Acești oameni mari dintr-o țară atât de mică…

de Moise Guran

Dacă ambulanţele n-ar avea girofaruri, v-aş propune să facem o grevă a girofarurilor. Să nu ne mai dăm la o parte decât atunci când conştiinţa îţi spune că e o urgenţă, că undeva un infractor atacă un minor sau că luptătorii anti-tero trebuie să prevină o situaţie ce pune în pericol securitatea naţională. Aş fi gata să plătesc câteva amenzi şi chiar să îmi risc permisul de conducere, dar numai dacă aş şti sigur că astfel i se răceşte ministrului de Interne ceafa cu cartofi prăjiţi, dacă aş fi sigur că îl întârzii pe Liviu Dragnea la o întâlnire cu electoratul decedat din Teleorman sau că îl întârzii pe patriarhul Daniel către o întâlnire cu … habar n-am ce urgenţă poate avea Patriarhul, atâta timp cât Dumnezeu lucrează cu eternitatea…
12194313_10201252714275817_871090186_o

Gabriel Oprea a recunoscut că folosea tot timpul cel puţin o maşină de poliţie, că cică aşa e protocolul cu toţi miniştri de Interne. Patriarhia are şi ea un protocol cu Ministerul de Interne, de vreo opt ani. Pentru alţii nu ştiu ce protocoale s-au semnat, dar vă spun cert că toate sunt ilegale. Poliţia nu e SRL, să închiriezi prin protocol antemergători care să te treacă pe roșu. Legea prevede patru demnitari care au voie legal să nu stea la semafor, pentru ceilalţi e nevoie de o situaţie excepţională de urgenţă şi orice fel de protocol e nul de drept.

Procurorii aşteaptă degeaba de la Oprea o hârtie, un ordin prin care şi-a acordat singur girofar marţi, 19 octombrie, nu cred că există aşa ceva. Cică era un obicei să meargă ministrul cu coloană oficială. Și dacă lumea nu reacţiona aşa, începuse să devină un obicei şi accidentarea poliţiştilor, că na! la asta duce abuzul. Și pun pariu că nu există hârtii nici pentru celelalte girofaruri pe care poliţia le pune la dispoziţia unuia sau altuia, că vine ordin de sus. Nu sunt ordine scrise, sunt cumetrii, aşa, la oha, într-un şir nesfârşit de abuzuri.

Poliţia este a noastră, e plătită din banii noştri pentru apărarea şi servirea comunităţii, iar nu pentru preamărirea sau încălcarea legilor de circulaţie de către potenţaţii zilei.

De ce simt aceşti oameni atâta nevoie de măreţie într-o ţară atât de mică? Mică prin realizări, nu prin teritoriu!

De ce plătim girofaruri, şi echipaje, şi benzină, când n-avem bani de şosele, n-avem bani pentru un transport în comun decent şi civilizat? Sau poate tocmai lipsa unor realizări măreţe îi face pe politicieni să se simtă măreţi?

Mi-am amintit zilele trecute de faptul că Valeriu Zgonea, craiovean din naştere, se simţea la un moment dat puţin coleg cu Mihai Viteazul. A fost o scăpare şi o chestie, aşa, cam oltenească. Și deşi lumea a râs atunci de Zgonea, mai în zilele noastre, uite! s-a dovedit că mulţi politicieni, şi chiar feţe bisericeşti, se cred cumva colegi cu Ștefan cel Mare. Care, se ştie, era baban, avea o asistentă Vrânceoaie şi, în final, a ajuns şi sfânt.

Dar, la drept vorbind, şi dincolo de orice glumă, cred că oamenii ăştia, atât de mici, dar care se simt mai voievozi dacă le deschide calea un girofar, nu de poliţie au nevoie, ci de girofarul salvării SMURD. Care să-i ducă la un ospiciu, la psihiatrie.

stiri verificate

Comentarii prin facebook

23 răspunsuri la Acești oameni mari dintr-o țară atât de mică…

  • Adrian N
    Octombrie 29, 2015 la ora 15:49

    Salut Moise! De ce nu organizezi un protest ca eu am impresia ca s-ar strange destui oameni cu chef de bataie! Sa-i dam jos, mama lor de nesimtiti! Eu, unul am asa un chef de bataie ca m-as duce si de unul singur!
    Te rog frumos, gandeste-te serios la varianta asta.

    Răspunde
     
  • baraian
    Octombrie 28, 2015 la ora 21:25

    A trebuit sa moara un om ca sa ne isterizam cu privire la coloanele cu girofaruri.
    Ia intrebati pe jurnalisticare filmeaza acolo, de ex: la Pelerinaj la Nicula, Cluj, cate masini cu girofaruri urca pana la 50 de m de altar, escortand, de la senatori, deputati, oameni de afaceri, personaje din primarii, consilii judetene, INTERLOPI si pana la diferite pitipoance, obligandu-te sa mergi la limita santurilor de pe margine.
    Si noi, tot poporul inghitim si inghitim.
    Si o sa explodeze din nou mamaliga.
    Si probabil, tot sub flamura patriotarda a Facebook-ului.
    Rusine celor care ne umilesc. Dupa cum vedeti „Dumnezeu nu bate cu bota” si „nu doarme”

    Răspunde
     
  • Roxana
    Octombrie 28, 2015 la ora 15:16

    Demisia lui Oprea vrem, dar cu oamenii care aprobă aceste coloane oficiale cum rămâne?

    Răspunde
     
  • claudiu
    Octombrie 28, 2015 la ora 13:58

    Hai in strada , asa multi ca la protestul Rosia Montana … da fara lideri , fara fonduri , fara publicitate , fara incitare , iese cineva ? Unde este acum Uniti Salvam ? Sau nu are interes de data sata ?

    Răspunde
     
  • Andrei I
    Octombrie 28, 2015 la ora 10:56

    Tot ce spuneti este adevarat, dar lucrurile acestea se petrec dintotdeauna in aceasta tara. Grav este ca acest popor acepta aceste lucruri si in primele momente de libertate din istoria sa (dupa decembrie 1989) fara a lua atitudine, atitudine care ar fi trebuit sa impiedice ca hidra care l-a avut ca ventuza pe Iliescu sa ii paraziteze organismul. Din pacate am impresia ca ultimii 200 de ani au produs schimbari in codul genetic al acedtui popor si l-a facut incapabil sa ridice fruntea si poata sa aleaga sa fie un leu mort decat un vierme viu. Chiar din ianuarie 1990 multi dintre romani au ales varianta unui las viu decat a unui erou mort. Cine crede ca numai Guran singur, chiar si priministru poate sa rezolve ceva este bine sa mearga la medic. Nici 1000 de Gurani nu fac nimic fara sa aibe in spate pentru problemele si bolile cronice ale acestei tari macar treisfert din aceasta tara. Aceasta trezire trebuie sa fie foarte rapida deoarece cei cu care aceasta tara are relatii s-au cam plictisit sa astepte iar pentru romani revelatia sa fie tardiva. Accidentul la care va referiti nu este decat un fragment din ceea ce am spus mai inainte si nu a fost decat reflrctorul pus pe cangrena morala. Pacat ca a trebuit sa moara un om ca o parte a tarii sa se trezeasca, dar ma tem ca va adormi la loc foarte repede. Foarte bun articolul dar nu cred ca va ramane decat cu urmari minore, o demisie si nimic mai mult.

    Răspunde
     
  • m
    Octombrie 28, 2015 la ora 10:55

    Daca poporul nu se scandalizeaza si accepta astfel de lucruri insemna ca ele vor deveni normalitate. Si acel popor merita tot ce i se intampla. Vina e la popor nu la alesii sai. Dar poporul stie doar sa se vaite pe la colturi. Atata timp cat facem acelasi lucru(adica mai nimic)nu avem cum obtine rezultate diferite. Asteptam degeaba sase schimbe ceva 🙂 Deja dureaza treaba asta de 25 de ani. Ca suntem lasi, nu ne deranjeaza prea mult, se vede asta. Dar o dam in prostie deja…Adica si lasi si prosti, dar vrem o tara ca afara…huh…

    Răspunde
     
  • Cristi
    Octombrie 28, 2015 la ora 10:24

    1.in ultima vreme au aparut in bucuresti o gramada de masini care au blituri in grila, rosu cu albastru, care nu au nici o legatura cu masinile autorizate sa aiba asa ceva. Baietii astia destepti trec pe rosu, depasesc coloane pe contrasens, creeaza busculade in trafic. De ce nu ii vede nimeni? Politia rutiera e oarba ??
    2.dupa toata nebunia de saptamana trecuta cu groapa fatala pentru Gigina, aseara, lucratorii RATB faceau lucrari in zona turda 1 mai pe linia tramvaiului 41 si ocupau o banda de circulatie cu materiale pentru lucrare (niste bucati de sina, cutii, 1 generator remorca si alte utilaje mici. Stiti cum era semnalizata aceasta obstructie a strazii? Au luat baietii borna aceea de plastic care se afla pe toate refugiile de tramvai si au trantit-o in fata mini santierului la 5 m. Acea bucata de plastic nu e nici mare(are maxim 1 m inaltime), nici reflectorizanta sa fie vizibila si nici nu este un marcaj legal conform codului rutier. Ii verifica cineva pe acesti posibili criminali?

    Răspunde
     
  • Cristian K
    Octombrie 28, 2015 la ora 09:14

    La alegerile prezidentiale au strigat cei din strainatate ca isi vor tara inapoi. In prima faza sa ne-o recuperam noi de la cei ce se simt stapani, cand de fapt sunt angajati ai tarii.

    Răspunde
     
  • Cristian K
    Octombrie 28, 2015 la ora 09:10

    Felicitari! Unul din cele mai bune articole ale tale. Acum ar urma alt pas: sa aduni lumea in strada. In presa se vorbeste intr-una de asta, dar trebuie facut ceva mai mult. E nevoie de un lider care sa organizeze o iesire, nu de un sef de scara ce isi aduna vecinii (si ies 100-200 de oameni, cum au iesit zilele trecute). Fii tu acel lider care aduna multumea. Ai acces in casele oamenilor prin media si internet, dar ai si priza la public. Iti indeplinesti foarte bine rolul de a ne informa, dar impreuna putem mai mult.

    Răspunde
     
  • Cetateanu turmentat
    Octombrie 28, 2015 la ora 09:01

    Un doctor bagat la racoare, un oras fara investitii si perspective de dezvoltare, un politist adus drept jertfa pentru mofturile clasei politice…. Asta este Bucurestiul: un oras aglomerat, poluat, corupt , guvernat de legea haosului!

    Răspunde
     
  • Claudia Tun
    Octombrie 28, 2015 la ora 05:52

    Bună domnule Moise. Sunt supărată pe dvs., pe mine și pe cei care au ceva de spus și de făcut în tara asta mica și nu fac. Suntem supărați pe hoții care ne conduc dar de fiecare dată cand ne propune cineva să candidam nu ne interesează. Dacă vreți să faceți mai mult, decât să deschideți mințile romanilor, va rog să candidați fără teamă pt. Funcția de premier. După părerea multora a-ți fi premierul cel mai calificat. Hai! Să ne unim noi cei care nu facem politică fiindcă știm să facem altceva și să schimbăm efectiv lucrurile în „Tara noastră mica”

    Răspunde
     
    1. Lacra
      Octombrie 28, 2015 la ora 16:09

      Sa ne unim, cum sa nu, da’ sa-nvatam si nitica gramatica!

      Răspunde
       
    2. baciu
      Octombrie 29, 2015 la ora 19:59

      Eventual sa invata putin despre sistemul politic din tara in care traim… nu se candideaza la fctia de premier.. ala e NUMIT! Oameni inculti care au senzatia ca parerea lor conteaza…

      Răspunde
       
  • rilla
    Octombrie 27, 2015 la ora 22:48

    …”sa vina militia!!!!!”

    Răspunde
     
  • Roventa Dumitru
    Octombrie 27, 2015 la ora 22:13

    Draga Moise,din pacate si cu multa tristete trebuie sa spun ca nu facem parte dintr-o majoritate a acestei tari, asa ca nu putem prin democratie sa schimbam clasa politica.Tu te adresezi unei minoritati, care cunoaste deja realitatile din tara si chiar daca uneori nu se poate axprima, a ajuns la disperarea de a fi ostateca intr-o tara guvernata si girata de prosti.

    Răspunde
     
  • Andreea
    Octombrie 27, 2015 la ora 20:27

    Dle Moise, va aprecisez sarcasmul pe care il oferiti in articolele d-voastra. Cateodata sunt foarte amuzante. Da, stiu ca sunt scrise dintr-o frustrare adunata de-a lungul anilor si pentru a destepta constiinta romanilor de a se revolta impotriva politicului corupt.Si totusi, nu m-am putut abtine sa nu rad in hohote citind articolul de mai sus.

    Răspunde
     
  • andrei
    Octombrie 27, 2015 la ora 20:03

    Dragilor, nu va mai sfatuiti voi , chiar si acei „carnati” cu blituri in grila se pot afla in misiune! Anul trecut chiar , am facut loc unei masini cu stroboscoape iar 500 m mai in fata, era unul pe burta cu catusele la maini!
    Problema sunt abuzurile, nu girofarurile!!!

    Răspunde
     
    1. Nino nino
      Octombrie 27, 2015 la ora 22:34

      Învățați regulamentul.

      Răspunde
       
  • Ioana
    Octombrie 27, 2015 la ora 19:55

    Si Moise cine sunt cei care au semnat aceste protocoale care incalca legea?
    Vor plati ei vreodata cu functia sau salariul?
    De ce nu exista penalitati pentru cei care gresesc flagrant dand astfel de legi/protocoale?
    …trebuie sa existe consecinte, altfel vom continua sa descoperim astfel de prostii.

    Răspunde
     
  • CotcodaC
    Octombrie 27, 2015 la ora 18:52

    Bai Moise, dar ne-am trezit toti acum mirati de abuzurile acestea de 2 lei? Sa fim seriosi, am condus prea multi km pe drumurile patriei si m-am dat de prea multe ori din calea „oficialilor”. Ba masini de politie, ba doar un BMW negru cu girofaruri la grila, etc. Adica, este o practica atat de uzuala, incat nu imi vine sa cred ce aud/vad pe la TV zilele acestea. Ori suntem cu totii ipocriti, ori idioti. Desi au trecut 25 de ani de „democratie”, suntem in continuare supusii sistemului. Iar sistemul este piramidal. Agentul de jos are cateva beneficii prin diverse locuri, apoi seful lui are mai multe, seful sefului si mai multe, etc. Pe deasupra, sunt toti bagati in diverse increngaturi cu lumea interlopa. O sa spui vorba aia clasica de la radio „pe ce te bazezi?”. Aici nu esti la radio, poti sa lasi „masca” la o parte.

    Răspunde
     
    1. Nino nino
      Octombrie 27, 2015 la ora 19:49

      Nu te mai da la o parte din fața cârnați lor cu blițuri în grilă. Dacă n-au escortă, nu încalci nici o regulă.

      Răspunde
       
  • Ina
    Octombrie 27, 2015 la ora 18:47

    Moise, da’ și duba tot cu girofar îi duce. De ce să stricăm ambulanțele pe ei?

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase