Ponta, ProTV-ul și marketingul din Las Fierbinți

de Moise Guran

N-ai cum să critici o majorare de salarii. Profesorii vor încasa de la 1 decembrie un plus de 15%, să fie primit, după ce, spune premierul Victor Ponta, anul ăsta au mai primit deja 10%… Deci cât vine în total? 25%, zice Ponta. Nu, greşit… Vine chiar 26,5%… Dar ştiţi ceva… 26,5% nu e o cifră de marketing… Un specialist în comunicare o să-ţi spună că cifrele rotunde rămân în capetele oamenilor şi, deci, domnul Ponta tocmai a risipit 1,5% din fondul de salarii al învăţământului. E aritmetică de bază, dar şi asta tot cu şcoala are legătură.12164777_10201215838513946_830006831_oA făcut ocolului internetului o scenă din serialul de mare succes Las Fierbinţi, în care Stela Popescu interpretează magistral un monolog de cinci minute în care face, zic cei care au viralizat-o pe internet, un rezumat al învăţământului românesc. În esenţă ceea ce spune personajul interpretat de doamna Stela Popescu este că nu sunt bani şi că la ţară ajung doar profesorii analfabeţi.

La rândul său, premierul Victor Ponta nu poate fi, nici el, mai mult decât rezultatul sistemului ce l-a  creat, iar creşterea salariilor în învăţământ, deşi benignă, va rezolva fix atâtea probleme câte au rezolvat şi celelalte creşteri de până acum. Nici premierul, nici ministrul educaţiei sau cel de finanţe nu vor înţelege niciodată de ce salariile în învăţământ, în sănătate sau în orice domeniu bugetar ar trebui să crească diferenţiat. Aceşti oameni nu au exact reprezentarea României rurale, care nu, nu e aia din Las Fierbinţi. E de multe ori dramatică, poate deveni tragică, dar rareori comică.

Cu riscul de a mă considera lipsit de haz, o să sar acum de la învăţământ la marketing, o ştiinţă care e mai mult decât publicitatea, e mai mult şi decât comunicarea, e o ştiinţă care te învaţă unde, când şi cum trebuie pus un produs în piaţă.

Cu cât publicul cumpărător e mai rudimentar, cu atât sunt mai neşlefuite şi politicile de marketing. De exemplu, marketingul politic îi învaţă pe politicieni că românii sunt proşti, iar ei trebuie doar să mărească salariile sau pensiile înainte de alegeri. Invers, dacă ai tăiat salarii sau pensii, eşti mâncat, nu te mai salvează nimeni niciodată, vei fi aruncat ca o măsea stricată din viaţa politică, aşa cum a păţit Traian Băsescu.

Percepţia publică e atât de puternică, încât Ponta nu trebuie neapărat să facă ceva concret pentru învăţământ, trebuie doar să se marketeze cu creşterea de salarii. Am o vagă senzaţie că anul trecut, înainte de alegerile prezidenţiale, Ponta a greşit grav cu scăderea CAS, căci nu toţi românii ştiu ce e ăla CAS. Dacă în loc de asta mărea pensii sau salarii, poate azi era preşedinte.

În aceeaşi ipocrizie se scaldă şi ProTV-ul, punând în gura unui personaj din Las Fierbinţi un speech despre decăderea educaţiei, când chiar el, ProTV-ul, ne livrează de 20 de ani false valori, vedete fără merite reale sau iluzia îmbogăţirii exact fără educaţie. Este o lipsă de scrupule în sine un astfel de discurs venit de la postul de la care ani de zile n-a lipsit o zi Gigi Becali. Dar e tot marketing şi e un marketing mai deştept decât cel al premierului Ponta, unul ţintit către publicul sofisticat de pe reţelele de socializare. Cred că respectiva scena a fost gândită, scrisă şi montată special pentru a fi difuzată pe Facebook.

Sau credeaţi că e un semnal de alarmă pentru societatea în care scade de la an la an calitatea învăţământului? Dacă asta credeaţi, apăi aveţi mari şanse să vă convingă şi Ponta că, prin decizia de a majora salariile profesorilor, copilul dumneavoastră va învăţa mai multe lucruri la şcoală.

stiri verificate

Comentarii prin facebook

37 răspunsuri la Ponta, ProTV-ul și marketingul din Las Fierbinți

  • Otilia
    Octombrie 14, 2015 la ora 14:45

    Excelenta perspectiva asupra acestei campanii care pretinde sa atraga atentia asupra calitatii invatamantului. Din pacate substratul este real chiar si la case mai mari, nu numai in mediul rural. Iar despre strategia ProTv-ului, mi se pare o dovata de capacitate de adaptare la „publicul consumator”. Pana la urma ei si-au facut treaba si atins scopul, iar pentru ei cred ca asta conteaza..faptul ca e o lipsa de scrupule e mai putin important..din pacate…

    Răspunde
     
  • steff
    Octombrie 14, 2015 la ora 08:48

    Invatamantul, sanatatea si cercetarea au intrat in colaps cam de pe vremea mandatului 2 a lui nea Nelu cand foarte multi romani au plecat din tara pe alte meleaguri pentru un trai mai bun si nimeni, absolut nimeni nu a schitat cel mai mic gest pentru a opri asta. Acum , acestea sunt efectele de atunci, probabil ca mai tarziu o sa vedem efectele distrugerii industiei si a agriculturii. Ne trebuie, din nou, un nou regim comunist pentru o a treia ridicare a Romaniei ?

    Răspunde
     
  • Doina Thor
    Octombrie 13, 2015 la ora 19:31

    Stiti care este marea problema a invatamantului romanesc? Este superstufos si depasit. Cei care fac programele din curricula sunt rupti de scoala, practica de multe ori nula, sau la alt nivel (vezi universitarii care fac programe pentru liceu si gimnaziu). Schimbarile facute sunt doar de forma nu de continut (cel mult adauga materia care se facea in clasele mai mari plus o multime de hartogaraie inutila care sa mascheze incompetenta creatorului!!!) Rezultatul consta in discipline prafuite si plictisitoare. Unii profesori mai aleg neghina si selecteaza altii nu. Si cred ca nici nu poti sa-i condamni prea tare!

    Răspunde
     
  • Constantin
    Octombrie 13, 2015 la ora 16:01

    Ba, poti critica o majorare de salarii si am fost dezamagit ca dl Isarescu nu a facut-o, criticand in schimb reducerea taxelor in efortul domniei sale de a veghea la echilibrul bugetar. Educatia este domeniul primordial in care este necesar a se investi in scopul dezvoltarii a unei natiuni. Educatorii nostril au salarii mizerabile, in timp ce in cazul sporirii lefurilor in sanatate, unde mita este generalizata, lipsa de performanta nu este sanctionata de nimeni. Mediul rural romanesc aminteste de evul mediu european. Scolile cu WC in fundul curtii nu pot fi altfel. Profesorii nu pot fi cu mult peste mediul in care isi desfasoara activitatea. Din pricina veniturilor mici, nici in invatamantul din mediul urban nu ajung absolventi foarte valorosi. Profesorii au plecat cu mult inaintea medicilor “la capsuni”, asadar nu este “meritul” d-lui Ponta. Dl Ponta s-a marketat inainte timp cu plagiatul. Nu i-a scazut sustinerea electorala, asa cum nu-i creste in legatura cu educatia. Explicatia sta in eficienta canalelor de marketing (intrebati-l pe dl Dragnea), nu in caracterul rudimentar al publicului. Apropos, publicul este mult mai sofisticat decat se crede, dar si banii investiti in propaganda mass-media, furati [inclusiv] de la mine prin inginerii gen Microsoft, sunt fabulos de multi. Iar rafuiala intre posturile TV Digi si Pro nu-l ajuta nicicum.

    Răspunde
     
  • Dan86
    Octombrie 13, 2015 la ora 13:55

    Sunteti cautator de nod in papura si aici amestecati subiectele incat nu se mai intelege ceea ce ati vrut sa spuneti.

    Răspunde
     
    1. Stelian F
      Octombrie 13, 2015 la ora 20:26

      „Cautator de nod in papura” 🙂
      Moise cred ca e timpul sa treci pe la OSIM.

      Răspunde
       
  • Mary
    Octombrie 13, 2015 la ora 10:23

    Căţi din tinerii care au luat bacalaureatul cu note mari se orientează spre învăţămănt ?
    Cred că foarte puţini .Principala cauză o constituie salariul neatractiv .Sunt convinsă că în momentul în care aceste salarii vor deveni mult mai atractive obţiunea acestor tineri va fi şi înspre învăţămănt .Cu astfel de tineri la catedră şi în sructurile de conducere , sigur lucrurile se vor schimba şi în acest domeniu .Poate atunci munca unui cadru didactic va fi apreciată în funcţie de pregătirea şi rezultatele obţinute de elevul pe care il are la clasă şi nu de teancul de hărtii pe care trebuie să le depună permanent .

    Răspunde
     
  • Ilie
    Octombrie 13, 2015 la ora 08:47

    Ceea ce vad ca nimeni nu a remarcat pana acum din secventa de film „Las Fierbinti”este una din atentionarea pe care o aduce Stela Popescu „Ce model oferim copiilor nostri , a caror minte este usor de modelat ?” , atat ca profesori cat si ca parinti. Batalia nu este , sau nu ar trebui sa fie pe bunastarea profesorilor , ci pe responsabilizarea lor si din pacate nimeni nu face nimic pentru aceasta . Am avut o discutie in acest sens cu un profesor si din modul cum a inceput sa predea in continuare mi-am dat seama ca a inteles ceva : ” Un profesor bun , i-am spus , este un profesor care castiga un salariu bun , un profesor foarte bun este un profesor care reuseste sa-i faca pe elevii sai sa inteleaga lectia predata , un profesor extraordinar este un profesor care reuseste sa-i faca pe elevi sa le placa materia predata”. Ce fel de profesori v-ar placea sa fiti Dragi si Stimati Profesori dupa 1 dec. 2015 ?

    Răspunde
     
  • Lau
    Octombrie 13, 2015 la ora 08:44

    Eu nu sunt de acord cu cresterile salariale electorale la toata turma in detrimentul investitiilor(de ex autostrazi). As fi de acord insa cu:
    1) acel salar de merit de 25% timp de 3-4 ani sau cat o fi sa se dea in urma unui concurs scris pe baza competentelor profesorului. Nu dupa numar de olimpici – ce te faci daca esti profesor la tara/liceu industrial si esti foarte bun dar ai elevi mai slabi? Si salariile de merit se dau pe ochi frumosi, pile , cunostinte, caci e Romania. Ati fi uimiti daca jumate din profesori ar oobtine note sub 5-6 la fel ca la examenele de post/titularizare in conditiile unui examen greu si mai ales corect?
    Sa se scoate CAP-ul din invatamant, luam toti la gramada ceva, sa dea mariri numai celor ce merita.
    2) sa-si face SRI, Anaf sau ce organe de control mai sunt treaba, daca tot asculta degeaba cancanuri politice sa ia la puricat si meditatiile neimpozitate ale profesorilor.
    Mie imi pare rau ca s-a inceput cu ceva bun: marire salarii medici si apoi toti au sarit in sus sa le mareasca si lor si bulgarele creste pe spinarea privatilor. a..si pentru medici cu dedicatie: sa se puna cartele de intrare -iesire din spitae si camere video, atunci sa stea la program cum trebuie.

    Răspunde
     
    1. Radu
      Octombrie 13, 2015 la ora 17:28

      După cum ai scris nici nu e de mirare că nu ești de acord să li se mărească salariile și preferi autostrăzi. Dacă ai fi trecut cum trebuie printr-o școală ai fi avut altă părere. Învață să scrii și după discută pe teme filozofice.

      Răspunde
       
  • Alin
    Octombrie 13, 2015 la ora 01:14

    „Avem o mare problema cu competenta profesorilor”. Este foarte adevarat. Te felicit pentru curajul de-a o spune deschis de la pupitrul unei televiziuni comerciale – comerciale in sensul bun al cuvantului.

    Experienta mea este ca atata vreme cat spui ceva fara sa urmaresti sa jignesti, cu bun simt, unui om i se poate spune orice. Avem o mare problema in educatie si trebuie sa devenim capabili sa avem niste discutii sincere si realiste despre propriile noastre probleme ca si societate. In acelasi timp, trebuie sa gandim si sa implementam solutii, atat pentru elevi cat si pentru acei dascali mai putin competenti care ar putea fi convinsi sa se califice macar la locul de munca. Asta pentru ca de dat la o parte nu se vor da si ratacim in desert deja de 25 de ani.

    Răspunde
     
  • Florynn
    Octombrie 13, 2015 la ora 01:00

    Mi-ati sters comentariul doar pentru ca nu am fost in totalitate de acord cu gurul jurnalismului Moise Guran? Desi a fost absolut decent. Aceasta spune totul despre dumneavoastra. Prin presa se minte si manipuleaza oamenii. Il meritati pe Ponta.

    Răspunde
     
    1. Florynn
      Octombrie 13, 2015 la ora 01:08

      a reaparut, daca a fost o eroare informatica imi retrag cuvintele de revolta si imi cer scuze, daca nu, le mentin in ciuda reaparitiei comentariului mai jos 🙂

      Răspunde
       
  • Florynn
    Octombrie 13, 2015 la ora 00:14

    Domnule Guran, dumneavoastra chiar va asteptati la educatie prin televiziune? Mai ales o televiziune comerciala si de divertisment asa cum este protv? Educatia se face prin CARTE. E chestia aia din hartie cu multe pagini si multe litere ingramadite, si care nu are telecomanda sau ecran 3D, domnule Guran.
    Televiziunea NU educa poporul, in schimb il poate tampi. Atunci cand ajungi un guru al jurnalismului ar trebui sa poti intelege asta. Cat despre situatia invatamantului, ma tem ca sistemul e mai putred decat se vede la suprafata. Tragic.

    Răspunde
     
    1. popescu
      Octombrie 13, 2015 la ora 12:55

      Manipula. Televiziunea, radio-ul si mai nou net(blog-uri, facebook) sunt instrumentele cele mai bune pentru manipulare, pentru ca se adreseaza unuii numar mare de utilizatori.

      Răspunde
       
  • Marius
    Octombrie 12, 2015 la ora 23:25

    Is de parere ca nici daca o invie pe bunica nu mai iese Ponta presedinte, la viitoarele alegeri, si nici Iohanis. Noteza asta !

    Răspunde
     
  • Antonia
    Octombrie 12, 2015 la ora 23:24

    Cu toata consideratia pe care o am fata de Moise Guran, nu cred ca in cazul profesorilor o marire de salarii inainte de alegeri ar fi adus mai multe voturi. Eu lucrez in invatamant si inainte cu 2 zile de alegerile prezidentiale Ponta ne-a bagat pe gat 150 de euro, mita electorala, fara o destinatie precisa. Pur si simplu ne-au intrat in conturi. SI PROFESORII TOT NU L-AU VOTAT! NU NE LASAM CUMPARATI ATAT DE USOR! Unii dintre noi mai si gandim!:)))

    Răspunde
     
    1. cornelp
      Octombrie 12, 2015 la ora 23:46

      Da, da, clar. Si maririle de acum sunt mite electorale. Voi fiti oameni inteligenti si votati-i p’aia care va taie din salarii, nu pe cei care vi le reintregesc si va mai dau si ceva-n plus.

      Răspunde
       
  • Traian Cicone
    Octombrie 12, 2015 la ora 22:22

    De acord cu pozitia ta Moise, dar nu si cu matematica de la inceputul articolului:

    Cresterea de salariu este de doar 16,5% !. Aici este pacaleala acestui anunt cu iz electoral.

    Deci nu se da 26,5% asa cum gresit ai calculat dar nici macar 25% cat a declarat Victor Ponta.

    Cum s-ar zice, nu se da ci se ia, daca tinem cont de evolutia estmata a preturilor.

    Cred ca aceasta mica eroare merita corectata.

    Răspunde
     
    1. Liviu
      Octombrie 12, 2015 la ora 23:46

      100X10%=10.
      110X15%=16,5
      Mărirea este de 26,5.
      100X25%=25.
      Sper ca ați înțeles, domnul Traian.
      O populație educată este greu de manipulat.

      Răspunde
       
      1. Ciupercutz
        Octombrie 13, 2015 la ora 00:53

        Defapt e putin mai mult, tinand cont ca acei 10% au venit in transe de 5% la 1 martie si 1 septembrie.

        Răspunde
         
  • LiviuM
    Octombrie 12, 2015 la ora 22:15

    DA… este un articol bun insa concluzia de la final nu imi place. Chiar daca ProTV-ul a avut (binenteles) o ratiune de marketing in spatele clipului asta nu inseamna ca nu a reusit sa atraga atentia asupra unei probleme reale. Si chiar daca am fost „pacaliti” de intentiile celor de la ProTV cu siguranta marea majoritate a oamenilor care au dat share la clip chiar sunt ingrijorati de situatia actuala a invatamantului romanesc.

    Haideti sa apreciem si aceste strategii fie ele politice sau de marketing atunci cand reusesc sa aduca si ceva lucruri bune.

    Majorarea salariilor profesorilor cu siguranta va aduce si lucruri bune la fel ca si distributia acestui clip. Si daa este sa tregem si o concluzie aceasta ar trebui sa fie una singura Politica este defapt tot o campanie de marketing si ar trebui sa fim atenti la campanie in sine nu la brand-ul ala plasat strategic acolo in scopuri publicitare

    Răspunde
     
  • Petrica
    Octombrie 12, 2015 la ora 22:04

    De acord cu toate, mai putin cu identificarea totala a serialului (care ruleaza de 4-5 ani si si-a schimbat de vreo doua ori scenaristul pana sa ajunga la Mini Branescu) cu ProTv-ul (care împlineste 20 de ani in curand). Cred ca ideea scenei alteia ii apartine mai mult lui Mini Branescu decat Pro-ului, prin urmare e un act autentic (de pe urma caruia, evident, trage ai tleviziunea foloase).

    Răspunde
     
  • razesul
    Octombrie 12, 2015 la ora 20:59

    eu zic ca de acuma creste spaga de intrat pe posturile de la stat – oricum sa dadea si pe aceste salarii de „mizerie” dar acuma 🙂 … nu vrea nimeni sa faca ceva bun in romanica asta 🙂

    Răspunde
     
  • cornelp
    Octombrie 12, 2015 la ora 20:21

    Tara asta e batuta rau in cap. Iata ca acum ne trezim ca nu-s bune cresterile salariale, de parca am locui in Luxemburg si-am creste salariile profesorilor de la 5.000 de euro anual la 6.000 de euro. Cand de fapt noi le crestem de la 400 de euro, in cazul fericit, la 500 de euro. Cand de fapt noi incercam sa facem acest domeniu atractiv si pentru resursa umana buna care fuge-n privat pe salarii de mii de euro. Anyway, eu zic sa taiem salariile de tot, sa ne mai imprumutam o tura, sa mai vindem ce-avem prin tara si sa stingem naibii lumina, ca tara asta e dementa rau de tot.

    Răspunde
     
    1. CT
      Octombrie 13, 2015 la ora 07:18

      Domnule Cornelp, cand salariile bugetarilor din tara asta cresc, noi ceilalti platim taxe mai mari. In cazul in care nu sunteti profesor nu aveti de ce sa va bucurati.

      Răspunde
       
  • Adimos
    Octombrie 12, 2015 la ora 20:17

    domnule Guran, mai corect era „dacă ai tăiat salarii sau pensii….si in tot acest timp ai furat de-ai rupt banul public…., eşti mâncat, nu te mai salvează nimeni niciodată, vei fi aruncat ca o măsea stricată din viaţa politică,”.
    Nu am sa uit niciodata cum un politician la televizor a zis ca recomandarea FMI era de taieri de 10%…..deci restul de 15% era pt a se mentine furtul.

    Răspunde
     
  • FlorinT
    Octombrie 12, 2015 la ora 20:06

    Chiar cu 30 de minute in urma la ProTv era stirea cu marirea de salarii si discutam cu sotia ca eu unul nu as fi marit salariile la profesori pentru ca sunt convins ca un salar mai mare nu il face pe un profesor mai implicat. Logic si normal ar fi fost sa investeasca banii in echipamente/laboratoare performante. Nu Pentium 1 cu Win XP cum au multe localitati din tara fara a se numi Fierbinti.

    Răspunde
     
  • Alina
    Octombrie 12, 2015 la ora 20:00

    „… nu vor înţelege niciodată de ce salariile în învăţământ, în sănătate sau în orice domeniu bugetar ar trebui să crească diferenţiat”

    adica in functie de performanta, si nu in masa – toata lumea aceeasi marire, indiferent ce si cum produce…

    cititi mai atent – altfel aveti pretentii „dpdv jurnalistic”

    Răspunde
     
    1. Joker
      Octombrie 12, 2015 la ora 21:18

      Exact asta este ideea: sa promovam meritocratia si nu sa dam acceasi marire la toti, sa cautam sectoarele cu deficiente (la sat) si sa le stimulam.

      Răspunde
       
  • Gabi D
    Octombrie 12, 2015 la ora 19:56

    Am copilarit pe la tara, si uitandu-ma la „Las Fierbinti”, pot sa va spun ca surprind foarte bine comicul „din viata rurala”. Viata rurala nu e comica, nici viata din las fierbinti nu e comica, daca te trezesti ca traiesti in ea. La fel cum nici „James Bond” nu reprezinta spionajul, nici „Criminal Minds” nu reprezinta politia etc, Ideea cand te uiti la un film e sa te transpui intr-o lume „imaginara” si sa „te razi”. Poate v-a apucat lehamitea de lumea din jur, dar va zic sincer ca viata la tara seamana un pic cu las fierbinti, din pacate. Si faptul ca mai trag un semnal de alarma din cand in cand, eu il consider bine venit.

    Răspunde
     
  • Alexandru Mihai Aty
    Octombrie 12, 2015 la ora 19:53

    Nu sunt neaparat de acord cu tipul de marketing facut de Pro. Ai fi avut dreptate daca ar fi venit in acel monolog, clar ipocrit, cu vreo informatie revelatoare, sau spusa macar dintr-o perspectiva noua. Ei au facut un alt tip de marketing, pur si simplu au generat un viral, textbook, ca sa promoveze serialul. Monologul e o serie de platitudini si truisme pe care toata populatia le stie, o sa caracterizeze la fel sistemul educational si un parinte de la tara. De aia au si generat un viral, pentru ca toata lumea are aceeasi parere.

    Răspunde
     
    1. Stelian F
      Octombrie 12, 2015 la ora 20:17

      Deci n-am pierdut nimic ca n-am vazut filmuletul si nici o secventa din acest serial.

      Răspunde
       
  • Catalin
    Octombrie 12, 2015 la ora 19:37

    Un articol foarte slab dpdv jurnalistic și ceea ce e mai rău, subiectiv. Păi vorbește-i tu, Moise, unui proaspăt absolvent care ar avea competența necesară de a intra în sistemul de învățământ despre politici de marketing. Părerea mea este că totul pleacă de la remunerația primită și puțin contează vorbele. Și nu, nu e un lucru rău dacă tânărul pune ca și condiție primordială banii. Pentru că banii îi oferă pârghiile necesare să crească valoric. Trăim în capitalism

    Răspunde
     
  • barladeanu adriana
    Octombrie 12, 2015 la ora 19:28

    1) politicienilor nu le pasa de nimic ce se intimpla in tara asta; ii intereseaza buzunarul propriu;
    2) 80% din cadrele didactice judeca la fel, nu se va schimba nimic chiar de le va creste cu 100% salariile.

    Răspunde
     
    1. Adrian
      Octombrie 12, 2015 la ora 19:46

      Pai normal mai Adriana…daca ar fi remunerat mai bine domeniul…poate s-ar atrage si cadre didactice mai pregatite !

      Răspunde
       
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase