Despre politică, trădare şi o amantă… Istoria nu iartă pe nimeni

Publicat la data de de Moise

În loc de orice comentariu vis-a-vis de evenimentele contemporane, am selectat pentru dumneavoastră câteva pasaje referitoare la conspiraţia, ce zic eu, roiului de viespi din jurul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din cartea lui Alex Mihai Stoenescu – Istoria loviturilor de stat din Romania; Revolutie şi Masonerie. Este o carte excepţională care adună mai multe surse, inclusiv unele militare, pentru reconstituirea unor evenimente din secolul XIX. Şi atunci, femeile erau importante în politica naţională, făceau politică şi în pat, dar şi în afaceri. În pasajele alese de mine, istoricul se referă la un personaj pe care nu îl veţi găsi în manualele de istorie, dar care, era să dea cu România de gard. Este vorba de Măria Obrenovici, amanta domnitorului, pe care mai multe surse o descriu ca fiind agent rus, dar despre care nu ştim cu siguranţă acest lucru. Am lăsat, de asemenea, integral scena arestării lui Cuza, din dormitor, de lângă amantă şi cu complicitatea acesteia.

Este păcat că oamenii politici nu prea ştiu istorie şi că, dacă ştiu, nu bagă niciodată la cap experienţele ei. Nu insinuez nimic, doar citiţi…

Textele de mai jos sunt copy/paste din carte, fără alte comentarii din partea mea. Intertitlurile îmi aparţin. Moise Guran

Corupţia, vulnerabilitate naţională

Cuza portretArătam că în ultimii ani de domnie, Alexandru loan Cuza se afla sub influenţa totală a camarilei sale. Dimitrie Bolintineanu, un apropiat al domnului, numea aceasta „o camarilă de femei”, pentru că, deşi se compunea din bărbaţi, aceştia erau conduşi din umbră de femei, într-un context de complicitate suverană nu o dată legată „istoric” de domnitor: „După 2 mai (1864) avurăm o camarilă de femei. Curtea avea favoriţi, miniştrii aveau asemenea, prefecţii aveau asemenea, subprefecţii aveau asemenea; aceşti favoriţi erau uleiul care ungea roatele machinei regimului. Ieşiţi de sub orice control, într-un stat cu regim personal, membrii camarilei operau constant cu principalul instrument al oricărui grup de favoriţi: corupţia.”

Cuza ştia că va fi debarcat

Două evenimente au influenţat comportamentul naţiunii în noaptea de 11 februarie 1866. În Moldova, recolta fusese compromisă încă din primăvară, în urma unor inundaţii devastatoare şi venirea iernii produsese o lipsă acută de cereale. Afacerile cu grâne alterate luaseră amploare şi se înregistra deja începutul unei epidemii de scorbut. Consecinţele nefaste ale reformei agrare lăsaseră mare parte a populaţiei săteşti fără resurse, în al doilea rând, primul-ministru Nicolae Kretzulescu anunţase imposibilitatea de plată pentru lefurile funcţionarilor publici, iar la 26 ianuarie îşi prezentase demisia. După 4 zile, Alexandru loan Cuza respinge demisia lui Kretzulescu şi face una din greşelile fatale pe care le produc, de multe ori, conducătorii politici în preajma unor lovituri de stat: îi destituie pe generalii loan Emanoil Florescu şi Savel Mânu, singurii oameni forte din guvern.

Amanta lui Cuza şi prietenii ei rusofili 

Maria ObrenoviciMinisterul de Interne este dat primului-ministru, iar Ministerul de Război colonelului Alexandru Solomon, rival al maiorului Lecca. La un moment dat, în ianuarie 1866, conjuraţia a asociat brusc o serie de nume – Măria Obrenovici, generalul Florescu, colonelul Solomon şi, în ultimul moment, boierul moldovean Constantin Moruzi – unei alte conspiraţii. Toţi erau rusofili. Apariţia lui Moruzi, supus rus, la Bucureşti şi uşurinţa cu care a primit două lungi audienţe la Cuza i-au alertat pe liderii coaliţiei. Conform unei surse din rândurile serviciului de informaţii al partidei liberale, Cuza intenţiona să-l numească pe Moruzi prim-ministru. Între conspiratori, unul, Ion Ghica, a făcut greşeala să semneze cu Moruzi un acord privind dezmembrarea României şi alegerea lui Nicolae Rosetti-Roznovanu ca domn al Moldovei, sub control ţarist. Mesajul unei înclinaţii filoruse din partea lui Cuza a fost transmis rapid în Franţa, unde Ion C. Brătianu şi Eugeniu Carada l-au folosit pentru a întări demersul lor. Pericolul unei intervenţii ruse, precum şi eşuarea negocierilor pentru schimbul între Veneţia şi Principate, l-au readus pe Napoleon al III-lea la sentimente mai bune faţă de români.

Monstruoasa Coaliţie şi Masoneria dâmboviţeană

Catedrala Metropolitana 1866
(Adunarea Populară de pe Dealul Mitropoliei, februarie 1866)

În timp ce, la Bucureşti, liderii coaliţiei hotărâseră noaptea loviturii între 8 şi 9 februarie, în Franţa se desfăşura un întreg arsenal de negocieri de salon pentru acceptarea contelui de Flandra pe tronul României. Dar, ca şi în cazul alegerilor din 1859, planurile politicienilor români, care lansau cu încredere nume de prinţi şi pretendenţi, nu aveau la bază un accept confirmat al acestora. Contele de Flandra nu avea nici o intenţie să ocupe tronul României, deşi provenea dintr-o familie cu veche tradiţie masonică, iar Alianţa Israelită Universală sprijinea această alegere. Ruda sa, prinţul Ernest al II-lea de Saxa-Coburg-Gotha declarase în 1857: „Datoriile unui suveran sunt acelea ale unui mason. Lojele sunt deasupra statului, deasupra bisericii. Suveranii sunt francmasoni prin naştere”.

Poate din acest motiv, Filip nu era agreat de nici o cancelarie europeană. Culmea ridicolului — în insistenţa cu care mizau liderii români pe el, de şapte-opt ani — este că acest prinţ de sânge era nepot al regelui Ludovic Filip din Casa de Orleans, rivală a lui Napoleon al III-lea la tronul Franţei! Disperat, Brătianu s-a deplasat la Nisa pentru a negocia cu fostul domn, Barbu Ştirbey. Curtea era acum influenţată de mareşalul Randon şi de prinţul Ney care pledau pentru un domn pământean din familia Bibeştilor. Asta însenina, din nou, ruperea Unirii.

Lovitura de stat nu a putut fi dată în noaptea de 8 spre 9 februarie, deoarece Nicolae T. Orăşanu, jurnalist şi poet satiric, reuşise să afle unele amănunte şi îl înştiinţase pe domnitor. Cuza nu a reacţionat, fiind convins că, după anunţul făcut prin Mesajul Tronului din noiembrie 1865, va putea abdica în luna mai 1866.

Bal la Palatul Sutu
(Bal la Palatul Şuţu)

La 24 ianuarie 1866, când se împlineau şapte ani de la alegerea sa în Tara Românească, balul nu a mai fost organizat la palat, din cauza refuzului protipendadei de a participa, şi s-a dat la reşedinţa familiei Suţu. Cu această ocazie, Cuza s-a întâlnit, din nou, cu Constantin Moruzi şi a asistat la performanţele lirice ale amantei sale în La Favorite, scene d’opera chantee par Mme Mărie Obrenovici. După toate probabilităţile, la acea dată, Măria Obrenovici fusese deja atrasă în conspiraţia împotriva lui Cuza. Este, la prima vedere şi din punct de vedere personal, cea mai mare trădare. Ulterior, s-au căutat explicaţii asupra acestei incredibile atitudini şi s-au găsit surse în cumpărarea cu bani (Carada), în răzbunare (varianta Elena Doamna), în presiuni din partea familiei sale (Catargiu). Ţinând cont de natura legăturii sentimentale dintre Alexandru Cuza şi Măria Obrenovici, precum şi de faptul că, după detronare, l-a însoţit pe fostul domnitor în exil, îndrăznesc să enunţ o altă ipoteză, care mi se pare plauzibilă în contextul începutului de an 1866. Din biografia lui Eugeniu Carada şi din cea a Elenei Cuza, se desprinde, la un moment dat, ideea subtilă a asasinatului, „împotriva acestor planuri de ucidere erau însă soldaţii şi ofiţerii care intrase(ră) în complot.”

Nu avem date asupra acestei soluţii extreme, dar ştim că domnitorul era păzit de agenţi ai Poliţiei în timpul escapadelor sale nocturne, de teama unui atentat. Nu este exclus ca motivul cel mai solid care o putea face pe Măria Obrenovici să-şi “trădeze” iubitul să fi fost teama de o îndepărtare a lui Cuza prin asasinat. Oferindu-i-se soluţia emigrării împreună cu bărbatul iubit, ea a acceptat să-i salveze viaţa, printr-un gest colaboraţionist.

De ce s-a implicat Armata? Dar chiar s-a implicat?

Locotenenta Domneasca 1866Totuşi, liberalii radicali nu au renunţat şi au reluat, cu şi mai multă hotărâre, pregătirile pentru lovitură. Conducătorul acţiunii „a fost C. A. Rosetti”. El convoacă liderii coaliţiei şi stabileşte, împreună cu aceştia, componenţa Locotenenţei Domneşti care urma să preia conducerea statului după detronarea lui Cuza: generalul Nicolae Golescu (liberal radical), Lascăr Catargiu (conservator) şi colonelul Nicolae Haralambie. Sunt aleşi ofiţerii care trebuiau să-l aresteze pe domnitor: căpitanul Anton Costiescu, căpitanul Alexandru Lipoianu, căpitanul Constantin Pillat, locotenentul Anton Berindei, locotenentul Manolescu. Ei erau sprijiniţi, în interiorul Palatului, de comandantul gărzii din acea seară, locotenentul Mălinescu. Aşa cum am arătat, toţi erau francmasoni. Măria Obrenovici primeşte misiunea să-l ţină pe domnitor la jocul de cărţi până noaptea târziu, pentru a fi asigurată prezenţa certă a acestuia în Palat, ştiut fiind că acesta obişnuia să iasă, deghizat, în oraş. Spre înşelarea vigilenţei Poliţiei conduse de Alexandru Beldiman, Măria Rosetti organizează o recepţie în noaptea de 10 spre 11 februarie, la care alţi membri ai conjuraţiei aveau şi ei misiunea „a ţine la joc de cărţi până tîrziu pe funcţionarii şi ofiţerii superiori din cauza cărora lovitura ar fi fost periclitată”.

Ion Ghica pune la dispoziţie trăsura sa pentru transportarea lui Cuza şi, împreună cu soţia, invită conspiratori şi fideli ai domnitorului la un concert al violonistului rus Wieniawski. Costache Ciocârlan, un om de acţiune, avea misiunea să adune aproximativ 4 000 de cetăţeni care să producă în piaţa Palatului o manifestaţie menită să simbolizeze voinţa poporului de a-l detrona pe Alexandru loan Cuza. La ora 16.00 a zilei de 10 februarie, militarii – Haralambie, Kretzulescu şi Lecca – s-au întîlnit, în secret, acasă la Candiano-Popescu: „Aici s-au hotărât cele din urmă dispoziţii în privinţa mişcării, fixîndu-se ceasul eşirii trupelor din cazarmă la orele 2 noaptea, sub pretext că se va face un marş militar”.

Noaptea arestării – 11 februarie 1866

În seara respectivă, domnitorul a cinat singur cu Doamna Elena, în jurul orei 19.00, în Palat reuşeşte să pătrundă Gheorghe I. Dogărescu, tânăr angajat în redacţia gazetei „Trompeta Carpaţilor”, care îi înmânează domnitorului un mesaj din partea directorului Cezar Bolliac. Acesta îl înştiinţa că „patru mii de oameni înarmaţi de la cazarma Malmaison vor năvăli în palat pentru a-l sili să abdice de pe tron, când la o anumită oră din noapte se vor trage clopotele de la toate bisericile din oraş”. Bolliac avea informaţia de la locotenentul August Gorjan din Batalionul de Vânători, care asigura paza Palatului. Uşor alarmat, Cuza îl cheamă pe colonelul Haralambie, dar acesta îi dă asigurări că oraşul este liniştit. Totuşi, domnitorul îi cere lui Lecca să dubleze garda Palatului şi îl convoacă pe prefectul Poliţiei, Alexandru Beldiman.

În raportul pe care îl dă Beldiman domnitorului intră toate informaţiile produse de conspiratori pentru a le înşela vigilenţa: bal la liberali, concert la conservatori, linişte în mahalale, program de somn în garnizoană. Totuşi, pentru orice eventualitate, dar perfect încadrat în mentalităţile balcanice, Beldiman dă ordin să fie tăiate frânghiile de la clopotele bisericilor din oraş. Ocoleşte Biserica Kretzulescu, aflată în vecinătatea Palatului, crezând că aşa de aproape nu vor avea curajul conspiratorii să acţioneze. Chiar în clopotniţa Bisericii Kretzulescu se afla un punct de observaţie al oamenilor colonelului Dimitrie Kretzulescu. La plecare, Beldiman este condus afară din Palat de căpitanul Mălinescu pentru ca acesta să se asigure că Alexandru Cuza nu iese îmbrăcat cu hainele acestuia. Sub acoperirea ordinului dat de Cuza, maiorul Lecca aduce Batalionul de Vânători în spatele palatului, în timp ce Costache Ciocârlan şi câţiva oameni ai săi de acţiune se ascund şi aşteaptă în clădirile dinspre grădina Cişmigiu. Este adusă, în grabă, Măria Obrenovici care, împreună cu grecul Sachelaridis, cartofor înrăit, îl ţin pe Cuza la jocul de wist până târziu în noapte.

În sfârşit, înainte de ora 02.00, trupele militare se pun în mişcare, deşi colonelul Haralambie începuse să oscileze în urma „întrevederii cu Alexandru Cuza”. 

Trupele colonelului Dimitrie (Mitică) Kretzulescu ocupă poziţii în piaţa Palatului. Echipa de ofiţeri pătrunde în Palat şi trece la arestarea unor membri ai Camarilei care locuiau în incintă: Nicolae Pisoschi, lordache Lambrino şi Baligot de Beyne. Echipa urcă apoi la apartamentul domnitorului. Se cunoaşte acum că, după ce s-au retras de la jocul de cărţi, Cuza şi Măria Obrenovici au împărţit aceeaşi cameră, în apartamentul alăturat se afla Doamna Elena împreună cu copiii soţului ei şi ai amantei, asistaţi de camerista franceză Florentine. Acest triunghi conjugal, la nivelul Tronului şi sub acelaşi acoperiş al Palatului Domnesc, este probabil partea cea mai urâtă a nopţii de 11 februarie.

Scena abdicării, sau finalul penibil al unui erou

Cuza silit sa abdiceAvem toate motivele să credem că Măria Obrenovici a aşteptat ca domnitorul să adoarmă pentru a descuia uşa apartamentului, astfel încât ofiţerii să poată pătrunde nestingheriţi. Bănuielile asupra valetului Ştefan, din serviciul lui Cuza, s-au dovedit ulterior neîntemeiate. După o altă variantă, ofiţerii ar fi ridicat uşa din ţâţâni, băgând săbiile pe dedesubt şi săltând-o. Operaţia pare şi anevoioasă şi zgomotoasă, în dormitorul princiar au pătruns, înarmaţi, căpitanii Costiescu, Lipoianu şi Pillat. Unul dintre ei i-a pus revolverul la tâmplă şi l-a trezit din somn. Cuza avea pistoalele sale pe noptieră, dar nu a apucat să le folosească. Dialogul s-a purtat între căpitanii Costiescu şi Pillat, şi Alexandru loan Cuza. Lipoianu şi-a scos „mantaua şi a acoperit-o pe Măria Obrenovici, pentru a se putea îmbrăca”. Ea a fost condusă de acelaşi ofiţer, pe jos, până acasă. Reconstituirea discuţiei între ofiţeri şi domnitor este reprodusă de regulă în aceiaşi termeni, în mai toate evocările:

„— Ce doriţi? — întreabă Alexandru Cuza, deşteptat brusc din somn de cei trei ofiţeri, ce stăteau cu revolverele întinse asupra lui.

— Am adus abdicarea Măriei Voastre – răspunse îndrăzneţ căpitanul Costiescu – şi vă rog s-o iscăliţi.

— Nu am condei şi cerneală la îndemână – răspunse Alexandru Cuza, ţinut departe de masa unde-şi avea revolverele sale.

— Am adus noi tot ce trebuia — răspunse unul dintre cei trei conspiratori.

Stăpânindu-se, după întâia clipă de uimire şi încredinţat că Măria Obrenovici se putea îmbrăca, în linişte, la spatele unei pelerine de ofiţer, începu a cerceta atent pe ofiţerii nerăbdători, „cărora nu le plăcea o prea mare întârziere”.

— Nu am masă – spuse, în cele din urmă, Cuza, liniştit şi fără a se grăbi.

— Mă voi face eu aceasta – răspunse repede căpitanul Pillat, aplecându-şi umerii pentru ca spatele său să fie la îndemână domnitorului” 362.

În jurul orei 04.00, evenimentul era consumat. Documentul abdicării fusese conceput de Ion Ghica şi C. A. Rosetti şi avea următorul conţinut:

“Noi, Alexandru loan I, conform dorinţei naţiunii întregi şi angajamentului ce am luat la suirea mea pe Tron, depun astăzi 11(23) Fevruarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenente Domneşti şi a Ministerului ales de popor.”

Actul de abdicare(Actul de abdicare semnat de Al. Ioan Cuza)

 Evacuarea lui Cuza… Tot Armata îl putea salva. Domnitorul, însă, a refuzat

La ieşirea din Palat, garda este obligată să facă stânga-mpre-jur pentru a nu-l recunoaşte pe domnitor şi pentru ca acesta să nu poată face apel la vreunul dintre militarii cunoscuţi. Este urcat în trăsura lui Ion Ghica şi dus de Costache Ciocârlan la reşedinţa sa conspirativă, în momentul punerii în mişcare a echipajului, Lecca „trage un foc în aer” destinat să-i anunţe pe politicienii aflaţi la hotelul Hugues şi care urmau să formeze guvernul. Cu acest foc de revolver se declanşează şi circul, de-acum obişnuit, al obiceiurilor dâmboviţene: „În piaţa Teatrului Naţional fusese adus Regimentul l de infanterie «comandat de Saegiu» care, neştiind pentru ce era adus şi ce trebuia să facă, întreabă pe colonelul Anastasie Călinescu, ce trecea întâmplător pe acolo, în fuga calului: «Ce, nu ştii? L-au făcut pe Cuza împărat» – răspunse colonelul. Saegiu, când aude, trage sabia şi strigă: «Trăiască împăratul!». Soldaţii îi răspund cu urale”

Comicul acestei situaţii nu se termină aici, deoarece strigătele militarilor, aclamând alegerea lui Cuza ca împărat, sunt interpretate de unii istorici drept ovaţii ale mulţimii, „voinţa naţiunii”, manifestaţie de entuziasm la adresa Locotenentei Domneşti. Este consemnată şi reacţia colonelului Haralambie, care fusese încredinţat că populaţia susţine acţiunea, dar nici unul din cei patru sau cinci mii de manifestanţi nu apăruse în piaţă. Alexandru Beldiman a aflat că, în piaţă, odată cu apariţia membrilor noului guvern, colonelul Haralambie s-a răstit la C. A. Rosetti: „Unde e poporul care promiseseşi că va veni să ia parte la răsturnarea lui Cuza-Vodă?!”

Doamna Elena primeşte dreptul de a-l vedea la Cotroceni şi, pe drum, este oprită de colonelul Solomon: „Înştiinţaţi pe Măria Sa că armata nu se solidarizează întreagă cu conjuraţii şi că un singur cuvânt aşteaptă de la Domnitorul lor, spre a-l reîntrona.”

După cum am văzut, Cuza a refuzat. În ziua de 13 februarie, Alexandru loan Cuza a părăsit Bucureştii, abandonându-şi soţia şi copiii. Măria Obrenovici l-a urmat pe un traseu separat. La Braşov, cei doi amanţi se declară, la hotel, soţ şi soţie. A fost, fără îndoială, o mare pasiune a acestui bărbat de stat pentru o femeie de lume, dar care lasă o pată ruşinoasă pe chipul Domnitorului Unirii. Plecată pe urma lor, împreună cu copiii, Elena Cuza îi caută disperată pe traseul Braşov-Viena, găsindu-i, până la urmă, în capitala Austriei.

Triunghiul conjugal se reface acolo, Măria Obrenovici — una dintre acele femei fatale din istoria României — grăbindu-se, în scurt timp, să-l înşele pe Cuza cu unul dintre favoriţii lui, un anume Constantinovici, căruia îi naşte şi un fiu.Oricât ar părea de epice insistenţele pe relaţia sentimentală între Alexandru loan Cuza şi Măria Obrenovici, trebuie să constatăm că ea a influenţat comportamentul politic al Domnitorului şi a contribuit substanţial la căderea lui.

Soldati rusi 1877(Soldaţi ruşi în Bucureşti, 1877)

Dacă vom reuşi vreodată să avem acces la arhivele istorice ale Rusiei şi vom avea confirmarea numeroaselor zvonuri care o plasau pe Măria Obrenovici în agentura ţaristă, atunci înseamnă că se înregistrează primul caz de infiltrare a spionajului rusesc la nivelul de conducere al ţării, în secolul următor, iar acest fenomen va influenţa decisiv soarta României.

 

Comentarii prin facebook

21 răspunsuri la Despre politică, trădare şi o amantă… Istoria nu iartă pe nimeni

  • Emil
    Aprilie 29, 2015 la ora 18:11

    Locotenentul August Gorjan este una şi aceeaşi persoană cu maiorul (peste 14 ani) Gorjan, cel făcut cunoscut tuturor de Caragiale în „Boborul”. „….Reacţiunea cu tot ce are ea mai oribil şi mai hidos – un batalion complet de vânători sub comanda maiorului Gorjan”. Dacă vă place Istoria….
    „Aşa s-a sfârşit cu Republica noastră! Aşa Reacţiunea a sfâşiat cea mai eroică pagină a liberalismului român!””

    Răspunde
     
  • Pingback: Linkurile de luni #3 | J Marius
  • daniel
    Februarie 11, 2015 la ora 10:38

    Da Moise ca un adevarat „gentleman” vorbesti de greseliile istoriei ce se repeta.
    Concluzia mea este sa lasam trecutul si sa sugeram solutii.
    CONFISCAREA AVERILOR BARONILOR CERTATI CU LEGEA.Nu doar arestati.
    Sa facem ce a facut Cuza cu averea bisericii…
    Tara are nevoie de fapte nu vorbe!!!!!!!
    Iar daca tot se merge pe stilul musulman(un barbat cu sotie si amante) poate ar trebui sa nu ne mai numim stat ortodox…

    Răspunde
     
  • Popescu
    Februarie 10, 2015 la ora 23:11

    Bravo Moise! Vad ca insisti sa mergi pe traseul cu strachini pe care l-ai ales de la o vreme.
    Ce mi se pare mai interesant e ca lasi impresia ca vrei sa joci in liga lui Gadea, aia cu „formatorii de opinie” ocupati cu influenta si dezinformarea.
    Sa ni-l prezinti pe mancatorul de maro la Secu din alte vremuri(pe cara tu le-ai prins doar in copilarie)Alex Stefanescu drept autor de „carte exceptionala”, parca e cam mult.
    Da, asa este, personajele si povestile sunt foarte asemanatoare, dar care-i noutatea, paralela se face deja de cativa ani.
    Daca lasam la o parte asemanarile simplificatoare, poate n-ar fi rau sa abordam deosebirile esentiale dintre Cuza si Basescu, fara sa ne mai complicam cu amanunte gen vicii si tiitoare.
    Cuza, cu toate slabiciunile personale si tarele epocii, a fost un tip cu cohones care a reusit sa carmeasca Romania pe directia modernitatii, daca ne gandim doar la confiscarea averilor popilor(bisericii) sau infiintarea institutiilor care descriu un stat civilizat.
    Pe cand Basescu nu a fost si nu este decat un golan din port, care prin exemplu personal si actiune directa a reusit in doar zece ani sa evapore si ultimele resturi de normalitate, de dupa comunism, Iliescu, mineri, Nastase, Hrebe, si restul dezastrelor de pana in prezent. Poate ca singura lui realizare ar fi saltul hotarat in cargoul american, chestie pe care-l suspectez ca a facut-o din instinct de borfas si nu din vre-un calcul bazat pe ratiuni de stat sau cunoasterea istoriei. Ce-o fi aia?!
    Ma rog, sa n-o lungim.
    Deci asa, Alex Stefanescu…?
    Inca o data, bravos neicusorule !

    Răspunde
     
    1. anca ileana dan
      Februarie 11, 2015 la ora 01:56

      dom’le, ai făcut un fix, eşti pe pastile, ceva? ce ai cu alex ştefănescu? cartea în discuţie e a lui alex stoenescu!

      Răspunde
       
      1. Popescu
        Februarie 12, 2015 la ora 02:12

        Incet, nu te enerva! Desigur ca ai dreptate, am gresit. Stoenescu !
        Restul e corect ?

        Răspunde
         
  • gmihalka
    Februarie 10, 2015 la ora 18:31

    „Iubesc tradarea, dar ii iubesc pe tradatori”- o minciuna sfruntata. Draga M.G., din pacate in articol eu asta vad: TRADARE. Si culmea, le recunosc si masonilor si rusilor dreptul de a dori sa acapareze putere, teritorii, etc..de ce NU? Ceea ce urasc e tradarea de care au dat dovada nume celebre: Moruzi (Moruttzi), Ion Ghica, C.A.Rosetti, I.C.Bratianu, Lascar Catargiu,Nicolae Golescu. In anul de gratie 2015 acestia sunt trecuti in cartile de istorie ca oameni ilustri si recunoscuti ca niste inaintasi demni de urmat, au dat numele unor garnizoane, parcuri, strazi si bulevarde,muzee, festivaluri..etc. NIMIC MAI FALS, draga M.G.Ei trebuiau stersi din cartile de istorie, sau cel mult trecuti la rubrica „ASA NU!”. Daca nu esti de acord, studiaza ideea ca autostrada Ax din Italia sa se numeasca Musollinni, capitala Germaniei Hitlerburg, etc. Ar trebui sa faci un articol si despre modul cui ii trata pe dragii politicieni regele Carol I ( Dadea mana cu ei cu un deget, mai mult nu meritau ei, nici el sa stearga dupa). Remarca, te rog, faptul ca majoritatea politicienilor tradatori enumerati mai sus au o culoare politica pe care si azi, ca si atunci multi o enunta ca fiind mirifica, ea fiind in fapt o hazna. Revin, le recunosc dreptul rusilor si masonilor de a incerca…URASC faptul ca ai nostri au infaptuit-o…In alta ordine de idei, se mai observa 2 lucruri tipice pe Dambovita: doar 2 ziaristi aparau statul de drept si armata era dezinformata („Traiasca imparatul…”). Paralela presedintele nostru si presupusa lui blonda cu 1866 insa e palida. Pe de alta parte, trebuie sa cautam la oameni calitatea pentru care au fost alesi, A.I.Cuza si Presedintele – pentru a conduce , nu pentru priceperea lor in arte noctambule. Napoleon e recunoscut ca un geniu militar, doar ca si culoare se adauga ca era foarte scund,JFK a fost plans ca si presedinte, nu acuzat ca iubea blonde sau masini decapotabile…si exemple mai sunt.

    Răspunde
     
  • Ala
    Februarie 10, 2015 la ora 14:02

    Cata intelectualite … Bai oameni buni voi sunteti reali ? Asta da aci cu ghilibardeaua aia mare si voi tipati ca trebuia sa fie albastra, ca rosu nu da bine ! Ametitilor.

    Răspunde
     
  • Roxana I.
    Februarie 10, 2015 la ora 12:11

    Si eu tratez scrierile lui A. Stoenescu cu destul de multe rezerve (si din aceasta cauza marturisesc ca nu prea i-am citit scrierile). Sunt alti istorici pe care ii citesc cu mai mult interes si cu mai multa placere, pe care ii respect, apreciez si ii admir mai mult – iar eu citesc (cand mai am din putinul timp si pentru asta…) destul de selectiv – deci in general ceea ce respect, admir si apreciez :).
    Ca multi dintre colegii mei de blog si comentarii, nu consider ca situatiile, personalitatile sau personajele sunt asemanatoare (a se folosi nuantat ”personalitati” si ”personaje” in functie de situatie, desigur…).
    De altfel, eu nu cred foarte mult in teorii de genul ”omul din umbra” (femeia, barbatul, amantul, amanta etc.), nu cred foarte mult in teorii de genul ”in spatele unui barbat sta o femeia puternica” sau viceversa. Nu pun prea mult pret pe ”oamenii din umbra”, ”guverne din umbra” si alte variante ”din umbra”, pe ierarhii de genul asta – cine e mai tare sau mai puternic sau mai important? Persoana din prim-plan sau o eventuala persoana din spate/din culise care o sustine sau care o sfatuieste…nu-mi plac si nu apreciez prea mult chestiile astea…
    Insa am divagat de la subiect.
    Nu. Nici situatiile, nici vremurile, nici personalitatile si personajele nu seamana, nu se poate face aceasta analogie. Cum sa-l compari pe Cuza cu Basescu? Sau pe Iohannis cu Carol I? – cum fac cate unii…Imi pare rau, nu e cazul…

    PS si oricum in cazul contemporan Basescu si protejata lui Udrea am si o ”teorie” personala si n-am s-o mentionez aici, totusi…tocmai pentru ca e mult prea personala.
    Interesant articolul, totusi. Observ ca Moise e foarte pasionat de istorie :).

    Răspunde
     
  • Vlad Pasca
    Februarie 10, 2015 la ora 09:48

    Fata de entuziasmul cu care ati imbratisat un text al pseudo-istoricului Stoenescu, va sugerez sa ii tratati scrierile cu rezerva. E un „maestru” al legaturilor cauzale depistate prin greseli de logica (sau reavointa? sau conspirativita?).

    Răspunde
     
  • Andrei
    Februarie 10, 2015 la ora 06:28

    Situatiile nu seamana.
    Sau poate nu pricep eu.

    Varianta Udrea amanta ar explica de ce Basescu a sustinut-o pana la ridicol,
    dar eu unul cred mai degraba intr-o varianta Udrea „smechera” care l-a impresionat politic pe Basescu de cat de serioasa este , in timp ce se bucura din plin de retelele din jurul ei – pe care reusea sa le mascheze cumva fata de Basescu.
    Rusii in cel mai bun caz, putea prelua oameni din reteaua lui Udrea, dar prea adanc asta nu insemna o penetrare de succes.

    Răspunde
     
  • Ala
    Februarie 10, 2015 la ora 04:32

    Vericule, tu sti ceva si nu ne spui si noua 🙂
    Cum ziceam adineaori amicului Brânzovenescu: trădare să fie (cu oarecare emoţie) dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi… De aceea, eu totdeauna am repetat cu străbunii noştri, cu Mihai Bravul şi Ştefan cel Mare: iubesc trădarea (cu intenţie), dar urăsc pe trădători… (schimbând tonul, cu dezinvoltură.) Salutare, salutare, stimabile!…(Unchi-zic… )

    Răspunde
     
  • Truda
    Februarie 10, 2015 la ora 04:25

    Rusii au pastrat integritatea Romaniei,trebuie sa fii nebun sau filorus convins deci cit mai ai timp fugi repede si cere azil la Moscova.

    Răspunde
     
  • N!ck
    Februarie 10, 2015 la ora 01:31

    Oare se poate face o paralela intre Elena si Maria?
    Oare se poate face o paralela intre Traian si Alexandru Ioan Cuza?
    Dupa parerea mea nu pot fi facute astfel de paralele.
    Si daca cineva totusi le face atunci ele sunt in masura sa manipuleze cititorii. Ii manipuleaza deoarece perceptia despre Cuza este una pozitiva iar perceptia despre Maria este una negativa iar cele doua perceptii se transfera „natural” catre Traian (pozitiva) si Elena (negativa).
    In acest fel se spera atenuarea realitatii pe care cei doi, Traian si Elena, o afirma in aceste zile. Si anume ca Florian Coldea conduce Romania.
    Vorbele Elenei: „Cel care are catusele este si cel care conduce Romania.”, „Catusele sunt la doamna Kovesi, este clar, insa domnul Coldea, cel care are informatiile, poate decide cui si cand i se pun catusele.” completate de vorbele lui Traian:
    „Elena Udrea mi-a spus (despre Coldea, n.n.). In mod categoric mi-a spus, dar presedintele nu are niciun mijloc de verificare. Presedintele nu are posibilitatea, ci Parlamentul.” confirma faptul ca celor doi le era frica de Florian Coldea. Frica pentru ca nu au vorbit cand au avut posibilitatea sa o faca si anume cand Elena i-a spus de „banuielile” ei lui Traian iar acesta nu a facut nimic.
    In concluzie cei doi Traian si Elena sunt in realitate „negativi” amabdoi deoarece nu au stopat puterea lui Coldea atunci cind Traian era Presedinte. Iar chiar daca nu au putut sa faca nimic macar trebuiau sa spuna si nu sa taca.

    Răspunde
     
  • Darius ioanid
    Februarie 10, 2015 la ora 00:30

    Hai falsificăm istoria prin omisiuni si speculații fantasmagorice. Rușii au fost in relații cu țările romane din cele mai vechi timpuri. Dimitrie Cantemir, Vladimirescu etc. Doar in ultimii ani am devenit nebuni ca nație legat de asta si oricine spune ceva bun despre relația cu Rusia e spion. Si datorită rușilor Romania a apărut si s-a păstrat întreaga. Sa fii trădător dar sa tradezi la DC, Paris sau Londra e un act nobil. Vezi Pacepa. Marele comunist devenit peste noapte salvatorul națiunii.

    Răspunde
     
    1. Cristian Tudorache
      Februarie 10, 2015 la ora 01:57

      „Si datorită rușilor Romania a apărut si s-a păstrat întreaga”

      Poftiti? Vezi 1945.

      Răspunde
       
    2. Daas
      Februarie 10, 2015 la ora 12:18

      Rusii ne-au ceopartit la fiecare intalnire in istorie, nici nu stii ce vorbesti, ai invatat istorie in comunism.

      Răspunde
       
  • Constantin
    Februarie 9, 2015 la ora 20:25

    Arcul peste timp este frant; nu functioneaza intru totul metafora. Serviciile de informatii de pe vremea aceea nu aveau societati comerciale administrate de ofiteri „acoperiti” si nu aveau la dispozitie mass-media precum se intampla in prezent. Nu este inca lamurit daca Romania TV este in intregime postul TV al SRI [si dl. Coldea, y compris, este seful], sau S. Ghita are o parte din actiuni si este in masura sa influenteze in vreun fel politica editoriala a postului.

    Răspunde
     
  • claudiu
    Februarie 9, 2015 la ora 20:13

    arc peste timp ?
    Maria amanta si Elena nevasta,

    Elena amanta si Maria nevasta

    Răspunde
     
  • Constantin
    Februarie 9, 2015 la ora 20:03

    „vis-a-vis de evenimentele contemporane…” _ Nu ma preocupa intimitatile delatorilor. Unii spun ca d-na Udrea ar fi trebuit sa faca publice lucrurile pe care le stie mai demult. Altii, ca nu este credibila pentru ca este infractoare. Habar n-am daca doamna respectiva este vinovata de ceva ori ba. Majoritatea cercetarilor penale pornesc de la plangeri si delatiuni. Adica, daca un infractor isi toarna complicele, acesta nu va fi cercetat, pentru ca a fost turnat de un infractor?! Ei, as! Asta este valabil doar in Romania si doar cu privire la SRI. Comisia parlamentara de control a SRI este o caricatura ridicola!

    Răspunde
     
  • Daas
    Februarie 9, 2015 la ora 19:04

    Pacat ca iubitorii de rusi sunt prea lenesi sa citeasca pana la capat.

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase