BIZIDAY: JOI, 17 decembrie 2015

  • Trei mii microbuze, autoutilitare şi taxiuri au blocat astăzi centrul Capitalei în speranţa că cineva le va auzi problemele legate de scumpirea asigurărilor, plus supracciza care rămâne în vigoare până în 2017. Marii transportatori alimentează deja din afara României, dar asigurarea sunt obligaţi să o încheie aici. Şi, potrivit acestora, poliţele sunt de trei ori mai scumpe.
  • Noul Cod Fiscal, care intră în vigoare la 1 ianuarie are oarece surprize și pentru românii din străinătate. Nu pentru toți, e adevărat. Pe scurt, statul român vrea să se asigure că toți românii plătesc contribuția pentru asigurările de sănătate. Cei care au plecat în străinătate, dar au domiciliul în România, vor plăti CAS-ul, chiar dacă oficial, nu au niciun venit. Suma o să fie calcultată în funcție de salariul minim pe economie.
  • Şefi de instituţii publice numiţi la comandă, contracte cu dedicaţie şi şantaj la nivel înalt. Aşa descriu procurorii activitatea preşedintelelui PSD Satu Mare, Mircea Govor. Anchetatorii susţin că Mircea Govor ar fi făcut intervenţii până la nivel de ministru. Liderul PSD, Liviu Dragnea a fost chemat să dea explicaţii în dosarul subalternului său din partid. În acelaşi dosar este pus sub acuzare şi vicepreşedintele PSD, Andrei Dolineanschi.
stiri verificate

Comentarii prin facebook

6 răspunsuri la BIZIDAY: JOI, 17 decembrie 2015

  • Titi
    Ianuarie 29, 2016 la ora 02:06

    MOISE ești numărul UNU în ROMÂNIA!

    Răspunde
     
  • UnOarecareva
    Decembrie 31, 2015 la ora 09:20

    parca cu multzi ani in urma aveam un google exact expresion ce poate o fi arhivat pe undeva: „”probabil ca pe germani i-au tolerat sa folosesca roata pe care poate k ei o gasisera primii prin cercetatorii shtiintzifici lor ce au studiat interiorul unor piramide PENTRU CA ei au avut acea super datorie de dupa primul razboi mondial. Poate k prinsesera mai multzi de veste dar or fi fost gen conspiratzionishti precum au advertising masonii doar k FARA advertising care sustzineau k nu e lumea „”pregatita”” ..a existat un Mosh Ion Roata daca n-o fi fost degeaba””

    Răspunde
     
  • radu
    Decembrie 19, 2015 la ora 12:51

    Mii de scuze,m-am sclerozat și am uitat să vă urez întregii echipe la mulți ani,sănătate și la episoade cât mai bune pe viitor.O fac acum și sper să ne „vedem„ cu bine și la anul ce vine.Hai noroc.

    Răspunde
     
  • Stelian F
    Decembrie 19, 2015 la ora 12:37

    Cresterea pretului produselor importate ca urmare a cresterii cursului valutar nu se va vedea numai in preturile produselor finite importate, dar si in pretul produselor romanesti caci cea mai mare majoritate a lor includ materii prime sau produse din import. Se vede ca nu prea ati avut de-a face practic cu productia…

    Răspunde
     
    1. radu
      Decembrie 19, 2015 la ora 12:59

      Stelian F, tocmai că PARȚIAL imporți materii prime sau piese din import nu e chiar o mare tragedie în prețul final,unde mai pui că se compensează cu mâna de lucru Foarte ieftină din România.Apoi asta poate fi și un stimulent pt. firmă să caute importuri mai ieftine sau colaborări interne mai ieftine,etc. ,adică să se agite permanent pt. a face față concurenței,nu să doarmă pe coadă,ăsta-i capitalismul.

      Răspunde
       
      1. Stelian F
        Decembrie 19, 2015 la ora 23:46

        radu, n-am spus ca este o mare tragedie, n-am spus nici cel putin ca este o tragedie, am spus ca Moise nu are dreptate cand spune ca produsele interne nu vor creste daca euro se va aprecia. Nu e o tragedie sa creasca preturile, intr-o anumita masura este benefic.
        Dar nu toti patronii sunt prosti si lenesi. Prostia si lenea nu aduce profit. Cei mai multi au cautat deja cei mai ieftini importatori la calitatea pe care o doresc. Colaborari interne cu ceea ce nu se produce in Romania nu pot face. Salariile mici sunt pentru necalificati, nu toti angajatii unei companii pot fi necalificati.
        Angajatii dorm mult mai mult pe coada decat patronii. Va spun asta din pozitia de (fost) patron si din pozitia de angajat. Nu exista comparatie la „dormitul pe coada”.
        Sper ca vorbiti din experienta propie de patron care doarme pe coada, altfel gestul de a vorbi despre altii pe care nu-i cunoasteti este foarte foarte foarte urat, si ar trebui sa aveti decenta de a nu vorbi despre cineva pe care nu-l cunoasteti si nu stiti ce face.
        Asta daca vreti sa fiti la randul dvs respectat…

        Răspunde
         
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase