Detaliile șocante ale iresponsabilității noastre

Publicat la data de de Moise

de Moise Guran

Hotărât să duc mai departe dezbaterea despre abuzurile săvârşite asupra copiilor în România, m-am apucat să caut date, studii, referate. Rezultatele la care am ajuns sunt pur şi simplu şocante, aşa că în rândurile următoare vă voi explica şi cum am ajuns la ele. 

harta-noneCei de la ziarul Gândul au avut inspiraţia să pună pe o harta administrativă a României numărul copiilor abuzaţi, aşa cum au fost ei raportaţi la Protecţia Copilului, mai exact, numărul de cazuri din fiecare judeţ.

În încercarea de a înţelege acest grav fenomen din ţara noastră, m-am străduit să caut modele, am suprapus această harta peste cea a asistaţilor social, peste cea a şomerilor, peste cea a nivelului de trăi şi mi-am dat seama că greşesc undeva. Nu mi-a rezultat niciun model. Numărul copiilor abuzaţi, în funcţie de judeţe, nu se potriveşte şi nu pare a avea legătură nici cu sărăcia, nici cu etnia, nici cu densitatea populaţiei, şi nici cu regionalizarea istorică a României nu am prea găsit modele.

Am făcut o hartă pe regiuni istorice şi aici mi s-a părut doar că Moldova şi Dobrogea ies în evidenţă cu un număr mai mare de abuzuri asupra copiilor faţă de restul regiunilor, dar nici aici nu mi s-a părut că înţeleg de ce ar fi în Oltenia şi în Crişana, două regiuni aflate una de altă la o distanţă de cinci sute de kilometri, cam acelaşi număr de abuzuri raportate, iar între Bucureşti şi Dobrogea, două regiuni relativ apropiate, dar cu mare diferenţa de densitate a populaţiei, numărul abuzurilor asupra copiilor pare a fi invers proporţional cu numărul locuitorilor. Nu mi-am putut explică cum de în Bucureşti-Ilfov, cu 15% din populaţia ţării, sunt doar 5% din cazurile abuz raportat, iar în Constanţa, cu o populaţia cam cât Sectorul 3 al Capitalei, sunt 15% din totalul cazurilor raportate la nivel naţional.

12421923_10201497451794102_1165779976_oLa fel, nu poţi explica de ce în Covasna sunt doar opt cazuri raportate, iar în Harghita de 15 ori mai multe. Singurele similitudini pe care le-am găsit sunt acelea că, luată pe judeţe, Moldova are o situaţie oarecum constanta în privinţa abuzurilor copiiilor, iar cifrele se apropie în judeţele cu oraşe mari, cu excepţiile fericite ale Clujului şi a Bucureştiului, dar şi cu cea dramatică a Constanţei. Ce pot avea în comun Timişoara, Sibiu, Craiova, Ploieşti Galaţi şi Iaşi, cu excepţia, desigur, a faptului că au centre judeţene similare ca mărime? Bine, şi atunci de ce Oradea, Arad, Piteşti, sau chiar Braşov sau Bacău ies din acest model?

Şi atunci mi-a picat fisa! Când am discutat despre abuzul asupra copiilor, la România în Direct a sunat o doamna care a mărturisit că lucrează la Protecţia Copilului, n-a spus de unde este, dar a mărturisit că, în opinia ei, această instituţie nu îşi face treaba. Cel puţin nu constant. Că nu e dramatic numărul celor 1435 de copii scoşi în regim de urgenţă din familiile lor, ci este dramatic numărul celor pe care asistenţii sociali nu au avut curaj să-i scoată, deşi le era pusă în pericol viaţă. Aprecierea poate fi sau nu subiectivă. Am căutat statistici… câţi copii mor anual în România? 2781 spune ultima statistică? Cum 2781 de copii morţi într-un an? Aproape jumătate mor în accidente auto. Ok, nu vorbim de ele… dar câţi copii abuzaţi mor?

Am căutat în studiile de violenţă domestică şi am aflat că în România avem pe medie un copil omorât în bătaie de părinte cam o dată la… o lună. Repet, pe medie, în fiecare lună, în ţara noastră un copil e snopit în bătaie până moare efectiv, nu folosesc figuri de stil, de tac-su sau de mă-să. Nu intră aici copiii care mor de foame sau de frig sau care se sinucid.

Şocat de aceste descoperiri, m-am întors la hărţile abuzurilor raportate asupra copiilor în România şi mi-am dat seama că Protecţia Copilului este, într-adevăr, o instituţie a statului român ca oricare alta, funcţionează probabil mai bine în oraşele mari şi în judeţele mai bogate, că s-ar putea ca un număr mare de abuzuri sesizate la Timişoara sau la Constanţa să fie rezultatul unei agenţii mai vrednice, la fel cum un număr mic de abuzuri sesizate, precum cel de la Bucureşti sau de la Cluj, să ne arate o instituţie în care, aşa cum spunea doamna de la România în Direct, asistenţii sociali să nu îşi asume cu curaj salvarea unor copii din propriile familii.

Probabil primul lucru pe care va trebui să îl facem în România, dacă vrem să luptăm împotriva acestui flagel cumplit numit abuzul asupra copiilor, este o mai mare coerenţă şi o consolidare a instituţiei numită Protecţia Copilului.

PS Mi-a fost foarte greu să găsesc un titlu acestui articol. Mi-a tot venit să scriu doar Fuck!

 

Comentarii prin facebook

49 răspunsuri la Detaliile șocante ale iresponsabilității noastre

  • andreea
    Ianuarie 27, 2016 la ora 16:13

    Frumoasa harta aia colorata.
    Cand facem regionalizarea?
    Avem cateva mii de primarii falimentare dar toti primarii sunt milionari.

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Ianuarie 27, 2016 la ora 18:21

      Regionalizarea este in afara sferei de preocupare a politicienilor nostri. Subiectul a fost interesant pentru ei atat timp cat exista perspectiva formarii unei clase de conti, marchizi si duci locali, alaturi de baroni. Cum DNA a stricat putin planurile nobiliare, problema se amana pana la revizuirea Constitutiei. Adica, pe termen nedefinit.

      Răspunde
       
  • valahul
    Ianuarie 25, 2016 la ora 18:59

    Institutionalizarea copiilor este efectul tupeului statului intruziv/gras. E ciudat si periculos ca cineva sa fie investit cu atata putere, sa dea verdicte ca e bine si rau si apoi sa imparta dreptatea.
    Si la fel mi se pare ciudat si periculos ca oamenii accepta ca un tert sa aiba atata putere, fie el „Stat”sau „judecator”, iar in cazul Norvegiei o institutie nici macar controlata democratic, cica indepentanta (daca exista asa ceva, cum adica independenta, daca ies toti localnicii in strada nu pot suspenda existenta ei?).
    De cand cineva are tupeu sa intervina in viata privata a altuia? Doar popii aveau tupeul asta. Ei ne spuneau ce sa mancam, cum sa ne purtam, luau decizii in locul nostru, etc. Acum e alta forta, Barnevernet (sau altele asemanatoare) care ne spune ce sa facem.
    Foarte posibil sa existe persoane/institutii care pot oferi copiilor nostri sanse mai bune in viata, poate angaja bone platite sa aiba rabdare mai mult decit noi cu copii, meditatori, servicii medicale mai bune (fiind mai bogati/bogate), etc…. care sa ii pregateasca mai bine dacit am putea face noi, dar asta nu inseamna ca trebuie sa le permitem sa le dam copiii, o sa ajungem sa fim obligati sa le dam copii. Ma rog, fiecare face ce vrea, sa isi dea copiii lui Bill Gates sau fundatiei lui ca ii poate oferi mai mult copilului, dar eu nu o sa fac si nici nu o sa permit altuia sa ma oblige.

    Răspunde
     
  • Ufoo
    Ianuarie 25, 2016 la ora 16:33

    „Bizare” raporturi dintre parinti si copii intalnim mereu In jurul nostru. Intr-un autobuz din Bucuresti, m-a surprins conversatia dintre o mama (aprox 24 ani) si baiatul ei (aprox. 4 ani). „- Mami, mi-e sete! – (Mama raspunde dupa vreo 2 minute, butona tel. mobil) Iti iau vreo 50 l (!) de apa cand coboram. – Mami, eu vreau suc. – Suc? Sa vezi ce suc iti dau eu in capul ala!” Ambii erau bine imbracati (peste medie), am mentionat asta pentru a elimina din start „starea jalnica …”. Cum considerati reactia acestei mame? Nu si-a bautut copilul, dar prin asemenea atitudine copilul este, de fapt, abuzat. Comportamentul actual al parintilor le afecteaza copiilor viata de adult. Confruntat acum cu o respingere brutala si absurda a dorintelor lui (50 l de apa promisi pentru setea unui copil, sau amenintarea cu „sucul in cap”) – iar studiile arata ca asemenea reactii nu sunt accidentale, se repeta ori de cate ori adultul este „deranjat” din activitatea care ii capteaza atentia -risca sa devina un adult lipsit de intelegere la randul lui fata de necesitatile celorlalti. Iar de la violenta verbala, la cea fizica e o distanta foarte mica si ambele „se cultiva” din copilarie. Aici ar trebui sa intervina statul prin responsabilizarea parintilor (cursuri de parenting etc.) si, in situatii grave, prin scoaterea copiilor din medii familiale toxice. Dar, mai intai e instruirea adecvata a celor care trebuie sa identifice asemenea situatii (educatori, invatatori, asistenti sociali…).

    Răspunde
     
    1. valahul
      Ianuarie 26, 2016 la ora 21:40

      Sigur sa intervina imediat statul. O sa avem un stat sa intervina si sub plapuma noastra ca nu cumva sa facem abuzuri. Sa ii ia copilul sa il dea la Barnevernet.
      Ce usor intri in viata altuia, ce usor zicem cum trebuie sa se poarte altii.
      Fiecare sa isi vada de treaba lui, atit timp cit nu fac rau altuia, sa fiu lasat in pace.
      Am intrat intr-o biserica, imediat m-a luat o batrina la rost ca de ce tin mainile la spate ca nu am voie, sa ma dea afara din biserica. Stia ea cum vrea Dzeu sa tin mainile si nu se multumea sa faca Dzeu dreptate, vroia sa faca ea in locul lui Dzeu.
      In ideea ca un „comportament abuziv” al parintelui poate duce la aparitia unui monstru social, ar trebui sa ni se monteze o camera video pe cap, in pantaloni, sub plapuma sa stie statul ce facem noi ca sa previna orice eventua risc.
      Any society that give up a little liberty, to gain more security, will lose both and deserve neither

      Răspunde
       
  • oh da
    Ianuarie 25, 2016 la ora 14:04

    Dl Guran

    E suparat ca statistica nu corespunde cu pre-conceptiile dumnealui….asa ca e foarte suparat, si cauta legaturi si scuze, care sa-i justifice in continuare propriile perceptii.

    Răspunde
     
  • Smartong
    Ianuarie 23, 2016 la ora 16:09

    Cel mai mare numar de cazuri sunt in Prahova, corect?

    Răspunde
     
  • Valeriu
    Ianuarie 23, 2016 la ora 01:20

    Eu cred ca e foarte simplu, dar toți se prefac ca nu înțeleg.
    Pe de-o parte, protecția copilului nu-și face treaba cum ar trebui, ma refer ca la noi foarte greu se iau copiii din familiile cu probleme. Cu toate ca se știe mult prea bine ca sunt multe familii care efectiv fac copii doar pentru a trai ei pe seama alocațiilor sau a problemelor pe care le au copiii.
    Iar aspectul asta este susținut si de cate o lalaiala lacrimogena prin mass-media cum ca vai, trebuie ajutati, sa le mai dam cate o masa calda, sau nu stiu ce pe acolo, omitand faptul ca problema nu se schimba decat pe moment, ea ramane aceiași, niste parinti, multi din ei care se multumesc cu alocatia copiilor, nu mai au interes sa munceasca, si care vor avea cu ce sa-si întrețină copiii la limita, doar din ce pica si din ce mai ramane din alocatia copiilor, dupa ce se intretin si ei de acolo.
    Iar apropo de cazul cu Norvegia, si de intrebarea, de ce nu ne intereseaza si in tara asemenea cazuri, tocmai de asta nu intereseaza cazurile similare din tara, la modul cum se fac acum, ele doar intretin escrocheriile si nemunca, nu se face mai nimic in interesul real al copiilor.

    Răspunde
     
  • Elena
    Ianuarie 23, 2016 la ora 00:40

    Cred ca intre Dobrogea si Bucuresti diferenta majora mai este si nivelul de educatie si de trai, cred ca in primul aceste aspecte trebuiesc luate in calcul atunci cand incercam sa explicam un asemnenea „fenomen”.

    Răspunde
     
    1. IAD
      Ianuarie 23, 2016 la ora 16:20

      Este mai degrabă cum spune Moise Guran: cât de bine lucrează autoritatea de protecţie a copilului: vezi diferenţe între Covasna şi Harghita, etc!

      Răspunde
       
  • ROBU
    Ianuarie 22, 2016 la ora 23:08

    N’ea Moise vrea sa devina inteleptul natiei.E greu, totusi. El are incredere maxima in sistemul exagerat al norvegienilor si nu i s-a parut agresiune modul in care au fost luati copii din familiile lor. Copiii se tineau de tocul usii sa nu plece si cei din institutiile de protectie care, chipurile, le doresc binele, trageau de ei in modui cel mai barbar, abuzandu-i mai abitir, fizic si psihic. In Norvegia daca dormi in pat cu copilul tau in varsta de cinci ani, o incurci rau !? Exagerari de o parte si alta. In ceea ce priveste Romania, parintii sunt asa cum este si tara. Debusolati, debusolata. In rest vorbim cat de cat frumos si didactic la televizor, pe bani. Plictis nesfarsit.

    Răspunde
     
    1. Nadia
      Ianuarie 23, 2016 la ora 11:41

      Preferati sa negati realitatea abuzurilor asupra copiilor, abuzuri care isi au radacina intr-o mentalitatea care tolereaza bataia si neglijenta.

      Răspunde
       
  • Cosmin
    Ianuarie 22, 2016 la ora 20:28

    Pe la rasarit (est,nord-est,sud-est) intra valul de aer turcesc, rusesc… etc

    Răspunde
     
  • Stelian F
    Ianuarie 22, 2016 la ora 19:44

    Daca discutia, care este foarte binevenita, a plecat de la situatia familiilor romanesti din Norvegia, poate ar fi bine sa vedem si cati copii luati din familiile lor, mor in fiecare an.

    I looked into a NIBR 2005 report documenting that 70 children under the CPS-system, die annually in Norway. The journalist was shaken.

    But today I read a NOVA report on the same grim topic, this one from 2014.

    The situation has gone from bad to worse.

    According to the last report,95 CPS- children die every year in Norway. Thats almost 8 children a month!

    The figures are frightening and sky-high compared with the figures for children who are not under the CPS-control.

    These are numbers we do not want to talk about in Norway.

    Elin P. Gregusson

    Răspunde
     
  • Viorica
    Ianuarie 22, 2016 la ora 19:00

    Dupa anul 1990, am pierdut omenia pe drum. Daca pana atunci, daca ajungeai la o coada cu copilul in brate, imediat ti se facea loc in fata. Daca mergeai la cresa cu doi copii in brate, imediat iti sarea cineva in ajutor. Daca nu aveai un bunic langa tine (repartitia, ce sa-i faci)imediat gaseai unul care se oferea sa te ajute cu ce putea. Si doamne, ce mai iubeau copiii, cum ii invatau sa se joace in fata blocului. Dar, dupa 25 de ani, noi am uitat de ajutorul primit ca sa oferim la randul nostru ajutor, am uitat bucuria de a fi oameni. Nu numai autoritatile si scoala ci fiecare dintre noi trebuie sa ne implicam in educarea copiilor, care nu au nici o vina ca nu au un model in familie pe care sa-l urmeze.

    Răspunde
     
  • adrian
    Ianuarie 22, 2016 la ora 13:38

    mi se pare ca textul Alinei Mungiu-Pippidi de pe Romania Curata si Adevarul „Cantarea Romaniai contra Norvegiei” are niste indicatori si mai relevanti, desi sunteti pe aceeasi linie, adica abandonul scolar, traficul de fiinte umane, etc. Nu cred insa ca veti reusi contra curentului.

    Răspunde
     
  • Dan Deac
    Ianuarie 22, 2016 la ora 13:33

    In tehnicile clasice de manipulare se ia un caz, care in esenta este unic si se combate prin generalizare. In cazul concret Cazul Bodnariu este combatut prin generalizarea romanilor ca fiind violenti cu copiii. Prin urmare la ce concluzie ne duce gandul ca daca romanii su o statistica in care violenta impotriva copiilor este ridicata atunci si in cazul Bodnariu (cumulat si cu mentalitatea pe care o au romanii fata de cultele neoprotestante) sigur e la fel. Pe de alta parte ni se redirectioneaza atentia de la un caz concret la o generalizare, astfel atentia noastra este mult diminuata si diluata. De fapt aici este manipularea, pe care ziaristul Guran o face. In loc sa ne focalizam si sa spunem raspicat avem de-a face cu un abuz al unei institutii dintr-o tara straina asupra unei familii. Poate ca familia trebuie monitorizata in continuare dar nu despartita.

    Răspunde
     
    1. Ionut Arsene
      Ianuarie 22, 2016 la ora 15:57

      Domnule Deac,
      Uciderea in bataie a unui copil pe luna in Romania este o chestiune pentru care un subiect ca cel al copiilor familiei Budnariu este apa de ploaie. Cu ce autoritate morala merg vajnicii nostri politicieni la Oslo sa ceara socoteala, cand in ograda lor au cel putin mii de copii maltratati grav sau ucisi?
      Si ca sa va raspund si pe cazul Budnariu, s-au spus minciuni imense, in special la Antena 3 despre acest caz. Copiii nu sunt dati in adoptie internationala, ci sunt dati unor familii surogat pe perioada definitivarii procesului. Apoi, inainte sa va aruncati in tot felul de interpretari, ar trebui sa luati in considerare cateva fapte. Autoritatile norvegiene nu au dreptul sa publice informatii din acest dosar pentru ca acolo se respecta confidentialitatea si procesele se desfasoara in instanta, nu la Antena 3. Singurii care au dreptul sa dea detalii din dosar sunt chiar parintii, dar care, SURPRIZA, nu au dorit sa publice dosarul. Ei doar spun chestii in presa. Cand au fost intrebati de jurnalisti norvegieni sa publice dosarul, au refuzat. Poate asta ar trebui sa va dea cateva banuieli. Alt fapt, este ca s-a desfasurat o ancheta inainte sa fie decisa luarea copiilor de la parinti. Aceasta actiune este decisa numai in cazurile grave, in care copii sunt in pericol. Si ar trebui sa mai stiti ca parintii sunt pasibili de ani de puscarie. Deci poate ar trebui sa fiti mai rezervat inainte de a va arunca in supozitii fara temei. Iar daca a fost un abuz, se va corecta.

      Răspunde
       
  • Kristina
    Ianuarie 22, 2016 la ora 13:08

    „Detalii socante ale iresponsabilitatii noastre..”???
    De când până când? vesnic ,enervant ,la plural.
    M-am oprit la unul singur cu toate că as fi dorit zece copii.
    Mi -am dat seama ca a fi părinte este o responsabilitate mare in primul rând,si in Romania chiar dacă esti bogat nu iti poti face treaba bine ca părinte pt.că ai o societate nocivă care te concurează zilnic.
    Vocație de părinte sunt puțini care o au .iar azi este un lux
    sa mai fi parinte si responsabil.
    Noi ne-am gândit tot timpul la copil ,si după la dorințele noastre.
    Deci ,dacă nu era cazul cu norvegienii habar nu aveam cum
    stă treaba „in țara noastră „.
    Însă de la asta la o culpă comună e cale lungă ,eu asa cred

    Răspunde
     
    1. IAD
      Ianuarie 23, 2016 la ora 16:30

      Este culpă comună, este felul în care trecem mai departe când cineva îşi urechează copilul pe stradă, lejeritatea cu care îi cârpim pe micuţi când nu se comportă cum vrem noi în momentul respectiv, poate cu 3 minute înainte vroiam altfel. Haştagul cu #‎37lasută‬ ne cam implică pe toţi în vina asta, inclusiv pe cei #‎37lasută‬! NU trebuie să moară copiii în bătaie să considerăm că a fost bătaie… Oricum, sper să nu moară subiectul despre incoştienţa asta la fel de repede ca cel cu inconştinţa celor care au vieţi pe mână (#colectiv)

      Răspunde
       
      1. Kristina
        Ianuarie 24, 2016 la ora 21:22

        @IAD ,totusi ! sa revenim pe PAMANT zona ROMANIA :
        Exista camere de luat vederi cam peste tot in marile orase,si cat priveste smartphon_uri si la tara xista fara numar 🙂
        DECI SE POATE FILMA ORICE FEL DE AGRESIUNE ,NU DOAR ASUPRA COPIILOR.
        sunt abuzuri grave savarsite impotriva animalelor,sunt mii de femei agresate zilnic in tara asta .EXISTA autoritati care pot fi CONTACTATE/ sesizate.Deci „nepasarea”la care vrei dumneata sa ma faci culpabila tot ramane lipsita de fundament.

        seara buna!
        si cateodata,doar cateodata „Bataia ramane ca rupta din RAI ” 🙂

        Răspunde
         
  • zoryn
    Ianuarie 22, 2016 la ora 12:15

    Domnule Guran, pe cand o statistica despre numarul de cazuri raportate+cazuri neraportate+cazuri solutionate+cazuri nesolutionate? De ce nu se face o investigatie despre conducerea numita politic a acestor institutii? Despre activitatea eminamente birocratica si burocratica a asistentilor sociali? Care sunt niste geniali teoreticieni imbuibati doar cu proceduri si legislatie? Intrebarile vin de la un asistent socal care NU isi pratica meseria tocmai pt ca nu are simpatii politice si nici nu vrea sa fie consilier socio-juridic (cam asta sunt asistentii sociali din institutia despre care vorbiti). Mergeti dncolo de intrebari – ce inseamna facultatea de asistenta scala, ce tip de fabrica e, ce afacere era in anii 2000 pe piata protectiei sociale (si cum a fost afectata in timp de economie si politca), doar mergeti dncolo de intrebari si veti descoperi lucruri pe care televiziunile de stiri le vor prezenta ca si cand ele nu ar fi existat niciodata.
    Cat despre ONG-uri… Sa spunem lucrurilor pe nume – daca au vreun interes, partidele le sustin, daca nu, ONG-istii bat din poarta-n poarta pt finantare de subzistenta. Lucrez pt un ONG, am prezentat proiecte socio-educationale, toate necesare si cu adresabilitate punctual, raspunsurile primite au fost niste intrebari – cu ce ajuta partidul ca sa le sustinem? Daca ar fi fost idei SF as fi inteles, dar proiectele respective au fost considerate de catre un senator „proiecte cu caracter de program national”. Romania=TOTUL E DEGEABA.

    Răspunde
     
    1. IAD
      Ianuarie 23, 2016 la ora 16:33

      Aici aţi pus punctul pe I. Eu ştiu un micuţ ong care vroia să ofere cursuri gratuite personalului din căsuţele de copii – cum să se poarte cu copiii traumatizaţi – autoritatea a refuzat.

      Răspunde
       
  • dani mh
    Ianuarie 22, 2016 la ora 11:26

    Va rog sa puneti si harta cu promovabilitatea la ex.de capacitate ori bac.si sa vedeti ca vina apartine min.educatiei pt ca promoveaza politic toti profesorii lipitori de afise.
    Deci unde educatie nu este,nu poti cere nimic.
    Va multumesc!

    Răspunde
     
  • anca
    Ianuarie 22, 2016 la ora 09:47

    Foarte bine ca atacați o asemenea temă. Dar aș vrea, domnule Guran, ca un fost mare fan al dvs., să mă asigur că știți totuși că, de exemplu, familiei Botnariu i s-au luat copiii printr-o decizie administrativă, deși Ambasada a spus că printr-o decizie judecătorească. Și altele asemenea, care cer Dreptate. Se ridică mari semne de întrebare asupra Sistemului lor: dacă mai au în vedere interesul copilului. Ideile lor pot părea generoase, poate chiar au fost îmbrățișate de oameni de buna credință, dar toate politicile, ideologiile, credințele chiar și filozofiile se judecă după Roade. Familia creștină are posibilitatea, are resurse să evolueze, să depășească crize și să dea societății oameni onești și responsabili. Și a dovedit-o din plin, în contexte culturale și istorice diferite. Întrebarea este oare cazul atentatorului Breivik este un accident, sau poate este o „roadă” a acestei inginerii sociale norvegiene pe care o practica Barnevernet. In universitățile din România nu știu să se studieze, ca in Norvegia, cazurile de sinucideri la copiii relocați în familii noi….

    Răspunde
     
  • Hash
    Ianuarie 22, 2016 la ora 04:39

    De cum am văzut harta (dinainte să citesc articolul), mi-am zis că ea reflectă mai degrabă precizia măsurătorii decît mărimea măsurată… Eu sunt din Iași și nu pot comenta prea mult asupra scorului județului Bihor (16) însă cînd am văzut Botoșaniul cu 65, mi-am zis ”WTF!”.

    Răspunde
     
  • tudor
    Ianuarie 22, 2016 la ora 02:25

    Mi-a placut articolul chiar daca nu este inca lumina si cred ca nici Moise nu si-a facut inca o idee la ce se intampla.
    Ce pot spune e ca sunt mult mai multi copii abuzati decat sunt anuntati. De ce? Protectia Copilului nu prea isi face treaba. Noroc ca sunt organizatii sociale care scot in evidenta aceste lucruri. Eu stiu cel putin 4 familii care nu ar merita sa creasca nici un copil si au cel putin 3 dar Proectia copilului nu-i ia deoarece acele familii stau de pe banii alocatiei lor.
    Eu nu as mai arunca vina pe unul sau celalalt ci pur si simplu as gasi solutii. Cum ar fi parintii sau tutorele sa treaca printr-un curs obligatoriu de crestere a copilului in primii ani de viata. Deoarece de multe ori noi ca parinti sau doar turore nu iesim din carapacea trecutului adica cum ne-au crescut ei pe noi. Daca am avut parinti violenti si noi devenim la un moment dat cand dam de stres. Daca s-au purtat frumos vom copia aceleasi exemple dar fiind nu semanam deloc unii cu ceilalti s-ar putea sa nu stim de ce dam gres.
    Abuzul copiilor e mare si in alte tari … singurul lucru e ca acolo daca vecinul nu afla nimeni nu merge sa te reclame. Daca afla vecinul a doua zi ai sanse sa ramai fara copii.

    Romania va continua cu aceasta problema majora pana cand tinerilor nu sunt invatati ce inseamna o familie normala si pe ce se bazeaza. Cluburile in exces, bautura, aventurile in exces si alte combinatii nu duc la o familie unita ci de multe ori duc doar la o placere de a fii cu cineva.

    Răspunde
     
  • Alice
    Ianuarie 22, 2016 la ora 01:59

    Totusi sper sa nu se cada in extrema exemplului vestic, lucrurile nu sunt asa binevoitoare precum par… : http://www.tnp.no/norway/panorama/2704-an-unfinished-debate-on-barnevernet

    Răspunde
     
  • Ana
    Ianuarie 21, 2016 la ora 23:16

    Cazul Barnevernet sau nu, realitatea e trista! Cauzele sunt multiple. Lipsa educatiei as spune ca e pe primul loc ceea ce ma face sa cred ca viitorul e si mai sumbru. Protectia copilului, ca toate institutiile din tara noastra, isi face treaba doar la suprafata, cat poate sau cat are chef, de la un judet la altul, de la un angajat la altul. Nu cred ca exista nici sprijinul necesar sa se ia masuri corespunzatoare ca sa reducem fenomenul. Saracia, alcoolismul, sunt mana in mana cu lipsa educatiei.

    Răspunde
     
  • Adrian
    Ianuarie 21, 2016 la ora 22:53

    Unde dai si unde iese cucuiul la ziaristii astia?!Dumneata vrei sa fii Barnevernet Moise Guran?I-al si pe CTP in echipa si s-ar putea sa-ti iasa…Ma intreb daca iti lua dumitale copiii cate statistici mai faceai…Nu-mi vine sa cred cum ai pierdut esenta problemei si dumneata,care esti un moderat,ca de la CTP n-aveam nici o nadejde,omu’
    traieste in lumea lui…

    Răspunde
     
  • Dan
    Ianuarie 21, 2016 la ora 21:51

    Nu mai acuzati Protectia Copilului degeaba. Orice situatie statistica se face pe baza plingerilor facute. Problema e „Oare cite cazuri mai exista si nu au fost semnalate nici la Politie,Protectia Copilului sau Telefonul Copilului”

    Răspunde
     
    1. Dana Rodela
      Ianuarie 22, 2016 la ora 03:47

      Daca s-ar plati ptr turnare cum se face in Norvegia s-ar turna si la noi unu pe altul!! In rest nu confundati situatia Barnevernetului care ia copiii cu japca, fara transparenta ba te mai si ameninta ca daca mergi la media nu-ti mai vezi copiii!!! Vrei sa te aperi iti dau ei un avocat, de fapt o lista ca sa poti sa alegi!!! E prea mult de spus, ce nu inteleg eu este de ce vor tocmai acuma cand se duce o lupta ptr reintregirea unei familii sa vina cu asemenea statistici. Care-i scopul?

      Răspunde
       
    2. Hash
      Ianuarie 22, 2016 la ora 04:50

      Greșiti: tocmai pentru că cei de la Protecția Copilului nu-și fac eficient treaba (nu sunt specialist, iau în considerare totuși că e posibil ca nici cadrul legal să nu-i ajute prea mult) mulți se abțin de la a formula plîngeri căci, nu-i așa, oricum nu ajută cu nimic.

      Răspunde
       
  • catalin
    Ianuarie 21, 2016 la ora 21:45

    Domnule Moise Guran, sunt total dezamăgit de atitudinea ta manipulatoare în ce privește abuzul asupra copiilor în România și cazul Botnariu, despre care nici nu te obosești să înțelegi că este un ABUZ al unei instituții particulare, Bernavernet, sau multe alte cazuri din Norvegia.
    Motive precum: pâinea este tăiată in felii prea subțiri, ai spălat rufele cu prea mult săpun, etc, nu sunt întemeiate să poți lua copiii dintr-o familie.
    Trebuie făcută clar diferența între abuz și trafic cu copii.
    Știați că în Norvegia rata sinuciderilor între copiii „salvați” de Bernavernet este de 8 ori mai mare decât în rândul celor care au crescut în familiile lor?

    Răspunde
     
    1. Sabotor
      Ianuarie 22, 2016 la ora 11:03

      Barnevernet e institutie publica, nu particulara.

      Si stiati ca in Norvegia, procentul copiilor dati sa fie crescuti de alte familii e mai mic decat in Romania, in conditiile in care in Romania protectia copilului nu e in stare sa protejeze eficient copiii?

      Mai terminati dom’le cu tampitii de Bodnariu. Ei au recunoscut ca-si mai altoiau copiii, intr-o tara in care o palma data copilului te trimite dupa gratii. Barnevernet doar a aplicat legile tarii lor, legi pe care noi n-avem dreptul sa le comentam, ca suntem romani, nu norvegieni.

      Răspunde
       
  • Dan Danet
    Ianuarie 21, 2016 la ora 21:38

    Este un cumul de cauze respectiv nivelul de educatie, nivelul de trai si faptul ca institutiile care ar trebui sa faca ceva in acest sens nu misca nimic sau foarte putin.
    Vreau sa pun in discutie inca o situatie care sa demonstreze ca Ramona are dreptate,ca afirmatiile sale sunt pertinente si pline de un adevar dureros ,platim niste oameni care sa aiba grija de semenii nostrii defavorizati si ce fac? nimic.Poti face o analiza cati copii iau bani de la primarii pentru sustinerea studiilor deoarece parintii lor au declarat ca nu au nici-un venit(nici macar alocatia pentru copii) si nici pamant sau un alt bun in proprietate cu care sa se sustina si care in realitate fac agricultura la solare si au castiguri frumusele (proprietatile sunt integral pe numele parintilor lor respectiv bunicii copiilor).In schimb in aceeasi clasa de liceu sunt alti copii ai caror parinti nu au seviciu ,nici macar ajutor de somaj dar care stau la oras(este vorba despre Corabia)si primesc alocatiile pentru copii care sunt considerate venituri si astfel copii nu primesc acei „bani pentru scoala”.Si ii vezi pe „sarmanii” fara venituri in ce case stau iar dupa ce implinesc 18 ani, vin cu masini care mai de care mai fitoasa la scoala in timp ceilalti numai ei stiu cum supravietuiesc.
    Deci unde este acea ancheta sociala care institutiile statului ar fi trebuit sa o faca inainte de accepta acel dosar ?Nu exista decat pe hartie.

    Răspunde
     
  • Ina
    Ianuarie 21, 2016 la ora 21:32

    Problema nu e că angajații din Direcțiile de Protecție n-ar avea curaj să scoată copiii din familiile abuzatoare. Problema e că sistemul de protecție funcționează prost, încă sînt instituții de ocrotire pe modelul vechilor orfelinate, ceva mai igienizate, în care încă se petrec abuzuri asupra copiilor; în sistemul asistenților maternali au fost cazuri de asistenți care au abuzat la rîndul lor copiii. Angajații din DJPC își pun întrebarea, cînd constată că un copil nu e bine tratat: „să-l las să-l chinuie părinții sau să-l trimit să-l chinuie străinii?” De aici pleacă totul.

    Răspunde
     
  • IuIian Pavel
    Ianuarie 21, 2016 la ora 21:14

    Probabil ca numarul mare de raportari al abuzurilor este si o consecinta a activitatii celor de la Protectia Copilului din Constanta.

    Răspunde
     
  • IuIian Pavel
    Ianuarie 21, 2016 la ora 21:13

    Nu sunt de acord cu ceea ce a scris Radu despre constanteni. Eu sunt din Constanta si datorita faptului ca am adoptat un copil cunosc destul de bine oamenii din sistem in Constanta. Mai rar am gasit un exemplu de profesionalism si dedicatie la functionari publici asa cum am intalnit la Constanta. Dealtfel cred ca aici, la Constanta, este cea mai mare rata a adoptiilor si cel mai mare numar de familii dispuse sa faca acest pas care nu este usor. Una peste alta a fost o experienta de viata extraordinara si le multumesc celor de la Protectia Copilului pentru comportamentul si ajutorul lor.

    Răspunde
     
  • OCHI LUCIZI
    Ianuarie 21, 2016 la ora 21:10

    ,,Fii lumina, fii zbor – iar daca nu esti inca, atunci nimic din ce este pe pamant nu-ti scuza infrangerea.,,

    Răspunde
     
  • Sergiu Neamt
    Ianuarie 21, 2016 la ora 20:39

    O situatie corecta din punct de vedere statistic s-ar fi putut obtine doar in situatia in care serviciul de asistenta sociala ar fi fost o institutie care si-ar fi facut treaba corect. Adica ar fi fost prezenta in viata cotidiana, ar fi urmarit aparitia abuzurilor chiar de la inceput, ar fi umblat pe la scoli sa solicite sprijin din partea cadrelor didactice, copiii prescolari ar fi fost in atentia acestor asitenti si i-ar fi vizitat regulat pentru a vedea cu ochii lor situatia pe teren. Acest lucru implica evident o armata de oameni, serviciul sa functioneze militareste si atunci raportarile ar fi fost de luat in seama.

    Răspunde
     
  • tudor
    Ianuarie 21, 2016 la ora 20:38

    „Trebuie să declarăm război Norvegiei…”
    Trebuie sa inlocuim „Reductio ad Hitlerum” cu „Reductio ad Norway” ca Barnevernet e greu de pronuntat.
    In Norvegia problema prinicpala nu e abuzul in sine al autoritatii ci faptul ca nu ai in mod practic cale de atac. Altfel spus faptul ca reusesste sa salveze 9 copii insa il distruge pe al zecelea nu inseamna ca procectia copilului „la ei” face o treaba buna asu mai buna decat la noi unde din 10 copii doar unul este salvat.
    Gata cu Norvegia…

    Răspunde
     
  • Raduko
    Ianuarie 21, 2016 la ora 20:36

    Buna Moise,

    sunt mult mai multi copii abuzati, dar acestia nu apar in nici o statistica. Este suficient sa cutreierati satele, orasele si cartierele sarace si sa vedeti starea jalnica in care se zbat acele comunitati: acolo nu intra nici pasarea cerului, daramite functionarul comod de la protecta copilului. Din aceasta cauza statisticile prezentate nu au nici o relevanta. Pentru a schimba in bine aceasta situatie, trebuiesc luate caz cu caz aceste comunitati. ONG-urile, presa si cei care cunosc astfel de cazuri trebuie sa faca un pas inainte si sa inceapa sa demaste cazurile de abuz. Urmatorul pas: se pune presiune publica asupra celor de la protectia copilului pina la rezolvarea fiecarui caz. Nu cu breacking news, iar dupa o saptaman ne plictisim si cautam alt subiect fierbinte. Cu expunerea pe care o are emisiunea ta, poate ar trebui sa faci chiar tu primul pas si saptamanal sa prezinti si sa urmaresti un caz concret. Desigur ar mai fi de mentionat ca perseverenta nu prea ne caracterizeaza, asa ca sansele sunt reduse

    Răspunde
     
  • Cristian
    Ianuarie 21, 2016 la ora 20:15

    Nu ar trebui oare ca primul lucru pe care il facem sa fie sa incercam sa schimbam mentalitatea romanilor? Sa dispara zicalele de genul : Bataia e rupta din rai ?, Unde da mama creste? Etc.

    Răspunde
     
  • radu
    Ianuarie 21, 2016 la ora 20:01

    Constantenii sunt in general mai rai si isi fac plangeri unii altora. Adica daca un vecin te aude noaptea batundati copilul fi sigur ca suna la politie si nu zice lasa-l dom’le sa il educe.

    Răspunde
     
  • Dorin Ciobica
    Ianuarie 21, 2016 la ora 19:45

    Trebuie să declarăm război Norvegiei, legea lor privind protecţia copilului e din 1902 – este inadmisibil să n-aibă şi paragraful „eu te-am făcut, eu te omor”.

    Răspunde
     
    1. Alice
      Ianuarie 22, 2016 la ora 02:01

      Pai lasa ca la ei e legea : mama te-a facut, statul te ia…tu te omori!

      Răspunde
       
  • Dan
    Ianuarie 21, 2016 la ora 19:35

    Numai o natie de 2 bani care sa remarcat in istorie doar prin disponibilatea de a fi curva, ar putea inventa o zicala ca „unde da mama/tata creste”

    Răspunde
     
    1. Dana Rodela
      Ianuarie 22, 2016 la ora 03:53

      Faci parte cumva din acea natie?

      Răspunde
       
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase