afișări

Cercul vicios al muncii la negru

de Simona Popa

Am văzut că, pe bună dreptate, s-a comentat mult exemplul Angliei şi al PFA-urilor de acolo la articolele lui Moise din zilele precedente. Nu vreau decât să fac câteva precizări, ca să ştie toată lumea despre ce sistem vorbim, dincolo de diferenţele dintre sistemele de asigurări sociale, de sănătate şi de pensii.

În Marea Britanie se numeşte „self employed sole trader” şi este acelaşi lucru ca persoana autorizată din România. Cu alte cuvinte, lucrezi pe cont propriu, declari cheltuielile pe care le ai ca independent şi, an de an, în luna aprilie, guvernul britanic îţi returnează, fie o parte din taxele plătite, fie suma întreagă, în cazul în care nu ai făcut mai mult de zece mii de lire anul trecut (venitul neimpozabil este stabilit anual de guvern. Pentru anul fiscal 2014/2015 a fost de zece mii de lire).

Apoi, cheltuielile pe care le ai ca self employed sunt decontate în funcţie de natura lor. Spre exemplu, dacă te ocupi cu făcutul curăţeniei şi îţi cumperi un aspirator plus produse pentru spălat podele, chiar şi o uniformă, toate acestea vor fi decontate de stat. Trebuie doar să le declari. Sunt lucruri fără de care nu poţi să munceşti. Până şi angajarea unui contabil poate fi dedusă în Marea Britanie, inclusiv plata unui anunţ publicitar în ziar. Inclusiv 40 la sută din valoarea unei maşini poate fi decontată dacă este vorba despre un o dubiţă folosită de cei care lucrează în construcţii, de exemplu.

Până aici sună bine, nu-i aşa? Ok. Acum hai să vedem, mai departe, cum funcţionează sistemul…

Statul britanic mizează pe corectitudinea oamenilor şi declaraţiile nu trebuie dovedite. Deci la final de exerciţiu fiscal te duci şi faci declaraţia, iar din taxele pe care le-ai plătit într-un an, Fiscul îţi dă înapoi cheltuielile deductibile în două săptămâni de la momentul declaraţiei.

La declararea cheltuielilor nu te duci cu mormanul de chitanţe la Fisc, decât dacă Fiscului i se pare că l-ai păcălit şi ţi le cere el. Oricum, orice persoană care lucrează pe cont propriu în Anglia trebuie să păstreze chitanţele timp de cinci ani. Dacă în acest interval de timp declari o cheltuială pentru care ţi s-au returnat banii, dar nu poţi să o dovedeşti că ai pierdut chitanţa, nu e bine deloc.

În Marea Britanie, impozitul pe profit este de 20 la sută, faţă de 16 la sută în România. În Marea Britanie, venitul e impozitat tot cu 20 la sută, cât timp nu depăşeşte 31 de mii de lire pe an. Peste această sumă, venitul este impozitat cu 40 la sută. Chiar şi aşa, britanicii, fie self employed sau angajaţi ai unui firme, îl declară integral. În semn de respect, la final de an fiscal, statul le spune ce a făcut cu banii lor.

Uitaţi-vă pe poza asta…
received_1216495881712468
Dintr-un venit de 31 de mii de lire, statului i-au revenit anul trecut doar 3800 de lire. Cea mai mare parte s-a dus către sistemul britanic de „bunăstare” adică fondul de unde plătesc ei ajutoarele sociale. Urmează sănătatea, sistemul de pensii, educaţia şi apărarea. Guvernul Majestăţii Sale informează fiecare contribuabil în parte inclusiv cât din venitul său a fost cheltuit pentru iluminatul public, sau cât a cotizat la bugetul Uniunii Europene.

Totul este atât de civilizat încât te apucă şi nervii tăi de român. Dar haideţi să nu uităm pe ce se bazează totul – pe conştiinţa şi educaţia civică a fiecărui cetăţean, ca şi pe duritatea şi fermitatea legislaţiei în caz de fraudă fiscală.

Discuţiile de la noi despre munca la negru şi despre de ce, când îţi plăteşti taxele, eşti corect întâi faţă de tine şi apoi faţă de statul de la care ai pretenţii, ocolesc mentalitatea noastră. De cele mai multe ori, în România, angajatul şi patronul sunt complici împotriva statului.

Sunt cel puţin 1,5 milioane de români care muncesc fără forme legale în România. Dacă toţi aceştia ar apărea ca fiind plătiţi doar cu minimul pe economie, înseamnă că statul ar urma să încaseze nu mai puţin de 363 de milioane de lei lunar doar din taxele plătite de patron. S-ar adăuga alte 260 de milioane din partea salariaţilor.

Ne place să vorbim de englezi, dar atâta timp cât oamenii refuză să intre în legalitate, şansele ca România să prindă din urmă civilizaţia britanică scad considerabil. Cât de corect e să ceri performanţă din partea unui stat cât timp tu, parte a ţării pe care statul o administrează, îl furi pe la spate? De fapt, te furi pe tine însuţi şi, cel mai probabil, o să înţelegi efectele acestui furt ajuns la vârsta pensionării, atunci când pensia ta va fi derizorie. Nu, nu spune că tu nu vrei pensie! Acum ai 20-30 de ani, poate câştigi bine, dar, dacă peste 20 de ani nu vei mai câştiga la fel, cui o să-i mai spui că n-ai vrut pensie?

Și, oricum, în sistemul nostru, ceea ce plătim noi acum sunt pensiile părinţilor noştri, iar pensiile noastre le vor plăti copiii noştri, cei de care ne batem acum joc cu sinistrele experimente din educaţie, cei pe care chiar noi îi învăţăm cum să se descurce furând statul, sau furându-şi singuri căciula. Pe a lor şi pe a unei ţări condamnate la înapoiere şi la o prea sfântă nemulţumire.