13.901 afișări

Şi un parazit poate fi tată, din păcate pentru fiul său

blog puscarie

de Moise Guran

M-am tot întrebat cât de greu trebuie să fie, cât de copleşitoare sunt, probabil, remuşcările unui tată care-şi bagă copilul la puşcărie. Am ştiut, din momentul în care procurorii l-au luat pe Hrebenciuc junior, că seniorul se va preda cu arme şi bagaje, că va spune tot, că va încerca orice este omeneşte posibil pentru a obţine cel puţin clementa procurorilor şi a judecătorilor pentru fiul său Andrei, ajuns şi el după gratii.

Cam la fel au stat lucrurile şi cu Alin Cocoş, trimis de tatăl său, spune madam Udrea, cu valiza de bani, probabil şpagă, la Ghiţă sau mai ştiu eu unde. Şi Alin, şi Andrei, sunt azi într-o formă de arest. Colaborarea lui Viorel Hrebenciuc pare a-i fi adus, deocamdată, fiului său, Andrei, forma arestului la domiciliu.

Desigur, nu vorbim de implicarea unor minori aici… Juniorii, şi Hrebenciuc şi Cocoş, erau majori şi vaccinaţi. Adevărata problemă, însă, este exact vaccinul acestor tineri… În aceşti ani, în care oamenii pe care îi vedem, astăzi, călcându-se pe picioare la DNA s-au situat mult deasupra legii, mult deasupra noastră, a celorlalţi, pierduseră, probabil, simţul elementar al conservării speciei. Credeau că lor nu li se poate întâmpla niciodată să ajungă acolo, şi, deci, nici odraslele lor nu ar fi putut ajunge vreodată la puşcărie.

Carevasăzică, aceşti granguri ai tranziţiei nu îşi vaccinau copiii ca noi toţi, împotriva unor viruşi, nici nu aveau cum, pentru că ei, paraziţii, erau însăşi viruşii, iar copiii lor au primit tot o educaţie de paraziţi,  au fost iniţiaţi şi dezvoltaţi, cu grijă părintească, întru păstrarea statusului social.

Cu toată înţelegerea şi compasiunea pentru un tată, fie el şi infractor, care îşi trimite, inconştient, copilul la puşcărie, nu cred că beizadelele pot invoca, în faţa instanţei, faptul că nu au ştiut că în lumea reală şpaga reprezintă o infracţiune. Au fost, probabil, educate în spiritul corupţiei, în spiritul unei clase devenită dominantă nu prin muncii sau inteligenţă, nici măcar datorită averii, ci în spiritul unei clase parazitare, a băieţilor deştepţi care pot fi, de exemplu, chiar angajaţi pe posturi publice, cu salarii de mizerie, dar care posturi îi vor face oricum milionari.

Nu pentru că i-au prins, ci pentruu ei ca oameni… am toată mila pentru aceşti tineri. Lor le lipsesc noţiunile elementare de bine şi de rău, chiar dacă cunoşteau legile şi li se explicaseră, probabil, noţiunile de ilegal/procuror/pericol, aşa cum noi, ceilalţi, le explicăm copiilor noştri foc/ărşi/pericol.

Şi totuşi, e clar, cred, pentru toată lumea, şi Andrei Hrebenciuc, şi Alin Cocoş, sunt la fel de victime ale părinţilor lor, cum sunt copiii unei familii cu părinţi alcoolici, sau denaturaţi în orice fel. Indiferent de sărăcie sau de bogăţie, de cultură, de inteligenţă sau de prostie nativă, beizadelele şi copiii sărmani sunt uniţi în aceeaşi dramă a societăţii noastre – lipsa de educaţie elementară. În ambele cazuri temelia sistemului de valori este greşită.

O să vi se pară naiv, dar eu cred că, indiferent ce îi spun părinţii acasă, un copil poate fi salvat de un dascăl cu personalitate şi cu principii puternice.

Cinstea o înveţi sau nu, în familie, de la părinţi, la fel ca şi buna cuviinţă. Sunt de acord că şcoala are mici şanse să mai îndrepte un copil greşit format, dar cred că şcoala are singura şansă. Alta nu mai există. Aşa că, poate, ar trebui să ne gândim să redefinim în acest sens şi rolul şcolii.