The Situation Room

de Moise Guran

Cred că, după scăderea CAS-ului și a TVA-ului la alimente, Victor Ponta se califică lejer pentru titlul de cel mai eficient prim-ministru de după 1989. Nici măcar Adrian Năstase, maestrul său, nu a reușit astfel de performanțe, deși, în perioada Năstase, creșterea economică a fost mai puternică. Într-o țară cu principii, aceste performanțe nu îi scuză însă lui Ponta caracterul și, cu atât mai puțin, nu ar trebui să îi permită să ignore Justiția. Luând decizia să nu demisioneze, Ponta, la fel ca și Băsescu, ce refuză să se pensioneze, demonstreză doar că nu își înțelege rostul ca politician, menirea ca premier și, în final, chiar locul în Istorie.

ponta-iohannis-si-kovesi

O soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are

Dar România nu este o țară cu principii, în marea lor majoritate, românii au un pragmatism care poate merge până la complicitate cu corupția, căci, în cele mai multe cazuri, ei îl susțin, îl simpatizează și îl votează pe cel ce dă de pomană, iar nu pe cel ce merită. În ciuda unor accidente istorice (Năstase a pierdut alegerile prezidențiale în 2004 deși a dat, și la fel și Ponta în 2014) meritocrația nu are nicio șansă în țara noastră. Nu încă. Interesul politic trece prin burtă, iar pasiunea și idolatria pentru lideri depășește capacitatea oamenilor de a ține cont de principii.

Aș putea să vă dau numeroase exemple despre baroni locali și parlamentari votați fără nici cea mai mică apăsare privind dovezile destul de clare de corupție, sau aș putea să vă dau contra-exemplul încercărilor de decredibilizare a DNA, în ciuda eficienței de care a dat dovadă această instituție. De ce am crede acum că DNA face un joc politic, așa cum insistă propaganda PSD? Acest tip de propagandă mizează pe faptul că noi, românii, suntem o nație slabă, țara noastră este o democrație încă necoagulată, iar această slăbiciune decurge firesc din cea a principiilor de care vorbeam mai sus. Continuând logica, în mod necesar o națiune slabă are lideri slabi, oameni care confundă compromisul politic cu cel moral, lideri care, fie îmbătați de propria popularitate comit abuzuri, fie robi ai lipsei de popularitate ajung în conjuncturi ce îi împing în mod inevitabil spre greșeli.

Și tot lipsa unui sistem clar de valori provoacă confuzii – ești puternic dacă demisionezi într-o situație ca asta în care este Ponta acum, sau ești slab? Păi depinde cine te judecă…

Un om slab nu va deveni niciodată un lider puternic

Lui Ponta îi pasă acum doar de un lucru – ce zic ăi din partid și în ce măsură riscă să piardă majoritatea. Ăi din partid i-au spus probabil că dacă își dă demisia e slab. Probabil la fel i-au spus și aliații politici. Desigur, aceste declarații sunt vax albina, ăia i-au spus ce voia să audă. Îl vor înjunghia în spate la prima ocazie în care devine clar că nu mai poate păstra puterea. În PSD, pasiunea cu care sunt lingușiți liderii e comparabilă ca intensitate doar cu ferocitatea cu care în final sunt măcelăriți – vorba lui Vlad Petreanu, la intervale regulate, ăștia trăiesc o noapte a cuțitelor lungi, în care își devorează șeful. Ponta știe asta, el însuși a preluat puterea în urma unei nopți a cuțitelor lungi, așa că a ales să mimeze în continuare puterea. Tare în gură, că la noi în ţară contează mult să fii tare în gură, Ponta nu demisionează doar pentru că, dacă o face, va fi măcelărit de ai lui. De DNA oricum nu scapă, acum pentru el e important să-și domine partidul.

Din păcate pentru noi toți, momentul seamănă cu cel al referendumului căruia Băsescu i-a supraviețuit fără să îl câștige. A mai avut legitimitate după aceea? Foarte puţină pe plan intern, iar pe plan extern, Băsescu a fost de fapt resuscitat de situația din Ucraina. Mai țineți minte, în 2012 a stat trei luni închis în Cotroceni, iar apoi a devenit agent electoral al Elenei Udrea. Şi Ponta a primit un vot împotrivă la alegerile trecute, dar era în primul rând problema partidului său (fiind la guvernare) dacă îl menţine premier. Şi l-a menţinut până la chestia de acum cu DNA-ul care, uite, nu-i afectează poziţia în partid, dar îl face incompatibil în fruntea guvernului. Un prim ministru urmărit penal, rămâne premier la el în partid și la el în sufragerie, pe plan internațional nu va mai vorbi nimeni cu el. Poate premierul Bulgariei să-i mai răspundă la telefon. Vedeți, pentru ăi din partid, decizia de a nu demisiona a lui Ponta este un gest de putere, ba chiar, fiind un partid cu mulţi anchetaţi sau condamnaţi, Ponta tocmai a devenit mai de-al lor, deci cum să nu se solidarizeze? Însă pentru cei care vor judeca România ca pe o țară ce tolerează în fruntea guvernului un prezumtiv infractor, gestul lui Ponta de a nu demisiona este unul de înfiorătoare slăbiciune. De vulnerabilitate. A lui şi, implicit a ţării.

Dar nu, nu e doar Ponta vinovat de asta… Acum hai să ne uităm puţin peste gard, la Opoziţie…

Iohannis pe fază, Opoziţia pe nul

În primul rând, preşedintele Iohannis a făcut până acum toate greşelile pe care speram să nu le facă. La începutul acestui an, vă spuneam că trădarea politică are întotdeauna un preţ plătit de la buget şi că o încercare de schimbare a majorităţii prin cooptarea aliaţilor lui Ponta ar fi un dezastru şi dacă reuşeşte. N-a reuşit. Ba, din contră, uite, în situaţia de acum, pesediştii vor face zid în jurul lui Ponta pentru a nu-i da lui Iohannis posibilitatea fie să forţeze alegeri anticipate, fie să îi aducă pe ăi de la PNL la guvernare. Dacă preşedintele n-ar fi făcut inutilele declaraţii privind dorinţa lui de a-l vedea pe Predoiu premier, poate acum pesediştii l-ar fi basculat pe Ponta pentru a căuta tot unul de-al lor premier, că au în continuare majoritate. Poate nu ar mai fi acum atât de dispuşi să răstoarne ţara, să o ducă până la izolare internaţională (cum au făcut şi la referendumul din 2012, dar şi în marţea neagră) doar ca să se salveze.

Revenind la Iohannis, îi place sau nu, este şi preşedintele pesediştilor, incluzându-i aici pe toţi românii care votează PSD, nu doar membrii acestui partid. Asta încă nu mi s-a părut că a înţeles-o preşedintele. Și totuși, pentru prima dată de când e la Cotroceni, Iohannis a făcut vineri exact ceea ce așteptam de la el – o reacţie scurtă după DNA, o cerere de demisie fără prea multe cuvinte, apoi, seara, la TVR, o atitudine răbdătoare, chiar parental-înţelegătoare, prin care îşi exprima speranţa că Ponta va demisiona în zilele următoare.

În partea ailaltă, la PNL, Alinuţa şi Vasile aveau şi ei o moţiune pe sesiune şi trebuia să o folosească. N-au fost în stare să-şi aducă toţi senatorii la votul pentru ridicarea imunităţii lui Şova, deşi probabil ştiau şi ei, dacă ştiam şi eu, că o eventuală cădere a lui Şova va vulnerabiliza foarte mult poziţia lui Ponta, dar s-au găsit să facă şi ei o moţiune de cenzură doar pentru a-i da lui Ponta apă la moară că vai ce coincidenţă… l-a chemat DNA-ul cu o zi înainte de a depune PNL-ul moţiunea. Observaţi ce scenă politică avem… pe cât de ticăloşi sunt unii, pe atât de gâgă sunt ăilalţi. Opoziţia este acum doar un cuvânt gol de conţinut… n-au lider, n-au program, n-au nici măcar seriozitatea de a veni dracu la Parlament când se dau voturi importante… Dar vor la putere! Vor, că le iese lor în sondaje că cu cât se fac alegeri mai repede, cu atât vor captura mai mult din popularitatea lui Iohannis. Stupid! Alinuţa şi Vasile au de dus o luptă pe viaţă şi pe moarte în acest sfârşit de sesiune parlamentară – trebuie să găsească modalitatea de a bloca intenţiile de modificare a Codului Penal. Din păcate pentru ei, n-au de partea lor nici măcar toţi oamenii din propriul partid.

Ceea ce ne aduce în mod inevitabil la dansul de kamikaze al DNA…

Începerea urmăririi împotriva premierului Ponta se cerea cu necesitate acum. Bănuiesc că procurorii DNA au sperat să aibă şi mărturisiri complete de la Şova, înainte de a demara această acţiune. Epuizând această posibilitate odată cu votul din Parlament, DNA se poate baza doar pe celelalte probe într-un dosar care poate pleca de la falsuri şi evaziune fiscală, dar care va rămâne incomplet dacă nu merge până la un eventual trafic de influenţă ce trebuie demonstrat în legătură cu activitatea deputatului (nu a avocatului) Ponta, în încheierea contractelor dintre Şova şi Rovinari/Turceni. Au fost mulţi oameni implicaţi acolo, sunt mulţi cei care ştiau ceea ce ştia şi Ponta despre contractele băieţilor deştepţi, iar eu presupun că SRI e dator să păstreze un ochi vigilent asupra unor obiective industriale de asemenea anvergură. De aceea cred că DNA-ul n-a scos tot ce avea despre acele afaceri din 2004-2008, despre ancheta comisiei din care a făcut parte şi Ponta, despre datele transferate la DIICOT (vezi disperarea cu care, mai târziu, premierul Ponta şi-a securizat pentru un apropiat al său postul de Procuror General, în urma negocierilor cu Băsescu, şi tot el a propus-o şi pe Alina Bica la DIICOT) şi, în fine, despre o eventuală relaţie de cauzalitate între investiţiile de la Rovinari, Laurenţiu Ciurel, contractele cu Şova şi plăţile lui Şova către Ponta. Dacă nu reușește să demonstreze faptul că Şova a plătit de fapt un trafic de influenţă al lui Ponta, atunci DNA-ul are o problemă. V-am mărturisit dezamăgirea mea atunci când DNA nu a obținut o condamnare serioasă în cazul Dragnea. Dacă DNA începe urmărirea penală împotriva primului ministru provocând căderea guvernului, apăi mă aştept la o condamnare serioasă a primului ministru. Dacă nu, atunci Codruța Kovesi va trebui să își asume responsabilitatea prin demisie. Sunt primul său susținător, cred în puterea de caracter a acestui om, însă nu ne jucăm de-a răsturnarea guvernului. Într-adevăr, aș prefera o țară în care DNA-ul să nu aibă motive să se apropie la mai puțin de un kilometru de primul ministru, însă chiar dacă nu suntem în acea țară, procurorii DNA trebuie să documenteze bine acuzațiile înainte de a face acte care pot răsturna de exemplu un guvern. Altfel se duce dracu’ toată credibilitatea luptei anti-corupție și, bineînțeles, atașamentul românilor, atâta cât e, pentru această luptă și pentru ideea de cinste.

Nu mă pot abține să nu observ și faptul că începerea urmăririi penale împotriva lui Ponta poate avea un efect, încă nu știu care, asupra inițiativelor parlamentare de modificare a Codului Penal. Există acum un risc mult mai mare de a scoate lumea în stradă cu aceste inițiative, dar, desigur, dacă altceva nu mai contează, este posibil ca penalii din Parlament și de la guvernare să își asume acest risc. Poate fi o întâmplare, dar nu cred că la DNA sunt foarte multe chestii întâmplătoare.

Creșterea prestigiului DNA prin succesele aduse de condamnări definitive, este în acest moment cel mai puternic motor de influențare pozitivă a principiilor pe care le are națiunea. Vă spuneam la început că e greu cu principiile într-o țară săracă… Ei bine, DNA-ul nu dă nimănui de mâncare, dar, demonstrând că se poate și altfel, această instituție influențează caractere, crează modele și schimbă idealuri în societatea noastră. Și ar face bine să nu dezamăgească.

stiri verificate
This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

45 răspunsuri la The Situation Room

  • gif
    Iunie 9, 2015 la ora 20:30

    daca nu scapa de DNA, ce mai conteaza partidul?

    Răspunde
     
  • George
    Iunie 9, 2015 la ora 13:22

    Nu ma pricep sa spun ceva despre problemele penale ale pui Ponta. Pot insa sa sprijin afirmatiile lui Moise legat de eficienta ca prim-ministru. Asa este, masurile de reducere a CAS (mai ales) si a TVA la alimente sunt excelente pentru economie. A redus CAS in ciuda unui vuiet contra (inexplicabil, de altfel), in care pana si Basescu s-a implicat. Chiar si consiliul fiscal a sustinut ca daca se reduce CAS tara intra in groapa etc etc. nu mai zic de FMI care a prognozat (gresit !) ca daca se reduce CAS va fi dezastru cu incasarile. A fost o masura de incurajare a muncii rasarita in un ocean de lovituri date muncii de catre guvernele anterioare (mai ales de catre Boc). Datele statistice arata acum ca masura reducerii CAS a fost foarte buna. E adevarat, a fost un risc asumat de Ponta (putea simplu sa nu iasa bine si incasarile din CAS sa nu creasca deloc aproape de nivelul de dinainte de reducere, caz in care toti Gigi Contra ar fi iesit si ar fi maturat guvernul ). Pentru aceea masura, jos palaria Ponta ! Masurile sale bune se vor vedea in buzunare in 2016-2017, viitorul prim ministru e norocas. Pentru problemele penale, sa raspunda si sa plece. Nu putem sterge insa cu buretele ce a facut bun. Si mai ales, nu prea sunt de acord sa-l inlocuim cu un altul de asemeni cercetat penal (Predoiu). PNL trebuie sa gaseasca o varianta buna, nu pot sa cred ca vor schimbarea unui cerctat penal cu altul implicat in dosarul galei Bute.

    Răspunde
     
  • anca
    Iunie 9, 2015 la ora 01:31

    Dl. Goran,d.voastra care sunteti un analist economic chiar ne ametiti cu cresterea economica al acestui jefuitor de tara?Dar de ce nu va intrebati ce investitii a facut ponta? 50% din populatia tarii folosesc WC din fundul curtii in sec.21,drumurile sunt vai de ele,electricitatea la pamant in multe catune si tot in sec.21.Si veniti sa-l tamaiati pe acest nenorocit ca are crestere economica,ba il mai ridicati in slavi si pe celalalt vanzator de tara, nastase.Astfel de exemple ne dati,chiar sunteti asa de multumit de aceasta MAFIE? Sa inteleg ca va deranjeaza adevarul?-DUREROS!

    Răspunde
     
  • anca
    Iunie 9, 2015 la ora 01:24

    Dl. Goran,d.voastra care sunteti un analist economic chiar ne ametiti cu cresterea economica al acestui jefuitor de tara?Dar de ce nu va intrebati ce investitii a facut ponta? 50% din populatia tarii folosesc WC din fundul curtii in sec.21,drumurile sunt vai de ele,electricitatea la pamant in multe catune si tot in sec.21.Si veniti sa-l tamaiati pe acest nenorocit ca are crestere economica,ba il mai ridicati in slavi si pe celalalt vanzator de tara, nastase.Astfel de exemple ne dati,chiar sunteti asa de multumit de aceasta MAFIE?

    Răspunde
     
  • Enache
    Iunie 8, 2015 la ora 18:31

    Chiar nu va dati seama ce mizerie se pune la cale.Mizerii de partide,prostanac presedinte.RUSINE!

    Răspunde
     
  • Marius
    Iunie 8, 2015 la ora 17:10

    Pana si dumneavoastra d-le Moise ati uitat de prezumtia de nevinovatie ?
    Pe cand cometarii despre cele 6 case facute „din meditatii” ?

    Răspunde
     
  • CotcodaC
    Iunie 8, 2015 la ora 16:40

    Imi retrag cuvintele 🙁
    A reaparut mesajul meu anterior

    Răspunde
     
  • CotcodaC
    Iunie 8, 2015 la ora 16:39

    Moise, daca nu faci fata unor critici oneste, mai bine activeaza-ti optiunea de a valida comment-ul inainte de a fi publicat pe site.
    Cam urat sa vad ca am comment-ul publicat, iar dupa 10min sa vad ca a disparut in mod miraculos.

    Apropo, nu continea limbaj indecent…totusi, cred ca te-a ranit prea mult comparatia cu „Micul Ponta” 😀

    Răspunde
     
  • CotcodaC
    Iunie 8, 2015 la ora 15:49

    Moise, imi place faptul ca la radio esti un „mediator” (cum iti place sa te cataloghezi) si ii pui usor la zid pe cei care detesta politicienii, iar aici pe blog cam printre randuri exprimi aceleasi idei precum ascultatorii tai…Esti un mic Ponta, din pacate.

    Mi-e greu sa accept ca tu reprezinti un etalon in Romania si cei care te suna chiar te felicita pentru calitatea extraordinara a emisiunilor tale.

    Apropo, nu stiu ce naiba mai iei in discutie acum ultimele acuzatii aduse de catre DNA, pentru ca din start Ponta trebuia descalificat pentru plagiarism. Banuiesc ca plagiarismul este o practica comuna in Romania, unde se munceste full-time simultan cu studiile full-time, si nu te-ai oboist sa mentionezi acest lucru.

    Răspunde
     
  • Val
    Iunie 8, 2015 la ora 13:10

    Felicitari inca o data ca incerci sa vezi 2-3 pasi in fata. Multi se opresc naiv la votul parlamentului.

    Totusi, un pic prea dur cu Alinuta. Zici ca nu are putere si Ponta are.

    De ce nu are putere Alinuta? Pentru ca lucreaza cu mijloace legale intr-un mediu ilegal. Pentru ca multi dintre ai ei sunt penali. Si frica omoara orice principiu. In plus, oricum nu are majoritate.

    De ce are putere Ponta? Pentru ca ii santajeaza pe ai lui. „Eu sunt ultimul zid impotriva DNA”

    Vrei sa santajeze si Alinuta? Nu asta asteptam de la ea. Asteptam in sfarsit legalitate, coloana vertrebrala, corectitudine.

    A inceput cu Iohanis la radacina. Speram ca Alinuta sa fie primul ghiocel.

    Mai e mult pana la primavara. Dar sa nu starpim ghiocelul.

    Răspunde
     
  • Claudia Revan
    Iunie 8, 2015 la ora 13:10

    Moise, tupeul, viclenia si lipsa de raspundere a celor ca tine au adus tara asta aici. Oamenii pasnici care muncesc cinstit si accepta diversitatea le-au permis hahalerelor sa se desfasoare si sa ajunga, vezi Doamne, in ”capu’ trebii”.Domnul Ponta ar putea sa demisioneze si sa isi vada de viata, dar nu o face, pentru binele tarii;din pacate, in cativa ani va arata la fata ca domnul Tariceanu.Iti doresc, Moise, sa ai functia domnului Ponta si constiinta unui om iubitor de patrie ( la Romania ma refer, desigur ), doar asa vei intelege ca vorbele sunt cele mai tari pumnale.

    Răspunde
     
    1. Midan
      Iunie 9, 2015 la ora 10:00

      Claudia, cand vine mamica ta sa te ia de la gradinita, cere-i sa-ti explice notiuniunile de cinste, onoare, demnitate, corectitudine samd. Notiunile mai avansate (ex: prim-ministru) mai tarziu.

      Răspunde
       
  • cristi
    Iunie 8, 2015 la ora 08:43

    Reactia lui Iohannis extrem de rapida m-a pus mult pe ganduri. Inclin sa cred ca a stiut de situatia DNA-Ponta intrucat este total atipic pt el sa reactioneze atat de repede. Aproape imediat dupa iesirea lui Ponta de la DNA a aparut o pozitie a Presedentiei , convocarea lui Ponta la Cotroceni , comunicatul DNA.

    Răspunde
     
  • Catalin (CTL)
    Iunie 8, 2015 la ora 03:37

    Pai e jale la mine in Oradea. E 3 si jumatate dimineata, nu am idee cat vin am baut la nunta la care sunt in Felix dar am citit mare parte din articol. Si par a scrie destul de corect. Fie ca imi sau ne place sau nu, asta e situatia. Cu toate angoasele pe care le avem lupta trebuie sa continue. Sincer, ce v-ati ( sau ne-am ) inchipuit ? Ca Romania va deveni Suedia in 6 luni. Sincer, poate dreptatea si principiile nu vor avea castig de cauza. Dar asta nu schimba cu nimic lucrurile. Lupta cred ca trebuie continuata chiar daca pierde partea buna. Vorba lui Churchill : ” Victoria nu e finala, esecul nu e definitiv. „

    Răspunde
     
  • Flor
    Iunie 8, 2015 la ora 00:34

    Si totusi ce este mai bine pentru noi? Sa faca si Ponta 3 luni de inchisoare sau sa fie lasat sa faca o strategie. Omul nu este perfect, dar nu pare lipsit de idei, a avut proiecte dorite si implementate si nu a facut atat circ pe cat primeama din guvernarea Boc-Udrea.
    Plus?! Cine dracului il inlocuieste in conditiile de-acum?! Ficusul nu pare cea mai credibila sursa de idei…

    Răspunde
     
  • Marian Androne
    Iunie 7, 2015 la ora 23:36

    Ultimul caracter al politicii românești a murit demult, îl chema Iuliu Maniu si era tot PM dar din alte vremi și ligi…

    Răspunde
     
  • Liv
    Iunie 7, 2015 la ora 22:52

    Domnule Guran, chiar „respectati” integritatea morala a unui om (Kovesi), care a avut un parcurs foarte interpretabil (sa nu zic mai mult) inainte de ultima schimbare a sefului statului? Fac eforturi mari sa va cred (inca) un jurnalist echidistant (ah, acest cuvant!). p.s. aceste fumigene, in care zeci de banuiti de coruptie (despre care stie o tara intreaga ca sunt mafioti) stau 2 – 3 luni in arest preventiv dupa care se muta la domiciliu, iar mai apoi nici nu-s condamnati, sunt doar niste farse triste ale actului infaptuit al justitiei… va rog, mai reflectati daca puteti fi atat de categoric in afirmatii…

    Răspunde
     
  • redboy
    Iunie 7, 2015 la ora 19:43

    Sincer…eu speram de la premierul Ponta sa-si dea demisia si asta nu pentru ca ii vreau pe ceilalti la guvernare.
    Traficul de influenta de 50000 de euro sau spalarea de bani este o facatura pentru aia aia spalati pe creier.O fi vinovat…dar daca vi cu asemenea facaturi nu te mai crede nimeni.
    Speram sa-si dea demisia pentru ca ne pune tara intr-o postura imposibila si ii trebuie mult sange in instalatie ca sa poata scoate capul in lume si sincer…pana acum nu a dat semne ca ar fi un tip cu mult sange rece.
    Oricum..GREATA ma cuprinde din nou cand vad scena politica si nu stiu de ce unii vor s-ai vad mai des in alegeri.
    Daca este cineva din actuala clasa politica care crede ca va lua vreodata votul meu in urma policicii facute de ei…se inseala.
    Mai bine il votez pe Vadim,ca asa le trebuie magarilor …o maciuca buna in cap, lor si tuturor ambasadelor care cred ca pot face tot ce vor in tara asta.

    Răspunde
     
  • google
    Iunie 7, 2015 la ora 19:20

    Dacă analizăm premierul cel mai performant după 1989, eu cred că e Tăriceanu. Nu Ponta sau Năstase. Nu credeți?

    Răspunde
     
    1. Moise
      Iunie 7, 2015 la ora 21:18

      avand in vedere resursele pe care le avea, cred ca Tariceanu a fost unul dintre cei mai slabi premieri.

      Răspunde
       
    2. Cip Iasi
      Iunie 7, 2015 la ora 21:30

      Tariceanu a beneficiat de o guvernare in primii ani ai Romaniei in UE.A fost o guvernare buna pt principalul motiv ca investitiile straine ne trageau de maneca sa vina la noi. E greu de facut o comparatie corecta intre o perioada de varf economic si una de criza.Romania insa trebuia sa-si puna la punct infrastructura, mai ales cea rutiera inainte de a intra in UE si preturile la materiale si manopera sa sara.Atunci cresterea economica de la intrare ar fi putut fi chiar dubla si ne-ar fi permis o dezvoltare pe perioada crizei a segentelor de piata ignorate in 2008.

      Răspunde
       
    3. Sorin
      Iunie 8, 2015 la ora 17:19

      Pai spune si mie ce crestere economica a avut tariceanu, care doar au dat credite cu buletinu si in franci.
      Asta e crestere economica, ca mananci pe datorie, ca platesti cu cardul de credit?
      Pentru guvernarea lui TAriceanu platim pana in 2017-2018, sau deloc. Din cauza creditelor cu buletinu, platesc unii rate mai mari la banci.
      Ai cumparat Loganul in 2007 cu 10.000 euro, ai platit vreo 15.000-20.000europe el pana in 2017, iar el acum valoreaza cel mult 1000de euro cu taxa platita. Fara taxa poti sa-l da-i la rabla ca sa scoti 1500euro, altfel faci costereata in el si cresti gaini.

      Răspunde
       
  • Dan
    Iunie 7, 2015 la ora 19:18

    Imi este extrem de rusine ca nu se mai opreste odata balamucul asta.

    Eu cred ca celor de la DNA le-a trecut prin cap ca acesta este un caz special in sensul ca probele chiar trebuie sa fie „temeinice”. Comisia Europeana, Germania, sunt 100% sigur ca se uita cu lupa la fiecare virgula, si bine fac pt ca noi suntem deocamdata prea balcanizati.

    Răspunde
     
  • Roma
    Iunie 7, 2015 la ora 19:12

    1. Dezinformarea există pentru că lumea e pasivă în a se informa şi ia de-a gata ceea ce primeşte. De pildă domnule Guran, nu aţi menţionat deloc documentele prezentate de Ponta, de dragul profesiei pe care o practicaţi. Aşa ar fi fair play. Poate în acele documente se infirmă unele aspecte menţionate de dumneavoastră ?

    2. Parchetele nu reprezintă justiţia. O spune art 2 din legea organizării judiciare 304/2004 : Justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti:
    a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
    b) curţi de apel;
    c) tribunale;
    d) tribunale specializate;
    d^1) instanţe militare;
    e) judecătorii.

    Înseamnă că până a fi judecat definitiv de un complet de judecată, te bucuri de o prezumţie de nevinovăţie, pe care, din păcate, nu o respectaţi mai ales dumneavoastră ca formator de opinie. A avea dosar penal în România lui 2015 nu e greu. Ţi se poate întocmi dosar penal care e finalizat cu neurmărire sau infirmat de procurorul ierarhic superior. Apoi culmea, chiar daca nici nu ajungi în faţa instanţei, eşti considerat infractor.
    3. Îmi pare rău că v-aţi îndepărtat de cine eraţi o dată : un comentator economic pe limba românului de rând şi încet încet aţi devenit un formator de opinie politic, pentru interesele cui domnule Guran ?

    4. Oameni buni, orice caz apare la televizor, nu luaţi de bun ce se spune, informaţi-vă dacă voi consideraţi că e o situaţie importantă. Mereu mergeţi la sursa problemei,la legea care o reglementează.

    Răspunde
     
    1. stefan
      Iunie 8, 2015 la ora 08:19

      De acord, Ponta e nevinovat, nu a facut nimic si judecatorii vor decide, intr-o luna, un an, doi, trei…. ca e nevinovat. Asta nu inseamna ca nu trtebuia sa-si dea demisia in secunda in care a iesit pe usa DNA-ului si s-a inhtalnit cu ziaristii. Nu poti sa spui cu seninatate ca esti urmarit penal si apoi sa nu-ti dai demisia. Aici vorbim de Romania, Nu vreau un Prim Ministru urmarit penal.

      Răspunde
       
    2. Sergiu
      Iunie 8, 2015 la ora 15:37

      @Roma: am observat si eu asta, apropos de partea cu formatorul de opinie. Nu il condamnati, insa: daca nu joci cum ti se canta, nu mananci si tu o paine.

      Răspunde
       
    3. Salam
      Iunie 8, 2015 la ora 17:20

      Se pregatea NOUA lege a alegerilor, cu numar redus de parlamentari.
      Ghici cine are interes sa fie urgent anticipate, pe legea actuala cu vreo 600 de parlamentari.

      Răspunde
       
    4. Subsciu
      Iunie 8, 2015 la ora 21:30

      Moise Guran a fost canva un jurnalist economic, performant pe care l-am urmarit cu mult interes. De la o vreme am observat o radicalizare totala, prin trecerea de o parte a Baricadei in care se face ca nu vede golaniile celor din Fostul PDL, actual PNL pe care Preacinstita DNA, nu le baga in seama. La Radio e chiar enervant, am mutat pe un alt post .

      Răspunde
       
  • Tatiana Alexe
    Iunie 7, 2015 la ora 19:11

    Am citit comentariile la acest articol si mi-e suficient.Este foarte adevarat ca din pacate constiinta trece prin burta cum se vede, ca oricine ne da ceva e cel mai bun indiferent de caracter si apoi, ce Ponta si ceilalti ne-au luat noua ceva, nu, chiar n-au dat asa ca tot cu ei de acum inainte.Din pacate in clasa politica actuala nu se vad decat carieristi, fripturisti samd.Desi subiectul este situatia lui Ponta si comp. majoritatea comentariilor au legatura cu Iohanis .

    Răspunde
     
  • Kristina
    Iunie 7, 2015 la ora 19:07

    adică :jos cu PONTA ca sa vina iar PNL care este de fapt PDL…
    nu mai inteleg româneste bine dar pe români…
    Lasati-l sa înfăptuiască pana la capăt ce vrea si după dati la cap..daca mai e cazul 🙂
    asa o sa zică cel de pe urma ca al dinainte are toata vina canu se poate face bine..,si tot asa.
    *si sa nu ma bănuiți de vreo simpatie politică pentru ca nu am si nu am avut vreodată.

    Dar asta cu jos ala si sus ala ..aceeasi marie cu alta palarie (e zicală romaneasca)
    Daca demisionează PONTA nu tot PSD propune primul ministru?

    Răspunde
     
    1. VictorL
      Iunie 7, 2015 la ora 22:12

      @Kristina.Primul Ministru este propus intotdeauna de catre Presedintele Romaniei.Acum am auzit si eu ca face pe ficusul pe la Cotroceni,dar chiar si asa cred ca se va descurca sa gaseasca altul,care sa fie acceptat pina la urma si de cei din PSD.
      Ponta a avut si are citeva probleme pe care si le va transa mai devreme sau mai tirziu in justitie.Ca e bun sau prost ca prim ministru chiar nu-si are locul discutia.
      Daca e citat la DNA trebuie sa mearga acolo si Romania sigur nu va intra in faliment si nici intr-un razboi mondial,iar Dunarea sigur va curge la vale si fara Ponta,ca de altfel fara oricare dintre noi,astia nascuti acolo.
      Kovesi nu are motive sa-si dea demisia in nici o situatie si va ramine in functie pina isi termina mandatul.La fel ca Presedintele nu are drept la demisie fara motiv serios si Ponta sau oricare altul nu poate reprezenta asa ceva.De fapt lucrurile se apropie de normalitate din ce vad eu de departe si asta e bine.

      Răspunde
       
  • casandra019
    Iunie 7, 2015 la ora 18:48

    Ponta e cel mai bun prim ministru de ceva timp incoace (judecand in primul rand dupa rezultate) – a dat inapoi banii salariatilor la cara le-a taiat Basescu salariile, a crescut alocatiile copiilor, a scazut TVA -ul la alimente, crestere economica continua- toate arata ca este un prim ministru bun.
    Sa spui ca trebuie sa plece pentru ca anumite forte politice sau de alta natura incearca sa ii insceneze un dosar este impotriva intereselor tarii .
    Singurul om care a facut ceva pentru tara trebuie indepartat pentru ca unii oameni au alte calcule…
    De fapt asta e ce merita romanii care sunt lasi si au memorie scurta: sa ne intoarcem in trecut la camarila lui Basescu ( Iohannis inseamna tot Basescu caci din PNL fac parte Blaga , etc si ei sunt cei ce l-au sprijinit pe Iohannis la prezindentiale.
    Nu erai de aceeasi parer cand erai la Antena 3…

    Răspunde
     
  • Constantin
    Iunie 7, 2015 la ora 18:25

    Comparatia Ponta/Basescu o cred impusa de echidistanta politicii editoriale, altfel este total improprie. De fapt, Dl Ponta stia de mult despre riscul de a fi cercetat penal, iar dorinta de a candida la functia presidentiala a fost pusa pe seama dorintei de imunitate. In context, asa se explica dezmembrarea USL si debarcarea d-lui Antonescu. As zice ca „noi, românii, suntem o natie slabă” este o afirmatie denigratoare la adresa unui intreg popor. De fapt este vorba despre cateva persoane care au confiscat statul, captiv. Este o kleptocratie leviatanica construita cu sprijinul si participarea directa a membrilor „serviciilor”. Iar SRI este pe primul plan. Curentele din serviciile secrete determina miscarile din politica. Demisia d-lui Ponta ar insemna destructurarea kleptocratiei, cu tentacule in cel putin trei importante grupuri de interese de anvergura internationala. Este o lupta intestina. Democratia mai are de asteptat. Astfel s-a intamplat in Italia, dar nu pentru ca natiunea este slaba, ci statul este slab, este captiv cu institutiile sale, in tentaculele structurilor de tip mafiot. Reforma poate veni prin schimbarea legilor, care trebuie facuta de politicieni onesti. Sprijinirea accederii in Parlament a unor politicieni onesti este posibila si necesara. Altfel, manipularea [prin presa] este efectiva oriunde. Daca serviciile de informatii ar fi procedat la fel in Germania, iar BND ar fi fost absorbit de STASI si nu invers, germanii ar fi reactionat asemeena romanilor.

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Iunie 7, 2015 la ora 19:25

      Dupa cum am scris mai sus, manipularea capata accente din ce in ce mai aprige si caraghioase totodata. In paranteza fie spus, pe mine orice incercare de manipulare (inclusiv prin marketing) ma face sa ma simt jignit. Scrisoarea d-lui Ponta catre ambasadele SUA si UE are caracter preventiv; prin ea partenerii externi sunt avertizati ca se bucura inca de sprijin. Altfel, daca unii il vor contesta, s-ar putea ca „batranii edecari”, despre care, la nevoie, s-ar putea spune ca sunt senili si nu stiu despre ce vorbesc, sa-si aminteasca de unele centre de detentie CIA din Romania, ori cine stie ce-si mai poate aminti d-na Saftoiu despre intalnirile confidentiale petrecute in birourile de la Cotroceni in „Cronica…vol II”.

      Răspunde
       
    2. Moise
      Iunie 7, 2015 la ora 21:54

      V-as ruga sa nu mai faceti aprecieri „superioare” legate de politica editoriala. Eu am mai spus ca Basescu nu si-a inteles rolul istoric http://www.biziday.ro/2014/11/04/va-place-sau-nu-tot-basescu-il-face-pe-ponta-presedinte/

      Răspunde
       
  • N!ck
    Iunie 7, 2015 la ora 17:51

    „Dacă DNA începe urmărirea penală împotriva primului ministru provocând căderea guvernului, apăi mă aştept la o condamnare serioasă a primului ministru. Dacă nu, atunci Codruța Kovesi va trebui să își asume responsabilitatea prin demisie”
    De ce sa-si dea demisia Kovesi?
    Livia Stanciu nu si-a dat demisia dupa achitarea Marianei Rarinca.
    Deorece „o națiune slabă are lideri slabi”!

    Răspunde
     
  • silviu
    Iunie 7, 2015 la ora 17:50

    DNA-ul a dezamagit deja domnule, Moise demonstrand ca exista influente politice. Traian Basescu spre exemplu de ce nu a primit pana acum ceea ce merita?

    Răspunde
     
    1. Adrian
      Iunie 7, 2015 la ora 18:16

      Pentru ca DNA nu este o unealta in mana unuia ci un organ abilitat de a judeca faptele gresite cu evidente.
      Tinand cont ca Basescu a supravietuit 20 de ani+ cu dosarul flota si sub nici nu mai tin minte cate guverne, dumitale ce iti zice asta ? Ca baiatul vrem nu vrem a fost destept. Daca exista urme sau nu sunt foarte clare sau sunt bine ascunse sau are cu santaja in raspuns.
      Dar doar pt ca (sper eu ca doar deocamdata) Basescu e de neatins nu inseamna ca trebuie sa il scapam pe Ponta si sa bagam Romania in acceasi galeata cu tarile africane, pentru ca asta este pe masa acum.

      Răspunde
       
  • Dan
    Iunie 7, 2015 la ora 17:48

    Unde erau princiipile tale de jurnalist cand i-ai scos porecla de ficus lui Iohannis?

    Răspunde
     
    1. Moise
      Iunie 7, 2015 la ora 17:54

      Singura porecla pe care i-am dat-o lui Iohannis a fost cea de Carol al III-lea. Despre ficus, am zis ca nu ne trebuie unul la Cotroceni. Ca au preluat-o altii, nu e meritul meu. Altfel vad ca talibanii sunt la fel, indiferent de idol.

      Răspunde
       
      1. Da
        Iunie 8, 2015 la ora 00:43

        Sa zici pe un post national ca „nu trebuie sa fie un ficus la cotroceni”, facand aluzie ca e un ficus e de A3, acum ca „eu de fapt nu am zis asa” e tot de A3.

        Răspunde
         
  • carmina
    Iunie 7, 2015 la ora 17:40

    Sa fim seriosi, iohannis pe care il laudati are dosare are decizi de la judecatori ca incerca sa ia case pe testamente falsificate i se ia acum a doua casa, stanciu face plangere penala falsa vezi cazul rarinca si sunt laudati de toti…de ce aceste standarde duble? Alina gorghiu a avut acelasi timp de contracte cu electrica de ce nu se judeca la fel si in cazul ei? Sa fim seriosi….daca s-ar vedea acelasi mod de tratare pentru fiecare din cei care fac ilegalitati as mai zice ca este manipulare…dar daca in acelasi articol vorbim de penali si pe unii ii laudam si altii ii criticam? Ce credibilitate mai are un ziarist? Sau oricine altcineva care face lucrul acesta? Bine, pentru unii care mai si gandesc pentru marea turma…nu se aplica astfel de logica…pentru simplu fapt ca ei nu trec prin firul mintii…astept cu interes cand atat societatea romana cat si ziaristii vor aplica in mod egal acest principiu pentru toti…sa nu conteze culoarea politica sau preferintele fiecaruia…sa nu mai existe aceste diferente…abia atunci vom vorbi de modificari fundamentale si de un popor educat…pana atunci vorbim doar de o turma de oi care nu gandeste…sau nu e in stare sa gandeasca

    Răspunde
     
    1. Dan
      Iunie 7, 2015 la ora 17:51

      Tu esti una din oi care asimila prostiile A3 cu un dosar penal concret al DNA. Poate o sa ii vina randul lui Gorghiu foarte bine, dar ideea ca „ca e OK sa furi daca tori fura” e una din marile indobitociri ale neamului.

      Răspunde
       
    2. Constantin
      Iunie 7, 2015 la ora 18:46

      Dl Iohannis are probleme reale la Sibiu pe care le stie bine si despre care presa locala a scris. Probabilitatea ca domnia sa fi riscat acum propria suspendare (declansata de Parlamentul strans unit in jurul d-lui Ponta) este foarte mare. Un calcul insuficient fundamentat l-a facut sa creada ca forta celor care il sustin, inclusiv din „servicii”, este superioara taberei kleptocratilor. Cred ca a fost prea optimist, asemenea d-lui Moise. Populatia nu-l sustine in „agora”, ca-i cald afara. Prietenii externi („terte” forte de influenta) nu il sustin pentru ca au propriile probleme, iar o parte dintre „serviciile” partenere, lucreaza cu tabara kleptocratilor. Nici conjunctura astrala nu este potrivita. Prin urmare, putem recunoaste ca Ponta a invins in batalia aceasta. Dar, aduce prejudicii insemnate PSD, iar o buna organizare a societatii civile oneste pentru proximele alegeri poate schimba puterea. Frictiunile dintre formatiunile de opozitie sunt contraproductive; acuzarea d-lui Basescu ca e cald afara, ori ca nu ploua, se incadreaza in aceasta categorie. Ar trebui propuse obiective de interes national: o noua Constitutie, Parlament uni sau bi cameral cu 300 de membri etc in jurul carora sa se constituie majoritati civice, alcatuite din partide, ONG etc. Adica, o miscare de tip „mani pulite” reala, sustinuta, care sa vizeze inclusiv reforma serviciilor de informatii pe care se sprijina kleptocratia.

      Răspunde
       
    3. gereg
      Iunie 7, 2015 la ora 23:39

      Carmina „decizii” se scrie si nu „decizi”! Si vezi ca antena 3 dauneaza grav sanatatii mintale…

      Răspunde
       
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase