BIZIDAY: Joi, 29 octombrie 2015

  • Tiberiu Urdăreanu, patronul UTI Grup și în același timp unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din România, a fost reținut în această seară de către DNA, alături de primarul Iașiului Gheorghe Nichita. Cei doi sunt suspecți că au aranjat pe șpagă un contract de 90 de milioane de lei pentru management al traficului în muncipiul Iaşi.
  • Primăria din Galați vrea să facă două tuneluri pe sub Dunăre într-un proiect public-privat demn de toată lauda dacă n-ar fi vechi și nerealist din punct de vedere financiar. Câți bani a cheltuit Primăria doar pentru studiul de fezabilitate al lucrării?
  • Fiscul vrea să schimbe modul de lucru cu marii patroni din România. Îi invită să își deschidă informativ firmele și să raporteze voluntar toate contractele pe care le fac și le oferă la schimb confortul unor controale mai rare.
  • Al treilea Guvern în mai puțin de un an! Acesta este cel mai optimist scenariu dat fiind că astăzi Guvernul Moldovei condus de Valeriu Streleț a fost demis în urma unei moțiuni de cenzură. Toate acestea au legătură cu furtul miliardului din băncile Moldovei și cei care au dat jos Guvernul spun că premierul Valeriu Streleț ar fi implicat.

Despre toate acestea, dar și despre decizia judecătorilor în cazul lui Sorin Oprescu, scandalul teilor din centrul Iașiului, grădinițele din județul Olt, banii aruncați de CNADNR pe studii de fezabilitate, planurile Ikea în România, produsele românești ajung pe rafturile magazinelor din străinătate, care este cea mai nouă invenție a programatorilor timișoreni, cum intenționează Google să aducă internetul în Indonezia sau de ce renunță China la politica copilului unic, puteți afla din ediția de joi a emisiunii Biziday.

stiri verificate

Comentarii prin facebook

6 răspunsuri la BIZIDAY: Joi, 29 octombrie 2015

 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase