37.496 afișări

Greșelile lui Obama și sfârșitul NATO, într-o eventuală eră Trump

Moise Guran

Am ascultat ușor șocat opiniile emigranților români din Statele Unite, intrați prin telefon la noi la radio la emisiunea Avocatul Diavolului. Cei mai mulți votează cu Donald Trump. Nici măcar nu vreau să comentez faptul că ei fac asta în primul rând datorită circului cu imigranții pe care domnul Trump l-a făcut (românii de peste Atlantic fiind ei înșiși puțin altceva decât nepoții lui Cristofor Columb). Azi îi invit și pe ei și pe dumneavoastră să aruncăm un ochi în urmă, în trecutul apropiat, dar și unul într-un viitor ce nu va fi deloc îndepărtat dacă Donald trump câștigă alegerile din State.

hillary trump

După dezastruosul exces militaristic pe care Statele Unite l-au făcut în Iraq pe vremea lui Bush Ăl Tânăr, invadând o țară sub un fals pretext și destabilizând o întreagă regiune pentru cine știe ce motiv obscur, politica Obama, politica mondială a Statelor Unite a stat permanent sub semnul retragerii, al implicării din ce în ce mai reduse pe diferite meridiane.

Jandarmul Mondial nu a încetat să mai fie jandarm, cel puțin nu de tot, căci anumite proiecte deja începute (cum ar fi chiar scutul antirachetă din Europa de Est) au fost continuate (eventual mutate), dar manifestările sale au devenit fie mai subtile, fie de-a dreptul indiferente.

E adevărat că America s-a implicat în Libia și în Siria, dar s-ar putea ca tot America să fi stimulat mai mult sau mai puțin subtil Primăvara Arabă, dar America s-a retras din Irakul pe care îl făcuse țăndări, lăsându-l pradă ISIS, s-a împăcat cu Iranul fără a avea garanții serioase că Iranul și-a luat gândul de la bomba nucleară, enervând Israelul și, în final, permițând o demonstrație de forță a Rusiei ce a împins chiar Turcia într-o zonă în care greu se mai poate spune dacă a doua armată a NATO nu joacă de fapt cu Putin.

În mod firesc și absolut previzibil, această politică a pașilor înapoi, mărunți, dar înapoi, a fost cea care a lăsat spațiul de manifestare și lui Putin, dar nu numai lui. Urmăriți jocul pervers pe care îl fac acum Franța și Germania în interiorul Uniunii Europene, dar mai ales aici, în zona noastră, de Est. Dacă nu vedeți niciun joc, încercați să vă amintiți care era locul Marii Britanii acum opt ani în UE și care mai e azi, apoi încercați să vă amintiți ce influență avea Rusia între aceste state din Est, din Bulgaria și până în Ungaria și Cehia. O să ajungeți la concluzia tristă că deși e sub sancțiuni UE, Rusia e mai influentă în Uniune decât principalul său adversar european, Marea Britanie, care deși încă n-a părăsit Uniunea, de fapt e out demult.

L-am simpatizat și îl simpatizez pe Barak Obama, cel puțin în aceeași măsură în care unii, tot mai numeroși în Ungaria, Cehia, Serbia, Bulgaria și chiar România îl simpatizează pe Vladimir Putin. Poate este în interesul țării sale această retragere, sau poate este doar efectul unui premiu Nobel pentru pace, acordat în avans, o chestie care cumva l-a obligat să fie un jandarm mondial mai cu mănuși, să facă mai puține războaie, să se concentreze pe Homelandul său, mai mult decât pe al nostru. Da, în cei opt ani în care Statele Unite au fost conduse de Administrația Obama, Statele Unite au făcut mai puține războaie, ceea ce nu înseamnă că în lume a fost mai multă pace.

Din contră!

Valul infernal de imigrație din ultimul an și jumătate ne arată că din contră. Destrămarea sau restructurarea Uniunii Europene, pornită de Brexit, ne arată că din contră. Invadarea Ucrainei ne arată că din contră, n-a fost mai multă pace, ba chiar și clătinarea flancului sudic al NATO unde pilonul Turcia face chestii trăsnite (în timp ce America întărește autist flancul nordic) toate astea îmi arată mie ca cetățean român, european, aliat al Americii sau ce-oi mai fi, că pentru mine alegerile de peste câteva zile din Statele Unite contează chiar mai mult decât pe românul emigrat, acum cetățean al acelor State.

Nervos pe Hillary el l-ar vota pe Trump. Oh da, Hillary a făcut parte din aceste greșeli ale Administrației Obama, dar Donald Trump nici nu înțelege foarte bine ce e NATO.

NATO nu este o sumă de armate, cărora să le tai chitanță, așa cum minimalist crede miliardarul Donald Trump, NATO nu este numai despre bani sau despre rachete, NATO este despre încredere. Fără fermitatea Articolului 5, fără garanția serioasă că toate statele vor sări în apărarea unuia singur, indiferent cine l-ar invada, submina sau amenința, NATO nu mai există.

Iar dacă Donald Trump câștigă alegerile americane NATO va fi încetat să mai existe nu de miercuri, 9 noiembrie 2016, ci din martie 2016, de când Trump a început prin a spune că NATO e depășită și a escaladat apoi această retorică, invitând parcă Rusia să testeze într-un fel sau altul (direct sau prin intermediari) Articolului 5 din Carta NATO. Probabil Donald Trump nu va desființa NATO, dar deja a făcut suficient pentru asta, NATO se va desființa singur în momentul în care o țară ca a noastră, de exemplu, sau chiar mai mică, va înceta să se mai bazeze pe America în cazul unei provocări. Iar dacă Trump va câștiga alegerile, provocarea va veni cu certitudine.

Dincolo de declarațiile deja făcute de Donald Trump (atât de importante prin efect încât nici nu mai contează retractarea lor ulterioară) este posibil ca retragerea Statelor Unite spre o izolare geo-strategică tot mai mare să continue și în varianta cu Hillary Clinton la Casa Albă. Un astfel de flux politic e greu de întors, poate fi chiar dramatic de întors. Dar, cel puțin, ne-ar mai oferi nouă, celorlalți, o fereastră de timp (nu știu cât de mare) în care să ne regândim Apărarea și să ne reașezăm cumva.

Gândiți-vă așa la Alegerile din State, indiferent că sunteți aici, în România, filo-ruși sau filo-americani, că sunteți prin Vest, la muncă sau stabiliți deja acolo, sau că sunteți cetățeni cu drept de vot în Statele Unite. 

previously-3