Schimbarea Parlamentului și a întregii clase politice devine o urgență medicală!

de Moise Guran

Așa agnostic cum mă cred, uneori am sentimentul că, deși absurdă, realitatea pe care o trăim are totuși un sens, că peste ani voi înțelege ceea ce acum nu pot, că și un război pierdut de societate o poate repune pe baze de la care să evolueze poate mai sănătos, mai solid, mai cu minte. Acum am sentimentul că războiul împotriva corupției este pierdut, că ne îndreptăm agale ca niște somnambuli spre o prăpastie în care vom cădea. Dar, îmi spun tot eu, poate că nu vom muri, poate ca nație, cine știe cum, printr-o minune, o uriașă involuție ne va asigura apoi o evoluție pozitivă, un viitor mai bun, căci nimic nu devoalează mai bine monstruozitățile decât un dezastru și nimic nu activează eroii din oamenii obișnuiți decât o situație de criză extremă. Dar nu pot (n-am putut niciodată) să accept resemnarea, mi-a fost întotdeauna teamă să-mi accept teama, iar acum îmi dau seama că mi-ar fi rușine să mă uit în oglindă sau în ochii copilului meu dacă aș accepta că războiul e pierdut, dacă aș fi eu însumi un defetist așteptând să-și înțeleagă înfrângerea.

Acest articol este așadar un îndemn explicit și asumat la revoltă publică! Una pașnică, organizată, dar temeinică și bine țintită.

parlamentulÎn ziua în care Guvernul a preluat și prezentat direct (peste un minister al Sănătății decapitat) rezultatele care arată că la Spitalul de tuberculoză din Bucuresti (ca la toate spitalele controlate) chirurgii își dezinfectează mâinile cu apă de ploaie achiziționată la un preț umflat, Curtea de Apel București publica sentința penală definitivă în dosarul 77987/2011, prin care DNA a trimis în judecată zece inculpați și șase firme prinse în anul 2009 cu șpăgi la achiziții. Printre inculpații acuzați și condamnați pentru abuz în serviciu … foști directori ai spitalului de tuberculoză Marius Nasta (același cu dezinfectanții de acum… e de tuberculoză, frate!) printre firme, furnizori de servicii medicale, transport (de morți), de construcții ba chiar și o firmă de pază.

După șapte ani de când i-a prins DNA-ul inculpații au primit sentințe definitive de pușcărie cuprinse între cinci și opt ani pentru achiziții pe șpagă și plata unor despăgubiri de 191.207,6 lei plus cheltuielile de judecată. Deci cam 42.500 de euro. După șapte ani! Dosarul respectiv, uitat azi, îl găsiți detaliat pe Hotnews.

Și totuși, în ciuda dezinfecției făcute în 2010 de către DNA la spitalul de tuberculoză, virusul corupției a supraviețuit. Poate chiar a suferit o mutație care l-a făcut mai puternic. Azi, când chiar Guvernul României ne arată că el e acolo, deși doar îl bănuim, el se poate calcula în pagubele vânzării unui dezinfectant care s-a achiziționat cu de zece ori mai mult decât a costat, dar despre care nu putem ști la fel de exact câți oameni a ucis.

Aparent șocați ei înșiși de faptul că se dezinfectează între operații cu o soluție ce conține mai puține chimicale decât apa de ploaie, medicii cer controale și la medicamente. Nu își fac efectul! Ar putea fi la fel de contrafăcute precum dezinfectanții spune pentru (Tolo.ro) Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de terapie intensivă nou-născuți de la Marie Curie.

După pseudo-ancheta menită să acopere sistemul de șpăgi și să decredibilizeze ancheta echipei lui Tolontan, ministerul Sănătății s-a decredibilizat el însuși, s-a devoalat ca monstruozitate a societății noastre și, chiar decapitat (fără penibilul Cadariu-Achimaș, un ginecolog poate doar naiv, ca să nu zic prost, pur și simplu) el, Sistemul, rămâne periculos și trebuie extirpat ca un cancer, demolat și reconstruit ca un spital infestat până la cărămidă.

Și aici nu e vorba doar de ministerul Sănătății ci de toată mafia politică ce îl susține, care a știut dar care l-a apărat și va continua să îl apere. Și să îl folosească.

Să vă spun câteva detalii de culise…

Până vinerea trecută premierul Dacian Cioloș nici n-a îndrăznit să-și pună problema demiterii lui Cadariu-Achimaș. Susținut până în pânzele albe de PSD prin Vasile Dâncu, prostul de ministru al Sănătății a fost calul troian din Guvern care ar fi trebuit să deschidă poarta protestelor de stradă ce ar fi justificat doborârea în Parlament a Guvernului Cioloș. Târziu, duminică seara, premierul pare a fi realizat acest lucru, luni dimineață l-a demis, a cerut analiza biocidelor (ceea ce evitase să facă fostul ministru al Sănătății, deși Tolontan zice că analizele durează o zi) iar miercuri a prezentat public rezultatele într-o conferință prezentată în direct de Digi24. Alte două televiziuni de știri care erau instalate la Guvern pentru a transmite în direct conferința au avut un comportament foarte ciudat… Una a întrerupt aproape imediat transmisia, considerând-o neimportantă, cealaltă n-a transmis-o deloc. Ambele televiziuni împut seară de seară creierele telespectatorilor-votanți cu conceptul de tehnocrat = criminal, iar aseară au considerat de importanță națională nu pericolul public iminent din Sănătate ci războiul grupării Udrea/Băsescu cu Anticorupția.

Planul de răsturnare a guvernului Cioloș sub o presiune a străzii care să justifice o moțiune în Parlament pare a fi eșuat. Pesediștii caută unul nou, căci și ei vor dezincriminările penale urmărite de Udrea/Băsescu și, până la noi ordine, cele două televiziuni arondate se mulțumesc să mediatizeze și să comenteze atacurile disperatului duo la adresa lui Kovesi și a unor jurnaliști. (Aseară eram în direct cu Prelipceanu pe Digi când mi-am văzut cu coada ochiului mecla pe un alt ecran, cred că era pe RTV, dar habar nu am ce căuta mecla mea acolo)

În timpul ăsta, tâmpiții de peneliști fac alianțe electorale cu Piedone, demonstrând fără putință de tăgadă că actuala clasă politică, TOATĂ, nu mai are nicio șansă, trebuie trimisă la lada de gunoi a Istoriei.

Nu, nu s-a schimbat nimic după Colectiv. N-au înțeles. S-au dat un pas mai în spate, așteptând să ne treacă furia. Ar fi trebuit să continuăm protestele de stradă până la dizolvarea Parlamentului. Acolo e sediul răului, sursa primă a infecției cu corupție ce a cuprins societatea noastră. Ei patronează de decenii acest sistem criminal, biocidul DNA i-a atins, dar nu i-a distrus, i-a făcut să se coalizeze, PSD cu PNL, Dragnea cu Băsescu, Ponta cu oricine îl scapă de pușcărie și așa mai departe. Sunt mai puternici azi și totul pare pierdut.

Dar nu este.  Forța revenirii e în noi. Întotdeauna a fost.

Să ieșim în stradă, dacă asta au vrut. De data asta cu o cerere mai concretă decât schimbarea clasei politice pe care am cerut-o după Colectiv. Să cerem dizolvarea Parlamentului. Se poate. Să cerem guvernului, urgent (de data asta urgența unei ordonanțe este de ordin medical) o nouă lege a sănătății, reorganizarea ministerului Sănătății, noi reguli pentru Direcțiile de Sănătate Publică, Spitale, Laboratoare și așa mai departe.

Ca jurnalist, fac un apel la societatea civilă (dacă mai există, dacă nu o fi cumva plecată la Berlin sau dacă nu o fi prea ocupată cu sprijinirea unui candidat independent) să se implice în organizarea unor astfel de proteste, pașnice, civilizate, care să aducă în stradă cât mai mulți cetățeni serioși, plătitori de taxe, de CASS, oameni cu copii, sau fără, dar oameni interesați de însănătoșirea la propriu și la figurat a acestei societăți aflată în moarte clinică.

PS Reputatul medic Gheorghe Burnei de la spitalul de copii Marie Curie din București a declarat că ”prin ancheta presei s-a blocat o explozie care putea reprezenta desfiinţarea unui întreg sistem medical românesc”. Oricine l-a întânit în viața lui pe doctorul Burnei știe că acesta este un sfânt ajuns pe Pământ. Mă aștept ca medicii din toată țara să fie în primele rânduri ale acestui protest.

stiri verificate
This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

323 răspunsuri la Schimbarea Parlamentului și a întregii clase politice devine o urgență medicală!

  • Gabriela
    Octombrie 19, 2016 la ora 21:17

    IATÃ DE CE AU FOST ÎN STARE CEI DIN SIBIU( CÂND AU UCIS PUIUL DE URS) ! DECI ÎN ROMÂNIA DOMNEȘTE LIPSA DE BUN SIMȚ 😥

    Răspunde
     
  • Ion Pana
    August 25, 2016 la ora 10:00

    Interdictia prin lege de a mai candida colaboratorii securitatii, comunistii care au detinut functii de conducera P.C.R. inclusiv copii lor, toate persoanele care in ultimii 26 de ani s-au aflat in partide care au initiat si savarsit jaful national Va rog sa ma credeti ca in judetul Teleorman pana acum nu am gasit astfel de persoane CU CINE VOIAM?, Multi mi-au sugerat sa-mi depun candidatura cu sustinerea lor. Oare am de luptat cu perversitatea?
    Cu stima.

    Răspunde
     
  • mircea meglei
    August 12, 2016 la ora 18:12

    Buna ziua!Citit „www.meritocratia.ro”!La revedere!

    Răspunde
     
  • radu
    Iulie 26, 2016 la ora 11:49

    DEMONIZAREA PARLAMENTULUI E O STRATEGIE VECHE CU CARE BASESCU A MANIPULAT LUMEA IN 2009, CIND IN LOC SA VINA CU UN PROIECT CEVA , S-A APUCAT SA I DEA CU PARLAMENUTL UNICAMERAL ETC. NU S-A INVENTAT MOMENTAN , SISTEM MAI BUN DECAT ALEGEREA PARALMENTULUI. MA ASTEPTAM CA MOISE GURAN SA INTELEAGA ASTA SI SA NU INTRE IN CORUL MANIPULATILOR. UN OM EDUCAT E GREU DE MANIPULAT

    Răspunde
     
  • Violeta
    Iulie 20, 2016 la ora 08:27

    O să se iasă în stradă cum s-a ieșit și la vot! Suntem adormiți, docilizati si lași! N-au fost în stare să-și rezerve 10 minute din viața ca să voteze si alții au murit ca noi să avem acest drept! Suntem corupți până în măduva oaselor si ne lăsăm prostiti pentru orice primim de pomană.. Cândva eram mândră că sunt romanca..Urata nație am devenit!!

    Răspunde
     
  • Konstantynus Kosty
    Iulie 8, 2016 la ora 07:29

    Felicitari ptr articol si indemn insa romanii au invatat sa fie lasi,daca le este bine se ascund in cochilia lor,daca le este rau se resemneaza…asta este…Romania nu mai este a romanilor,parca suntem niste marionete.
    Cum sa iesi in strada cand la primul part(scuze) oamenii incep sa fuga si sa se multumeasca cu ce au,turma trebuie sa aibe un lider dar in lipsa lui fiecare face ce vrea.
    Aviz amatorilor!!!
    Ramai in continuare acelasi Moise Guran bataios pe care il cunoastem…poti deveni un lider!!!

    Răspunde
     
  • FERENCZ SEVER
    Iunie 26, 2016 la ora 16:13

    Ar trebui sa luam exemplul Islandei. Si ei au avut o tara profund corupta dar poporul s-a saturat si „a dat cu basca de pamant”. Au iesit in strada, au arestat presedintele, premierul si guvernul, principalii bancheri si au inceput un nou drum. Si-au ales lideri din randul protestatarilor si tara si-a schimbat traiectoria catre un trai mai bun si fara coruptie. Se vede si la fotbal ca au crescut fata de noi care ne-am facut de rusine (tot o consecinta a coruptiei). Avem nevoie de cativa lideri noi care sa ne scoata in strada pt a schimba tot ce inseamna clasa politica corupta. Putem doar sa stam si sa nu facem nimic, sa ne asezam pe trotuar si sa asteptam. doua saptamani sa nu platim nici o taxa sa nu muncim nimic si cu siguranta vor fi zguduiti. Noi fara ei(toata clasa politica actuala) putem sa traim, ei(toata clasa politica actuala) fara noi nu. Ei(toata clasa politica actuala) reprezinta cancerul care traieste si se hraneste din noi , sunt ca o tenie care ne suge tot ce avem mai bun si ne lasa vlaguiti

    Răspunde
     
  • catalin
    Iunie 25, 2016 la ora 02:05

    CE TREBUIE SA SE INTAMPLE CA MOISE GURAN SAU CTP SA FIE MOBILIZATI SAU SUPARATI SAU INTRIGATI DESTUL INCAT SA ZICA: „SUFICIENT! FAC UN PARTID ADEVARAT. HAIDETI!”???

    Răspunde
     
  • catalin
    Iunie 25, 2016 la ora 01:59

    V FOR VENDETTA este un film care poate ar trebui vizionat in orele de educatie civica la scoala. sa faca perte din educatie ca lumea sa inteleaga ce inseamna initiativa si unitate. iar cand se iese in strada sa inteleaga ca nu este suficient sa aplaude de la geamuri sau de dupa perdele cu teama totusi ca poate vecinu tine cu psd-ul si…”ce zice dupa?”

    Răspunde
     
  • catalin
    Iunie 25, 2016 la ora 01:50

    vorbim de opozitie ca se dizolva prin diferite aliante… domnule guran propuneti proiecte dar nu vreti in politica. de la cine asteptam? cine sa faca opozitie? de ce nu se infinteaza un partid care intradevar sa lupte impotriva lor fara sa fie urmarite interese personale sau financiare.
    imi doresc sa simt ca cineva intradevar are o initiativa corecta, sa vad ca cineva infinteaza un partid cu adevarat impotriva coruptiei si in secunda 2 ma inscriu in acel partid. dar toti oamenii de lacare simt ca gandesc intr_un sens bun…evita politica sau au iesit la fel de repede precum au intrat probabil lovindu_se de niste ziduri. in momentul in care nu se vede o initiativa concreta…oamenilor risca sa li se para doar bla bla_uri si este normal sa_si piarda increderea, speranta atat cat le_a mai ramas.
    HAI SA EXISTE SI FAPTE!!!
    DE CE NU INTRATI IN POLITICA? DE CE NU INFIINTAI UN PARTID ADEVARAT AL OPOZITIEI AL ANTICORUPTIEI?
    ps: incetarea emisiunii bizyday este un lucru trist. era o speranta de a mai ajunge lucruri concrete si reale la urechile romanilor. si care poate mai aprindeau lumini in minti adormite

    Răspunde
     
  • Adrian M
    Iunie 24, 2016 la ora 10:04

    Parcursul este identic de fiecare data … oamenii se indigneaza, intra online si isi descarca nervii, se multumesc sa vada ca mai sunt si altii la fel de revoltati si apoi isi vad in continuare de munca pentru ca da, cei mai multi de aici au foarte multa treaba. Consecinte? … deranj zero pentru politicieni, ii incurajam sa continue modificarea legilor Romaniei in interes personal. Stim ca urmeaza si alte abuzuri si totusi nu facem nimic.

    Pasivitatea poporului va continua atata vreme cat cineva nu vine cu o chemare foarte concreta: avem nevoie de un lider, ziua, ora si locul de intalnire! Acel cineva treabuie sa fie unul din liderii de opinie cunoscuti si care trebuie sa isi depaseasca limitarea la vorbe si sa propuna fapte. Nu functioneaza daca sunt niste anonimi care programeaza o iesire in strada. Acest popor este pasiv doar pentru ca are lideri in exprimari bune dar nu si atunci cand este clar nevoie de mai mult decat doar vorbe. Chiar cred ca sunt oameni poate ca Moise sau CTP care pot mobiliza o parte buna a acestui popor indignat.

    Răspunde
     
  • IONUT-SORIN GHIOCULESCU
    Iunie 23, 2016 la ora 23:20

    LASITATEA MAXIMA E A ARMATEI CARE A IESIT BAZMA CURATA LA REVOLUTIE DESI A OMORAT ROMANI SI CARE ACUM AR TREBUI SA-SI APERE POPORUL CARE O SUSTINE (PRIN TAXE SI IMPOZITE EXORBITANTE).REFUZ SA CRED CA NICI UN COPIL DE CADRU MILITAR NU A SUFERIT DIN CAUZA „SEPTICEMIEI”SISTEMULUI DE SANATATE SI MAI REFUZ SA CRED CA TOTI MILITARII DE CARIERA POT STA LINISTITI CA NISTE OITE PLACIDE PASCAND IARBA GRASA A PENSIONARII (FARA SA FII FACUT ALTCEVA IN VIATA LOR DECAT SA STEA PITITI DUPA PUSCA.POPORULE,PENTRU CE PLATESTI O ARMATA?SA TE APERE DE CINE?CAND DUSMANUL E LA SANUL TAU?CASA POPORULUI PARCA TREBUIA SA FIE A POPORULUI?BULANGII DIN PARLAMENT TREBUIE SA PLATEASCA DIN BUZUNAR CHIRIE POPORULUI,ALTFEL AR TREBUI SA ZBOARE DE UNDE AU VENIT CA NU MAI REPREZINTA NIMIC IN AFARA DE O GASCA DE TALHARI.

    Răspunde
     
  • Dan
    Iunie 23, 2016 la ora 19:43

    Moise ia-l pe ctp și organizați un guvern. Aveți notorietate și o imagine integra și noi va vom urma. Vorba unui cetățean mai sus, dacă nu voi atunci cine? Eu? Cine sa ma urmeze? Familia si prietenii?

    Răspunde
     
  • rolling
    Iunie 23, 2016 la ora 15:07

    buna ziua, nu se poate asa ceva . contractele cu dedicatie i-a luat pe toti prin surprindere. as dori sa dau si eu doua exemple.
    1 Vesta international , avea in Romania monopolul asigurat prin lege. prin includerea ca si componenta in trusa de prim ajutor a pipei guedel. cea care ajuta la ventilatia artificielle si care se introduce pe trahee. ATENTIE aceasta procedura se face doar de catre personal medical calificat.
    Producatorul de truse de prim ajutor pentru companii ca Mercedes, Wv, Audi etc. nu puteau sa introduca in Romania aceste truse deoarece in toata Europa era interzisa utilizarea acestei pipe.
    in ziua in care am intrat in EU ci mare scandal am inceput proceduriile de notificare a guvernului iar cind scandalul a inceput sa ia amploare , au fost acceptate aceste truse.
    Un alt aspect. contractul de achizitie pe spaga din spitale , pentru banalul tifon.
    compania germana la care am lucrat producatoare de tifon produs ce era la standarde europene de calitate , cu o istorie in productie din 1902 , nu a avut castig de cauza, la nici o licitatie desi am intrat pe pret cu pierdere controlata, tocmai pentru a putea introduce un produs calitativ, din cauza caietului de sarcini cu dedicate. tifonul care cistiga mereu licitatiile era defapt mai mult o plasa rara gen navod.
    Stimati Romani, nimeni nu face nimic .

    Răspunde
     
  • Vasile
    Iunie 23, 2016 la ora 11:37

    Eu ies, anul asta sunt mai ocupat decat un antreprenor care lucreaza si in multinationala, dar ies… pentru ca nj pun umarul la o societate megaorupta, vreau sa evoluez si am nevoie de o societate sanatoasa care sa ma lase sa o fac. Deci ies, pe cine urmez e intrebarea…sau daca se face USR unde ma bag , ma bag si in politica …nu dau inapoi de la nimic legal si corect.

    Răspunde
     
  • Gino
    Iunie 23, 2016 la ora 06:42

    Faptul că acest Moise predică prost (un fel de horoscop politico-economic) mă îngrijorează mai putin decât gloata de negânditori care-l urmează. O fi caldura excesiva de vină?

    Răspunde
     
    1. Traian
      Iunie 23, 2016 la ora 19:51

      Eu as vrea sa va urmez pe dumneavoastra, pareti singurul care dispune de aer conditionat si nu este afectat de caldura ! mr. Gino, cand cineva nu prea intelectual(sa nu spun neganditor) nu are contraargumente(in cazul de fata domnia voastra) face un atac la persoana, apoi la oameni(in cazul de fata Moise si noi) nu e nimic nou, a facut-o eugen nicolicea caruia vad ca ii purtati mult respect deodata ce il imitati ! soare si caldura iti doresc si eu !
      PS: cine e mai neganditor ? 🙂

      Răspunde
       
  • alex
    Iunie 23, 2016 la ora 01:46

    Mai este o varianta: 2 tari separate pe acelasi teritoriu. M-as muta cu siguranta in locurile cu oameni ok gen: Brasov, Sibiu, Iasi, etc.
    Cei care vor hoti la putere sa ramana intr-o parte a romaniei si sa se fure intre ei, cei care vor o tara normala si corecta sa stea in cealalta parte. 2 tari separate complet. Eu cred ca cei care isi vad de treaba si sunt oameni normali au plecat din tara milioane si asa s-au dus voturile ok. Au ramas sa voteze parazitii si batranii care nu inteleg cine e la putere si sunt cam spalati pe creieras, ca numai tv-ul il au ca, canal de informare.

    Răspunde
     
    1. Gabriela
      Octombrie 19, 2016 la ora 21:15

      IATÃ DE CE AU FOST ÎN STARE CEI DIN SIBIU( CÂND AU UCIS PUIUL DE URS) ! DECI ÎN ROMÂNIA DOMNEȘTE LIPSA DE BUN SIMȚ 😥

      Răspunde
       
  • raduti radu
    Iunie 23, 2016 la ora 00:46

    TOTI LA PUSCARIE…..DIZOLVAREA PARLAMENTULUI SI CINE ARE DOSAR NU POATE CANDIDA…PLUS REFERENDUMUL MAX 300 PARLAMENTARI…

    Răspunde
     
  • Raluca Serghe
    Iunie 22, 2016 la ora 23:54

    Si pana la urma, iese careva?

    Răspunde
     
  • Bucur
    Iunie 22, 2016 la ora 23:13

    Inclusiv folosirea Casei Poporului pe bani publici reprezinta un colosal act de aroganta la adresa cetatenilor acestei tari! Romania are mult prea multe si imediat necesare reforme de sustinut financiar incat sa-si poata permita luxul unui Palat pentru Parlamentul sau! De exemplu, ajustarea bugetului anual al Ministerului Sanatatii cu suma anuala necesara intretinerii si functionarii Casei Poporului ar putea rezolva problema salarizarii personalului medical din Romania intr-un mod care sa diminueze serios exodul acestuia in alte tari precum si sa creeze premizele unui Sistem Medical de Stat bazat pe competenta si asumarea raspunderii.Iar asta pentru ca nimic nu este mai important decat sanatatea unei natiuni!

    Răspunde
     
    1. raduti radu
      Iunie 23, 2016 la ora 00:49

      CE CAUTA CIORBEA ACOLO….VREAU DETELII DE CE L-AM PLATIT?????DACA NU A ADUS NIMIC UNUI ROM TREBUIE SA DEA banii innapoi….ia salar moca…????

      Răspunde
       
  • ionescu o.gh.
    Iunie 22, 2016 la ora 17:51

    Cum dragă să nu mai plătim, păi îl lăsăm pe jigodia aia de Teodoroviciu să moară de foame? Vai de mine și de mine, da se poate? Să nu mai aibă parlamentarii indemnizații și pensii speciale, să tragă mâța de coadă conilierii care vegetează prin miile de consilii locale pe o sumă imensă???Vorbiți de organizare? Pe cine să organizezi? Unde e un ziarist, jurist, polițist etc. cinstit?? Eu sunt organizat, trag din toate pozițiile cu cuvântul. Nu știu dacă mă aude cineva sau dacă mă citește!Dar e nevoie de o forță națională cu un crez clar din care să strălucească ideile morale ale unei vieți civilizate, patriotice și de o dăruire de sine eroică! Cine se așează în frunte?? Găsiți omul și eu sunt trup și suflet alături de voi….

    Răspunde
     
  • Sting
    Iunie 22, 2016 la ora 15:51

    in primu rand felicitari pt acest articol ,pe care sincer pe mine ma cam suprinde … de obicei reuseai sa-ti pastrezi optimismu la cote mai inalte

    atata timp cat nu exista lege care sa-i opreasca pe politicienii condamnati infractori sa poata sa detina functii publice sau politice dupa ce au fost condamnati , atata timp cat banii furati nu se recupereaza, atata timp cat cei care fura zeci si sute de milioane de euro scapa cu o condamnare de 3-4 ani , de multe ori chiar cu suspendare ,slabe sanse sa se schimbe ceva … de 26 de ani suntem condusi ce aceeasi mafie , de acelasi sistem corupt pana in maduva oaselor care se perpetueaza iar si iar …
    poti sa ma numesti pesimist insa eu mi-am pierdut speranta pentru Romania, suntem prea putini care vrem o schimbare, suntem in inferioritate numerica, e un adevar crud, insa e suficient sa te uiti la rezultatele de la alegerile de anul acesta in care o gramada de primari condamnati pentru dare de mita, coruptie, furt etc au obtinut un nou mandat ! e cea mai evidenta si concreta dovada

    P.S. daca mai aud pe cineva ca imi zice ca „mai bine il votez pe asta chiar daca a furat, dar macar a facut ceva”,o sa ajung la spitalul 9

    Răspunde
     
  • Achim Laurentiu
    Iunie 22, 2016 la ora 15:42

    Moise, ti-a mai spus lumea, dar tot o dai de gard. Dacă voi astia care aveti sanse sa faceti ceva, cum ar fi sa fii prim ministru nu vrei, apoi ce mama dracu, sa vin eu? Sunt un instalator de cartier. Cine altcineva sa facă treaba? Toti vorbiti, dar nimeni nu face nimic!! De-aia nu iese nimeni, ca n-avem cu cine.

    Răspunde
     
    1. Marton
      Iunie 22, 2016 la ora 19:56

      Amin.

      Răspunde
       
      1. Adina
        Iunie 22, 2016 la ora 22:32

        Subscriu .

        Răspunde
         
    2. palce viorica
      Iunie 22, 2016 la ora 20:19

      Sunt ferm convinsa ca toata suflarea va iesi pt ca le e frica de zilele care vin si nu vor fi usoare de acum incolo daca nu facem ceva va fi jale. Eu sunt pensionara dar daca va trebui imi voi da viata pt un viitor mai bun copiilor nostri, pt sanatatea lor . Sa nu fim negativisti , sa nu spunem niciodata ca nu se poate sa avem incredere in fortele noastre si in ajutorul lui Dumnezeu si hai sa facem ceva pt tara pt copiii pt noi toti!!!

      Răspunde
       
  • Bogdan C.
    Iunie 22, 2016 la ora 15:21

    Poftim? Romanii in strada? In mijlocul verii cand e rost de concedii, mers la mare, cand e rost de facut burta mare cu bere si seminte in fata televizorului urmarind campionatul de fotbal? Ha! Nicio sansa stimabile domn! Nu cu o natiune de tiparul „se putea sa fie si mai rau, multumim lui Dumnezeu ca e asa cum e acum!” Veti fi cativa speriati, cu doleante nobile ce-i drept, dar care nu vor putea speria pe nimeni, asadar nici gand de dizolvare a Parlamentului, mai degraba se vor face in cele doua camere pariuri referitoare la cine intra in finala. Hai sictir, Romania!

    Răspunde
     
  • Dorel de rumanica
    Iunie 22, 2016 la ora 14:42

    Nici o sansa Moise, cancerul e in ultima faza, urmeaza datu duhului. Cat mai poti, fa-ti si tu bagajele ca nu ai cu cine inlocui caracatitza

    Răspunde
     
  • stancila adrian
    Iunie 17, 2016 la ora 23:23

    esti mare om n-am citit tot dar cred ca am idee despre ce zici si sunt de acord te ascult la radio si astept sa declansezi ceva pentru ca lumea cu iq intelege despre ce tot vorbesti tu acolo si o sa te sustina multi poop spor

    Răspunde
     
  • dana
    Iunie 17, 2016 la ora 13:38

    Din pacate, generatia tanara nu este preocupata de „soarta tarii”. Sunt multimiti cu locul de munca din multinationala, cu concediul la turci, cu masina straina si li se pare ca economia merge chiar bine.
    Si in orice schimbare, de-a lungul istoriei, generatia tanara a jucat un rol important.
    Asta ma aperie pe mine cel mai tare !

    Răspunde
     
  • musetescu gheorghe
    Iunie 14, 2016 la ora 18:40

    …meedicamentele ne omoara,doctorii ne lasa sa murim cu zile,negustorii de medicamente ne santajeaza pe noi si pe cei din guvern,parlamentarii ne mint in fata si ne pacalesc,cine mai urmeaza sa ne pacaleasaca???gurane!@mare dreptate ai,dar…naravul din fire n’are lecuire,totul trebuie taiat din radacina-cuine sa faca asta>>>///???acum, toti au pus tunurile pe nicusor dan!va spun eu-le e frica,o frica de moarte ca are sa iasa invingator la alegerile din toamna!!!…

    Răspunde
     
  • mariana
    Iunie 14, 2016 la ora 12:33

    nu este numai o urgenta medicala si sociala ca suntem bataia de joc al politicienilor.fac legi cu dichisuri ca sa fie interpretete sa poata beneficia doar ei.sint din tirgu neamt am muncit o viata si am o pensie de 450 ron.ne fura toate societatile de utilitati de la apa la gaz la lumina nu mai putem supravetui. hai sa facem ceva ca ne distrug.

    Răspunde
     
  • Gerg.gaby
    Iunie 12, 2016 la ora 22:58

    Sunt de acord dm.Moise!!!ne tre.un lider care are spate,pt.a face fata coruptiei!!!

    Răspunde
     
  • mircea meglei
    Iunie 11, 2016 la ora 18:40

    Răspunde
     
  • CASA Verlag
    Mai 31, 2016 la ora 19:41

    total de acord. Ar trebui in paralel si aici in Germania, sa ne mobilizam pentru astfel de proteste impotriva Crimei Organizate transpartinice din Romania. Acestea reprezinta un mare pericol pentru intreaga Europa !!!

    Răspunde
     
  • Cristian Milotoi
    Mai 28, 2016 la ora 22:58

    daca guran, tolontan, petreanu, popescu, patraru si altii ar accepta sa devenina liantul societatii civile (dar fara a repeta istoria aliantei civice) societatea civila ar incepe sa-si recapete claritatea. fara lideri in societatea civila vom ramane doar niste oi capii, bataia de joc a asa zisilor oameni politici. ce parere ai dl guran?

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Mai 29, 2016 la ora 03:23

      „Tolontan…Patraru…si altii”_ I-ati uitat pe Robert Turcescu,Dan Andronic, Cosmin Gusa si altii…precum Marius Tuca,SR Stanescu , Mihai Tatulici, B Chirieac, ori formatori de opinie mai de curand, Mircea Badea, Mihai Gadea, sau G Firea, sau, de ce nu, cu imens impact si sustinere publica, Dan Diaconescu.

      Răspunde
       
      1. Andreea
        Mai 30, 2016 la ora 18:17

        Corect! Sa nu mai plateasca nimeni taxe. O greva fiscala.

        Răspunde
         
  • Razvan
    Mai 28, 2016 la ora 17:29

    Interesele politice au fost, sunt si vor fi. Nu mai mintiti lumea ( care oricum e in aer ). Ce s a intamplat la Colectiv a fost genocid. Prea mare coincidenta..dupa nenumarate esecuri sa l dea jos pe Ponta, iata ce se intampla la Colectiv. In cine mai poti avea incredere, dnule Guran?

    Răspunde
     
  • soare
    Mai 27, 2016 la ora 09:42

    Mai oameni buni ,ai sa NU IASA NIMENI, DAR ABSOLUT NIMENI LA VOT,sa vedem ce se intamla,GRVA GENERALA DE VOT,sa observe si CE ce se intampla in tara asta.

    Răspunde
     
  • cornel bacau
    Mai 25, 2016 la ora 11:37

    Tara fara justitie,degeaba DNA isi face bine treaba daca justitia le deschide usa prin spate catre libertate si aduzuri.De ce nu sunt trasi la raspundere judecatorii care dau hotarari dupa bunul plac incasand spagi uriase,de ce trbuie sa ne plangem la CEDO ca apoi tot din banii publici sa primim despagubiri?de ce nu sunt trasi la raspundere cei care dau hotariri nedrepte sa platesca ei inclusiv cu privarea de libertate.dupa parerea mea trebuie schimbata clasa politica si sistemul justiar dezinfectat cu dezinfectanti eficienti.respectul meu Moise si sunt alaturi de voi toti pentru o Romanie curata moral si fizic!

    Răspunde
     
  • Eudor. E
    Mai 23, 2016 la ora 23:58

    Toate acestea au scopul de a transmite tuturor mesajul „evitati medicina”. Revenim astfel la selecția naturală. Pare primitiv dar este mult mai eficient , altfel în 50 ani proliferează mutanți si bolnavii încât devenim o planetă de handicapați . Lăsați natura sa facă selecția . Un produs selecționat este un produs de calitate. Nimeni nu trebuie ajutat fiecare are ce merita . Mi se face rău când realizez că inspir aerul expirat de humanoizi mutanți si bolnavi .

    Răspunde
     
  • Bozica Mihaela
    Mai 23, 2016 la ora 22:57

    Si eu am acelasi sentiment de neputinta muta. Sunt alături de cei ce aleg să schimbe ceva in bine.

    Răspunde
     
  • individul.x
    Mai 20, 2016 la ora 12:37

    Cu tot respectul, dar singura modalitate de a protesta este refuzul de a mai da bani..

    Nu putem să dăm banii de bună voie, plătind taxe si apoi să ne plângem că suntem furați..

    Totul trebuie plătit ca un serviciu, inclusiv guvernarea.. De fapt ce vrem noi? Securitate asta vrem, fizică, medicală, economică.

    Dacă asta vrem atunci trebuie să dăm bani direct acelora care ne pot furniza aceste servicii.

    Vrem securitate fizică? dăm bani la poliție și armată.

    Vrem securitate medicală? dăm bani la un spital care ne poate oferi ce avem nevoie.

    Avem bătrâni de care nu ne putem ocupa personal? Dăm bani la casa de pensii.

    Nu ne convine nu mai dăm bani, căutăm un alt furnizor..

    Din păcate aceasta este singura modalitate.. Pentru toate serviciile ar trebui să existe o concurență ..

    Nu știu cum putem ajunge să implementăm asta dar nu se poate altfel..

    Răspunde
     
    1. Antonio
      Iunie 9, 2016 la ora 22:58

      individul.x, glumesti? problema i coruptie, daca pui mai multi furnizori, tot un organism statal trebueie sa alege cine sa primeste munca, si tot o sa fie dupa pile…

      Răspunde
       
    2. Bancosul
      Iunie 22, 2016 la ora 16:51

      Cat timp impozitarea angajatului se face cu retinere la sursa (tu primesti in mana salariul net) nu prea ai cum sa faci greva fiscala.

      Daca ai primi salariul brut si la sfarsitul anului te duci sa-ti platesti taxele si cand vezi palaria de bani pe care o dai pe nimic, nu ar mai fi nevoie de te scoata nimeni in strada, ai iesi singur, cu un par in mana.

      Răspunde
       
  • VASILICA DRAGNE
    Mai 20, 2016 la ora 10:08

    Hai sa iesim. Dar dezorganizati nu vom reusii nimic. Mai buine strada sa se organizeze. Intr-o formatiune (nu e bine spusa politica dar trebuie). Una patriotica. Cred ca sloganul „Prin noi insine” ne poate ajuta si acum ca in trecut.Chiar si in jurul lui Moise Guran. Nu stiu altul. Sau daca- l stiu nu e cunoscut si mentalitatea romanului este puternic afectata de frica (locului de munca, a bancilor, a tiganilor care fac legea, a hotilor care gasesc dreptate in justitie etc). Cred ca mai exista oameni patrioti in tara asta dar sint desbinati. Poata asa se unesc.

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase