afișări

Ciolo, nu mă dezamăgi!

de Moise Guran

Nici n-apucarăm bine să gustăm din coliva politică a domnului Vasile Blaga că, văd toată lumea a sărit pe Dacian Cioloș să facă bine și să preia PNL-ul. Că acum e momentul, zic analiștii apropiați de PNL, că de aia l-au luat pe Blaga, ca să-i facă loc lui Cioloș, zic ai de la PSD, înlăcrămați brusc de situație. Mă uit în stânga, mă uit în dreapta, mă scarpin în cap și mă minunez! În țara asta nu mai crede nimeni în cuvântul dat?

ciolos

E problema PNL-ului că n-a luat aminte la amenințările Elenei Udrea cum că Blaga știa cum s-a finanțat PDL-ul în anii de criză. Încolțită ea însăși, Udrea spunea subiectul. DNA-ul a ajuns până la urmă și la predicatul, care e același ca și în cazul Ioanei Băsescu. Blaga-Pinalti făceau fix ce făceau Udrea-Băsescu doar că într-o altă perioadă.

Nu zice nimeni că Blaga trebuia mazilit că așa a glăsuit Sfânta Udrea, dar nici să-l iei pe Vasile de scufița roșie când știi că a umblat cu lupii în haită atâția ani, nu mi se pare credibil. Înțelept din partea peneliștilor ar fi fost să-i fi zis mai demult lui Blaga, măi Vasile, ia dă-te tu așa mai în spate la pozele astea de grup cu virginele din partid. Ia și tu o funcție mai de Orban, nu trebuie să fii președinte, că ne introduci un risc sistemic.

Faptul că n-au făcut-o ține însă de caftul intern al acestui partid. Pur și simplu fuziunea dintre PDL și PNL n-a reușit nici până astăzi, iar sub firma PNL au rămas ca piloni principali foștii pedeliști, care chiar sunt populari în fiefurile lor electorale – Falcă, Boc, Flutur, ăștia toți sunt pedeliști, nu peneliști. Nici măcar Iohannis n-a fost penelist pur decât puțin timp, de fapt din foștii peneliști de frunte au mai rămas foarte puțini în picioare și și mai puțini dintre ei n-au probleme de reputație. Deci, recapitulând, în actualul PNL, foștii peneliști sunt literalmente cu numele, pedeliștii sunt cu banii și cu voturile, iar pe Blaga n-au putut, nu că n-au vrut să îl dea mai în spate.

Căderea lui Vasile Blaga, șăfu’ la pedeliști, nu are cum să schimbe această realitate – tot Falcă, Boc și compania vor aduce majoritatea voturilor, atâta doar că procentele PNL vor scădea probabil spre 25% din 30% cât probabil că mai aveau până acum.

Or, capitalul bun de imagine al premierului Cioloș nu are legătură cu niciuna dintre aceste facțiuni, ba chiar se suprapune în mică măsură și cu procentele alea 25-30 câte mai sunt. Acest an în care am văzut un altfel de lidership (că nici nu știu cum să-i zic la ce a fost Cioloș anul acesta) anul ăsta în care ne-a condus țara cineva altfel decât eram noi obișnuiți, fără promisiuni bombastice, adrenalină, înjurături și pupat piața endependenți, a trezit speranțe într-o categorie de români care nu mai venea de ani buni la vot, iar dacă venea vota în scârbă, cu clește de rufe pe nas.

Ce ar zice acești români dacă domnul Cioloș s-ar răzgândi acum în privința promisiunii făcute, aceea de a nu candida și de a nu se asocia politic cu nimeni până după alegerile din 2016?

Poate că l-ar vota, sau poate că nu, dar sigur ar fi dezamăgiți. A promis că nu se bagă, apăi dacă se bagă cine îl mai crede data viitoare? Intrat în PNL sau în USR sau în Partidul Cosmonauților, nu contează, Dacian Cioloș ar deveni acum la fel ca toți ceilalți politicieni – un mincinos. Ar salva PNL-ul? Poate da, poate nu! Dar pentru cât timp? Oricum, nici PNL-ul, nici USR-ul nu au alternativă după alegeri la Cioloș. Oricum n-au nici programe credibile și singurul program cu care se vor prezenta în alegeri va fi acela că … va face Cioloș un program după alegeri.

Singurul efect al intrării lui Dacian Cioloș în aceste alegeri ar fi doar risipirea unei resurse umane, pe care nici PNL-ul nici altcineva n-a descoperit-o până la Colectiv, când lumea a cerut în stradă schimbarea clasei politice. S-a schimbat? Nu s-a schimbat, dar cel puțin acum avem o referință, știm cam cum am vrea să se schimbe.

Cuvântul dat contează, la fel dacă l-ai dat lui Dumnezeu, sau dacă l-ai dat unor mafioți. Iar Cioloș a promis că, până după alegeri, stă deoparte. Are 46 de ani, e încă tânăr ca lider, are adică înainte o întreagă carieră politică dacă asta vrea (și eu sper să vrea asta) dar după 2016.

Stați liniștiți că nu se termină Pământul nici dacă o să câștige PSD-ul, nici dacă o să câștige PNL-ul. Mai rău decât în 2012, când s-au unit, nu poate fi după aceste alegeri. Cel mai rău lucru pentru o nație este să își piardă perspectiva. Adică să nu mai știe unde merge și să nu mai nutrească speranță. Intrarea lui Cioloș în politică înainte, iar nu după alegerile din acest an, pe mine unul m-ar dezamăgi.

UPDATE: Președintele Klaus Iohannis a făcut o declarație prin care pune o presiune translucidă pe premierul Cioloș să își declare intențiile, dacă s-ar putea chiar să își declare sprijinul pentru PNL. 🙂

previously-3