Legea antifumat a pus în evidență câteva caractere. Unele sunt nașpa rău

de Moise Guran
Deci nu, n-a murit nimeni acum că nu se mai fumează prin baruri și restaurante. Da’ vreți să vă spun ceva… legea asta a scos în evidență câteva chestii urâte și la categoria fumători și la cea de nefumători. Despre urâții ăștia vreau să vă spun întâi și după aia mă refer la restul, așa că așteptați să vedeți fiecare pe unde vă încadrați. După aia, eventual, dați și cu pietre.

morometii

Fumatul este o prosteala dar în anumite condiții fumatul este o prosteala mișto. Partea nașpa la fumat este că devine obicei, pune stăpânirea pe tine, ajungi să fumezi și când vrei și când nu vrei, iar atunci când fumatul se interzice riști să te porți ca o muiere isterică, indiferent că ești muiere sau ești voinic. Partea mișto la fumat, ține doar de condițiile alea anume… Să zicem că ai o gașcă cu care ieși în mod regulat în oraș, beți o bere, două, un vin, se încinge dezbaterea, prindeți fluturi savant și râdeți ca tâmpiții din prostii, vă deschideți sufletele, ce să mai că la deal la vale, fumatul n-are legătură cu prietenia sau cu beția, dar poate fi un catalizator pentru amândouă. Și asta într-un grup și cu fumători și cu nefumători. Ei, de oamenii ăștia mie îmi pare rău. Le va lipsi fumatul.

Nu toți nefumătorii au cerut anularea acestui protocol. Sunt unii dintre ei care au înțeles că nefericirea fumătorilor dintr-o gașcă, lăsați fără țigări, sau scoși buluc afară la intervale de timp, strică fengshuiul și va anula de principiu tot mezanplasul. Dar despre nefumătorii ăștia mișto, mai încolo.

Da, sunt și nefumători nașpa care se și laudă că s-au lăsat de fumat și mai fac și campanii de surughiunire a fumătorilor. Acești talibani sunt atât de fraieri încât ei cred că gașca va merge la fel, întâlnirile vor fi la fel, odată ce toți membri sunt anulați la statutul de nefumători. Că ei cum s-au lăsat? Mulți nici nu sesizează cât de triști au devenit, dar cei mai mulți erau triști și înainte și s-au lăsat degeaba de fumat. (Atenție, nu toți cei care s-au lăsat de fumat s-au transformat în astfel de teroriști).

Cam ăștia-s ăia de au pus poze pe facebook că uite dom’le că nu-s restaurantele goale acu că a intrat legea în vigoare… Normal că nu sunt, dar acest tip de nefumători, nu numai că au mici bucurii din nefericirea altora, nu numai că această lipsă de empatie indică faptul că în copilărie chinuiau animăluțe, dar sunt tentat să cred că au și un soi de neîncredere în sine. Ei și până acum se simțeau marginalizați în gașca cu care ieșeau la bere… Erau poate nefericiți că alții erau în centrul atenției și ei nu, poate nu râdea lumea la glumele lor acre, poate nu se simțeau suficient de lideri… Cert e că acum se simt. Că au impus o lege care îi reduce pe toți la statutul lor, al nefumătorilor talibani. Și își imaginează că asta va dura, dar se înșeală… Ghici ce, prietene… în curând nu va mai fi nicio gașcă, sau se va reuni, fără tine, acasă la unul dintre amărâții de fumători. Legea nu e abuzivă, da, ai dreptate, abuziv era comportamentul prietenilor tăi, care se strângeau în locuri de fumători, fără să țină cont de faptul că tu ești nefumător, dar problema ta nu e legea, ci modul în care ea ți-a pus caracterul în evidență. Poate ei erau nesimțiți, poate erau proști, dar tu ai o problemă și mai mare – tu nu le ești prieten. Ești un intrus în gașcă și asta nu pentru că nu fumezi, ci pentru că ești prea egoist. O să mori singur și foarte bătrân, căci nefumător fiind o să și trăiești foarte mult. Ghinionul tău!

Acum să îi luăm puțin la frecuș și pe fumători.

În primul rând că un fumător cu bun simț nu și-ar fi aprins niciodată țigara într-un restaurant unde lumea mănâncă. Nu și-ar fi aprins-o, zic, nici până acum când era o lege mult mai blândă. Mai mult decât atât, un fumător cu bun-simț nu își aprinde țigarea nici la o terasă deschisă, dacă la masa vecină sunt oameni care mănâncă, iar fumul se duce spre ei. Dacă mai sunt și copii și tu totuși îți aprinzi țigarea, chiar la terasă fiind, sau pe plajă, sau în pădure, indiferent ce prevede legea, atunci ești un dobitoc și nu mai avem ce să comentăm despre asta. Ai voie, sigur, e dreptul tău… du-te dracu cu dreptul tău cu tot! Ești la fel de egoist ca și talibanul nefumător, fumatul a devenit pentru tine reflex și te dezumanizează, dacă fumul tău ajunge pe copii și tu invoci dreptul tău ca să nu stingi țigara. Nu mai ai niciun haz.

Între tine și talibanul nefumător singura diferență e că tu o să mori mai repede și că, în cazul tău, lumea nu va avea mai devreme ce să regrete. La el nu avea mai târziu ce să regrete.

Ei, cam ăștia sunt cei care miorlăie acum că li s-au încălcat drepturile. Ce drepturi? Dreptul de a fi mișto, într-o gașcă, într-o anumită conjunctură, după ce ai băut un anumit număr de pahare de vin sau bere… mda, ăsta e singurul drept ce ți s-a încălcat. Grow up! Invită-ți prietenii acasă și acolo nu mai ai problemele astea. Știu, acasă nu e ca în club… deci grow up!

Și acum să vorbim și de speciile mișto de fumători și de nefumători… În afară de ce ați dibuit prin excludere din categoriile de mai sus, mai am de adăugat două-trei chestii, la comun. Un fumător mișto, v-am spus, acceptă legea și gata, dar el oricum nu fuma decât în anumite condiții. Va continua să fumeze acasă și de aceea nici nu e foarte afectat. Un nefumător mișto, ăla de stătea în fumul prietenilor lui până acum, va sta în continuare, căci se vor duce acasă la unul din ei, la o bere.

Personal am aplaudat această lege anti fumat pentru că, deși sunt fumător, consider că fumatul este un obicei urât. De care mulți abuzau. Vorbesc de fumătorii nașpa. Ceea ce nu mă așteptam, iar acesta este un efect secundar al legii anti-fumat, este exact modul în care ea ne-a pus în evidență caracterele, indiferent că suntem fumători sau nefumătorii.

stiri verificate
This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

133 răspunsuri la Legea antifumat a pus în evidență câteva caractere. Unele sunt nașpa rău

  • Fumatul imbunatateste memoria si capacitatea de a gandi
    Aprilie 9, 2016 la ora 02:46

    Conrade, se vede clar ca nu stii sa dai un google. Nicotina imbunatateste memoria si capacitatea de gandire si concentrare. Nicotina este luata in considerare pentru a fi folosita in cazul bolnavilor de Alzheimer (mai pe limba ta, a sclerozatilor), pentru ca imbunatateste memoria.

    Da google:

    1. Nicotine Has Some Neuroscience Benefits – Study
    By News Staff | July 13th 2008 12:01 AM

    2. Repeated nicotine exposure in rats: effects on memory function, cholinergic markers and nerve growth factor.

    3. NICOTINE AS A COGNITIVE ENHANCER
    DAVID M. WARBURTON
    Department of Psychology,
    University of Reading, Reading, RG6 2AL., U.K.
    (Final form, August 1991)

    Răspunde
     
  • Guran zis si Hitler
    Martie 27, 2016 la ora 18:01

    Oamenii se impart in trei mari categorii: fumatori dedicati, fumatori pasivi si talibani.
    1.Fumatorii dedicati sunt stalpii societatii, cei care sustin economia platind taxe pe viciu. Fara ei, orice local ar da faliment, acestea fiind create numai si numai pentru ei. Toata lumea e a lor si asa e normal sa fie. Ei au dreptul sa- si faca toate poftele, indiferent pe cine deranjeaza. Ei sunt singurii care cunosc adevarul suprem si anume: singurul mod de a fi fericit este sa fumezi (oricand, oriunde). Datorita inteligentei lor incontestabile, acestia trebuie tratati regeste si e absurd sa le ceri sa faca uriasul sacrificiu de a iesi afara cand fumeaza, pentru a proteja plamanii scursurilor societatii, nefumatorii.
    Fumatorii pasivi sunt o categorie tolerata de stapanii lumii, fumatorii. Spre deosebire de talibani, nu au convingerea absurda ca fumatul dauneaza sanatatii, insa nu sunt suficient de inteligenti incat sa descopere secretul fericirii absolute, dar cu timpul pot fi calauziti spre adevar.
    Talibanii sunt gunoaiele societatii. Pe langa faptul ca refuza cu incapatanare sa contribuie la bunastarea comunitatii prin fumat, mai au si pretentia ca nici ceilalti sa nu fumeze cand sunt langa ei. Desi cel mai logic ar fi sa fie exterminati, trebuie aleasa solutia mai lenta, insa mai sigura. Ei trebuie, marginalizati, eliminati din orice grup, eliminand pericolul de a corupe fumatorii de buna credinta. Fumatul trebuie introdus ca materie obligatorie inca din clasele primare.

    Răspunde
     
  • Guran Taliban
    Martie 27, 2016 la ora 14:08

    Nici nu-mi dădeam seama din articol ca esti fumator, daca nu- mi spuneai! Numai un fumător poate considera ca nu e foarte grav sa-i imbolnavesti pe cei din jurul tau pentru ca esti prea comod sa faci doi pasi pana afara când simti nevoia de o tigara. Dar nu! Tu esti un taliban civilizat! Tu nu fumezi atunci când cineva lângă tine mănâncă, sau in imediata ta apropiere e un copil (de parca fumul nu s-ar răspândi in toata încăperea). Te-ai gândit vreodată ca lipsa ta de educatie si a celor ca tine ii impiedica pe nefumatori sa- si scoată familia la o pizza, sau o prăjitură? Ti se pare normal ca intr-o tara care se considera neguvernata de talibani sa ti se impună sa fumezi pasiv de către cei care au facut cei sapte ani de-acasa la fără frecventa? Sunt sigur ca nu! Consideri ca doar fumand poti fi fericit? Jalnic! Te compatimesc!

    Răspunde
     
    1. pepeman
      Mai 5, 2016 la ora 16:18

      Domnule, nu înţeleg. De ce simţi nevoia să-i dai dreptate lui Mândruţă?

      Răspunde
       
  • tache
    Martie 25, 2016 la ora 10:15

    apa de ploaie, o lege antifumat nu erea necesara ci doar reguli de conduita si bun simt in orice locatie, deranj mare cu fumul de tigare pt. alesi, dar cu E-urile cancerigene din alimentatie, cu educatia si sanatatea, industria alimentara si agricultura care sunt distruse si fac un sistem mult mai nociv decat fumatul.
    ex. banalul Quic-Cola erea mai sanatos de 1000 de ori decat Pepsi sau Coca Cola, la fel si Britfcorul fata de Mirinda sau Fanta,iar o rosie sau un castravete, un mar sau o capsuna ,,BIO,, numai gust si parfum de odinioara nu au, salamul de soia de odinioara nu se compara cu cel mai de ,,calitate,, salam de azi

    Răspunde
     
  • coco
    Martie 24, 2016 la ora 21:24

    Mda…
    Odata cu punerea in aplicare a acestei legi am observat ca lucrurile sunt amestecate la mine la serviciu.
    Sunt oameni care nu fumau initial in incaperi decat accidental, apoi doar afara iar acum nu au o problema. Altii fumau afara doar atunci cand mai era cineva in birou fiindca se privea ironic la ei iar acum ies cu coada intre picioare.
    Mai sunt si unii care nu tineau cont, dar acum nu au incotro.
    Pana la urma am tras concluzia ca treaba asta tine doar de educatie si caracater, fiindca combina mai multe situatii, niciodata clare si foarte rar sincere.
    Mai raman martorii tacuti, cei care nu fumeaza, care au practic au cam acelasi tip de comportament, doar ca in antiteza…

    Răspunde
     
  • Marcu (habar n-am sa trag cu arcu')
    Martie 23, 2016 la ora 20:27

    Trebuie mai intai sa ma confesez. Cand vreau ceva interesant si nu gasesc in presa de pe net, deschid Google, scriu Moise, aleg moise guran, de dupa Moise Arias (unu care cica-i actor american) si-i citesc blogul. Si fiindca de cele mai multe ori scrie coerent si inteligent, imi place; imi satisface dorinta de a citi o stire sau o opinie bine formulata.
    Azi m-am ars. Nu mi-a iesit deloc. Am citit o data, n-am inteles din prima ce-are cu nefumatoru’, am mers mai departe ca poate vine si intelesu’ pierdut din partea cu nefumatorii … si nimic. Aproape ca era sa citesc din nou toata treaba, da’m-am razgandit. Daca nu mi-a iesit, inseamna ca nu e. I-ai ametit Moiseeeee, te-ai ascuns dupa tigara si ai mesterit vorbele pana le-ai stricat filetu’si n-ai mai avut ce sa repari. Noroc c-ai zis ca esti fumator.
    Da’nu ma las, mai citesc si saptamana viitoare, asa, pe sarite. Am eu banuiala ca erai in criza de subiecte cu priza la astia de ti-am devenit fani si te-ai agatat de legea anti-fumat, aseaaa, doar s-o bifezi.

    Răspunde
     
  • Bogdan
    Martie 23, 2016 la ora 06:50

    Um articol neasteptat de primitiv din partea ta. Nu le ai ci filosofia si sociologia. Mai bine rezuma-te la evonomimie ca acolo te pricepi.

    Răspunde
     
  • Nafortim
    Martie 23, 2016 la ora 04:02

    Pentru ca fumez, platesc la statul roman prin taxa pe tigari,care nimeni nu stie unde ajunge.

    Răspunde
     
    1. Stelian F
      Martie 23, 2016 la ora 09:10

      Si ce este laudabil in faptul ca platiti ca sa va faceti rau?

      Răspunde
       
    2. Guran Taliban
      Martie 27, 2016 la ora 14:30

      Faptul ca platesti o taxa ca sa-i imbolnavesti pe cei din jur mă face sa mă simt mult mai bine! Sa inteleg ca daca ar veni cineva la tine cu o seringa si- ar vrea sa te injecteze cu HIV sau hepatita, tu l-ai lasa bucuros, stiind ca el a plătit o taxa pe acea seringa? Fumează tu linistit si plateste cate taxe vrei, dar fa- o civilizat, fără sa-i afectezi pe ceilalti!

      Răspunde
       
  • Cateva amendamente
    Martie 23, 2016 la ora 01:35

    Sunt partial de acord cu dvs., d-le Guran, cu cateva amendamente: 1.Un fumator se poate abtine sa fumeze chiar si o saptamana, un nefumator nu se poate abtine de la a respira decat aproximativ 1 minut(cu performanta!).
    2. NU EXISTA DREPTUL LA FUMAT STIPULAT NICAIERI IN LEGE! IN SCHIMB EXISTA DREPTUL LA SANATATE STIPULAT IN LEGEA FUNDAMENTALA A STATULUI: CONSTITUTIA!
    PS: Tot respectul pentru micuta categorie a fumatorilor cu bun simt. Sunt ‘rara avis’ in tara noastra!

    Răspunde
     
    1. Panduru
      Martie 23, 2016 la ora 16:30

      Eu unul nu înțeleg cine îl împinge pe un nefumător într-un bar la care e afișat pe ușa ca se fumează. De ce și-ar dori să intre acolo daca il deranjează asa tare fumul. Chiar sa fie si un restaurant in care se fumează, daca acolo sunt oameni cărora le place să mănânce și să fumeze in același timp, iar patronul considera ca ii merge mai bine cu fumători ce treaba aveți voi nefumătorii cu acel loc. Cautati-va un alt restaurant unde nu se fumează la fel cum si un fumător daca da de un bar,restaurant unde nu se fumează va trebui sa caute unul unde se poate fuma. Iar pub-ul de aceea a fost inventat, să ai un loc unde sa bei să fumezi, să injuri, sa te uiti la un meci sa te descarci fara sa o faci acasa unde ai vecini, copii etc. Daca nu va convine genul de pub descris mai inainte mergeți la biserică…. Oooo am uitat, si acolo e fum de la tămâia lu popa. Lumea asta e nedreaptă, sa te duci la biserica pentru mântuirea sufletului si aia sa iti otrăvească trupul.

      Răspunde
       
      1. Stelian F
        Martie 23, 2016 la ora 17:02

        Sunt nefumator. Am fost intotdeauna.
        Ca nefumator am cautat baruri, restaurante in care nu se fumeaza. Si merg la o biserica fara lumanari, tamaie si alte „fumuri”, dar nu ma supara aceasta lege. Daca o avem de mult timp aici in vest si este considerata ca fiind o lege buna, cred ca este buna si pentru Romania.

        Răspunde
         
      2. Stelian F
        Martie 23, 2016 la ora 17:09

        Dar recunosc ca ma mai afum de 2-3 ori pe an la cate un gratar 🙂

        Răspunde
         
      3. Papi
        Martie 25, 2016 la ora 22:03

        Nu e vorba doar de baruri si voi fumatorii o stiti: e vorba de institutii, de statii de autobz, de scari de bloc, de lifturi, de scoli/licee, si de restaurante care au 2 mese pt nefumatori care nu sunt delimitate cu nimic (perete/geam) fata de restul. Si chiar daca ar fi, noi fumatorii reprezentam majoritatea. De ce sa ne inghesuim noi in 2-3 restaurante din 1000 in care nu se fumeaza? Asta e mai mult decat discriminare, e nesimtire curata!Cum s-ar spune nu avem dreptul sa mancam/bem o cafea in oras si sa respiram in acelasi timp!

        Răspunde
         
      4. Bali
        Martie 25, 2016 la ora 22:04

        De ce ar da faliment patronii de cluburi,restaurante, cafenele, baruri, daca fumatorii reprezinta doar 30% din populatia adulta conform sondajelor? Sau la sondaje niste fumatori ipocriti s-au dat nefumatori ca sa nu treaca legea?

        Răspunde
         
      5. Danny
        Martie 25, 2016 la ora 22:08

        Daca ai fi un om citit si civilizat ai intelege ca viciile tale se termina acolo unde incep drepturile celuilalt!

        Răspunde
         
      6. Danny
        Martie 25, 2016 la ora 22:17

        Nu stimate domn Panduru, legea antifumat nu e abuziva! Abuziv a fost faptul ca pana anul acesta nu a existat aceasta lege si ca nimeni nu s-a gandit ca in cluburi, restaurante, cafenele vin si nefumatori si ca si ei au dreptul sa respire! Fumatul a fost si ramane un viciu, oricat ati vrea sa-l ridicati la rang de drept sau virtute! Ce treaba are fumatul cu tamaia? In Biserica tamaia se aprinde intr-un singur moment al zilei si doar in zilele cu slujba! Nu mai faceti comparatii ridicole de genul sa comparam mere cu pantofi!

        Răspunde
         
  • Gina
    Martie 23, 2016 la ora 01:28

    De ce nu era instalat un sistem de stingere a incendiilor in Colectiv? Pt ca se declansa la un simplu fum de tigara! Pentru a proteja un viciu al unei minoritati s-a facut rabat la siguranta tuturor consumatorilor si, ca urmare, au disparut in chinuri dintre noi mistuiti de foc si arsi de fumul gros 65 de victime tinere! 65 de oameni la inceput de drum puteu fi salvati de un sistem de stingere a incendiilor! Stiti bine ca in urma acestei tragedii nationale s-a nascut aceasta lege de bun simt!

    Răspunde
     
  • Stelian F
    Martie 22, 2016 la ora 14:07

    Ce jurnalism de 2 lei faceti voi acolo la Europa Fm? Prezentati la stiri 6 explozii cand media din Europa, radiourile din UK in cazul meu, prezinta numai 3 explozii. Ascultam doua radiouri si eram uimit sa vad asa diferente mari de informatii si am sfarsit regretand ca v-am crezut pe voi.

    Răspunde
     
  • Tibi
    Martie 22, 2016 la ora 13:26

    Minunat scris! Sunt total in asentimentul domnului Guran. Consider insa ca legea e prea…bruta, simplista, tocmai din considerentele enumerate de domnia sa. Adica, eu cred ca se putea face lesne o asfel de interzicere pe categorii de localuri si alte incinte comune.Dar nu, distinsii parlamentari au preferat un ”all in” rapid, fara batai de cap, sa le ramana si lor ceva timp sa mai navigheze pe oaresce site-uri…mai nude, asa (sa fiu mai delicat in exprimare). E ca si cu limita de viteza in localitati. De ce sa-si bata capul autoritatile sa sa impuna limite de viteza diferentiate, in functie de gradul de aglomerare urbana( sau rurala, de ce nu?), cand e mai lesne sa trantesti la intrare in localitate un 50\h regulsmentar si…pana mea, sa se descurce fiecare cum poate. Alternativa acestei anomalii(zic eu), ar fi ca in zonele intens circulate sa scada viteza maxima la 10-20km\h si spre periferii sa creasca, acolo unde casele se raresc si mai exista si trotuare, peste 50km\h. Dar, din comoditate au lasat-o..
    asa… Cred ca aceeasi indivizi comozi au lasat si aceasta lege simpla si atat de atotcuprinzatoare…Shame on you fat lazy guys! ))))

    Răspunde
     
  • Huse
    Martie 22, 2016 la ora 09:57

    Foarte tare :))))) la cate probleme sunt la noi… fix fumatul era buba mare… of of

    Răspunde
     
  • alexandru b.
    Martie 22, 2016 la ora 08:15

    nu e ca si cum o lege stramba o sa fie urmata. e doar ca se arata cine vrea sa impuna acea lege stramba.

    Răspunde
     
  • Vicoveanu Bogdan
    Martie 22, 2016 la ora 02:34

    Fumatul in spatiile publice e o problema si trebuie rezolvata.DAR NU ASA!
    In restaurante vin sa manince sa bea si sa fumeze oamenii care au bani de asa ceva.Sa-i lasam in pace sa-si cheltuie banii asa daca vor ei pentru ca sint platitori de impozite!
    De ce sa falimentam o industrie doar pentru ca sa-si faca propaganda electorala niste politicieni?
    Da!Inteleg masura la serviciu dar in restaurante si cluburi puteau s-o lase mai moale…
    Fumatorii or sa se stringa si or sa bea o bere si-un fum acasa unde sint probabil si copii….
    Adevarata problema e FUMATUL IN CASA!
    Da.Pentru ca acasa fumatorul care e si capul familiei in cele mai multe din cazuri profitind de pozitia de putere care o are in familie ii intoxica pe ceilalti cu fumul lui.
    Copilul intr-o familie de fumatori ce optiuni are?Doar sa taca si sa inghita…
    Sa-si spuna in sinea lui”lasa ca ma fac eu mare”.
    Nu se poate duce ca in Norvegia „sa-i dea in git” pe parinti.
    Legea ar fi trebuit sa inceapa cu asta.
    Da sint copii abuzati sexual batuti agresati psihic trimisi sa cerseasca hraniti cu sarmalute de la 7 luni etc. Despre ei s-a tot vorbit.Despre milioanele de copii afumati nu vorbeste nimeni.
    Ieri am iesit la plimbare si m-am asezat pe o banca.Pe trotuar bineinteles.Nu a trecut mult timp si o masina a trecut pe trotuar pe linga noi soferul a aruncat mucul de tigara pe geam.A parcat tacticos si din masina a iesit nevasta si un copil.
    Mi s-a urcat singele la cap!

    Răspunde
     
    1. Cristian
      Martie 22, 2016 la ora 12:28

      Si cum ai obliga tu un fumator care topeste 2-3 pachete / zi sa nu mai fumeze in fata copilului de acasa? Asa ca principiu intreb. Daca acel individ nu se abtine intr-un restaurant cand in jurul lui mananca alti oameni, daca el nu se abtine sa nu puta ca un canal la locul de munca, cum ai vrea tu sa se abtina acasa?

      Răspunde
       
      1. Tot eu
        Martie 23, 2016 la ora 01:42

        Hai sa va spun eu pe sleau ceva ce prietenii vostri nefumatori au prea mult bun simt sa va spuna in fata: voi putiti de la 1km: pe par, haine, barbi, maini. Va pute gura infiorator, mai rau ca o scrumiera, probabil de la dintii plini cu tartru tabacig depus cu anii! Macar de v-ati duce mai des pe la dentist pt detartraj, pana nu ramaneti fara dinti si noi fara miros …VA SPUN EU CE SIMTE ORICE NEFUMATOR DE LANGA VOI(SOTII, COPII, AMANTE, COLEGI), DAR SUNT PREA FINUTI SA VA SPUNA: VA PUTE GURA INFIORATOR, IAR CAND BAGATI GUMA DE MESTECAT SE FACE O COMBINATIE SI MAI GROAZNICA! Mi se pare ingrozitor,ca afland aceste lucruri, o persoana sa mai continue sa fumeze!

        Răspunde
         
  • MC
    Martie 22, 2016 la ora 01:40

    Salutare!
    Ne vom intoarce in timp si ne vom folosi apartamentele. Ceaiurile anikor 60-70 si disco-rockareala anilor 80-90. Unde dai si unde crapa. Oricum am ajuns o societate cu iz occidental unde nu mai cadreaza sa mergi acasa la un prieten sau la o cunostinta. DE ACUM VA CADRA :)) vorba COANEI MARI (bunica-mea nascuta la inceput de secol XX)

    Răspunde
     
  • Diana
    Martie 22, 2016 la ora 00:41

    Domnule Moise, va respect opiniile si consider ca sunteti una dintre persoanele mai rasarite la minte de pe plaiurile mioritice.
    Acesta este motivul pentru care este atat de neplacut sa citesc cuvinte ca „muiere isterica” venind din partea dvs. In special folosite in comparatie cu „voinic”. Deci… fie esti o muiere isterica, fie esti un voinic, conform dvs. Dupa nonsalanta cu care sunt aruncate cuvintele, tind sa cred ca probabil nici nu v-ati dat seama ce ati scris. Poate sunt atat de inradacinate in vocabularul dvs incat nici nu bagati de seama cand le folositi. Sau poate vi s-a parut ca suna cool. Dar ele suna cam la fel de nevinovat si de cool pentru urechile unei femei cum imi imaginez ca suna „tigan imputit” pentru o persoana de etnie roma. Desi este ceva ce auzi de trei ori pe zi in Romania, reuseste cumva sa te atinga de fiecare data.

    Nu stiu ce sa spun mai mult decat ca sunt dezamagita si parca simt dezamagirea asta mai personal decat de obicei, pentru ca va respectam si aveam o impresie foarte buna despre dvs.

    Răspunde
     
    1. Sarcasticul
      Martie 22, 2016 la ora 01:43

      Doamna Diana,

      O persoana de etnie rrrrroma, care se spala, nu se va isteriza niciodata cand va auzi clasicul „tigan imputit”. Restul insa, da. Se simt discriminati de adevaruri, reactia fiind direct proportionala cu stratul de jeg.

      Va rog sa-l iertati pe Moise. Este vorba de lipsa nicotinei. Sunt convins ca nu mai fumeaza in masina care apartine firmei si respecta intocmai legea cea perfecta, dand dovada de maturitate.

      Răspunde
       
  • Dan Popoviciu
    Martie 21, 2016 la ora 21:55

    Moise, dacă tot ai pus poza de mai sus, ştii şi ce le zicea Cocoşilă consătenilor:))

    Răspunde
     
  • Catalin ( CTL )
    Martie 21, 2016 la ora 20:50

    Cred ca e primul aricol de cand fregventez Biziday pe care nu il voi citi pana la capat. Dar, oricum imi voi da o parere pe tema. Ha ! Daca imi amintesc, cand v-am intalnit in centrul Oradei erati la o tigara.
    Eu am o teorie. Fumatul ne face oameni. Ce altceva ne deosebeste mai bine de animale? Mersul biped ? Privirea binoculara ? Limbajul sofisticat ? Ura, agresivitatea, dragostea? Capacitatea de a zbura ?
    Din fiecare gasim si la animale. Dar un animal sa traga fum in plamani nu vom vedea niciodata. Probabil se uita la noi si se mira de cat suntem de trazniti.
    Deci daca as fi vanator si as vedea ceva miscandu-se in tufisuri si deasupra sa se ridice fum, sigur e om.
    Nu inteleg cum a aparut obiceiul acesta, stiu ca era si la indienii precolumbieni. Omul a descoperit focul, s-a inchis cu el in cort si a uitat sa puna horn. Asa au aparut, probabil, primii fumatori. Probabil si carnea afumata. Traiasca aerul curat si plamanii sanatosi.

    Răspunde
     
    1. Dan Solar
      Martie 21, 2016 la ora 23:49

      De fapt se maimutareste dupa comportamentul, gesturile, oamenilor din fata lui. Si da, nu are nici o problema sa inhaleze fum. Gesturile, zic eu, sunt foarte umane. Fiind copil, il urmaream cu ochi mari pe bunicul (foarte iubit), care era fumator inrait. Aceleasi gesturi, aceleasi atitudini. Stand si analizand – dupa o experienta de o viata – as zice ca sunt mai repede gesturi animalice decat umane. Iar ca raspuns adresat unui comentator de mai inainte: fumatul nu individualizeaza omul in lumea animala (!), ci scrisul pe care el nu prea il poate citii – daca sti ce vreau sa zic – si constiinta pe care nu prea cred ca o stapaneste.

      Răspunde
       
    2. Moise
      Martie 22, 2016 la ora 08:08

      Cand ne-am intalnit in centrul Oradei, eram intr-adevar la o sedinta tehnica, intre doua filmari, cu operatorul meu care s-a lasat la 40 de ani de fumat. Acum a trecut de 51, inca mai are visuri ca fumeaza, iar eu fumez in prezenta lui (si in aer liber) doar pentru ca insista.

      Răspunde
       
    3. Constantin
      Martie 22, 2016 la ora 09:09

      „Ce altceva ne deosebeste mai bine de animale?”_ Constiinta de sine, bunaoara. Dumnule Catalin, ce Dumnezeu, ati sctis cu alte ocazii comentarii mai inspirate! Am fumat o vreme pipa si mai bine de 35 (treizecisicinci) de ani tigarete. Uneori in 24 de ore incepeam al treilea pachet. Nu mai fumez de aproape 9 ani si ma gandesc cat de prost am fost pentru ca am fumat atatia ani. Mi-e dor de tabieturile si parfumurile dulci legate de fumatul pipei, dar sanatatea mea este mai buna astazi.

      Răspunde
       
    4. Conrad
      Martie 25, 2016 la ora 22:35

      Am citit-o si pe asta, o noua teorie evolutionista:omul a evoluat prin tigara! Nu ma gandeam in veci ca fumatul te face om!(mai degraba neom dupa cateva gesturi de totala lipsa de civilizatie tipice dragilor fumatori)! Deci inteligenta se naste din fumul de tigara…Noi restul inseamna ca suntem niste dobitoace fara ratiune… ‘Logica’de fumator m-a facut sa-mi dau seama ca un alt avantaj al faptului ca nu fumez este acela ca nu imi mor asa de repede neuronii…Si nici nu devin defecti total inainte sa moara..
      PS:Cautati pe net si veti gasi maimute,porci, iguane si alte animale care fumeaza!Sigur ele va imita pe domniile dvs. Fumatorii, singurele fiinte inteligente din Calea Lactee, galaxie, univers si multivers!

      Răspunde
       
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase