BIZIDAY: MARȚI, 19 ianuarie 2016

  • Fiscul se interesează ce studii au patronii din România, ce bani deţin în conturile din străinătate, dacă au datorii şi cine îi poate recomanda că sunt oneşti. Aşa vor inspectorii fiscali să prevină evaziunea fiscală. Toate aceste întrebări sunt trecute într-un formular pe care patronii trebuie să-l completeze dacă vor să obţină deduceri de la stat. Oamenii de afaceri reclamă însă că inspectorii fiscali cer o grămadă de documente într-un timp scurt şi că sunt priviţi din start drept evazionişti.
  • Încă o amendă pentru facturarea în avans a consumului de energie sau de gaze. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a dat o amendă de 500 de mii de lei furnizorului de energie CEZ pentru această practică. Anul trecut, ANRE a sancţionat şi compania de gaze GDF Suez pentru aceleaşi probleme.
  • De câțiva ani buni, firma privată de transport feroviar Softrans face curse între Craiova, București și Brașov. E drept, folosește trenuri fabricate de Softronic, companie cu care se află în același grup. Acum, compania ar vrea să se extindă, numai că de data aceasta a luat în calcul o rută externă. Care este aceasta?
stiri verificate

Comentarii prin facebook

18 răspunsuri la BIZIDAY: MARȚI, 19 ianuarie 2016

  • Razvan
    Martie 25, 2016 la ora 00:53

    daca nu imi da codul tva trebuie sa anulez lucrarea si sa ma apuc de sapat in gradina

    Răspunde
     
  • Razvan
    Martie 25, 2016 la ora 00:47

    am uitat sa mentionez ca eu deja am inceput activitatea cu o alta firma de constructii din italia care a ridicat un imobil, iar eu sa o fac la cheie + ca am primit un avans de 10000 lei + ca am contract cu arabesque de unde cumpar materiale

    am 4 angajati, sunt student, am terminat si o postliceiala de asisten medical, nu am avut niciodata vro problema cu cei de la finante sau cu politia, sunt curat lacrima, si tot sunt in high risc

    Răspunde
     
  • Razvan
    Martie 25, 2016 la ora 00:43

    mi-am infiintat si eu o societate in luna februarie 2016 domeniu de activitate constructii
    am depus toate documentele, nu am mai avut niciodata o firma, iar la o saptamana dupa ce am depus toate documentele am primit o invitatie de la anaf sa lamuresc niste lucruri, sa ma prezint cu contracte si cu documente care sa justifice veniturile mele din urma cu 12 luni (4800 lei atat am avut pe anu 2015), am fost la finante m-au tinut 40 de minute acolo si la urma au zis ca o sa trimita un inspector sa verifice. atat, nu mi-a zis il da nu il da sa stiu si eu

    mentionez ca am sediu inchiriat la vro 100 de km de unde locuiesc eu (acolo era mai iesftin) as vrea sa stiu o sa ma sune vrun inspector ? ca sa ma duc la sediu sa ma gaseasca acolo, ca nu am timp sa stau 8 ore pe zi la sediu doar de dragu de al primi pe inspectoru de la finante

    Răspunde
     
  • Denis
    Ianuarie 21, 2016 la ora 01:13

    Biziday, în curând o sa va pierdeți un abonat la emisiunile voastre dacă nu rezolvați odată cu streaming-ul online. Înregistrările pe digi24 se „vad” la fel ca toate celelalte videoclipuri de acolo… Iar pe site-ul vostru este ora 1 și emisiunea de pe 20 încă nu este postata. În schimb vrem sa interzicem înregistrările puse pe Youtube care erau postate imediat pentru ca deh… Vrem trafic. Calitate ca la România.

    Răspunde
     
  • alex
    Ianuarie 20, 2016 la ora 22:56

    Moise, de ce nu ai spus pe fata, ca firma TEAMNET, firma lui Sebastian Ghita, este cea care a facut bomba de soft a lui CNAS?

    Răspunde
     
  • faceroll
    Ianuarie 20, 2016 la ora 18:57

    Si daca te duci la ambasada SUA sa ceri viza esti considerat posibil emigrant (art.1), asa ca nu va mai plangeti evazionistilor. Scoateti banii din conturi drept dividende si apoi dati firma pe minus ca aveti de platit furnizori.

    Răspunde
     
  • Mihai_
    Ianuarie 20, 2016 la ora 15:13

    D-le Guran, propovaduiti o utopie cand vine vorba de criterii (birocratice) de performanta pentru profesori.

    Cu toate ca nu il simpatizez pe domnul Marius Nistor, in aceasta situatie ii dau dreptate. Cum il compari pe un profesor de matematica de la scoala de cartier cu un profesor de la o scoala „cu cerere”?

    O solutie este cea promovata de d. Vlaston: o aplicatie informatica de tip test grila prin care fiecare elev afla daca si-a insusit notiunile de baza si in functie de asta profesorul respectiv sa fie platit. Problema cu sistemele birocratice este ca tot timpul se vor gasi cai de fraudare (credeti ca nu se mai copie la bacalaureat de cand se folosesc camere de luat vederi?)

    A doua solutie (cred, realizabila) ar fi sa privim scolile ca niste firme care presteaza servicii. Ar trebui numai sa se aplice articolul de lege din LEN actuala, care spune ca banul urmeaza elevul. In acesta situatie, scolile care au cerere ar urma sa primeasca spatiile scolilor care nu cerere ( sunt si astazi situatii in care 2 scoli administreaza acelasi spatiu!)

    De ce nu se gandeste nimeni sa ii intrebe si pe parinti daca sunt multumiti de scoala? Chiar credeti ca birocratilor din minister le pasa mai mult de copii decat noua, parintilor?

    PS: Solutia domnului Vlaston, poate fi aplicata in continuare. Ce ar fi daca ministerul ar crea niste aplicatii pe site-ul ministerului si sa ii incurajeze pe parinti sa isi testeze copiii daca si-au insusit notiunile de baza?

    Răspunde
     
  • Cerasela
    Ianuarie 20, 2016 la ora 13:16

    Se pare că principiul ”bunei-credințe” ca fundament al dreptului civil nu mai are nicio relevanță la noi. Și dacă nu ”la noi”, poate ”la ei”… Pentru că, în jurisprudența Curții de Justiție Europene referitoare la dreptul de deducere al TVA (cauza Bonik – C285/11, afacerea C-18/13, Maks Pen EOOD, cauza Halifax etc), Curtea precizează că acordarea dreptului de deducere este un principiu fundamental al sistemului european de TVA, care nu poate fi limitat, decât în stricte condiții. De asemenea, Curtea stabilește că limitarea acestui drept de către autoritățile statelor membre se poate face numai în condițiile în care organele fiscale pot proba faptul că respectivul contribuabil a luat parte la un mecanism fraudulos, ”ca expresie a principiului că buna-credinţă se prezumă”. Prin urmare, limitarea apriori a dreptului de deducere a TVA înainte de a proba existența unui mecanism fraudulos încalcă principiile de drept fiscal european și național. De aceea, ”băieții deștepți” importați de Fisc de pe la servicii, vor aduce, prin activitatea lor ”satisfăcătoare”, un val sufocant de procese în fața CJE cu prognozabile consecințe pecuniare pentru statul român. Ce ziceți?

    În ceea ce privește situația similar ”satisfăcătoare” a Curții de Conturi a României, v-aș propune un mic studiu privind avalanșa de abuzuri ale inspectorilor acestei instituții sesizate instanțelor de judecată interne și internaționale. Și asta pentru a ajuta la mediatizare…

    Răspunde
     
  • Cosmin Moise
    Ianuarie 20, 2016 la ora 12:11

    Sa te vad ce faci, Moise, cand, daca vrei sa-ti schimbi sediul firmei sau asociatul, trebuie sa depui D088 si te suspenda coana Leana de la fisc ca i s-a parut ei ca studiile tale de drept nu au de-a face cu obiectul de activitate al firmei! Bineinteles ca nu-ti va comunica asta! Nu punctaj, nu criterii, nu nimic ce poti contesta! Pur si simplu te suspenda de la TVA! Ce vei face pana refaci dosarul, pana nu stiu ce?Poate pana ii vei da in judecata (ha-ha)? Vei factura cu TVA, nu-ti vei deduce TVA-ul de la facturile intrate si. mai mult, patenerii tai nu vor putea deduce TVA-ul din facturile tale! Misto, nu? Ce-ti vor transmite, mai mult sau mai putin voalat, partenerii tai de la Digi? Mai esti satisfacut de activitatea fiscului?

    Răspunde
     
  • mirela
    Ianuarie 20, 2016 la ora 09:40

    Referitor la comentariile facute in legatura cu inregistarea contribuabilor la Tva, ai spus numai prostii, fara suparare.
    In primul rand daca ai ajuns la CA de 220000, esti obligat sa te inregistrezi ca si platitor de tva si obtii foarte usor acel certificat. Partea urata incepe de abia dupa obtinerea acelui certificat, Depunerea renumitului D088, te dezcalifica si ramai bun de plata pana se razgandeste ANAF-ul. Sa explic: …iti emite cod de TVA, dupa depunerea d088 te trece la inactivi,(asa vot muschii lor) in urma acestor miscari, agentul economic este obligat sa colecteze TVA, fara drept de deducere la client si ca toate sa fie mult mai bine structurate nu ai voie sa deduci nici TVA-ul pentru achizitiile facute,….deci ramai sa dai tot TVA-ul colectat la stat. Clientii tai de asemenea nu-si deduc tva-ul de la tine si platesc tva mult mai mult,….si uite asa se umfla sacul fara fund al statului care este o gaura neagra….nu se vede nimic din cea ce noi adunam si le dam lor. Frumos…nu? scuze daca am facut greseli, ma grabesc sa calculez tva de dat la stat…

    Răspunde
     
    1. Kristina
      Ianuarie 20, 2016 la ora 11:07

      Asa este .
      din păcate nici un expert contabil nu va veni cu informatii utile pt.firma ta.Practic habar nu ai in ce te bagi .Când zici ca esti in linie dreaptă tocmai atunci vezi ditamai prăpastia la picioarele tale.Cand un contabil vine si iti RECALCULEAZA dupa 6 luni Declarația 100 „cu scuze”de genul s-a gresit si mai aveați de dat in plus ATÂT!
      ce faci? Că dk sa-i ia nu stiu nici regula de 3 simple?!
      nu d-na MIRELA
      ei asta stiu si pt.atât sunt plătiți :SĂ IA PIELEA DE PE NOI.
      Bunicul meu avea o vorbă :”Calul care trage ia bice”

      O zi bună,

      Răspunde
       
    2. Cosmin Moise
      Ianuarie 20, 2016 la ora 11:43

      Exact asa se intampla! mai mult, daca esti respins nu ti se spune si DE CE! Esti obligat sa refaci tot dosarul, toate scanarile (apropo, nu este un formular pe hartie ci este un PDF „inteligent”) toate fisierele! daca doresti sa devii platitor de TVA la infiintare, ti se cer contracte?!!cu furnizorii si clientii?! chiar si contracte de munca! Stai bre, ca de abia m-am infiintat! Cine dracu face contracte cu un NEplatitor de TVA??? Ei, asa se protejeaza firmele stabilor impotriva eventualei concurente!

      Răspunde
       
      1. Cosmin Moise
        Ianuarie 20, 2016 la ora 11:48

        Conform celor spuse mai sus este clar o TEAPA A STATULUI! Asa cum numai un guvern PSD-Ponta putea sa o arda micilor intreprinzatori!

        Răspunde
         
    3. mirela
      Ianuarie 20, 2016 la ora 13:35

      ,, esti obligat sa te inregistrezi ca si platitor de tva si obtii foarte usor acel certificat ” – ai cam spus si tu o prostie . in ultima perioada ca sa intri in clubul platitorilor de TVA te cam trec … toate cele . pe langa gramada de acte pe care trebuie sa o pregatesti , chestionare cu intrebari mai mult sau mai putin tampite , mai esti chemat si la INTERVIU .

      Răspunde
       
      1. mirela
        Ianuarie 20, 2016 la ora 21:09

        sa sti ca nu am spus nici o prostie, daca atingi CA de 220000 lei, esti obligat sa te inregistrezi ca platitor de TVA, obtii si certificatul si codul,…in schimb anaf-ul a doua zite trece la inactivi si asta inseaman sa colectezi TVA la vanzare si nu ai dreptul la deducerea TVA-ului la achizitii. Mai mult de atat nici clientii tai nu au voie sa deduca TVA-ul de pe facturlie pe care le-ai emis. In consecinta,strangi bani pentru stat.In cea ce priveste gramada de acte, care trebuie sa le pregatesti este alta poveste si se numeste dec 088.

        Răspunde
         
  • Paul
    Ianuarie 20, 2016 la ora 01:52

    Nu stiu ce se supara lumea de declaratiile banesti. Uita-te la America: toata lumea este obligata sa declare toti banii care ii au si unde ai au – fara nicio exceptie. Canada cere sa se declare si proprietatile care le ai in strainatate. Cred ca acest lucru ar fi bun si in Romania. Canada Revenue aplica taxe pe proprietatile aflate in strainatate si cu valoare peste 100KCAD.

    Contributiile la pensii in Canada sunt limitate prin lege. Doua persoane pot plati chiria pe un apartament cu doua camera si cam atat.

    Legat de imprumuturile ipotecare – bancile nu cer bani in America de Nord. De credit se ocupa o institutie centralizat numita credit Canada si ceva similar in America. Daca bancile in Romania cer bani este pentru ca nu exista institutia de credit romaneasca ori nu isi face treaba.

    Legat de reforma invatamantului, v-am mai spus: Guvernul Ciolos este impotent. Nu o sa vedem de la ei nimic altceva decat batut apa in piua. Macar transparenta de am video functionand si votul din strainatate. In rest nu mai ridic pretentii. Este prea mult pentru ei.

    Răspunde
     
    1. Cosmin Moise
      Ianuarie 20, 2016 la ora 11:45

      Nu e vorba de declaratii banesti ci de un maldar de documente CA SA POTI DEVENI PLATITOR DE TVA! De abia dupa aia platesti TVA!

      Răspunde
       
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase