BIZIDAY: JOI, 11 februarie 2016

  • Fostul combinat Utilaj Greu, actualul Fortus Iaşi, nu mai are şanse fie scos la liman. La aproape opt ani de la intrarea în insolvenţă şi la mai mult de un an după ce a fost declarat în faliment, actualul administrator special spune că situaţia este dezastruoasă. După ce a realizat o inspecţie acolo şi a purtat mai multe discuţii cu angajaţii, acesta a constatat cum din combinat s-a furat aproape tot, chiar în perioada în care administratorul ar fi trebuit să pună pe masă un plan concret de reorganizare a combinatului.
  • Dacă nu sunteţi mulţumiţi de furnizorul de energie electrică sau de gaze, trebuie să ştiţi că puteţi să-l schimbaţi oricând. Procedura a intrat în vigoare în urmă cu nouă ani, dar nu s-au folosit de ea decât foarte puţini consumatori, şi aceia industriali. Decizia se înţelege de la sine. Chiar dacă schimbarea este simplă, gratuită şi durează doar 21 de zile, consumatorii casnici, odată ce renunţă la servicii, trec de la un consum reglementat la unul negociat.
  • Ca să evite orice fel de probleme pe viitor, parlamentarii cer un aviz consultativ de la ministerele Muncii şi Finanţelor în ceea ce priveşte normele de aplicare ale legii care acordă pensii speciale foştilor parlamentari. Peste două săptămâni, Birourile Permanente reunite vor discuta din nou subiectul şi vor lua atunci o decizie, inclusiv în privinţa sursei de finanţare.
stiri verificate

Comentarii prin facebook

9 răspunsuri la BIZIDAY: JOI, 11 februarie 2016

  • Constantin
    Februarie 14, 2016 la ora 12:46

    Jurnalistii nostri spun ca Vona Gabor este inofensiv, cauta doar sa-si faca publicitate. Dar, tocmai asta este strategia ofensiva a unui partid extremist, care a initiat atentate teroriste pe teritoriul Romaniei. Iar Digi este vehiculul, instrumentul de propaganda al lui Gabor, invitat la un interviu amical de dl Barabas. Astept cu interes sa vad la Keshet, bunaoara, un interviu la fel de prietenos cu Mahmoud Al-Zahar, relizat de un reporter arab.

    Răspunde
     
  • Stelian F
    Februarie 13, 2016 la ora 10:16

    Cand va spuneam eu ca garantez pentru Dacian. 🙂

    Răspunde
     
  • Mihaela
    Februarie 12, 2016 la ora 17:16

    poate ajungeti si in gara din Galati…

    Răspunde
     
  • gats
    Februarie 12, 2016 la ora 13:37

    1.Nu-i mai sfatuiti pe oameni sa ia credite ! Analiza voastra arata ca chiria e mai mare azi, dar uitati (poate la recomandarea bancii care sponsorizeaza emisiunea) ca ROBORUL 6M este la minim neverosimil (1,04)si ca asa cum ati spus inflatia care va creste in 2017 la 3,4 % va creste si roboru-l cu vreo 3-4 puncte la 4,04 poate ceea ce inseamna ca la o rata de 600 euro rata va deveni cca 854 euro, ceea ce inseamna sclavie.
    2. Militati pentru neaplicarea retroactiva a `darii in plata` ar trebui nici parlamentarii care sunt deja la pensie sa nu intre in noua lege a pensiilor demnitarilor. Sau `sa fie dreptate dar nu si pentru negri (=imprumutati)`
    E GRAV CE FACETI.

    Răspunde
     
  • dan
    Februarie 12, 2016 la ora 12:27

    Cum din nou nimic despre clauzele abuzive ale OTP Bank prin care au marit dobanzile artificial asa cum arata Hotararea definitiva a C.A din Bucuresti inprocesul ANPC vs OTP Bank ?? AAA am uitat ca sponsorii bancari nu te lasa sa zici nimic despre abuzurile bancare caci altfel canci bani.Eii vezi ca noi hapsanii si prostii am avut dreptate si tu nu vrei sa recunosti.

    Răspunde
     
  • Alex
    Februarie 12, 2016 la ora 11:16

    La fel ca si autostrazile si industria, zborul aerian si el ne baga in groapa, incompetenta si lipsa de viziune a TAROM-ului il va costa si duce la faliment.

    Populatia din Transilvania vrea sa zboare, noroc ca polonezii de la LOT si ungurii de Wizzair sunt mai sensibili la piata din Europa de Est:
    http://www.buzznews.ro/146027-aeroportul-cluj-veste-colosala-decizia-care-ofera-zeci-de-noi-destinatii-cu-avionul-pentru-clujeni/

    Răspunde
     
  • Nicolae Cel Voinic
    Februarie 12, 2016 la ora 07:30

    Stomatologii sunt unii dintre cei mai mari evazioniști din sectorul prestări servicii.

    Răspunde
     
  • Marius
    Februarie 12, 2016 la ora 03:20

    Lucian? Stan Lucian? Felicitari :)) draga coleg de liceu.

    Răspunde
     
  • Marius
    Februarie 12, 2016 la ora 02:54

    A urcat un pic dolarul asta intr-o zi. 4.9 lei imi iau adio de la ebay

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase