Iohannis le-a cumpărat psd-iștilor timp. Grindeanu dă testul bărbăției

Moise Guran

S-a discutat despre imposibilitatea organizării unui referendum pe tema grațierii, atâta timp cât Constituția interzice inițiativa legislativă cetățenească în acest domeniu… Referendumul e însă o instituție juridică foarte diferită de inițiativa legislativă. Aceasta din urmă e o formă de democrație participativă, căci nu cetățenii ci tot parlamentul votează legea, pe când referendumul este o formă de manifestare a suveranității poporului, în fapt forma ultimă, cea a democrației directe, care nu poate fi restricționată sub nicio formă. Doar ca să vă arăt cât de aberantă este această susținere, vă spun că însăși Constituția a fost adoptată prin referendum, iar să pretinzi că ar exista restricții în Constituție în legătură cu vreun referendum este o contradicție în termeni.

De fapt în Drept chiar există un principiu care spune că cine poate mai mult, poate și mai puțin, iar dacă prin referendum poporul poate aproba însăși Constituția, sigur poate decide în legătură cu absolut orice, chiar și cu politica penală a statului.

Și atunci se pune întrebarea: De ce, după ce a anunțat că face referendum pe grațiere și amenistie, Președintele a inițiat un referendum pe Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice”?

Așa a scris în notificarea trimisă Palramentului, dar nu asta va fi în mod necesar și întrebarea de la Referendum. Este totuși posibil ca juriștii de la Cotroceni să se fi gândit că o Curtea Constituțională reîmprospătată cu niște pesediști cu antecedente dubioase, poate lua decizii care să strice ordinea constituțională pentru cine știe cât timp de aici încolo.

În același timp, nimic nu-l împiedică de exemplu pe Președinte să formuleze la Referendum următoarea întrebare:

Dumneavoastră ce ziceți, dacă cetățenii răspund DA la această întrebare, Parlamentul mai poate sau nu mai poate să dea acte de clemență așa cum ar fi grațierea, sau să dezincrimineze abuzul în serviciu? Deși răspunsul ar fi DA pentru o politică dură, el implică un NU pentru o politică mai slabă.

Sigur, politicienii au arătat, pot ignora decizia luată de popor la referendum atunci când li se cere să facă ceva… să facă de exemplu un legislativ cu 300 de parlamentari. Dar, alta e discuția atunci când poporul decide că Parlamentul NU poate face ceva. Și dacă e de așteptat ca în urma unui astfel de referendum Parlamentul să nu înăsprească totuși pedepsele pentru fapte de corupție (la fel cum nici reducerea numărului de parlamentari nu s-a făcut după referendumul din 2009) nici reducerea pedepselor, dezincriminarea unor fapte sau grațierea lor nu mai e posibilă, devenind implicit neconstituțională, căci ar încălca rezultatul Referendumului.

V-am dat aceste detalii tehnice, o dată pentru a vă feri de dezinformările crase ce curg gârlă în aceste zile pe televiziuni, pe de o parte, dar și pentru a înțelege cumva degringolada din PSD creată după declanșarea procedurii de consultare a populației prin referendum. Ați văzut ce panică e împotriva Referendumului?

Paradoxal, prin această manevră, președintele Iohannis le-a cumpărat pesediștilor timp. Nu lui Dragnea, care n-are alternative și nici timp nu prea mai are, ci celorlalți pesediști care, Slavă Domnului! nu sut toți așa, nu au toți probleme penale.

Unii dintre ei pare că îl simt deja pe domnul Dragnea ca pe un pietroi legat de gât. El va forța în continuare adoptarea ordonanțelor de urgență, în ciuda declanșării procedurii de referendum, dar cum poate motiva domnul Grindeanu, un om politic tânăr, evitarea unei decizii populare în acest sens? Cum poate explica doamna Firea, un politician de asemenea tânăr și cărora mulți îi prezic o ascensiune spre președinția României, golănia unor ordonanțe, care sunt fără dubiu neconstituționale, dar care îl scapă pe domnul Dragnea dacă intră și doar pentru un minut în vigoare?

De ce ar accepta acești oameni (care da, au câștigat alegerile ca să guverneze, cum observa doamna Firea, nu ca să mutileze România prin legalizarea corupției, completez eu) de ce ar accepta acești oameni scufundarea politică, sinuciderea în grup și interzicerea unei perspective, doar pentru ca Dragnea să scape de problemele sale penale?

Trebuie să fim sinceri și să recunoaștem momentul. Doar Grindeanu se poate împotrivi acelor ordonanțe. Pentru Premier acesta e testul de bărbăție, momentul în care poate demonstra că nu e o biată marionetă. Primarul Capitalei, da, primarul Iașiului, da, acești oameni îl pot opri pe Dragnea. Și ei dau un test. Referendumul e maximul ce îl putea face Iohannis. Un vot pentru o țară cinsitită e ceea ce putem face noi ceilalți, la Referendum. Dar în tot acest timp ei, pesediștii, votați de popor să aducă patru ani la rând de creștere economică de 5,5%, ei sunt cei care trebuie să iasă din fundătura în care singuri s-au băgat și în care trag acum și România.

 

stiri verificate
This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

117 răspunsuri la Iohannis le-a cumpărat psd-iștilor timp. Grindeanu dă testul bărbăției

  • ironic
    Ianuarie 30, 2017 la ora 13:02

    si intrebarea si referendumul o prostie (inutila). genul acesta de intrebare suna cam asa: daca te pedepsesc parintii trebuie si ei pedepsiti, nu-i asa copile?
    sunt multe alte teme serioase de referendum.
    sistemul actual politic e depasit, mai bine propuneti un alt sistem politic. puteti concepe un alt sistem politic?

    Răspunde
     
    1. Catargiu vasile
      Martie 4, 2017 la ora 07:10

      DA…Democrația Directă

      Răspunde
       
  • csf-nscf
    Ianuarie 26, 2017 la ora 12:08

    Aveti dreptate, procesul abia incepe pe 31 Jan scuze de dezinformare.

    Răspunde
     
    1. Marius
      Ianuarie 26, 2017 la ora 19:01

      Marius – ati luat de bune dezinformarile lui guran care zicea ca dragnea va fi inchis pana prin aprilie-mai – lucru imposibil – la nici un proces nu se da o sentinta definitiva in 3-4 luni – mai ales ca vorbim de dragnea care-si permite o armata de avocati care sa foloseasca orice tertip. Si dragnea zicea ca a auzit ca ar putea fi inchis pana prin aprilie-mai – dar el evident se victimiza si incerca sa arunce o umbra de indoiala asupra corectitudinii procesului.

      Răspunde
       
  • Kristina
    Ianuarie 26, 2017 la ora 11:17

    *D-nul Helvig a fost numit in fruntea SRI-ului atunci când „statul paralel”creat in perioada d-nului Băsescu funcționa deja in structurile importante ale țării si D-nul Coldea era operativ(adică in” miezul problemelor”).
    Dacă am înțeles gresit vreau sa fiu corectată.

    DEPARTE de a lua apărarea unuia sau altuia dar este grav să lovesti cu tot felul de „povesti media”in siguranta nationala a unei țări. EU sper ca d-nul Ghiță (un fel de Jack Sperrow de România să poată fi găsit si să se liniștească apele ,cel putin pe acest subiect).
    *La referendum merg doar dacă întrebarea este clară, asa încât sĂ înțeleagă până si baba Gherghina din capătul satului.Altfel suntem sătui de manipulări si manipulatori.

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Ianuarie 26, 2017 la ora 15:03

      Nefiindu-mi clar ce anume înțelegeți prin sintagma „stat paralel”, precizez că Sistemul kleptocratic care a acaparat statul a fost construit treptat, începând ciu anul 1990, câd a demarat trecerea averii publice în proprietatea privată a foștilor membri ai aparatului dse partid și ai securității, ori a apropiaților lor. Dl hellwig este directorul sub al cărui directorat s-au petrecut grave nereguli in serviciul secret pe care îl conduce și ar trebui să-și asume răspunderea. Poezia „dai în mine, dai în tine, dai în fabrici și uzine” este recitată de toate serviciile din lume. Când activitatea lor este criticată pentru vreo tâmpenie precum cea din patria noastră, ei spun că se atentează astfel la securitatea națională. Ori, tocmai asta este o vulnerabilitate la securitatea natională, prezența în fruntea serviciilor de forță a unor incompetenți și corupți. Șeful Comisiei de control dl Țuțuianu, întrebat fiind, a confirmat că toate declarațiile d-lui Ghiță sunt reale. (Nici eu n-aș fi crezut, sincer.)

      Răspunde
       
    2. Constantin
      Ianuarie 26, 2017 la ora 15:04

      Adică, afacerile mizerabile ale serviciului condus de d-nii Coldea și Hellwig au avut loc așa cum a spus dl Ghiță și fusese de altfel confirmat de alți martori [implicați]. Inclusiv legăturile cu dl. Rizea. Înaontea d-lui Ghiță au fost dezvăluiri, dar nu le-am luat în seamă (a se vedea dl Cocoș, Condrea, Adamescu șamd.) Vă asigur că regret situația, dar nu pare să se rezolve atât timp cât suntem luați drept proști și se încearcă acoperirea corupției din servicii. Ele sunt în slujba cetățenilor, nu a oligarhilor, este nevoie de un control parlamentar real. Ori, dl Țuțuianu spune că abia acum se concepe un cod de conduită…Ce coduri?! Păi, nu există regulamente militare? Ce este bătaia asta de joc la adresa cetățenilor?!

      Răspunde
       
      1. AndreiM
        Ianuarie 27, 2017 la ora 00:18

        Confirmari ale declaratiilor lui Ghita, membru psd, care „are informatii relevante pentru securitatea nationala”. Iar sef peste comisia de control SRI este un cercetat penal. Nu-i asa ca „serviciile-s rele”? 🙂 iar controlul parlamentar bun?

        Răspunde
         
    3. Marius
      Ianuarie 26, 2017 la ora 19:11

      Nu se va putea pune o intrebare clara – constitutia interzice consultarea populatiei pe teme ca gratiere,amnistie si subiecte cu caracter international – iar lupta anti-coruptie e parte a unui acord international cu ue. Deci intrebarea va fi pe un domeniu general – probabil ceva in legatura cu intarirea justitie.

      Răspunde
       
  • Catalin
    Ianuarie 26, 2017 la ora 09:54

    citesc cate un comentariu gen „Constantin” scris la 5 dimineata si imi vine sa rad! Si ma bucur foarte mult ca traiesc intr-o tara unde predomina democratia! Ca de era si presedintele „de-al” probabil domnule Moise securitatea v-ar fi luat tastatura 🙂 si gandurile. Continuati pentru acei ce inteleg un asemenea blog si dreptul la opinie si parere.

    Răspunde
     
  • George
    Ianuarie 26, 2017 la ora 07:00

    Un referendum absolut inutil pentru care vom plati zeci de milioane de euro. Pe langa faptul ca va fi o intrebare generala care nu se va referi la gratiere,amnistie,lupta-coruptie…..referendumul are doar un caracter consultativ iar parlamentul nu are obligativitatea sa tina cont de el.

    Răspunde
     
    1. Catalin Trandafir
      Ianuarie 26, 2017 la ora 11:53

      CEDO a mai dat un avertisment si in2012 legat de situatia din penitenciarele romane insa fara nicio amenda. De asemenea, acum nu ne paste nicio amenda, deoarece CEDO nu amendeaza ci doar ne atrage atentia asupra uno probleme,iar statul roman poate lua ce masuri doreste. In italia s-au oferit compensatii banesti deoarece asa a vrut statul italian. Noi nu suntem obligati sa procedam asa.

      Răspunde
       
      1. George
        Ianuarie 26, 2017 la ora 19:16

        Eu nu ma refeream la amenzi de la cedo ci la costul unui referendum care e undeva la 30-40 milioane de euro – bani practic aruncati pe geam in conditiile in care referendumul nu va avea o intrebare clara.

        Răspunde
         
      2. AndreiM
        Ianuarie 26, 2017 la ora 22:50

        „he will not divide us”

        Răspunde
         
  • Dan
    Ianuarie 25, 2017 la ora 23:51

    moarte psd-istilor

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Ianuarie 26, 2017 la ora 05:55

      In mod firesc postarea dumneavoastra nu ar fi trebuit sa fiepublicata. Ea este degradanta si poate provoca reactii similare, incita la violenta si intoleranta. Altfel, daca administratorii acestui spatiu au acceptat-o, va rog sa va ganditi ca este foarte posibil ca parintii dumneavoastra, fratele, ori sora, sa fi votat un alt partid decat dumneavoastra, poate sunt simpatizanti PSD. Ori, imaginati-va ca un votant PSD citind comentariul dumneavostra va dori sa va omoare, de asemenea. Genul acesta de provocare era pana de curand neintalnita in spatiul acestui blog…

      Răspunde
       
  • Constantin
    Ianuarie 25, 2017 la ora 20:14

    Apropo de testul barbatiei, am auzit declaratia d-lui Hellvig dupa audieri in parlament, care a vorbit despre atacuri la adresa SRI. Dl Tutuianu a confirmat toate acuzatiile facute de dl Ghita. Pai, dovada de minima barbatie din partea d-lui Hellvig, sub conducerea caruia s-au petrecut minunile cu cadre din conducerea serviciului ar fi sa-si dea imediat demisia.

    Răspunde
     
  • Radu
    Ianuarie 25, 2017 la ora 19:01

    Doamna Garbovan are un alt punct de vedere: „Mai departe, conform unei hotarari a CCR, chiar daca referendumul este consultativ, rezultatul acestuia este obligatoriu. Prin decizia 682/2012, Curtea a constatat ca „reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o solutie legislativa care nu respecta vointa exprimata de popor la referendumul consultativ mentionat este în contradictie cu prevederile constitutionale ale art. 1, 2 si 61”- pct.1.12 din decizie.”….asta înseamnă că indiferent de rezultatul referendumului „câinii latră, ursul merge…”….cine trebuie sa se implice ca sa se respecte rezultatul referendumului?…și cine este obligat „penal” sa facă asta?

    Răspunde
     
    1. Marius
      Ianuarie 25, 2017 la ora 20:51

      Referendumul are doar valoare consultativa daca parlamentul nu vrea nu-l adopta. Practic aruncam pe geam zeci de milioane de euro mai ales ca intrebarea nu va fi clara in conditiile in care nu se vor putea folosi cuvintele: gratiere,amnistie,lupta anti-coruptie.

      Răspunde
       
  • Constantin
    Ianuarie 25, 2017 la ora 18:08

    Firme de marketing și PR angajează „promoteri”. Persoane care știu cât de cât să folosească un computer și se exprimă aproximativ în limba română, de la pensionari tinerei de prin MI, la absolvenți de liceu fără Bac, sunt implicate în marketing politic. Fiecare are deschise pe monitor paginile a 7-8 bloguri, forumuri, platforme de discuții rețele de socializare și postează comentarii în favoarea câte unei formațiuni politice, după cum primesc dispoziție de la șefii lor. Sunt cei care creează „fapte alternative” generând „post-adevăruri”. În realitate este o manipulare mizerabilă plătită de partidele politice cu bani furați de la mine. Pe lângă ăștia, sunt postacii serviciilor, plătiți tot cu bani de la mine. Oamenii întregi la minte și conștiință consideră la un moment dat spațiile respective nefrecventabile. Administratorii diverselor spații virtuale iau de obicei măsuri de curățenie. Altfel, infecțiile sunt ucigătoare. Se observă că în ultimul timp spațiul acestui blog a devenit din ce în ce mai interesant pentru „promoteri”.

    Răspunde
     
  • csf_ncsf
    Ianuarie 25, 2017 la ora 15:03

    Bataia pestelui e acum, al doilea proces a lui dragnea e pe 31 Ianuarie cand trebuie sa se pronunte sentinta. De aia e toata agitatia asta cu OUG-urile, daca nu va era clar pana acum. Ca e facut de asa natura incat sa ii serveasca si lui Voiculescu si altora e „colateral damage” cum s-ar zice. daca se pronunta in defavoarea lui Dragnea acum ispaseste si prima sentinta pentru care avea suspendare si e clar ca s-a terminat cu el.

    Răspunde
     
    1. Marius
      Ianuarie 25, 2017 la ora 17:35

      In 31 ianurie abia incepe procesul lui dragnea – pana se da prima decizie va trece vreun an iar pana la o decizia definitiva inca cel putin 1 an.

      Răspunde
       
  • Relys
    Ianuarie 25, 2017 la ora 14:52

    Când credeam că lucruri mai idioate de-atât nu se mai pot întâmpla în scumpa noastră țărișoară, l-am ascultat pe Tăriceanu vorbind despre MCV -ul 2014 -2016. De-acu ‘ chiar vom fi pe marginea prăpastiei,oameni buni !

    Răspunde
     
  • andia
    Ianuarie 25, 2017 la ora 14:26

    Mii de multumiri jurnalistilor onesti care in zilele acestea ne-au informat corect si ne-au explicat ce ne asteapta.Traiam miercurea trecuta cu sufletul la gura tot ce se intampla la guvern alaturi de voi cei de la EuropaFm.Din data de 11decembrie de cand tot vad zambetul acela smecher al domnului Dragnea mi-am dat seama ca ne-am intors in anii 90.Singura speranta este ca cei tineri din PSD sa se trezeasca ,sa constientizeze ca exista viata politica si dupa Dragnea ,si ei pot prelua partidul si fraiele tarii.Sa se uite bine la Nastase si Ponta cat de mari au fost si cat de mici sunt astazi.Sa nu credeti ca veti scapa.Eu am incredere ca noi ceilalti care am mai ramas si nu am plecat,generatia decreteilor mai putem castiga si de aceasta data lupta.UNITI in strada daca nu este alta solutie.

    Răspunde
     
  • Marius
    Ianuarie 25, 2017 la ora 13:48

    Nici un partid nu s-a prea opus cu adevarat adoptarii oug-urilor – toti au coruptii lor, iar iohanis s-a opus doar ca sa-si faca imagine pt. Alegerile din 2019 – si el a obtinut casele prin fals si uz de fals….in 2-3 saptamani se linistesc apele si dragnea adopta oug-urile

    Răspunde
     
  • AndreiM
    Ianuarie 25, 2017 la ora 12:24

    In loc sa se ocupe de problemele societatii (sa elaboreze bugetul), se ocupa de gratieri. In acest moment exista o criza a vaccinurilor, iar eu nu-mi pot vaccina copilul din aceasta cauza.

    Răspunde
     
  • Alex
    Ianuarie 25, 2017 la ora 12:13

    Simplu un faliment in cel mai scurt timp.

    Răspunde
     
  • Hai la treaba!
    Ianuarie 25, 2017 la ora 12:04

    Aceleasi conditii din puscarii sunt in scoli si spitalele: sunt insalubre si suprapopulate…bolnavii dorm cate 2 in pat iar in clase sunt prea multi copii…

    eu zic asa:

    – bolnavii in stadii terminale/fara speranta de viata sa fie trimisi acasa…dracu i-a pus sa se imbolnaveasca – telespectatorii antena 3 si romania tv pot confirma asta.

    – elevii cu note proaste/note bune – sa vedem ce voteaza telespectatorii antena 3 si romania tv – sa fie trimisi acasa

    am rezolvat problema!

    Romania inca nu detine tehnologia necesara sa construiasca alte scoli, spitale si puscarii!

    Răspunde
     
  • Marius
    Ianuarie 25, 2017 la ora 11:31

    Un articol plin de minciuni si manipulari – cetatenii au votat inclusiv ca sa nu se poata exprima pe probleme fiscale,cele cu caracter international,amnistie si gratiere,altfel in fiecare zi aveam un referendum initiat de minim 100 mii de cetateni despre: gratierea lui dan diaconescu,sa se elimine tva, sa iasa Romania din ue…..

    Răspunde
     
  • speranta R
    Ianuarie 25, 2017 la ora 10:08

    CORECT,Florin!
    Aceasta decizie ii ajuta sa-si multumeasca membrii de partid care au slujit cauza dar care nu stiu sa munceasca ceva si nici nu vor;cum drq de sunt asa bogati multi care n-au muncit nimic;au prins gustul dupa 90 cand au impartit ceea ce au muncit altii si nu mai vor sa renunte la a agonisi;
    unde se munceste NUse inghesuie;dar peste toate au un mare TUPEU si acum considera ca decid si asupra taxelor celor care nu i-au votat;daca nu luptam va fi iar liniste si FURACIUNE

    Răspunde
     
  • Constantin
    Ianuarie 25, 2017 la ora 09:35

    „Art. 5 (2) Graţierea are efecte şi asupra pedepselor a căror executare este suspendată
    condiţionat, în acest caz partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei
    pronunţate de instanţă se reduce în mod corespunzător. Dacă suspendarea condiţionată
    este revocată sau anulată se execută numai partea de pedeapsă rămasă negraţiată.”

    Răspunde
     
  • Andrei
    Ianuarie 25, 2017 la ora 09:02

    A citit careva textul oug? Care articol este cel care il scapa pe Dragnea? Domnul Guran, un raspuns si pentru cei dintre noi care ne informam.

    Răspunde
     
    1. andia
      Ianuarie 25, 2017 la ora 14:30

      A explicat Vlad Petranu si Moise Guran de zeci de ori.Este acolo un articol ca cei care au condamnare cu suspendare sunt gratiati,apoi cu abuzul in serviciu unde prejudiciul se creste la 20.000 lei ,asa ca ….totul este cu dedicatie nu te lasa amagit.

      Răspunde
       
  • florin
    Ianuarie 25, 2017 la ora 00:20

    Da, e o diferenta intre initiativa legislativa si consultare prin referendum. Dar, dupa mine, gratierea nu e marea miza. Marea miza e schimbarea codului penal, in special articolul care se refera la abuzul in serviciu. Pragul ala de 200 000 de lei e o maaare magarie.
    Si nu m-as mira ca guvernul sa „cedeze” presiunii publice si sa renunte la legea gratierii, dar sa ramana in picioare ordonanta de modificare a codului penal care dezincrimineaza partial abuzul in serviciu.
    Vreau galagie mai multa pe abuzul in serviciu si mai putina pe gratiere.

    Răspunde
     
    1. Chateaubriand
      Ianuarie 25, 2017 la ora 09:31

      Corect.

      Răspunde
       
  • Marius
    Ianuarie 24, 2017 la ora 22:41

    Nici macar o intrebare referitoare la lupta anti-coruptie nu e constitutionala – avand in vedere tratatele internationale ratificate si asumate de Romania cu organismele UE despre lupta anti-coruptie pana in 2020 – caracter international – si ne intoarcem la art. 74 unde cetatenii nu se pot pronunta asupra problemelor cu caracter international

    Răspunde
     
    1. Stefan
      Ianuarie 25, 2017 la ora 01:02

      Atunci OUG e neconstituțional. UE îți cere să bagi corupții în pușcărie, tot UE îți cere să oferi condiții, iar guvernul (nu parlamentul) decide să le dea drumu acasă? Singura opțiune constituțională e să le oferi condiții decente în penitenciare ăstora de sunt acum în detenție.

      Indiferent de situație nu ar trebui să fie afectate amenzile sau pedepsele cu suspendare.

      Mama lor, o să mergem mineri în stradă până ne facem înțeleși!

      Răspunde
       
      1. Marius
        Ianuarie 25, 2017 la ora 01:06

        Pai guvernul ciolos a dat oug pe aceiasi tema iar ccr nu a considerat ca ar fiind neconstitutional.

        Răspunde
         
        1. Stefan
          Ianuarie 25, 2017 la ora 02:38

          Da, așa este. Nici acum nu este neconstituțională OUG, doar că dacă referendumul este, arunci ar fi toate, ceea ce nu are sens. Cetățenii să-și exprime votul, nu are nimeni nici o problemă cu asta. Cel mai probabil nu este constituțional să ne întrebe dacă suntem de acord cu grațierea, sau o întrebare asemănătoare. Nu are sens sa votăm ceva ce este deja acceptat prin constituție, daca oamenii ar spune NU, schimbam constituția? 🙂

          Răspunde
           
          1. marius
            Ianuarie 25, 2017 la ora 07:21

            OUG e un instrument al guvernului reglementat de constitutie care spune clar ca guvernul poate schimnba orice lege mai putin legi fundamentale. Intr-adevar legile din justitie sunt legi fundamentale insa guvernul ciolos a dat un oug prin care modifica codul penal iar atunci ccr nu le-a considerat neconstitutionale deci s-a creat un precedent. Referendum pe tema gratierii sau al luptei anti-corptie nu a mai existat deci nu exista un precedent iar conform art. 74(2) din constitutie – atat tema gratierii cat si cea a luptei anti-coruptiei (din cauza tratatelor internationale la care Romania a aderat) nu pot fi puse in discutie intr-un referendum.

             
    2. Marius
      Ianuarie 25, 2017 la ora 11:33

      Un articol plin de minciuni si manipulari – cetatenii au votat inclusiv ca sa nu se poata exprima pe probleme fiscale,cele cu caracter international,amnistie si gratiere,altfel in fiecare zi aveam un referendum initiat de minim 100 mii de cetateni despre: gratierea lui dan diaconescu,sa se elimine tva, sa iasa Romania din ue…

      Răspunde
       
  • iulian
    Ianuarie 24, 2017 la ora 22:20

    Problema noastra este ca o ordonanta de urgenta isi face efectele si daca parlamentul o respinge.
    O alta problema este ca societatea civila NU POATE controla o majoritate parlamentara intre alegeri.
    O alta problema este ca presedintele nu poate impiedica o lege sa intre in vigoare.
    Sint slabiciuni constitutionale.
    Societatea civila trebuie sa poata controla legislativul, presedintia, justitia. Doar el, poporul, decide si este suveran. NU, parlamentul, nu justitia, nu presedintia ! Poporul poate delega parlamentul pentru a legifera, justitia pentru a judeca, presedintia pentru a reprezenta, poate, insa atunci cind societatea civila considera ca aceste delegari nu functioneaza asa cum doreste poporul, acesta sa poata actiona DIRECT SI RAPID, FARA A ASTEPTA ALEGERILE !

    Răspunde
     
    1. Corneliu
      Ianuarie 25, 2017 la ora 10:48

      Imi place ultima fraza.Asa sa fie; nu ar mai avea dureri de cap poporul!

      Răspunde
       
  • Zmf daniel
    Ianuarie 24, 2017 la ora 21:55

    De la respingerea lui Shaideh ca ministru( de fapt de dupa alegeri cand a reiterat ideia ca penali nu pot fi in pozitii), Iohanis prin toate actiunile sale pare ca are un plan bine pus la punct . Iohanis a afirmat cu tarie ca pt el „nici un sacrificiu nu va fi prea mare” iar cu trecerea timpului si Dragnea pt libertate va sacrifica probabil tot( cariera politica sau chiar partidul). Din pacate sunt in asentimentul celor mai multi si anume ca sub presiune lui Dragnea guvernul Grindeanu va cesa. Este o chestiune de timp pana se va intampla asta si cred ca si cu referendum facut( desi nu este atat timp) rezultatul ar fi acelasi.
    PE un asfel de scenariu , Iohanis va putea sa toace si sa scoata ochii PSD pana la alegerile prezidentiale si este posibil ca pana la urma Iohanis asta sa-si doreasca. Cu o opozitie fara vlaga si un guvern erodat de guvernare care va purta si stigmatul anti-justitie(asta daca nu vor da si rateuri economice de guvernare gen promisiunile de acum), Iohanis ar putea sa incalece pe cai mari la urmatoarele alegeri prezidentiale. Oricum de acum inainte nu mai are ce face dacat sa-i taxeze si sa astepte o repliere de putere dupa alegerile din 2019. Iar pt Dragnea nu mai conteaza decat sa scape de puscarie

    Răspunde
     
    1. Stefan
      Ianuarie 25, 2017 la ora 02:42

      Nu te mai gândi la alegeri că mai există mult timp până acolo, ăștia au treabă de făcut și promisiuni de ținut, presimt că va mai fi nevoie de vocea poporului pe parcurs. 🙂

      Răspunde
       
  • alexman
    Ianuarie 24, 2017 la ora 21:54

    Daca Grindeanu asta da ordonanta,UE se va scutura de noi si ne vom indrepta treptat spre influienta rusa…E de iesit maiine in strada sau daca nu vom rezolva ceva, atunci de plecat din tara…Nu e gluma cu nemernicii astia…

    Răspunde
     
  • Monica
    Ianuarie 24, 2017 la ora 21:37

    Mare atenție la întrebare nu e de domeniul rural !! Trebuie bine explicata la „romania tv . si antenele ” , ca iasă la vot si Iara e dezastru , eu zic unde esti tu Țepeș doamne !!!! Boierii astia ai României de sute de ani ne batem de ei ,,,, hai la vot oameni buni votați dreptatea si cinstea ,, întrebarea mea ar fi așa , vreți PSD sa fie scos in afara legii ???

    Răspunde
     
  • Marius
    Ianuarie 24, 2017 la ora 21:08

    Un referendum inutil in care nu se va putea intreba despre gratiere iar orice alta formulare va da posibilitatea psd-ului s-o interpreteze ca nefiind impotriva gratierii. Basca mai platim degeaba zeci de milioane de euro.

    Răspunde
     
  • amicu
    Ianuarie 24, 2017 la ora 20:37

    Dacă baza stă în Grindeanu și Firea atunci bine. Despre neconstituționalitatea unei legi care ar dezincrimina fapte de corupție pentru că ar încălca referendumul să fim serioși. Legea după care funcționează parlamentul e la fel de neconstituțională pentru că încalcă rezultatele referendumului cu unicameral și 300 de berbeci. Și ce dacă? Plouă oricînd e nevoie.

    Răspunde
     
    1. Dan
      Ianuarie 24, 2017 la ora 21:34

      pe logica asta nu facem nimic ca nimic nu se schimba noi si acum era in comunism, cel putin o sa stim de o treaba.

      Răspunde
       
  • Constantin
    Ianuarie 24, 2017 la ora 20:32

    @Laurentiu- Increderea romanilor in justitie este deocamdata ridicata si concetatenii mei au subliniat acest lucru in manifestatiile recente. „DNA sa vina sa va ia!”, nu-i asa?! Increderea este scazuta acum in servicii. Implicarea in cazurile Hexi, Ghita, ori Bamboo explica acest lucru. Bataia actuala pe averea Adamescu, unul dintre kleptocratii despre care tot scriu, personaj apropiat de SIE, dar mai ales de SRI, care a investit direct in afacerile familiei, demonstreaza iinca o data rolul Serviciilor de mentinere a kleptocratiei, in slujba careia se afla. Avand influenta in mass-media si pe langa guvernele occidentale, Adamescu sprijinit de SRI a finantat demersuri de denigrarev a statului roman in presa straina. Este genul de josnicie de care doar kleptocratia si „cainii” (Orwell) de paza ai ei sunt capabile. Astfel de amenintari si probabil actiuni au existat si din partea Ionilor cu prilejul cercetarii prafurilor pentru VIP-uri. Presa il elogiaza impreuna cu SRI pe dl Adamescu, sperandsa-si recupereze ceva din banii investiti in afacerilelui. Sunt motive perntru care increderea romanilor in servicii si presa a scazut. Cu justitia lucrurile sunt deocamdata ok. Daca va fi impiedicata sa functioneze, mergem in strada.

    Răspunde
     
  • diaconu andrei
    Ianuarie 24, 2017 la ora 20:27

    O mutare inteligenta a acestor politicieni tineri pe care i-ai mentionat mai sus ar fi tocmai amanarea pe orice cale a unei ordonante privind gratierea si cu putin noroc pe Dragnea il va ajunge trecutul din urma (prin ultimul dosar) astfel va putea fi debarcat de la conducerea PSD impreuna cu gasca lui de certati cu legea si doar asa vor putea spera intr-o „albire” a partidului.
    Va felicit pentru activitatea si implicarea de care dati dovada domnule Guran, va urez succes in tot ce faceti si din partea mea va multumesc!

    Răspunde
     
  • Laurentiu
    Ianuarie 24, 2017 la ora 20:04

    Intr-o buna masura , neincrederea cetatenilor in justitie este alimentata de justitia insasi iar nu integral de catre aceia ce doresc sa profite de ezitarile ei .Se observa si din avion o practica juridica inegala la spete identice , motivatii aberante ale unor hotarari , coruptia dovedita a destul de multor magistrati ajunsi dupa gratii cot la cot cu infractorii de rand .De aceea , orice reforma ar trebui sa porneasca mai intai din randul magistratilor insisi .
    Pe de alta parte , diluarea codului penal in conditiile cresterii coruptiei la cele mai inalte niveluri , nu este nicidecum benefica .Societatea pare pregatita sa accepte cele mai aspre masuri legale , mergand pana la inchisoarea pe viata si confiscarea totala a averilor celor vinovati .Cu conditia ca legea sa fie aplicata fara niciun rabat , indiferent despre ce personaj este vorba si nu ca pana acum in mod selectiv sau deloc.Iar o alta conditie obligatorie este disparitia oricarei imunitati pentru functiile eligibile .

    Răspunde
     
  • Marius Vecerdea
    Ianuarie 24, 2017 la ora 20:00

    Gratierea si amnistia nu etse exclusa in lupta anti-coruptie, aveti dreptate, dar nu gratiere si amnistie pentru fapte coruprie. Nimic mai simplu. Cititi cu atentie ordonantele, si cu siguranta o sa descoperiti daca sunt facute cu scopul de a descongestiona puscariile (gratiind cateva mii de detinuti cu fapte minore), sau cu scopul de a gratia oameni politici si de a legaliza furtul banului public (inclusiv al dumneavoastra) in continuare cu si mai mare libertate si fara consecinte!!! Si dupa ce va faceti o parere, ne vedem in strada, pasnic, sa folosim singura arma pentru a stopa aceste fapte atat de nocive societatii noastre.Cu respecte!

    Răspunde
     
  • Marius
    Ianuarie 24, 2017 la ora 19:57

    Ce se-ntampla daca raspunsul majoritatii e nu sau nu se face pragul de 30% (aproape 6 milioane) – se desfiinteaza dna ? In Romania trebuie luate in considerare toate variantele in conditiile in care e posibil ca psd sa lanseze in acelasi timp un referendum despre familia traditionala care va acapara atentia publica iar referendumul lui iohanis va intra intr-un con de umbra.

    Răspunde
     
    1. Dan
      Ianuarie 24, 2017 la ora 21:14

      desigur, si ce se intampla daca ramaneti in tara doar pensionarii si bugetarii, sa va mancati intre voi precum cainii.

      Răspunde
       
      1. Marius
        Ianuarie 24, 2017 la ora 21:20

        Ei lasati ca toata lumea pleaca si de fapt n-a plecat nimeni.

        Răspunde
         
        1. DFG
          Ianuarie 24, 2017 la ora 22:09

          Marius, am impresia că vrei să ne păcălești 🙂

          Răspunde
           
  • Ardeleanu
    Ianuarie 24, 2017 la ora 19:54

    Daca CNA nu sanctioneaza A3 si RTV , haideti sa sanctionam NOI.
    Boicotul asupra acelor firme care dau publicitate acolo !

    Răspunde
     
  • Alina raveica
    Ianuarie 24, 2017 la ora 19:39

    Imi pare rau d-le GRindeanu ,v-am lasat copiii cu doi de i si infractorul fara r din neatentie. Dar totusi nu vreti sa fiti ca Domnitorul Cuza? Sa nu pupati papucul sultanului si sa stati drept! Sabia v-o dam noi!

    Răspunde
     
  • Adrian
    Ianuarie 24, 2017 la ora 19:31

    Deja a inceput manipularea incredibila pe posturile de genul Antena3: ca puscariile omoara oamenii, ca referendumul nu are sens ca doar toata lumea isi doreste asta (in conditiile in care acum cateva lunii cei de acolo o tot tineau cu anticoruptia ucide).

    Răspunde
     
  • ELENA B.
    Ianuarie 24, 2017 la ora 19:26

    DOMNULE GRINDEANU, ACUM ORI NICIODATA AJUTA-TI POPORUL SA-SI CROIASCA ALTA SOARTA SPUNAND „NU” CORUPTIEI SI MODIFICARII CODULUI PENAL IN FAVOAREA INFRACTORILOR.
    TE RUGAM DIN TOT SUFLETUL NOI, OAMENII CINSTITI CARE NE IUBIM TARA.

    Răspunde
     
  • speranta R
    Ianuarie 24, 2017 la ora 19:02

    Domnule Grindeanu!
    „Noaptea e un sfetnic bun”
    Puteti iesi din povestea asta cu fruntea sus,veti fi erou si veti avea viitor politic,
    SAU, puteti iesi in genuchi;
    ISTORIA va consemna ambele variante;
    UN PRIM MINISTRU, EROU!
    CE ZICETI?

    Răspunde
     
  • Trandafir
    Ianuarie 24, 2017 la ora 18:57

    Sotia isi cauta de 2 zile, a contactat-o deja cineva din Londra, eu am un business in IT. Crezi ca o sa avem o sansa acolo?
    Activitatea am automatizat-o la maxim si lucrez deja in regim de outsourcing, nu mai fac angajari. Mi-am „optimizat” cheltuielile fiscale personale pret de multe pensii medii. La cele cu angajatii mai e loc.
    Ma preocupa viitorul copiilor, si sincer nu il vad bine printre conationalii prezenti.

    Răspunde
     
    1. Alex
      Ianuarie 24, 2017 la ora 19:12

      Prin aceeasi dilema trec si eu, si inca 3 prieteni. Prietenii mei s-au hotarat, gata vand tot si pleaca. Nu mai e de trai printre oameni ce nu ne reprezinta.

      Eu inca mai sper intr-o minune. Desi fac pregatirile de a ma aseza in Germania. Sper sa vad o indreptare, cat de mica, imi plange sufletul ca tre sa imi parasesc familia din cauza tuturor ce au lasat asta sa se intample.

      Răspunde
       
  • Costin
    Ianuarie 24, 2017 la ora 18:54

    Intrebarea e un pic prea ambigua, ar trebui poate ceva mai clar, care sa oblige parlamentul la actiune, gen „Sunteti cu dublarea pedepselor pentru acte de coruptie?”

    Răspunde
     
  • Alina raveica
    Ianuarie 24, 2017 la ora 18:42

    D-le GRindeanu poate vei vrea sa fii respectat de copii dumitale. Poate vei vrea sa te consemneze istoria ca prim-ministru nu ca presul unui infracto!

    Răspunde
     
  • lucian baciu
    Ianuarie 24, 2017 la ora 18:21

    numeste o democratie in care nu o exclude.

    Răspunde
     
    1. George
      Ianuarie 24, 2017 la ora 18:40

      In america obama tocmai a gratiat peste 1 000 de detinuti.

      Răspunde
       
      1. Stefan
        Ianuarie 24, 2017 la ora 18:47

        Băi George, ce treabă are man? Când om fi și noi ca ăia atunci să ne compari.

        Serios, tu chiar vrei chestia aia? Ți se pare democratic ca noi să plătim taxe, ei să le îndese în buzunar și nici o pedeapsă? Ptiuu, mare putere are Dumnezeu, n-am cum să înțeleg asta.

        S-au mai făcut grațieri și la noi, dar controlat în limita bunului simt și cu simț de răspundere.

        Răspunde
         
        1. florin
          Ianuarie 24, 2017 la ora 19:14

          Ma indoiesc ca erau cindamnati penrru coruptie printre cei gratiati de Obama.In USA faptele de coruptie sunt sanctionate foarte dur.

          Răspunde
           
      2. Gicacontra
        Ianuarie 24, 2017 la ora 18:54

        da, Obama a gratiat oameni si a justificat motivele pentru fiecare dintre ei. Nu e unu care sa fi furat din banii publici, fii sigur. Si cum naiba puteti sa ii sustineti cand spun ca de la 200 mii in sus se considera infractiune, pana la 200 mii e ok, dati-i inainte!… Pe cuvant?… Dv cine va da 5 Ron, nu 200 de mii?… Se cred undeva deasupra tuturor si abia asteapta sa ne prosteasca cu sange rece. Sunt sigura ca psd are oameni valabili, nu sunt toti hoti, doar trebuie data la o parte spuma asta imputita de hoti

        Răspunde
         
      3. Constantin
        Ianuarie 24, 2017 la ora 18:57

        Cu siguranta a avut criterii adevarate si pe langa grstiere nu a modificat si codul penal. Dar ai idee ce inseamna 1000 la o populatie de peste 300 milioane cat sre SUA? Dar 3000 raportat ls populatia Romaniei? Bine, televiziunile de serviciu gasesc argumente pentru tot in favoarea penalilor ca doar noi suntem mai smecheri decat toti.

        Răspunde
         
        1. Constantin
          Ianuarie 24, 2017 la ora 20:13

          Sunt de acrd in principiu cu tizul meu. Nu stiu cati politicieni corupti americani au fost gratiati. Ma mir ca exista romani care iau apararea hotilor. Mi se pare absurd sa le placa sa fie victimele infractorilor. Ori, se situeaza de cealalta parte, adica, sunt beneficiarii infractiunilor. Ceva nu e in regula. Eu cred ca am fost furat destul. Iar locul hotilor este la puscarie. La fel al celor care-i favorizeaza, ori impiedica justitia sa-i condamne prin diverse tipuri de presiuni. Spre exemplu, CNA ar cam trebui sa-si faca datoria, ca este platit tot din banii mei.

          Răspunde
           
      4. Ovidius
        Ianuarie 24, 2017 la ora 19:27

        Uite asa se intampla. Un idiot aude o mierla si dupa aia isi inchipuie ca e soprana.

        „…his total number of commutations is now 1,715, more than any other president in history, according to the White House.”

        DAR gratierile au fost INDIVIDUALE. A fost studiate aprobate pe sistem dosarele tuturor.

        Nu are nicio legatura cu „clementa” ce o cer prietenii tai George.

        Răspunde
         
        1. George
          Ianuarie 24, 2017 la ora 19:50

          Au fost si fapte de coruptie gratiate de obama. In america e diferit – acolo practic presedintele e si prim-ministru, insa in ue sunt destule cazuri in care prim-ministru a facut gratieri adica echivalent cu prim-ministru Romaniei care poate emite oug-uri inclusiv despre gratiere.

          Răspunde
           
      5. tudor
        Ianuarie 24, 2017 la ora 20:45

        sua are cel mai amre nr de incarcerati din lume, dar are de unde scoate si el a ales caz cu caz (in fine echipa lui), si nu asa in masa.

        Răspunde
         
        1. George
          Ianuarie 24, 2017 la ora 21:02

          America are cei mai multi detinuti – peste 2 milioane insa nu e asa de mare gradul de ocupare si conditiile din inchisori sunt mult mai bune. In Romania sunt aproape 35 000 de detinuti la aprox. 19 000 locuri multe dintre ele in inchisori insalubre.

          Răspunde
           
          1. Stefan
            Ianuarie 25, 2017 la ora 02:55

            Așa, și acu spune sincer, daca ar fi să decizi tu, ai opta sa le dai drumul celor care nu au confortul dictat de UE în celulă?

            Apoi, marea problemă nu este chiar asta, ci faptul că se dă OUG care să considere corupție daca ai furat peste 200000 lei, iar cei ce au pedepse cu suspendare să se curețe cazierul (dar nu toate, doar cele sub 5 ani, parcă, țintă pentru Dragnea). Plus altele câteva de genul, nu le-am memorat și sper să nu fie nevoie. Deci nu este OUG doar pentru cei închiși, reține, asta ne frustrează pe toți.

             
  • Constantin
    Ianuarie 24, 2017 la ora 18:20

    Dl Grindeanu tocmai a dat testul de barbatie astazi. Dl Dragnea l-a convocat la serviciu in zi de sarbatoare, cu toata echipa. L-a intrebat ce-i cu bugetul, de ce a redus bugetul presedintelui cu niumai 4% ?! Si a certut sa fie recalculat cu o reducere de 8%. Dl Grindeana a raspuns cu multa barfbatie ” Da, sefu !” .

    Răspunde
     
  • Edy
    Ianuarie 24, 2017 la ora 18:20

    Ce legatura are initiativa legislativa cu referendumul? Vrea poporul sa initieze vreo lege? Mai mestecati si voi informatiile, nu le mai inghititi direct pentru ca face rau la stomac.

    Răspunde
     
  • Cristi
    Ianuarie 24, 2017 la ora 18:14

    Din păcate nu pare să existe deloc oameni în PSD care să i se opună în vreun fel lui Dragnea. Singurul care a făcut-o este primarul din Iași care a fost deja amenințat cu excluderea și asta probabil îi temperează pe alții să mai spună ceva…

    Răspunde
     
  • Dan
    Ianuarie 24, 2017 la ora 18:07

    O intrebare retorica pt PSD-isti, ce se intampla cu o tara cand toti oamenii sub 50 de ani, pleca din tara?

    Răspunde
     
    1. Stefan
      Ianuarie 24, 2017 la ora 18:13

      Man, nu ești departe de adevăr, orice om cu puțină minte nu poate trece ușor peste mizeria asta și dacă nu au luat deja decizii, cel puțin le fuge mintea la ce spui.

      P. S. Un prieten de’al meu tocmai ce a postat asta pe fb acum două ore, trist 🙁

      Răspunde
       
    2. amicu
      Ianuarie 24, 2017 la ora 20:55

      Ce vă face să credeți că suporterii PSD își vor pune vreodată o întrebare ca asta? După părerea mea oamenii ăștia nu se pot adapta vremurilor, obișnuiți să aibă cineva grijă de ei sînt rătăciți și deznădăjduiți, vor să creadă într-un protector. PSD profită de asta, peste corpul de lup își trage o blană de oaie și gata treaba. Hipnoză colectivă de toată frumusețea.

      Răspunde
       
  • Stefan
    Ianuarie 24, 2017 la ora 18:01

    M-am gândit toată ziua și ai venit tu cu asta. Foarte bine formulat.

    Susțin întrebarea, dar ar trebui să existe mai multe variante, sigur nea Liviu vrea să încurce oamenii adăugând și el vreo două întrebări în plus la referendum. Chestiuni fără legătură cu evenimentele actuale dar care să ducă pe răspunsul opus întrebării esențiale.

    Răspunde
     
  • Simina
    Ianuarie 24, 2017 la ora 17:57

    Primarul Aradului? Domnul Falca?

    Răspunde
     
    1. Stefan
      Ianuarie 24, 2017 la ora 18:14

      Poate nu la Arad, încă, dar de Iași ce zici?

      Răspunde
       
  • george
    Ianuarie 24, 2017 la ora 17:47

    Fostul consilier al lui basescu – lazaroiu si guran l-au bagat fara sa vrea intr-o capcana pe iohanis – care din cauza art.74 din constitutie va face un referendum despre orice altceva in afara de oug-ul guvernului despre gratiere.

    Răspunde
     
    1. speranta R
      Ianuarie 24, 2017 la ora 18:08

      stai linistit,george!
      vom gasi intrebarea;
      prima poate fi a lui CTP:
      -Romania sau Romanica?
      -Cinstit sau Hot?
      Sa afle mai ales Partidul….
      Auzi „abuz in serviciu,pana la 200.000ron..
      Doamne,ce putin li se pare LOR,care au furat milioane de eur….

      Răspunde
       
      1. george
        Ianuarie 24, 2017 la ora 18:16

        Astea-s intrebari de genul – sa fie bine ca sa nu fie rau, orice intrebare de genul – daca vreti sa continue lupta anti-coruptie n-are nici o valoare – in nici o democratie lupta anti-coruptie nu exclude gratierea si amnistia.

        Răspunde
         
        1. DFG
          Ianuarie 24, 2017 la ora 19:53

          Greșit, problemă e de la OUG. De nu fac o dezbatere publică și o lege în Parlament? De ce nu au scris punctual că vor să-i acorde amnistie lui Dragnea? Legalizarea tâlhăriei si blocarea justiției nu are cum să ne ajute, ne întoarcem în perioadele negre comuniste și postcomuniste?

          Iar dacă vor închisori la standarde europene să le construiască, doar la furat și șpăgi le stă capul.

          Răspunde
           
          1. George
            Ianuarie 24, 2017 la ora 20:20

            In oug nu e vorba de amnistie ci de gratiere – lucruri diferite – gratierea nu sterge condamnarile din cazier – practic dragnea n-are nici un beneficiu din gratiere.
            Nimeni nu va accepta constructia de inchisori inainte de constructia de spitale,autostrazi….

             
          2. AndreiM
            Ianuarie 24, 2017 la ora 21:56

            @George, sa inteleg ca dragnea si tariceanu cu dosare pe rol, cu multi „acoliti” prin puscarii, mor de grija detinutilor si dau oug pentru binele lor. Ne iei de prosti?

             
          3. George
            Ianuarie 24, 2017 la ora 22:12

            Pai asta e adevarul – indiferent ce considerati dvs. – gratierea inseamna ca ramane condamnarea insa nu se mai face inchisoare (daca e cu executare). Amnistia elimina atat condamnarea cat si pedeapsa cu inchisoare. Lui dragnea gratierea nu ii sterge cazierul iar tariceanu nici macar nu are cazier….mai mult gratierea produce efect doar acum nu pe procese viitoare ca sa poate fi privita ca un eventual avantaj ulterior pt. Procesele care nici n-au inceput inca pentru dragnea si tariceanu.

             
          4. DFG
            Ianuarie 24, 2017 la ora 22:12

            Pai cu cei 200.000 de lei exact amnistie vor să facă.

             
          5. George
            Ianuarie 24, 2017 la ora 22:19

            Alea-s modificarile la codul penal – eu ma refeream strict la partea de gratiere – pe acest subiect lansase ieri iohanis referendumul.

             
          6. AndreiM
            Ianuarie 24, 2017 la ora 23:10

            deci ne iei de prosti. Va cam … contra vantului.

             
          7. George
            Ianuarie 24, 2017 la ora 23:29

            Pai tema referendumului lansat de iohanis s-a referit doar la partea cu gratiere si ulterior dupa ce si-a dat seama ca e neconstitutional sa consulti populatia asupra gratierii a lansat partea cu lupta anti-coruptie.

             
          8. AndreiM
            Ianuarie 24, 2017 la ora 23:55

            Prietene,tema a fost ordonantele anti-anti-corutptie. Ca au mascat-o cu gratiere, amnistie, este praf in ochi. Sa nu spui in ai cui.

             
          9. George
            Ianuarie 25, 2017 la ora 00:15

            Amice eu ma refeream la iohanis care a spus clar ca referendumul se refera la gratiere – sa-nteleg ca v-a aruncat praf in ochi mai ales ca azi s-a sucit (sau a fost sucit) la strasbourg si e de acord cu gratierea ?

             
          10. AndreiM
            Ianuarie 25, 2017 la ora 00:51

            Unde si cand a spus rogu-te ca e impotriva gratierii?

             
          11. Stelian
            Ianuarie 25, 2017 la ora 01:03

            George vreti sa ne citati si noua unde a facut referire Iohannis numai la gratiere in discursul sau de ieri? Sau ne prefacem ca s-a intalnit hotul cu militienii? Ia priviti ce a spus Iohanis ieri despre referendumul pe care il va initia:

            „Este evident că există un larg interes pentru această temă a schimbării Codurilor Penale şi a graţierii, şi dacă aşa este, atunci voi supune această temă dezbaterii publice şi votului popular. Voi începe demersurile pentru un referendum, referendum prin care românii vor putea să se exprime, vor putea să spună dacă sunt de acord cu aceste demersuri sau nu. Fiindcă, atunci când au votat, aceste teme nu s-au găsit în programul de guvernare al PSD. Și atunci, dacă guvernanţii au făcut o temă din asta, vor trebui să suporte votul popular pe această temă.”

             
          12. Stelian
            Ianuarie 25, 2017 la ora 01:07

            AndreiM, nu vi se pare ca „George” vorbeste exact ca cei de la Antena 3, cu minciuni care sa ascunda adevarul? Mai sunteti multi George? Mai scapa vreodata tara asa de voi???

             
          13. AndreiM
            Ianuarie 25, 2017 la ora 01:21

            Pai a folosit termenul ca asa i-au dat denumirea initiatorii. De fapt e varza de bruxelles. Se vrea data doar pentru ca Voiculescu&CO sa nu mai plateasca prejudiciul si pentru abuzul in serviciu. E clar?

             
          14. Stefan
            Ianuarie 25, 2017 la ora 03:10

            Hai mă George, ce naiba.

            Referendum este despre relaxarea codului penal prin OUG in orice fel (grațiere, amnistie, modificări etc), apoi a făcut o remarcă în plus, gen: „Dar nu cred că o să existe cuvântul grațiere în întrebări, din motive juridice”

            Doar nu era dobitoc să ceară referendum doar despre grațiere, că nu interesează pe nimeni 🙂

            Dacă la referendum iese pentru guvern e cam nasol, o să trecem puțin pe dictatură, dacă iese pentru președinte, atunci fix OUG ăla de face pachet și merge prin fluxul Parlamentului și iese, la final o Lege. Adică mai normal și, probabil, tot la pușcării goale duce, că bani de altele nu mai avem după alegeri.

             
        2. george
          Ianuarie 25, 2017 la ora 07:12

          VA rog nu mai manipulati – lui voiculescu i s-a confiscat atat sediul ica cat si fostul sediu al antenelor – deci despre ce prejudiciu vorbim ca n-ar fi fost recuperat daca se dadea oug ? In plus va rog sa citeti cu atentie ce am scris eu – nicaieri nu am spus ca iohanis nu poate convoca un referemdum pe tema modificarilor coduluipenal, totdeuna afirmatiile mele au fost doar referitor la gratiere care era invocata ca motiv pt. a face referenddumul 0 stiu ca astea0s tehnicile manipulatoare de ls hotnews,guran,petreanu…..apropos de tehnici manipulatoare – hotnews zicea ca penalul dragnea nu va primi viza de state – si pe langa ca a primit viza a si stat la masa cu presedintele ales al americii.

          Răspunde
           
          1. AndreiM
            Ianuarie 25, 2017 la ora 08:23

            Prejudiciul lui voiculescu:
            De la Dan Voiculescu
            – Suma stabilită cu titlu de prejudiciu: 266,17 mil. lei
            – Suma recuperată: 8,4 mil. lei
            – Suma rămasă: 257,67 mil.
            Poti sa faci o lista cu politicienii gratiati?
            In privinta intalnirii cu trump, numai de bine (ca tot vorbesti de manipulare…)

             
          2. George
            Ianuarie 25, 2017 la ora 08:28

            Amice sediul ica (hectare intregi), sediul antenelor, alte bunuri recuperate – in nici un caz nu valoreaza sub 2 milioane de euro – manipulari din astea tin la din aia ce cred minciunile de la hotnews,digi si europa fm

             
          3. George
            Ianuarie 25, 2017 la ora 08:36

            Sa-nteleg ca dragnea n-a primit viza si pozele sunt trucate ?

             
          4. AndreiM
            Ianuarie 25, 2017 la ora 09:11

            Sunt datele oficiale trimise de anaf, nu este nici o manipulare. Sa inteleg ca ai tu cifrele? Cele de care spui tu sunt sub litigiu, ca de aia nu pot fi valorificate. Daca se da sentinta in favoarea detinatorului, adio recuperare, prietene.

             
          5. AndreiM
            Ianuarie 25, 2017 la ora 09:14

            Daca a sta la masa cu trump este o onoare, spune-le asta marilor artisti care au refuzat sa performeze la investitura. Ar fi fost mult mai apreciat daca ar fi refuzat.

             
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase