171.241 afișări

Grindeanu, citește pe litere: Nimic, până la REFERENDUM!

Moise Guran

Înainte să vă spun ce cred despre acest moment, despre declarația lui Grindeanu, despre orice, să vă spun că am un sentiment de ușurare. Nu pentru că ar fi trecut pericolul. NU! Să fim vigilenți în continuare! Dar, după șocul de marți noaptea, după momentul ăla grozav, pe care l-am avut sute de mii de oameni din țara asta, sau poate milioane, începusem să mă mai tem de încă unul. Mă temeam că vom fi înfrânți. Mă gândeam cu groază cum acest vis, de a vedea sute de mii de oameni în stradă, pentru un principiu, nu pentru salarii, pensii sau mâncare, se poate transforma într-un oribil coșmar, într-o a doua traumă, ireversibilă, ce i-ar fi făcut pe mulți să plece din țară. Mi-era teamă de finalul celor zece zile, de amărăciunea pe care am fi simțit-o cu toții, dacă acest efort ar fi fost inutil. N-a fost! Așa cum vă spuneam anterior, să n-aveți niciun dubiu că trăim o Revoluție! Dar nu, ea nu s-a sfârșit odată cu declarația lui Sorin Grindeanu. E o Revoluție ce a început mai demult, în capetele noastre, și va mai continua încă o vreme, până când va schimba radical această țară. Acum știm sigur că avem cu cine!

Din capul locului îi avertizez pe cei de la PNL, sau de la alte partide politice, să evite în continuare politizarea protestelor. Circulă o informație că PSD s-a prăbușit în sondaje (neconfirmată, nici n-aș vorbi de ea, dacă bunul simț nu mi-ar spune că ar fi normal să fie așa) și este posibil ca celelalte partide să forțeze spre Anticipate. Mă voi ocupa și de pesediști și de peneliști și de analiști, în zilele următoare. Dar, acesta e un subiect care nu mă interesează în acest moment.

În acest moment mă interesează securizarea victoriei pe care națiunea noastră a obținut-o. Iar asta nu se poate face decât într-un singur fel.

Haideți să luăm declarația premierului Grindeanu din nou…

Nu partea cu abrogare/prorogare mă îngrijorează, deși e clar că nu mai poți avea încredere în hoții ăștia… Să o abroge! Partea cu proiectul de lege însă… Vedeți, o procedură de urgență se poate face și mai repede de zece zile. E adevărat că se duce la președinte, Iohannis o mai plimbă, o mai poate duce și pe la Curtea Constituțională… Dar, pentru Dumnezeu! asta a mai fost și în 2013. În 8 decembrie 2013. Marțea Neagră, remember? La intervale regulate de timp, pericolul legalizării corupției revine. Asta e blestemul nostru, iar eu m-am săturat de el. Ne-a trecut glonțul pe la ureche, dar nu vă relaxați! Dragnea n-are alternative. Nici Udrea, Ioana Băsescu, Bica și atâția cu conexiuni în politică și Parlament.

N-am nici cea mai mică încredere nici în acest Guvern, nici în acest Parlament și mă tem că nici în următoarele nu voi avea. Clasa politică evoluează lent. Prea lent! Dar am mare încredere în Națiunea noastră.

Când am scris primul articol despre Referendum, exact la asta m-am gândit. Acum doar repet. Nu vă luați după cei care spun că ăla din 2009 n-a produs efecte. A produs. Curtea Constituțională a statuat că nicio lege/ordonanță/HG/orice nu poate ignora rezultatul unui referendum. Odată ce vom fi votat pentru păstrarea sau chiar înăsprirea politicii penale împotriva corupției, această decizie devine obligatorie inclusiv pentru Curtea Constituțională. Nimeni și nimic nu va mai putea schimba asta. Nici legi, nici ordonanțe, nimic. Referendumul este manifestarea suveranității poporului și rezultatul său capătă forță constituțională.

Deci NU, pericolul n-a trecut. Recitiți aici teoria supapelor sociale! Azi au dat drumul unei supape! Nu trebuie să slăbim presiunea! Trebuie să oprească orice inițiativă legislativă în acest sens! Președintele va emite decretul de REFERENDUM cel mai târziu la finalul săptămânii viitoare (funcție de răspunsul Parlamentului) ceea ce înseamnă că la jumătatea lunii martie vom fi chemați să ne pronunțăm. Și să punem punct definitiv acestui pericol. Politicienii nu au voie să ignore faptul că urmează să se pronunțe cetățenii, nu au voie să ia fața Referendumului cu o lege în acest sens, trebuie să aibă minima decență să nu mai invoce alegerile din decembrie pentru a fenta votul popular.