103.496 afișări

Prostia are întotdeauna un preţ. Acum, în franci elveţieni

nene transpirat

de Moise Guran

O să vorbesc puţin despre saltul incredibil al cursului francului elveţian. Nu vreau să ne lansăm în explicaţii savante, cu tot respectul pentru cei cu ciocolata, nu cred că economia Elveţiei este atât de importantă încât să ne mai batem capul şi cu ea, aici în România.

Nu ştiu să vă răspund la întrebarea când va scădea sau dacă va mai scădea Francul Elveţian la loc, şi nici nu am mult respect pentru cineva care s-ar lăuda că are un astfel de răspuns. Nu e economie, e loterie… Ceea ce, însă, vreau să facem astăzi, este să ne concentrăm pe modul în care trebuie un român, cu credit în valută, să treacă peste o astfel de situaţie de creştere bruscă a cursului, situaţie pe care, cel puţin teoretic, nu prea are cum să o anticipeze.

Contează mai puţin ce a făcut Banca Elveţiei, contează mai mult faptul că, dacă eşti şi tu un român acolo, care şi-a cumpărat o casă cu credit în franci elveţieni, un român care ştia că ieri cursul a fost de 3,7 lei, s-ar putea să-ţi fi stat inima în loc în momentul în care s-au îngălbenit şi s-au înroşit ecranele televizoarelor care anunţau că a sărit cursul francului elveţian la 5 lei.

Adevărul este că francul nu a fost nici măcar o secundă la 5 lei, iar la 4,9 lei a stat chiar câteva secunde. După care a scăzut la 4,3 lei, ceea ce tot înseamnă foarte mult pentru tine, românule, care trebuie să dai, poate lunar, la bancă să zicem 500 fr. elvețieni, deci cam 2000 de lei.

Poate ai transpirat în momentul ăla de panică şi ţi-ai făcut repede un calcul… la 5 lei francul, luna asta, duci, în plus, la bancă 650 de lei. La 4,3 lei franacul, te duci cu 300 de lei în plus. În primul caz ai avea o creştere de rată de 40%, în al doilea de 15%. Tot e mult.

DE CE E PANICĂ PE TELEVIZOARE?

În primul rând, trebuie să ştiţi că numeroşi jurnalişti au credite ipotecare în franci elveţieni. Asta pentru că, acum câţiva ani, s-au crezut mai deştepţi decât alţii, pentru că o bancă sau mai multe le-au făcut oferte preferenţiale, lor, jurnaliştilor, dar şi pentru că, acum 8-9 ani, mulţi de la ProTV şi-au luat astfel de credite în CHF. Cum ProTV-ul e trendsetter, puteam să zic eu orice, putea să facă Isărescu orice, putea Dumnezeu să le spună că Francul e monedă de economisire, NU de credit, ei tot ar fi făcut creditul. Că, na! Era trendy să ai credit în CHF…

APOI, MAI E ŞI LĂCOMIA…

… specifică oricărei  ţepe de masă din România. De la Caritas, la FNI, iar apoi la creditul în CHF. În esenţă mecanismul este acelaşi. Ai vrut şi tu mai mulţi bani, ai vrut o casă, probabil, în cazul CHF, te-ai dus la bancă şi banca ţi-a spus… ştiţi, vă încadraţi pentru mai mult, dar în CHF. Că are dobânda mică. Iar tu, nu te-ai întrebat de ce dracu’ are CHF-ul dobânda mică… pur şi simplu ţi s-a părut că eşti tu mai deştept decât alţii. S-a declanşat acel mecanism păcătos, acea gheară care ţi-a prins creierul şi ţi-a spus… ce gheşeft! Ei bine, acel mecanism se numeşte Lăcomie.

CE TE FACI ACUM, AZI?

Sigur, ideal ar fi fost să nu ai un astfel de credit.

Dar pentru că asta e deja în istoria celor mai proaste decizii pe care le-ai luat în viaţa ta, ai face bine ca astfel de situaţii, ca cea de azi, să nu te mai surprindă nepregătit. Tot ceea ce poţi să faci, exceptând luarea în calcul a transformării creditului tău în lei, este să ai permanent o rezervă, din care, uite, acum ai putea să îţi plăteşti rata de luna asta, eventual şi pe cea de luna viitoare. Până vezi care e mersul… O astfel de rezervă îţi mai cumpără timp să iei o decizie.

CE TE FACI PE TERMEN LUNG … 

Nu, nu spune că tu nu poţi să faci economii. Este minimul de economisire pe care trebuie să-l faci, ca să nu ajungi pe lista celor cu credite restante. Asta nu este o opţiune. La fel cum nu poate fi o opţiune să plătească statul sau să-ţi plătească banca creditul pe care tu l-ai luat. Asta ar însemna ca noi, toţi ceilalţi, să plătim pentru lăcomia pe care tu ai avut-o acum câţiva ani când te-ai dus la bancă, iar banca ţi-a spus că te încadrezi pentru mai mulţi bani, dacă te împrumuţi în franci sau în euro.

Tot ceea ce pot să faci acum este un management al datoriei tale, un lucru pe care, dacă nu-l reuşeşti, atunci chiar vei fi toată viaţa sclavul creditului pe care l-ai făcut, cândva, pentru o casă.

DE CE NOI, TOŢI, SUNTEM PREOCUPAŢI DE TINE, CEL CARE AI UN ASTFEL DE CREDIT…

Nu te răsfăţa! Ţine cont de faptul că economia este ciclică, la fel este şi cursul valutar, rostul său este acela de a proteja, în final, locurile de muncă, pentru că o apreciere a leului, care ţi-ar face ţie rata mai uşor de plătit, ar putea duce la şomaj. Te-ar putea lăsa, adică, fără slujbă, sau, şi mai rău, i-ar putea lăsa fără slujbă pe alţii, nevinovaţi, care nici n-au astfel de credite.

Altfel spus, uite, noi, în România, avem acum un număr de bănci care sunt expuse pe astfel de credite. Dacă tu ieşi în stradă şi îi ceri Guvernului o ordonanţă care să-ţi permită să plăteşti creditul la o diferenţă de 20% faţă de nivelul la care l-ai luat, atunci banca pierde cam jumătate din banii pe care ţi i-a dat ţie. Cum banca nu lucrează cu bani de acasă, ci cu bani ai altor români, s-ar putea ca ea să blocheze fonduri ale unor companii care ar avea, de exemplu, de plătit salarii.

Urât, nu? Mai urât chiar decât situaţia în care eşti tu, cel care poate ai ajuns azi cu rata de două ori mai mare decât în 2008, din diferenţa de curs. Deci? Care e soluţia? Păi, eu alta nu văd, decât să mai citeşti o dată partea cu managementul creditului. Şi da, bancherul ar face bine să te cheme, să vă sfătuiţi, să căutaţi împreună soluţii, astfel încât să poţi plăti.

Şi aminteşte-ţi de fiecare dată când te duci să plăteşti rata aia uriaşă: prostia are întotdeauna un preţ. Al tău e în franci elveţieni.

P.S. Să mă ierţi, cititorule, care ai un astfel de credit, dacă astăzi am fost, cu tine, prea dur. Dacă nu recunoşti că o meritai, atunci e doar o chestiune de timp până vei face o altă prostie, pe banii tăi.

P.P.S. Doamne! Cât mă bucur pentru jandarmul de la poartă care îmi povestea, acum câţiva ani, că nu mai poate plăti ratele… Era disperat, a refinanţat, s-a mutat la ţară, căci nu şi-a mai permis casa pe care şi-o luase, dar mă bucur din suflet că nu l-a prins ziua de azi cu credit în CHF!