Le luăm Nucleara sau ne facem scut împotriva ei? Ce este și ce ar putea deveni Avocatul Poporului…

Moise Guran

Dan Tapalagă spune, și eu sunt de acord, că trebuie să avem imediat o dezbatere în societate despre ordonanțele de urgență, nucleara cu care un guvern controlat de forțe rău intenționate poate distruge România într-o noapte. Tapalagă și-a amintit (eu uitasem, deși am trăit destul de intens acele vremuri) că nici măcar nu e prima dată când guvernul face o dezincriminare prin ordonanță. În 1997 o astfel de ordonanță, valabilă câteva zile, a făcut scăpați o grămadă de borfași, miliardari de carton care furau mult mai rudimentar decât ai de acum. Un alt episod straniu (unii l-au numit lovitură de stat) a avut loc în iulie 2012, când Guvernul Ponta a modificat printr-o ordonanță de urgență vădit neconstituțională chiar legea Curții Constituționale, astfel încât să nu mai poată fi atacată o hotărâre a Parlamentului de demitere a Avocatului Poporului. Deci, conchide Tapalagă, trebuie să luăm dreptul guvernului de a mai da Ordonanțe de Urgență! Că ordonanța de urgență e o chestie nucleară sunt de acord, că degeaba limitezi prin Constituție cât mai explicit ce se poate legifera prin OUG, sunt de acord (și acum sunt limite, făcute țăndări cu nonșalanță că până se face controlul constituțional, ăstora retroactive nu mai ai ce să le faci), sunt deci de acord că ceva ceva trebuie să facem cu ordonanțele de urgență. Dar voi propune o soluție diferită de cea a lui Tapalagă. Lăsați ordonanțele, hai să ne concentrăm pe Avocatul Poporului!

Deși relativ definită în Constituție, instituția Avocatului Poporului și-a arătat limitele în țara noastră, mai ales după lovitura aplicată în 2012 de Guvernul Ponta. De principiu, degeaba nația are un personaj care poate zice stop-joc! dacă acesta are o moralitate îndoielnică, sau poate fi schimbat într-o seară de o majoritate penală, anti-socială. Cum Avocatul Poporului (sau Ombudsmanul dacă vreți să căutați referințe voi înșivă) este cam peste tot în lume numit de Parlament, mai rar de Executiv, e clar că noi va trebui să inovăm în acest domeniu. Și nu prea!

Scurt istoric

Am tot căutat și citit despre originile și funcționarea acestei instituții, căreia, mărturisesc, la începutul anilor 90, pe vremea când eram student nu i-am dat o mare importanță. Nici eu, nici alții, să fim sinceri. Și deși introducerea Avocatului Poporului în Constituția din 1991 era ceva nou pentru noi românii, el are o tradiție mult mai veche decât s-ar crede, ba chiar și o dezvoltare și un rol extraordinar în democrațiile occidentale.

Avocatul Poporului nu este nimic altceva decât Tribunul Romei Antice, cu singura diferență că la romani el era ales de plebei, iar nu numit de Senat, sau de Consuli (puterea executivă). Tribunii aveau exact acest atribut de stop-joc! aveau adică dreptul de veto asupra legilor.

În democrațiile moderne, Avocatul Poporului este una dintre cele mai respectate funcții publice (public servant), ba chiar s-a dezvoltat în direcția înființării unor Avocați pentru Drepturile copiilor (Doamne! cât am avea și noi nevoie) sau minorităților, sunt state care au avocați regionali sau avocați publici ai anumitor comunități etnice (în Belgia, fiecare comunitate lingvistică are propriul avocat).

Bun! Potrivit Constituției noastre, Avocatul Poporului este numit pe o perioadă de cinci ani, dar Constituția nu cere o anumită specializare, sau limitarea la anumite categorii profesionale a persoanelor care pot ocupa această funcție. O face însă legea de funcționare a acestei instituții, care spune că persoana care ocupă funcția de Avocat al Poporului trebuie să îndeplinească condițiile profesionale identice cu cele ale judecătorilor Curții Constituționale. Adică, să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.

Ce înseamnă în activitatea juridică? De principiu orice. Iar înalta competență profesională… apreciați și dumneavoastră fiecare, cât a fost satisfăcută în cazul domnului Zegrean, fostul președinte al Curții, a domnului Ciorbea sau a altora, nu-i mai numesc aici…

Un lucru mi se pare mie clar și acum, dar și până acum, atașarea Avocatului Poporului unei majorități Parlamentare a transformat în România funcția într-o sinecură politică, în cel mai bun caz, dacă nu chiar într-una de membru al găștii, golind de conținut exact scopul instituției – apărarea drepturilor oamenilor simpli și a intereselor generale ale societății.

Cât despre posibilitatea de a spune stop-joc…

Deși teoretic Avocatul Poporului se poate băga în orice, poate ataca absolut orice act administrativ sau legislativ (și în fața instanțelor dar și a Curții Constituționale) inclusiv ordonanțele de urgență, controlul prealabil de constituționalitate (anterior intrării în vigoare) funcționează și este explicit trecut în Constituție doar în cazul legilor votate de Parlament. Asta pentru că Avocatul Poporului este o instituție oarecum paralelă (așa și trebuie să fie) cu cele care fac legi (Parlamentul) sau acte administrative/executive (Președintele Republicii și Guvernul).

Altfel spus, în noapte de 30 ianuarie 2017, Avocatul Poporului putea sesiza imediat Curtea Constituțională în legătură cu Ordonanța de Urgență 13, dar nu putea împiedica apariția ei în Monitorul Oficial și, deci, nici intrarea ei în vigoare, cu consecințe retraoactive ireparabile chiar în cazul pronunțării ulterioare a neconstituționalității de către Curte.

Cred că deja vă gândiți la ce mă gândesc și eu…

E clar că situația ar fi alta dacă Avocatul Poporului ar fi editorul Monitorului Oficial, adică ar decide ce Lege, Ordonanță, Ordin sau HG intră în vigoare și care așteaptă controlul de constituționalitate. Back to ancient Rome!

Sau, mai simplu, putem pune în Constituție, obligația de contrasemnare de către Avocatul Poporului a ordonanțelor de urgență, condiția lor de nulitate absolută în cazul în care apar fără această semnătură și, explicit, controlul de constituționalitate ANTERIOARĂ intrării în vigoare, în cazul în care sunt atacate de Avocatul Poporului. Stop joc!

Dar cine să aibă o putere atât de mare?

Așadar, rezum și continuu – problema Ordonanțelor de Urgență, a nuclearei de care vorbește Tapalagă se poate rezolva dacă intrarea lor în vigoare poate fi oprită de către Avocatul Poporului. Putem trece asta explicit în Constituție, sau putem trece, (mai complicat din punct de vedere administrativ) Monitorul Oficial în subordinea Avocatului Poporului, dându-i acestuia posibilitatea de a bloca fizic publicarea (care e condiție de intrare în vigoare) a actelor legislative și administrative.

Ceea ce tot nu rezolvă problema controlului politic asupra aceastei instituții. Dacă îl alege Parlamentul nu e bine așadar, dacă l-ar alege Guvernul sau Președintele, tot n-aș vedea de ce ar fi mai bine…  Ar fi prea mult dacă l-ar alege poporul, ca în Roma antică? Păi și acolo s-a întâmplat de la un punct cam ce se întâmplă acum la noi cu Avocatul Poporului… Din vremea lui Cezar și apoi pe toată perioada Imperiului, atribuțiile au fost preluate de Împărat. Cam nasol, nu? Da! Nu vrem asta… Deci, să fim atenți ce super-personaje creăm, în încercarea de a controla puterile altor personaje…

Mie mi se pare că principala problemă din societatea noastră, legat de exercitarea puterii sau de controlul ei, este moralitatea. Care nu, nu e rezolvată nici de cei 18 ani în activitatea juridică. Pot fi juriști avocați care au interese și clienți și care să acceadă în aceste funcții. Vechimea în meseria de jurist nu asigură moralitatea! Ce facem? Punem preoți? Ați zâmbit acuma, nu?

Nu spun că un magistrat are mai multă morală decât un avocat, un medic sau decât un inginer (despre magistrați și puterile lor o să scriu un articol separat, poate chiar mâine) dar efectiv nu știu altă meserie decât cea de magistrat (procuror sau judecător) care să fie mai des confruntată cu apăsări morale. Putem impune condiția ca Avocatul Poporului (de ce nu și membrii Curții Constituționale) să aibă 10-15-18 ani de practică în magistratură, sau chiar să provină numai dintre judecători? Putem, dar tot n-am rezolvat problema alegerii Avocatului Poporului. Să-l aleagă poporul? Ca pe președinte? Asta ar fi într-adevăr o inovație majoră (nu e nicăieri așa), dar în acest caz ar trebui scurtat mandatul la, să zicem, trei ani (că nu face autostrăzi), limitată posibilitatea unei aceleiași persoane de a ocupa funcția mai mult de două mandate.

În această situație, cred că îi mai putem acorda o atribuție Avocatului Poporului, rezolvând altă limită dovedită a democrației noastre… Ar putea asigura interimatul funcției de Președinte, dar numai în situația și pe perioada suspendării din funcție de către Parlament (despre asta o să scriu însă un alt articol, separat; sunt chitit, după cum observați!).

Ar mai fi posibilitatea ca Avocatul Poporului să fie ales de către magistrați (toți magistrații, nu numai cei din CSM) o dată la patru ani, atunci când se fac alegerile pentru CSM. În acest caz însă, butonul nuclear de confirmare poate fi la fel de bine și la președintele CSM, sau la cel al Curții Supreme. Practic Avocatul Poporului trece din sfera de influență al Puterii Legislative (care are mandat cetățenesc) în cea a Justiției, care poate avea mai multe competențe profesionale și verificări morale dar nu are mandat cetățenesc.

În concluzie …

Problema ordonanțelor de urgență, măsuri nucleare (preiau metafora lui Tapalagă și o duc mai departe) se poate rezolva prin înființarea unui al doilea buton, de confirmare, așa cum chiar există la bombele nuclearele adevărate. Nu văd alt personaj mai potrivit decât Avocatul Poporului care să dețină acest al doilea buton, cu condiția reformării acestei instituții și scoaterii ei din sfera de influență a celor trei puteri consacrate de Constituție. Aștept opinii, păreri, invit chiar specialiști să îmi trimită articole pe care le voi publica pe Biziday.ro, invit toți colegii jurnaliști să intre în această dezbatere, căci, repet, societatea noastră nu va putea găsi liniștea până când nu vom găsi o cale de revizuire a Constituției și de aducere a ei la o formă care să oblige și clasa politică să se reformeze.

stiri verificate
This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

105 răspunsuri la Le luăm Nucleara sau ne facem scut împotriva ei? Ce este și ce ar putea deveni Avocatul Poporului…

  • Razvan
    Februarie 20, 2017 la ora 01:11

    Probabil ca ar trebui sa fie ales de catre magistrati.Prima conditie ar fi ca Avocatul Poporului sa fie o persoana eminamente integra. Si in caz ca se dovedeste partinitor, sa raspunda penal (pedeapsa din cea mai drastica!)

    Răspunde
     
  • Claudia
    Februarie 13, 2017 la ora 00:01

    Bravo. Esti putin obsesiv-compulsiv, dar e ok. Zilele astea toti suntem 😊. Vreau doar sa iti confirm încă o data ca suntem multi in corabia acesta, care isi pun asemenea întrebări. Cei care stiu ca se poate si altfel, sunt cei care vor găsi răspunsurile. Bafta. Si un sincer mulțumesc pentru tot ce faci pe pentru viitorul acestei țări.

    Răspunde
     
  • Claudia
    Februarie 12, 2017 la ora 23:53

    PS: Mi-a plăcut aia cu popii 😊

    Răspunde
     
  • Bogdan
    Februarie 12, 2017 la ora 16:57

    Poate ca in loc sa pui un alt „reprezentant” care sa te apere de derapajele celorlalti reprezentanti, mai bine incerci sa penalizezi direct (ca popor) derapajele unuia sau ale altuia din personaje. Avem in ziua de azi ceva ce nu aveau romanii cand alegeau tribunul: tehnologia de a lua pulsul populatiei ieftin si rapid cu privire la orice. Daca acordam credit ideii de „crowd wisdom” ca principiu de baza a democratiei, putem „reconfirma” (sau nu) orice personaj politic in orice moment. Fie cu ajutorul internetului, fie prin clasica strangere de semnaturi, putem CONCEDIA in orice moment un reprezentant / angajat al poporului care o ia razna.
    Daca se strange un anumit numar de voturi / semnaturi impotriva lui (raportat poate la numarul cetatenilor care au iesit la vot vand a fost ales), Dragnea ar trebui, de exemplu sa poata fi trimis la vatra, fara pensie si fara dreptul de a mai fi implicat in vreo activitate publica.
    Sa lase pe ceilalti sa isi faca treaba de reprezentanti ai poporului, cei care inca se mai bucura de increderea populatiei.
    Nu e o problema daca incep mandatul 500 parlamentari si il termina 300 sau 100 sau 50, important e ca cei 50 sa aibe inca in momentul acela sustinerea si increderea populara.
    Eu cred ca „upgrade”-ul democratiei poate sta in „permanent voting”, nu in mandate de 4 ani fara control ulterior sau in control incredintat altor „reprezentanti” care trebuie la randul lor controlati, intr-o spirala fara sfarsit.

    Răspunde
     
  • Bogdan
    Februarie 12, 2017 la ora 16:47

    Da, avocatul poporului ar putea fi intarit ca institutie, sa devina un fel de militie civica, dupa cum comentam la articolul despre 300 parlamentari, un organism de control al activitatii angajatilor poporului. Ar fi un pas inainte.
    Ramane intr-adevar problema calitatii persoanei alese pe aceasta functie (sau a persoanelor care compun aceasta institutie, daca largim mecanismul de la o persoana la o institutie. Problema e similara cu cea a alegerii presedintelui, a doua persoana / institutie care mai poate juca rol de control al derapajelor alesilor poporului. Si acesta poate fi corupt, la fel ca si avocatul poporului.
    Sa ne bazam pe moralitate, pe norocul de a nimeri un personaj incoruptibil, vertical, moral si capabil sa reziste presiunilor enorme care s-ar pune asupra sa mi se pare o utopie. Poate il nimeresti o data, de doua ori, a treia oara ghinion! Ai pus un alt Ciorbea care joaca cum ii canta altii.
    Alternativa pe care o vad eu o schitez in comentariul urmator.

    Răspunde
     
  • Daniel
    Februarie 12, 2017 la ora 13:29

    Dar nu ar trebui impusa o restrictie ca in CSM sau AP sa nu poata accede persoane care au detinut mandate de parlamentar sau ministru, inclusiv secretar de stat ? In acest fel s-ar elimina politizarea justitiei si poluarea ei de catre politic. Poate si Curtea Constitutionala ar trebui sa aiba aceleasi restrictii.

    Răspunde
     
  • Adriana
    Februarie 12, 2017 la ora 12:18

    As mai adauga si niste restrictii de care ar trebui sa tinem cont in numirea Avocatului Poporului sau judecatorilor de la CCR. Inteleg ca Victor Ciorbea are datorii foarte mari…cum sa pui in aceasta functie un om cu o vulnerabilitate asa mare?
    Tot in legatura cu parlamentul – unii isi fac cariera…in lipsa de o cariera adevarata, raman incremeniti in scaunul de parlamentar. 2 mandate ar fi suficiente. Am putea reduce gradul de concentrare a puterii daca nu am alege tot parlametul odata – sa zicem ca la 2 ani, o treime s-ar alege din nou. Vedem cazul de fata – PSD-ul sta linistit pentru ca 4 ani este incremenit la putere. Daca o parte din parlamentari urmau sa fie alesi la anul…nu cred ca si-ar fi permis aceasta atitudine sfidatoare.
    Nu sunt jurist, dar de cand ne-am trezit in situatia asta, ma obsedeaza constant o intrebare… Ok…nu ne convin multe lucruri in societatea noastra. Cum putem noi sa le schimbam? Facem o asociatie? Dam pe cineva in judecata? Cum ii facem pe acesti oameni sa corecteze aceste anomalii? Cel mai simplu exemplu: s-a votat la referendum unicameral cu 300 parlamentari. Cum pot fi obligati sa faca aceste schimbari? Ca putem sa dezbatem si sa ne gandim la nesfarsit, dar fara sa avem un rezultat concret.

    Răspunde
     
  • Adriana
    Februarie 12, 2017 la ora 12:15

    Parerea mea este ca ar trebui sa corectam cateva aspecte care ne aduc mereu in aceste situatii limita.
    In primul rand, un condamnat penal nu are de ce sa ocupe o functie de inalt demnitar in stat. Un condamnat penal nu poate reprezenta interesele a milioane de oameni care inteleg sa munceasca, nu sa fure. Va reprezenta interesele a catorva mii de oameni care gandesc ca el… In plus, va promova in functii cheie acelasi tip de oameni, ceea ce va perpetua aceasta situatie anormala. Ar trebui sa aiba anumite restrictii chiar si cei aflati in astfel de functii pentru care s-a inceput urmarirea penala – vedem cazul Tariceanu…ce urmareste el acum din functia de presedinte al Senatului? Interesele noastre sau interesul lui sa scape de dosar si sa le dea o lectie celor care au indraznit sa il ia la intrebari? Nu este echitabil ca cetatenii obisnuiti sa aiba restrictii la anumite functii daca au fost condamnati penal, iar parlamentarii / primarii / consilierii locali sa poata ocupa aceste functii fara nicio problema.
    In al doilea rand, pare ca alesii nostri nu constientizeaza rolul lor in functia respectiva. Si nu au nicio apasare de moralitate. Hai sa gasim niste modalitati prin care sa li se aminteasca mereu ca sunt mandatati sa ne reprezinte, iar etica nu este un moft – poate sa faca periodic cursuri?

    Răspunde
     
  • George Chioveanu
    Februarie 12, 2017 la ora 10:45

    Va salut!
    In mod cert, dupa experienta acumulata dupa ’89, cu bune, dar mai ales din greseli si abuzuri(comise din toate partile), se impune revizuirea Constitutiei dupa o larga dezbatere si temeinica consultare/avizare din partea tuturor institutiilor si organizatii profesionale (sa nu neglijam rolul Academiei Romane, avand in vedere ca ne pricepem atat de bine sa ne ascundem chiar si dupa o virgula…), ultimul cuvant apartinand POPORULUI-cel care e viu, e treaz si stie cel mai bine sa citeasca, chiar si printre randuri!
    ,,Butoanele” trebuiesc clar definite, bazate pe principii consacrate, pentru ca arbitrul(CCR) sa nu fie nevoit sa desluseasca care, cum a provocat conflict intre puterile statului…
    Oare cum suntem catalogati in Lumea asta cata vreme, ne certam precum infantilii razgaiati si e nevoie sa apelam tot timpul la CEDO, Comisia de la Venetia ori alte organisme internationale?
    Democratia inainte de toate, inseamna puterea poporului si respectarea legii!
    Cu stima!
    C.George

    Răspunde
     
  • FlorinD
    Februarie 12, 2017 la ora 10:01

    Poate un consiliul al avocatilor poporului, format din cate un avocat al poporului in fiecare judet sau regiune istorica sau regiune de dezvoltare, alesi dintre judecatorii judetului/regiunii. Iar conducatorul acestui consiliu sa aiba rolul de a pune in practica hotararea luata de consiliu prin unanimitate.

    Răspunde
     
    1. Moise
      Februarie 12, 2017 la ora 11:53

      e o idee si sunt tari in care exista. dar, sa nu uitam, ordonantele de urgenta presupun totusi situatii exceptionale si cu cat sunt mai multi decidenti, cu atat decizia este intarziata. Vrem sa limitam un abuz, dar nu vrem sa marim birocratia intr-o situatie limita.

      Răspunde
       
  • speranta R
    Februarie 12, 2017 la ora 08:30

    Nu comentez punctual,nu sunt specialist;
    Moise le citeste si alege;gandesc si eu ,cata energie se consuma pentru a combate raul,cand puteam sa construim;dar cum sa o facem cand hotii sunt multi si tin cu dintii…?
    va fi o lupta grea dar fiecare trebuie sa-si demaste hotul de langa el;IMPORTANT ESTE CA AM INCEPUT;TREBUIE sa avem si noi TUPEU in cauza noastra dreapta asa cum au ei tupeu sa-si apere hotia;
    Inca apar la televizor si spun ca nu am inteles ca bla,bla;”sa nu uiti Darie”,cand ii vezi;Stimabililor, nu se dezbina Romania,tocmai ne-am unit cinstitii contra hoti si” va vedem”;
    Aveti de ales in a conduce prin PUTEREA DRAGOSTEI sau dragostea de putere.

    Răspunde
     
  • Gabriel
    Februarie 12, 2017 la ora 02:50

    Citind articolul, pe la începutul sau ma gandeam cum ar fi ca avocatul poporului sa fie numit de către partidul aflat în opoziție…

    Răspunde
     
  • Iahim
    Februarie 12, 2017 la ora 02:08

    Ordonantele de urgenta ar trebui sa parcurga acelasi traseu de aprobare ca legile: sa fie aprobate de presedinte. Este cea mai logica solutie.

    Răspunde
     
    1. mihai
      Februarie 14, 2017 la ora 21:16

      Si daca Presedintele este din acelasi partid cu hotii?!…

      Răspunde
       
  • Isaila
    Februarie 12, 2017 la ora 01:31

    Suspendarea Presedintelui ar trebui sa dispara. Eventual sa ramana doar institutia demiterii prin Referendum. Adica o majoritate parlamentara sa poata propune un Referendum de demitere. Fara suspendare. Iar daca, in urma Referendumului, nu ar fi demis, sa se produca automat dizolvarea Parlamentului. Astfel s-ar limita abuzul „suspendarilor”.

    Răspunde
     
    1. C Toarba
      Februarie 12, 2017 la ora 05:03

      Sînt foarte de acord De mult trebuia adoptată măsura asta

      Răspunde
       
  • ioan
    Februarie 12, 2017 la ora 00:02

    In umila mea parere, nefiind un specialist in domeniu, cred ca judecam lucrurile raportandu-ne la o situatie de anormalitate, in sens ca tu propui o potentare a atributiilor si principiilor de alegere ale avocatului poporului, care nu rezolva problema sistemului. Din punctul meu de vedere un sistem si o societate in care este posibila alegerea unui partid, in mod democratic, care sa de ordonante de urgenta prin exploatarea unei legislatii incongruente cu moralitatea este un sistem defect. Daca coloram intr- un fel sau altul atributiile avocatului poporului pentru a contracara acest sistem defectuos cred ca mai degraba introducem inca o variabila in joc. Chiar si in forma expusa de tine, daca persoana care are ocupa aceasta functie are anumite afinitati politice, si ar avea o moralitate defecta, nu ar fi mai implicata in aplanarea unor conflicte gen cel iscat de oug13. Cred ca astfel de probleme s- ar rezolva de la radacina, din Constitutie. O Constitutie clara fara loop holes ar impiedica ea in sine generarea unor situatii gen oug13

    Răspunde
     
  • Marian
    Februarie 11, 2017 la ora 22:39

    Cum ar fi ca institutia avocatului poporului sa fie vocea tuturor avocatilor si profesorilor de drept iar controlul oug sa se faca indirect de catre corpul general la avocatilor si profesorilor tarii? Odata ce apare o oug , oricare avocat poate trimite un punct de vedere public pe site-ul institutiei care trebuie sa contina doua parti – prima sa fie o opinie cu privire la oportunitate (e sau nu urgenta?) si a doua cu privire la continut. Obligatoriu o OUG trebuie sa fie contrasemnata de Avocatul poporului daca atat oportunitatea cat si continutul sunt considerate valide de catre cei ce s-au exprimat. In cazul in care parerile exprimate sunt putine si neconcludente, Avocatul poporului are in mod tacit libertatea de a decide. In mod cert,daca va mai aparea ceva de magnitudinea oug13/2017 avocatii se vor manifesta rapid si in numar mare. Chiar daca opiniile pe fond ar fi impartite, oug ar pica testul oportunitatii – orice om intreg la minte ar spune clar ca acea ordonanta nu e urgenta si ar spune stop, trimiteti acele lucruri la parlament.

    Răspunde
     
  • George S.
    Februarie 11, 2017 la ora 22:37

    Moise, te rog expres sa iei in considerare acest mesaj. Apreciez ca te gândești la reformare, dar ar trebui sa ne întoarcem la miezul problemei. Suntem in…maro până la gât din cauză că, pentru a se evita fraudarea alegerilor, unii votanți ar fi trebuit să parcurgă intre 100 si 500 de km pentru a-si exprima opțiunea. Eventual cu trenul. Probabil că studenții (si nu numai) nu au vrut sa „se deranjeze”. Absenteismul la vot duce către astfel de anomalii, majoritate cu…25%.
    Energia străzii începe să se disipeze, parțial demotivată de OUG14 (al cărui statut este inca incert), iar Dl. Grindeanu nu pare sa cedeze presiunii (poate forțat de partid sa nu duca PSD-ul in același joc dute-vino, Dragnea – Iohannis, pentru alegerea unui nou premier).
    Propun investirea energiei ramase intr-o singură voce: Legea votului electronic, prin corespondența, prin bilețele de amor sau porumbei, sau orice alta formă corespunzătoare. TERMEN: 1.03.2017
    După implementarea tehnică a legii, votul să se transforme, prin lege, din drept in obligație, iar nerespectarea ei să constituie contravenție! TERMEN: Primele alegeri, sau referendum.
    Cu asta vom câștiga pe termen lung, când cuvântul „legitim” va avea altă conotație decât are acum.

    Răspunde
     
    1. Moise
      Februarie 12, 2017 la ora 12:01

      este opinia dvs si o respect, dar nu sunt de acord cu ea. Nu cred in obligativitatea votului si mi-e si teama de ce ar iesi daca s-ar duce sa voteze doar cei care nu si-ar putea permite o amenda.

      Răspunde
       
      1. George S.
        Februarie 12, 2017 la ora 15:46

        Atunci, măcar introducerea votului electronic? Procentul de participare la vot ar creste, iar partidele nu ar mai putea influenta foarte usor rezultatul unor alegeri.

        Răspunde
         
      2. George S.
        Februarie 12, 2017 la ora 15:49

        Atunci, măcar introducerea votului electronic. Ar fi mai greu pentru partide sa influențeze rezultatul unor alegeri daca procentul de prezenta la vot ar creste.

        Răspunde
         
      3. mihai
        Februarie 14, 2017 la ora 21:35

        V-am ascultat si ieri, 13.02, la radio exprimandu-va aceeasi parere-intrebare. Nu sunt totusi de acord. Chiar si in conditiile neobligativitatii votului multi oameni care-si permit plata unei amenzi se prezinta la vot. Cred ca, odata introdusa obligativitatea, vor participa mai multi.
        PS: Sunt multi oameni corecti, educati, de buna credinta, cu moralitate care nu-si permit amenzi (cred ca ar fi bine sa voteze).

        Răspunde
         
        1. Stelian
          Februarie 14, 2017 la ora 21:51

          Eu nu inteleg de ce oamenii cred ca la vot nu ies exact cei care ar vota ca si ei…

          Răspunde
           
  • Andrei
    Februarie 11, 2017 la ora 18:58

    Am si eu o propunere (pe langa cele facute de toata lumea aici si cele din articol): ce-ar fi ca unul din judecatorii Curtii Constitutionale sa fie ales direct de populatie? Cu acelasi restrictii de competenta ca pentru Avocatul Poporului scrise mai sus.

    Răspunde
     
  • Cristian Rizvan
    Februarie 11, 2017 la ora 18:49

    Parerea mea ar fi ca avocatul poporului sa fie ales de catre popor pt a elimina orice influenta
    1. Alegerea sa se faca odata cu alegerea presedintelui.
    2. Valabilitatea madatului sa fie de 4 ani pentru maxim 2 mandate(s-a demonstrat ca este o practica ce nu a avut erori pana acum)
    3. Trebuie sa faca parte din randul magistratilor(judecatori sau avocati) cu o forte buna pregatire, cu o vechime de minim 15-20 ani, neafiliati politic. pot fi si din randul profesorilor dar sa fi avut o practica juridica de minim 10 ani, acestia depunandu-si mandatul dupa cum au avut practica efectuata, ca avocat sau judecator.
    4. Numirea candidatilor ce vor partcipa la alegeri(2 ar fi normal) ar trebui facuta de CSM si Uniunea Nationala a Barourilor din Romania fiecare desemnadu-si candidatul.
    5. Monitorul Oficial ar trebui sa fie in subordinea AP.
    6. Sa participe la campanie, prin expunerea CV-ului si pareri privind imbunatatirea activitatii pe care o depune.
    7. Sa poata ataca toate legile, ordonantele, hotararile, deciziile etc emise de parlament, guvern, presedinte, organizatii judetene, orasenesti etc, pt orice incalcare a drepturilor constitutionale.
    8. Sa poata fi sesizat de orice cetatean roman caruia i-au fost incalcate drepturile si sa se autosesizeze in cazul legilor emise.

    Răspunde
     
  • nikoste
    Februarie 11, 2017 la ora 18:33

    De acord CSAT controlat tot de CSAT pe o perioada de 3 ani si cine a facut armata stie postul de santinela ce cuprinde asa ca cine vrea postul de AVOCAT AL POPORULUI , nu doarme dezdracat nu bea nu fumeaza nu se descalta veheaza la incalcarerea postului si mai si da socoteala daca doarme in bocanci ….

    Răspunde
     
  • Holostencu
    Februarie 11, 2017 la ora 18:30

    OUG ar trebui folosită doar în cazuri de calamităţi naturale.Aşa am scăpa de multe belele…

    Răspunde
     
  • vali
    Februarie 11, 2017 la ora 18:30

    io as vedea altfel rezolvarea cu avocatul poporului si cu ordonantele !! 1. se emit ordonante care intra in vigoare si se dovedesc neconstitutionale : autorul si cei care semneaza ordonanta = proces cu celeritate pedepse incepind de la 10 ani fara posibilitate de iesire mai devreme , iar avocatul poporului care nu a atacat acest fel de ordonante acelasi tratament !!

    Răspunde
     
  • Kevin
    Februarie 11, 2017 la ora 18:18

    Eliminarea ordonantelor de urgenta din mana Guvernului (oricare ar fi acesta) trebuie realizata odata cu revizuirea Constitutiei [a se vedea art. 115 alin. (4)].
    Prin urmare, inainte de toate trebuie pusa presiune pe politicieni sa treaca aceasta intentie in proiectul de lege privind revizuirea COnstitutiei, text ce ar trebui trecut prin Parlament si supus referendum-ului.
    Sa aveti in vedere ca acest lucru este o chestiune de detaliu (cu care oamenii nu sunt obisnuiti). Altfel spus, trebuie sa li se explice oamenilor ce se urmareste, in ce fel si cand.
    Daca nu se revizuieste acel alineat, totul in zadar.
    O propunere de compromis ar putea fi aceea in care reglementarea din COnstitutie, dupa revizuire, sa prevada in mod clar criteriile in functie de care se pot adopta ordonante de urgenta. Evident, in domeniul dreptului penal acestea pot fi a priori excluse.

    Răspunde
     
  • Penu Narcis Ioan
    Februarie 11, 2017 la ora 17:45

    Ordonanțele de urgență sa fie semnată de Avocatul Poporului înainte sa apara in Monitorul Oficial dar si Curtea Constituțională sa poată bloca la cerere celor care au dreptul sa o facă. De asemenea CC sa se poata autoseziza si sa acționeze in vederea apărării statului de drept.
    Avocatul Poporului trebuie ales de popor pentru ca este al poporului! Unul dintre criteriile pentru alegerea AP sa fie si obligația ca cei care candideaza pentru acest post sa nu aibă obligații financiare (credite sau alte obligații financiare) mai mari decât veniturile garantate de acest post.

    Răspunde
     
  • Vlad Ionescu
    Februarie 11, 2017 la ora 17:42

    Sunt de acord cu reformarea ombdusmanului. Cred ca ar trebui sa fie ales fie de CSM fie direct de popor prin alegeri. As argumenta ca, in acest caz, un mandat de 3 ani e prea scurt (un an se invata meseria, chiar daca cineva are o experienta de oeste 18 ani activi in domeniul juridic, un an se lucreaza serios, un an se pregateste de plecare – in Canada in anumite functii publice se functioneaza pe acest sistem si nu e tocmai ideal). As prefera un mandat de 5 ani, ales in acelasi timp cu prezidentialele. Deasemenea, ai dreptate, criteriile de eligibilitate trebuie sa fie mult mai clare si indeplinite in totalitate ca sa fie pus numele pe lista de candidati. Cat despre puterile de a controla sau contrasemna legile inainte se fie publicate in MO, mi se pare ca am pune mult prea multa putere in mana unui singur om-institutie, chiar daca ar fie ales prin vot direct. OG nu ar trebui sa astepte verificarea constitutionala inainte sa intre in vigoare – ganditi-va ce s-ar intampla daca am avea cu adevarat o urgenta la care trebuie raspuns prin OG (dar recunisc nu stiu exact cum ar arata o astfel de situatie). Mai degraba as merge pe varianta de limitare mult mai exacta prin constitutie cu posibilitatea ca ombdusmanul sa intarzie implementarea OG pana la verificarea constitutionala, in caz ca se observa ceva suspect cu OG. Dar ma mai gandesc si la alte posibilitati.

    Răspunde
     
  • Laurențiu
    Februarie 11, 2017 la ora 17:18

    Eu continui, NU eu continuu!

    Răspunde
     
    1. Moise
      Februarie 11, 2017 la ora 17:22

      Ambele forme sunt corecte. originar, doar continuu era acceptat. Acum, daca forma dvs e mai noua ce aveti cu ai batrani? 🙂

      Răspunde
       
  • Daniela
    Februarie 11, 2017 la ora 17:05

    Sunt un om simplu si judec asa:daca se numeste ”avocatul poporului,, normal si firesc ar fi sa fie ales de…POPOR!!la cat timp?trei patru ani… Moral si etic avocatul poporului trebuie sa fie în slujba noastra sau sa actioneze în favoarea majoritatii!Spune PSD acum sa respectam voturile din 11decembrie…SA CEREM SI NOI SA FIM RESPECTATI PENTRU VOTURILE PRESEDENTIEI!,,Triumviuratul”prin vot poate sa ni-l prezinte noua poporului înainte,iar NOI prin vot democratic sa îl alegem!

    Răspunde
     
  • Ghinet George
    Februarie 11, 2017 la ora 16:35

    Ar trebui un control constituțional pe toate actele normative date de guvern si parlament, deoarece daca ajungem in situatia sa me conduca un tandem gen Iliescu-Nastase pot schimba rolul instituțiilor peste noapte, iar jjudecatorii curtii sa fie numiti de CSM, nu de presedinte si parlament.

    Răspunde
     
  • keyboardwarrior
    Februarie 11, 2017 la ora 16:31

    institutia „avocatul poporului” ar putea sa fie condusa de un triumvirat:

    – o persoana din partea societatii civile
    – un reprezentant al clasei politice(ar fi mai interesant ca minoritatea politica sa desemneze)
    – cineva din partea csm-ului

    varietatea asta ne-ar aduce mai aproape de rolul de filtru pe care trebuie sa-l aiba acest for. alegerile sunt facute tocmai in ideea unei contragreutati la majoritate decizionala dar si pentru a asigura un echilibru in interiorul organismului

    Răspunde
     
    1. Stelian
      Februarie 11, 2017 la ora 16:32

      Cum alege socitatea civila reprezentantul pentru acesta institutie?

      Răspunde
       
  • Gabi
    Februarie 11, 2017 la ora 16:19

    Eu cred că ar trebui ales de CSAT. Datorită componenței CSAT îmi pare cel mai imparțial.

    Răspunde
     
    1. Moise
      Februarie 11, 2017 la ora 17:20

      CSAT este parte din puterea executiva si este format din sefi ai unor institutii cu atributii de securitate.

      Răspunde
       
  • Pitis narcis
    Februarie 11, 2017 la ora 15:51

    Acest citat al dumneavoastra imi da speranta

    „, societatea noastră nu va putea găsi liniștea până când nu vom găsi o cale de revizuire a Constituției și de aducere a ei la o formă care să oblige și clasa politică să se reformeze.”

    Cred ca o sa reusiti , si odata cu noi ca oameni sa ne reformam in bine
    Wek frumos

    Răspunde
     
    1. Moise
      Februarie 11, 2017 la ora 17:19

      Multumesc! dar e dintr-un articol precendet. dati click pe citat ca sa va redirectioneze pe acel articol.

      Răspunde
       
  • boby
    Februarie 11, 2017 la ora 15:46

    Cum spune cineva pe Facebook:
    „Avocatul poporului este o instituție, nu o persoana”
    Pe langa masurile propuse de tine, de ce sa nu fie si presedintele parte din AP?

    Exista multe solutii, unele chiar foarte bune dar este pacat ca noi doar vorbim. Nimic din ceea ce spunem nu are sens.

    Ma tot intreb de mult timp, de ce jurnalisti care iau partea poporului, tu, Lucian Mandruta, etc… nu preia o initiativa de genul asta.
    Sunteti foarte influenti si urmariti, de ce nu ajutati la redactarea unei legi si la strangerea de semnaturi pentru a baga legea in parlament?
    In acel moment parlamentul nu poate sa spuna NU. Poporul este suveran si revolutia este iminenta.

    Doar o parere. O zi buna.

    Răspunde
     
    1. Moise
      Februarie 11, 2017 la ora 17:18

      pe langa rolul de moderare al Presedintelui (care e cel mai neclar punct al Constitutiei dar toata lumea pare ca a auzit de el si il intelege) presedintele este parte a Puterii Executive. In plus, presedintele este oricum o frana (la promulgare) in cazul legilor. Retin insa acest aspect… ordonantele de urgenta sa mearga si ele la promulgare la presedinte. Ceea ce nu rezolva insa problema in cazul unui predeinte care face parte din Gașcă. Vă gândiți ca in 2014 putea sa castige Ponta? Ce mai dezbateam acum? AP trebuie sa fie in afara puterilor statului tocmai pentru a putea apara cetatenii de abuzul acestora.

      Răspunde
       
      1. Șerban
        Februarie 12, 2017 la ora 12:15

        Moise
        Aceasta este problema noastră: cine garantează integritatea celui care dispune de decizia finală? Cine garantează corectitudinea legiuitorului care stabilește ce are voie și ce nu are voie restul populației. Să nu uităm că un Parlament ales legal (Bundrestag) a legiferat posibilitatea ca persoanele handicapate să fie castrate. A fost în anii 30 dar cine garantează castel de aberații nu se vor repeta?

        Răspunde
         
      2. mihai
        Februarie 14, 2017 la ora 21:48

        Asa este. Aveti dreptate, d-le Moise. Acum s-a intamplat ca Presedintele sa nu fie din Gasca doritoare de legi pro furt, hotie, abuz in serviciu, dar nu vom avea norocul acesta tot timpul.

        Răspunde
         
  • maria
    Februarie 11, 2017 la ora 15:38

    …vezi Băsescu!

    Răspunde
     
  • boby
    Februarie 11, 2017 la ora 15:34

    Daca face ce vrea poate sa fie suspendat de parlament…si referendum…
    Chiar mi se pare o ideie buna treaba asta.

    Răspunde
     
  • Razvan
    Februarie 11, 2017 la ora 15:32

    Moise, eu văd situația diferit. Nu cred că Avocatul Poporului este adevărata problemă sau, mai concret, nu cred că este esența problemei. În egală măsură, nici Președintele României, nici Guvernul României, nici Curtea Constituțională, nici Consiliul Superior al Magistraturii, nici măcar votul poporului nu reprezintă singular esența problemei acum. Problema adevărată, de bază, este că statul în întregul său este rupt de societate.
    Mecanismul stricat este cel al reprezentativității. Concret, statul NU reprezintă cetățenii. Ca să avem un stat conectat la problemele noastre reale și nu la conducte cu bani cineva trebuie sa ne reprezinte pe noi, direct. Chiar și instrumentul nostru de control, votul, este viciat profund. Într-o democrație cum visăm noi să avem parlamentul este instituția supremă. Îi este încredințată puterea pentru că fiecare demnitar de acolo se presupune că reprezintă (!) și apără (!) interesele unui număr de cetățeni. Acest lucru acum nu se întâmplă (bănuiesc că suntem cu toții de acord cu acest lucru). Și cred că nu se va întâmpla niciodată cât timp noi votăm liste, nu oameni. Votul fiecăruia este acum nu foarte diferit de o loterie.
    Fă te rog un exercițiu de imaginație și privește toate problemele pe care le-a avut România în ultimul timp (de la revoluție încoace) și gândește-te cum ar fi arătat dacă aveam un parlament în adevăratul sens al cuvântului.

    Răspunde
     
    1. Razvan
      Februarie 11, 2017 la ora 15:32

      Nu are nicio importanță numărul parlamentarilor și nici dacă acel parlament ar fi fost unicameral sau bicameral. Încearcă să presupui doar că fiecare parlamentar de acolo ar fi fost ales nominal de oamenii direct interesați din circumscripția sa și ar fi reprezentat interesele cetățenilor nu interesele de partid. Pentru că în orice tară normală politica partidului se construiește cu ajutorul parlamentarilor, care sunt linia de comunicare cu electoratul, și nu cum se întâmplă acum la noi, parlamentul sprijinind și legiferând toate aberațiile unui singur om, președintele de partid. Om care, atenție, nu a fost ales de popor!
      Așadar, nu crezi că de acolo ar trebui sa începem? Eu cred că reforma trebuie începută cu repararea mecanismului care ne asigură reprezentativitatea.
      P.S.: Cred că ar fi benefic în acest moment să scrii un articol în care să explici clar cum este împărțită puterea între instituțiile statului și care sunt (sau ar trebui sa fie) mecanismele de autocontrol ale întregului sistem. Și aici cred că cetățenii au nevoie de informare. Sunt convins că mulți nu înțeleg rolul, atribuțiile și limitele instituțiilor de bază sau cum interacționează acestea între ele și cu societatea.

      Răspunde
       
      1. Constantin
        Februarie 11, 2017 la ora 15:41

        Pai, nu avuram uninominal cu cantareti si oameni de afaceri corupti?

        Răspunde
         
        1. Razvan
          Februarie 11, 2017 la ora 15:51

          Știi cum e vorba aia: „Deci, da dar nu!” :))
          Pe 30 noiembrie 2008, în premieră, s-a renunțat la votul pe liste, reprezentanții politici ai cetățenilor fiind aleși printr-un sistem MIXT, în care candidaturile și votul sunt uninominale, iar acordarea mandatelor se face proporțional (Wikipedia)
          Așadar, am votat ce ne-au băgat pe gât partidele iar apoi a rămas in funcție aproximativ cine am vrut noi, dar nu chiar.

          Răspunde
           
          1. Constantin
            Februarie 11, 2017 la ora 16:04

            Carevasazica, ar fi de dorit sa existe si mai multi cantareti in Parlament?! Ori oligarhi care sa cheltuiasca atat cat vor pentru campania electorala, astfel incat sa fie siguri ca oamenii cinstiti n-au nicio sansa sa fie alesi?

             
    2. Moise
      Februarie 11, 2017 la ora 17:15

      Deja am scris despre asta in articolul precedent. va dau linkul si aici
      http://www.biziday.ro/2017/02/09/daca-acceptau-unicameral-cu-300-azi-nu-eram-in-fundatura-asta/

      Răspunde
       
  • Stelian
    Februarie 11, 2017 la ora 15:18

    Si totusi mi se pare cam mult ca un al doilea „buton” sa poata fi actionat numai de un singur om care sa aibe libertatea totala in cand si cum ar folosi acel „buton”. Eu nu as avea incredere numai intr-un singur om in luarea deciziilor la acest nivel.

    Răspunde
     
    1. Stelian
      Februarie 11, 2017 la ora 15:24

      Cred ca solutia cea mai buna ar fi sa lasam Puterea Legislativa sa legiuiasca (numai ea) si Puterea Executiva sa execute. N-ar trebui ca Guvernul sa poata da Ordonante de Urgenta, ci toate ce vrea urgent Guvernul sa treaca de urgenta printr-un Parlament cu o singura camera.

      Răspunde
       
      1. Constantin
        Februarie 11, 2017 la ora 15:48

        Da, dar camerele ar trebui sa aiba atributii diferite. Senatul ar trebui sa devina un cenzor. Alegerea membrilor camerelor ar pute fi modificate, la termene diferite. Ar puteafi alegeri pasrtiale, cu inlocuirea a 40_60% dintre membri samd. Nu avem nevoie da inca un presedite, cu atributii similare, pentru a cenzura activiutatea legislativa. O poate face Senatul. Sau Presedintele Republicii aflat in functie, sporindu-i-se atributiile.

        Răspunde
         
        1. Stelian
          Februarie 11, 2017 la ora 16:11

          Nu mi se pare o idee rea, dar nu cred ca mai putem vorbi despre „camere” dupa referendumul la care cetatenii Romaniei au votat pentru unicameral.
          Vom mai putea vorbi despre camere numai dupa ce se va implini aceasta vointa a oamenilor, in caz ca in practica se va dovedi ca nu va fi un lucru bun.

          Răspunde
           
  • Stelian
    Februarie 11, 2017 la ora 15:09

    Avocatul Poporului nu poate fi al poporului decat in cazul in care este ales de popor. Acum (casi pana acum) este Avocatul Majoritatii Parlamentare.

    Răspunde
     
  • iulian
    Februarie 11, 2017 la ora 15:01

    De ce sa nu dam atributiile AP presedintelui?
    Nu este el un mediator intre puterile statului ? Nu reprezinta el statul roman ?
    In felul asta am da putin mai multa putere presedintelui, o unealta in plus de control si de negociere.
    Ce-am face daca presedintele ar utiliza cu rea credinta aceasta unealta, asa cum o face actualul AP ? Nu l-am mai vota data viitoare.

    Răspunde
     
    1. Stelian
      Februarie 11, 2017 la ora 15:11

      Si intre timp ar face ce vrea…

      Răspunde
       
  • Hara
    Februarie 11, 2017 la ora 15:00

    Domnilor,se tot vorbeste ca in democratiile vechi si consolidate,exista un control,o disipare a responsabilitatilor,pe mai multe entitati,astfel ca luarea unei decizii abuzive sau datorata unei erori neintentionate sa fie stopata la un anumit nivel.De ce nu studiati,luati ca exemplu cel american,in care a fost posibil ,saptamana trecuta,ca o ordonanta a guvernului sa fie anulata de un judecator federal ?

    Răspunde
     
    1. Moise
      Februarie 11, 2017 la ora 17:12

      păi si la noi e la fel. Atata doar ca ordinul executiv al lui Trump nu era retroactiv. Constitutia interzice explicit la art 115
      (6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

      Nu zice ca nu poate fi modificat Codul Penal, dar acesta este o carte despre restrangerea drepturilor fundamentale.

      Răspunde
       
  • Ștefan
    Februarie 11, 2017 la ora 14:58

    De ce sa ne chinuim atât cu avocatul poporului când avem CCR. E foarte simpla rezolvarea, CCR trebuie sa se sesizeze automat in cazul OUG, iar publicarea in MO se face doar după controlul de constituționalitate. Referitor la Av. Poporului pentru a-l face mai eficient nu trebuie făcută decât o singura modificare: el trebuie numit de opoziție la fiecare schimbare a majorității parlamentare.

    Răspunde
     
    1. Stelian
      Februarie 11, 2017 la ora 15:13

      Pai atunci sa-i zicem Avocatul Opozitiei…

      Răspunde
       
    2. Moise
      Februarie 11, 2017 la ora 17:09

      Politica e perversa! Pe dl Ciorbea l-a propus PNL.

      Răspunde
       
  • Dan
    Februarie 11, 2017 la ora 14:57

    pe subiectul asta, si DNA a fost infiinta prin OUG, ma gandeam, de ex. bulgarii nu un DNA pt ca parlamentul s-ar opune, ceea ce sa intamplat la ei daca nu ma insel, mai tineti minte de agentia aia de recuperare a prejudiciilor, a cazut in parlament, nu am putea infiinta agentia aia prin OUG de ex?

    Problema cea mai mare cred ca e la legea favorabila, poate ar trebuie sa amendam articlolul si sa excludem ordonante pana nu sunt transformate in lege, cat despre cea a facut ponta, ma gandesc ca OUG aia a ajuns in lege.

    Răspunde
     
  • mircea 2
    Februarie 11, 2017 la ora 14:54

    Just, dar simt ca trebuie si e momentul sa propunem si alte lucruri mai indraznete, e clar ca politicienii nu au nici un interes sa rezolve problemele, sa se reformeze, sa se curete, desi societatea le-a cerut-o. Avem nevoie de o noua constitutie.
    1. Avocatul poporului sa fie al poporului…
    2. Parlamentul sa poata suspenda presedintele dar daca referendumul nu confirma atunci parlamentul pleaca acasa, asa mi se pare normal.
    3. Apoi niciunde din bani publici sa nu mai platim persoane condamnate penal. Nici alese, nici numite, cred ca gasim suficienti oameni fara cazier care sa aibe si ei o sansa. (ma refer la interzicerea accesului celor cu cazier la functii publice, sa nu isi inchipui careva ca poate fi primar cu cazier dar fara diurna.
    4. 300 de parlamentari nu e destul totusi?
    5. Imunitate doar pentru declaratii politice.
    Sigur mai gasim si alte puncte…

    Răspunde
     
    1. mircea 2
      Februarie 11, 2017 la ora 15:00

      Doua tentative de suspendare a presedintelui si o a treia aproape iminenta, si nicio dizolvare a parlamentului? Avem nevoie de un mecanism de echilibrare in sensul asta, altfel putem trage concluzia ca cineva abuzeaza de o masura fara a putea fi raspunzatori.

      Răspunde
       
      1. Stelian
        Februarie 11, 2017 la ora 15:14

        Exact

        Răspunde
         
      2. Moise
        Februarie 11, 2017 la ora 17:08

        Despre asta voi scrie urmatorul articol. Maine.

        Răspunde
         
      3. Andrada
        Februarie 11, 2017 la ora 17:16

        Nu constatați ca numai când este PAS la putere de suspendă presedintele? Este nu vorbeste de la sine? Ce vor toata puterea care sa nu poate fi cenzurată de nimeni, nicicând. Si atunci,ce sa pretindem de la avocatul poporului, oricare ar fi acesta, în atare condiții?!

        Răspunde
         
        1. Andrada
          Februarie 11, 2017 la ora 17:17

          PSD

          Răspunde
           
        2. mircea 2
          Februarie 11, 2017 la ora 17:36

          Andrada, avem nevoie de un reset, o noua constitutie, un nou sistem care sa functioneze indiferent cine e la putere. De furat au cam furat toti, dupa cum vezi avocatul poporului despre care se vorbeste in articol a fost propus de PNL, deci ce sa mai vorbim. Englezii cred ca au inventat „checks and balances”, ceea ce s-ar putea traduce ca orice putere are nevoie de o alta sa o echilibreze, sa verifice, sa existe cumva un control. Nu exista politicianul perfect, trebuie sa intelegem asta oricit de fani ai vreunui partid sintem, cita vreme acel partid ajunge si are decizia fara pirghii de control… o sa avem aceleasi probleme.

          Răspunde
           
    2. Hara
      Februarie 11, 2017 la ora 15:10

      De acord cu toate punctele si mai ales ati surprins perfect o problema sensibila,aceea amenintare permanenta cu suspendarea presedintelui.Intradevar,daca vor suspendarea presedintelui si nu se confirma prin referendum,parlamentul sa se dizolve si sa fie alegeri anticipate.Ca prea s-au obisnuit sa nu respecte institutia prezidentiala,nici acum,nici in vremea lui Basescu,cu toate ca presedintele a luat ,in ambele cazuri,mai multe voturi,direct de la cetateni,decat ei la parlamentare,toate partidele insumate.Tot timpul ii auzim cum pretind respect,ca au autoritate datorita votului dar ei nu respecta si blocheaza exact pe cel ales de cetateni,prin vot direct.

      Răspunde
       
      1. mircea 2
        Februarie 11, 2017 la ora 22:51

        La cit de mult s-a discutat din decembrie pina in ianuarie despre posibila suspendare… putem trage concluzia ca e folosita si in scopul de a pune pumnul in gura… O amenintare constanta „ciocul mic ca altfel te suspendam”.

        Răspunde
         
  • Constantin
    Februarie 11, 2017 la ora 14:54

    Un buton de control ar fi trebuit să fie Senatul, pentru că de aceea avem două camere parlamentare. Doar că la noi atribuțiile lor coincid în bună măsură. Revizuirea Constituției ar trebui să vizeze regândirea rolului și funcțiunilor celor două Camere. Desigur, putem avea în vedere și atribuțiile Avocatului poporului, dar în primul rând trebuie să le avem pe ale Camerelor.

    Răspunde
     
    1. Stelian
      Februarie 11, 2017 la ora 15:20

      Poporul a votat ca (scuzati) camerele sa fie numai una.

      Răspunde
       
      1. Constantin
        Februarie 11, 2017 la ora 15:58

        Daca tot nu tinem seama de numarul votat de popor, 300, poate avem in vedere ca ar putea fi mai bine sa pastram doua camere cu atributii diferite. Senatul ar putea avea un rol mai important, dupoa cum am zis. Oricum nu tine nimeni cont de opiniile exprimate de noi aici. Dar, decat sa cream un monstru din Avocatul poporului, mai bine dam Senatului rolul pe care il avea in democratia antica, ori in statele realmente democratice moderne. Altfel, putem infiinta functia de vicepresedinte, de ce nu?! Sau putem inova in fel si chip. Dar, este NECESAR sa modificam la prima Revizuire atributiile camerelor, pentru ca se suprapun in mod ineficient. Daca modificam, de ce sa nu o facem si inteligent si mai putin original. Dl Tapalaga, cu tot respectul si admiratia, n-as zice ca este un mare specialiust in domeniul constitutional.

        Răspunde
         
        1. Stelian
          Februarie 11, 2017 la ora 21:38

          Intelg ce spuneti despre camere si nu va contrazic, intradevar ele ar putea avea atributii diferite, dar nu cred ca este intelept sa se incerce asa ceva cand CCR a spus ca orice modificare a Constitutiei trebuie sa includa vointa poporului exprimata la referendumul din 2009.

          Răspunde
           
        2. Stelian
          Februarie 11, 2017 la ora 21:40

          Si nu va inteleg de ce spuneti „Daca tot nu tinem seama de numarul votat de popor, 300”. Cine spune sa nu tinem cont, cand CCR spune ca orice modificare a constitutiei trebuie sa tina cont de ce a votat poporul la referendum?

          Răspunde
           
          1. Constantin
            Februarie 12, 2017 la ora 00:18

            Am inteles, inca mai sperati. Foarte bine. Numarul alesilor nu este prevazut nici in Constitutia actuala, ci el rezulta in urma aplicarii Legii electorale. Pri urmere, atat membri ai Comisiei Parlamentare de Revizuire a Constitutiei, cat si politicieni, specialisti in drept si reprezentanti ai societatii civile au fost de acord ca aceasta decizie, reprezentand vointa populara exprimata prin Referendum, sa fie pusa in aplicare prin modificari aduse Legii electoralae Ori, Legea electorala a fost modificata, dar despre stabilirea/limitarea numarului de parlamentari la 300 n-am mai auzit vorbind pe nimeni. Asadar, eu consider ca „nu s-a tinut seama” , dar daca dumneavoastra ziceti ca nu a fost conjuctura astrala potrivita, nu va contrazic. Asa o fi.

             
          2. Stelian
            Februarie 12, 2017 la ora 02:06

            Interesant… Nu stiam.
            Deci CCR a facut referire numai la unicameral ca fiind vointa poporului exprimata la referendum de care trebuie sa tina cont orice modificare a Constitutiei, nu si la numarul maxim de parlamentari votat la referendum?

             
  • Adrian Ionescu
    Februarie 11, 2017 la ora 14:53

    Pun și aici ce am pus pe Facebook :

    Eu înclin spre o soluție hibrid între propunerea lui Tapalagă și a ta. Adică :

    1. Este nevoie de un al doilea buton pentru confirmarea OUG-urilor. Și da, sunt de acord ca acesta să fie la Avocatul Poporului, dar musai, cum ai zis și tu, ca acesta să fie ales dintre și de magistrați, nu de Parlament.

    2. Pentru a separa complet puterile statului, Guvernului trebuie să i se ia dreptul de a legifera, adica să i se ia dreptul de a emite OUG-uri. Scopul lui este să administreze, nu să legifereze. Aici sunt de acord cu Tapalagă, ca OUG-urile să fie emise de Parlament în sesiune de urgență.

    3. Pentru a fi complet siguri că nu vom ajunge iarăși la posibilitatea deturnării statului de către o mână de borfași, aș adăuga si ca alegerea parlamentarilor să se facă prin vot uninominal, nu pe liste.

    Aceste 3 puncte cred că vor consolida mult mai bine echilibrul între puterile statului.

    Răspunde
     
    1. mircea 2
      Februarie 11, 2017 la ora 14:57

      Exact, parlamentul sa gaseasca o cale de a elimina justificarea guvernului pentru OUG. Ce-s cu atitea vacante parlamentare? s-au ostenit astia de atita munca? De ce necesita parlamentul mai mult de o luna vacanta pe an?

      Răspunde
       
      1. Moise
        Februarie 11, 2017 la ora 17:07

        Pai da, dar imaginati-va situatia unui cutremur sau a unui cataclism, ceva in care parlamentarii nu se pot strange din motive obiective…
        Sigur, in cazul unui parlament mai suplu, discutia e putin alta

        Răspunde
         
        1. mircea 2
          Februarie 11, 2017 la ora 17:43

          „Pai da, dar imaginati-va situatia unui cutremur sau a unui cataclism, ceva in care parlamentarii nu se pot strange din motive obiective…
          Sigur, in cazul unui parlament mai suplu, discutia e putin alta”.
          Nu vad necesitatea unor legi in acea instanta, totul tine de administrare, de guvernare, nu de legiferare. Sau daca vreti, in situatii cu totul si cu totul exceptionale (cataclism) CSAT poate declara stare de urgenta si numai atunci guvernul sa poata da pe termen scurt, cu mandat limitat niste ordonante. (Cu filtrele de care vorbiti in acest articol)

          Răspunde
           
        2. Stelian
          Februarie 11, 2017 la ora 21:46

          Ce lege trebuie sa dea Guvernul in caz de cutremur? De ce sa nu avem dinainte legi „in caz de cutremur sau cataclism”?
          Spuneti: „pe vremea lui Vladescu sau Ialomiteanu… gresisera ceva pe acolo si peste doua zile era zi de plata si nu se puteau incasa taxele”. Asa, si? Sa nu se mai plateasca taxe acea luna daca asa sunt de prosti incat dau legi nefunctinale. Dar cred ca deja a devenit obicei in parlamentul nostru ca sa dea legi care nu le gandeste nimeni daca se pot aplica, cu gandul ca vor fi drese cu ordonante de urgenta. Poate daca nu vor mai avea acesta portita vor da legi mai bune pe care le vor gandi mai mult

          Răspunde
           
          1. Stelian
            Februarie 11, 2017 la ora 21:49

            Offf iar ma ia de urechi cineva ca am sarit prepozitia. Pe cuvant ca am vrut sa spun „pe care nu le gandeste nimeni” dar copiii nu ma lasa in pace, cica sa le fac si lor baie 🙂

             
        3. Adrian Ionescu
          Februarie 12, 2017 la ora 12:17

          Cum spune și „mircea 2”, ar fi bine să identificăm scenariile în care o urgență este rezolvată printr-o lege. Există așa ceva ?

          Răspunde
           
  • Hara
    Februarie 11, 2017 la ora 14:49

    Propunere-sa fie ales de catre toti magistrații,o data la patru ani iar MO sa fie la AP,acesta avand obligația de a contrasemna orice Ordonanta,ca fiind constituțională.Si ar trebui ca tot prin control al societatii civile sa treacă si numirea celor de la cna,tvr si srr,pentru ca fiind acum numiti dupa algoritm politic,nu exista obiectivitate,sunt aservite politic,obediente pana la a denatura misiunea lor.Ar putea fi format un comitet din membrii ai Academiei romane,Uniunea scriitorilor,Uniunea artistilor plastici sau ar putea fi numiti ,mai extins,prin votul tuturor membrilor acestor institutii iar Comitetul sa sanctioneze doar abaterile.

    Răspunde
     
    1. Moise
      Februarie 11, 2017 la ora 17:05

      Societatea Civila e o notiune foarte vaga. E adevarat, ea face parte totusi din CSM. Deci da, e o solutie, dar sa fim atenti cum o definim, ca sa nu ne trezim cu 1000 de ONG-uri satelit infiintate peste noapte.

      Răspunde
       
      1. Hara
        Februarie 11, 2017 la ora 18:08

        Cand am spus societate civila am nominalizat Academia romana,si cele doua uniuni,cred ca ar ajunge daca votează prin vot direct toti membrii iar pentru control sa se formeze un comitet tot dintre ei,votat de ei.

        Răspunde
         
        1. Constantin
          Februarie 11, 2017 la ora 23:59

          Membrii Academiei Romane, care le-au avut colege pe Suzana Gadea si Elena Ceausescu, dar si membri mai tinerei apropiati ai minunatului regim trecut ori ale celor recente, au votat in majoritate (100) un apel inept. Coincidenta face ca apelul adresat poporului (dupa cum este mentionat in titlu) sa fie lansat in perioada in care poporul a fost abuzat de guvernanti, sa indrepte atentia in cu totul alta directie si sa cuprinda condamnarea tembela a”corectitudinii politice”, „a vanzarii entitatilor economice”, a „globalismului” si a „falimenttului”, pe care academicienii nostri le considera actiuni antinationale! Oare nu s-a gasit niciun economist prin Academie care sa le spuna ca firmele se vand, ori dau faliment si in alte state? Si asta in fiecare zi. Prin urmare, eu zic sa excludem Academia dintre institutiile cu rol in alegerea Avocatului poporului pentru moment, si sa includem Asociatia Natinala a Frizerilor. Probabilitatea ca ei sa fie obiectivi este mai mare.

          Răspunde
           
  • George Talpos
    Februarie 11, 2017 la ora 14:48

    Așa expus pare în regulă!
    Din păcate, moralitatea nu ține de alegerile pe care le facem noi, în care credem până la proba contrarie.
    Putem însă să încercăm, dar cu oameni morali în parlament și executiv nu ar mai fi nevoie de altceva. Până la urmă, în mod indirect ce-i drept, tot noi ii alegem.
    Sunt pentru orice soluție care ar împiedica aceste derapaje!

    Răspunde
     
    1. Moise
      Februarie 11, 2017 la ora 17:03

      Despre reformarea sistemului elctoral am scris deja. Categoric de la asta trebuie sa porneasca totul! Va invit sa cititi!

      http://www.biziday.ro/2017/02/09/daca-acceptau-unicameral-cu-300-azi-nu-eram-in-fundatura-asta/

      Răspunde
       
  • Adrian
    Februarie 11, 2017 la ora 14:47

    Consider ca este o idee foare buna sa mai fie o institutie care sa aiba drept de veto asupra ordonantelor de urgenta. Cum? Trebuie o dezbatere publica pe acest subiect! Parerea mea este ca mai usor ar fi sa i se dea CSM.ului aceasta atributie. CSM sa dea aviz pt a putea fi publicata in Monitorul Oficial.
    Important este ca cele 2 institutii sa nu fie subordonate una, alteia.

    Răspunde
     
  • Bogdan
    Februarie 11, 2017 la ora 14:45

    Eu cred ca este mai sigur sa eliminam din constitutie posibilitatea ca guvernul sa mai legifereze. In nici un domeniu. Guvernul fiind puterea executiva, nu are se ce sa emita acte normative. Sa facem un parlament mai suplu, care sa legifereze mai rapid. Asa ar fi normal.
    Apoi, alegerea Avocatului Poporului de care populatie prin vot, mi se pare o idee buna, dar trebuie sa avem grija cata putere ii dam, ca i se urca la cap.

    Răspunde
     
    1. Moise
      Februarie 11, 2017 la ora 17:02

      Sunt totusi situatii de urgenta. Exceptionale! De aia le zice asa. Chestii legate de cataclisme sau securitatea nationala sau mai stiu eu ce. Imi amintesc ca a fost odata o situatie legata de Codul Fiscal… pe vremea lui Vladescu sau Ialomiteanu… gresisera ceva pe acolo si peste doua zile era zi de plata si nu se puteau incasa taxele.

      Răspunde
       
  • Catalin
    Februarie 11, 2017 la ora 14:41

    Da, suna foarte bine aceasta abordare, de disipare a puterii, contrara tendintei actuale de centralizare a puterii, tendinta ce exprima modelul „ascultarii de boier” atat de prezenta in societate (si care face posibile intamplarile pe care le analizam). Dar cine sa puna in practica aceasta initiativa? Trebuie ca societatea sa se transforme, trebuie ca principiul ascultarii de un tatuc sa fie lasat in urma si atunci vor fi oameni politici onesti, capabili sa puna asa o propunere pe mada2. Deocamdata, masa mare de „ascultatori” va indemna la erijarea unora si altora in „boieri” pe criterii din cele mai eficiente, deseori de natura penala…

    Răspunde
     
    1. Votantul de servici
      Februarie 12, 2017 la ora 01:55

      Desi suna nedemocratic, obligativitatea prezentei la vot ar putea schimba, cel putin pe termen scurt, reprezentativitatea Parlamentului.

      Din pacate, asta va putea fi folosita de clasa politica pentru a penaliza diaspora.

      Răspunde
       
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase