Dar dacă ar fi doar câteva centuri ocolitoare între Comarnic şi Brasov?

Publicat la data de de Moise

blog_autostrazi

de Moise Guran

Dezbaterea despre autostrările neamului a început şi s-a terminat, aproape instantaneu, odată cu anunţarea preţului de 8,4 miliarde de euro pentru micuţul tronson Comarnic-Braşov.

Nu-mi dau seama dacă cineva mai ia în serios, sau nu, o astfel de dezbatere la nivel naţional, dacă cineva realizează cât de importantă este rostogolirea economică prin locurile de muncă ce ar fi create prin construcţia infrastructurii rutiere în România, la modul sincer nu-mi dau seama dacă mai are rost, sau nu, să vorbim în România despre aşa ceva. Dacă stabilim, însă, că nu mai are rost, atunci trebuie să ne obişnuim şi cu ideea unei economii târâtoare, şi cu ideea unei creşteri sub potenţial a nivelului de trai.

Altfel spus, va fi la fel ca şi până acum.

Comarnic BrasovNu-mi dau seama de ce porţiunea de 53 de km dintre Comarnic şi Braşov ar trebui să fie cuiul lui Pepelea pentru toată infrastructura rutieră din ţara noastră. Dacă altfel nu se poate, în fond, poate că ar trebui să renunţăm sau să amânăm, pentru moment, ideea construirii unei autostrăzi pe Valea Prahovei, să acceptăm faptul că, deocamdată, România nu-şi poate permite sau că politicienii nu ştiu cum să facă mai mult decât cinci centuri ocolitoare pentru localităţile Comarnic, Sinaia, Azuga, Buşteni şi Predeal. Măcar atâta lucru cred că se poate realiza totuşi în următorii ani, fără să ne îndatorăm şi nepoţii.

Dar această discuţie generală despre planul de dezvoltare rutieră în România este mult mai importantă decât blocajul de weekend al bucureşteanului pe Valea Prahovei.

Autorităţile noastre ar trebui să înţeleagă că, pe măsură ce creează infrastructură şi locuri de muncă, ridică şi nivelul general al contribuţiilor la stat, creând astfel fondurile necesare pentru construirea altor şi altor autostrăzi.

Altfel spus, ar fi mult mai logic ca Ministerul Transporturilor să se apuce de un tronson pentru care există deja finanţare, iar aceasta nici nu produce deficit – mă refer, aici, la o autostradă între Piteşti şi Sibiu, iar odată stabilită o astfel de prioritate, totul ţine de organizare.

transporturiPentru asta, desigur, cei de la Transporturi trebuie să-şi schimbe modul de lucru. Ca să producă efecte în economie, autostrada de peste 100 de kilometri trebuie pornită, concomitent, pe cel puţin cinci tronsoane, să zicem de câte 20 de kilometri fiecare. Desigur, costurile sunt ceva mai mari decât dacă faci aceeaşi autostradă, într-un interval de cinci ori mai mare, cu un număr de cinci ori mai mic de angajaţi.

Partea bună nu e numai că poţi termina în mai puţin de doi ani autostrada, dar cel puţin 40% din banii ăia, pe care noi îi luăm de la UE, se întorc la buget prin taxe şi impozite, creând astfel capitalul necesar pentru următoarele proiecte de infrastructură, pe care, cu o bună organizare, statul îl poate pregăti din timp. E ca un bulgăre de zăpadă, iar noi avem punctul de pornire, dar nu ne hotărâm să rostogolim.

Nu mi se pare deloc dificil de negociat un pact între forţele politice, dar asta cu condiţia, desigur naivă, ca toată lumea să fie de bunăcredinţă şi să îşi dorească cu adevărat să facă ceva.

Comentarii prin facebook

30 răspunsuri la Dar dacă ar fi doar câteva centuri ocolitoare între Comarnic şi Brasov?

  • Pingback: Comarnic-Braşov, o fantomă ce refuză să moară | Biziday
  • dorel ala cu tirnacopu
    Ianuarie 24, 2015 la ora 18:49

    am ramas placut surprins in august 2014 de centura Budapestei largita de la 2 la 3 benzi si unde se poate merge cu 120 km/h… domnu Guran, faceti un reportaj cu realizarea ei, intrebati-i pe cei de la CNADR-ul lor cum au reusit si cit i-a costat… sau trimiteti-i p-astia de la CNADR-ul nostru acolo sa vada si ei cum se fac autostrazi… s-au macar cereti-le sa se autodesfiinteze…

    Răspunde
     
  • Cris
    Ianuarie 22, 2015 la ora 14:14

    E escrocherie pura la buzunar ce se intampla cu francul elvetian. Vai de sola amaratilor care au credite in CHF pentru apartamente bolshevice in blocurile lui Ceasca.

    Răspunde
     
  • gogu
    Ianuarie 22, 2015 la ora 11:17

    la 180 de milioane pe Km adica 180.000 pe Metru liniar de autostrada se poate acoperi autostrada respectiva cu hartii de 100 de euro si nu cu bitum.

    Offf si totul pentru binele capitalistilor sa zica si ei lunea la serviciu (ca ei nu muncesc) am fost draga la munte.

    Răspunde
     
    1. Master-planner
      Ianuarie 22, 2015 la ora 12:01

      Atentie cu calculele, ca s-ar putea sa ai depasire la buget ca n-ai prevazut cine duce bancnotele, cine le aseaza, cine testeaza resultatul final, printre altele.

      Deh, asa e cu libertatea de expresie, spunem ca e mult si gresit din principiu, nu pentru ca ne uitam pe proiecte si calcule.

      De dragul claritatii: suma in sine pare mare, insa diavolul e in detalii, depinde ce e in acea suma si cum se ajunge exact la ea, chiar si ce presupuneri sunt incluse. Abia analizand documentatia, se poate spune da sau nu, mult sau putin. Si nu trebuie neglijat niciodata aversitatea statului de a face management de risc: toate riscurile sunt aruncate in carca oricarui furnizor. Si surpriza: orice furnizor sanatos la cap face provizioane. Surpriza si mai mare: ele sunt facute cu banii statului, ca nimeni nu e firma de caritate!

      Nu prea se vorbeste de acest lucru, insa un contract are doua parti. Si statul isi ia diverse obligatii, insa apoi nu se mai deranjeaza si de aici termenele se duc, costurile se umfla, si firmele devin mai prudente si isi iau marje de risc mai mari. Cine plateste ca un functionar nu elibereaza document la termen ce tine in loc lucrarile? Noi. Cine plateste faptul ca statul nu face plati la timp? Noi. Poate ar trebui sa intelegem mecanismele astea si sa realizam ca statul roman nu e capabil sa faca management de proiect cu seriozitate.

      Răspunde
       
      1. gogu
        Ianuarie 22, 2015 la ora 12:28

        Nu e vorba de faptul ca e excesiv de scumpa. Ci de utilitatea castigata per euro cheltuit.
        Pentru ca de 8 mld de euro legam Siret de Bucuresti (cu varianta pentru Portul Constanta) si Turnu Severin de Bucuresti (+ centura sud sa ajunga usor in Port).

        Si trecerile peste Carpati le cerem la UE.

        Răspunde
         
        1. Master-planner
          Ianuarie 22, 2015 la ora 13:08

          Corect, nu am abordat subiectul oportunitatii.

          In cazul ideal, am avea autostrazi in toate directiile si catre toate destinatiile majore. Insa aici trebuie prioritizat pe beneficiu general adus economiei. Si indraznesc eu sa spun un alt criteriu: al numarului de morti si raniti. M-am saturat de masini turtite si de ambulante ce colecteaza victime de pe DN7. Iar cauza, uneori, e mult mai la deal sau mai la vale: orele pierdute si oboseala din spatele unui camion pe Valea Oltului, de exemplu, siguranta rutiera la pamant, etc…

          Răspunde
           
  • Dan
    Ianuarie 22, 2015 la ora 01:31

    Domnule Guran inteleg ca dumneavoastra sunteti din Oltenia si considerati ca in acea zona ar fi loc de investitii in infrastructura dar nu va mai bateti capul sa denigrati autostrada Brasov-Comarnic…
    Solutia ideala ar fi o regionalizare si o decentralizare a tarii, astfel fiecare isi face ce lucrari de infrastructura vrea cu banii lui si se pune in valoare potentialul (si aici ma refer la regiuni).

    Cand vom fi in stare sa facem rost de 10 miliarde de euro si sa mai construim 1000 km de autostrada si economia tarii va dudui…

    Iar bani ar fi, o sa va spun in cateva randuri cum as vrea eu sa fie Romania:
    1.TVA 0 (zero)la alimente + eliminarea ajutoarelor sociale (+ o paine si 1l de lapte pe zi pt fiecare pers nevoiasa)
    2.Privatizarea completa a universitatilor, adica sa vina firmele cu burse si locuri bugetate in locul statului.
    3.Sistemul sanitar trebuie privatizat, poate chiar ar merge scos pe bursa, astfel fiecare om va plati o asigurare conforma cu nevoile sale.
    4.Cu pensile trebuie sa se intample ceva deasemenea, adica vor trebui privatizate si astea, astfel ca fiecare angajat sa poata decide daca contribuie sau nu la un fond de pensii sau daca isi investeste respectivii bani in altceva. Fondul de pensii ar fi cel mai greu de privatizat dar suntem inventivi si putem gasi solutii.
    5.TVA-ul ar trebui sa fie 20%
    6.Restructurare si descentralizare in sistemul de stat

    Răspunde
     
  • VictorL
    Ianuarie 22, 2015 la ora 00:24

    @Moise.Asta cu centurile ocolitoare eu o iau de gluma…Nu de alta dar sar putea sa ne coste centurile alea mai scump decit autostrada.Sfatul meu e sa nu le mai dai idei pentru ca la treaba cu cariocile stau bine.
    Credeam ca am stabilit ca autostrada o vor face Vinci-Strabag si Aktor pe banii lor si nu are importanta cit costa.Cind va fi gata noi ne vom da pe ea si vom plati la bariera bani pentru Vinci si restul.Fara bani de la buget fara imprumuturi fara garantii.Daca le convine bine,daca nu,asta-i viata,si sa-si caute alti fraieri.Platim ce folosim nu carioci pe perete ca sunt ani de cind tot scriu ca astia nu sunt in stare de nimic.

    Răspunde
     
  • myscky
    Ianuarie 21, 2015 la ora 20:55

    Sunt de acord cu cetățeanul surmenat

    Răspunde
     
  • sindromul CEsaFAC
    Ianuarie 21, 2015 la ora 20:42

    precep greu… ce ce ..ce-icu pisihiatra asta din … nu tiu minte.. aaa.. din ..iar am un lapsus…a din policlinica ! care policlinica …? nu tiu minte… policlinica aia vis-a vis de o biserica .. adormire !
    trimite un pacient -boala psihica – sa intretina relatii sexuale cu o schizofrenica. ca … terapie…
    voi ati mai auzit o asemenea nebunie ?
    se enerveaza in prezenta pacientilor si face foarte…..fain !
    orice semnatura se plateste. orice cosultatie se plateste. orice reteta se plateste… orice referat se plateste… cate are pe zi ? inmultit cu cate zile lucratoare sunt ? plus ce salariu are ? plus la cabinetul partucular….
    UN SINGUR MEDIC PSIHIATRU INTR-UN ORAS ? si aia habar nu are…! da ce o cherit samanta psihiatrilor ?
    Doamne fereste si ne apara !
    alooooo ? ne aude careva ?

    Răspunde
     
  • AndreiM
    Ianuarie 21, 2015 la ora 15:46

    you can’t handle the truth!
    you can’t handle the truth! [/em]
    you can’t handle the truth!

    Răspunde
     
  • gghas
    Ianuarie 21, 2015 la ora 14:57

    Va mai amintiti de fostul p.m. Ciorbea? Da, individul ala greu de suportat, antipatic si atipic, taranist din sindicalist, mai ales ca fusese sindicalist, in loc sa trimita acasa zeci de mii de mineri, in somaj, dar si cu cate o traista de bani(10-15-20-24 de salarii), putea sa-i puna sa sparga muntii de la sud la nord sau de la est la vest. Ii punea sa faca ceia ce stiau, sa faca galerii in munte, sa le betoneze, sa faca viaducte, cu tarnacopul, cu explozivi, cu utilaje de galerii. De multi ani stau si ma-ntreb, „ce-o fi fost in capul lui”? Dar el nu era singur, oare chiar n-a fost nimeni in tot guvernul ala, sau printre consilierii presedintelui Constantinescu, care sa-i deschida ochii, sau mai bine-zis capul.Unde erau cei 15.000 de specialisti? Chiar nu era nimeni pe acolo, caruia sa-i treaca prin cap asa ceva, sa nu risipeasca aiurea o forta de munca foarte apreciata si niste resurse financiare imense? Chiar nu-mi vine sa cred ca-n tara asta nimeni nu mai gandeste? Se pare ca nu, pentru-ca si de atunci incoace, o multime de ministri s-au perindat prin diverse guverne ale Romaniei si lucrurile s-au derulat la fel. Alti salariati din economia Romaniei au luat calea somajului, inclusiv din minerit, iar lucrurile s-au derulat in acelasi mod, somaj si salarii compensatorii. Asta a insemnat risipa si chiar nu era cazul sa ne-o permitem.

    Răspunde
     
  • gghas
    Ianuarie 21, 2015 la ora 14:50

    Va mai amintiti de fostul p.m. Ciorbea? Da, individul ala greu de suportat, antipatic si atipic, taranist din sindicalist, mai ales ca fusese sindicalist, in loc sa trimita acasa zeci de mii de mineri in somaj, dar si cu cate o traista de bani(10-15-20-24 de salarii), in loc sa-i puna sa sparga muntii de la sud la nord sau de la est la vest. Ii punea sa faca ceia ce stiau, sa faca galerii in munte, sa le betoneze, sa faca viaducte, cu tarnacopul, cu explozivi, cu utilaje de galerii. De multi ani stau si ma-ntreb, „ce-o fi fost in capul lui”? Dar el nu era singur, oare chiar n-a fost nimeni in tot guvernul ala, sau printre consilierii presedintelui Constantinescu, care sa-i deschida ochii, sau mai bine capul. Chiar nu era nimeni pe acolo, caruie sa-i treaca prin cap asa ceva, sa nu risipeasca aiurea o forta de munca foarte apreciata si niste resurse financiare imense? Chiar nu-mi vine sa cred ca-n tara asta nimeni nu mai gandeste? Se pare ca nu, pentru-ca si de atunci incoace, o multime de ministri s-au perindat prin diverse guverne ale Romaniei si lucrurile s-au derulat la fel. Alti salariati din economia Romaniei au luat calea somajului, inclusiv din minerit, iar lucrurile s-au derulat in acelasi mod, somaj si salarii compensatorii. Asta a insemnat risipa sichiar nu era cazul sa nu ne-o permitem.

    Răspunde
     
  • Spectator
    Ianuarie 21, 2015 la ora 14:08

    @Moise – de ce nu incerci sa afli raspunsul la intrebarea asta direct de la domnul Rus. Nu am mai vazut de mult un personaj din guvern la tine in emisiune.

    Hai cu niste dezbateri la TV … poate poate mai iese ceva.

    Răspunde
     
  • ion
    Ianuarie 21, 2015 la ora 14:07

    E pret pus in bataie de joc.Ar trebui demisi cei care isi bat joc pe fata de buzunarele noastre. Ponta asta tot incapabil este.Nu stiu cum de nu e rusine.
    Vai de copii lui….Dumnezeu nu doarme….

    Răspunde
     
  • parbrize
    Ianuarie 21, 2015 la ora 12:35

    autoritatile din romania inteleg ce vrei tu sa spui, sunt constienti de lucrul acesta, dar daca lar pune in practica cum ar mai fura?

    Răspunde
     
  • cititor
    Ianuarie 21, 2015 la ora 12:35

    Se gandeşte,se analizează şi apoi se construieşte.
    La analiză trebuie să te documentezi cât costă în alte țări că doar eşti de la minister.Trebuie terminată autostrada Nădlac-Arad.
    Apoi Arad-Sibiu pentru a putea prelua traficul din nord-est şi est.Bucuresti-Comarnic ,după.Dacă nu se fură atât eram departe.

    Răspunde
     
  • Adrian
    Ianuarie 21, 2015 la ora 12:18

    Ne costa o galagie de bani petecul asta de autostrada iar cand va fi gata vom plati si taxa ca sa putem circula pe ea.Logic nu?Ca doar traim in Romania.Ma intreb inca de pe acum cat ne va costa deszapezirea.Nu trebuie totusi sa ne.facem sperante ca vom circula vreodata pe aceasta autostrada.Parerea mea.

    Răspunde
     
  • Costan
    Ianuarie 21, 2015 la ora 10:32

    Doi comici,plecati de la antena3 ( ca nu le aveau cu spagatul),Moise si Guran se aseaza pe margina santului drumului Comarnic-Predeal si ‘discuta’ :
    -M: ce aglomeratie ! cum stau ore intregi bucurestenii astia in masina !
    -G : Da,daca nu a mai construit nimeni autostrazi de 25 de ani ……….
    -(un sofer din trafic) : pai voi de ce stati degeaba si nu construiti ?!?
    -M si G (sarind ca arsi) : Ba, noi gandim nu muncim ca de aia suntem ziaristi !

    Răspunde
     
    1. florin
      Ianuarie 21, 2015 la ora 14:58

      bun bancul

      vreti autostrazi? ..sa platim salariile deputatilor si guvernului doar din banii obtinuti ca venituri din incasarile de pe autostrazi….!!!

      dar ma tem ca ka la cat fura nu le trebe nici un salar…ar munci pe 1 leu/luna …ii vezi pe toti patrioti….

      Răspunde
       
  • cristi
    Ianuarie 21, 2015 la ora 10:16

    deci de cate ori vorbesti despre autostrazi sau dezapeziri Moise VREAU (de fiecare data) sa spui cat costa ele in afara si cat gasesti ce cheltuieli au aia acolo si noi aici in parte. pt ca omul trb sa aibe o viziune. ca spui odata pe an nu-i destul ca omu de rand ori se uita in fiecare seara la stiri si nu intelege ceea ce trebuie ori se chinuie cu sistemul si cum sistemul e facut sa ne aduca la sapa de lemn cei care se chinuie o iau razna. cum o faci? cu o mimica dezinteresata.

    Răspunde
     
  • Pingback: De citit azi - 21 ianuarie 2015 - DragosU.ro
  • Cris
    Ianuarie 21, 2015 la ora 07:52

    Cand tot vad astfel de desene cu carioca pe o harta… ma bufneste rasul-plansul. De ani de zile tot desenam, calculam si facem studii de fezabilitate iar autostrazi poola.

    La ce sume de bani se ridica investitia ea nu poate fi in niciun caz rentabila sau justificata pentru o tara africana ca Romania.

    Ce o sa se intample pe drumul ala de 8.5 miliarde de euro ca sa faca banii. Or sa mearga oamenii la munte sau ce? Hai sa fim seriosi bai! Sa se faca naibii autostrazi in zonele normal circulabile (la campie) si in zonele de munte, cand s-o putea… La Pastele Cailor.

    Răspunde
     
  • Constantin
    Ianuarie 21, 2015 la ora 07:18

    „…banii ăia, pe care noi îi luăm de la UE” _ Banii de la UE nu pot fi furati, prin urmare nu sunt interesanti, fiind preferate investitiile de la Buget.

    Răspunde
     
  • bogdan
    Ianuarie 21, 2015 la ora 00:15

    Oare de ce cei care decid cu adevarat aceste lucruri, NU au nevoie (personal) pana la urma de ele. Ei au girofare, elicoptere pentru deplasari. Ati uitat cand Basescu mergea cu elicopterul la Predeal ca DN1 era prea aglomerat ?…

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase