Etichetă: benzina

de Moise Guran După şapte luni de scădere constantă, preţul ţiţeiului s-a întors la sfârşitul săptămânii trecute, reuşind să recupereze, în trei zile, cam 15%. Este o evoluţie extrem de interesantă şi,...

de Moise Guran Doamna Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor, a mărturisit cu dezarmanta-i sinceritate că nu prea are habar pe ce formulă se vor calcula accizele anul viitor. Problema este spinoasă dintr-o sută...

de Moise Guran Vorbind cu ascultătorii la România în Direct, pe finalul emisiunii, a intrat prin telefon un cetățean care s-a prezentat cu numele George și care a făcut o observație simplă...

de Moise Guran Colegii de la Hotnews demonstrează printr-un calcul simplu faptul că toată nebunia cu taxa auto ar putea fi rezolvată de autorități prin introducerea timbrului de mediu în prețul benzinei....

de Moise Guran În războiul său mai mult sau mai puţin de imagine cu Petrom, preşedintele Traian Băsescu a pronunţat o cifră care, teoretic, reprezintă un secret comercial pe care nici chiar...

de Moise Guran Un strigăt de luptă s-a auzit peste România în momentul în care Petrom a anunţat dublarea profitului şi atingerea unui nivel record. Practic în acest moment Petrom face mai...

de Moise Guran Revoluţiile din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord sunt precum sondele în flăcări. Se autoalimentează şi sunt greu de stins. Aceleaşi revoluţii au ridicat în slăvi preţul ţiţeiului. Emirii...