Sfârșitul globalizării? Hai să vedem întâi, mai exact ce a adus globalizarea

Publicat la data de de Biziday

Moise Guran

Dezbaterile legate de sfârșitul globalizării, provocate de venirea unui izolaționist la Casa Albă mi-au stârnit și memoria și cheful de sfadă. Nu scriu azi că am învățat de la Halep că nu trebuie să intri nervos pe teren (și oricum aș fi prea lung), vă promit să mă exprim mâine pe tema asta. Dar, până atunci, ca să știm cu toții despre ce vorbim, vă dau câteva companiapagini dintr-o carte de istorie economică. Se numește „Compania. Scurtă istorie a unei idei revoluţionare” și a apărut la Humanitas prin ianuarie. Am fost la lansare, am citit cartea și o recomand oricui poate citi istorie de orice fel. Are un stil lejer, că e scrisă de doi jurnaliști (John Micklethwait și Adrian Wooldridge), iar dezbaterile astea despre Era Trump și votul anti-globalizare dat de americani mi-au amintit de un capitol din această carte. Îl public aici, cu acordul Editurii Humanitas căreia îi și mulțumesc pentru asta. 

Pe la sfârşitul secolului XX, multinaţionalele erau în mod curent denunţate drept seniori întunecaţi ai globalizării. Protestatarii antiglobalizare au provocat dezordini la Seattle, Washington şi Londra, pentru a reacţiona în faţa puterii de temut a multinaţionalelor, dezlănţuindu-se împotriva unor companii ca McDonald’s, care, pe la jumătatea anilor 1990, servea 3 milioane de burgeri pe zi în o sută de ţări.

Raymond Vernon, autorul unuia din studiile clasice asupra multinaţionalelor, şi-a folosit ultima carte ca să prevestească un viitor sumbru pentru multinaţionale, fiindcă oamenii se întorceau împotriva lor. Deveniseră ele cu adevărat atât de puternice? (…)

În realitate, multinaţionalele erau mult mai puţin puternice decât îşi imaginau criticii lor. (…) În perioada 1980–2000, cele mai mari cincizeci de firme din lume au progresat mai lent decât economia mondială luată în ansamblul ei. De altminteri, bogăţia nu este sinonimă cu puterea. În anul 2000, poate că Wal- Mart era mai bogată decât Peru, dar, chiar aşezată alături de guvernul acelei ţări disfuncţionale, părea destul de neînsemnată. Wal- Mart nu poseda puteri coercitive: nu putea impozita, strânge armate sau băga oameni la închisoare. În fiecare din ţările în care opera, trebuia să se plece în faţa guvernelor locale. Giganţi anteriori ca ITT sau Compania Indiilor Orientale reuşeau să aibă o putere politică reală; Wal- Mart era mai degrabă destul de bună în materie de vânzări cu amănuntul.

Istoria multinaţionalelor indică două concluzii contradictorii. Cea dintâi este aceea că multinaţionalele au devenit, în general, o forţă a binelui – sau măcar au renunţat să mai păcătuiască atât de evident. Companiile autorizate de început erau monopoluri de stat, cu o înclinaţie către cucerire şi exploatare. (…) Cu toate acestea, pe la sfârşitul secolului XX, păcatele multinaţionalelor, cu puţine excepţii, cum ar fi ITT, tindeau să fie mai puţin de autoritate, cât de omisiune: de exemplu, Shell a fost aspru criticată pentru că n-a făcut mai mult ca să împiedice executarea lui Ken Sarowiwa, un disident nigerian, în 1995. Ele nu s-au dat înapoi de la a răsturna guverne.

Şi despre obiecţiunea că multinaţionalele plăteau salarii foarte mari? Aici problema esenţială este dacă salariile erau „foarte mari“ după standardele occidentale sau locale. În 1994, salariul mediu la sucursalele din străinătate ale multinaţionalelor era o dată şi jumătate faţă de media locală; în cazul ţărilor cu venituri mici, cifra era dublă faţă de salariul din producţia internă locală. Multinaţionalele au menţinut, în mod obişnuit, standarde mai ridicate de muncă decât concurenţii lor locali. Cheia succesului lor nu este, de obicei, faptul că plătesc salarii mici. Este aceea că aduc un capital, înzestrări şi idei superioare (care ridică nivelul de viaţă şi cresc oportunităţile oferite consumatorilor locali). Asigurarea de bunuri şi servicii superioare – orice, de la maşini de spălat la conturi bancare şi chiar hamburgeri – a constituit întotdeauna principala justificare a afacerilor multinaţionale. Aceasta se susţine singură.

Dar merită amintit faptul că multinaţionalele n-au fost întotdeauna motivate doar de lăcomie. Au construit în toată lumea şcoli şi spitale. Până şi cele mai sordide episoade din istoria lor stau alături de exemple de decenţă. În 1910, William Lever a călătorit în mizerabilul Congo Belgian şi a preluat o vastă zonă, de aproape şapte plantaţii enorme, unde a început să construiască o versiune mai rudimentară a Port Sunlight. Comunitatea sa model cuprindea spitale, şcoli şi drumuri.

Cea de-a doua concluzie este aceea că multinaţionalele n-au fost iubite niciodată, nici acasă, nici în străinătate. În 1902, un comentator britanic, F.A. Mackenzie, a publicat The American Invaders (Invadatorii americani) – o denunţare fără limite a multinaţionalelor americane care plantau fabrici pe solul britanic. În cea mai mare parte a secolului XX, Stânga britanică a tunat şi a fulgerat împotriva investiţiilor străine, pe temeiul că acestea îl jefuiau pe muncitorul englez de mijloacele sale de subzistenţă, un argument pe care J.A. Hobson (şi, ulterior, Lenin) l-a transformat într-o întreagă teorie a imperialismului.

Ar fi uşor să trecem peste toate acestea ca peste nişte exemple de analfabetism economic, oportunism politic şi xenofobie. Dar multinaţionalele stârneau, în mod clar, temeri care sunt prea înrădăcinate ca să fie scoase la lumină de câteva statistici. Există ceva îngrijorător în ideea că slujba ta e dependentă de deciziile unor manageri care trăiesc în locuri depărtate. Astfel, multinaţionalele vor continua să reprezinte o mare parte din ceea ce este cel mai bun în privinţa companiilor: capacitatea lor de a îmbunătăţi productivitatea şi, în consecinţă, nivelul de viaţă al oamenilor obişnuiţi. Dar ele vor continua, de asemenea, să întruchipeze ceea ce este cel mai îngrijorător – şi poate mai alienant – în privinţa companiilor.

Un celebru eseu din Harvard Business Review, din 1983, datorat lui Theodore Levitt, arăta că „pământul este rotund, dar, pentru majoritatea scopurilor, e de bun-simţ să îl considerăm plat“. Era o exagerare. Geografia conta încă. În 1995, primele o sută de companii după valoarea de piaţă cuprindeau 43 din Statele Unite, 27 din Japonia, 11 din Marea Britanie şi 5 din Germania. (…) Cu toate acestea, a fost perioada în care multinaţionalele puteau apărea de nicăieri. Două dintre cele mai pline de succes companii de telefoane mobile, Nokia şi Eriksson, s-au ivit brusc la limita Cercului Polar.

(…)Multinaţionalele s-au străduit din răsputeri să trateze lumea ca pe o piaţă unică, căpătând nume urâte ca „transnaţionale“, „metanaţionale“ şi „multinaţionale din noua eră“. (…) Toate acestea sună oarecum imperial. În realitate, multinaţionalele autentice au ajuns la mari dimensiuni nu doar ca să-şi adapteze produsele gustului local (chiar divizând piaţa americană), dar şi ca să cutreiere lumea după idei. Într-adevăr, într-o epocă în care majoritatea pieţelor puteau fi uşor accesate, unica justificare de a avea pretutindeni oameni pe teren era să le foloseşti creierele. Multinaţionalele au cheltuit o avere pe noi sisteme electronice ca să grăbească schimbul de mesaje între organizaţiile lor şi au început să facă experimente cu ceea ce s- ar putea numi arbitraj intelectual – să-i pună pe proiectanţii italieni la un loc cu specialiştii japonezi în miniaturizare, de exemplu.

În al doilea rând, companiile mai mici au făcut, în această perioadă, tot atât de mult ca să stimuleze globalizarea ca şi cele mai mari. Coborârea barierelor comerciale, răspândirea dereglementării, costul scăzut al transportului şi comunicaţiilor: toate au făcut posibil ca Davizii să- i provoace pe Goliaţi. Comerţul mai liber a făcut posibil ca tinerele companii, inclusiv Microsoft, să ajungă pe pieţele din străinătate fără a trebui să construiască uriaşe reprezentanţe străine. Dereglementarea pieţelor de capital le-a permis companiilor mai mici să împrumute sume serioase, în timp ce tehnicile inovatoare de management, cum ar fi producţia la momentul potrivit, le-a îngăduit să copieze eficienţa concurenţilor mai mari. Micile companii au întâmpinat, de asemenea, mai puţine prejudecăţi politice decât cele mari.

P.S. Dacă v-am stârnit, citiți toată cartea. Merită! Până mâine scriu și un comentariu în care voi încerca să pun opțiunea americanilor pentru izolaționism în contextul real din Istoria economică pe care globalizarea l-a jucat și încă îl joacă în progresul speciei noastre. Și al României desigur.

This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

28 răspunsuri la Sfârșitul globalizării? Hai să vedem întâi, mai exact ce a adus globalizarea

  • Constantin
    Noiembrie 26, 2016 la ora 13:24

    @ Marky_”… nu mă aștept să înțelegeți la ce mă refer” _ Într-adevăr, după spuneți, textul dumneavoastră este ceva mai greu inteligibil, conține unele sofisme și argumentarea este insuficientă. Dar, cu permisiunea d-lui Moise și a dumneavoastră voi încerca unele clarificări, după care poate veți confirma dacă credeți că am înțeles bine ceea ce ați scris. Diviziunea muncii și specializarea au început de la Cain și Abel (adică de la facerea lumii). A. Smith a adunat și a structurat științific ideile deja existente, iar teoria sa a fost menționată de mine referențial. Dacă vă este mai la îndemână, pot invoca cu privire la diviziunea muncii Vechiul Testament. Ca exemplu practic, presupun că nu vă construiți singur automobilul/mijloacele de locomoție și îmbrăcămintea, ci le cumpărați, iar dumneavoastră probabil faceți ceea ce vă pricepeți mai bine (cu excepția cazului în care lucrați în unul dintre domeniile menționate). (În textul inițial dădeam exemplu repararea automobilului Dacia 1310 LUX, dar se pare că sunt încă mulți cei care le repară singuri. Totuși, după știința mea angajații Ford preferă să-și cumpere automobilele pe care le conduc 🙂 .)

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Noiembrie 26, 2016 la ora 13:39

      Despre rolul hazardului în succesul investițiilor au vorbit mai toți economiștii. „Mâna lui Dumnezeu” este cea care determină starea de echilibru al piețelor și sintagma reprezintă o metaforă. Din perspectiva economică [a lui Smith] NU este hazard, ci un factor bine determinat conceptual (din perspectivă teologică, cu atât mai puțin.). Hazardul este un factor de influență [asupra piețelor] probabilistic și neprevăzut. Exemplele care îmi vin în minte acum sunt de la Milton Friedman (și minunata sa soție Rose), la Paul Romer. Toți teoreticienii creșterii economice spun că pentru reușită este nevoie de șansă. (Mărturisesc ca și pe mine mă enervează chestia asta 🙂 ) Ca urmare, există o bogată literatură generată de cercetările economiștilor, sociologilor, matematicienilor etc. cu privire la studierea hazardului și reducerea factorilor de risc. De la specialiștii Teoriei jocurilor ( Robert J. Aumann și Thomas Schelling, NP 2005, Alvin E. Roth și Lloyd S. Shapley, NP 2012 etc.), la finanțiști (Thomas J. Sargent și Christopher A. Sims, NP 2011, Lars Peter Hansen NP, 2013 șamd), economiștii (și nu doar ei) privesc cu multă atenție și da, în mod științific, hazardul. Singura carte de economie citită de mine care exclude hazardul este Capitalul.

      Răspunde
       
    2. Constantin
      Noiembrie 26, 2016 la ora 13:56

      „dacă n-ar exista explozia tehnologică în mediul de producție, dacă n-ar fi banul prin el însuși marfă ci doar mijloc de schimb, atunci poate capitalismul ar putea funcționa”_ Ideea se leagă cu „negarea diviziunii muncii” de mai ’nainte. Există un curent de idei în mediul politico-economic [de stânga] care explică starea de sub-dezvoltare a unor economii/state prin însușirea bogăției obținută în agricultură de către burghezia care deținea capitalul, generând astfel dezechilibre grave urban/rural (Marx). Banii nu sunt marfă prin ei înșiși, funcțiile lor principale sunt de instrument de schimb, de etalon al valorii, de rezervă și mijloc de plată. Costul de tipărire al monedei [bani ca marfă] n-are nicio relevanță în mecanismul economic, fiind neglijabil la nivelul pieței. Iar progresul tehnologic este un factor esențial al creșterii economice. Modelele ulterioare lui Solow au demonstrat influența cercetării și tehnologiei asupra creșterii randamentului factorilor de producție, a aoutputului per capita și a productivității muncii. P. Romer, P. Aghion, P. Howit, G.M. Grossman, E. Helpman au demonstrat caracterul endogen al creșterii economice generate de inovație și tehnologie.

      Răspunde
       
  • Stefan
    Noiembrie 10, 2016 la ora 19:47

    O firma poate produce bun la un preț anume în tara T1. Dacă în T1 poate vinde un număr de produse, deși ar putea produce mai mult, mișcarea logica a firmei este sa vândă într-o alta tara T2. Dacă în T2 nu se găsește un produs similar cu raport calitate/ pret mai mic sau egal, este evident ca firma poate vinde în T2. Mai mult producând în T2 prețul ar putea scădea și mai mult. Cam asta e în mod foarte simplificat, oricum mai mult sau mai puțin, firma face profit iar consumatorul este mulțumit. În fond nu numai consumatorul, pentru ca indirect din aceasta beneficiază mai toți, sa nu ne gândim numai la taxe și impozite, sa luam un exemplu simplu: dacă o firma are 1000 angajați într-o tara, deci cata cafea se bea într-o dimineață? Sau cat zahar se folosește, e.t.c

    Răspunde
     
  • Luca
    Noiembrie 10, 2016 la ora 14:12

    Buna ziua. Astazi as dori sa fac o remarca deoarece sunt multi dintre noi care nu stiu ce inseamna globarizare, mai ales d-ul vlad Petreanu, care face o remarca in opinia mea prosteasca. Contrazice VEHEMENT un ascultator la emisiunea Romania in direct cu tema „Noi si izolarea Americii” care spune ca inclusiv migratia face parte din globalizare. D-ul Petreanu raspunde „globarizarea este un fenomen economic”. Ei, hai sa va redau mai jos definitia din DEX a cuvantului globalizare: Fenomen de transformare a lumii intr-o unitate, care se manifesta la scara intregului glob, prin mijloace specifice.”. Prin MIJLOACE SPECIFICE!!! Pai domnule Petreanu si Guran(care nu l-a contrazis, poate din rusine sau nestiinta). Multiculturalismul e cea mai buna forma de globarizare. Apple cand vinde Iphone in Romania tranfera si o parte din cultura Americana(prin aplicatii, prin modul de gandire, prin marketing. Remarca cu partea economica e degeaba. In spatele oricarei actiuni se afla partea economica. Mie mi se pare ca exagerati cu alegerea lui Trump si mi se pare ca deja ati ajuns sa faceti propaganda. Ascult emisiunile voastre si citesc blogul acesta si semeni din ce in ce mai mult cu Gadea. Te urmaresc de mai bine de 5 ani, atat la TV cat si la radio Moise dar din pacate ma asteapta o dezamagire. In ultimele doua saptamapani ai avrut vreo 3 4 comenatarii total opuse neutralitatii care te-a caracaterizat pana acum. Sper ca ma insel.
    CORRUPTION IS THE ROOT OF ALL EVIL!!!

    Răspunde
     
  • Dragos
    Noiembrie 10, 2016 la ora 13:15

    mi se pare mie sau nimeni nu spune cine aduca bani in romania – Compania X incheie contract cu Compania Y in USA sau EU pe 2mil euro – externalizeaza acele servicii in RO unde plateste salarii de 10k sa zicem astia sunt bani adevarati, bani care ajung in TVA, impozite, si altele … cum puteti spune ca nu beneficiaza RO de globalizare 🙂 si atentie nu vorbesc de IT … dar este valabil si pot IT – dupa aia oamenii care sunt trainuiti si alte cursuri, know-how etc. :).

    Răspunde
     
  • Kristina
    Noiembrie 10, 2016 la ora 12:59

    si mie imi este frică de terorism,
    nici mie nu imi place sa fiu robotelul din multinaționala si nu sunt american.
    Iar dacă as fi avut de ales intre cei doi pe el l-as fi votat ca nu aveam de ales.
    O femeie aproape de 70 de ani cu niste probleme de sanatate destul de grave din trecut in fruntea lor era clar o contracandidata pusa doar de formă .
    Oricum suntem condusi toți si toate din umbra😐 in era asta a noastră.

    Răspunde
     
  • santamanta
    Noiembrie 10, 2016 la ora 10:58

    clar ca nu toti castiga prin globalizare, si e loc de imbunatatiri, sa fie mai fair, per total insa e pozitiv , si daca in vaslui se drogheaza cei care nu au plecat in Italia, in alte parti, chiar si in Romania, sau romanii din america, nemultumitii dau in toate simbolurile globalizarii, cum ar fi strainii.
    cica statul islamic si-a revendicat deja triumful lui Trump 🙂

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Noiembrie 10, 2016 la ora 11:42

      „clar că nu toți câștigă prin globalizare…”_ Ba, toți câștigă, doar că mai există și unii care pierd. (Asa cum spuneam altundeva, este datoria guvernelor, dar nu exclusiv, să contribuie la reducerea pierderilor.) Pentru comparație, priviți către o societate închisă, autarhică (asa cum a fost în oarecare măsură cea românească de dinainte de 1989), să zicem, cea din Coreea de Nord. Prin efectele globalizării, ca urmare a deschiderii către piețele mondiale, toți cetățenii ar avea de câștigat, măcar prin accesul la informație. Desigur, ar avea de pierdut „scriitorii” de lozinci și pictorii de tablouri prezidențiale. Ce scriu eu acum este o metaforă, dar după 1989 cei care pictau pancarte pentru 1 Mai și 23 August chiar și-au pierdut locurile de muncă. In fine, globalizarea aduce beneficii tuturor, în mod diferit și în măsură diferită.

      Răspunde
       
  • Marky
    Noiembrie 10, 2016 la ora 10:28

    Globalizarea s-a facut si se va face intotdeauna in interesul unor indivizi asa-zisi „investitori strategici” care au drept scop maximizarea profiturilor cu investitii minime, respectiv prin reducerea cheltuielilor. Cand „o piata” nu mai este atractiva pentru „investitori” sau cand se iveste o alta „piata mai atractiva”, toti acesti „investitori strategici” isi iau talpasita fara nici un fel de scrupule. Nu inteleg cat de mult rahat trebuie sa ai in capul ala ca sa nu vezi care este realitatea. Eu inteleg ca meseria unora e manipularea, dar macar nu fiti atat de fraieri incat sa incercati sa faceti negrul alb. Ce avantaje aduc multinationalele unei tari pe termen mediu si lung? Absolut nici unul! Creeaza premiza pe termen scurt pentru o aparenta dezvoltare, dar fac asta in conditii de avantaj de capital si facilitati legislative, facilitati care nu se aplica tocmai capitalului autohton. Ca sa nu mai vorbim de modul in care toate aceste multinationale isi externalizeaza profiturile prin diverse inginerii economice, spre paradisuri fiscale. Multinationalele creeaza o „cultura a diversitatii” care face parte dintr-un plan de management prin care se urmareste crearea de pseudovalori (aveau si altii o expresie pentru asta, „omul de tip nou”). Multinationalele au nevoie de „oameni-roboti”, nu de oameni in adevaratul sens al cuvantului. Daca cititi maculatura, asta aveti, o cultura a maculaturii.

    Răspunde
     
  • Cristi D.
    Noiembrie 10, 2016 la ora 09:32

    @gigi_ciocan: Ooooo, potoliti-va, avem un inginer know-it-all aici 😀

    Răspunde
     
  • UJICA
    Noiembrie 10, 2016 la ora 09:26

    In teorie aveti dreptate.practic lucrurile stau putin diferit.Cu tehnologiile noi, revolutionare pot acoperi 20-30% din economia unei tari.Daca trecem peste bunurile care se adreseaza utilizatorului profesional(masini,utilaje,etc.)restul bunurilor si serviciilor sunt pentru noi,consumatorii.Consumam cel mai mult , mancare( mai nou bio),incaltaminte,imbracaminte,calatorii,etc. care nu prea au nimic hi-tec.Pe de alta parte o tehnologie este noua astazi.Daca nu este pe o zona de nisa si este o piata destul de mare pentru ea,maine o vor adopta alte zeci de companii.Ex. smartphone-ul.A dat lovitura Apple cu el,dar astazi sunt zeci de producatori.Cei care sustin protectionismul au si ei dreptate.OK,cumpar de la tine carligele de rufe,dar tu ce cumperi de la mine?,poate cumperi carne de vita.Pai nimic pentru ca carnea de vita este mai ieftina in Argentina.pai atunci vindeti carligele in Argentina

    Răspunde
     
  • traiang
    Noiembrie 10, 2016 la ora 03:39

    Pentru a lamuri povestea recomand a se citi Perkins
    ”Confesiunile unui asasin economic” si ”Istoria secreta a Imperiului American” si de Stiglitz macar ”Globaliza-rea” „Pretul inegalitatii” ”Marea divizare” restul putem avea fiecare doar pareri !!!!

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Noiembrie 10, 2016 la ora 07:05

      Am mai scris in spatiul acestui blog, desi economisti care exprima in operele lor in mod obiectiv principiile si legile dupa care functioneaza economia, cel putin unii dintre cei mentionati de dumneavoastra, au pozzitii de stanga ce contrazic ceea ce ei insisi scriu in manuale. Cu totul neobisnuit este ca intalnim un discurs antiglobalizare, de stanga si mai putin rational, la un republican, care altfel este rasist etc. Este, prin urmare o bulversare a principiilor surprinzatoare pentru un presedinte american (ori din lumea civilizata in general).

      Răspunde
       
  • gigi_ciocan
    Noiembrie 10, 2016 la ora 01:48

    am si eu o mica intrebare pentru tine..
    ai facut cumva finante banci, litere si stiinte, stiinte politice sau orice alta voma de facultate din domeniul asta ??

    PS: daca raspunsul tau este DA tin sa mentionez ca iti meriti soarta

    Răspunde
     
    1. gigi_ciocan
      Noiembrie 10, 2016 la ora 01:49

      PS2: si pentru ca mesajul n-a ajuns sub nici o forma unde voiam eu trebuei sa mentionez si ca era pentru PAUL

      Răspunde
       
  • Paul
    Noiembrie 9, 2016 la ora 23:11

    Ti-asdori sa lucrezi macar o luna la o multinat. Preferabil la un Mc’Donalds.Ca sa inveti sa „comunici”dupa cum zic ei dupa ultimul clip publi! La spal
    at vase in doua sau trei limbi dupa ce ai terminat o facultate si nu poti decat sa-ti platesti ch
    iria cu slujba asta mizera.Cam cat crezi ca va mai dura mizeria asta de capitalism salbatic?Cand a inceput criza erai fan al schimbarii-SIGUR-va veni o noua societate….bla bl mai tii minte ?Eu cred ca toti sunteti platiti ca sa ne manipulati.Eu chiar ma intreb ?nu va e frica?Stiti ca totul se plateste.Cineva acolo sus VEDE TOT!

    Răspunde
     
  • Mihaela
    Noiembrie 9, 2016 la ora 21:42

    18 ani la multinationala=permanenta ridicare profesionala;provocarea sa gindesti mai bine mai organizat. Ca si salariu nu este o diferenta f mare fata de cunostinte care au lucrat permanent la bugetar si nu au avut nici o implicare .leafa sa fie cit mai rotunjits prin sporuri ;programul cit mai lejer si cit mai repede la pensie .

    Răspunde
     
    1. Marky
      Noiembrie 10, 2016 la ora 10:58

      Mihaela: 18 ani la o multinationala: conformism in gandire, incapacitate de a creea dincolo de limitele culturale impuse, atitudine orientata pe competitie mai degraba decat pe colaborare, dorinta de a epata, de a fi remarcata, imposibilitatea de a intelege fenomenele in ansamblul lor si a gandi independent. Autosuficienta (recunoasterea prosesionala)incurajata prin acordarea de „beneficii” si „recunoastere”; cresterea „performantei profesionale” adica ingustarea orizontului cultural in favoarea unui domeniu de multe ori foarte limitat (specializare stricta) si uneori inutil. Pseudo-cultura si pseudo-valori insusite pe nemestecate, parte a unui proces de „training” menit sa dezvolte „cultura organizationala” si „conduita organizationala” a „angajatului”. Tine minte un lucru: timpul e unul dintre cele mai pretioase lucruri pe Pamant, si tocmai acest timp pierdut aiurea in activitati de rutina si „traininguri de formare si dezvoltare a performantei” nu il vei mai recupera inapoi. Acest timp era timpul in care trebuia sa iubesti, in care trebuia sa razi, sa experimentezi, sa-ti traiesti plenar viata. Era timpul in care ar fi trebuit sa traiesti ca om, dar l-ai pierdut fiind „factor de productie”. Asta produce „globalismul”: un om contrafacut, fara repere morale solide, fara discernamant real. Un robotel obedient si eventual satisfacut. Doamne, ai mila de noi!

      Răspunde
       
      1. Constantin
        Noiembrie 10, 2016 la ora 11:26

        „Autosuficiența (recunoașterea profesionala)încurajată prin acordarea de „beneficii” și „recunoaștere”; creșterea „performantei profesionale” adică îngustarea orizontului cultural în favoarea unui domeniu de multe ori foarte limitat (specializare stricta) și uneori inutil.” _ Despre specializare și diviziunea muncii Adam Smith ne vorbește încă de prin secolul al XVIII-lea, studenții ASE afla încă din anul I, iar publicul larg le percepe prin „simțul comun”. Mai exista, desigur, romani care-și repara singuri Dacia în fata blocului, dar numai aceia care sunt posesori de autoturisme Dacia 1310 LUX.

        Răspunde
         
        1. Marky
          Noiembrie 10, 2016 la ora 12:53

          Tot Adam Smith ne vorbeste si despre „the hand of God” care chipurile ar reglementa relatiile economice intrinsece in capitalism: cu alte cuvinte, hazardul ridicat la rang de stiinta, chipurile, economica. Tot Adam Smith ne vorbeste in „Wealth of Nations” si de faptul ca odraslele celor mai putin norocosi sunt indreptatite sa moara de foame, asigurand astfel „echilibrul economic”. Si tot el ne vorbeste de valorile de baza ale capitalismului, una dintre ele fiind cumpatarea, in opozitie cu, consumerismul care este incurajat astazi. Domnul meu, daca n-ar exista explozia tehnologica in mediul de productie, daca n-ar fi banul prin el insusi marfa ci doar mijloc de schimb, atunci poate capitalismul ar putea functiona; dar ceea ce avem astazi e departe de capitalism, dar nu ma astept sa integeti la ce ma refer.

          Răspunde
           
  • Constantin
    Noiembrie 9, 2016 la ora 21:35

    Globalizarea a inceput cu primele relatii de piata si se va termina odata cu ultimele relatii de piata…adica la sfarsitul vietii pe Pamant. Doar ca problema este alta, nu cele citate de dl Moise a nelinistit lumea, a pornit miscarea antiglobalizare si a determinat America sa priveasca mai mult catre interior. Oamenii se tem de pierderea slujbelor si inchiderea intreprinderilor care nu pot face fata concurentei produselor venite fara bariere din colturi ale lumii in care costurile de productie sunt foarte mici. Desi nu se recunoaste deschis intotdeauna acest lucru, problema exista dintotdeauna si a fost amplificata de progresul tehnologic. Temerea oamenilor este fireasca. Guvernele sunt cele responsabile pentru atenuarea problemelor aparute ca urmare a globalizarii. Stimularea investitiilor in industrii cu un nivel tehnologic tot mai inalt, convertirea profesionala samd. Daca vor aparea pe piata din patria noastra carlige de rufe ieftine fabricate in China, iar producatorii romani nu le vor mai putea vinde pe-ale lor, solutia nu este interzicerea carligelor chinezesti, ci investitii in tehnologie pentru reducerea costurilor fabricantilor romani, convertirea profesionala a somerilor rezultati din inchiderea fabricilor de carlige de rufe, in fabricarea umeraselor si orientarea catre tehnologii noi de uscare a rufelor, fara carlige. Asa s-a intamplat dintotdeauna!

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Noiembrie 9, 2016 la ora 21:42

      Neatentia a facut sa gresesc, ca urmare, cer scuze cititorilor si aduc urmatarea ERATA textului meu: in loc de „nu cele citate de dl Moise a nelinistit lumea, a pornit miscarea antiglobalizare si a determinat…” se va citi ” nu cele citate de dl Moise au nelinistit lumea, au pornit miscarea antiglobalizare si au determinat…” (de obicei dau vina pe tastatura…:) ).

      Răspunde
       
    2. tudor
      Noiembrie 10, 2016 la ora 12:06

      Punctat bine insa si asa apare problema tehnologizarii care va transcede problema globalzarii. Sunt cazuri, ce-i drept inca particulare cand tehnologia de productie automata devine mai eftina si decat amaratul de chinez ce lucreaza pe cativa dolari pe zi. Asta va fi intr-adevar o problema ce ne va afecta fundamental.

      Răspunde
       
  • sorin
    Noiembrie 9, 2016 la ora 21:23

    oricat de mult ar creste capitalul din zona respectiva, o multinationala, nu o sa ajute cu adevarat o comunitate.

    Oamenii care ii cunosc si lucreaza in multinationale, le place confortul, nu mi se pare ca aduc un plus pe unde merg ei ca oameni.

    Oriunde consider ca oamenii sunt cea mai importanta sursa care iti poate aduce idei, profit, si altele, iar o multinationala inchide aceasta portita, creaza reguli, e ca un socialism, in care fiecare aduce ceva, dar nimic relevant care sa faca diferenta.

    Nu aduce un plus de valoare.
    E un bussiness care se dezvolta pe expansiune si nu pe valoare adaugata. Se multiplica si nu evolueaza. Si ca orice organism care nu se poate adapta va muri.

    Răspunde
     
  • Alex
    Noiembrie 9, 2016 la ora 20:11

    Salut Moise, sunt curios cum ai rezuma acest articol al tău in ~50 de cuvinte, cam trei propoziții. Baftă!

    Răspunde
     
  • Cristian
    Noiembrie 9, 2016 la ora 20:06

    Cu siguranta are legatura cu discutia de la radio de azi, cand un invitat a adus vorba de „sfarsitul globalizarii” 😀

    Răspunde
     
  • Sorin
    Noiembrie 9, 2016 la ora 19:47

    Cu siguranță l-ai citit pe Alvin Tofler. Ce scria acum, cred că mai bine de treizeci de ani

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase