Azi a fost o zi absurdă. Și mai e una și mâine și poimâine…

de Moise Guran

Uneori lucrurile sunt absurde pur și simplu. Sunt zile în România în care totul este fără sens: liderii o dau pe rând după cireș, lucrurile serioase cad prostește în banal și chiar ridicol, iar cele ridicole par serioase, aberant de serioase. Dacă nu ați înțeles despre ce vorbesc, stați să vă descriu ziua de azi, o zi ca oricare alta din România.

12752227_10201601918805712_1185419409_o

A început normal, cu o dezbatere între primul ministru și primarii comunelor din România, despre finanțarea acestora. Adică ce să mai facem pe la țară și cu ce bani… Cioloș zice să atragem investitori la țară, Dâncu zice că suntem ultima civilizație rurală din Europa, ceea ce pare de bine. Nu mi-e clar dacă sunt amândoi conștienți că dacă atragem investiții la țară, atunci nu vom mai fi civilizație rurală, iar dacă rămânem civilizație rurală, vom continua să fim într-adevăr ultimii, din Europa dar la nivel de trai. Asta cu – ce mișto e la țară, nu o poate spune decât unul de la oraș. Un om de la țară știe că toată jmecheria este să stai la țară, dar să ai slujbă la oraș. De aia s-au inventat suburbiile, unde nu, nu e o civilizație rurală ci una mai degrabă americană. La țara-țară, dacă nu ești nici navetist, nici pensionar, atunci ori ești baron latifundiar, ori ești asistat social. Agricultori capitaliști, deci micii fermieri care nici nu fac naveta la oraș, nici nu mor de foame, sunt cam doi trei, într-un sat de două-trei sute de case.

Deci da, civilizația noastră rurală și patriarhală este în esență una cam feudală, ceea ce face oarecum penibilă dezbaterea dintre cei doi șefi ai guvernului și primarii care… dar vă povestesc mai în colo ce au făcut primarii comunelor.

Între timp, președintele țării ajunge la Parlament și dă un mesaj de seriozitate electorală. Adică să fim serioși, domle, să nu mai respingem cererile DNA-ului când prinde infractori parlamentari și, mai zice președintele, să nu fim populiști! Venită după ce Parlamentul a respins arestarea lui Mădălin Voicu, muștruluiala prezidențială a fost ca o predică în pustie… Și, oricum, și președintele Iohannis și-a ales discursul ca nuca-n perete, după ce el însuși a făcut săptămâna trecută o dovadă fie de populism fie de neseriozitate exact în legătură cu Justiția… Deci… absurd….

Între timp, la întâlnirea cu primarii, premierul Dacian Cioloș tocmai ce începuse să le vorbească acestora despre finanțarea comunelor dintr-o așezare mai serioasă a impozitelor pe proprietate, când s-a enervat unul dintre ei și l-a întrebat o chestie ce îi interesa cu adevărat pe toți… dom’le… da cu pensiile speciale pentru primari? De ce ne-ați atacat la Curtea Constituțională, că ne era bine cu ele… Cioloș n-a știut ce să zică, probabil luase în serios chestia cu populismul de la Iohannis, sau pur și simplu n-avea populismul la el. Noroc cu Vasile Dâncu, care și-a dat seama cât de nașpa e să fii primar în România – că nici n-ai imunitate de demnitar, dar te mai și fugărește DNA-ul ca pe demnitari… Asta înseamnă flexibilitate… politică. Bine domnu Dâncu! Două chestii într-o zi… dar unde vă grăbiți așa? Mai e o zi absurdă și mâine … putem fi populiști fără număr, fără speranță, sau doar cu speranța de a deveni premieri după ce o da PSD-ul cu Cioloș de asfalt.

Aaa! Era să uit! Undeva pe parcursul zilei s-a retras Bușoi din cursa pentru primăria capitalei. S-a înscris în locul lui, din partea PNL Ludovic Orban. În unele zile, țara noastră este atât de absurdă încât, după ce faci o baie în lac, îți vine să te clătești în puț.

stiri verificate

Comentarii prin facebook

15 răspunsuri la Azi a fost o zi absurdă. Și mai e una și mâine și poimâine…

  • speranta R
    Februarie 23, 2016 la ora 14:40

    Moise,te rugam sa pui pe blog subiectul de la radio;foarte interesant si important la alegeri;nimeni nu a atins esenta:
    prostia te face manipulabil;daca citesti si
    gandesti,toata viata,nimeni nu te poate manipula;
    cum sa „plangi”,odata cu jurnalistul,la starea precara de sanatate din Romania cand rezultatul vine si de la furaciunea sefului tau…..

    Răspunde
     
  • radub
    Februarie 23, 2016 la ora 13:19

    Avem dramaturgi de elită la capitolul teatru absurd,de ce n-am fi și o țară cu politici absurde!!!????!!!!

    Răspunde
     
  • Divort Rapid
    Februarie 23, 2016 la ora 10:29

    Mai bine nu finantam nimic si face o autostrada in firea ei care sa lege Bucurestiul de occident!

    Răspunde
     
  • Daniel Dur.
    Februarie 23, 2016 la ora 09:31

    Va propun un mic concurs cu premii în atenții prezidențiale (de-alea date de Johannis când zice că urmărește cu atenție subiectul) : numiți un politician al României ultimului sfert de secol, care s-a perindat „pe la centru”, și care nu a dat măcar o dată cu justiția, bugetul, învățământul sau alte sisteme vitale unei țări, dar neimportante urmăritorilor de antene, oglinzi, etc.
    Premiile se ridică personal de la Cotroceni, pe baza carnetului de membru.

    Răspunde
     
  • speranta R
    Februarie 23, 2016 la ora 09:20

    ce usor este sa iei de la noi(cetatenii corecti)si ce greu este sa recuperezi furaciunea;ba,te faci ca nu vezi….
    cum ajung sa-si faca domenii,cand muncind
    corect abia supravietuiesti?
    incotro s-au uitat si se uita AUTORITATILE
    platite din taxele noastre?
    -sa-si ia salariul si sa le mai pice de la cei ce fura…
    HORA FURACIOSILOR….si noi la mijloc…

    Răspunde
     
  • Cosmin Nica
    Februarie 23, 2016 la ora 08:37

    Salut Moise, sa sti ca te apreciez foarte mult pt ce incerci sa faci in Romania, dar mai ales pt ca ai coloana vertebrala.
    Totus, azi nici u nu cred ca ai fost prea inspirat cu comentariul legat de Steaua „ca ar fi fost subevaluata”. Te critic, doar pentru ca prezinti o emisiune de economie si mi se pare aberanta evaluarea.
    Ai facut o comparatie procentuala intre numarul de fani si valoarea clubului Real Madrid si Steaua, dar nu ai tinut cont de niste factori foarte importanti, cum ar fi: cati fani Steaua sunt dispusi sa plateasca un pret mediu de 200 euro pe bilet pt ca la Real sunt cam 80k in timp ce la Steaua, cu indulgenta, sa zicem o medie de 10k la un pret mediu al biletului de 10 euro. Sau cati fani Steaua cumpara un tricou cu 100 euro? pt ca Real vinde cam 1.3 milioane de tricouri pe an in timp ce Steaua nu cred ca vinde 20k la 30 de euro bucata.
    Cred ca sunt destul de rezonabil, cand spun ca o investitie ar trebui sa se recupereze in 10 ani. Deci evaluam plusul finaciar care il aduce stict brandul la un club de fotbal.
    Investitiile care le fac fani dau valoarea
    din bilete sa zicem 25 de meciuri acasa* 10 euro biletul* 10000 spectaori * 10 ani= 25 milioane de euro din care scazi cheltuieli, destul de mari, cum ar fi paza, intretinerea stadionului, mai cate o amenda pt comportamentul fanilor ramai sa zicem cu 20 mil..daca te cheama FC X aduci o medie de 2k fani deci faci 5 mil – 1 mil cheltuieli ramai cu 4
    Drepturi tv egale
    Steaua fata de X in cel mai bun caz + 20 mil

    Răspunde
     
    1. Cosmin Nica
      Februarie 23, 2016 la ora 09:01

      Cea ce ai spus u ca vinzi covrigi cu Steaua cred ca e cam nerealista, pt orice ai vinde cu brandul Steaua nu cred poate sa iti aduca o crestere a vanzarilor mai mare de 10% din care o parte o vrea producatorul respectiv, plus ca el are un dezavantaj foarte mare in chestia asta si anume ca nu isi mai dezvolta propriul brand.
      Cred ca evaluarea mea este mai mult decat indulgenta (in plus) si cu toate acestea valoarea maxima a brandului „Steaua” nu este mai mare de 20 mil euro

      Sa sti ca nu scriu acest comentariu pt ca as fi fan Becali, ba din contra, mie sila ca personaje ca el, care au facut bani, in moduri dubioase, dar nu aduc nici un plus de cultura, au ajuns modele pentru natiune.

      Am o rugaminte mai privata, daca mai treci pe la Oradea, fa-ti te rog 5 min pt o discutie cu mine, pt ca tare as vrea sa aud de ce gandesti u asa anumite probleme, poate e de vina diferenta de varsta eu am doar 26.
      Sau daca sunt mai multi doritori ai putea face o mica conferinta.
      Cred ca ai adresa mea de mail daca vrei sa ma contactezi.

      Răspunde
       
  • Tickă
    Februarie 23, 2016 la ora 01:39

    La un moment dat Cioloş în efervescenţa lui de soluţii de finanţare lumii rurale a spus (dar sper că nu am auzit bine) că locuinţele ar trebui de fapt impozitate după „valoarea de piaţă” a clădirilor. Cioloş, ca fost ministru al agriculturii se referea oare la locuinţele din mediu rural sau are de gând să extindă ideea pe plan naţional sau poate chiar planetar? E clar că în sat, cea mai mare valoare de piaţă ar avea casa primarului şi apoi în ordine descrescătoare a tuturor celor care şi-au făcut case din salarii de bugetar de care nimeni nu-i întreabă niciodată nimic. Poate le măreşte pensia primarilor ca să poată plăti impozitul la care visează, un fel dă „dă pensia-napoi”. Aş dori să mi se explice, în cuvinte simple pentru un om simplu, care este raţionamentul şi eficacitatea economică a unei astfel de idei şi dacă se poate implementa. PS: Numai sirienii au voie să ceară azil în Germania? Şi la noi are loc un război de 25 de ani. Statul versus economia românească şi victimele sunt cu milioanele. 3 milioane deja au plecat. Aştept cu nerăbdare efectul de domino al Codului Fiscal.

    Răspunde
     
  • Tazz
    Februarie 23, 2016 la ora 00:22

    Din punctul meu de vedere, avem cateva meserii in care e aproape imposibil sa nu „te manjesti”. Vorbim de meserii la care nivelul de sarcini si responsabilitati este foarte ridicat iar recompensa financiara este mult prea mica.

    Putem lua exemplul primarilor, veniturile reale sunt mici si beneficiile sunt reduse… oamenii competenti (in mare parte) nu se vor inscrie pentru asa ceva, iar cei care au facut-o au mari sanse sa devina (daca nu au devenit deja) corupti.

    Nu e singurul domeniu, ceva similar e si la medici. Aici ma refer la perioada de Rezidentiat. Dupa atatia ani de facultate, nu-ti permiti sa traiesti cu chirie cu banii pe care-i primesti de la stat. Sansele sa corupa in perioada asta mi se par foarte mari inclusiv pentru cei ce pornesc la drum cu intentii sincere. Sunt sanse sa intalneasca colegi de liceu care n-au facut facultate si castiga la fel sau chiar mai mult…

    Acelasi rahat si in invatamant (si altele). Nu ai cum sa incurajezi performanta la nivelul la care suntem…

    Cumva ne-am creat singuri un sistem care se trage singur in jos.

    Răspunde
     
  • Enea Ion
    Februarie 22, 2016 la ora 21:20

    Cum 22 februarie este ziua oficiala a absurdului cred ca si dvs a-ți comis-o.Din câte stiu pluralul de la girofar este girofaruri și nu girofare asa cum ne-ati spus la Digi 24.Cred ca ar fi bine sa fi-ți un pic mai atent.
    Cu stima

    Răspunde
     
    1. Andrei
      Februarie 22, 2016 la ora 21:28

      Bine ca s-a gasit sa critice cineva care n-are nicio treaba cu gramatica( „a-ti comis-o”, „fi-ti mai atent”).

      Răspunde
       
    2. Moise
      Februarie 22, 2016 la ora 23:13

      da, stiu care e pluralul de la girofar. girofare e un fel de licenta… ceva de genul succesuri, sau… „ce face fetele?” deci daca folosesc vreodata aceasta expresie nu inseamna ca nu stiu sa fac acordul de numar ci ca ironizez pe cineva.

      Răspunde
       
      1. Constantin
        Februarie 23, 2016 la ora 17:01

        „genul succesuri” este impropriu ales pentru comparatie. Asa cum am mai spus, „succesuri” este o forma invechita de plural al substantivului „succes”. Dictionarele mai vechi (DN 1986, spre exemplu) o prezinta ca fiind corecta. „Fare” este intr-adevar o licenta lingvistica si mi se pare o ironie reusita la adresa celor care le folosesc.

        Răspunde
         
  • m
    Februarie 22, 2016 la ora 20:54

    Singurii absurzi suntem noi, Moise…

    Răspunde
     
  • Dan
    Februarie 22, 2016 la ora 20:45

    Nu e nici o civilizatie la tara, e salbaticie medievala, cat de perversi sunt PSD-istii astia, cat despre pensii ei se cearta pe blana ursului din Padure, m-as mira ca in 10-15 ani sa se mai poata plati pensiile normale.

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase