de Moise Guran

Poa’ să ningă, poa’ să viscolească, poa’ să se blocheze România cu FMI-ul pe dinăuntru, Isărescu îşi scade dobânzile lunar, în pas de furnică. Banca Naţională pare a fi devenit imună la recomandările FMI, chiar dacă într-un gest de neobişnuită deschidere, Fondul şi-a publicat săptămâna trecută raportul în care sfătuia în decembrie BNR să nu mai taie dobânzile. De la raportul respectiv Isărescu le-a mai tăiat de două ori, o dată la începutul lui ianuarie şi a doua oară acum. Dobânda de referinţă a BNR este 5,5%, cea mai mică din istoria recentă. În tot acest timp băncile comerciale continuă să adune bani de la oameni la dobânzi ce ajung până la 7,5% la depozitele în lei.

În piaţă cel mai ieftin credit ipotecar în lei porneşte de la o dobândă efectivă de aproape 9%, dar cum case nu prea mai cumpără nimeni, cele mai multe credite, cele de consum sau pentru afaceri se dau la dobânzi cuprinse între 12 şi 20%.
De acum interesele sunt conturate destul de clar pe piaţa creditelor de la noi. În spiritul recomandărilor FMI, băncile comerciale se ocupă de creditare mai mult de ochii lumii. Dobânzile sunt descurajatoare, o dată pentu că băncile chiar nu au chef să dea bani şi, a doua oară, pentru că nici nu au cum să crediteze prea ieftin atâta timp cât continuă vânătoarea disperată după economiile românilor. Ce altceva arată o dobândă de 7,5% la depozite? Ea este astronomică în condiţiile unei inflaţii de doar 3%.

În tot acest timp BNR le taie lunar dobânda cu 0,25%, cadenţat, picurat şi enervant de sigur. Isărescu schingiuie bancherii cu această politică, încercând să-i facă să crediteze economia.

Săptămâna trecută preşedintele Traian Băsescu a anunţat că s-a întâlnit cu preşedinţii a două mari bănci austriece. S-au sfătuit, şi-au strâns mâinile iar apoi Băsescu a anunţat că băncile respective nu pleacă de la noi în 2012. Poate că nu vor pleca, dar băncile respective mai sunt azi doar fantomele a ceea ce au fost cândva. Picătura chinezească a lui Isărescu nu prea funcţionează pe cadavre.

La intervale aproape regulate de timp comunităţile umane îşi ucid zeii. Îi pregătesc de amurg iar apoi îi scuipă fără nici un fel de scrupule. Aţi văzut bucuria oamenilor strânşi la Roma să serbeze demisia lui Berlusconi? Ok, dacă şi Berlusconi era un zeu, era sigur unul dintr-o operă bufă, dar cine l-a ridicat la acest rang pe cel căruia italienii îi spun astăzi bufonul? Nu cumva tot ei, italienii, cei care acum l-au scuipat?

Acum uitaţi-vă puţin prin Europa. Uitaţi-vă şi la noi în ţară. Nu vi se pare că toată Europa este plină de bufoni-conducători, oameni care au sedus masele tocmai prin simplitatea mesajului lor, pentru ca apoi să le dezamăgească, sărăcindu-le? Presa a observat foarte corect faptul că, şi în Italia, şi în Grecia, au fost numiţi la conducerea ţării doi membri ai Comisiei Trilaterale. De aici şi până la speculaţiile referitoare la faptul că uite guvernul din umbră devine guvernul din faţă n-a mai fost decât un pas. Bine dar ce înseamnă guvern din umbră? Dacă era un guvern care conducea lumea din umbră ce motive avea să iasă la suprafaţă? Dacă nu conducea lumea dar vroia acest lucru, credeţi că nişte lideri-bufoni precum Berlusconi i-ar fi putut opri?

Mugur Isărescu, la rândul său un membru al Comisiei Trilaterale spune acum două-trei luni că teoriile conspiraţiei legate de criză sunt pur şi simplu aberaţii şi că nici în acele întâlniri ale Trilateralei nu ştie nimeni ce va urma. Nu există adică un plan prestabilit al crizei. La drept vorbind asta este vestea proastă. Şi noul premier al Italiei şi cel al Greciei sunt oameni bazaţi, specialişti cu experienţă, personalităţi care îşi vor sacrifica probabil imaginea personală prin decizii dure, nepopulare prin care îşi vor repune poate naţiunile înapoi pe o traiectorie corectă. Acest gen de reformă politică este necesară în toată Europa, indiferent că este vorba de membri ai Trilateralei sau nu. Teoriile conspiraţiei mondiale au fost probabil inventate tocmai de politicienii populişti, de specialiştii în conspiraţii mici, locale, mai plastic numite de noi românii şpăgi de partid. Până una alta doar acestea din urmă au adus naţiunile în pragul sclaviei financiare.

de Moise Guran

Guvernatorul Mugur Isărescu a anunţat că, pe modelele de calcul ale BNR, rata inflaţiei va coborî până la 2% în luna martie, urmând ca apoi să crească uşor. Calculul celor de la BNR sună oarecum logic dar argumentele sunt mai de grabă valide din punct de vedere aritmetic decât sociologic.
Să urmărim împreună două produse cu imapct mare în indicele preţurilor: pâinea şi ţigările.

În iulie 2010, când guvernul Boc a umflat TVA-ul ţigările s-au scumpit instant. La fel ca ele şi alte produse. Aceasta a fost ceea ce numesc cei de la BNR runda întâi a efectelor creşterii TVA-ului. Cum secerişul era în toi, grâul de exemplu nu avea cum să se scumpească, şi nici pâinea. Toamna lui 2010 a adus ca de obicei recolte şi alimentele iar nu s-au putut scumpi. Însă până de Crăciun exportatorii umflaseră Constanţa, barjele cu grâu porniseră către diferitele colţuri ale lumii, Rusia îşi limitase exporturile şi, deşi la noi nu era criză de grâu, preţurile au început să se mişte. Din toamna lui 2010 şi până în martie 2011, preţul grâului s-a dublat, pâinea s-a scumpit, cartoful se vindea la preţ de trufe, iar cei de la BNR au numit asta efectul de runda a doua al creşterii TVA-ului.

Oare? Chiar aşa stăteau lucrurile?

A fost mai de grabă un efect al scumpirii alimentelor pe plan mondial decât al creşterii din vară a TVA-ului. Partea interesantă este că atunci când spune că în martie 2012 inflaţia va ajunge la 2%, guvernatorul Isărescu pierde din vedere faptul că piaţa noastră agro-alimentară este una extrem de speculativă.

Sunt vreo câţiva băieţi care s-au obişnuit să scoată an de an profituri cuprinse între 50 şi 100%. Ei nu sunt afectaţi de scăderile de preţuri la alimente din ultima perioadă. Aceşti oameni sunt anti-ciclici, aşa cum guvernul României nu înţelege să fie.

Altfel spus, în această perioadă cu preţuri mici, ei nu vând ci cumpără. Tot ei sunt cei care ţipă apoi pe la televizor că se scumpeşte mâncarea pentru că, aţi ghicit, au de vândut. O vor face exact în februarie-martie atunci când Isărescu crede că inflaţia va ajunge la 2%. Şi când, observând că s-a înşelat, guvernatorul o să se supere din nou pe televiziuni, care aduc tot felul de ciudaţi să influenţeze preţurile.

de Moise Guran

Ca să nu rămâie repetent şi anul acesta, mam’mare, tanti Miţa şi mamiţica l-au dus pe domnul Goe pe pieţele externe. Care erau însă extrem de bulversate şi mam’mare a fost nevoită mai adopte câteva măsuri mai puţin ortodoxe ca să nu se înece Marinelu’. Goe este de fapt statul român care ar trebui să-şi finanţeze găurile din buget emiţând bonduri pe pieţele externe. Tanti Miţa de la FMI l-a învăţat să facă asta acum vreo doi ani, fără să aibă habar că domnul Goe nu va fi niciodată suficient de credibil încât să nu plătească la astfel de bonduri dobânzi mari.

După o lungă pauză, statul român a scos capul în lume şi apoi l-a tras repede înapoi, să nu zboare precum Bubico pe fereastra trenului. Bondurile unei ţări numite România nu prea au cum să fie căutate în astfel de vremuri în care lumea fuge pe dolari şi aur, iar asigurarea riscului creşte.

Aşa că a intervenit acum mam’mare de la BNR care le-a dat băncilor din România semnal de cumpărat bonduri în valută emise de ministerul de finanţe. Spre deosebire de capitaliştii veroşi de aiurea băncile de la noi pot face mai mult decât profit din dobânzi cu bondurile ministerului de finanţe. Isărescu le-a propus să le aducă drept garanţie la BNR în cazurile în care ar avea nevoie de lichidităţi de la Banca Centrală.

La emisiunile externe în valută băncile din România au cumpărat oricum cam 20% din ce a vrut statul român să dea. Venind acum cu o nouă utilitate, Isărescu încearcă să le facă doar mai căutate. Nu în ultimul rând, cumpărând titluri de stat în euro, băncile de la noi îşi acoperă şi riscul valutar, dar duc banii în buzunarul statului.

Găselniţa este bună. Problema este că orice găselniţă merge o vreme şi nu rezolvă problemele de fond ale domnului Goe.

de Moise Guran

La câteva zile de la răsunătorul eşec, Bacalaureatul încă mai face valuri în România. Se caută vinovaţi, se caută modele greşite la televizor, în viaţă şi în familie. Însuşi Isărescu vorbeşte despre mitomanii care apar zilnic la televizor radiind mesaje de genul m-am îmbogăţit şi pot să fac ce vreau în viaţă, mesaje ce contaminează psihicul copiiilor. Cum şi televizorul înseamnă în esenţă tot camere de filmare, acestea sunt, se pare, linia mediană a catastrofei de la Bac.

Pe un post TV transmisie în direct de la locul faptei… un liceu cu zero promovaţi. În cadru reporterul, directorul şi o elevă… evident picată la Bac. Sub presiunea psihică a momentului dar şi a camerei neiertătoare reporterul se bâlbâie, revine, comite un dezacord şi îl introduce pe director… În faţa camerei domnul profesor nu se bâlbâie, este calm şi cu o mină frământată şi gravă declară senin – în faţa rezultatelor de la bacaloriat suntem solitari elevii cu profesorii. Solitari adică solidari. Adică nu singuri cum s-ar putea crede ci împreună. Deh presiunea camerei de luat vederi îşi face efectul totuşi şi asupra lui! Vine rândul elevei. Aceasta pune direct degetul pe rană – camerele de luat vederi sunt de vină. De ce, întreabă reporterul? Pentru că au pus presiune asupra noastră şi pentru că am aflat de ele cu două zile înainte.

Aşa şi? Reporterul nu mai pune această întrebare. Dar este clar, vina este a camerelor amplasate în sălile de examen pentru că eleva şi colegii ei au aflat cu doar două zile înainte de Bac că anul acesta nu se va copia.

Mai pe seară pică şi bomba – judeţele fruntaşe la BAC n-au avut camere de luat vederi. Ce să înţelegi din asta? Că toţi cei care nu lucrează cu camerele sunt hoţi? Care sunt până la urmă modelele sociale de care ne plângem? Cei din faţa camerelor sau cei din spatele lor? Nichitele, Zăvorancele şi Columbenii sau cei care îi urmăresc zi de zi făcâdu-i ceea ce sunt?

de Moise Guran

Prima dată am zis că poate fi o întâmplare. Că un Lăzăroiu care trimite reproşuri de neimplicare politică celor de la BNR poate n-a înţeles foarte clar relaţia dintre Băsescu şi Isărescu. Azi chiar Traian Băsescu i-a criticat deschis pe profesorii de la Banca Naţională care dau lecţii dar refuză de atâta timp un mandat de ministru sau chiar de prim-ministru. Dacă n-ar fi fost atâtea zvonuri în aceste zile legate de schimbarea premierului probabil Băsescu ar fi spus clar – mă enervează Isărescu pentru că se gândeşte doar la prestigiul instituţiei sale şi refuză să pună umărul de la guvern pentru o relansare economică de care ar beneficia toţi românii, inclusiv românii de la PDL.

Dar, chiar şi aşa cum l-a emis, reproşul lui Traian Băsescu este cel puţin straniu. Asta pentru că în toată această perioadă de criză cel mai apropiat consilier al său a fost chiar Mugur Isărescu. Bune, rele, respectate sau nu de guvern sau de politicieni, acceptate sau hulite de societate, deciziile economice din această perioadă dificilă cei doi le-au luat împreună şi la fel s-au dus şi negocierile pentru aducerea guvernatorului BNR la Palatul Victoria. Băsescu este prea experimentat ca să nu ştie că nu există propunere care să nu poată fi acceptată.

Refuzul repetat vine doar din ceea ce anume i s-a propus lui Isărescu. Ani de zile acesta şi-a pregătit apropiaţii nu pentru Palatul Victoria ci pentru o conducere înţeleaptă a Băncii Naţionale după ce Isărescu se va retrage. După experienţa cu Lucian Croitoru, premier propus şi refuzat de Parlament, Isărescu trebuie să îşi fi dat seama că Băsescu l-a folosit. Nu vroia un independent la Guvern, îl vroia tot pe Emil Boc. Altfel l-ar fi propus pe Croitoru sau pe altul sugerat de Isărescu şi după alegerile din 2009. Dar Băsescu nu vroia un specialist în economie ci un băiat de la partid, unul cât mai docil.

Supărarea de acum a lui Traian Băsescu pe profesorii de la BNR este în cel mai bun caz una jucată. Dacă preşedintele vrea ca România să nu mai fie condusă de yes-mani trebuie să înţeleagă şi faptul că yes-manii săi şi-au cam atins limitele.

de Moise Guran

Euro pare a se fi oprit din scădere, puţin înainte de a ajunge la 4 lei. Toate scenariile indicau faptul că BNR va lăsa leul să se aprecieze în continuare pentru a stopa creşterea preţurilor dar ultimele informaţii arată că Banca Centrală a pus frâne în aceste zile. Ciudat este faptul că în acelaşi timp, guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că aprecierea leului este greu de contracarat de către Banca Naţională, în condiţiile în care inflaţia este mare iar dobânzile sunt dificil de redus. Isărescu susţine că la nivel mondial există în acest moment prea mulţi bani care nu prea au unde să se ducă şi insinuarea din spatele acestei declaraţii este pericolul unui alt atac speculativ. Cum în ultima perioadă euro a scăzut, cel mai probabil cei de la BNR se tem mai de grabă de un atac care să aprecieze excesiv leul decât de unul care să umfle euro, aşa cum am văzut în toamna anului 2008.

Dar Isărescu nu este genul de om care să zică una şi să facă alta şi, dacă Banca naţională a intervenit într-adevăr împotriva aprecierii leului, cel mai probabil a făcut-o ca să încetinească această apreciere, nu să o oprească de tot. Euro/leu intrase azi sub 4,08, dar s-a întors apoi la 4,0850 nivel care oricum este cel mai mic din ultimele 13 luni. Cam pe aceste nivele se chinuie euro cu leul de o lună şi foarte probabil acest nivel va fi menţinut dacă BNR-ul nu îl lasă mai jos. Dacă Isărescu se teme într-adevăr de speculatori cel mai probabil în perioada următoare va strânge cursul mai mult căci stabilitatea este cea care alungă cel mai sigur capitalurile speculative. În acelaşi timp ar mai fi necesară şi o scădere a dobânzilor, dar aceasta nu poate veni mai devreme de august septembrie. Până atunci Isărescu trebuie să păzească atent cursul euro căci intrările bruşte de valută sunt doar promisiunea zilei în care banii vor pleca revărsându-se zgomotos şi rupând totul în calea lor.

de Moise Guran

În februarie preţurile au crescut pe medie mai mult decât se aşteptau autorităriţele române şi deja toate mediile de informare dau în panică – 10% cartofii, pâinea s-a scumpit şi ea, alimentele în general nu mai ţin cont de nimic decât de benzină şi de motorină, de parc-am fi cu toţii consumatori de hidrocarburi saturate. Între timp BNR-ul presează pe euro şi singurul efect obţinut este că facturile telefonice şi alte tarife aflate în euro n-au mai crescut.

Partea cu adevărat proastă în povestea aceasta cu inflaţia este că ea a reînceput să crească după ce în decembrie şi ianuarie se reuşise o scădere. Isărescu vorbea de o tendinţă şi acum lumea greu mai poate crede asta. Cu câteva ore înainte ca datele de inflaţie pe februarie să fie publicate, Isărescu declara public că BNR îşi va face datoria anul acesta şi că preţurile vor sta cuminţi. Este de presupus că la ora la care făcea acest jurământ guvernatorul BNR ştia deja ce avea să anunţe statistica.

Problema scumpirii alimentelor nu se tratează cu panică ci cu înţelepciune. În Ultima jumătate de an preţul mâncării nu a crescut nici măcar cu procentul creşterii TVA iar ceea ce vedem acum este de fapt un efect de runda a doua. Altfel spus, indiferent ce dăunători au atacat cartoful problema nu este aceasta. Pur şi simplu comercianţii au ţinut preţurile cât au putut, iar când n-au mai putut… n-au mai putut. Din păcate în martie inflaţia va consemna noi creşteri de preţuri cauzate de benzina de 6 lei şi această succesiune a scumpirilor cu cauze diferite poate fi fatală ţintei de inflaţie a domnului Isărescu. Riscurile sunt mari şi de acum economia are nevoie ca de aer de stimuli. Altfel doar o minune mai poate scoate ţara din cel mai prost scenariu cu putinţă – stagnare economică combinată cu inflaţie. Dacă auziţi pe undeva cuvântul stagflaţie să ştiţi că el semnifică reţeta perfectă a sărăcirii.

de Moise Guran

Guvernatorul Mugur Isărescu a pornit o adevărată campanie de reformare a pieţei muncii din România. Considerat până acum nemuritor şi rece în Turnul său de fildeş de la BNR, Isărescu şi-a coborât mesajul la nivelul muritorilor de rând pentru că, spune el, ne aflăm din nou în faţa unor campanii electorale iar cea mai sigură modalitate în România pentru câştigarea alegerilor este să stimulezi consumul prin majorarea pensiilor. Calculul este simplu – în România sunt cinci milioane de pensionari, patru milioane de salariaţi, iar dacă îi câştigi pe pensionari chiar nu mai ai nevoie de nimic altceva.

Probabil în dorinţa de a comunica direct cu masele, Mugur Isărescu a făcut o parafrază la celebrul slogan al lui Lenin – învăţaţi, învăţaţi şi iar învăţaţi.

Isărescu a spus cam aşa – ca să obţinem o creştere a României trebuie facute doar trei lucruri: sa stimulam munca, sa stimulam munca si sa stimulam munca.

Repetarea obsesivă a cuvântului muncă trebuie să-i fi consternat pe cei aproximativ 700 de mii de şomeri din România care probabil s-au gândit prostiţi că ei ar munci numa să le dea cineva şi de lucru.

Extrem de abil în discursul public, Isărescu pare a se fi adresat apoi guvernanţilor cărora le-a transmis trei modalităţi de stimulare a muncii – investiţiile care vor aduce noi locuri de muncă, reducerea poverii sociale, adică a contribuţiilor pe care angajaţii pe platesc pentru susţinerea pensionarilor dar şi reducerea fiscalităţii impuse pe muncă, astfel încât patronii să fie stimulaţi să nu-i mai angajeze pe oameni la negru.

Discursul lui Mugur Isărescu pare sincer şi bine intenţionat. În ultima vreme numele guvernatorului a fost vehiculat în diverse combinaţii de guvernare. Dacă cei din partidul de guvernământ stăteau în cumpănă dacă să îl susţină sau nu pentru funcţia de premier, Isărescu tocmai le-a devenit şi mai antipatic.

de Moise Guran

Schimbarea premierului e un bluf. Jocul e mult mai mare. Ieri, cu doar o jumătate de oră înainte de emisie, Traian Băsescu a ieşit într-o declaraţie publică ce m-a dezarmat complet – a spus chiar el exact ceea ce aveam de gând să spun eu la emisiune: Premierul trebuie schimbat pentru că PIB-ul a început să crească. Funny!

Am urmărit în treacăt analizele politice de la televizor, am dat telefoane, am vorbit cu surse implicate şi neimplicate, interesate şi dezinteresate în această poveste, dar cele mai importante informaţii sau confirmări au venit tot de la Traian Băsescu. Sintetizez succint concluziile la care am ajuns şi pe care o să vă rog să le amendaţi, cu menţiunea că pe acest blog facem politică doar pentru a înţelege ce se întâmplă iar opiniile cunt acceptate cu condiţia de a nu fi militanţi pentru nimeni.

1. Prima miză nu este Guvernul ci PDL-ul. Mai exact aranjamentul electoral pentru 2012.

2. Confruntat cu o coaliţie de opoziţie, Traian Băsescu încearcă să facă o coaliţie electorală cu UNPR, UDMR şi… ce o mai rămâne din PDL, să îi zicem NPDL.

3. În această construcţie vechiul PDL(VPDL) trebuie să preia cât mai mult din aura negativă acumulată în cei doi ani de criză economică şi să se scufunde în sondaje undeva prin primăvara 2012. Până atunci el trebuie amăgit cumva pentru a susţine un guvern fidel lui Traian Băsescu.

4. NPDL va dansa până în preajma alegerilor cu VPDL, dar apoi se va rupe de acesta, torpilându-l direct şi fără scrupule c-aşa-i în tenis. NPDL va beneficia de aura imaculată a unor recruţi din BNR, cel mai probabil Cristi Popa. Vă reamintesc faptul că Isărescu a declarat de fiecare dată că e prea bătrân pentru a deveni premier. N-a spus niciodată că ar fi prea bătrân pentru a deveni preşedinte. Nu îl pot exclude dintr-o viitoare construcţie politică. Băsescu a mai spus aseară că un nou guvern trebuie să gândească alte măsuri decât cele de criză. Să stimuleze adică economia, cel mai probabil cu câteva relaxări fiscale, relaxări semnal, care aduc optimismul dar şi simpatia oamenilor.

5. Este neclar rolul pe care ar urma să îl aibă în viitoarea coaliţie arhitectul ei, adică Traian Băsescu. Bănuiala mea este că acum îşi face planul unei coordonări din umbră dar nu exclud posibilitatea ca în momentul culminant, acesta să se folosească de propria imagine negativă pentru a se agăţa de gâtul VPDL şi pentru a-l scufunda într-un gest aparent sinucigaş.

6. Principala problemă a Arhitectului este acum faptul că vulpoiul de Blaga pare a fi prins mişcarea. Şi dacă n-au prins-o exact, pedeliştilor tot le miroase a capcană politică. În declaraţia de aseară, pe care am transmis-o şi noi în direct, Emil Boc a spus ceva de genul – nu e firesc să mă daţi la o parte când suntem pe punctul de a beneficia şi noi electoral de o creştere economică, după ce am luat în gură toţi pumnii măsurilor cu impact electoral negativ. Şi de data asta Emil Boc chiar are dreptate. Nu e firesc.

7. Urmăriţi cu atenţie traiectoria lui Kelemen Hunor de la UDMR. Am sentimentul că va juca un rol esenţial în construcţia politică ce va dizolva în final UDMR-ul în NPDL+UNPR. Cu toată simpatia mea pentru Frunda, măcinat de conflicte interne, UDMR-ul actual riscă să nu mai intre în parlament. Până la urmă existenţa UDMR este nefirească într-o ţară în care ungurii sunt respectaţi şi invitaţi la Guvernare permanent de aproape 15 ani.