Deci cam până unde poți greși ca premier?

de Moise Guran

editorial pbz

În ţara în care am reuşit să construim mai puţin de 20 de kilometri de autostradă pe an, adică mai puţini decât are uliţe satul meu, avem de făcut o nouă operaţie, ceva ce nu s-a mai văzut sau auzit până acum în România… Trebuie să demolăm o autostradă la mai puţin de un an de la inaugurare. Te întrebi oare ce ar trebui să se întâmple în ţara asta pentru ca primul ministru, cel care a inaugurat forţat autostrada Sibiu-Orăştie, să îşi asume aceste monumentale prostii.Nu am nimic cu Ponta şi v-am precizat ori de câte ori a făcut lucruri bune în economie. Totuşi, asta cu autostrada eu nu i-o pot ierta nici dacă va creşte toate salariile şi va reduce toate taxele din lume.

Să ne înţelegem, închiderea şi demolarea autostrăzii construite pe un deal care alunecă la vale e cel mai bun lucru făcut în ultimii patru ani, de când a fost demarat acest proiect. Chiar noi, pe site-ul biziday.ro, am avertizat în luna iulie că dacă nu va fi urgent închisă, producerea unor tragedii pe această autostradă devine iminentă. Și nu, nu vă luaţi după retorica oficială care dă vina pe constructori. Nu şi de această dată.exacavator

Proiectarea a fost din start greşită, s-a ales cea mai ieftină soluţie, aflăm acum, fără a se face un studiu care să arate ceea ce ştia orice cioban care paşte oile pe dealurile de lângă Sibiu… Că, atunci când plouă, dealurile respective pleacă la vale. Execuţia autostrăzii a demonstrat asta şi, între timp, cea mai ieftină soluţie a devenit cea mai scumpă. Și tot degeaba. Iar dacă proiectarea s-a făcut sub guvernul Boc, guvernul Ponta este cel vinovat de ignorarea problemelor apărute pe parcursul construcţiei autostrăzii, ba chiar şi de inaugurarea ei fără acordul constructorului. Asta înseamnă că demolarea şi reconstrucţia autostrăzii se vor face pe cheltuiala guvernului, nu pe cea a firmei care a executat lucrarea.

Încă nu sunt cuantificate exact pagubele, dar sumele pierdute de ţara noastră vor depăşi probabil 2-300 de milioane de euro. Bănuiesc că, într-o zi, cineva va răspunde inclusiv penal pentru această sumă uriaşă, credeţi-mă, o sumă care n-ar putea fi recuperată nici dacă s-ar confisca toate averile miniştrilor din toate guvernele Ponta.

Răspunderea politică e o chestiune de obraz. Și în România obrazul e o marfă mai rară şi mai scumpă vederii decât orice autostradă.

stiri verificate

Comentarii prin facebook

25 răspunsuri la Deci cam până unde poți greși ca premier?

  • Tepes
    Octombrie 14, 2015 la ora 22:52

    Domnu’ Guran! De ani de zile magistrala 200 si DN 7 o iau la vale pe portiunea Saliste – Miercurea Sibiului, iar „noi” taiem doua dealuri instabile pentru un jaf de autostrada (la propriu si la figurat). Vin strainii la noi sa fure romaneste, caci asta numai lucrare nu este.
    Problema mare o sa vina acuma, dupa ploi , caci dealurile o iau la vale de-a binelea…. dar nu mai are cine sa observe caci traficul e deviat…

    Răspunde
     
  • George
    Octombrie 14, 2015 la ora 21:15

    Ponta are poate partea lui de vina , problema principala a acelor portiuni este totusi proiectarea comnplet gresita (facuta pe vremea lui Boc – ma rog, alegerea solutiei gresite din variantele propuse). Sigur, si constructorul are vina lui (in loc de materialul recomandat la fundatie a folosit conglomerate) DAR NU ACEASTA ESTE PROBLEMA MAJORA, CU ACEL PROIECT AUTOSTRADA ALUNECA ORICUM, putea sa puna ala si piatra din muntii Himalaya. Ori o grabea Ponta ori nu o grabea , autostrada aluneca. Singura solutie este (cum spuneati la TV) demolarea si executia la un nivel inferior, aproape de stratul stabil – deci cum bine ati spus, „taierea dealului”. CU alte cuvinte, nu Ponta e vinovatul principal (cum spuneti) ci cei care au elaborat si aporobat proiectul pe vremea guvernului trecut. Cam, asta e… O politizam inutil… Ajungem ca nemtii dupa WW2 cand pana si comandantii lagarelor sustineau ca Hitler este singurul vinovat, restul au fost doar ingeri obligati de acel nemernic sa faca ce au facut.

    Răspunde
     
  • Daniel
    Octombrie 14, 2015 la ora 18:57

    Cu sau fara raspunderea cuiva, as vrea tare mult sa stiu de ce ar fi nevoie ca Romania sa aibe o clasa politica de prima mana?

    Răspunde
     
  • Stelian F
    Octombrie 14, 2015 la ora 14:59

    Scuze ca vorbesc pe langa subiect dar te-am auzit astazi Moise spunand ca esti fan Isus. Eu cred ca esti fan al ideii de „Isus”, caci nu poti fi fan al cuiva care nu crezi ca a existat, nu crezi ca a spus ce a spus, nu crezi ca a facut ce a facut, sau daca crezi toate astea, dar iti voi spune si de unde am dedus ca nu crezi, nu-L crezi pe Isus. Nu poti ca fii fan al cuiva care crezi ca a fost un mincinos, decat daca l-ai aprecia pentru minciuni. Eu am dedus ca nu crezi ca a existat si ca a spus si ca a facut ce au scris ucenicii Lui, pentru ca nu-i crezi pe ei. Tu ai spus ca nu-i crezi pe apostoli si pe ucenicii care au scris cartile Noului Testament, deci daca nu-i crezi, esti fan numai al ideii de om ca Isus. Ceea ce e diferit de a fi fan al Lui.

    Răspunde
     
    1. Stelian F
      Octombrie 14, 2015 la ora 15:25

      Iar despre sfarsitul vremurilor asa cum le-au descris Isus si apostolii, dar mai ales Ioan in ultima carte din Biblie, Apocalipsa, cred ca vei intelege mult mai mult daca vei citi un comentariu asupra acestei carti. Daca-mi dai o adresa de email iti pot trimite un comentariul al cartii Apocalipsa. Te asigur ca va fi foarte interesant si vei intelege foarte multe lucruri.

      Răspunde
       
    2. Ast
      Octombrie 14, 2015 la ora 17:15

      Dle Stelian F, am ascultat si eu emisiunea av. diavolului …si am auzit afirmatia dlui Guran, dar poate este putin evreu….si atunci se justifica de ce se considera „fan”,( e doar o parere).A

      Răspunde
       
      1. Stelian F
        Octombrie 14, 2015 la ora 17:31

        Moise spune ca nu este evreu si eu il cred. N-ar avea nici un rost su nick o logica sa minta. Si evreii nu sunt „fanei” Isus. Eu sunt si mi-e ciuda ca Mouse atenteaza la titlul meu 🙂

        Răspunde
         
        1. Stelian F
          Octombrie 14, 2015 la ora 17:33

          Scuze! Moise

          Răspunde
           
  • Paul
    Octombrie 14, 2015 la ora 14:39

    Cum pot fi pagube de 2-300 mil euro? Toti cei 22 Km au costat 183 mil euro. Acum se repara 4 sectiuni de cate 200 de metri.

    Răspunde
     
  • Titi
    Octombrie 14, 2015 la ora 14:07

    PSD nu face decit sa se imprumute si sa dea pomeni electorale catre prosti sa fie votat la anul la locale ca de acolo vin banii multi.Tutea spune cred ca a facut puscarie pentru un popor idiot.

    Răspunde
     
  • Dan
    Octombrie 14, 2015 la ora 12:00

    Toti va dati rotunzi pe aici si indemnati la neplata taxelor si greva fiscala, dar cand ii vedeti la TV pe mascatii DIICOT ca prind cate o retea care aduce de exemplu masini fara TVA sau tigari fara accize, juisati la unison cu „ce bine ca i-au prins pe talharii astia..”

    Răspunde
     
    1. Stelian F
      Octombrie 14, 2015 la ora 12:25

      Iar dvs gresiti la fel de mult generalizand. Sunt multi pe aici care nu au spus asa ceva.

      Răspunde
       
  • ion
    Octombrie 14, 2015 la ora 11:16

    Cine este acest Ponta un băiat din popor cu educație precară, avid de mărire, preluat și crescut de o gintă de preistorici scelerați, cu pretenții de aristocrați……., prădători, cei ce l-au și adus în scaunul de prim-ministru.
    Vorba actorului Florin Zamfirescu ”cu parul domnule cu parul” se mai poate face ordine în țărișoara asta. Credeți-mă că de”ăștia ca Ponta văd zilnic pe lângă aia pe care îi am .Poate sunt eu defect dar pot să mă întreb….. unde dracu” se duce societatea asta? unde ???

    Răspunde
     
  • dan
    Octombrie 14, 2015 la ora 10:26 Răspunde
     
  • gghas
    Octombrie 14, 2015 la ora 10:01

    Poti, fara limita. Parc-am fi intr-o ceata totala, o confuzie greu de egalat, declaratii aiuritoare si decizii in totala contradictie cu o minima logica. Kafka s-a mutat in Romania. Ponta e intrebat una si el o da pe salarii si pensii taiate de altii si date de el, asa ca si cum ar fi adus banii de acasa din afacerile familiei sale. Parlamentarii isi maresc drepturile banesti si ne spun ca de fapt fac asta in benificiul nostru, al prostimii. Inaltilor demnitari li se maresc salariile de 200 – 300 la suta si, la fel ni se baga pe gat aceiasi poveste, ca nu cumva acesia sa fie tentati de coruptie, ceia ce ar fi in benificiul nostru, evident. Incepand cu imbecilitatea guvernului Ciorbea, trimiterea in somaj si cu salarii compensatorii a minerilor, cand putea foarte bine sa-i puna sa sparga muntii de la est la west sau de la sud la nord pentru cai de comunicatii. Cai ferate, autostrazi sau simple drumuri nationale. O crasa lipsa de viziune si anvergura politica se manifesta in societatea romaneasca de dupa revolutie, sustinuta de impostura, incompetenta, cumetrii politice, nepotism, fals patriotism, coruptie, furtul banului public. Mai ales acesta din urma, adevenit un fel de sport national, cu toata activitatea DNA-ului, sunt de neoprit. Orice fantezie pe bani publici pare posibila si la preturi exorbitante, ca-ti vine sa te si crucesti. In concluzie, se poate gresi, oricat doreste prim-ministrul sau cei care trag sforile, cei cu grade si doctorate.

    Răspunde
     
  • Fabian
    Octombrie 14, 2015 la ora 09:58

    Moise, ma exasperezi cu al de Ponta!!!
    Am inceput sa iti urmaresc emisiunea acum cativa ani cand parca nu vorbeai atat de politica…crezi ca ai putea sa ne vorbesti totusi mai mult de partea economica?

    Răspunde
     
  • Dragotoiu Mihail
    Octombrie 14, 2015 la ora 09:47

    Acest CNADR este o gaura imensa in banul public. Are un buget enorm pe mana pentru investitii , dar nu s evede mai nimic, desi banii se cheltuie. Dar daca se mai si cheltuie pentru lucrari care aduc pagube in loc de castiguri, atunci chiar ca cei de la aceasta companie trebuie sa raspunda penal. E prea mare bataia de joc ! O investitie trebuie sa-ti aduca plus valoare, nu o pierdere.

    Răspunde
     
  • Marius
    Octombrie 14, 2015 la ora 09:40

    Si sa nu uitam de „inaugurarile” de santiere pentru sosele de centura. Cel putin la Targu Mures a fost o intreaga „sarbatoare” inaugurarea santierului pentru constructia centurii. Dupa alegeri nu s-a mai miscat nimic relevant.
    http://www.ziare.com/victor-ponta/tg-mures/o-veste-buna-pentru-tirgumureseni-asteptata-de-25-de-ani-victor-ponta-a-inaugurat-santierul-centurii-de-ocolire-a-municipiului-tirgu-mures-5070667

    Răspunde
     
  • Ardeleanu'
    Octombrie 14, 2015 la ora 09:27

    Plagiatorul nu pleaca de la Guvern numa’ la sfarsitul mandatului, bineinteles ca n-o sa spuna ca e vinovat cu ceva in acest caz…CNADNR e o institutie a spagilor si incompetentei dupa cum se vede in ultimii ani!

    Răspunde
     
  • Giuc
    Octombrie 14, 2015 la ora 09:12

    Atata timp cat raspunderea este numai politica ,nu se va schibma nimic.Daca insa pt o decizie cu astfel de urmari ,raspunderea ar fi penala ,ar gandi de doua ori la luarea unei decizii.Ce a patit Udrea pt constructiile incepute si ramase neterminate?Ce au patit cei care au semnat studii de fezabilitate pt lucrari care nu se executa? NIMIC!

    Răspunde
     
  • beluga
    Octombrie 14, 2015 la ora 07:14

    Grevă fiscală generală !!!!!!
    dacă nimeni nu mai plăteşte taxe si impozite sa vedem din ce mai gura ei.

    Răspunde
     
  • Alex
    Octombrie 14, 2015 la ora 05:33

    Sibian fiind, eu nu mai circul pe autostrazile din judet cat oi (animale) trai :))

    Incredibl ce se intampla. Doamne, ce politicieni avem!

    Răspunde
     
    1. Moca
      Octombrie 14, 2015 la ora 09:47

      „Ce politicieni avem ?”:
      1. Cei pe care i-am vrut dupa moartea lui Ceausescu: „…cand Iliescu apare, soarele rasare !”
      2. Cei pe care i-am votat vreme de 25 de ani, vanzandu-ne votul pe sticle de ulei, mici ,bere, umbrele si tricouri chinezesti, galeti si papuci de plastic etc etc
      3. Dintre cei care au supravietuit tsunami-ului de avorturi in RO dintre 1950-1990 !!!

      Răspunde
       
  • Dorin
    Octombrie 14, 2015 la ora 01:16

    „Răspunderea politică e o chestiune de obraz. Și în România obrazul e o marfă mai rară şi mai scumpă vederii decât orice autostradă.”

    Mai bine ar fi o chestiune de murit de foame in puscarie pentru cei responsabili si ingropati de datorii si urmasii lor vreo 2 generatii.

    Mi se rupe de obrazul lor, asa cum lor li se rupe de noi. Pana nu-i doare, fizic, la buzunar si pe ei si pe rudele lor nu o sa se calmeze.

    Pana una alta felicitari reusitei probabile de a „construi” per total autostrazi cu lungime negativa in anul asta, daca o demoleaza pana la sfarsitul lui.

    Răspunde
     
  • Andrei
    Octombrie 14, 2015 la ora 00:22

    Narcis Neaga, acest mafiot PSDist pus politic in fruntea CNADNR, trebuie audiat de urgenta, destinuit si tras la raspundere pentru receptionarea lucrarii. Nu se poate asa ceva! Ca sa va faceti idee ce fel de om este, anul trecut inainte de alegeri facea presiuni in ministerul trasporturilor pentru a da drumul lucrarilor la autostrada Comarnic – Brasov in conditiile in care avizul de mediu pentru a lucra in albia raului Prahova nu era dat (evident totul pentru poze si presa in interesul campanie PSD pt prezidentiale). De ce publicul tace si se face ca ploua? Chiar nu mai exista putina moralitate, dreptate si interes national in tara asta?

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase