În sfârşit, un consens… acum să vedeţi care sunt capcanele lui

Publicat la data de de Moise

Iohannis buget Aparare

de Moise Guran

Noul preşedinte a făcut, în sfârşit, primul său act de guvernare – a moşit un pact transpartinic pentru înarmarea României. E important, sunt de acord că e important, dar sunt câteva nuanţe în această înţelegere pe care trebuie să le spunem şi să le avem cu toţii în vedere.

Ceea ce trebuie să ştiţi, în primul rând, este faptul că cea mai mare parte a banilor alocaţi pentru Apărare va ajunge în avioanele F16 deja contractate, dar şi în antrenamentul, şi pregătirea piloţilor care vor lupta pe ele.

F16 bune

Un al doilea aspect important este acela că, prin majorarea bugetului Apărării la 1,7% la sută din PIB, într-o primă fază, necesarul de achiziţii al Armatei Române creşte, de la 15 %, cât a fost până acum, la aproape 75 %. Mai pe româneşte spus, vor avea motorină să pornească, cel puţin tancurile şi taburile garate, şi chiar să le repare pe cele stricate.

Un al treilea aspect de care trebuie să ţinem cont este faptul că, în contractele de Apărare, nu se aplică respectarea regulilor de transparenţă a licitaţiilor prevăzute de legislaţia europeană. Asta, datorită caracterului sensibil al acestui tip de contracte. Desigur, asta lasă mult loc pentru contracte cu dedicaţie, pentru că nimeni, nici eu nu ştiu, nici tu, nici chiar preşedintele României nu poate decide ce arme ar trebui să achiziţioneze armata română. Acestea sunt decizii luate de militari, ceea ce lasă loc de şpăgi, într-o zonă atât de sensibilă în care s-ar putea ca nici SRI-ul să nu aibă acces.

Aceste contracte Cugir industrienu se fac în funcţie de cel mai bun preţ neapărat, se fac în funcţie de nevoile specifice de apărare ale fiecăreia dintre ţările europene. Acesta este şi motivul pentru care legislaţia europeană a permis derogarea de la regulile de achiziţie publică.

În prima sa intervenţie ca preşedinte, Klaus Iohannis a subliniat, însă, într-un mod extrem de clar faptul că această alocaţie uriaşă din bani publici pentru Armată trebuie să se întoarcă în economia românească şi să creeze locuri de muncă. Ceea ce readuce în discuţie contractele de offset, obligatorii, de fapt, în legislația noastră, dar care nu s-au folosit decât în cazul fregatelor cumpărate din Marea Britanie. Puţini mai ştiu, astăzi, de exemplu, faptul că acele contracte au salvat Romaero în plină criză economică. Ne-au fost utile fregatele? Poate da, poate nu, habar-n-am că nu mă pricep. Este cert, însă, faptul că un număr de muncitori de la Romaero au beneficiat de pe urma acelui contract de Apărare, chiar dacă, la vremea lui, şi acela a fost controversat.

fregata RoÎn altă ordine de idei, ar fi bine ca Armata Română să aibă în vedere, în primul rând, achiziţiile făcute din România, de la unităţi ale Ministerului Economiei, iar dacă acestea nu pot produce armament la standardele de care este nevoie pentru apărarea României, atunci orice contract de achiziţii viitor trebuie să prevadă negocieri pentru investiţii care să creeze locuri de muncă în România.

Că tot vorbeam despre avioanele F16 … Aceasta achiziţie este un bun exemplu despre cum NU trebuie încheiată o achiziţie de acest fel. Ar fi interesant de văzut cum au vândut americanii de la Lockhed Martin avioane Turciei, investind apoi într-o fabrică de componente pentru viitorul avion F35.

Comentarii prin facebook

47 răspunsuri la În sfârşit, un consens… acum să vedeţi care sunt capcanele lui

  • petru
    Ianuarie 27, 2015 la ora 15:36

    Fratilor va spun ca de vecinii nostri care sint de noi si anume rusii nu sint de glumit ar trabui sa se inceapa ceva cu industria de aparare ca acuma daca au marit pibul banii ar trabui sa se intoarca tot in economia romaniei care e praf si in felul acesta am putea creea chiar si locuri de munca avemproiecte romanesti care ar putea fi upgradate chiar si cu motoare supersonice cum ar fi i a r e 109swift i a r e 99 sau 93 care cu unele upgrade ar putea sa inlocuiasca migurile care sint obosite caci pentru poitie aeriana poti face politie aeriana si cu un transonic care costurile sint mai reduse in comparatie cu un supersonic greu acuma depinde de guvernul care va veni la putere si se va gindi la comisioane si completarea averilor tot asa vom fi cu o armata slab finantata .Daca intradevar se va lua in serios aceasta modernizare a federatiei ruse si amenintarile care neau fost aduse se va face ceva dar daca nu se schimba mentalitatea politicienilor de nu mai fura vom fi fi si peste 30 de an asa in incheiere vreau sa va spun ca as fi bucuros daca aceste idei de pe bloguri ar fi luate in seama ,a venit timpul in care trabuie ca fiecare banut sa fie cheltuit cu folos pentru ca e vorba de banul contribuabilului care tu ca si politician iti bati joc

    Răspunde
     
  • AndreiM
    Ianuarie 15, 2015 la ora 10:05

    Daca-mi aduc bine aminte, dupa alegerile parlamentare din 2012, chiar Ponta declara ca USL ar trebui sa se sparga pentru a asigura alternanta (opozitia) in conditiile in care doreau distrus PDL-ul. Deci ceea ce avem azi este cronica unei decizii anuntate cu rolurile impartite (sa fim seriosi Ponta este prea tanar sa fi iesit la pensie).

    Răspunde
     
  • AndreiM
    Ianuarie 15, 2015 la ora 10:01

    Daca tot vorbim de oportunitatea achizitionarii unor avioane, eu consider ca da. Si nu vorbim de posibilitatea unui razboi, un razboi adevarat se duce cu rachete. Ceea ce se intampla acum prin diferite zone ale globului sunt doar poligoane de testare ale diferitelor tipuri de armamente. Dar prin iesirea din uz a MIG-urilor acutale, Romania a ramas fara protectia spatiului aerian. Acest lucru cred ca este foarte important si pe timp de pace (aeronave civile, etc). Noi asiguram protectia si bulgarilor (deci costurile cumva se impart). In aceasta situatie, singura varianta zonala este Ungaria (Avioane gripen).Si nu cred ca ne dorim o protectie a spatiului aerian romanesc de catre Ungaria :)) .Eu sunt adeptul lucrurilor noi, deci consider ca ar fi trebuit niste aparate noi.
    In privinta armatei, nu prea sunt de acord cu armata profesionista (poate fi oricand directionata …de cine da mai mult). Regret ca nu mai sunt antrenamentele obligatorii ale populatiei, putea indeplini 2 obiective: invatarea tehnicilor de autoaparare (codru-i frate cu romanul) si tehnici de supravietuire, necesare in caz de conflict cat si de calamitati. Consider ca fiecare-i reponsabil pentru siguranta propriei persoane si a celor apropiati.

    Răspunde
     
  • cris
    Ianuarie 14, 2015 la ora 16:37

    CONSÉNS ~uri n. Stare care rezultă din comunitatea sau coincidența de sentimente, idei, intenții etc. ale unor persoane sau ale unor comunități; stare caracterizată de concepții comune asupra unor chestiuni; înțelegere. /<lat. consensus
    Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române

    Deci in afara de starea de fapt,presupune si niste participanti…in cazul de fata partide aflate la momentul asta in Parlament…Ce se va intampla daca peste un numar de ani structura parlamentara se va schimba sau actualele isi vor schimba numele,iar noile partide nu vor agreea actualul"consens"…Nu ca sunt eu Gica contra da asa de dragul teoriei!!!

    Răspunde
     
  • Anonymous
    Ianuarie 13, 2015 la ora 20:08

    Moise, te respect ca jurnalist, insa te rog: avem o agentie de offset (http://www.acats.gov.ro/). Acolo se lucreaza, au sediu, sunt salariati. Si exista si alte contracte pentru care se face offset. Legea compensarii se aplica, nu e optionala, s-au creat locuri de munca prin acest mecanism, s-au intors bani in economie prin offset direct si indirect. Hai sa nu dam informatii false ca s-a aplicat legea numai in cazul fregatelor, ca e fals si te discreditezi prin lansarea lor. Nu e greu de verificat ca o agentie nu poate sa existe pentru o singura achizitie istorica si cred ca poti solicita macar un ordin de marime ca si contracte, tranzactii eligibile, volum. Restul e probabil clasificat.

    Respect.

    Răspunde
     
  • Aurel
    Ianuarie 13, 2015 la ora 16:39

    D-le Guran, scapati din vedere faptul ca Romania face parte din NATO. Din acest considerent ar trebui sa existe un plan unic de inzestrare, dictat de o strategie unica.
    Daca vor hotara numai cei din bordul MAN, cu ce se inzestreaza, de la cine, inseamna ca e ca si cum nu am fi in NATO, mai ales ca mirajul spagilor este imens. Ne place, nu ne place, trebuie sa fim realisti si sa tinem cont de realitate.
    Daca nu se creaza locuri de munca, in economie aceasta majorare a fondurilor pentru armata va crea dezechilibru socio-economic, pe termen lung.
    Ati citit ceva precum ca d-l Iohannis a cerut partidelor sa vina fiecare cu solutii de creeare de locuri de munca-n economia romaneasca incepand de la PNL pana PPDD si dece nu si idependeti?
    Cat nu vor fi generate locuri de munca in Romania, exodul populatiei romanesti va creste, saracia va deveni lucie, iar milioane de romani vor trebui sa se scoale din pat, noaptea pe viscol, pe ploaie sa ia o portie de mirosuri pestinentiale strigand; „Sunt mandru ca-s roman?”
    Fiecare dintre noi trebue sa cuplam la singura solutie pe care se poate baza Romania sa aiba fonduri mai mari la toate ministerele inclusiv la cultura, invatamant.
    Politica mutarii banilor dintr-un buzunar in altul este perdanta, nociva si antiperformanta pentru Romania.
    Stiti ca Romania pierde anual miliarde de euro, Granturi date de Dumnezeu?
    Stiti ca Romania poate avea cea mai mare suprafata de sere din europa, fara sa cheltuiasca euro pe incalzirea lor, fara sa fie conditionate de retele electrice, de gaz. Un singur lucru ii trebuie solutiei; infraastructura? Daca se intelege asta Romania va exporta produse agricole iarna incasand miliarde de euro anual.
    Stiti ca sloganul; Romania trebuie sa redevina granarul europei este un slogan infantil?
    Orice capital trebuie folosit eficient, rentabil, tinand seama de nevoile social-economice, de sanate, cost transport, de generare de locuri de munca, al Romaniei, al UE si al vecinilor indiferent de culoare si apartenenta la blocuri geostrategice.
    Fara o astfel de abordare d-l Iohanis poate sa fie de origine germana, engleza, franceza, chineza, turca, araba, evreiasca, nu va putea imbunatatii nivelul de trai.
    Stiti ca daca d-l Iohanis ar vrea sa nu insele asteptarile romanilor ar genera dublarea PIBului in maxim 5 ani?
    Asa sa ne ajute Dumnezeu!

    Răspunde
     
  • viva
    Ianuarie 13, 2015 la ora 15:08

    Moise, ziceai azi ca ne vom mira ce crestere economica va fi. Si eu cred, dupa cum am invatat, ca investitiile vin cand exista stabilitate si politicul da acest semnal de stabilitate si conlucrare. In rest stim sa ne legam de superfluuri cum ca s-a cantat imnul si alea, alea…Pai daca am avea rege, ce-am mai zice de atata eticheta. Hai sa fim seriosi si sa nu intram in desuetudine cu analize superficiale a ce se intampla. Astea seamana cu aia ca ce rochie si-a luat d-na Carmen. Gata sa-i mancam painea de la gura Iuliei Albu.

    Răspunde
     
  • viva
    Ianuarie 13, 2015 la ora 14:59

    Eu chiar cred ca presedintele a vrut sa puna pe ordinea de prioritati in programele partidelor politice asigurarea securitatii nationale. A ridicat problema sigurantei nationale in cunostinta de cauza, si nici un partid nu cred ca-s poate permite sa minimalizeze aceasta problema. Sigur ca a mai fost aceasta problema atinsa dar nu aratand ca POATE CONTRIBUI LA CRESTEREA ECONOMICA.

    Răspunde
     
  • redboy
    Ianuarie 13, 2015 la ora 14:58

    banii s-au dat pe avioane…daca nu ma insel anul asta se da ultima transa…deci nu mai avem ce discuta pe aceasta tema.Vom discuta daca sunt asa de bune si daca nu era mai buna varianta suedeza…dar si cu suedezii astia nu mi-e rusine…
    apoi vorbim despre capacitatea de aparare a Romaniei fara sa luam in considerare faptul ca o eventuala agresiune a rusiei va venii in principal prin dobrogea…unde …culmea…americanii trimit mereu cate o nava plina de rachete…oare de ce?
    Asa ne place noua sa ne plangem de mila si cand nu este cazul.
    Apoi vorbim de investitii…pai ce sa ceri americanilor pentru 12 avioane second hand?
    Una peste alta…ca sa vorbim si de pactul pe aparare.
    Este actiunea domnului KVJ si nu inteleg de ce adoratorii presedintelui il vad tot pe premier vinovat.Faptul ca premierul impreuna cu celalti s-au facut pres in fata dorintelor presedintelui nu inseamna ca a fost ideea lor…este in estenta o initiativa a presedintelui si daca esueaza este tot vina lui.De ce?
    Pentru ca inainte sa vorbeasca de 2% pentru aparare trebuia sa vorbeasca despre programele de inarmare care au girul sau si apoi trebuia sa faca socoteala si sa vada cat costa.

    Răspunde
     
  • Pingback: Vă prezentăm noul prototip român-soldat universal: salariul mic, legea Big Brother în el, cerul înstelat cu F16 deasupra « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET
  • un turist
    Ianuarie 13, 2015 la ora 13:58

    Stiu ca ma veti condamna dar am o nelamurire:Daca toata flota aeriana rezista max. 2 zile ce rost mai are sa se dea atitea finante pe niste avioane SH?????.Nu ar fi mai bine sa se dea pe infrastructura care rezista ceva mai pe lunga durata sau pe alte proiecte utile societatii???Ce ne trebuie avioane si alt armament dace 3-trei-oameni spus (teroristi) au pus pe jar o Europa intreage??.Sintem la o adica in care propaganda ne face sa credem ca Rusia doarme sau Putin bea toata ziua vodca de putem juca jocul nostru cum vrem. S-ar putea sa ne inselam.
    -Asa pe linga subiect. Am vazut la TV pe acel Vadim Tudor si ce scotea din el,de aici intrebarea:Daca ii dati lui un AKM in mina si il trimiteti in Transilvania la Unguri sau Germani care fac caricaturi pe seama poporului Roman de orice fel incl. religie,sinteti siguri ca nu va trage in acei indivizi?????Cu asemenea oameni, scuze primati vreti sa va laudati???Pacat!!

    Răspunde
     
    1. Stelian
      Ianuarie 13, 2015 la ora 20:45

      Nu pentru caz de razboi cu Rusia se inzestreaza armata. Pur si simplu singuri nu existam ca armata in fata Rusiei. Ce rost ar avea ca printr-un efort de cateva zeci de miliarde de euro, sa crestem durata rezistentei la un atac rusesc, de la 2 zile la o saptamana? Nici un rost.
      Ceea ce trebuie sa facem noi, este sa respectam angajamentele asumate, sa respectam ce am semnat, fara sa ne intereseze cati din cei care au semnat acelasi lucru, il si respecta. Un om, sau un popor, este serios atunci cand isi respecta cuvantul dat. Eu unul m-am saturat de „smecheri” si de „smecherii”.

      Răspunde
       
      1. Stelian
        Ianuarie 13, 2015 la ora 20:46

        Fara nici o referire la dvs personal.

        Răspunde
         
    2. VictorL
      Ianuarie 14, 2015 la ora 18:42

      @UnTurist.Daca noi romanii rezistam doua zile suntem tari…In doua zile aveti timp sa veniti sa ne ajutati cu tehnica germana.
      Stim ca in NATO ne-au bagat americanii cu japca dar tot americanii apara si Germania inca de la 1945.
      Pe Putin nu NATO il ingrijoreaza pentru ca nu l-a amenintat nimeni ci doar Scutul Antiracheta.Cu 22 de rachete de interceptie nu ataca nimeni Rusia dar o racheta interceptata cu focoase nucleare explodeaza deasupra Rusiei si asta e chiar o problema.Putin nu va mai putea sa ameninte pe nimeni cu rachetele lui iar Rusia va deveni o putere de mina a doua,militar vorbind.Economic nici nu a apucat sa-si revina si intra iar in faliment si Imperiul lui Petru cel Mare devine Rassia lui Putin cel Mic,cu iesiri la doua mari in care are portile inchise si flotele lui nu pleaca nici unde.
      Pe noi nu asta ne intereseaza ci doar sa-si vada de treaba lui dar a dovedit ca nu poate.Odata invatat la furat nu poate sta acasa si baga zinzanie peste tot.Are probleme cu Ucraina pe care singur si le-a facut dar de Ucraina nu va trece pentru ca Ucraina e o tara si tara va ramine.Nu va fi lasata singura.
      Se maresc cheltuielile la inarmare ca e normal.Ca e Romania tara saraca nu conteaza.Saraca a fost mereu dar romanii tot o apara si singuri si cu NATO in spate.Pe noi nu ne-au aparat americanii mereu dar acum toata lumea vorbeste ca suntem parteneri de 139 de ani…Naiba stie la ce.Totusi Putin stie ca daca pleaca la lupta in Romania face ,,buba”si nu stie ce va mai ramine din Rusia dupa razboi.Nuclearele sunt excluse din start dar resursele Rusiei imbie si pe altii sa vina la ,,masa succesorala”.Mai bine sta in banca lui.
      Vadim Tudor nu ne reprezinta si toata lumea il considera bolnav care ia medicamente.Totdeauna a fost ,,clovnul regelui”.

      Răspunde
       
      1. un turist
        Ianuarie 15, 2015 la ora 13:34

        VictorL:Daca nu ma insel mare majoritate a atacurile care au vizat Romania au venit din sud de la otomani (din ce am citit?)si in ultima vreme de la noi din west si nu din est????Si de aici o banala intrebare: De ca sa fie westul mai de incredere decit estul.Se schimba istoria intr-un ritm foarte alert la ora actuala,nu stiu virsta d-voastra dar cei tineri poate vor trai si alte idei sau alta propaganda.Dupa cum am citit de curind in istoria Romaniei, Romania a fost lasata cam singura cind a fost atacata si asta de cele mai multe ori si de aici este poate spun POATE pacat cind increderea este oarba.Privind armele nucleare fiecaruia ii este frica de celalalt.

        Răspunde
         
  • mihai
    Ianuarie 13, 2015 la ora 13:54

    Nu inteleg de ce nu s-au putut cumpara avioane JAS 39. Sunt mai ieftine, sunt interoperabile intre sisteme telemetrice atat europene(metrice) cat si traditionale( masuri imperiale), se bazeaza mai mult pe sistemul „fly-by-wire” nu asistare digitala( deci costuri reduse in pregatirea pilotilor) asistenta tehnica poate fi acordata in mod real mai eficient si nu poate fi nici interpretata ca o provocare adresa altor tari, intrucat Suedia este o tara neutra. Cat despre contractele secrete, nu inteleg de ce nu putem construi noi, propriile arme sau duplica, sub licenta si cercetare, in fabricile militare ? Astfel este stimulata si educatia tehnica, si armata devine echipata. Tineri tehnicieni si maistri pot face practica in fabricile militare, pentru a invata o meserie si a fi pregatiti pe piata muncii. Este un exemplu de economie circulara, intr-un sector in care nu poti sa lasi loc pietei de capital, deoarece securitatea nationala, in epoca rachetelor nucleare si armelor biologice, nu e ceva ce se negociaza la bursa. Directorii de operatiuni si ai programelor de cercetare-productie vor avea functie militara deci pentru eventuale delapidari vor raspunde penal in fata Curtii Martiale.

    Răspunde
     
    1. raptor
      Ianuarie 13, 2015 la ora 15:09

      @mihai Prietene cam in cat timp crezi tu ca sunt in stare suedezii sa iti construiasca in caz de babardeala 20-30 de Grippenuri, F16 gasesti pe „toate gardurile”.Suedia nu este tara membra NATO si din cate stiu eu e chiar neutra, poate ma insel.Grippenul nu a primit inca botezul focului. Din punctul meu de vedere e ok ca s-a optat pt. F16 astfel creezi infrastructura pentru viitoare achizitii, iti antrenezi pilotii si tehnicienii.Ce nu imi place mie este faptul ca nu s-a optat macar pt C/D sau E/F, (Viper era lux) si s-a ales MLU la mana a3a. Deci ce preferi 10 panzere germane sau 30 de T-34?

      Răspunde
       
      1. Mihai
        Ianuarie 14, 2015 la ora 22:12

        Rusii au construit tancuri, din resturi, la -20 de grade si de pe poarta fabricii intrau direct in lupta. De aceea si sustin inarmarea. Nu e de joaca cu ei. Spui ca Suedia nu e NATO. Pai exact asta e si ideea. Avand langa tine rusii de care am discutat ca sunt foarte periculosi, nu vrei sa faci valuri parand ca exista un masterplan NATO de aparare. Nicio super-putere nu ar accepta o inarmare masiva la granitele ei. In plus, istoria o dovedeste clar ca NATO nu prea a actionat defensiv. Poate doar in Coreea, dar si acolo e discutabil. Zici ca Grippen nu a primit botezul focului. Pai nici F-16 nu putem spune ca are victorii zdrobitoare asupra MiG-29, avionul standard al Federatiei Ruse. In conflictele din Irak, paritatea a fost de 1:1, in conditiile in care aviatia irakiana nu a avut foarte multe asemenea aparate si multe din ele au fost avariate sau distruse de rachete de croaziera dinainte de a decola. Sustin achizitionarea de aparate Grippen, pentru a ajuta pilotii romani sa capete experienta cu aeronave multirol de generatie a 4-a, fara a muri aiurea, in timpul antrenamentelor, ele fiind mai usor de controlat decat cele americane unde baza este asistarea computerizata a pilotajului, echipamentului de bord si luptei, nicidecum maiestria pilotului. In aceste vremuri in care tehnologia digitala se dezvolta extrem de rapid, nu are sens sa investim stupid in niste arme depasite. Pentru a ne apara sunt mult mai eficiente dronele cu capacitati mach 2 sau baterii de rachete antiaeriene cu ghidare prin satelit. De altfel, apropo de avioane de generatie a 4-a, Romania a detinut, cam 10, daca nu ma insel, aparate MiG 29. Nu e ironic, ca am ales sa le vindem si sa pastram galetile zburatoare MiG 21 ? 🙂

        Răspunde
         
  • redboy
    Ianuarie 13, 2015 la ora 08:25

    Primul lucru care mi-a venit in minte cand am auzit de pactul pe aparare este serialul american House of Cards…si acolo presedintele america vrea sa-si inceapa mandatul cu dreptul…printr-o lege care sa treaca.
    Presedintele nostru poate a ales o tinta prea usoara…nici nu a apucat sa deschida gura ca ceilalti s-au repezit sa aprobe.
    Asta cred ca este noua doctrina in Romania a partidelor politice…politica pamantului plin de miere…orice ar zice presedintele ales este imediat aprobat, laudat etc…pana il imbolnavesc de diabet…sau poate am eu o parare prea buna despre partide si este numai servilism.
    Oricum,genul acesta de actiuni fara o dezbatere reala nu va rezolva nimic.Presedintele va trebui sa revina asupra temei si sa dezvolte subiectul.2% dintr-un pib prapadit nu inseamna foarte mult.

    Răspunde
     
  • gabi
    Ianuarie 12, 2015 la ora 23:22

    Ne place sa credem ca ne hotaram singuri soarta.Cu astfel de masuri platim scaunul de presedinte.Oare cand ne vom da seama si vom urma indemnul imnului national „Desteapta-te romane”.Pentru ce ne trebuie infrastructura si fabrici? nu au altii?trebuie sa fim doar buni consumatori.Nu avem bani?nu-i nimic, are cine sa ne imprumute.De 20 de ani alegem conducatori care stiu cum sa ne puna latul de gat si care se gandesc numai la punga lor.Dar „sa dam Cezarului ce-i al Cezarului”si sa ne obijnuim cu speranta ca urmasii nostrii vor trai cel putin la fel de rau ca noi.Sa inchei cu un citat al regretatului Petre Tutea „Am suferit 13 ani in temnita pentru un popor de idioti”

    Răspunde
     
    1. Stelian
      Ianuarie 13, 2015 la ora 20:58

      Citatul asta deja ma deranjeaza. Sunt multi care au suferit in inchisorile comuniste. N-a fost nimeni inchis pentru poporul roman. Fiecare a fost inchis pentru ceea ce credea. Unii au asa o mare credinta ca ceea ce fac este bine, ca este adevarata cale de urmat, incat isi asuma toate riscurile pentru a face ceea ce cred ei ca este mai bine. Petre Tutea a suferit pentru credinta lui, pentru ce a crezut ca e mai bine sa faca in viata lui, iar ceea ce a spus a fost doar un mod pervers de a face idiot acest popor.

      Răspunde
       
      1. saba
        Ianuarie 14, 2015 la ora 03:41

        Foarte corect.

        Răspunde
         
  • Anca
    Ianuarie 12, 2015 la ora 23:02

    Hai sa-mi bag picioarele in ea de tara de „isteti” !!! Terminaram cu autostrazile si acu ne inarmam. Consensul pwlii dictat de mafiotii planetei! Sa vina dracu un meteorit peste noi sa ne ia pe toti cu arme cu tot, sa se mai elibereze planeta asta de „termitele” numite OAMENI!

    Răspunde
     
  • agent de turism
    Ianuarie 12, 2015 la ora 22:56

    atentie sa nu rupeti usa… !

    Răspunde
     
  • Marian Androne
    Ianuarie 12, 2015 la ora 22:43

    Coruptia institutionala este cel mai mare inamic si se afla in interiorul tarii. Suntem sub ocupatie de 25 de ani. Coruptia cauzeaza colapsul economic si militar, vezi Ucraina. Recuperarea banilor furati ar trebui sa fie doctrina noastra militara.

    Răspunde
     
  • unu analfabetul si fara bun simt
    Ianuarie 12, 2015 la ora 21:37

    De unde vor taia ca sa puna la Armata? Asta este marea intrebare? De la educatie? De la sanatate? De la parlamentari si guvernat? Aici a fi ceva, chiar gras, dar nu cred ca Johannis are asemenea curaj si tupeu sa taie de la parlamentari si guvernanti si sa dea la armata.

    Ca 100 de F16 sau F35 vor fi nimic in fata a 10.000 de MIG-uri rusesti.

    Asteptam altceva de la Johannis. De exemplu, sa scapam de cei 3.300.000 de ajutorati social, prin de exemplu: programul ala cu vaca. Care o primesti anul asta gestanta iar la anu trebuie sa donezi vitelul altui sarac.
    Si uite asa nu mai primesti ajutor social ca ai vaca si produci, dar daca nu ii da-i mancare si nu ai grija de vaca, mori de foame, pentru ca eu statul nu te mai ajut.
    Dar vad ca domnu presedinte Johannis deja a inceput sa coabiteze cu Ponta, maine poimaine, auzi ca DNA se indreapta catre PNL si etnicii germani.
    Cand se vor lua masurie promise, pentru oamenii care muncesc corect in tara asta?
    CAND? Mai asteptam inca 25 de ani?

    Răspunde
     
  • dar salariile?
    Ianuarie 12, 2015 la ora 21:22

    Unde ziceti ca merg banii din bugetul MApN acum? In sistemul militar de invatamant plata cu ora este de 150 lei net ora. Acolo predau la plata cu ora toti generalii analfabeti iesiti la pensie cu 7-10.000 lei. Un general idiot castiga la plata cu ora la academiile militare cat zece asistenti universitari in civil! Plus pensia, inca sapte salarii de asistent… Plus ca de obicei are si conducere de doctorate la Universitatea Nationala de Aparare. Inca vreo cinci salarii de asistent… Plus ca doctorandele lor sunt toate prestatoare si in functie de asta primesc si ele cursuri la plata cu ora la academiile militare…
    Mai scutiti-ma cu nevoile bugetare ale armatei!

    Răspunde
     
  • semanticus
    Ianuarie 12, 2015 la ora 21:08

    :)) scuze, @Guran

    Răspunde
     
  • Pingback: MOISE GURAN, despre CAPCANELE consensului politic pe bugetul Apărării
  • agent de turism
    Ianuarie 12, 2015 la ora 20:41

    ..ieri am aflat ca unii au inteles liberul arbitru cu .. ,, a umbla in curul gol .,,
    azi am aflat cine este de fapt charlie..
    ,, Charlie Hebdo, prin CARICATURILE RELIGIOASE CU CARACTER PORNOGRAFIC pe care le-au raspandit, a exprimat aceeasi ura sincera fata de credintele altor oamenii, care nu cred ca ei. ,,
    cica.. ,, peste 10-15 ani vom avea din nou mucenici (martiri). ,,
    ce proiecte ai prietene ? !

    Răspunde
     
  • manu
    Ianuarie 12, 2015 la ora 20:25

    Ee ca sa vezi…… asa comentariu nu am mai vazut ….super pacat ca lumea nu intelege ce inseamna sa fi liber cu adevarat . Si sa te bucuri de viata asa cum trebuie

    Răspunde
     
  • unu analfabetul si fara bun simt
    Ianuarie 12, 2015 la ora 19:55

    Parerea mea este sa investim mai mult in educatie. Putem invata sa pilotam F16 sau F35 sifara sa detinem vreounul.
    Putem avea un amiral, 2, 3, fara a avea flota. Dar avem nevoie de niste diplomati buni, care sa ne infiltreze in randurile americanilor si sa facem practica pe utilajele lor.
    Sunt multe alte solutii, dar incep sa fiu dezamagit de noul presedinte.
    Vom trai si vom vedea.
    Si nu inteleg ceva. UE si USA, promoveaza pacea, dar majoram bugetul la armata ?
    Incep sa-i dau dreptate lui PUTIN.

    Răspunde
     
    1. agent de turism
      Ianuarie 12, 2015 la ora 21:08

      ,, Fericiti facatorii de pace ca aceia fii lui Dumnezeu se vor chema……………… ,,

      Răspunde
       
  • unu analfabetul si fara bun simt
    Ianuarie 12, 2015 la ora 19:48

    Era destul „””ii la 1,7% (la sută) din PIB”””. Te cam grabesti Moise, unde? Abia a inceput anul.

    Mai bine dam 5% la armata si ii punem sa faca dezapezire, interventii in caz de inundatii, sa lupte cu secera si coasa.:)

    Pai pe timpul lui nea Nicu nu produceam articole militare si chiar faceam export, acum nu folosim nici pentru noi, macar 3 gloante. Dar nu trebuie sa avem nici pretentiii. Poate unii doresc sa luptam cu stomacul gol, ca asa se facea la inundatii, nici macar apa nu primeam, in timp ce unii stateau la bar.

    Chiar mai producem vreun articol militar acum in 2015? Mai este vreo fabrica?
    Sa ne fereasca Dumnezeu sau mai bine zis Zeul Soare, ca el face dezapezire cel mai bine.

    Răspunde
     
    1. Florin
      Ianuarie 12, 2015 la ora 21:07

      Te inteleg, dar daca nu pricepi nimic, sa stii ca raspunsuri nu vei gasi aici in scuipatoarea asta unde fiecare isi expune punctul de vedere cu pretentie de lege. Sunt uluit de modul in care gandesti. Cine promovează pacea? Americanii care sunt singura țară din lume care a avut trupe disloate in teatre de razboi active sau călduțe de pe planeta Pământ, în fiecare zi de după incheierea 2nd WW. Si cu o Rusie perfidă in coastele noastre aflată in plină desteptare la pretentia de mare putere militară, cu niste SUA aflate la 8000 de km, dacă ne vom apăra cu arcul si săgeata si alea fabricate in urma cu 60 de ani, e sinucidere curată. Noroc ca ăi de ne conduc nu gândesc ca tine. Fireste ca ne trebuie o educatie mai buna, dar fără apărare, s-ar putea sa primim educatie in limba rusă. Iar…

      Răspunde
       
  • semanticus
    Ianuarie 12, 2015 la ora 19:43

    @Petreanu,am niste intrebari
    ati scris ca ”Un al doilea aspect important este acela că, prin majorarea bugetului Apărării la 1,7% la sută din PIB, într-o primă fază, necesarul de achiziţii al Armatei Române creşte, de la 15 %, cât a fost până acum, la aproape 75 %. Mai pe româneşte spus, vor avea motorină să pornească, cel puţin tancurile şi taburile garate, şi chiar să le repare pe cele stricate.”
    Cum ati calculat procentul de 75% la necesarul de achizitii ? sunteti sigur ? aveti si surse ? o fi greseala de tipar ? poate 25 %
    Ce inseamna cresterea la 1.7 % ”intr-o prima faza” ? 1 an ? 2 ? in 2017 ?

    Răspunde
     
  • Cezar
    Ianuarie 12, 2015 la ora 18:49

    Treaba e simpla…..afaceri gen transportoare blindate cumparate din Elvetia pe spagi grele…trebuiesc excluse. Daca avem Moreniul in tara care produce asa ceva, la calitate similara, lucrul bine facut in Romania trebuie sa primeze. Castiga armata, castiga fabrica, castiga bugetul tarii dar pierd smecgerii. Asa trebuie sa se intample, nu ca pana acum!!!

    Răspunde
     
  • Constantin
    Ianuarie 12, 2015 la ora 18:08

    Cum adica, nici consensul nu-i bun?! De abia am scapat de conflict si acum, cand „Pupat toţi piaţa endependenţi”, de-mi amintesc cu nostalgie de consesnsul iliescean, tot nu suntem multuliti? Carcotasi mai suntem noi, romanii!… Conservele zburatoare portugheze ar fi putut fi macar la mana a doua; noi le-am cumparat la mana a treia. Cum sa nu fie consens, ca iar ma duce gandul la dl Carabulea si istoria infloritoare a Sibiului.

    Răspunde
     
  • otto
    Ianuarie 12, 2015 la ora 17:58

    Asta e o veste buna, nu? Se traduce in bunastare pentru populatie.

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase