România și refugiații – o abordare pragmatică, pe alocuri cinică

 

de Moise Guran

Din capul locului vă spun că sunt sensibil la dramele umane, că urăsc imaginile cu copii morți și că îi urăsc și pe cei care le dau share pe internet sau pe cei care le dau la televizor. În lumea noastră e prea mare confuzie între telenovele și știri, între o interpretare lacrimogenă pe care o uiți după un sfert de oră și o realitate cruntă, șocantă, pe care tot după un sfert de oră o uiți, doar pentru că nu e aici, la tine. Totuși, cred că abordările politice ale crizei refugiaților trebuie să fie pragmatice și să urmărească interesul național.

refugiatisirieni

  1. Declarația președintelui privind acceptarea unei cote voluntare de 1700 de refugiați este ok. A anticipat corect faptul că Bruxelles-ul nu va avea de ales și va cere o majorare a cotei de refugiați stabilite în primăvară. Acceptarea unei cote voluntare permite României să se poziționeze acum alături de grupul Vișegrad privind respingerea cotelor obligatorii, dar aceasta nu este o poziție fermă ci o declarație de tipul vrem să negociem! Probabil în JAI nu se va găsi o soluție și va fi convocat un summit extraordinar, fapt ce va permite României să își nuanțeze poziția și să iasă din grupul lui Viktor Orban. Probabil la fel va face și Polonia (nu și Cehia).
  2. Un punct în minus pentru premierul Victor Ponta care a sugerat, ce zic eu, a spus-o cu subiect și predicat, faptul că Iohannis ar trebui să profite de această criză pentru a negocia intrarea României în Schengen. Și dacă acesta este adevărul, el nu trebuie spus de înălțimea scaunului de premier. Ponta nu e editorialist!
  3. Poziția fermă a fostului președinte Traian Băsescu, de a respinge cotele de refugiați este periculos de xenofobă, dar pentru președintele Klaus Iohannis este foarte utilă. Opoziția PSD este de fapt la putere, Opoziția PNL nu funcționează față de Iohannis ci față de PSD, așa că Iohannis chiar are nevoie de un opozant puternic, pentru a putea negocia mai bine la Comisia Europeană acceptarea unor cote de refugiați.
  4. Opinia publică din România este divizată, liderii (jurnaliști în special) fiind tentați, ca și mine să accepte o implicare a României în criza refugiaților, dar marea masă este la fel de speriată în 2015 de venirea sirienilor cum era și acum 6-700 de ani de năvălirile tătare. Apreciez mult luările de poziție ferme, chiar dure, ale Alinei Mungiu și Tudor Chirilă. Între aceste extreme, totuși, președintele Iohannis este dator să rămână rațional și să ia cea mai bună decizie pentru națiune, chiar dacă națiunea nu este de acord cu ea, chiar dacă liderii de opinie îl vor critica. Iohannis trebuie să unească aceste energii într-o sinergie (vorba predecesorului său Ion Iliescu), într-o rezultantă nu doar acceptabilă ci și utilă. România pierde anual câteva sute de mii de oameni din populația activă iar imigranții ar fi o adevărată minune pentru o țară ca a noastră. O să ziceți că nu vor la noi… Eh! Nu vor toți în Germania, asta e o lozincă scoasă în față de cei mai vocali… Poate nici noi nu îi vrem chiar pe toți ce vor în Germania, sau pe cei care refuză să fie amprentați și înregistrați. Vedeți… sunt multe de negociat. Vestul nu i-a triat pe imigranții români în funcție de educație și calificare? Pentru știința dvs, Siria are cam același nivel al educației publice ca și România.
  5. Să vă mai spun ce mai poate negocia România? De la deficitul bugetar și până la intrarea în Schengen, de la cheltuielile pentru înarmare și până la investițiile în infrastructură pe care le va face fondul ăla public, comunitar… hai că nu mi-ar ajunge un articol pentru asta.

Eu nu cred nici că acesta este finalul Uniunii Europene, nu cred că este nici măcar al spațiului Schengen, chiar dacă acordul poate fi suspendat punctual în perioada următoare. Nu mă sperie nici islamizarea Europei. Nu credința, oricare ar fi ea, este periculoasă. Religiozitatea fanatică este. Iar aceasta este asociată cu lipsa de educație și sărăcia. Terorismul e o boală ca oricare alta, avem servicii de informații pentru asta și da, la fel cum unii refugiați pot purta boli contagioase, la fel unii dintre ei pot fi contaminați de terorism. Medicii și spionii își vor face fiecare datoria, aceste situații trebuind ținute sub control, la fel.

Avem nevoie de un lider care să judece rațional toate aceste lucruri și să facă ce e mai bine pentru țară. Să vă amintesc că dacă n-ar fi fost criza URSS, apoi războiul din Iugoslavia sau 9/11, sau atâtea alte crize anterioare, n-am fi fost azi poate nici în NATO, nici în UE? Oricât de cinic ar suna, suntem o nație căreia îi face Dumnezeu drum pe răul altora. Capul sus!

stiri verificate

Comentarii prin facebook

62 răspunsuri la România și refugiații – o abordare pragmatică, pe alocuri cinică

  • Constantin
    Septembrie 19, 2015 la ora 13:41

    Locuiesc in Colentina, cartier bucurestean cu o mare diversitate etnica. In mijloacele de transport in comun se vorbeste adesea roma (adica, tiganeste). In „Dragoane” lucreaza cateva mii de chinezi, cam cat este cota de imigranti stabilita de UE pentru Romania. Pe scara mea locuiesc trei familii, una pe palier cu mine, altii sunt vecinii mei de deasupra, iar altii, cu doua etaje mai jos. Intr-o vreme ieseau dimineata in fata blocului si faceau exercitii de Tai Chi. Cum unii copii mai radeau de ei, s-au mutat in parcul Motodrom. In parcul Plumbuita se intalnesc duminica doamnele si danseaza sincron in sunetul uni boombox cu miscari desprinse parca din megaspectacolele maoiste. Sunt vreo 20 si trecatorii se uita la ele cu admiratie. Cei mai curajosi intra in formatie. In cazul arabilor, barbatii stau de vorba separat, iar femeile alearga dupa copiii cu o energie fara sfarsit, in contrast cu comportamentul rezervat al mamelor. Prin tramvai sunt ceva mai vioaie cand vorbesc intre ele. Au tot corpul acoperit, foarte rar fata. Familiile de turci se plimba impreuna, caruciorul este impins alternativ de mama sau de tata, iar doamnele sunt imbracate „europeneste”. Anul acesta am intalnit in tramvaiul 21 si turisti, oameni cu rucsac si aparat de fotografiat, vorbind englezeste si privind interesati cartierul.Este problema statului de adoptie felul in care sunt integrati.

    Răspunde
     
  • Mihaela
    Septembrie 18, 2015 la ora 02:58

    Ca bine zicea Grigore Alexandrescu:
    Adevarat vorbeam,
    Ca nu iubesc mîndria si ca urasc pe lei,
    Ca voi egalitate, dar nu pentru catei.”
    Aceasta între noi adesea o vedem,
    Si numai cu cei mari egalitate vrem.

    …Cu speranta ca un alt conflict in Europa nu ne va face sa devenim la rândul nostru refugiati în alte colturi din lume.

    Răspunde
     
  • florin
    Septembrie 16, 2015 la ora 19:20

    I-l felicit pe Moise, a reusit sa aduca in discutie parerea noastra, stie Moise ce face, de aceea a aruncat si momeala intr-o maniera in care toti ati intrat, intrand si spunand pareri. Asta este si ceea ce a vrut Moise, opinii si pareri, bravvo lui ca le-a obtinut de la noi. Stie si el foarte bine decliniile acestei tari care vor fi in urmatorii ani.

    Răspunde
     
  • Ionescu MM
    Septembrie 16, 2015 la ora 18:10

    Dle Guran, in zilele acestea este foarte „trendy” sa fii de partea saracilor emigranti. Da bine, e un fel de „Uniti salvam” (miscare pe care o apreciez, de altfel). Dar, dle Guran, va pun o singura intrebare: CATI imigranti ati accepta in U.E. ? 100.000 ? 1.000.000 ? 10.000.000 ?? Dle Guran, daca nu vor face TOTI ca ungurii, sa blocheze granitele vor veni nu milioane, ci poate UN MILIARD de saraci din lume. Asta vreti ???? Chiar v-ati pierdut ratiunea ??? Nu vedeti ca vorbim aici, in cea mai mare proportie de emigranti ECONOMICI ?
    P.S. Desigur, nu ati pierdut ocazia sa mai trageti o flegma in directia lui Traian Basescu…

    Răspunde
     
  • Irina
    Septembrie 15, 2015 la ora 14:47

    Irina
    Eu ma intreb altfel.. Daca in Europa ar fi un razboi si noi cei de aici am pleca spre tarile musulmane, ei ne-ar primi asa cum ii primesc europenii pe musulmani, in general ?..Eu cred ca nu. Datorita politicii pe care ei o au fata de tot ce nu e musulman. Crestinii sunt mai deschisi cu cei de alte religii, cu oameni de alte nationalitati. Musulmanii, in schimb, nu vad cu ochi buni pe NIMENI din afara lor. Credinta lor le impune asta, ei asa cresc. Acesta este scopul lor, al religiei lor, ei asta isi doresc, sa acapareze in timp, cat mai multe state, credinta musulmana sa devina majoritara la nivel global. Sunt sigura ca vor reusi intr-un numar de ani.
    Eu nu cred ca tarile musulmane ar primi un exod de refugiati din Europa si asta ar trebui sa ne dea gandit.

    Răspunde
     
  • iordan
    Septembrie 14, 2015 la ora 21:53

    Nota data clasei politice.
    Dacă și refugiații au ajuns sa ocolească țara noastră atunci. Cum trebuie să le „mulțumim” noi cetățenii țării acestora pentru binele care îl fac pentru poporul care i a votat ?????

    Răspunde
     
  • Tudor
    Septembrie 14, 2015 la ora 18:31

    Moise draga , daca ai fost in Siria nu stiu de ce te lansezi in ridicol , daca nu ai fost ,atunci dezinformezi. Nivelul scolii din Siria e cam la 60 % din ce avem noi aici si nu vorbesc nici de elite , dar nici de scoala din Cucuietii din Deal. Vorbim de o medie . Si inca ceva :crezi tu ca pentru 6-7-8 sau 10 mii de… , spune-mi tu ce sunt cei care acum ne starnesc mila , dar in viitor ne vor inspira teama, vom putea negocia deficitul bugetar , intrarea in spatiul Schengen , etc.? Ai locuit mai mult timp in Germania , sa zicem 6 luni ? Eu da . Ei, Moise draga , atunci am vazut nemti , nemti care se temeau sa treaca pe langa un grup de tineri turci , nu o data , ci de fiecare data si nu am locuit intr-o singura localitate ci in mai multe (citeste Orase cam de marimea Clujului).Am fost martor de nenumarate ori la amenintari , conflicte . E foarte usor sa intri pe site-ul Ministerului Educatiei sau cel de Interne din Germania , sau pur si simplu intra pe Integrarea turcilor in Germania si vei avea surpriza sa observi ca incepand de la sfarsitul anilor 1950 si pana in prezent , deci sa zicem 4 generatii s-au integrat cu adevarat 11% din totalul turcilor .Nu vorbesc si nu inteleg germana , scoala e parasita ,mai ales de fete cam prin clasa a VI-a , cu cunostinte vagi de limba , cultura ,istorie germana, europeana etc. Majoritatea turcilor si vorbim de un total de circa 5 milioane nu muncesc organizat , nu colaboreaza cu nemtii ,cu autoritatile intr-un cuvant NU VOR sa se integre

    Răspunde
     
  • munteanu elena
    Septembrie 14, 2015 la ora 17:04

    gandesti simplist Gurane imi pare rau ptr. tine M-ai dezamagit!!!!!!

    Răspunde
     
  • Alex
    Septembrie 14, 2015 la ora 15:36

    Citez: „liderii (jurnaliști în special)”. Eu nu prea sunt dus pe la biserica, dar citind alaturarea de cuvinte de mai sus m-am inchinat. Avem noi, romanii, un sentiment nativ ca totul se invarte in jurul fiecaruia dintre noi, oriunde ne-am afla pe scara sociala si oricata „putere” am avea… Pacat ca nu avem cativa Neagu Djuvara mai tineri, sa ne invete, cu sarm si diplomatie, cam cum se intampla viata… sociala.

    Răspunde
     
  • Daniel
    Septembrie 14, 2015 la ora 11:02

    Acum cativa ani sociologii din intreaga Europa atrageau atentia asupra efectului de imbatranire a populatiei. Criza refugiatilor reprezinta o solutie daca va fi bine gestionata. Trierea lor si integrarea lor sociala si culturala sunt cele care probabil vor face diferenta intre succes si esec. Tari ca Germania si Suedia gandesc in perspectiva si gandesc la rece, pragmatic. Nu inseamna ca obligatoriu sistemele lor sunt perfecte, dar cred ca si Romania, si Europa pot castiga din aceasta provocare daca vor gandi inteligent si nu vor cadea victime

    Răspunde
     
    1. Stelian F
      Septembrie 14, 2015 la ora 19:47

      Va rog frumos spuneti-mi si mie practic exact ce inseamna „integrarea culturala” a acestor oameni.

      Răspunde
       
      1. Kristina
        Septembrie 14, 2015 la ora 21:36

        :))))
        „integrarea lor culturala…”bănuiesc ca se vor strădui sa ii facă sa renunte la broboada,la veșmintele alea lungi cu care mătură asfaltul(ele)la parul ala creț vâlvoi strâns rebel intr-o coada (ei)si cam atat.
        ca daca intrăm in alte detalii :nici in ruptul capului !pt.ei
        In plin centru orasului daca ii/le vezi au acel aer de dispret mai ales cand sunt asaltată de modernismul tinerilor nostri.
        blugi tăiați pe la genunchi,jambiere si fuste scurte nu sunt tocmai elemente cu care ii poti integra .
        eh..,acu ‘stiti si voi ca pana nu experimentezi nu poti avea efecte.
        vom vedea

        Răspunde
         
        1. Stelian F
          Septembrie 15, 2015 la ora 10:01

          Deci este fara rost sa vorbim despre integrare culturala in cazul emigrantilor musulmani.

          Răspunde
           
  • Cristian K
    Septembrie 14, 2015 la ora 09:39

    Precizez de la inceput ca nu sunt rasist, dar creierul lucreaza pe tipare. Cati crestini au aruncat in aer vreo cladire in zone musulmane? Zero.
    Cati musulmani au realizat atacuri teroriste in zone crestine? O gramada!
    Asa cum spunea profesorul John Mearsheimer, fiecare stat are ca prima obligatie sa isi asigure existenta. Asa ca ne-o fi mila de altii, dar trebuie sa ne gandim la noi. Sa ne pazim de atacuri teroriste….si sa ne pastram identitatea nationala (identitate ce ar fi alterata prin infuzia altor popoare).
    Mai apoi, pot intelege ca fuge de razboi o mama cu un copil in brate, dar sa fuga un tanar de 25-30 de ani? Serios??? Pai sa se inroleze in armata si sa isi faca libertate in tara, nu sa urmareasca ajutor social din Germania.
    Sunt dati pa TV oameni ce se plang ca nu au ce manca. Pai Ungaria are ditamai campia, agricultura cat cuprinde, deci care e logica sa vrei Germania, daca strict hrana e chestia urgenta?
    Iar mai apoi aud textul ca sunt „refugiati”, deci au drepturi prevazute de ONU. Cand esti refugiat, deci fugi de razboi, te opresti in prima tara in care e pace. Cand treci prin 10 tari fara conflicte armate, si vrei in alta…..deja sunt mofturi.

    Răspunde
     
  • Dulgheru Marian
    Septembrie 14, 2015 la ora 07:23

    Nu am nimic cu ei dar ce nu inteleg eu este ca pentru un refugiat se aloca in jur de 500 euro in schimb persoanele cu dizabilitati traiesc cu o amarata de pensie pana in 300 lei ma refer la cele tinere care nu a o vechime in campul muncii. Pentru aceste persoane nu se intereseaza nimeni cum traiesc si ce viitor au. Sunt mai superiori refugiatii?

    Răspunde
     
  • CotcodaC
    Septembrie 14, 2015 la ora 02:16

    Hai ca am cazut toti licuricii in plasa lui Guran :)))
    De cand ii urmaresc opiniile (mai ales la radio), am inteles f bine ca omul s-a specializat in a spune fraierilor, pe limba lor, exact ceea ce ii excita mai tare. Da,exact, din asta traieste…genereaza valva!
    Evident ca daca l-ai incinge bine in vreo discutie pe sleau, poate si-ar da arama pe fata (a avut cateva rabufniri relevante la radio cu referire la familia lui).

    Răspunde
     
  • STOIAN DORIN
    Septembrie 14, 2015 la ora 01:21

    Nu sunt xenofob , rasist , sau mai stiu eu cum mai sunt catalagoti oamenii care nu sunt de acord cu aceasta problema .
    Dar credeti-ma , am umblat ceva prin lume in ultimii 30 de ani si am trecut si prin tarile arabe si as putea spune ca nu am fost deloc priviti cu ochi buni de catre bastinasi , nu am fost lasa-ti sa coboram la tarm pentru-ca le spurcam pamantul si am am fost chiar insultati si bruscati .
    Uitati-va ce se intampla in Olanda , care a fost prinre primele tari care au primit musulmani de cativa ani buni , Franta , care nu mai are de mult control asupra Marsiliei , Anglia care se confrunta cu terorismul islamic s.a. In aceste tari nu numai ca a disparut linistea cu care oamenii erau obisnuiti si curatenia in orase dar ei traiesc cu frica pentru ca autoritatile nu pot face fata . Si exemple ar fi multe .
    Tiganii nostrii vor fi mici copii fata de musulmani care se pare ca sunt extrem de bine organizati .
    I-mi pare rau de oamenii buni care sunt printre ei dar spiritul de turma este foarte periculos .
    Am tot respectul fata de Dl Guran pe care il respect si il urmaresc cu placere cand am ocazia , dar de data aceasta nu sunt de acord cu domnia sa .
    Nu sunt un expert dar asta este parerea mea.

    Răspunde
     
  • AdrianL
    Septembrie 13, 2015 la ora 23:37

    Eu cred ca iar vor suferi est-europenii si ceilalti vor cadea in picioare. Ca de obicei, noi nu vom fi inclusi in deciziile cu adevarat importante si nu vom sti ce se intampla, ce ne scapa, de ce reactioneaza asa nemtii. Nu vom avea acces la informatiile cu adevarat importante. Suntem in UE printr-o conjuctura, dar sa nu ne umflam crezand ca suntem frati cu nemtii, francezii etc. Suntem a 5-a roata de la caruta. Astept sa imi spuna cineva ce se intampla cu adevarat , care e de fapt planul nemtilor. Opinii avem toti, dar nu cred ca avem cum sa estimam cat de aproape suntem de adevar. Iar controleaza tot nemtii, dar de data asta nu le prea stim intentiile.

    Răspunde
     
  • Dan Valjean
    Septembrie 13, 2015 la ora 22:50

    Traiesc la periferia Parisului, o zona infestata de musulmani. Foarte multe nationalitati si culori, in rest.

    Ce vad si aud in fiecare zi… Frica prezenta si iarasi prezenta… Ura si dispret in ochil lor… Ei se simt si se comporta ca niste fiinte superioare.

    Cine sustine primirea si unui singur musulman e un ticalos tradator. Peste o generatie doua altcineva va plati pt prostia voastra.

    Răspunde
     
  • GO
    Septembrie 13, 2015 la ora 22:02

    Care medici, Domnule Guran?
    Si care spioni?
    Am un prieten care ma tachineaza spunandu-mi ca mai cred inca in Mos Craciun. Dar bag de seama ca nu e doar cazul meu. Managementul situatiilor de criza are nevoie de profesionisti. Si aceasta este o situatie de criza. Dar in Romania este mai multa preocupare pentru demotivarea, eliminarea, intimidarea, incatusarea, descurajarea profesionistilor si nu pare sa existe o preocupare pentru cresterea, dezvoltarea si retentia acestora. Asa ca speranta gestionarii acestei situatii de criza se va sfarsi lamentabil probabil in binecunoscuta „iarna nu-i ca vara”, doar ca de aceasta data nu vom avea victime si pierderi materiale pe termen scurt ci o „mutatie” la nivel social, economic si cultural pe care va trebui sa ne-o asumam asa cum ne asumam unde punem stampila la vot. Valabil pentru cei care isi ocupa timpul cu traitul in Romania. Atat.

    Răspunde
     
  • Kristina
    Septembrie 13, 2015 la ora 21:58

    hm ,
    e simplu sa ti dai cu parerea ,sa critici speculativ,chipurile sa ai o pozitie ferma de la tastatura calculatorului tau intr -o situație asa de sensibilă zic eu ,cum este criza refugiaților in Europa.
    vedeti dv. nemtii sunt relativ o populatie îmbătrânită acum iar ideea de a naturaliza sirieni,nu i tocmai rea.
    dincolo de religie,terorism,bla ,bla,bla(vad ca si Obama se ofera sa primească vreo 10.000)sunt supravegheați ,nu sunt asa total anapoda.
    ca sa revin :sunt o banca genetică buna,o forta de munca

    Răspunde
     
  • cip
    Septembrie 13, 2015 la ora 21:57

    Este simplu fraților, Cum, nimic nou în istorie, aia mari împart bogățiile planetei și restul se satura cu resturile. Despre nația romana, Dumnezeu cu mila sau fiecare pasare pe limba ei piere. Noi suntem refugiați în tara noastră ce sa mai facem și cu alți refugiați, noi nu știm ce sa facem cu noi și cu tara noastră. Halal, carne Halal.

    Răspunde
     
  • un oltean
    Septembrie 13, 2015 la ora 21:26

    pentru prima oara de cand te urmaresc moise,tin sa imi spun parerea…nu sunt de acord sub nici o forma ca tara noastra sa primeasca imigranti…in numele religiei s-au comis de-a lungul istoriei cele mai abominabile crime…si stii asta…esti un fin istoric…vor iesi la lumina toti fanaticii religiosi ai romaniei..si crede-ma…sunt extrem de multi..iar islamistii ambitiosi tare…nimic bun nu poate iesi de aici..si nu exagerez…si o stii cel mai bine

    Răspunde
     
  • Alex
    Septembrie 13, 2015 la ora 21:20

    Mi-e rușine să fiu conațional cu xenofobi, rasiști și habotnici religioși. Înțeleg că le e frică și că nu sânt educați, dar în primă instanță mă încearcă totuși un sentiment de repulsie față de ei.
    Criza refugiaților prezintă multe riscuri, dar acești oameni au un potențial enorm dacă li se dă o șansă. Șanso de a trăi și de a se reintegra intr-o societate normală. Europa (și cu atât mai mult România) are nevoie de acești oameni.
    Moise Guran face bine să sugereze niște piste de negociere ale României în astfel de ocazii, pentru că România are multe de recuperat și ne-ar prinde bine un pas înainte spre condiții de viață mai bune, obținute de la colegii europeni. Ce e dezamăgitor la Moise Guran e naționalismul exagerat și teama de a-i respinge „cu subiect și predicat” pe xenofobii și misticii care fac vâlvă în opinia publică românească. Ți-e teamă să nu pierzi audiența sau ești unul de-al lor?

    Răspunde
     
    1. Moise
      Septembrie 13, 2015 la ora 23:05

      Ori, ori? Nu e cale de mijloc? Misto! Traiasca talentul nostru de inteligenti sententiosi, toleranti si talibani in acelasi timp!

      Răspunde
       
      1. Stelian F
        Septembrie 13, 2015 la ora 23:34

        Chiar pui si tu orice la inima? 🙂

        Răspunde
         
  • Marian Androne
    Septembrie 13, 2015 la ora 20:19

    Cei peste 100 mii de infractori romani din Vest (conform Europol), inregistrati de politiile nationale, sunt mult mai periculosi decât invadatorii arabi.

    Răspunde
     
    1. body
      Septembrie 14, 2015 la ora 04:24

      poate 100 000 de gainari.
      La noi vin o delegatie mica din EU/SUA (3-5 consilieri), si fac un contract („fura”) 10 miliarde de EUR….

      cand furi un ou esti hot, cand furi o tara esti un erou !???
      ce zici?

      Răspunde
       
      1. Kanin
        Septembrie 14, 2015 la ora 18:22

        Nea body, adica se justifica orice gainarie ca si asa fura altiila nivel mai inalt si mult mai mult, nu?!

        Bai, ce mentalitate de maidan!

        Răspunde
         
  • Constantin
    Septembrie 13, 2015 la ora 19:40

    @Adrian._La fel ca in cazul codului fiscal, cetatenii sunt invitati sa dezbata chestiunea migrantilor veniti recent in UE. Satisfactia Presedintelui cu privire la dezbatere, releva de fapt intentia de transmitere a unui fals sentiment democratic. Absenta specialistilor din dezbaterile acestea, inexistenta unor analize obiective, de tip cost-beneficiu, permite exacerbarea manifestarilor instinctive, precum cele xenofobe. Ele sunt cat se poate de naturale, fiti linistiti, nu sunt intalnite doar in Romania si indeobste sunt parte a unui proces manipulatoriu. Manipularea functioneaza atat din partea celor interesati ca „refugiatii” sa emigreze in UE (Rusia, Turcia, ISIS samd), cat si din partea politicienilor romani, sau europeni, in functie de interese. In consecinta, dl Moise are, cred, dreptate spunand ca „abordările politice ale crizei refugiatilor trebuie să fie pragmatice si să urmărească interesul national”. Este o oportunitate de negociere pentru Romania si sper ca dl Basescu tot in sensul acesta s-a pozitionat. La Digi, un migrant spune ca au fost amenintati ca daca nu respecta regulile, vor fi trimisi in Romania. „Ce sa facem in Romania? Nu e nimic de facut acolo!”, spune barbatul. Nu cred ca sunt numerosi migrantii care doresc sa traiasca in patria noastra. (Acesta este, de altfel, un argument in sprijinul opiniei ca foarte multi dintre ei nu sunt de fapt refugiati.)

    Răspunde
     
  • Doctor
    Septembrie 13, 2015 la ora 18:26

    Moise, hai sa discutam:
    1) partea economica: care e business case-ul nostru daca acceptam, atentie, nu imigranti spontani, 10-20 pe an, ci un val imens de cateva mii care vor mai aduce cel putin onca de 2 ori pe atat anul viitor? Si asta numai in Romania, ca in Europa dezvoltata e jale;
    2) partea umana: daca Europa ar avea niste probleme si noi am merge in Siria, Irak, crezi ca am fi primiti la fel de bine de cei de acolo?

    Răspunde
     
  • Mio
    Septembrie 13, 2015 la ora 14:19

    Germania face ce face si ne baga iar intr-un razboi mondial. Dupa ce ca sunt responsabili de milioane de morti in Europa, acum isi permite sa islamizeze Europa, iar in tot procesul asta, sa ne si ameninte daca nu acceptam. Am convingerea ca Romania va avea intelepciunea de pe urma. Asa cum spunea si un psiholog german, cei care ii plang pe migranti, se gandesc mai degraba la ei insisi, mandrii ca isi pot arata virtutea morala.

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Septembrie 13, 2015 la ora 20:10

      Germania, cu toata atitudinea lacrimogen-umanitara, a trimis militarii la frontiera cu Austria si a reintrodus controalele la frontiera, dupa cum a anuntat ministrul de interne, suspendand efectele acordului Schengen. Nu cred ca trebuie sa-i consideram excesiv de sentimentali si lipsiti de realism pe germani. Stiu si ei foarte bine ca printre refugiati au fost infiltrati teroristi, iar traficantii de persoane au castigat sute de milioane de euro.

      Răspunde
       
  • bogdan
    Septembrie 13, 2015 la ora 14:17

    Nu vrem in Schengen. Asta ar insemna de facto ca granita sudica va fi asigurata de Grecia care dupa cum se vede este incapabila sa isi securizeze frontiera maritima. Se trece acum din turcia in grecia cu o simpla barca. nu exista paza de coasta nu exista nimic acolo din moment ce au intrat 160 000 de oameni. Chiar nu isi da nimeni seama cum ar fi daca 20 de mii de imigranti ar aparea maine brusc in bucuresti si ar dormi prin parcuri?

    Răspunde
     
  • Adrian
    Septembrie 13, 2015 la ora 14:04

    Un sustinator al mega moscheei in Bucuresti, nici nu avea cum sa aiba alta optiune in varianta acestor refugiati – Moise Guran

    1. In opinia multora, democratia si islamul sunt doua lucruri complet diferite. Sunt absolut incompatibile. Cel putin apreciez sinceritatea liderilor religiosi islamisti care spun: asa cum voi vreti sa instaurati democratia in lume, tot asa si noi, vrem sa instauram sharia.
    2. Cu alte cuvine, marea majoritate a romanilor, nu au o problema cu refugiatii, daca ar fi crestini, ci cu refugiatii islamisti.
    3. Ne doare sa vedem copii in moldova, olt, etc, saraci lipiti, fara sanse la educatie, si zero sanse la viitor, dar lui Guran ii pasa de imigrantii islamisti.
    4. Cine isi asuma raspunderea pentru intergrarea sau eventualul esec al integrarii acestor islamisti in Romania? Moise Guran?
    5. Sunt atat de dezamatit de Moise Guran in ultima vreme pe chestiunea mega moscheei, pe care o sustine si, mai noi, pe tema imigrantilor incat il mai apreciez cat un varf de ac.

    Răspunde
     
    1. Moise
      Septembrie 13, 2015 la ora 14:20

      Gasiti si pe internet si la tv multe voci care va spun ceea ce vreti sa auziti. de ce va mai trebuie inca una?

      Răspunde
       
    2. Stelian F
      Septembrie 13, 2015 la ora 15:22

      Eu tot nu inteleg ce inseamna integrarea musulmanilor intr-o tara crestina. Daca nu inseamna schimbarea lor, ceea ce nu e nici drept sa vrem, nici prea posibil de facut, atunci inseamna adaptarea acelei tari, a legislatiei acelei tari la nevoile lor. Cetatenii acele tari ar trebui sa aibe o anumita disponibilitate la toleranta culturala. Romania nu mi se pare deloc o asemenea tara. Cu toate ca sunt de acord ca intre membrii UE sa se imparta si avantajele dar si greutatile, pentru ca declaratiile germanilor a adus acest val de imigranti din Turcia, cred ca ar trebui un referendum pe aceasta tema. Una este ca imigrantii sa „dea navala” in Romania, caz in care nu se impune nici un referendum, si cu totul altceva mi se pare a fi chemarea clara a Germaniei si pe urma incercarea de redistribuire in alte tari a imigrantilor mai slab pregatiti de care nu prea au nevoie.

      Răspunde
       
      1. Stelian F
        Septembrie 13, 2015 la ora 15:47

        Scuze, am vrut sa spun ca una este ca emigrantii/refugiatii sa dea navala in Europa fara a fi cauza directa a declaratiilor unor europeni. Daca tin bine minte Italia si Grecia cer de mult asistenta in ce priveste acesti imigranti sau preluarea unei parti dintre ei, dar autoritatile europene nu erau prea binevoitoare. Acum cand Germania este in aceeasi pozitie, imediat UE a stabilit cote de imigranti pentru celelalte tari.

        Răspunde
         
    3. Radu
      Septembrie 13, 2015 la ora 18:05

      Chiar daca cred cu tarie ca ar trebui sa avem dreptul sa circulam oriunde in lume fara niciun fel de limite sau frica indiferent de locul de unde provenim, religie si convingeri atat timp cat nu punem in pericol alti oameni sau bunurile lor trebuie sa spun ca NU sunt deacord cu primirea emigrantilor musulmani ( eu fiind ateu ) nici in romania si nici in UE deoarece ei urmaresc doar interesele lor si nu se vor integra nici in 100 de generatii ba din contra isi vor impune convingerile cu forta.

      Inteleg ca Europa este un continent care are nevoie de forta de munca dar aceasta problema ne ramane noua s-o rezolvam si nu cred ca prin acceptarea catorva milioane de oameni care n-au niciun fel de respect pt pretioasa noastra democractie o sa se rezolve.

      Cum zice si Adrian, islamul nu este compatibil cu democratia iar ei isi doresc raspandirea islamului, asta o sa ne creeze noua si mai multe probleme de rezolvat daca o sa mai avem autoritatea sa le rezolvam.
      Asa cum spun si musulmanii este o chestiune de timp pana europa se va supune legii shariah.

      Sper ca acest comment sa nu fie catalogat ca xenofob. Pur si simplu cred ca avem suficiente necazuri pe cap de care trebuie sa ne ocupam cum ar fi coruptia si lenea.

      Răspunde
       
    4. Adrian
      Septembrie 13, 2015 la ora 18:36

      Dupa sutele de ore in care m-am uitat la emisiunile tale, in care am invitat toti prietenii sa-ti urmareasca emisiunea si blogul, ma simt inselat. Asa ca tot ce pot face, daca ma lasi sa scriu, este sa spun cu voce tare ca esti un pro mega moschee in Bucuresti si pro refugiati islamisti. Si lumea sa te ia cuma cum vor in legatura cu asta. Stii ca reputatia se pierde repede. Daca reusesc sa conving 100 de persoane sa se indoiasca de tine, asa cum am facut sa te si aprecieze (prin a mediatiza emisiunea pe facebook si nu numai), ma consider multumit.

      Răspunde
       
      1. Moise
        Septembrie 13, 2015 la ora 20:00

        Fratioare! Unde te-am gasit?

        Răspunde
         
  • Cristi
    Septembrie 13, 2015 la ora 14:03

    Nu cred ca Romania poate face fata unui flux atat de mare de imigranti. Daca tot ii iubesc si vor sa ni bage pe gat, sa le dea cetatenie si atunci se vor putea plimba libistiti..

    Răspunde
     
  • m
    Septembrie 13, 2015 la ora 13:23

    Bre Moise, judecatile de mai sus sunt ok, doar ca asa cum s-a vazut mereu si acum mai puternic ca oricand, noi suntem la periferia Europei, un fel de suburbie e UE. Avem de ales doar intre a ne „enclaviza” sau a continua pe acelasi drum ca si pana acum. In ambele cazuri tot suburbie ramanem, doar ca putem alege sa fim una mai cainoasa sau una mai linistita. In momentele astea se vede micimea celor ce ne reprezinta si micimea noastra, ca popor. De-aia pare ca ne „face Dumnezeu drum pe răul altora”. Ce sa zic, „Capul sus!” 🙂

    Răspunde
     
  • Marian SRL
    Septembrie 13, 2015 la ora 13:19

    Moise ca de obicei ai facut o analiza pertinenta a situatiei. Dar din pacate sufera de umanitarism. Eu nu sunt asa de sensibil si ma gandesc pragmatic la binele acestui popor.

    1. Da sunt oameni care sufera si fug din calea razboiului. Dar sunt maxim 30% din totalul „hoardei”. Restul imigranti economici, daca nu chiar militanti islamisti.
    2. Da Ponta e un imbecil. La asta nu am contraargument; sunt total de acord.
    3. Da Traian Johanna are nevoie de Pirat pe post de Satana. Dar daca nu se iau masuri in respingerea oracarei cote de invadatori situatia se va deteriora repede. Base e un politician abil si va reusi sa coaguleze opozitia nationalista.
    4. Opinia publica e divizata. Un 10% vor sa-i primeasca pe amarati, 60% nu ii vor in tara, restul de 30% ii vor in Mediterana. Adica INECATI, Moise.
    5. Ca sa negociezi iti trebuie sa ai cu cine ! Pana acum Romania a fost victima sigura a UE. Asistam la un Dictat din partea Comisiei Europene. Iar reprezentanti nostri la Bruxeles sunt vanduti sau fara coloana vertebrala. Cine sa negocieze mosule ? Ponta ? Ma indoiesc.

    Răspunde
     
  • vlad
    Septembrie 13, 2015 la ora 13:11

    Dragii moșului, se pare ca cei 70 de ani de pace (cea mai lungă perioadă de pace in istoria Europei occidentale) au amorțit simțurile si au anulat instinctul pericolului in populațiile europene. Pe cei care încă mai așteaptă cu brațele deschise islamiști in Europa îi rog să facă o plimbare seara, la pas dacă au posibilitatea, prin orase gen Marsilia, Paris, Bruxelles, Amsterdam etc… Sunt musulmani la a doua generație, nascuti in tarile de adopție, cu cetățenie, care refuză să se adapteze si isi urăsc tara de adopție. Majoritatea muncesc pe bani putini sau stau pe ajutoare sociale si creează probleme si e doar o chestiune de timp până când problemele vor fi mai mari Vezi revoltele din Paris de acum cativa ani. Mă întreb atunci, chiar avem nevoie de mai multi in Europa? Nu dragilor, solutia nu e asta, ci încurajarea a creșterii natalității. Prin orice mijloace.

    Răspunde
     
    1. Alexandru
      Septembrie 13, 2015 la ora 13:29

      Traiesc in Amsterdam de aproape 5 ani, intr-o zona plina cu emigranti musulmani. Te poti plimba linistit noaptea pe strada.
      Nu sunt deacord cu valul acesta de emigratie necontrolanta (necontrolata fiind cuvantul cheie) insa sa sugerezi ca in majoritatea Amsterdamului e periculos sau nesigur sa te plimbi seara, noaptea este fals.
      Stiu numai de o zona in oras unde nu este recomandat sa te plimbi seara insa as zice ca e lafel ca in orice capitala (ca doar nici in Bucuresti nu te duci noaptea in anumite zone din Ferentari)

      Răspunde
       
      1. vlad
        Septembrie 13, 2015 la ora 14:36

        Nu am sugerat ca ar fi periculos pentru integritatea fizică sa te plimbi seara printre ei, desi cred ca nu ti-ai trimite nici tu sotia sau iubita sa meargă in cartierele lor neînsoțită… Am spus doar ca ar fi bine ca fiecare sa isi dea cu părerea dupa ce vede pe viu cum arată zonele din orasele europene locuite de musulmani, cum se îmbracă si comportă ei. Vrem ca tot mai mare parte din Europa sa arate si sa ajungă asa?

        Răspunde
         
      2. Constantin
        Septembrie 13, 2015 la ora 19:57

        Infractorii pot avea nationalitati diverse. Modul in care este controlat fenomenul infractional tine de capacitatea statului respectiv de protejare a cetatenilor care platesc impozite, indiferent de etnie. In Romania, eficienta statului este redusa, institutiile functioneaza defectuos, iar coruptia se manifesta pana la cele mai inalte niveluri. Chiar daca Germania va prelua de zece ori mai multi migranti decat Romania, probabil legea va fi respectata de zece ori mai mult acolo decat in patria noastra.

        Răspunde
         
  • ciprian
    Septembrie 13, 2015 la ora 12:55

    Cel mai corect ar fi sa facem un referendum sa vedem daca vrem refugiati sau nu. Si nu doar noi ci fiecare tara din UE ar trebui sa decida prin referendum daca accepta refugiati sau nu. Parca UE era cu democratia, nu cu dictate de la Bruxelles ca pe vremea URSS.

    Răspunde
     
  • Constantin
    Septembrie 13, 2015 la ora 12:43

    Tudor Chirila?! Wtf is TC? Lucian Mandruta este o voce reprezentativa in spatiul romanesc, specialist in domenii precum sociologia, demografia, migratia, economia, istoria si muuulte altele.

    Răspunde
     
  • Vasile
    Septembrie 13, 2015 la ora 12:18

    Mi se pare o mare prostie sa facem acest demers alături de Germania, tara care joaca o carte foarte importanta in perioada aceasta. Problema este următoarea : ce urmărește Germania de pe urma acestor demersuri? Care este chichita, ce ne scapa? Domnul președinte Iohanis sigur va simula faptul ca nu ar trebui sa primim in tara refugiați, sau sa primim putini, pecand, categoric va fi solidar lui Merkel, care sincer sa fiu, nu știu ce mare calitate are pe pământ romanesc. Nu știu sa fi luptat Merkel alături de Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul a.i. sa poată avea un cuvânt decisiv la noi in tara. Poate par extremist, dar fiind constient de ce se va intampla in aceasta tara daca primim refugiați, as prefera si iesirea din U.E. (U.E. este ca banca, te ajuta dar nu te iarta). Sper ca acest articol scris de dvs., domnule Guran, sa fie o scapare, o greșeală.

    Răspunde
     
    1. Moise
      Septembrie 13, 2015 la ora 13:35

      Pai da, ne scapa ceva! la fel ca si in cazul emigratiei est-europene, nemtii au avut un interes nedeclarat sa o atraga si inca unul, declarat, sa o opreeasca. Pentru ei nevoia de muncitori era critica, dar nu puteau spune asta. Asa ca au tacut si au facut. Rezultatul – i-au primit si integrat pe cei mai educati, cei mai curajosi si cei mai muncitori romani, intr-un sistem de selectie care ne-a si umilit, dar ne-a si saracit. Ai naibii nemti! Acum fac la fel cu sirienii. Iar noi ne intrebam care e de fapt pozitia Germaniei si ce ne scapa!

      Răspunde
       
      1. m
        Septembrie 13, 2015 la ora 13:44

        si ne vor redistribui refugiatii cu probleme, care nu se pot integra, care nu vor sa munceasca. Destinati periferiei 😉 Cei buni vor fi retinuti, au treaba cu ei 🙂

        Răspunde
         
  • M&M
    Septembrie 13, 2015 la ora 12:00

    Toata lumea vorbeste si vorbeste…
    Pragmatic ar fi daca am sti si noi ce si cum se va face atat in restul Europei cat si la noi cu acesti refugiati, azilanti politici sau ce-or fi ei, pentru ca, sa fim sinceri acum, nu toti sunt refugiati de razboi. Practic:
    1. Dintr-un grup de 3857 refugiati din Grecia se ia un numar par de 1800. Cum ii selectezi? cum ii obligi sa mearga in Romania daca ei vor in Germania? ii impingi cu arma de la spate? Cum?
    2.Sa zicem ca totusi ajung cu chiu cu vai in centrele din Romania, cum ii obligi sa stea aici si sa nu fuga peste granita in Germania? Ridici un gard de sarma ghimpata si ii tii ca intr-un tarc bine pazit? Nu. Este inuman, vezi CEDO, etc.
    3.Daca nu vor fi lasati sa plece pe unde au chef, se vor revolta? Cu siguranta! Si atunci ce facem? II lasam sa plece unde vor ei? Evident, ca doar nu ii impusti cand incep sa forteze cordoanele de politisti. 4.Vor fi printre ei persoane care sa destabilizeze un protest pasnic? Cum sa nu? Doar avem si noi din astia! Diferenta dintre ei si noi este de unitate in masa pentru obtinerea unui scop comun, indiferent de consecinte, numai ca ei chiar merg pana la capat…noi, nu prea!
    Daca am fi cinici am spune asa: ce vina avem noi ca ei se bat ca chiorii in Orientul Mijlociu? noi, cetatenii romani de rand care muncim pe branci in fiecare zi pentru viitorul copiilor nostri? dar ce vina au copiii lor ca traiesc zilnic in razboi? Nici o vina! Soarta! Cinic?! Da.

    Răspunde
     
  • diverse
    Septembrie 13, 2015 la ora 11:56

    De unde ati scos-o ca romanii nu vor sirieni? Dimpotriva ultimul sondaj in UE arata ca 48% ar fi de acord sa primim si noi refugiati. Eu personal as lua vreo 5 daca mi s,ar da 6000 de euro…cum e vorba, si as avea eu grija de ei cu tot ce le este necesar un qn de zile…incliv 200 Euro pe luna bani de buzunar.

    Răspunde
     
  • steff
    Septembrie 13, 2015 la ora 11:52

    Dl Guran, Romania nu are capacitatea si infrastructura si procedurile puse la punct pt un aflux asa de mare de imigranti. Nu sunt oameni pregatiti pt asa ceva. Cu politruci numiti in asa ceva ar fi o problema de siguranta nationala. Asta ar implica o multime de institutii ale statului care acum sunt conduse de … 🙂 ! Oare vrem stabilitate sau un haos acoperit ? Dl Chirila nu e formator de opinie, e un cantaret iar dna Pippidi a cam luat-o rau pe aratura in ultimul timp. Ce spune dl Basescu e doar o chestie de populism sau demagogie, ca sa arate ce incapabil e dl presedinte si ce ar fi facut domnia sa daca ar mai fi ramas presedinte (dar nici el nu crede in ce vorbeste). Romania ar putea sa negocieze asa ceva, dar cred ca i se va impune asa ceva printr-o „recomandare” si eventual ceva promisiuni desarte.

    Răspunde
     
  • Eva
    Septembrie 13, 2015 la ora 11:51

    Nu ne putem baza cu toata increderea pe spioni, servicii secrete. Dovada o constituie toate atentatele teroriste care au avut loc in SUA si Europa si pe care serviciile secrete nu le-au prevazut sau impiedicat.
    Ca sa nu mai vorbim de atitudinea musulmanilor, care refuza sa se adapteze in societatea europeana si cauta sa-si intareasca comunitatea, critica faptul ca in scoli se spune Tatal Nostru sau sunt fixate cruci pe peretii din clase, refuza sa-si descopere fetele ca sa fie identificati, etc. Prima generatie de refugiati incearca sa se adapteze pentru ca nu sunt decat refugiati. In schimb, copiii lor care se nasc pe teritoriul tarii-gazda primesc cetatenie. Acestia sunt educati in spiritul islamului si ulterior isi revendica dreptul de a citi Coranul in scoala, dreptul de a-si acoperi fata (fapt care impiedica identificarea). Daca nu vom suferi noi, vor suferi copiii nostri. Daca acesti refugiati ar fi crestini, nu ar fi existat aceasta teama si aversiune. Nu putem fi atat de naivi, incat sa credem ca acesti refugiati nu reprezinta un cal Troian. Ce alegem? 6000 de refugiati sau securitatea a 20 de milioane de locuitori din tara noastra?

    Răspunde
     
  • Ionut
    Septembrie 13, 2015 la ora 11:39

    Faptul că tu ești de părere că sirienii ar putea înlocui sutele de mii de români plecați la rândul lor la muncă prin Europa, mă dezamăgește cumplit. E binecunoscut faptul că marea majoritate a femeilor nu au și nu își doresc un job și nici nu sunt prea competente. Nu știu de unde ai scos tu faptul că avem nivele de educație asemănătoare. Cei puțini care totuși ar fi dispuși să se angajeze la noi, vor considera Romania o gara in drumul lor spre alte țări mai dezvoltate, astfel încât vor economisi pe cât posibil banii pentru a pleca cât mai repede, astfel încât o mare parte din ei nu se vor mai întoarce in economie. Sunt nevoit să îi găsesc chirie fiului meu in Rădăuți, deoarece în internatul liceului vor fi cazați refugiații din octombrie, deoarece centrul are o capacitate mult mai mică decât numărul de refugiați ce vor sosi. Știu că e tragic, însă de noi nimănui nu a avut milă în Europa, ne-am zbătut cu greu să reușim, avem bolnavi fără medicamente, copii care învață la lumânare și noi ne ocupăm de refugiații altora.

    Răspunde
     
  • Serban
    Septembrie 13, 2015 la ora 11:31

    Cred ca mai trec vreo cateva eclipse totale de soare pana cand o sa avem noi „lider care să judece rațional toate aceste lucruri și să facă ce e mai bine pentru țară „. Parca vad ca deja sunt planuri de anumite firme care sa furnizeze corturile, anumite firme care sa furnizeze pernele,……si spagile pentru fiecare contract deja negociate.

    Răspunde
     
  • goe
    Septembrie 13, 2015 la ora 11:29

    Disagree/think big/take the whole picture/long term effects….
    Pentru prima data de cind sunt fun al emisiunii si a prezentatorului trebuie sa spun ca nu sunt de acord cu parerea formulata.

    Răspunde
     
  • andrei
    Septembrie 13, 2015 la ora 11:27

    in plus, terorismul religios in cazul islamului e predicat de Coran, deci nu vad de ce ai crede ca e o boala ca oricare alta. E specifica religiei.

    Răspunde
     
  • andrei
    Septembrie 13, 2015 la ora 11:24

    ce mai conteaza intrarea in spatiul Schengen? oricum poate oricine sa se plimbe pe unde vrea. Trebuia doar sa se dea imigrant. Nimeni nu-i identifica, nimeni nu-i verifica, e o dezordine totala. Regulile stricte cu care a functionat UE atata vreme au fost brusc date la o parte.

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase