Din nou Bulă… Mini-bulă!

de Moise Guran

Avem o mini bulă speculativă pe piața imobiliară, dar ea nu trebuie citită la fel ca cea precedentă, aia mare de a durat opt ani și s-a spart într-o criză economică în toată regula. Numai că, știți vorba… orice schimbare de anotimp începe cu o pală de vânt. Așa că eu vreau să mă asigur că o înțelegem cu toții pe aceasta de acum.

bula imobiliara 3

De la începutul anului prețurile apartamentelor și al caselor de locuit a crescut în România cu 6,5% pe medie, evident cu procente mai mari în orașele importante. Asta pentru că cererea de locuințe a crescut semnificativ. Numai în luna aprilie românii s-au împrumutat la bănci 700 de milioane de lei, dacă nu chiar mai mult, căci soldul creditelor în lei a crescut într-o singură lună cu peste un miliard și jumătate, iar cel al creditelor în valută a scăzut.

bula imobiliara 2

Tot într-o singură lună, aprilie, cererile de garanție pentru Programul Prima Casă s-au dublat față de aceeași lună a anului trecut. Evident acesta a fost efectul de umflare a pieței imobiliare și doar a ei, de către Legea Dării în plată. Cea a construcțiilor mai așteaptă. Lumea s-a grăbit să mai prindă un credit fără avans de peste 30%, dar, cel mai probabil, nu au reușit să facă asta pe ultima sută de metri decât aceia care începuseră cu câteva luni înainte să își caute o casă. Găsirea ei, negocierea cu proprietarul, hârțogăria necesară la bancă, toate acestea durează.

Rezultatul pe total a fost o umflare cu 10% a numărului de tranzacții imobiliare, înregistrate la notari, dar și o creștere a masei monetare pe care Banca Națională a trebuit să o creeze, cum altfel decât prin cumpărare de valută.

Astfel, numai în ultimele două luni rezerva de valută a BNR a crescut cu aproape un miliard și jumătate de euro. Euro pe care BNR a dat lei. Lei pe care fie îi va retrage în perioada următoare, fie îi va tipări. Cum o creștere de dobânzi nu se întrevede în viitorul apropiat, cel mai probabil îi va tipări.

bula imobiliara

Și totuși, creșterea cursului de schimb până la 4,52 de lei pentru un euro în ultimele zile nu pare a respecta modelul de cumpărare al BNR. Cel mai probabil, Banca Centrală cumpără acum la 4,50 de lei, dar vârfurile de creștere, aparent episodice, par a fi fost provocate de ordine comerciale, venite probabil de la importatori.

Să nu uităm că aceasta a fost abia prima lună în care băncile au aplicat avansuri mari la creditele în valută, iar această mini bulă speculativă de pe piața imobiliară, creată înainte de momentul votării legii, trebuie interpretată ca o distorsiune, iar nu ca o tendință. Cel mai probabil, în lunile următoare cererea de locuințe va scădea, căci își vor mai putea cumpăra case doar cei care vor avea pus deoparte un avans consistent. În mod firesc, prețurile apartamentelor ar trebui să consemneze din toamnă o scădere. Încă nu știm cât de mare.

În același timp, cursul de schimb va reacționa mai serios la scenariile politice de după alegerile de duminică, căci e un an electoral complicat și la ultimul de acest fel, cel din 2012, euro s-a dus ca racheta până la 4,65 de lei. În funcție de cinismul politicienilor noștri, în această vară avem o șansă să vedem euro chiar mai sus decât atunci.

stiri verificate

Comentarii prin facebook

14 răspunsuri la Din nou Bulă… Mini-bulă!

  • cristi
    Iunie 9, 2016 la ora 21:41

    De cel putin 15 ani auzim de scumpiri in Imobiliare.Dl Moise Guran uita ceva de fiecare data cand aminteste de preturile in imobiliare, la fel si Isarescu, Popescu si alti specialisti.
    Daca tot avem atatea informatii sa ne spuna si noua cum e ieftin 1000 euro/mp la veniturile medii ale romanilor de 400 euro(maxim 1/3 din salarialti, care e costul efectiv al mp construit?.
    ANL construieste cu 380 euro.Sigur,terenul e gratis, dar spaga?
    Oare companiile private sunt incompetente si nu reusesc sa scada acest cost?Intreb?!
    Las specialistii sa raspunda.
    Inca ceva: in 2008 imi explica un agent ca terenul e scump.Da, dar la cei 6 mp care revin pe apartament, nu cei 50 mp construiti.Doar construim Blocuri,Nu?
    Dl Moise asteptam analiza, ne-am saturat de intoxicatii.Daca tot doriti sa abordati sincer situatia, nu partinitor ca la Transilvania incepeti de aici cu analiza.
    Multumesc.

    Răspunde
     
  • gabi
    Iunie 2, 2016 la ora 08:41

    Alex are foarte mare dreptate. Acum ceva timp scriam un comentariu aici despre o noua bula si de faptul ca e alimentata de PC(credite subprime). Ar fi interesant Moise sa cauti si cauzele bulei…cine stie poate om avea drepate. Dar asta nu înseamnă cumva ca guvernatorul nostru drag a dormit la post, de fapt parca spunea si el ceva prin noiembrie legt de PC, dar a fost pe urma orbit de LDP!

    Răspunde
     
  • Catalin ( CTL )
    Iunie 2, 2016 la ora 07:48

    Eu sunt in sistemul bancar și lucrez și pe piața certificatelor energetice și va pot spune că tranzacțiile au scazut semnificativ din aprilie.

    Răspunde
     
    1. rac ani
      Iunie 2, 2016 la ora 16:19

      Certificatul energetic .. certifica .. ca apartamentul/cladirea a fost construita conform unor standarde (ce trebuiesc respectate). In alte tari standardele sunt respectate pentru ca constructia se face pe etape inspectate si aprobate de persoane autorizate. Presupun ca cheltuielile cu inspectiile intra in costul casei. O casa noua nu trebuie sa o mai inspectezi, la o adica te adresezi protectiei consumatorului. Casa de inchiriat nu se inspecteaza, este responsabilitatea proprietarului – chiriasul se adreseaza protectiei consumatorului sau primariei (nu sunt sigur cui). O casa de vinzare (deja folosita peste un an), este exact ca la masini, inspectia se face la mica intelegere (jumi-juma, cumparatorul sau de loc) – nu este nici o reglementare care sa impuna inspectarea (fie ea si .. energetica).
      Chestia cu certificatele astea (inventie romaneasca) este un fel de birocratizare (ca sa nu spun „bull dheet” pentru ca pot fi falsificate sau incorecte si tot la tribunal ajungi). Cu sistemul de inspectare nu ai nevoie de nici o judecata – reparatia, refacerea este garantata si deci gratis pentru cumparator (sau chirias).
      Presupun ca pretul unui certificat este fix si nu a suferit modificari, deci vinzarile si/sau inchirierile au scazut de cind au inceput imprumuturile (in aprilie). Costul caselor (si probabil si al chiriilor) era deja mic din ianuarie. Prima Casa ofera un imprumut bancar subventionat de stat (si deci conditionat).

      Răspunde
       
    2. rac ani
      Iunie 2, 2016 la ora 16:20

      Intrebasem pe Alex de ce s-ar amesteca statul intr-o piata libera capitalista? Tot ce am contra pietei libere este ca lucrurile sunt lasate la voia intimplarii sau altfel spus, la bunul plac al producatorului capitalist interesat in mod primordial de obtinerea unui profit cit mai mare (atentie, nu maxim) si cit mai rapid. Treburile in economie, asa cum viata a demonstrat-o si continua sa o demonstreze, nu au loc tocmai dupa pofta capitalistului. Aceasta nepotrivire duce la crize economice pe care unii le numesc si .. bule, spunins cu toata convingerea ca ele sunt inerente si chiar necesare. Bull sheet!! Daca ar fi asa, statul intr-un sistem capitalist nu ar avea nici un rost – politicienii sunt produsi numai pentru a manipula publicul in interesul corupatorului capitalist. Este drept, si manipularea asta are o anumita limita: riscul de razmerita de care le este frica si capitalistilor si politicienilor corupti. ACESTA este motivul pentru care statul intervine pe piata libera – sa evite razmerita, in situatiile de criza care sunt total necontrolabile. Dovada cea mai evidenta si chiar foarte populara, a lipsei oricarui control pe piata libera, sunt acele „discount”-uri: plateste una si primesti alta gratis, sau cumpara 10 si te va costa 30% mai putin, samd. Adica abia acuma, decit sa piarda totul (sau sa le doneze pe la loterii – pentru scutire de taxe, fireste – sau sa le recicleze – in cazul alimentelor sa le bge prin conserve si sosuri – samd) mai bine reduce din profit.

      Răspunde
       
    3. rac ani
      Iunie 2, 2016 la ora 16:20

      In aceste reduceri de pret vedem foarte clar cu cit suntem inselati tot timpul pina la criza, pentru ca capitalistul nici atunci nu pierde UMILA plus-valoare mentionata de economia socialista si folosita si de unii si de altii la continuarea ciclului productiv (indiferent de ritmul vinzarii, pentru ca totul se vinde atunci cind este planificat si corelat intre resurse si necesitati).

      Răspunde
       
  • Aurel
    Iunie 2, 2016 la ora 01:17

    Moise, mută frate copaia, nu te panica isteric de frica pisicii care-ți va răsturna drobul de sare peste copil 😀

    Nu e nici-o mini bulă, ci o simplă modificare firească a pieței 😉

    Răspunde
     
    1. rac ani
      Iunie 2, 2016 la ora 16:28

      Se spune ca o .. bula nu poate fi identificata si nici prevazuta. Neputinta care defineste limpede lipsa contolului sau al planificarii corecte. De prevazut, probabil ca este destul de dificil dar nu imposibil, dar de identificat este foarte simplu: cind incep sa apara puzderia de „discount”-uri. Capitalistul isi musca mina decit sa piarda din profit si nu este vorba de lupta concurentiala, de care se face atita caz pe piata libera si care conduce la cresterea eficientei si a calitatii. Rficienta este asigurata oricind prin aruncarea omului in strada, iar calitatea este lasata la o parte cind pretul de pe piata nu o justifica.

      Răspunde
       
    2. Marius
      Iunie 8, 2016 la ora 23:56

      Ai dreptate Aurel, e normal, o schimbare fireasca sa creasca cum e si firesc sa scada. Datorita unei gandirii ca a ta multi o iau in freza iar altii castiga. sa iti mearga bine in Viata :))

      Răspunde
       
  • rac ani
    Iunie 1, 2016 la ora 21:44

    Bulele astea, caracteristice sistemului capitalist cu piata libera. Se spune ca sunt periodice dar sunt mereu (din cauza sistemului, profitul se pune la ciorap in loc sa fie investit in continuarea productiei – de ce sa produci daca n-ai vindut, ca si cum pina la urma nu se vinde) si intotdeauna urmeaza o crestere a pretului. Aici este chestia cu oul si gaina: unii spun ca bula afecteaza economia in egala masura cu inflatia dar de fapt stagnarea economiei le creiaza. Se sugereaza ca cresterea pretului este banefica economiei, dar cine cumpara cind nu sunt bani si cum cresc preturile? Da, asta este: bancile isi mai modereaza pretentiile si te imbie la cumparat. Aici este specula, pe urma te specli pe cap ca nimeni nu renunta la profit si economia pleaca in jos, tu vinzi casa de nevoie si altul o cumpara mai ieftin dar cu conditii bancare mai mari.
    Ce incearca sa faca guvernul se traduce cu o crestere a indatorarii externe – chestia asta cu euro atirna ca o piatra de moara de gitul romanilor.
    Ce nu inteleg este cum de au crescut preturile cind romanii inca nu se imprumutasera? probabil ca unii au investit ca sa vinda mai scump pe urma. In unele tari n-ai voie sa vinzi o casa noua inainte de un an, si daca o faci inainte de 3 sau 5 ani pierzi/restitui ajutorul statului. Toate chestiile astea vor umfla artificial preturile. De fapt in capitalism totul este artificial. Alegerile primarilor care influenteaza cursul este o copilarie. Cresterea datoriei externe este o pirghie.

    Răspunde
     
    1. Alex
      Iunie 1, 2016 la ora 23:30

      Aceste bule NU sunt caracteristice capitalismului cu piata liber. Aceste bule sunt caractersitice interventiei statului in economie prin programe gen Prima Casa care distorsioneza piata.

      Răspunde
       
      1. rac ani
        Iunie 2, 2016 la ora 15:16

        deacord. de ce intervine statul?

        Răspunde
         
  • ulise
    Iunie 1, 2016 la ora 20:35

    Asta cu ” Bula ” e mai mult ” Strula ” !

    Mai bine baga ceva tot cu Condrea ? Unde este inmormantat ? La care cimitir ?

    Răspunde
     
    1. Marius
      Iunie 9, 2016 la ora 00:01

      Hai cu Condrea! Poate ne da Condrea si o marire de salriu .

      Răspunde
       
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase