Știri verificate
Franța. Autoritățile recunosc că jumătate din populația țării este afectată de un atac cibernetic din această săptămână. Datele personale a circa 33 de milioane de persoane au fost compromise, în ceea ce pare a fi cel mai amplu incident de acest fel din istorie.
Franța. Camera inferioară a Parlamentului a adoptat un proiect de lege care garantează prin Constituție dreptul la avort. Inițiativa mai trebuie să treacă de două voturi cruciale, înainte de a deveni lege.
-
Emmanuel Macron promite că, începând de anul viitor, dreptul la avort va fi consacrat în Constituția Franței, astfel încât “să devină ireversibilă libertatea femeilor de a alege”. Inițiativa vine pe fondul tendinței de restrângere a acestui drept, în unele țări occidentale.
Analiză CNN. Războiul dintre Israel și Hamas a tensionat comunități din întreaga lume, cu manifestații pro și contra uneia dintre părți. Autoritățile occidentale au sporit măsurile de siguranță în jurul obiectivelor de interes pentru evrei.
Paris. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru a manifesta împotriva violenței poliției. Trei polițiști au fost răniți după ce mașina în care se aflau a fost atacată de protestatari.
Ministrul francez al Transporturilor vrea ca UE să impună un preț minim al biletelor de avion, pentru a reduce poluarea asociată transportului aerian low-cost: “Este șocant că sunt mai ieftine decât biletele de tren”.
-
Franţa va aloca 200 de milioane de euro pentru a cumpăra şi distruge supraproducţia de vin, în încercarea de a menţine preţurile şi de a elimina pierderile. Alcoolul recuperat va fi utilizat pentru producția de dezinfectanți și produse de curățenie.
Analiză The Telegraph. Rusia profită de lovitura de stat din Niger și amenință securitatea energetică a Europei. Țara este al patrulea producător de uraniu din lume și principalul furnizor al Franței.
Franţa va majora preţul reglementat al energiei electrice pentru populație cu 10%, începând cu luna august. Procentul este mult mai mic decât cel recomandat de autorităţile de reglementare din domeniu.
Analiză The Economist: “Idioții utili ai lui Putin”. Un curent de simpatie pentru Rusia se răspândește în unele state europene, din cauza unui antiamericanism învechit și a urmăririi egoiste a propriilor interese.
Franţa. Proteste violente în suburbiile Parisului, după ce un adolescent a fost împuşcat mortal de poliție în timpul unui control de rutină. Polițistul a fost reținut, dar mulțimea a atacat o secție de poliție cu artificii și a incendiat mașinile acesteia.
Franța. Ciocniri între jandarmi și militanții ecologiști, în regiunea Savoia, în urma unui protest îndreptat împotriva construirii unui tunel feroviar prin Alpi, ce ar urma să facă legătura între Lyon și Torino.
Franța. Patru copii cu vârste sub trei ani și doi vârstnici au fost răniți în atacul din această dimineață, într-un parc din sud-estul țării. Atacatorul, un refugiat sirian, a fost arestat.
Parchetul European face 40 de percheziții în România și Franța, la persoane bănuite că au falsificat actele de asigurare a unor proiecte cu bani europeni. Prejudiciul a fost estimat la 30 de milioane de euro.
Ambasadorul Chinei în Franța a declarat că “fostele state sovietice nu au un statut real” pentru a se considera suverane. Poziția este contrară viziunii declarate a Beijingului și a stârnit un val de nemulțumiri internaționale.
Proteste violente la Paris și în marile orașe din Franța. Manifestanții au dat foc prelatei care acoperă terasa unui restaurant din centrul capitalei, frecventat de politicienii francezi.
Vizita Regelui Charles la Paris a fost amânată din motive de siguranță, pe fondul protestelor violente din capitala Franței și din marile orașe.
Franța. Parlamentul a respins ambele moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Borne. Peste o sută de persoane arestate, în protestul violent izbucnit după votul din parlament.
Noi proteste violente în Franța. Manifestanții au provocat un incendiu în Place de la Concorde din Paris și au aruncat cu pietre și sticle în forțele de ordine. Poliția ripostează cu gaze lacrimogene.
Franța. Mii de persoane s-au adunat în toată țara pentru a protesta împotriva deciziei guvernului de a-și asuma răspunderea pentru mărirea vârstei de pensionare. La Paris, poliția a intervenit pentru dispersarea protestatarilor violenți.