afișări

To all my American friends (if any): Basarabia is Romania!

de Moise Guran

Mesajul ambasadorului american în Republica Moldova despre statalitate și prosperitate este ca și cum i-ai spune unui spânzurat că funia e de fapt o cravată mișto, chiar purtată și invers. Noi românii avem mult umor și acum putem râde de declarația lui, căci indiferent ce visează deștepții de la Washington, Republica Moldova este un stat eșuat, doar orbii (orbiții de putere) nu mai văd asta. Și cu asta nu mai e de glumă!

Răspunsul exact, prea clar ca să zici că a fost provocat sau greșit interpretat, este la minutul 8.45

Să le vorbești moldovenilor despre prosperitate și intrarea în UE acum, e bătaie de joc. Pe de altă parte, ambasadorii americani nu prea fac declarații în afara liniei dictate de Departamentul de Stat, iar domnul James D Pettit, probabil chiar a vrut să transmită un mesaj și Moldovei și României. Cu o Rusie arțăgoasă și o Românie garantată de NATO, americanii nu vor complicații. Ok, asta e una pe care pot să o înțeleg. Nici noi nu vrem. Că domnul James D Pettit nu știe însă că Moldova nu are graniță cu Rusia pe care o numește totuși un vecin cu care trebuie reluate relațiile economice, sau că Istoria Moldovei este totuși Istoria României (asta dacă nu cumva americanii măsoară timpul istoric după modelul de nici 250 de ani al SUA)  astea-s lucruri pe care nu le mai înțeleg. Pentru că americanul dă un semnal foarte prost și la nivel de opinie publică, și la noi și peste Prut.

Chiar dacă un colaps al statului moldovean pare iminent, nu pentru că l-ar invada rușii, ci pentru că nu va mai putea plăti cetățenii, pensiile, salariile sau serviciile publice, bineînțeles că România nu va da niciodată buzna în Republica Moldova. Ceea ce nu anulează ideea de Unire. Noi ne-am născut uniți exact de Istoria pe care domnul James D Pettit nu pare să o știe și vom continua să strângem legăturile, economice, culturale, dar și politice, indiferent că rusofonii vor continua să dețină sau să manipuleze puterea de la Chișinău. Chiar dacă americanii sunt principalul aliat al României, mentalitățile noastre sunt diferite. Noi suntem o nație defensivă. Nu ne lăudăm cu asta, dar așa e Istoria noastră. Noi nu facem războaie de cucerire ci doar ne străduim să nu mai fim în situații precum cea din 1940 când nu am putut apăra Basarabia din calea tancurilor sovietice. Dar noi știm că Istoria ne va aduce mai devreme sau mai târziu din nou împreună. N-au nici americanii nici rușii armament, rachete sau anti-rachete, câte secole de răbdare avem noi. Singura chestie care ne afectează cu adevărat este exact genul acesta de falsificare, ce a atins apogeul în perioada stalinistă. De aceea păstrăm Unirea acum, pentru momentul de atunci. Și asta înseamnă doar că România sprijină și va sprijini cetățenii dar și statul Moldova, atât cât poate, atât cât își poate sprijini și proprii cetățeni.

Săptămâna trecută m-am întâlnit cu George Simion de la Acțiunea 2012. Este incredibil câte poate face această organizație, la nivel mic, fără sprijin nici de la statul român, nici de la cel moldovenesc. Sunt o mână de tineri voluntari care pun la un loc români și moldoveni, au adus în România inclusiv primari din Moldova, și invers, dar și cetățeni simpli, pentru că până la urmă, păstrarea identității, asta de o neagă superior ambasadorul george-simionamerican, e tot ceea ce ne-a mai rămas. Acum este esențial să păstrăm legăturile și să rezistăm exact acestui tip de exercițiu de comunicare, făcut permanent de presa de limbă rusă, larg recepționată în Republica Moldova. Poate pe american îl doare în adidashi de această deznaționalizare a moldovenilor, făcută metodic. Categoric, nici nu poate înțelege implicarea dezinteresată a României în sprijinirea Republicii Moldova. Dar noi nu putem abandona a doua oară Basarabia, negându-ne Istoria.

Din această toamnă mai multe televiziune românești (inclusiv Digi24) vor trece Prutul, fiind redifuzate pe cablu în Republica Moldova. Căutăm o soluție pentru transmiterea sau retransmiterea și a emisiunii România în Direct pe care o fac la Europa FM. În același timp se naște (finanțat greu, prin subscripție publică) un proiect de televiziune ce va fi recepționat și în Moldova și în RomâniaPe scurt, proiectul presupune crearea de conținut audio și video care să demonteze propaganda anti-românească și difuzarea lui către publicul din Republica Moldova. Nu știu câți dintre dumneavoastră știu că, între timp, biroul Sputnik de la București a început să fie activ în august și  este finanțat direct de către Federația Rusă. Propaganda, o armă care nu trebuie ignorată și despre care au priceput acum și europenii că face parte din strategia războiului hibrid, este cea care urmărește în final slăbirea Uniunii. Cum să-i facă față cetățeanul moldovean, bombardat de presa de limbă rusă, recepționată mult mai bine în Republica Moldova?

Deci, să mă ierte aliații americani, dacă ambasadorul lor de la Chișinău a exprimat (eu așa cred) poziția Departamentului de Stat, atunci au intrat într-o mocirlă informațională înfiorătoare… Dar asupra acestor lucruri voi mai reveni.