afișări

Poză de final de campanie electorală

Barbu MateescuBarbu Mateescu

PSD. Din cum citesc cifrele vânturate ici și colo, electoratul social-democrat e la cote maxime de mobilizare. De menționat folosirea mult mai eficientă a mediului online față de alte dăți. Frontul televiziunilor a fost oarecum abandonat lui Sebi Ghiță. Pe formă, PSD face încet-încet trecerea spre mileniul trei. Pe fond, campania din 2014 s-a dovedit a nu fi fost un accident. Partidul a devenit FIDESZ, dar mai irațional. În 2019-2020 PSD va lupta cu vaccinurile (sunt mijlocul prin care occidentalii vor să otrăvească România), va vorbi cu seriozitate despre faptul că Ceaușescu construise bomba atomică (de aceea l-au dat jos serviciile secrete chineze și iugoslave) și că reptilienii sunt în război cu noi, gorilienii. Nu glumesc. După obsesia cu Soros/străinii, orice evoluție ulterioară e doar o chestie de detaliu.

firea_dragnea_64039300De ce atâta emoție? Și de ce atât de multă țicneală? Cum poate un partid imens să ajungă la genunchii PRM-ului din 2000 sau a PUNR-ului din 1992? De ce a dispărut discursul relativ rațional al PSD din perioada 2001-2008?

Membrii sunt înfierbântați, se simt trișați, ascensiunea DNA înseamnă pentru ei schimbarea regulilor jocului după ce te-ai așezat la masă (= adică după ce ți-ai început cariera politică). Singurele alegeri realmente câștigate de PSD în ultimii 15 ani (adică soldate cu obținerea guvernării) au fost cele din 2012, când aveau drept aliat întregul PNL. E mult mai ușor să blamezi monștri închipuiți decât să-ți dai seama că trebuie să schimbi strategia. „La câți bani am băgat e imposibil ca noi să fi pierdut (vreodată) pe bune„. PSD e o navă de luptă imensă, de un milion de tone, virează greu. Disonanța dintre mândrie (ce credem că suntem) și rezultate (iată ce reușim să facem) împinge pasagerii la paroxism.

Viitorul are un singur nume: Firea. Anii următori vor fi cu Firea și despre Firea. Problema ei e că între 2014 și 2019 vor fi murit 1,3 milioane persoane (!!) și vor fi căpătat drept de vot 750 de mii (!), statistici care o îndepărtează cumva de Cotroceni. Dar vom mai vorbi despre asta.

PNL. Extrem de dependent de organizații.

ciolos gorghiu bunÎn mediul urban va plăti factura pentru timpul pierdut în 2015-2016. Partidul a intrat în campanie fără un electorat-țintă, fără mesaj, fără lider (atât în 2015 cât și în 2016 a trebuit să se întoarcă spre Cioloș). O situație tristă spre infamă pentru al doilea partid al României. Partidul are nevoie la vârf de oameni care să creadă în ceva. Are nevoie de oameni care să vrea să se lupte cu PSD. Sunt prea puțini acum și nu sunt atât de vizibili pe cât ar trebui să fie. PNL are nevoie de o clarificare majoră în 2017. Și vorbind de asta…

USR. Mici naivități de start de drum și o structură demografică rural-urban potrivnică vor limita scorul USR. Mai important este că existența USR e un cartonaș nicusor dan ciolos bunroșu pentru partidele principale. PSD și-a ostilizat cu sârguință publicul tânăr de stânga din București și Cluj. PNL nu a fost capabil să preia energiile anti-PSD care erau disponibile într-un sistem bipartit. Și iată că, pe cale de consecință, n-a mai fost să fie bipartit…

În funcție de ruta urmată de PNL, USR se va transforma puternic în 2017. Personal pariez pe o cvasi-clarificare: dreapta creștină anti-PSD (Ghiță Falcă, Clotilde Armand, Ben-Oni Ardelean și alții în aceeași formațiune, probabil PNL) și un partid mai la stânga (Demos + USR Cluj + alți membri ai USR de acum). Din nefericire modelul menționat e prea rațional, în politica românească lucrurile se încurcă în fel și chip. Și mi-e greu să-mi dau seama unde ar fi în acest peisaj Nicușor Dan, a cărui importanță ca persoană e în creștere.

ALDE. Șanse mici să rateze pragul. În contextul în care PSD reușește să seducă birocrații educați iar ALDE n-are organizații majore, partidul lui Tăriceanu a reușit să-și mențină identitatea și votanții. Marele performer al alegerilor, dar nu se va prea vorbi despre asta. Mă aștept ca după anunțarea rezultatelor să se spună că PSD a săltat ALDE peste prag. Nu e exclus să se întâmple și asta, dar ALDE obține în toate sondajele și alegerile de până acum minim 5%. Pe termen mediu, ALDE se va risipi între PSD și PNL, momentul de start al exodului fiind dat de destinul judiciar al lui Călin Basescu-si-UdreaPopescu-Tăriceanu.

PMP. Puseuri eficiente ale lui Traian Băsescu în ultimele săptămâni. Nu e exclus ca voturile pentru Elena Udrea la București (independentă) să fie exact cele de care PMP ar fi avut nevoie pentru a trece pragul la nivel național. Cred însă că fosta candidată la președinție se bazează mai degrabă, ca infrastructură, pe prietenia unor foști PDL-iști. Șanse ca PMP să treacă pragul: 51%, scăzând cu cât prezența e mai mare. USR poate sugruma indirect PMP. În același timp, PMP poate ciupi procente naționaliste de la PSD.

Da, sunt niște alegeri complicate.

PRU. În creștere pe final, 3% în cam toate sondajele. Șanse mici să intre în parlament dar dacă o face, PSD se pomenește sub scorul din sondaje. Un fenomen de genul Mircea Diaconu 2. Și aici e posibil ca PSD să dea un ajutor discret dar eficient PRU, astfel încât să fie săltat peste prag.

UDMR. Va intra în parlament pe pragul alternativ (minim 20% în minim patru județe). Pe prezență mică, chiar cu cinci și ceva la sută la nivel național.

Ce rezultă după alegeri? Un scenariu de luat în calcul este „patrulaterul vărgat” anti-DNA: PSD+ALDE+PMP+UDMR. O majoritate confortabilă: 58-60% din parlament, chiar mai mult cu minoritățile naționale.

tarriceanu dragnea constantinScopul patrulaterului în anii următori nu va fi guvernarea în sine – nu mă aștept să se ia măsuri radicale de vreun fel sau altul – cât tăierea „la feliuță” a atribuțiilor DNA. Azi un lucru, peste o lună un lucrușor… în niciun caz o măsură bruscă. Acest lucru unește și reunește toate cele patru formațiuni din „patrulaterul vărgat”. Toți patru urăsc ce se întâmplă acum în justiție (deși mulți din votanții PMP văd lucrurile altfel decât conducerea partidului).

Ținta este întoarcerea la un fel de 2001-2004, o Românie liniștită, fără proteste stradale, în care DNA se ocupă de nașii de tren, o țară în care, cum ar spune membrii de partide la bere, parlamentarul e parlamentar, președintele de partid e președinte de partid și șeful de consiliu județean e șef de consiliu județean. O țară în care într-o anumită parte a jurnalismului se reîntorc banii și în care se revigorează industria construcțiilor de piscine.

Țara petrecerilor în cluburi cu 19 lei berea, bere plătită cu bani de la „tăticu și mămica”, ambii aflați sus în partid și stat. O recuperare a puterii de către politicieni, în fundal bâzâind un naționalism ungaro-polonez cu consecințe concrete (întrucât orice investiție străină reprezintă competiție pentru capitalismul autohton). O țară în care politicienii nu mai pot ajunge la închisoare și devin cetățeni de rangul zero, imuni și bogați pe viață. O țară în care accidente de genul Gigină nu se dau la nicio televiziune. O țară în care poți face afaceri dacă știi că trebuie să cotizezi și mai ales la cine să cotizezi. Un Belarus cu mai multă Coca-Cola.

Iohannis sibiuÎn calea acestui scenariu zac două obstacole:
1) Iohannis. Care poate fi suspendat și chiar demis prin referendum
și
2) Giganticul electorat din afara „patrulaterului vărgat”. În măsura în care va veni la vot pe 11 decembrie poate încurca lucrurile într-un mare fel.

Situația seamănă foarte mult cu cea din 2014. Pe de o parte câteva zeci de mii de oameni, familiile lor, alte zeci de mii de persoane care orbitează financiar în jurul primului grup (de la semi-ziariști la secretare și de la ‘băieți deștepți’ abonați la contracte până la unii birocrați mai vârstnici, pentru care menținerea status quo-ului noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc e vitală), oamenii care pot fi mobilizați de primul grup în mediul rural și în orașele mici, precum și oameni speriați de viitor și de schimbările aduse de lumea în care ne aflăm.
Pe de altă parte formațiuni politice fragile (ce are PNL n-are USR și ce are USR n-are PNL) și un electorat mai degrabă instabil ca nivel de mobilizare, extrem de răsfirat geografic, mental și ideologic. Dar căruia nu-i place PSD.
Prima tabără e mobilizată și oarecum disperată, fiecare zi fără guvernare e o zi fără bani și mai ales fără prestigiu, fiecare zi în care DNA există e o amenințare fizică la adresa propriului destin. Tabăra a doua e reactivă, nu foarte bine definită și are întotdeauna opțiunea mai scurtă – emigrarea. Bătălia, ca de obicei, e pentru resursele statului și, în subsidiar, pentru mutarea banilor consumatorilor către alte antreprize decât cele străine.

NOTA: Articolul a fost publicat și pe Socillogica.