Ford, mai producem şi altceva decât iluzii?

Publicat la data de de Moise

de Moise Guran

Ăştia de la Ford veniră tocmai de la Craiova ca să vorbească cu Victor Ponta. Cum şi unii, şi alţii vorbiră în olteneşte cu accent englezesc, nu pricepu nimeni de ce veniră americanii ăştia oltenizaţi aci la Bucureşti, la premieru’ ţării noastre… Să-i reproşeze că tot n-au autostrada? Poate. Sau să-i bată un apropou despre cum fac ei concedieri în ţări cu salarii mici, ca a noastră, ca să mute producţia în ţări cu salarii mari, dar generoase la subvenţie?

bmax

Adevărul gol-goluţ este că, dacă Ford făcea 350 de mii de maşini la Craiova, aşa cum s-a angajat prin contractul de privatizare, ar fi avut o problemă serioasă cu scoaterea tirurilor cu maşini din zonă. Spre Piteşti se circulă greu, iar autostrada are termen în 2020, spre Timişoara drumul se aglomerează de la Severin, iar ca să fi dus tirurile cu maşini la Calafat tot nu se putea, că n-are portul cultural capacitate de încărcare industrială.

Dar, pe de altă parte, nici cu cei de la Ford Europa nu mi-e ruşine. În 2013 au primit de la AVAS dezlegare că şi-au îndeplinit promisiunile din programul de privatizare, iar acum vine Curtea de Conturi şi spune că asta e o tâmpenie. Ford n-a făcut niciodată în România maşini cu mai mult de 50% componente din ţară, ba chiar, completez eu acum, după privatizare, uzinele de la Craiova au devenit un soi de anexă ale celor pe care Ford le are în Germania. Am tot sperat, i-am susţinut, am vorbit cu oamenii de acolo, dar, cu 50 de mii de maşini făcute anual în România, Ford Craiova a contat mai mult pentru motoarele făcute la noi şi livrate pentru a fi echipate pe Focus şi Fiesta la uzinele nemţeşti.

De fapt, Ford Europa este Ford Germania, chiar şi formal, căci investiţia Ford în România nici măcar nu este o investiţie americană, ci una germană, iar când s-a pus problema relocării producţiei unei maşini de volum, precum Focus sau Fiesta, din Germania în România, bineînţeles că sindicatele germane au fost prea puternice pentru inanita conducere a diviziei europene a Ford.

În restul ţărilor europene, Ford închide şi deschide fabrici, concediază şi angajează oameni, în funcţie de ce ajutoare primeşte. De altfel, Ford merge de rupe în State dar, în acelaşi timp, în Europa a pierdut 2,5 miliarde de dolari numai în ultimii doi ani. Decizii precum închiderea fabricii din Belgia, păstrarea celei din Rusia şi relocarea unei părţi a producţiei de motoare de la Craiova în Ţara Galilor par de neînţeles. Ai zice că ai naibii galezi, se mulţumesc cu 500 de euro pe lună salariu.

Sau, poate, a contat mai mult ajutorul de 15 milioane de lire pe care Ford l-a primit de la guvernul Ţării Galilor… Sau, poate, relansarea investiţiei şi a producţiei în Spania a fost influenţată şi de ajutorul de peste 20 de milioane de euro pe care această companie germană cu nume american l-a primit de la guvernul Spaniei.

Dar staţi, că şi guvernul României a fost suspectat acum şapte ani, la vânzarea uzinei de la Craiova, de convingerea Ford prin intermediul unui ajutor să facă nuştiuce la noi. Zic nuştiuce, pentru că producţia, aşa subţire cum e, a modelului B-Max, a pornit abia în 2012.

Acum, în timp ce, pe surse neoficiale, presa locală primeşte o ştire cum că undeva prin 2017-2018 la Craiova s-ar putea face un SUV low-cost de prin India, oficialii de la Ford se duc la Ponta ca să-i ceară mânăstire-ntr-un picior, ghici ce?

Treaba lor, dar noi oltenii (iar Ponta este totuşi oltean) avem o vorba – dacă mă păcălişi o dată, fusăşi de vină tu; dacă mă păcăleşti şi a doua oară, apăi prostu-s eu.

Comentarii prin facebook

8 răspunsuri la Ford, mai producem şi altceva decât iluzii?

  • Cris
    Martie 24, 2015 la ora 21:26

    Din toate planurile lu’ Ponta au ramas doar studiile de fezabilitate. E valabil si pentru fondul de investitii promis de kazacii de la Rompetrol si multe, multe altele…

    Răspunde
     
  • dorel ala cu tirnacopu
    Martie 24, 2015 la ora 16:44

    s-au si gasit la cine sa se duca… mai bine ar vorbi cu daniel trafalet, ca are mai multa deschidere la mandrii si ortodocsii conducatori… bre ponta… cind dai banii pt autostrazi de la cei 7 centi introdusi pe litru de combustibil consumat? da cu taxa pe stilp ce-ai facut? sau tu nu dai socoteala nimanui? herr obermeister klaus nu intrebi si mata pe cirlan ein wort, zvei…

    Răspunde
     
  • Cris
    Martie 24, 2015 la ora 11:00

    Cu exceptia Renault, cam toate investitiile straine in RO sunt praf in ochi… adica spalare de bani… toate profiturile ajung afara, iar in tara – salarii de iobagi, saracie maxima

    Răspunde
     
  • claudiu
    Martie 24, 2015 la ora 07:07

    Ford Europa are pierderi atat de mari pentru ca vinde motoarele ecoboost, fabricate in Europa si pe urma livrate in SUA, la un pret foarte mic, sub costul de productie. La fel procedeaza si cu anumite modele fabricate in Europa, in timp ce in state, Ford este pe profit foarte bun. Cei de la Rompetrol sau Lukoil procedeaza asemanator, importa petrol la un cost foarte foarte mare si astfel se ajunge la un cost de productie al carburantilor foarte mare spre deosebire de cei de la Petrom. In acest fel se trimite profitul in alte tari, in cazul Rompetrol -> Kazakhstan, Lukoil -> Rusia, Ford -> SUA.

    Răspunde
     
  • agent de turism
    Martie 23, 2015 la ora 21:12

    DA-I CURAT CURAT ? !

    Răspunde
     
  • Time Team
    Martie 23, 2015 la ora 21:11

    Eu zic sa ne grabim sa mai aducem inca un producator serios auto, ca cei doi incep sa slabeasca, pana mai avem industrie de ”infrastructura”de deservire pt ele .,.ca o sa inceapa si ei sa sser retraga.

    Si nu de altcevqa dar conteaza vfoarte mult in balanta comerciala externa a tarii.

    Răspunde
     
  • Bogdan
    Martie 23, 2015 la ora 20:32

    Si chinezii fac o fabrica de lcd-uri la Craiova… de cativa ani ne tot mint ca o fac… iar englezii spun ca investesc peste 3 ani cateva milioane prin RO …si mai nou si americaniid e la Ford ne mint frumos…parca ar fi PSD-istii nostrii pe care-i votam an de an datorita promisiunior… Ei vor sa le cumparam produsele prin aceleasi metode?

    Răspunde
     
  • kkciosuldelahamangia
    Martie 23, 2015 la ora 19:34

    macar fura toti la Bucuresti ! 🙂
    p.s. probabil in loc de B-Max se va produce C-Min(nim).

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase