Cum arată un astfel de club pe hârtie și cum e în realitate…

Publicat la data de de Moise

de Ina Gabriela Funețan

Ca proiectant în România, știu cât de stufoasă este legislația anti-incendiu și cât de dificilă e avizarea unui proiect la autoritățile de profil. Când vine vorba de proiecte, autoritățile sunt cu adevărat serioase și își fac datoria de a verifica cel mai mic detaliu al clădirii ce urmează a se ridica/ amenaja. Până ce clădirea nu e impecabilă „pe hârtie” din punct de vedere al protecției la foc, proiectul nu trece de avizul ISU. În realitate, lucrurile nu stau niciodată „pe teren” ca „pe hârtie”. O dată ce calvarul avizării ISU a fost parcurs și proiectul prevede absolut tot ce trebuie pentru ca nimeni să nu moară ars sau sufocat în clădiri publice, toată lumea își ia mâna de pe investiția respectivă, iar patronul decide cu de la el putere că toate obligațiile din proiect sunt niște mofturi birocratice.

Conform acestei legislații anti-incendiu, clubul „Colectiv” trebuia să îndeplinească niște condiții; înșir câteva la o primă privire, fără să intru în detaliile de calcul ale normativelor din domeniu:

  • la o capacitate de 500 de persoane trebuia să existe minim șase căi de evacuare (goluri de ușă) a câte 80 cm lățime, toate semnalate cu luminoblocuri (luminoblocurile sunt cutiile alea luminoase pe care scrie „exit” și e desenat un om coborând scările; sigur le-ați văzut prin hoteluri și clădiri publice);
  • nu trebuia să existe acel material inflamabil expus fără protecție pe stâlpi, trebuia găsită o altă soluție de antifonare. Există și plăci fonoabsorbante rezistente la foc, dar, probabil, sunt mai scumpe decât buretele ăla care a ars imediat;
  • trebuia să existe rețea de sprinklere pe tavan, pe toată suprafața sălii și senzori de fum care să provoace declanșarea automată a sprinklerelor;
  • trebuia să existe cale de acces liberă pentru autospeciale (am înțeles de la știri că exista o asemenea cale de acces, dar ea era blocată cu un gard și asta a încetinit intervenția); alții povestesc că poliția a ridicat imediat mașinile parcate pentru a face loc pompierilor, în protestele locatarilor.
  • ISU trebuia să aibă proiectul clubului cu schema tuturor instalațiilor din clădire, pentru a opri imediat electricitatea și gazul;
  • clubul trebuia să aibă autorizație de funcționare, inclusiv autorizație PSI, autorizație care ar fi atestat că absolut toate cele de mai sus sunt în regulă;
    – dacă nu avea autorizația PSI, trebuia să existe undeva o amendă de la ISU cu interdicția funcționării pînă la intrarea în legalitate.

Dacă patronul nu investește în stingătoare/ hidranți/ sprinklere/ senzori/ luminoblocuri- că-s scumpe, dacă nu face destule uși, că ușile-s scumpe și prin ele intră frigul, dacă folosește cele mai ieftine materiale fără să-ntrebe vânzătorul despre performanțele lor la foc, dacă pune un gard mare de-a latul accesului, ca să nu-i intre câinii vagabonzi în curte, atunci patronul respectiv a construit o bombă cu ceas.

Autoritățile, la rândul lor, au respins proiectul de patru ori până ce fiecare detaliu din calculul sarcinii termice a fost elucidat. Ce se întâmplă dincolo de emiterea avizului PSI? Nu mai contează, e responsabilitatea patronului. Dar cum poate duce cineva responsabilitatea unei asemenea tragedii? Nici o autoritate din România, din orice domeniu, nu are pusă la punct activitatea de control așa cum e cea de avizare. Cea mai mare parte a investițiilor din România arată minunat pe hârtie și sunt dezastruoase în realitate; suntem foarte buni la făcut hârtii, dar nu avem oameni care să impună aplicarea lor în realitate.

După tragedia din clubul „Colectiv”, vom plânge, vom compătimi familiile și vom ține doliu național. Se va deschide o anchetă în urma căreia va fi găsit vinovat doar patronul care a considerat normativele antiincendiu ca fiind opționale. Probabil, pentru ca poporul să vadă că autoritățile muncesc, normativele anti-incendiu vor fi înăsprite.
În realitate, nu doar patronul e vinovat: autoritățile se mulțumesc să înnebunească proiectanții ca să fie totul bine „pe hîrtie”, dar nu fac niciodată nimic pentru ca și în realitate să fie lucrurile cum trebuie. Așa se întâmplă că avem hidranți nefuncționali, căi de acces blocate, aglomerări de oameni în cuști numite „cluburi”, improvizații cu materiale combustibile și nu există nici o amendă. În România asta sufocantă e deja o tradiție să mori fără rost.

Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au murit și să le dea putere familiilor lor.

NOTA MOISE: Din rațiuni care țin de decența pe care trebuie să o avem cu toții în acest moment am introdus temporar moderarea comentariilor pe acest site.

 

This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

53 răspunsuri la Cum arată un astfel de club pe hârtie și cum e în realitate…

  • alg
    Noiembrie 9, 2015 la ora 11:06

    Daca dumneavoastra arhitectii din Bucuresti v-ati uni si ati face benevolat 1 simbata pe luna,incercati va rog sa repertoriati toate scolile,gradinitele,cresele,spitalele,institutiile publice susceptible sa primeasca un numar mare de persoane in incinta lor,cluburile,barurile,restaurantele,etc,si faceti o lista cu cele care nu sunt conforme.E foarte simplu,unii sa fiti cu repertorierea ceilalti cu controlul efectiv si asa veti salva vieti.Nu mai asteptati de la autoritati nimic,ei sunt acolo sa fure si sa stea cu nasul sus.vorba unei prietene cehe ce s-a ocupat mult timp cu controalele la ministerele din Romania care utilizau fonduri europene:”cind i vad cu genti Chanel si pantofi de mii de euro,iar in strada batranii si copiii cersind imi vine sa vomit”.Ma suparasem dar i dau dreptate.Functionari publici care pe fisa de plata au salarii de 1000 euros ,deputati,senatori,primari,si au costume si pantofi de zeci de mii.Chiar credeti ca acestora le pasa de popor?de copiii acestia arsi de vii?Se ascund in crapaturi pina se termina revolta,si o iau de la capat,va asigur.resetarea mult asteptata nu va veni maine sau poimaine,ci poate peste 25 de ani.Dar pina atunci haideti sa facem ceva ca macar copiii nostri sa traiasca in echilibru si respect fata de semeni.Trebuie noi cei multi sa actionam,nu doar sa discutam si apoi sa ne intoarcem la treburile noastre.Voluntariatul e cea mai buna idee pentru a demara schimbarea Romaniei.Cu respect,ALG

    Răspunde
     
  • alg
    Noiembrie 9, 2015 la ora 10:55

    In ceia ce priveste autorizarea unei constructii,nu stiu cum se intimpla in Romania dar in Luxembourg ai nevoie de foarte foarte multe aprobari pentru a construi.Sunt delimitatate in PAG de la inceput zonele de habitatie,zone mixte,zone pt edificii de interes national,etc,si nu se poate schimba destinatia unei cladiri decit foarte rar si cu foarte multe avize.Este imposibil sa construiesti daca nu ai toate avizele.Arhitectii ssau firmele de constructii sunt nevoiti sa depuna toate actele necesare in vederea obtinerii autorizatiei de constructii,si doar dupa ce institutiile acreditate au verificat ca aceasta constructie este conforma,La Police des bâtisses da accordul sa construiesti.Nu exista abatere de la legislatie deoarece functionarii de la aceasta institutie sunt accesibili si sunt acolo pentru a da explicatii in permanenta despre ce conditii trebuie sa indeplinesti ca sa poti obtine permisul de constructie.Exista transparenta si accesibilitate la acesti functionari fara a exista coruptie!O data ce obtii permisul de constructie trebuie sa aplici riguros tot ce scrie in acele avize,altfel daca 5 cm lipsesc sau o usa nu este unde trebuie si vin si te controleaza iti demoleaza toata cladirea in cazul in care nu respecti planul initial.Sunt controale in permanenta,limita de reculement fata de strada trebuie respectata la centimetru,e foarte strict!Dar nu te poti plinge ca nu ai stiut deoarece toata Administratia aici e accesibila oricarui cetatean/firma ce doreste sa investe

    Răspunde
     
  • alg
    Noiembrie 9, 2015 la ora 10:42

    Responsabili suntem cu totii,deoarece am tolerat coruptia 26 de ani!Constat ca romanii se considera mai iresponsabili ca si natie decit alte popoare.Nu cred ca doar ei sunt de vina pentru ca nu respecta regulile ci si cei ce impun aceste masuri legislative fara a da un minim de explicatie.In 25 de anis-a copiat la Bac si la examene in Facultatile din Romania,doar cei ce au fost cinstiti nu au facut-o.Aceia i-am putea numi responsabili deoarece au stiu sa aleaga cea mai grea cale si cea mai anevoioasa dar au dobindit pe drept stiinta.Citi dintre politicienii romani sau cei din Administratia Publica au facut acest efort?Citi dintre romani in general au facut acest lucru?Atunci de ce va mirati ca nu e nimeni responsabil in Romania?Responsabilitatatea se invata in 7 ani acasa + acei ani petrecuti in scoli.Daca pina la 18 ani nu reusesc romanii sa fie responsabili nu vor fi vreodata.Atuci cind profesorii cer coruptie pt trecerea examenelor formeaza noi generatii de corupti mincinosi si falsi.Acestia vor ajunge sa lucreze in diverse domenii si vor fi iresponsabili.Deci EDUCATIA poporului roman e de vina in primul rind si apoi Coruptia.Deoarece daca romanii ar fi un popor educat nu si-ar permite asemenea tragedii.Ar sti ca viata nu are prêt,ca familia indurerata nu poate fi consolata nici cu bani si nici cu aparitie la TV sau Facebook.Dar nu,ne prefacem ca ploua in continuare si fereasca Dumnezeu daca e o ploaie acida,ca ne-am ars toti.

    Răspunde
     
  • cornel
    Noiembrie 8, 2015 la ora 09:38

    Doamna Ina, unde sunt scrise acele conditii despre care vorbiti in articol? Exista o lege, un ghid etc?

    Multumesc

    Răspunde
     
  • Mihai
    Noiembrie 5, 2015 la ora 14:08

    Lucrez in domeniu vanzarii de materiale de constructii si scule de mana ptr zidarie.
    Majoritatea depozitelor de materiale de constructii din Bucuresti vand produse ieftine (si slabe dpdv al calitatii).Nu vor sa promoveze calitate,este un efort care nu se doreste a fi facut in magazine.
    Firmele de constructii lucreaza in majoritatea cazurilor cu materiale ieftine si scule pe masura.Muncitorii isi bat joc de scule si le arunca,patronii nu cumpara produse de calitate din acest motiv.
    Aproape totul se invarte in cercul sinistru al lipsei de responsabilitate iar munca mea,ca furnizor de produse de calitate este imensa.Cu un consum de energie colosal si cu rezultate invers proportionale.
    Se vinde MULT ieftin,cu adaosuri mari iar clientii sunt pacaliti caci revin si cumpara alte produse de cele mai multe ori aceleasi.
    Practic un produs ieftin devine Scump fiind cumparat de 2-3 ori ptr aceeasi lucrare.
    Iar la materiale de constructii la marile proiecte la stat dar si la privat se prefera ieftin…ieftin.In foarte putine proiecte se alege calitatea.

    Sunt convins ca nu doar din cauza acestui eveniment neplacut se vor mai schimba mentalitati si atitudini in randul patronilor.
    Sper insa ca muncitorii sa invete sa valorizeze bunurile ce le intra pe mana.

    Doamne Ajuta !

    Răspunde
     
  • tsoara888
    Noiembrie 2, 2015 la ora 21:52

    Primarul Cristian Popescu-Piedone minte atunci cand sustine ca este acoperit de acte :

    – Legea nr. 307 din 2006 – Lege privind apararea impotriva incendiilor

    e) asigură controlul respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor la construcţiile şi instalaţiile tehnologice aparţinând domeniului public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale, precum şi la instituţiile publice;
    f) dispune verificarea îndeplinirii măsurilor stabilite prin avizele, autorizaţiile şi acordurile pe care le emite;

    Răspunde
     
    1. adrian, arhitect
      Noiembrie 3, 2015 la ora 14:44

      ignorand raspunderea proprietarilor care este clara si pana la discutia despre autorizatia de functionare, in cazul primar/primarie sunt valabile urmatoarele cercetari:
      1.daca a existat autorizatie de constructie si au facut control de ce nu au sesizat/actionat asupra neregulilor si a deturnarii de functiune/sau a modificarii de date din declaratii deoarece erau evidente toate acestea sau se puteau presupune intr-o logica simpla pornind de la sigla afisat la intrare. Vigilenta trebuia sa fie cel putin direct proportionala cu atentia acordata proiectului care a stat la baza amenajarii.
      2.daca nu a existat autorizatie de constructie si a fost control , este evident ca lipsa autorizatiei de constructie a fost ignorata probabil dupa principiul amenzii celei mai mici…

      Răspunde
       
  • Victor
    Noiembrie 2, 2015 la ora 17:59

    Buna seara,
    Eu cred ca toata lumea ar trebui sa se concentreze pe lectia mai mare din spatele tragediei: cum trebuie prevenite victimele in cazul marilor agrlomeratii.
    Imaginati-va ca izbucneste un incendiu la metrou, la ora 8:30 dimineata – cam cate victime credeti ca vor fi? Da, e beton si ala nu arde asa de repede, dar cati vor fi zdrobiti fugind de fum, mai ales ca nu toate statiile au 2 cai de iesire…?
    Ideea se aplica la hoteluri, restaurante, locuri de joaca pentru copii, si asa mai departe…

    Răspunde
     
  • Jilaveanu Mircea
    Noiembrie 2, 2015 la ora 17:52

    MIRARE
    La un an dupa revolutie a fost o conferinta la Sinaia(era primar un arhitect),s-au discutat noile norme ISO,care urmau sa se aplice si la noi in constructii.Am fost rugat sa iau si eu cuvantu si am spus doar atat:NOI AVEM CELE MAI DETALIATE NORME SI STASURI dar avem un singur defect-NU LE RESPECTA INTOCMAI NIMENI.Francezul m-a intrebat:cum adica sa nu le respecte?Am raspuns:suntem in Romania domnule.

    Răspunde
     
  • Stan
    Noiembrie 2, 2015 la ora 15:33

    Proprietaul cladiri a semnat un contract beton armat.
    A se citi art.6.2 si 6.4 din contractul de locatiune de pe site-ul primariei sector4 si art. 27 si 45 din legea 50/1991 republicata.
    In mod indirect primaria stia ca acolo se vor executa lucrari de modernizare, schimbare destinatie, modificare instalatii. Pentru acest lucru trebuia sa existe proiect si autorizatie de construire emisa de primarie. Inainte de a verifica daca personalul este calificat (atributie Politia Locala conform legislatiei- tampenie cat casa) trebuia verificat daca lucrarile la acel spatiu au AC (si aici intra cerinta PSI). Toate primariile au compartimente de control in domeniul constructiilor. Juristi si conducerea Pionierul au interprepretat corect cadrul legislativ. Vezi MJoule trecut in contractul de locatiune si accent pe PSI (Clauza independenta). In concluzie toate cluburile care nu au autorizatie de construire sunt in ilegalitate. Primariile trebuia sa-l informeze(atentioneze) pe investitor. Legea 50 pe 1991 actualizata si legea 10 (veche si actualizata) sunt baza. Agravanta este artificia. La un butoi cu benzina spart nu conteaza ca se aprinde de la tigareta sau scurt circuit. Cadrul legal EXISTA (a se citi la trecut). Punerea in legalitate dureaza. A se vedea cate unitati de alimentatie publica de orice fel isi vor trage singure obloanele in viitorul apropriat

    Răspunde
     
  • bucur
    Noiembrie 2, 2015 la ora 12:04

    Are mai mult rost acum, sa vedem cum ii putem ajuta pe cei in nevoie, care au reusit sa scape din club Colectiv.
    Si are rost sa facem ceva ca astfel de tragedii sa nu se mai intample.
    Iar abia pe urma sa cautam vinovatii, si sa lasam justitia si probele sa susina care sunt acestia.
    Insa concluzia de final e corecta dar incompleta: intr-adevar nu doar patronul e vinovat, dar vina lui e mai mare atata vreme cat la el intentia de eludare a legii e directa si evidenta, ca autoritatile nu au controlat, e doar o neglijenta sau imprundenta…in cazul asta tragica din pacate. Daca intr-adevar nu e la primul club, si a mai avut incendii si la celelalte cluburi pe care le-a avut, la fel de dragul profitului, eludand legea (chiar cu riscul de a muri oameni), atunci asta e deja recidiva.

    Răspunde
     
  • CATALIN
    Noiembrie 2, 2015 la ora 11:17

    DUMNEZEU SA-I IERTE SARACII COPII 🙁

    Răspunde
     
  • CATALIN
    Noiembrie 2, 2015 la ora 11:15

    CARE A DAT AUTORIZATIE

    Răspunde
     
  • Serban
    Noiembrie 1, 2015 la ora 19:33

    Da chiar nimeni nu se uita si la aia care au vandut un burete care arde ca iasca unui club??? Ieri erau ca o floare: noi le-am oferit si material ignifug dar ei s-au lacomit (si „uite ce au patit” si-au spus poate cu satisfactie in sinea lor).

    Vanzatorul stie cel mai bine ce proprietati are materialul si l-au vandut ca fiind rezistent la caldura. In mintea nespecialistilor asta inseamna cel putin niste calitati de intarziere a focului.

    In realitate, dupa cum demonstreaza testele, materialul ala arde mai repede ca iasca. NU AR FI TREBUIT sa il vanda clubulu. Sunt si ei vinovati. Raspunsul la cerere ar fi trebuit sa fie: prietene, daca buretele asta pe care ti-l vand eu e atins e o tigara sau o scanteie de artificii, in 2 minute toata sala e in flacari. Nu iti vand!

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Noiembrie 1, 2015 la ora 20:24

      „l-au vandut ca fiind rezistent la caldura”_L-au vandut ca material fonoabsorbant pentru studiouri muzicale, spre exemplu, ori cabine de transmisiuni, traduceri etc. Cumparatorii au declarat ca il folosesc intr-un spatiu in care nu se vor afla mai mult de 80 de persoane care asculta linistiti muzica de Bach si nu sunt fumatori. NU au declarat la ISU ca este club ori discoteca. In schimb, au organizat concerte cu cate 500 de participanti, unde s-au folosit inclusiv efecte pirotehnice. Conform rationamentului dumneavoastra ar trebui sanctionat si vanzatorul sipcilor de brad de pe tavan, mai ales ca erau bine uscate. De fapt, proprietarii spatiului l-au administrat intr-un mod criminal, iar inspectorii primariei sunt cel putin la fel de condamnabili.

      Răspunde
       
    2. un turist
      Noiembrie 2, 2015 la ora 09:18

      D-le Serbam: Daca mergeti la brutarie si cereti o piine albe nu va va spune brutarul ca nu va serveste ca aveti diabet sau altcumva spus daca aveti diabet nu veti merge sa cumparati dulceata de caise!!!Cine cumpara un imobil de asa dimensiuni nu este un prostanac oerecare de la coada vacii fara cunostiinte de cauza.

      Răspunde
       
      1. Serban
        Noiembrie 2, 2015 la ora 13:35

        Nu se poate compara: ce inseamna pt. dvs. material rezistent la caldura? Inseamna ca odata aprins cu scanteia ia foc ca o claie de fan? In cazul asta sa va mai dau exemple de materiale rezistente la caldura: fanul uscat, iasca, lemnul uscat, hartia, benzina (da! benzina in stare lichida nu ia foc de la o tigara aprinsa), etc. Ce mai inseamna dara „rezistent la caldura”? Inseamna, va spun eu: hai ca ti-l dau pe asta mai ieftin numai sa cumperi de la mine. Stai linistit, e rezistent la caldura.

        Adevarul este ca dupa tragedia din SUA, ar fi trebuita interzisa pe scara globala vanzarea acestui material. Punct. Se vor mai intampla tragedii ca acestea atat timp cat peretii cluburilor, salilor de repetitii, studiorilor, etc (locatii unde se fumeaza) sunt tapetate cu un material care poate lua foc de la o scanteie sau un muc de tigara, foc care se propaga cu asemenea violenta.

        Este si vina morala a vanzatorilor.

        Răspunde
         
  • Crisan Marius
    Noiembrie 1, 2015 la ora 17:23

    Cu tot respectul pentru munca oamenilor de acolo, ISU ca institutie NU doreste ca sa se amestece nimeni in activitatea de preventie asa cum se intampla in tarile civilizate, fiind insuflata ideea de *stat in stat* si de unici cunoscatori ai adevarului absolut. Sant membru in Consiliul Director al Asociatiei Hornarilor, Producatorilor de Cosuri de Fum si Seminee, ASFOCH, asociatie profesionala cu statut de membru al Asociatiei Europene a Hornarilor, ESCHFOE. Din datele statistice OFICIALE, este o precizare importanta, o treime din cauzele producerii incendiilor, in urma carora rezulta anual sute de victime si importante daune materiale, este cosul de fum necorespunzator, necuratat precum si instalatia de incalzire nesupravegheata. Atat eu cat si colegii mei ne intalnim zilnic cu o multime de *bombe cu ceas* si orice incercare de colaborare cu cei de la ISU s-a soldat cu un esec desi legislatie exista si chiar referinte in noul normativ P 118 mentionat in articol referitoare la testele de etanseitate. Poate odata cineva se va arata interesat de o discutie mai ampla pe aceasta tema care sa reuneasca specialisti din mai multe domenii care concura la securitatea la incendiu.

    Răspunde
     
  • Viorica
    Noiembrie 1, 2015 la ora 17:12

    Avem legi, avem autorizatii, avem hartii…..
    dar, nu mai avem oameni pregatiti tehnic, cu experienta pe teren, nu mai avem acele colective interdisciplinare care sa se consulte in privinta unei solutii sau a alteia. Degeaba exista legi, ele trebuie sa fie cunoscute si aplicate de oameni care stiu sa le citesca, care trebuie sa imbine teoria cu practica, care sa stie citi un proiect, care sa stie cum arata fizic un stingator, un hidrant,….este nevoie de cunostine practice, este nevoie de experienta ca sa poti face un control in orice domeniu. Spre marea noastra durere, in ultimii 25 de ani, s-au dezvoltat fabricile de „vorbe”, pregatirea tehnica aplicata aproape a disparut. Si sa nu ne miram cand ne vom incolona la cate un „tehnician” ca sa ne alimentam telefoanele, calculatoarele, ca noua in casa nu ne mai functioneaza prizele si nu gasim pe nimeni care sa ni le repare.

    Răspunde
     
    1. Chris
      Noiembrie 1, 2015 la ora 20:31

      Inginerii sunt primii care au plecat, umiliti, spre o lume ce le acorda recunoastere. Nu toti, evident, doar ca aceia care au ramas nu au cuvant de spus. Deciziile se iau la un alt nivel, politicieni, juristi, administratori de firme, multi cu o pregatire precara si o capacitate pe masura. Tara de lumea a treia, societate cu mentalitate arhaica. La tara sunt personaje importante primarul, jandarmul, parintele, dascalul, felcerul, moasa comunala, dicanul. Pana la venerare. Mentalitate propagata si spre mediul urban. Aici, la un anumit nivel, se poarta manager-ul (de bani). Si purtatorul de vorbe. Si intelectualul de carton, preocupat daca inginerii sunt intelectuali ca si el. Nu ne lipsesc specialistii, dar nu stim sa-i punem in valoare. Vom avea nevoie in continuare de preoti si de medici, dupa caz.

      Răspunde
       
  • Stan
    Noiembrie 1, 2015 la ora 16:52

    Cadrul legislativ
    Ordonanta 99/2000 cea cu declaratia pe proprie raspundere
    Art 12 (3) Autorităţile administraţiei publice locale asigură corelarea autorizării desfăşurării unui exerciţiu comercial într-o structură de vânzare, cu conţinutul certificatului de urbanism şi al autorizaţiei de construire
    Legea 50/1991 –autorizare lucrari in constructii
    Art. 3
    (1) Construcţiile civile, industriale, agricole, cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, precum şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor, pentru:
    a) lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi a instalaţiilor aferente acestora, cu excepţia celor prevăzute la art. 11;

    Legea 10/1995 calitatea in constructii

    Art. 5.
    Pentru obţinerea unor construcţii de calitate corespunzătoare sunt obligatorii realizarea şi menţinerea, pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor, a următoarelor cerinţe:
    a) rezistenţă şi stabilitate;
    b) siguranţă în exploatare;
    c) siguranţă la foc;….
    Declar pe proprie raspundere ca indeplinesc cerintele si doar daca nu fac nici un fel de modificari la spatiu ma apuc de treaba.
    Search pe tipuri de declaratii de alte primarii. Este specificata clar legea 50 si dorm linistiti. Cititi cele 3 acte normative

    Răspunde
     
  • Cristi Diaconu
    Noiembrie 1, 2015 la ora 11:05

    trebuia să existe rețea de sprinklere pe tavan, pe toată suprafața sălii și senzori de fum care să provoace declanșarea automată a sprinklerelor – faceți confuzie…sprinklerele acționează automat la topirea pastilei. ..sunt cu acțiune mecanica iar instalația este în presiune, senzorii acționează alarma de incendiu,trapele de fum și alte elemente cu acționare electrica.

    Răspunde
     
  • Alex
    Noiembrie 1, 2015 la ora 10:32

    TOata lumea bate apa in piu zilele astea ca normele nu ar fi bune, ca legi ar trebui schimbate, etc…dar nimeni nu vorbeste despre un lucru foarte simplu: Nu avem oameni care sa aplice legile, si cand spun asta ma refer la oamenii care desi au obligatia sa verifice si sa sanctioneze acestia nu fac nimic.

    Se vede asta peste tot, in toate domeniile…de la politisti care nu sanctioneaza ca arunci chistocul pe jos, sau iti lasi cainele sa-si faca nevoiele peste tot fara sa strangi, sau nesanctionarea consumului de alcool in locuri publice(presupun ca e josnica o astfel de activitate) pana la inspectori care nu fac nimic in domeniul constructiilor, sigurante, etc.

    E UN FLAGEL NATIONAL NERESPECTAREA LEGII(DE LA MIC LA MARE) SI O CRIMA ORDINARA NESANCTIONAREA ACESTUI LUCRU !

    Despre acest lucru ar trebui sa vorbim in zilele urmatoare, despre „angajatii nostrii” care nu is fac treaba deloc…nu despre legi, ca de astea avem slava Domnului.

    Răspunde
     
  • un turist
    Noiembrie 1, 2015 la ora 09:29

    Inca o data se confirma situatia Romaneasca: Pentru profit trecem si peste morti si peste mormintele lor!!!!Pacat de cei nestiutori care platesc cu viata.

    Răspunde
     
  • Dorina Stancu
    Noiembrie 1, 2015 la ora 02:24

    Toate societatile care au peste 400 mp sunt obligate sa obtina aviz de functionare si autorizatie de functionare. Pentru aceste doua, aviz si autorizatie trebuie sa duca la ISU proiectele de constructie, de amenajare, cu instalatiile de semnalizare fum si cu instalatiile de stingere incendiu, in dublu exemplar, se analizeaza aceste proiecte, iar o echipa de la ISU vine la fata locului cu proiectele si constata daca corespund proiectele cu situatia de pe teren. Daca nu corespund cele doua situatii nu se primeste nici avizul, nici autorizarea de functionare pana cand nu se pun in acord cele doua situatii. Daca terenul corespunde cu proiectul, se stampileaza cu stampila triunghiulara spre neschimbare, un exemplar revine la societate, unul ramane la ISU. Este nevoie de memoriu tehnic si de scenariu de securitate la incendiu(partea scrisa), care deasemenea se stampileaza cu stampila triunghiulara spre neschimbare. Pe baza scenariului de securitate la incendiu se face planul de evacuare si planul de interventie care se vizeaza la ISU. Nu este o joaca. Daca nu avea aceste documente, inseamna ca functiona ilegal si pentru asta a primit amenda, urmand sa-si ia avizul si autorizarea. Sunt multe societati care nu au aceste documente pentru ca nu corespund din punct de vedere ISU, nu respecta proiectele de semnalizare si stingere incendii si se multumesc sa plateasca la fiecare control ISU amenda, pentru ca nu le pasa si pentru ca isi scot banii de pe amenzi.De multe ori sunt inchise.

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Noiembrie 1, 2015 la ora 13:37

      Depinde ce activitate desfasor si cate persoane participa. Daca amenajez un depozit de 400mp in care tin piatra de pavaj, nu-mi trebuie sprinklere. Daca imi amenajez o sala de meditatie in care stau eu cu familia pe tatami, iarasi n-am nevoie de plan de evacuare. Proprietarul a declarat ca in club vor fi maximum 80 de persoane, in timp ce in realitate erau 500. Posibilitatea tranzactionarii aplicarii legii in tara noastra, din pricina coruptiei si kleptocratiei, creeaza conditiile producerii unor catastrofe precum aceasta. Cei desemnati sa verifice activitatea organizatiei si veridicitatea declaratiilor nu si-au facut datoria, cel mai probabil pentru ca au fost corupti.

      Răspunde
       
  • mihaela
    Octombrie 31, 2015 la ora 23:51

    Tragedia de vineri seara scoate in evidenta inca o data iresponsabilitatea autoritatilor, coruptia si mizeria din aceasta tara. Pana la problemele ce privesc avizele, persoana care a aprins artificiile trebuia sa aiba langa ea cel putin 2 stingatoare. Cu siguranta incendiul nu ar fi atins astfel de proportii. Condoleante familiilor indurerate…restul sunt doar vorbe.

    Răspunde
     
  • N!ck
    Octombrie 31, 2015 la ora 22:59

    „În realitate, nu doar patronul e vinovat: autoritățile se mulțumesc să înnebunească proiectanții ca să fie totul bine ‘pe hîrtie’, dar nu fac niciodată nimic pentru ca și în realitate să fie lucrurile cum trebuie.”

    Oare trebuie sa speram ca se vor gasi cu adevarat toti vinovatii? Crede cineva ca incepand de luni marea majoritate a cluburilor cu probleme se vor transforma radical pentru a intra in legalitate? Oare intelegem sa pretindem ca de acum incolo „portarii” cluburilor de noapte sa permita accesul doar celor majori?
    Poate cineva sa ceara aceste lucruri? Suntem oare noi ca popor indreptatiti sa cerem aceste lucruri? Sau suntem doar o populatie jalnica care priveste neputincioasa la tot ce se intampla?

    Răspunde
     
  • Dan
    Octombrie 31, 2015 la ora 22:27

    In Romania, in orice domeniu, preventia este aproape de zero! Autoritatile sunt cel putin la fel de vinovate ca si patronii, pentru ca se multumesc sa faca hartii peste hartii si sa dea amenzi…dar atat. Consiliere, instruire, educare, constientizare, ajutor dat patronilor pt a intra in normalitate…deloc, sau aproape deloc.

    Răspunde
     
  • mihai
    Octombrie 31, 2015 la ora 19:40

    In primul rand, faceti confuzie intre „cale de evacuare” si „flux de evacuare”.
    Acest spatiu trebuia autorizat pentru o functiune declarata. Se emitea un CU si apoi o autorizatie. In functie de ce s-a cerut in CU primaria cere niste avize si acorduri.
    Sa presupunem ca pentru acest spatiu s-a cerut autorizatie pentru schimbare d edestinatie in club. Trebuia automat sa se ceara avis PSI. Si se facea un scenario de ecuritate la incendiu. Automat, sala ar fi fost incadrata in categoria de sali agglomerate si ar fi trebuit sa aiba doua cai distincte de evacuare, care sa insumeze 5 sau 6 fluxuri. Un flux, cuprinde aproximativ 75 – 80 de personae. In functie de materialele folosite, o cladire se incadreaza intr-o clasa de siguranta la incendiu si in functie de asta se hoarasc lungimile cailor de evcuare.
    E mult de discutat, normativele de securitate la incendiu, de siguranta in exploatare si pentru proiectarea salilor de specatcole nu pot fi sintetizate aici.
    Trebuie luata urma pornind de la CU, interogati inclusive proiectantii si executantii.
    Pe proiect trebuie sa apara timpi de rezistenta la incendiu. A existat proiect? Exista o autorizatie?
    Eu nu cred ca exista. Daca exista, nu numai patronii trebuie trasi la raspundere, ci si autoritatea emitenta a acordurilor si autorizatilor si, poate si proiectantii.
    Proiectul trebuia stampilat de un expert. Si Acela trebuie sa raspunda.
    Legea e clara. Vad ca la tv se incearca sa se inoculeze idea ca legea are lacune. N-are!

    Răspunde
     
    1. Dorina Stancu
      Noiembrie 1, 2015 la ora 02:59

      Materialele folosite in constructia si amenajarea societatii trebuie sa fie rezistnte la incendiu cel putin 30 minute, stalpii, peretii, usile, tavanul, etc trebuie sa aiva specificat fiecare in parte, in scenarui de securitate la incendiu si in memoriu tehnic, timpii de rezistenta la incendiu.Cladirile sunt de categorie A,B,C proiectantul stabileste cate cai de evacuare trebuie sa aiva o cladire si cate fluxuri de evacuare trebuie sa aiva un culoar de evacuare in caz de urgenta si de asemenea trebuie specificata lungimea culoarului de evacuare si timpul in care o persoana il strabate pana la evacuarea totala din cladire.Un culoar de evacuare in caz de urgenta poate avea un flux, doua, sau mai multe fluxuri, asta insemnand cate persoane pot incapea pe un culoar una langa alta pe latimea culoarului.Astfel un culoar poate avea un flux, sau mai multe.Usile de evacuare in caz de urgenta trebuiesc prevazute cu manere antipanica, in asa fel incat deschiderea lor sa se faca prin apasarea manerului antipanica.Instalatia de incendiu trebuie sa aiva sprinklere de tavan care sa porneasca atunci cand temperatura mediului depaseste 61 de grade.Incaperea trebuia prevazuta cu instalatie de extractie a fumului care porneste atunci cand senzorii de fum sesizeaza o cantitate prea mare de fum.Din punct de vedere ISU este complicat de obtinut autorizatia, daca nu se respecta aceste cerinte, dar nu toate societatile lucreaza legal.ISU NU da autorizatie usor, iar amenzile sunt distrugatoare.

      Răspunde
       
    2. Ina
      Noiembrie 1, 2015 la ora 09:03

      Nu fac nici o confuzie, am încercat să simplific lucrurile pentru cititorii care nu au auzit de normativul P118. Nu mi-am propus prin acest text să fac un rezumat al normativului sau să fac scenariul de securitate la incendiu al acelui club. Am aproximat rezultatele scenariului, în lipsa unor date de calcul referitoare la acest club. Detaliile tehnice ale normativului și calculele aferente scenariului nu interesează pe cei care nu lucrează cu așa ceva.

      Răspunde
       
      1. mihai
        Noiembrie 2, 2015 la ora 10:38

        da, dar cale de evacuare inseamna altceva. iar din explicatia dvs se poate intelege ca trebuiau sa fie 5 usi a 80 cm. Nu! Trebuia sa fie minim doua cai de evacuare (exista doar una!). Puteau fi doua usi: una de 110 si una de 160 si erau respectate 5 fluxuri, dar trebuiau minim 2 usi.
        Dar se pare ca scenariul a luat in considerare doar 80 de utilizatori concomitent si s-a dat declaratie pe proprie raspundere ca numarul nu va fi depasit.
        deci e clar ca administratorii sunt vinovati.
        ca sa se afle si alti posibili vinovati,
        in cazul asta, sunt importante gabaritele, distantele pana la calea de evacuare, obligativitatea, sau nu, a echipamentelor de stingere a incendiilor sau de desfumare.
        pai numai faptul ca erau sarcini electrice uriase, obliga la folosirea unor cabluri rezistente la foc!
        e crunt cum se paseaza responsabilitatea.
        e posibil ca si proiectantii sa fie vinovati, cel putin dpdv moral.
        pentru ca stim cu totii ca exista negocieri de genul” „lasa dom’le noi facem asa, ca sa nu fii obligat la investitii, iar dumneata faci ce vrei, cu o declaratie pe proprie raspundere!”
        faptul ca proiectantii sunt acoperiti, nu inseamna ca nu ar putea avea constiinta incarcata. pentru ca de multe ori le ofera beneficiarilor portite de scapare.
        e cea mai grava situatie de la mineriade incoace. trebuie sa raspunda toti vinovatii!

        Răspunde
         
  • STOENESCU MARIAN
    Octombrie 31, 2015 la ora 16:56

    cu este posibil sa aibe autorizatie clubul, simplu spaga la nivel inalt si cind se gaseste vinovatul el scapa ca are relati la ccine ia eliberat autorizatia, cu se poate paramentari cu catuse dupa citeva luni se intorcc de unde au plecat si gata sint gata de furat in continoare, bucurestiul are nevoie de singe si centrele din constanta sint inchise se deschid luni cind lumea este la servici si nu mai pot dona singe, asta este romania si guvernul sau sa facem ceva daca mai sint oameni precum fostul VADIM.

    Răspunde
     
  • Csaba
    Octombrie 31, 2015 la ora 16:55

    Ori de cate ori se intampla o tragedie se fac anchete, se cauta vinovati, se face tam-tam… In rest pace si prietenie… Se va gasii ca si unic vinovat va face puscarie si? Nimeni si nimic nu poate inlocui pierderile de vieti omenesti, durerea celor care au supravietuit…
    Am citit pe net ca primarul (asa cu „p” mic, ar fi spus ca aceasta locatie functioneaza fara autorizatie ISU, dar ca el, primarul, este acoperit de o declaratie pe propria raspundere a proprietarului… Nu stiu daca e veridica aceasta stire… Dar ca idee: eu daca vreau sa urc pe Everest in chiloti si slapi pot sa dau o declaratie pe proprie raspundere… Da, pot s-o fac… Ptr ca raspund de ceea ce fac… Dar un patron de local raspunde ptr toti cei care intra in local si se intampla vreo nenorocire… Si cel care da autorizatia inlocuind o alta autorizatie cu o declaratie pe proprie raspundere, la fel… Ma intreb, ca tot e la moda… Oare cat a luat domnul primar ptr aceasta autorizatie? Si oare cat timp se va mai da spaga in tara asta? Ptr ca de aici pleaca totul… Atata timp cat legea poate fi ocolita… Si alta chestiune… La orice amenajari de astfel de dimensiuni trebuie sa existe autorizatie de contruire, in care trebuie sa fie trecute atat planul, cat si materialele si operatiunile care se vor face… Si acestea trebuiesc verificate de catre, a-ti ghicit…, primarie.. Exista aceste procese verbale? Daca nu, inclusiv institutia primariei este vinovata…

    Răspunde
     
  • Stan
    Octombrie 31, 2015 la ora 16:27

    Coordonatorul tuturor a fost Oprea care nu a scos un cuvant. Din imagini se observa ca in situatie de urgenta se poate deplasa in masina unui echipaj de politie. Asta este o urgenta. Si acum un scenariu cu urmatoarele date de intrare:
    -250 de victime
    -Vineri seara circulatie redusa carosabil uscat( in imagini apare si omotocilceta a politiei – erau sub 10 grade
    -acces facil la zona accidentului
    -rani ale pacientilor de un singur tip recunosc mai special arsuri ale corpului
    – capacitatea de mobilizare a cadrelor medicale exemplara
    – datele oficiale cu numarul posibil de victime in cazul unui cutremur major in Bucuresti
    – planul de urgenta pentru situatii speciale aprobat de toate guvernele post decembriste
    – numarul de victime de la cutremurul din 1977
    -Posibilitatea producerii unui cutremur major
    Cerinta:
    S-a explice institutiile statului opiniei publice, pe baza concluziilor rezultate din acest accident cum vor actiona rapid si eficient pentru salvarea vietilor oamenilor (cerinta primordiala)
    Raspunsul este unul cinic: SCAPA CINE POATE.
    Raspunsul unui om scapat din incendiu: NE-AM CATARAT, CALCAT IN PICIOARE, PE CADRAVE SI AM SCAPAT. CINE A FOST MAI PUTERNIC A SCAPAT

    Răspunde
     
  • Stan
    Octombrie 31, 2015 la ora 16:00

    Judecata la rece dupa incendiu
    Clubul avea toate autorizatiile valabile. Confirmarea vine de la primarul Piedone. S-a facut un control la club. Legea 50 din 1991 actualizata prevede ca pentru schimbarea destinatiei cladirii este nevoie de autorizatie de construire. Parte componenta a autorizatiei o reprezinta avizele printre care si cel de la ISU (pompieri). Receptia lucrarilor si avizul de functionare al clubului nu se poate face fara acordul ISU (trebuie sa fie un scenariu la foc. Comentariile tehnice anterioare cu rectificarile de rigoare sunt corecte. Piedone este in corzi. A se vedea raspunsurile la intreberile reporterilor. Daca acel club nu exista nu erau morti si raniti.
    Cu privire la actiunea institutiilor statului. Cand s-a instituit cod rosu? Din declaratiile lui Arafat cel putin 1/3 din ce sunt spitalizati au ajuns cu taxiurile sau masini particulare(aprox. 184 ajunsi la spital, 146 internati si vreo 84 transportati institutionalizat). Nu cu SMURD sau ambulante. Cat de eficienta a fost coordonarea cu spitalele? Transfer de pacienti de la un spital la altul. Blocajul care s-a produs la Municipal 54 de pacienti si numarul ramas dupa redistribuire. Numarul mic de pacienti la Elias si SRI in conditiile in care se propunerea relocarea pacientilor in spitale din afara Bucurestiului. Cererea de a dona sange in mod organizat in zilele ce urmeaza denota tampenie maxima si lipsa de personal si echipament necesar. Daca sunt din Baia Mare de ce nu pot dona sange astazi?

    Răspunde
     
    1. redboy
      Noiembrie 1, 2015 la ora 19:43

      Sa judecam la rece
      1.incearca sa ti un om ars la fata locului pana vin ambulantele…habar nu ai ce vorbesti.
      Apoi cate ambulante crezi ca sunt in serviciul de urgenta in Bucuresti?
      Cate crezi ca trebuie sa existe?
      Alte urgente crezi ca nu sunt?
      Cati bani ar trebui ca sa fie atatea ambulante cate ar trebui dupa tine?
      2.Vorbiti de spitale.
      Iar aiurea…nu stiti si nici nu banuiti cat costa un spital sa fie in masura sa aiba locuri de internare pentru asemenea oameni cu asemenea rani.200 de paturi de spital nu inseamna ca este in masura sa aiba 200 de pacienti arsi.Si daca mai vorbiti ca trebuie investit…habar nu aveti ce este in tara.Sunt 15 milioane de oameni care nu au sansa sa ajunga la spital in 15 minute…cu masina,taxiul sau ambulanta.Sunt mult care nu ajung intr-o ora la spital!Nu mai vorbesc de spitalizare…pentru 10 milioane de romani nu este posibila in spitalul judetean pentru ca nu au ce le trebuie..asemenea cazuri le trimit la capitala.Acum sa calculam cinic cati oameni ar mai fi ajuns la spial daca aceasta catastofa avea loc in provincie?Mai calculam?

      Răspunde
       
  • Alex
    Octombrie 31, 2015 la ora 15:54

    Se cer atat de multe hartii incat nici cei care le cer nu mai cred in ele, datorita birocratiei din Romania, cu gradinitele si scolile aflate in ilegalitate ce facem ? Asteptam sa moara copii si acolo sa spunem dupa ca au fost ilegale?? u

    Răspunde
     
  • mircea 2
    Octombrie 31, 2015 la ora 15:46

    Ma scuzati ca pun problema din punct de vedere politic, dar… e foarte frumos acum sa vedem un nene care nu respecta regulile si legislatia cum vine si spune ca patronul nu a respectat regulile si legislatia. De aceea toata constructia noastra numita societatea in care traim incepe de la nimicuri din astea gen sefu care plagiaza dar e un mizilic, lasa ca merge si asa, si de la un sef mai mic care nu are decenta sa nu lase nici un dubiu asupra anchetei care il vizeaza luind o mica pauza de la conducerea institutiei. Asta ca sa vorbim doar de cazurile decente.

    Răspunde
     
  • Alin
    Octombrie 31, 2015 la ora 12:16

    Iata inca un semnal ca trebuie sa ne re-evaluam legile si institutiile. Formele fara fond duc la asemenea tragedii. Este clar ca organizatorii acestui eveniment vor trebui sa raspunda pentru greselile lor. La nivel de societate insa trebuie sa ne aplecam asupra procedurilor si institutiilor pe care le-am creat ca sa eliminam formele fara fond.

    Odihneasca-se in pace!Fie ca mortile lor sa nu fie in zadar.

    Răspunde
     
  • Stelian F
    Octombrie 31, 2015 la ora 12:06

    Modereaza Moise, dar asta nu insemna sa nu spunem adevarul. Adevarul este ca un „Dumnezeu sa-i odihneasca” nu ii ajuta acum cu nimic pe acei oameni. Care Dumnezeu? Dumnezeul revelat in Biblie este cu totul altfel decat credeti voi. Lui nu i se poate comanda acum ce sa faca. N-ar fi mai bine pentru oameni ca in timpul vietii sa afle exact cum este Dumnezeu si sa nu astepte momentul in care-L vor intalni si cand va fi prea tarziu? Cine vrea odihna vesnica sa se intoarca la Dumnezeu in timpul vietii, asa cum cere El, si sa nu mai creada minciuna ca cei ramasi in viata ii pot comanda lui Dumnezeu ce sa faca cu sufletul lui dupa ce moare.

    Răspunde
     
    1. Stelian F
      Octombrie 31, 2015 la ora 12:09

      Si nu coonteaza moderarea. Chiat si u singur om daca citeste acest mesaj si intelege, poate fi un suflet salvat.

      Răspunde
       
  • Cosmin
    Octombrie 31, 2015 la ora 12:03

    Acum știți cum stă treaba în românia, dacă un patron de club (bar,restaurant etc) ar fi corect din toate punctele de vedere: si-ar plati toate taxele si impozitele, contracte de munca legale pentru angajati, investiti in infrastructură etc, atunci ar ajunge in sapa de lemn. Sa nu se inteleaga ca îi protejez pe patroni, dar o solutie cred ca ar fi modificarea legistlatiei sa le permita administratorilor sa faca profit fara sa renunte la elemente ce ar pune in pericol viata clienților. Bine înțeles ca o sa existe cativa care o sa beneficieze de acest lucru sa scoata un profit mai mare, dar oricum multi isi vor schim a obiceiul

    Răspunde
     
  • Ion
    Octombrie 31, 2015 la ora 11:39

    Publicat la data de Octombrie 31, 2015 de Moise
    de Ina Gabriela Funețan

    Răspunde
     
  • steff
    Octombrie 31, 2015 la ora 11:32

    Ce ar fi sa ne gandim sau sa ne imaginam ce s-ar intampla in cazul unui cutremur ca cel din 1977 ? Cum si-ar face autoritatile treaba si ce forte s-ar pune in miscare ? Cred ca trebuie sa ne rugam bunului Dumnezeu sa ne fereasca de asa ceva. Cutremurul ar dura 5 min (cu replici) , recostructia peste 50 de ani !

    Răspunde
     
    1. Doru Dascalu
      Octombrie 31, 2015 la ora 12:06

      @Stef, în caz de Doamne fereşte se repetă curemurul din 4 martie 1977, urmarea va fi una singură. Bucureştiul va fi părăsit în cel mai scurt timp de majoritatea cetăţenilor după maxim două luni de zile, din cauza mirosului de la cadavrele neridicate de către nimeni. Şi înţeleg că s-a blocat sistemul medical din capitala unei ţări europene cu doar 200 de răniţi. Acum poate înţelegeţi de ce nu sunt atentate teroriste în România. Păi cu 300 de răniţi, închizi ţara şi pleci în Africa.

      Răspunde
       
      1. Ionut
        Octombrie 31, 2015 la ora 22:45

        Suna cinic Doru…ce spui tu. Pot sa te contrazic? As vrea… dar nu am cu ce.
        + sprinklere pe tavan?… in cluburi? Pai si cu fita cum ramane?

        Răspunde
         
    2. Mihai
      Octombrie 31, 2015 la ora 12:14

      Daca autoritatile si-ar indeplini atributiile de control si preventie in santiere, asa cum o fac cu proiectele, nu ar fi nici-o problema majora la cutremur. Exista tehnologii care fac ca o cladire sa nu sufere pagube nici la un cutremur de 9 grade- vezi Japonia. Faptul ca la un incendiu sau cutremur autoritatile sunt nepregatite este direct proportional cu incompetenta autoritatilor de a preveni astfel de evenimente prin organele de control. Asa cum se specifica si in articolul, proiectantii sunt verificati „la virgula” dupa niste normative stufoase si uneori chiar excesive – mult mai drastice decat in tarile occidentale.
      Pompierilor si ISC-ul, dupa ce investitia este executata nu vin in control, nu verifica respectarea proiectelor, pentru ca asta e o actiune ” preventiva” pentru care nu au buget, oameni, timp. Iar teoretic raspundea revine investitorului si am vazut cu totii cum au reactionat autoritatile cand au murit 3 oameni intrun restaurant in Constanta! Erau 3 dans storage care aveau vestiarul la etaj, pe o structura de lemn si nu au avut cum sa iasa din cladire in timpul incendiului.
      Daca in loc sa ne rugam sa vina pompierii sau ambulanta mai repede cand am EU nevoie, am iesi in strada sa intrebam „DE CE autoritatile dau banii statului, din taxele tuturor, pentru catedrale in Madrid, Viena, etc si patriarch ul merge cu coloana oficiala?” „De ce, daca vor toti sa mearga mai repede, nu asigura un trafic fluent in orase si, macar sa doteze politia cu echipamente?”

      Răspunde
       
  • Kristina
    Octombrie 31, 2015 la ora 11:16

    1/ar fi bine sa va hotărâți al cui articol citim:pe al d-nei arhitect Ina sau pe al jurnalistului cu care suntem obisnuiti?

    2/cine sunt patronul/patronii acestui club ?
    as fi vrut sa menționați in articolul d-voastra câteva date despre identitatea lui/lor,asta spune multe.Fără a fi nevoie de corvoadă de articole in presa in perioada urmatoare.In fond este o alta tragedie si nu mi se pare normal sa se speculeze in mod anormal astfel de evenimente petrecute la noi.

    (Am tineri în jurul meu care frecventează cluburile si nu toate sunt indecente, nu toate au nereguli atunci cand vine vorba de autorizațiile de functionare.Acolo la voi la Bucuresti si pe Litoral se pare ca lucrurile stau putin altfel)

    Răspunde
     
  • Alex
    Octombrie 31, 2015 la ora 10:29

    Am auzit o vorba care descrie exact aceasta discrepanta intre „hartii” si realitate. Principiul cinic pe baza caruia functioneaza avizarile in romania este: Mortii se acopera cu pamant si vii cu hartii”. Pacat… Mare pacat!!!!

    Răspunde
     
  • Altmatei
    Octombrie 31, 2015 la ora 10:11

    pe langa faza de avizare la terminarea lucrarilor, mai exact dupa efectuarea receptiei cu primaria, trebuie luata autorizarea psi care, pe langa documentatie, implica si vizita unui inspector isu la fata locului.

    Răspunde
     
  • leontin
    Octombrie 31, 2015 la ora 09:59

    aici te contrazic un pic , la. deschiderea clubului societatea trebuia sa aiba avize de functionare ( mediu , sanitar, pompieri si o clasificare) neavandule a deschis ilegal clubul iar autoritatile i-si fac treaba cu profesionalism atat ca trebui sa moara cineva ca sa aflam adevarul!

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase