afișări

Pe cine așteptăm să schimbe România?

Moise Guran

Probabil puțini dintre dumneavoastră au auzit până acum de Dragoș Tudorache, noul ministru de Interne. El are o poveste foarte interesantă și vi-o spun doar pentru a vă atrage atenția asupra orbului pe care noi, ca nație ce n-are un deosebit respect de sine, încă îl avem. De aproape un an Dragoș este motorul de sub capota guvernului de tehnocrați, iar plecare sa de la Cancelaria prim-ministrului Cioloș, are și părți bune, dar categoric, are și numeroase dezavantaje. Băgați de seamă că, hater, cum am aflat c-aș fi, nu mă auziți prea des vorbind pe cineva de bine.

tudoracheDacă vă spun că Dragoș Tudorache este vasluian s-ar putea să nu mai gustați la fel bancurile cu vasluieni din Times New Roman. Tudorache este o specie mai dificilă de vasluian – el este un eurocrat. Da, România are și așa ceva, tineri educați în România, care s-au format profesional aici, după care au plecat în structuri europene mai complexe. Magistrat de profesie, Tudorache a fost cinci ani judecător la Galați, dar a lucrat în paralel la misiunea OSCE pentru drepturile omului din Kosovo. Prin 2005 s-a întors la București, dar în calitate de trimis al Comisiei Europene, pentru a supraveghea primele reforme din Justiție, inclusiv reformarea Parchetului Național Anticorupție în structura pe care o cunoaștem astăzi sub numele de DNA. Avea pe atunci 30 de ani.

Din păcate acest tip de specialiști nu și-au găsit rostul în structurile de conducere din România, care poate ar fi arătat azi altfel, dacă țara noastră și-ar fi manifestat interesul pentru un Tudorache sau pentru alții ca el în 2005, iar nu abia în 2015. În acei zece ani în care ministerul de Interne din România devenea fabrică de doctori, mai ceva decât Universitatea de Medicină, Dragoș a lucrat la Direcțiile Generale pentru Justiție și la cea pentru Afaceri Interne ale Comisie Europene, la Bruxelles. Acolo l-a cunoscut și pe Dacian Cioloș, în subordinea căruia însă NU a lucrat, până toamna trecută când Cioloș a devenit premierul României.

Dragoș are însă familia la Bruxelles și a acceptat să vină în România doar pentru o perioadă limitată. În weekenduri mai dă o fugă până în Belgia să-și vadă familia (e căsătorit tot cu o româncă cu care are două fetițe) dar în această perioadă în care a fost șeful cancelariei primului ministru, Dragoș Tudorache a fost cel care a legat diferitele ministere între ele pentru a lucra împreună pe diferitele proiecte. Nu e genul Mesia, nu? E, dacă stai să te gândești, ca și Cioloș, un alt căpșunar, plecat la muncă în străinătate, doar că specializat în altceva decât culesul căpșunelor. Specializarea lui este mobilizarea resurselor administrative. Cum ar veni Tudorache ăsta, nu e doctor, ca alții, n-are valențe geo-strategice, dar știe să organizeze birocrația. Cu care noi avem o mare problemă în România.

Dragoș Tudorache nu are o miză legată de politica din România, de fapt, nici de România, mai mult decât oricare alt emigrant român. Îl interesează, desigur, dar din decembrie, după ce va trece acest test al organizării corecte a alegerilor parlamentare, din postura de ministru de Interne, Dragoș se va întoarce la Bruxelles, la familia lui și la cariera de eurocrat. Poate într-o zi va deveni comisar european, poate va rămâne un specialist discret, nu știu. Dar dacă regret ceva, nu este nici măcar faptul că țara noastră a pierdut sute de dragoși tudorache. Mai sunt și alții, nu sute, mii, nu neapărat magistrați, sau super-informaticieni, unii sunt doar tâmplari, zidari, sau poate-s medici. Vorbim despre ei, dar subconștient știm că aici, printre noi, nu îi dorește nimeni nici în Administrație sau în politică… Ăștia-s niște încurcă-lume și pentru birocrație, și pentru nepotisme, sinecuri de partid. Dacă regret ceva este că nici măcar noi, națiunea, nu suntem capabili să îi vedem, să îi apreciem, să îi scoatem în față. La noi doar circul este remarcat, doar clovnii, ce se întrec în țipete televizate devin populari. 

Așteptându-l pe Iisus să ne mântuiască, sau poate doar Inteligența și Tinerețea Nației să apară de undeva, dintre noi, sau să se întoarcă pașoptist din străinătate, sunt aproape sigur că nici n-am băga de seamă  dacă asta chiar s-ar întâmpla. Probabil maximul pe care îl va aduce acest an cu tehnocrați la Palatul Victoria va fi să vedem cum e să avem și altfel de lideri. Și tot nu-s sigur că după aceea vom cere mai mult de la politicieni.