(P) Din culise: Ce spun juraţii despre programul Antreprenorul Anului?

Publicat la data de de Moise

poza juriu.indd

Prima ediţie EY Entrepreneur Of The Year România a atras în competiţie 40 de antreprenori care dezvoltă business-uri cu o cifră de afaceri cumulată de peste 1 miliard de euro şi care asigură locuri de muncă pentru 16.000 de angajaţi.

12 dintre aceştia au fost selectaţi în finală, iar Mircea Tudorfondatorul MB Telecom, a fost desemnat marele câştigător al competiţiei EY Entrepreneur Of The Year România 2014. El va concura din partea României pentru titlul World Entrepreneur Of The Year, în 2015, la Monte Carlo.

Din culisele procesului de jurizare EY Entrepreneur Of The Year România 2014

Juraţii – Iulian Stanciu – Director General eMag şi preşedinte al juriului, Ştefania Eugenia Popp – Director Executiv Junior Achievement România, Mihai Marcu – Preşedinte Medlife, Cornel Marian – Managing Partner Oresa Ventures şi Omer Tetik – Director General al Băncii Transilvania, ei înşişi antreprenori şi profesionişti dedicaţi antreprenoriatului, mărturisesc că selectarea celor mai bune aplicaţii a fost un proces complex, însă foarte încurajator din perspectiva nivelului de dezvoltare atins de mediul antreprenorial românesc.

EY_Cornel_MarianCornel Marian, Managing Partner Oresa Ventures: ”Prezenţa în juriu mi-a dat prilejul să descopăr modele de business pe care nu le ştiam, deşi lucrez de 18 ani cu antreprenori, ca investitor în companii româneşti. Sunt companii care reuşesc să aibă succes, chiar şi în această perioadă dificilă din ultimii 4-5 ani, companii care exportă, care introduc produse noi pe piaţă şi care inovează. Sunt poveşti frumoase, cu oameni deosebiţi. A fost o bucurie şi o plăcere să lucrez cu colegii de la EY şi cu ceilalţi membri din juriu în acest demers”.

EY_Omer_TetikOmer Tetik, Director General al Băncii Transilvania: ”A fost un exerciţiu foarte interesant şi o experienţă inedită. Pentru mine, ca bancher, a fost interesant să văd antreprenori evaluând, din postura de jurat, candidaţii. Pe de altă parte, pentru România este o iniţiativă foarte bine venită, pentru că trebuie să promovăm antreprenorii mult mai des şi trebuie să arătăm în străinătate puterea business-ului românesc. A fost o misiune dificilă să alegem cei mai buni candidaţi dintre toate aplicaţiile şi mă bucur să văd asta, deoarece arată că România are perspectivă

EY_Mihai_MarcuMihai Marcu, Preşedinte Medlife: ”A fost o atmosferă lucrativă. Am lucrat individual câte 4-5 ore pe aplicaţii pentru a le studia cu atenţie şi a ne da votul în cunoştinţă de cauză. Atmosfera a fost electrizantă şi a fost incitant să dezbatem pentru afacerile înscrise. Chiar sunt oameni care au realizat lucruri deosebite. Cred că este multă valoare în antreprenoriatul românesc, şi pe zona de antreprenoriat social, şi pe zona de emerging markets şi programul EY Entrepreneur Of The Year este un exemplu foarte bun că şi românii pot să facă business-uri de calitate”.

EY_Stefania_PoppŞtefania Eugenia Popp, Director Executiv Junior Achievement România: ”A fost o provocare. Diversitate cred că este cuvântul cel mai potrivit pentru a descrie aplicaţiile: diversitatea aplicaţiilor, diversitatea personalităţilor celor care au aplicat, diversitatea membrilor juriului. Mă bucur pentru acest proiect, îl aşteptam de ani buni în România”.

EY_Iulian_StanciuIulian Stanciu, Director General eMag şi preşedintele juriului: ”Cred foarte mult în ideea de antreprenoriat şi chiar mă bucur că am putut face parte din juriu şi să citesc nişte poveşti atât de frumoase. Cred că antreprenoriatul trebuie încurajat pe mai departe prin astfel de evenimente, prin comunicare şi, poate chiar, prin politici guvernamentale. Cred că ar trebui să gândim la scară mare toţi cei care suntem în antreprenoriat, să nu avem complexe în momentul în care mergem afară, deoarece chiar suntem apreciaţi. Să renunţăm la mitul salvatorului străin care vine în România şi face lucrurile pentru noi. După procesul de jurizare, eu, cel puţin, mă simt foarte energizat, după ce am citit poveştile de viaţă şi despre cultura din interiorul companiilor. Îi felicit pe toţi cei care au avut curajul să participe”.

Pentru selectarea câştigătorilor competiţiei în România, juriul a examinat fiecare aplicaţie pe baza a şase criterii: spiritul antreprenorial, performanţa financiară, direcţia strategică, impactul asupra comunităţii, capacitatea de inovare şi integritatea personală.

Din 2014, competiţia EY Entrepreneur Of The Year, singura competiţie antreprenorială care se organizează la nivel global, are loc şi în România. EY Entrepreneur of The Year se organizează în 145 de oraşe din 60 de ţări de aproape 30 de ani şi premiază antreprenorii pentru viziunea şi direcţia strategică cu care îşi cresc afacerile, pentru puterea de a inova, integritatea personală şi, nu în ultimul rând, pentru impactul pozitiv asupra comunităţii.

Competiţia Entrepreneur Of The Year s-a lansat în România pe 14 mai 2014. Lansarea a fost urmată de etapa colectării de aplicaţii, ce s-a încheiat pe 1 august 2014, etapa interviurilor la sediul antreprenorilor, desfăşurată între 4 august – 15 septembrie 2014 şi două runde de jurizare, ce s-au desfăşurat pe 9 şi 23 octombrie 2014. Câştigătorii competiţiei naţionale EY Entrepreneur Of The Year au fost desemnaţi pe 13 noiembrie 2014 în cadrul unui eveniment de gală, în prezenţa comunităţii de business româneşti.

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. EY România are birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău.

De la 1 iulie 2013, Ernst & Young a devenit EY, logo-ul s-a schimbat pentru a răspunde acestei modificări, iar noul tagline al companiei este „Building a better working world”.

Această redefinire a identităţii vizuale vine să reflecte noua strategie a companiei, Vision 2020. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina de internet EY: www.ey.com

 

Comentarii prin facebook

 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase