Decizia fără precedent de a elibera în mod colectiv țițeiul după ce țările OPEC+ au respins apelurile de a crește semnificativ producția marchează o victorie diplomatică pentru SUA și o provocare pentru controlul pe care Arabia Saudită, Rusia și alte națiuni producătoare o au pe piață.

Președintele Joe Biden a subliniat că acest demers este parte a unui efort global al marilor state consumatoare de petrol pentru ieftinirea carburanților și a energiei. În total, SUA vor elibera 50 de milioane de barili (un baril are aproape 159 de litri), dintre care 32 de milioane vor fi parte a unui schimb între mai multe națiuni, în următoarele luni, în timp ce 18 milioane de barili reprezintă o accelerare a unei vânzări autorizate anterior de către Congres.

Anunțul de marți vine după ce administrația Biden a susținut timp de mai multe luni că analizează posibile soluții, în timp ce petrolul american atinsese în luna octombrie la bursă cotația de 85 de dolari.

Prețurile la pompă au continuat, de asemenea, să crească și se situează în prezent în jurul celui mai ridicat nivel din ultimii șapte ani. Media națională pentru aproximativ 4 litri de benzină (un galon) a fost luni la 3,4 dolari, în creștere față de 2,11 dolari în urmă cu un an.

La data de 19 noiembrie, Rezerva Strategică de Petrol a SUA conținea 604,5 milioane de barili repartizați în patru locații, potrivit Departamentului de Energie. Este de așteptat ca în aproximativ două săptămâni, petrolul să ajungă pe piață.

Surse: Casa Albă, CNBC

Sursa foto: Aizhong WangDreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday