venea să creadă, într-o epocă în care toţi plecau la Realitatea eu aduceam oameni de la Vântu. În trei luni am schimbat 40% dintre reporteri. Dintre cei vechi, unii au plecat singuri, pe alţii i-am transferat eu. Înţeleseseră că vreau ştiri, nu aiureli şi părea să le placă şi lor. Criza financiară din toamna anului 2008 ne-a ajutat teribil. Munceam ca nebunii iar eu şi Sorin (Munteanu, referintă la rubrica „Moise despre noi”) stabileam la virgulă ce spuneau la Observator reporterii de la economic. Adriana Pava, redactorul şef, ne încuraja căci vedeam cu fiecare zi audienţele apropiindu-se de cele ale Ştirilor ProTV. Iar eu o încurajam pe Pava să nu mai facă desfăşurătorul cu gândul la audienţe. O încurajam să facă ceea ce experienţa şi deontologia ei de jurnalist îi spun că trebuie să facă. La un moment dat, într-o zi, primele şase ştiri din Observator au fost ştirile noastre, economice. Eu nu apăream pe post şi nici semnătura mea nu era niciunde, pentru telespectatorii Observatorului eram o umbră, nici nu existam.
Cu toate astea mă simţeam satisfăcut ca pe vremuri când deschideam Observatorul în direct şi în exclusivitate de la Petrom cu scumpiea benzinei. Mă simţeam răzbunat profesional. Ştirile serioase fuseseră aruncate din Observator cu cinci ani în urmă, acum (vanitate copilărească) eu mă simţeam reprezentantul lor. L-am şi sunat pe Petreanu ca să mă laud cu chestia asta, dar Petreanu înţelesese demult acea greşeală a trecutului său de fost şef la Observator. Emisiunile sale de acum de la Antena 3 arată cel mai bine cum gândeşte Petreanu acum.

Bineînţeles că am neglijat BizBazar şi asta l-a supărat şi pe Laurenţiu şi pe ceilalţi de la Biz. În fond eu munceam pentru o emisiune aflată la aceeaşi oră pe un alt post de televiziune. Îmi făceam concurenţă cu propriile-mi texte. Dar nu conta. Eram însetat de victorie şi călcam totul în picioare, chiar dacă oficial nici nu ar fi fost victoria mea. Luptam pentru un principiu.

Din păcate nu a durat mult. ProTV-ul s-a repliat. Nu reuşeau să dea decât cu o zi întârziere informaţiile pe care noi le dădusem la Observator, dar insistau să facă live de la BNR şi să încerce să explice acele evenimente complicate. Au apelat şi la cei de la ZF, căci aveau de relatat o criză financiară care nu avea nici în clin nici în mânecă cu knowhow-ul lor tabloid. Problema a fost că noi nu am putut rezista tentaţiei de a-l readuce pe Adi Minune pe ecran. Noi, e un fel de a spune. Eu sunt taliban în principii şi m-am opus reîntoarcerii la ştirile cu manelişti sau la scandalurile ţigăneşti. M-am opus până m-au dat afară din şedinţe. Ajunsesem să ţip la proprii mei şefi deşi nici nu era treaba mea să stabilesc ce intră şi ce nu intră la Observator. Cred că dacă Adriana Pava era un altfel de om m-ar fi concediat. Eu trebuia să fac o secţie economică puternică, să învăţ reporterii cum să facă din informaţiile grele de pe economic poveşti digerabile, pe înţelesul tuturor şi cred că am şi reuşit asta. Era timpul să mă reîntorc la Biz căci misiunea mea se încheiase. M-am retras treptat, începând din toamna anului trecut. Din decembrie n-am mai mers nici la şedinţele de sumar.

4. GICĂ VOICU – ITN – ALINA PETRESCU

Între timp Gică Voicu a înlocuit-o pe Adi Pava la conducerea Observatorului iar Papa a băgat mâna adânc la teşcherea şi a scos bani pentru angajarea unor consultanţi de la ITN. Papa a înţeles că în vreme de criză trebuie să investeşti în produsul tău chiar dacă îţi aduce mai puţini bani pe moment. O criză este o oportunitate. Poţi disloca din cota de piaţă a concurenţilor iar banii ţi-i scoţi mai târziu. Englezii de la ITN ştiu exact ce vor. Nu voi da detalii despre munca lor la noul Observator căci acestea intră în sfera secretului de serviciu. Gică Voicu este un tip calm, pe care îl cunosc de pe vremea cînd eu eram reporter la Evenimentul Zilei (1994-1996) iar el era Redactor Şef. M-a privit cu încredere, căci eram singurul pe care îl cunoştea din redacţia Observator. M-a consultat în multe probleme şi încă mă mai consultă, chiar dacă acum nu mai sunt decât la BizBazar. Probabil şi-a dat seama că pot fi foarte sincer căci n-am nimic nici de pierdut nici de câştigat.

Undeva pe traseul Voicu – ITN – Camelia Voiculescu a renăscut ideea unui Observator care să se ia pe el însuşi mai în serios. Asta vor să facă şi pentru asta şi noi şi alţii le-am dat ce aveam mai bun în materie de reporteri. Nu ştiu însă cum s-a ajuns la ideea schimbării prezentatorilor de la Observator. Anul trecut s-a tot şuşotit despre asta. De fapt fiecăruia dintre noii şefi de la Observator cred că i-a trecut prin cap că schimbarea prezentatorilor poate fi cheia.

Ei bine, eu unul nu cred asta şi mi se pare şi un pas destul de periculos.

Sandra şi Mândruţă sunt jurnalişti adevăraţi. Au făcut teren ca reporteri şi au urcat în ierarhie pe merite proprii. Desigur şi Alina Petrescu a făcut asta. O cunosc bine şi n-am nici un dubiu asupra faptului că locul ei este acolo, la Observator. (De fapt la un moment dat am încercat chiar să o iau pe Alina să mă ajute la BizBazar) Când Gică Voicu m-a întrebat ce aş alege între Alina şi Mircea Radu am râs. Mircea e vedetă, Alina e jurnalist. Eu nu cred în vedete. Dar, i-am răspuns lui Voicu, asta nu înseamnă neapărat că Mircea nu poate furniza o surpriză cu audienţele. În final decizia a luat-o probabil Camelia Voiculescu, dar cred că şi Gică Voicu şi cei de la ITN au susţinut-o pe Alina.

Aşa, bun! Şi ce am rezolvat cu asta?

Dacă Andreea Esca a fost cu piciorul în ghips credeţi că audienţa ştirilor ProTV a scăzut? No way! No fucking way! Un prezentator TV trebuie doar să nu te scoată din sărite. Ceea ce contează cu adevărat este conţinutul. Şi modul în care conţinutul este ambalat. Adică eticheta. La asta ne-au cam bătut întotdeauna cei de la ProTV, chiar şi în vremurile de aur ale Observatorului când pe audienţe eram mai buni decât ei.

Revenind la Sandra şi la Mândruţă, trebuie să recunosc că este posibil ca superficialitatea ştirilor din ultimii ani să le fi erodat întrucâtva imaginea publică. Poate de aici înlocuirea lor cu Alina, care vine de la un post de ştiri. Dar nu era în nici un caz vina lor şi oricum rebrenduriea celor doi se putea rezolva prin schimbarea conţinutului într-un anume interval de timp.

Un nou prezentator poate stârni curiozitate dar presupune şi riscuri mari. Ia gândiţi-vă, aţi mai cumpăra Coca Cola dacă de mâine eticheta ar fi verde în loc să fie roşie? Probabil că da, dar asta numai dacă v-aţi da seama că e vorba de Coca Cola. Şi dacă nu sunteţi fani Pepsi. În încercarea de a atrage publicul ProTV, Observatorul riscă propriul său public. Eu cred că o bună parte a privitorilor de ştiri nici nu ştie exact pe ce canal se uită. Câţi dintre dumneavoastră aţi fi curioşi să gustaţi această Coca Cola nouă şi verde, care vă sună oarecum familiar ca brand?

Consider că Sandra şi Mândruţă ar fi trebuit recuperaţi. Sandra este un adevărat dinozaur al Antenei. Deşi este mai tânără decât mine lucrează la Observator de vreo 15 ani. (Eu am 11 în Antenă). Cum să pierzi un astfel de om? Mândruţă ştie totul şi despre Antenă şi despre ProTV. M-am tot întrebat de ce nu sunt păstraţi şi Sandra şi Lucian în echipa editorială. În fond, au valoarea unor arhive vii, au fost martori ai victoriilor şi înfrângerilor noastre. Au şi notorietate şi experienţă şi talent. Nu înţeleg cum o corporaţie de talia Antenei 1 poate greşi astfel. Nu cred că e vorba de orgolii. Cred că pur şi simplu nu i-a trecut nimănui prin cap această variantă. Cred că şefii noştri nu au percepţia faptului că reporterul este esenţa jurnalistului şi că fiecare dintre noi şi-ar dori să revină mai devreme sau mai târziu la asta.

Cât despre Alina Petrescu, ea are un job mai facil la Observator decât la Antena 3. O televiziune de ştiri e ca baletul. Dacă ai dansat acolo dansezi orice după aia. Sper doar ca managerii Antenei 1 să aibă suficientă răbdare şi să investească suficient de mult în acest rebranding. Chiar îmi doresc din suflet ca Alina să aibă succes.

5. DIN NOU DESPRE AUDIENȚE
Să vă mărturisesc ceva – în adolescenţă eram pokerist. Feelingul meu de fost pokerist îmi spune de regulă când un jucător trişează. Prin 2004 spuneam oricui stătea să mă asculte că este ceva în neregulă cu audientele TV. Între timp s-a schimbat compania de auditare dar dispoziţia teritorială a aparatelor care măsoară audienta (peoplemetre) nu s-a schimbat. A crescut numărul lor dar cele vechi au fost transferate noii companii. Persoanele auditate se schimbă şi ele pe rând dar nu şi matricea teritorială.

Nu am dovezi ca să pot acuza ProTV-ul că trişează. Dar cred că la un moment dat ei au avut mai multe informaţii decât noi despre acest sistem de măsurare, iar apoi au ştiut să fructifice acest avantaj într-un knowhow mai consistent. Nimeni nu-mi poate explica de ce doar pe ştiri ProTV-ul bate atât de grav Antena 1. Asta mă şi face să cred că e ceva legat de dispoziţia lor teritorială căci la un film cu Vandamme sau Steven Segal se uită la fel şi cetăţeanul de la Văscăuţi şi cel de la Adâncata.
Nu contează! Audienţele sunt pentru manageri, nu pentru jurnalişti.
Cred că noi, cei de la Ştiri nici nu ar trebui să ţinem cont de audienţe. Meseria de jurnalist se face pe alte principii decât cele comerciale. Audienţele reprezintă doar o problemă de vânzări, iar noi nu cred că trebuie să facem negustorie. Într-un final publicul tău ţintă te validează sau nu. Este motivul pentru care eu nu cred că Minune ar trebui să apară la ştiri – personajul nu are relevanţă. Este motivul pentru care am şi militat toată viaţa mea pentru ştiri cu conţinut serios. Dar credibilitatea se câştigă în ani de zile şi se pierde foarte repede. La noi şefii rar prind un an şi jumătate, doi. Fiecare şef vine apoi cu alte idei şi o luăm din nou de la capăt. Uneori nici reporterii nu mai înţeleg ce se doreşte de la ei.
Ultimul comunicat al Antenei 1, cel care anunţă schimbarea spune că noul Observator va avea un conţinut de ştiri serioase. M-aş bucura sincer ca această linie să fie păstrată indiferent de audienţe. Nu o văd pe Alina Petrescu privind afectat în cameră şi recitând ceva de genul – M-a bătut şi m-a violat. Este declaraţia unei bătrâne din satul X, maltratată de soţul beţiv. Eu spun lucrurilor pe nume şi unii apreciază asta, alţii nu. Ceea ce mă întreb acum este cât timp vom fi serioşi de data asta. Cât vom putea ţine o astfel de linie, chiar dacă audienţele nu ne vor valida imediat? Trei luni? Şase? Un an?

Un medic fără morală e ca un popă fără gură. Poa’ să ştie Biblia la perfecţie, poa’ să fie în conexiune directă cu ĂldeSus, dacă harul său nu e decât un instrument de jupuit babele cu frică de moarte ce vin duminica la biserică, atunci e cazul să ne amintim că judecata de apoi e mult prea îndepărtată, iar teoria cu raiul şi iadul de pe pământ se cere cu iminentă aplicabilitate.

Eu nu ştiu cât de bun medic este profesorul Adrian Streinu Cercel, dar în ochii mei acest om nu mai are nici măcar un dram de credibilitate. Mai ţineţi minte când ziceam să nu ne isterizăm cu gripa asta nouă? Colegii de la antena3.ro au pus cap la cap declaraţiile ultimelor şase luni şi le-au coroborat cu un raport oficial, venit de la ministerul sănătăţii ce arată că autopsiile nu au confirmat decât şapte decese cu cauză certă gripa porcină. Asta înseamnă că domnul Streinu Cercel a umflat de cel puţin 11 ori rapoartele oficiale într-o încercare malefică de a băga spaima în populaţie. Vă mărturisesc că nu înţeleg de ce. La început am sărit toţi ca arşi că e pe mână cu giganţii farmaceutici şi că vrea să cumpărăm de la ăia. Într-o coincidenţă greu de acceptat, Streinu Cercel a demisionat chiar după demisia CSAT de a cumpăra vaccinul de la Cantacuzino, pentru a reveni apoi asupra deciziei. Seara mergea la Gâdea pentru a declara că în România virusul va face 20 de mii de victime, asta într-un scenariu optimist. Dar după ce statul a luat vaccinul de la Cantacuzino n-am mai înţeles ce i-a ieşit lui Streinu Cercel din umflarea numărului morţilor mai ceva ca la Revoluţie.

În orice ţară civilizată, domnul Streinu Cercel ar intra în atenţia serviciilor speciale, fiind considerat un pericol grav la adresa siguranţei publice.

Nu mă obosesc să îi cer demisia din două raţiuni – prima e că dacă nu a reuşit un ambasador american să îl tragă pe dreapta, ce şanse am eu? Am verificat informaţia la cel mai înalt nivel, americanii chiar îl documentau acum şase-şapte ani pe Streinu Cercel. Şi totuşi el s-a dovedit mai puternic. Cine îl ţine? Nu ştiu, dar impresia mea este că dacă statul român n-ar fi tot timpul dator industriei farma, nu l-ar mai ţine nimeni.

Demisia lui Streinu Cercel de la mininsterul Sănătăţii nu ar însemna nimic. Puterea lui stă în funcţia de la Matei Balş, căci acel institut manipuleză miliardele celor mai grave afecţiuni cunoscute (şi imaginate) de omenire.

În al doilea rând trebuie să recunosc că şi un jurnalist fără morală e chiar mai periculos decât un medic fără morală. E mai periculos decât un Streinu Cercel. Nu, nu mă simt vinovat de nimic, pentru că nu m-am băgat în povestea asta decât pentru a atrage atenţia asupra periculoasei isterii. Am făcut acelaşi lucru şi în spatele ecranului, în lungile şedinţe de sumar de la Observator, acolo unde se discută modul de abordare al subiectelor. Am făcut asta fără convingerea că AH1N1 e o minciună, iar la un moment dat luasem chiar decizia să mă vaccinez pentru a-mi proteja familia. Pur şi simplu nu-mi plac isteriile căci ele ne amputează bunul simţ şi capacitatea de a judeca lucruri simple şi evidente.

Totuşi, trebuie să mă recunosc solidar alături de toţi ceilalţi jurnalişti care nu şi-au respectat deontologia. În ochii publicului probabil suntem toţi la fel. Ştiu că în toate redacţiile din România şi din lume, subiectul AH1N1 a fost corelat nu atât cu datoria publică de a informa corect, cât cu dorinţa de audienţă născută din exploatarea acelei isterii. Acesta este al doilea motiv pentru care nu îi voi cere public demisia acestui personaj toxic, Adrian Streinu Cercel. Dar sper ca Premierul să o facă. Avem nevoie de o cură de dezintoxicare.