Noima decapitărilor fără noimă din PSD

Publicat la data de de Moise

batalia abia incepe

de Moise Guran

Am stat aseară şi m-am uitat la Vanghelie şi la poveştile sale de la şedinţa PSD. A spus unele lucruri, pe altele nu le-a spus.

Esenţa şedinţei de ieri a PSD nu a fost asumarea răspunderii pentru rezultatele de la alegeri, ci păstrarea guvernării. A banilor statului. A bugetului.

Subsumate acestui scop, evenimentele se văd altfel. Înainte de lua fiecare personaj principal în parte, trebuie să înţelegeţi că, în PSD, oamenii se împart în două categorii principale – baroni penali prinşi de DNA şi baroni penali neprinşi, dar conştienţi şi ei că nu mai au mult şi vor fi prinşi.

În afară de aceştia, mai există un mic grup de lideri atipici, nici aceia uniţi între ei, care fie sunt tehnocraţi de formaţie, fie sunt cinstiţi, săraci şi kaghebişti. Poporul PSD, cel care va decide, în final, cine rămâne la şefia partidului, nu se subsumează acestora din urmă, ci se aliniază, de regulă, în spatele unui baron din primele două categorii. Totul e ca baronul să-şi găsească interesul, financiar (de regulă) sau de altfel.

Conştienţi de aceste realităţi, cei trei poli de putere din PSD (de fapt sunt patru, dar al patrulea este încă stealth şi nici eu nu o să-i stric învăluirea), au lucrat, în aceste două săptămâni trecute de la alegeri, pentru a-şi asigura supremaţia. Să-i luăm pe rând:

  1. 1. Mircea Geoană. Adevărul este că Geoană s-a pripit. Vechi adversar al lui Victor Ponta, fusese cooptat în echipa acestuia, pe principiul – ţine-ţi prietenii aproape, iar duşmanii şi mai aproape. Geoană l-a lăudat permanent pe Iohannis după alegeri, sperând cel mai probabil în deschiderea unui dialog care să ducă la o împărţire a puterii între PSD şi PNL, într-un guvern comun, condus, eventual, de un tehnocrat, şi care să administreze ţara cu un mandat clar, pe proiecte mari, până în 2016. Pun pariu că Geoană a citit deja cartea lui Klaus Iohannis şi, ca un diplomat de carieră ce este, era pe punctul de a face actualei Opoziţii parlamentare o propunere de nerefuzat – intrarea la guvernare. Cu un astfel de proiect, Geoană dădea şah la Ponta şi mat la Dragnea, la viitorul congres al PSD, având unele şanse să revină la şefia PSD. Din păcate, Geoană îl are în continuare în spate pe dl. Marian Vanghelie care, o fi el simpatic acum, dar rămâne totuşi Vanghelie. A fost decapitat înainte de a mai apuca să dea şah, dar asta nu înseamnă că a fost scos din joc. Important pentru el devine să ştie să-şi  comunice proiectele.
  1. Liviu-Dragnea2. Liviu Dragnea. Adevăratul depozitar al puterii din PSD, coagulant al diverselor interese locale, conducător de facto, prin interpuşi al unor instituţii publice esenţiale în gestionarea banului public, Dragnea era pregătit să devină preşedintele PSD şi în varianta în care Ponta câştiga alegerile, dar şi în cea în care le pierde. Inteligent, răbdător, Dragnea are pentru toate variantele un plan, căci el este, prin excelenţă, un strateg. Singurul care îi poate încurca planurile este DNA-ul şi, de fapt, procurorii anticorupţie sunt singurii care i-au mai corodat din putere prin arestarea unor importanţi baroni locali. Dragnea ştie că adversarul său nu este Geoană, ci Ponta, ştie că decapitarea lui Geoană a fost doar o diversiune pentru a mai amâna bătălia finală între cei doi, dar a acceptat această diversiune care, deocamdată, nici nu-l încurcă, nici nu-l ajută. Important pentru el este să păstreze controlul banilor statului, căci astfel are pârghia de control a baronilor PSD. Timoraţi de acţiunile DNA, aceştia înţeleg mai greu acum raporturile de putere şi nu le e clar dacă în perioada următoare ar trebui să facă şpăgi mai cu atenţie sau ar trebui să tragă cu tunul pe principiul că oricum ne dau ailalţi la o parte, barem să furăm cât mai putem. Dragnea este singurul care le trezeşte încredere, iar el este conştient de asta. Până la primăvară însă, va avea de dus o cruntă bătălie internă cu cei câţiva haiduci ai lui Ponta, cel mai periculos fiind, evident Ghiţă, cel mai guraliv fiind, evident, Şova. Decapitarea lui Şova nu este cu adevărat importantă, a fost doar un gest de marcare a teritoriului. Alături de Şova, din echipa Ponta, va mai fi sacrificată şi miss Garlic de la Finanţe.
  1. 3. Victor Ponta. Apropo de marcarea teritoriului, Ponta l-a folosit pe Geoană pe post de uite lupul, precum în pilda cu cei doi dulăi care stau să se încaiere, dar lasă sfada atunci când apare un al treilea, cu alt ADN decât ei, şi se reped asupra acestuia. Cam aşa poate fi rezumată p-ontadecapitarea de ieri din PSD. În timp ce Ponta îl sfârteca pe Geoană, sugerându-le pesediştilor că Johannis nu va nominaliza un alt premier de la PSD dacă el pleacă, Sebi Ghiţă, motorul echipei Ponta, a tras o nucleară către echipa lui Dragnea – să fie suspendaţi toţi corupţii din PSD şi să scăpăm şi de Ion Iliescu. Păi fără corupţi, Dragnea rămâne şef peste domnişoara simpatică ce i-a fost şefă de cabinet şi pe care a făcut-o deputat (am uitat cum o cheamă, ceea ce nu înseamnă că nu o respect). Sebi era activ şi până acum, dar se va ambala şi mai tare în bătălia internă până la Congresul PSD mizând, o să râdeţi, pe acţiunile DNA. În timpul ăsta, Victor Ponta joacă la alt capăt (el e poliţistul bun), renunţă la unele proiecte ale sale (cum ar fi cel cu reducerea TVA-ului) pentru a lăsa în buget spaţiu fiscal pe 2015 prin achitarea din excedentul lui 2014 a unor arierate comise deja de baronii locali. Factura alegerilor încă nu e în buget, acesta este motivul excedentului actual, dar ea va fi la executia pe care o vom primi abia la finalul lunii ianuarie. Banul public rămâne, aşadar, punctul de întâlnire al celor doi dulăi (Ponta şi Dragnea), dar fiecare dintre ei se pregăteşte pentru bătălia finală care ori se va da, ori nu se va da. Dacă se va da, cel mai probabil nu va câştiga nici Ponta, nici Dragnea, ci fie Geoană, fie un al patrulea grup, sau, cel mai probabil, Geoană împreună cu un al patrulea grup se vor alia şi vor merge cu jalba la Johannis ca să facă guvern de Uniune Naţională. Dacă Dragnea îl calculează pe Ponta ca fiind mai puternic, atunci va ridica steagul alb, va încerca să negocieze, îl va sprijini la Congres pe Ponta, ceea ce nu-i va garanta, însă, imunitatea împotriva acţiunilor lui Ghiţă. De data asta Dragnea, ori câştigă, ori pierde definitiv. Sebi este genul take no prisoners, iar la Congres va face cu Dragnea cam ce a făcut cu gruparea Geoană-Vanghelie, în 2010.
  1. who4. Al patrulea grup. E ca în astronomie, nu-l vezi, dar poţi să-l calculezi. Este, de asemenea, pregătit să lucreze cu Johannis, dar este mic şi fără forţă. Paradoxal, ar putea fi salvarea PSD ca partid, căci n-are probleme cu DNA-ul. Nu încă. Dracu’ ştie ce mai urmează! Pentru ăştia nu poate băga nimeni mâna în foc şi nici eu nu o să o fac. Se va manifesta, dacă se va manifesta, doar într-un caz de criză profundă, sau va rămâne doar o fabulaţie a mea.

Aşa că nu vă luaţi după sângele aruncat ieri pe pereţi de excluderile din PSD. Aşa cum vedeţi scris pe fundalul pozei făcute de Vasile, bătălia nu s-a terminat, ci abia începe.

 

Comentarii prin facebook

46 răspunsuri la Noima decapitărilor fără noimă din PSD

  • Pingback: MOISE GURAN, opinie dură la adresa PSD – 7est.ro – 2016 Stiri iasi, stiri locale, nationale si internationale
  • Mister Chew Chew
    Decembrie 2, 2014 la ora 13:56

    De curand si echipa a doua a clubului FC Rosiori, care joaca in Liga Regionala, a suferit de asemenea o infrangere neasteptata. La fel ca sora ei, era favorita la casele de pariuri. Cei care au cronometrat cu atentie meciul spun ca era chiar victorioasa la sfarsitul timpului regulamentar de joc, iar golul victoriei adversarilor a fost marcat dupa incheierea acestuia. Drept urmare, unii dintre spectatori au privit cu suspiciune catre arbitri. Cum galeria adversarilor era mai numeroasa, nimeni n-a indraznit sa conteste victoria acestora. Au cartit doar vreo cativa prin presa de specialitate, dar bucuria publicului era atat de mare incat nici n-au fost luati in seama. Problema principala este ca cele doua echipe invingatoare nu au chiar atat de mult talent in joc pe cat se asteapta publicul si au castigat meciurile in mod norocos, cu ajutorul mainii lui Dumnezeu. Prin urmare, tare ma tem ca la urmatoarele meciuri aclamatiile se vor transforma in huiduieli.

    Răspunde
     
  • Krantzro
    Decembrie 2, 2014 la ora 12:34

    Deşi favorită la toate casele de pariuri, echipa FC Roşiori a reuşit să piardă, într-un meci halucinant, finala campionatului naţional. Nimeni şi nimic nu mai putea anticipa acest deznodământ, mai ales după rezultatul din meciul tur si campania de transferări imediat după. Păreau dispuşi chiar să joace cu rezervele, atât de sigură părea victoria. Numai că, pentru a câta oară, mândria de a fi român s-a contopit perfect cu înnecarea ţiganului la mal. Şi doar li s-a spus de atâtea ori să nu te laşi pe-o ureche în meciurile cu nemţii…

    A urmat, firesc, după meci, analiza tehnică a partidei. Ca de obicei, vinovaţi nu erau jucătorii, cei care au intrat pe teren, ci mai degrabă Mark Zuckerberg sau chiar Dumnezeu. Dar pentru că suporterii infierbântaţi voiau ceva mai apropiat şi palpabil, au găsit, în grabă, câţiva vinovaţi, deşi aceştia au cam fost rezerve tot timpul meciului. Singura vină comună ce li s-a imputat a fost că vociferările lor de pe margine, cum că ar fi mai buni decât vedetele, au fost auzite şi de către public, în loc să rămână în vestiar. Excluderea din lot s-a făcut rapid. Mesajul trebuia să fie clar. Chiar şi trântită pe jos, cu echipamentul rupt şi genunchii zdreliţi, echipa ramâne strâns unită în jurul unicului căpitan. Nu contează dacă acesta a ratat singur cu poarta goală, printr-un luft memorabil, deranjat parcă de atâta popcorn consumat. E tânăr şi încă mai poate promite, mai ales că foarte mulţi îl şi cred.

    Excluderile din lot au fost mai mult formale. Te şi miri văzându-le, întrebându-te totodată dacă nu sunt la mişto-ul specific jocului prestat de vedete.

    L-au dat afară pe cel care ştia cel mai bine teoria jocului. Vorbea fluent dar nu pe înţelesul galeriei, obişnuită mai mult cu limbajul de grotă. Nici nu vroia să dea la gioale, să-şi rupă adversarul. Oricum, prea era din perioada romantică a acestui sport, care acum se joacă altfel. Contează numai rezultatul, nu şi mijloacele folosite pentru obţinerea lui.

    A doua excludere, ar putea aduce chiar sancţiuni de la forul mondial care trâmbiţează peste tot ” No to racism”. Explicaţia, mai mult sau mai puţin directă, a fost că nu mai suportau colegii de echipă să tot audă din tribune “cra-cra-cra!” atunci când mingea era la el. Prea se opreau din joc, pierzându-şi concentrarea tot uitându-se pe cer.

    Singura despărţire acceptată de toţi, a fost cea de cel care chiar nu mai avea ce căuta în echipă. Pe orice post a fost pus să joace, rămânea mereu “popa-prostu’ “. E o mână moartă din cap până în picioare.

    Ar mai fi de menţionat şi plecarea de bună voie de la echipă a uneia dintre vedete. Obişnuit să stea mai mult în preajma carului TV, a ales să plece, deocamdată, supărat că în filmarile echipei din interiorul clubului, nu ieşea bine în cadrele în care apărea şi vechiul tehnician, nea Nelu. Căpitanul echipei i-a explicat clar. Cât timp mai e în viaţă, tabloul cu portretul tehnicianului care a scris istoria echipei, ramâne în galeria trofeelor. După, mai vedem. E deajuns că rămâi în istorie. Nu e musai să ramâi şi agăţat pe perete zâmbind, de dincolo, celorlalţi.

    Acum, aparent, toată lumea pare multumită. Toţi cred ca “şocul” de la echipă va face bine. Nu şi sponsorii, care văd că au risipit o grămadă de bani aiurea, şi nici nu au vreo certitudine că-şi vor recupera investiţia. Pe undeva, realizează şi ei că echipa actuală, ce s-a crezut o nouă Generaţie de Aur, e de fapt o altă adunătură de stângu-n-dreptu’.

    Răspunde
     
  • gogu
    Decembrie 1, 2014 la ora 16:23

    Tare Morse Burlan asta!!….fara aluzie la vremea cind se asculta radio la galena la burlanul casei sau se batea in calorifer morse sa nu-si mai bata vecinul nevasta!…..

    Răspunde
     
  • redboy
    Noiembrie 30, 2014 la ora 19:37

    Hai ca m-am pornit si nu pe tema propusa.
    De ce nu vorbim si de furturile pe care le fac si privatii in dauna populatiei.
    Cum naiba sa mai mai credi intr-o doctrina cand vezi ca in spatele vorbelor lor nu este decat dorinta sa te insele.
    Deschidem discutia despre cum bancile ne fura zi de zi?
    Dar despre preturile la pompa de benzina?
    Sau despre pretul la apa si canalizare care nu a scazut niciodata in pofida crizei?
    Vorbim despre pretul curentului electric?
    Vorbim despre pretul la gaze sau la incalzire?
    Nu…discutam toate prostiile,ca se executa intre ei,ca unu a condus beat,ca altul a intermediat infierea unor copii,ca unul nu a facut destule sectii de votare in Paris sau Londra.
    Domnule Guran…pentru popor unde este justitia?

    Răspunde
     
    1. papillon
      Noiembrie 30, 2014 la ora 22:02

      Asa zic si eu , sa nu murim de ”grija altuia”.

      Răspunde
       
  • redboy
    Noiembrie 30, 2014 la ora 19:25

    Este macel in PSD…nu este o noutate.
    Daca aceasta credeti ca este culmea stati sa vedeti ce o sa fie in noul pnl.
    Sincer..nici nu ma intereseazacum se caftesc intre ei si nici ce partid iese mai bine pentru ca din punctul meu de vedere principala investitie a unui guvern adevarat este o mare inchisoare…macar de 30000 de locuri ca sa ajunga pentru „specialistii” din ambele tabere.
    Recunosc ca este deplasat dar pana nu baga la racoare cate o institutie cu totul( cum ar fi CNADR) nu se va face nimic.
    Astazi este evident pentru toata lumea ca domnisoara procuror acum ii baga la inchisoare pe sarite.Asta nu este justitie,este praf in ochipentru popor!
    Imi pare rau dar eu am terminat resursa de optimism pentru aceasta lume politica.

    Răspunde
     
  • saba
    Noiembrie 30, 2014 la ora 06:09

    In Canada, pretul la pompa in scadere, dar pe fetele comentatorilor (economici si jurnalisti) se vede tristete mare. De ce? Mie imi convine sa scada pina la jumate de dolar, ca gratis n-o sa fie. In Alberta se vorbeste deja de … inactivitate. Oops, deci pretul benzinei este barometrul economiei. Da, dar cind este prea scump iar nu-i bine, chiar daca duduie. De fapt ce anume nu-i bine, ca si americanii vorbesc de reducerea consumului de energie electrica si stagnarea companiilor de transport? OPEC spune ca nu va reduce productia, chiar daca pretul scade – ii inteleg, daca nu vind petrol vor muri de foame sau … se apuca de razboi. Australienii, care pina mai ieri erau mai flexibili cu cei care plecau sa se inroleze la ISIS acuma gata: 54% din populatie (asa spune CNN) este pentru trimiterea de trupe in Iraq. In Canada si America se va vorbi de stagnare in economie (poate chiar in politica – Obama isi cauta un secretar la aparare si nu sunt amatori), iar in Europa agitatie in Franta si in Scotia. SNP are si el tradatorii lui.
    Deci in stagnarea economieie este intr-adevar timp de … curatenie. In acest context, da domnu Guran hai sa facem … curatenie. dar de ce sa-i mai clasificam? Nu poate DNA sa-i matraseasca la pachet, adica la partid. Nu va place PSD? Perfect, dar hai sa facem un deal: lasati-i sa traiasca pina il matrasesc pe Basescu – nu l-as vrea inapoi, as vota o puscarie nou-nouta pentru el. Nici n-am mai auzit nimic de Mouskouri si nice de maltezi, nu-i pacat sa lasam lucrurile neterminate? Pe bune, radeti-l pe Basescu si promit sa coalizez contra celorlalti. Vorba aia: nici usturoi n-am mincat. Era sa uit, chiar ati absolvit dreptul? Ca jurnalistica vad ca o si practicati. Mai am o intrebare: DNA are voie sa se ocupe de presedinti? Stiti chestia aia cu copiii, este mai spinoasa.
    Pfui, cel mai important: pe cine punem in loc?

    Răspunde
     
    1. florin
      Noiembrie 30, 2014 la ora 18:19

      Ca nu iti place de Basescu inteleg… Ce nu inteleg este de ce trebuie sa accept sa fiu furat si ciopartit de o haita doar pentru un deal. Din punctul meu de vedere Basescu a avut rolul sau, daca ma intrebi pe mine in politica interna nu cred ca va mai juca vreun rol, chiar daca isi doreste functia de primministru. In alta ordine de idee, chestia aia cu traficul de copii… ar trebui sa nu mai”copilariti”. Daca erau dovezi il matrasau de mult. Cum de exemplu faceti referire la vanzarea flotei de catre Basescu… daca aveau dovezi il matrasa PSD inainte de a deveni presedinte. In privinta intelegeri realitatilor economice cred ca sunteti putin pe langa… Pretul petrolului in cea mai grea perioada de criza economica nu a scazut sub 75-80 $/baril, iar acum a ajuns sub 70 $/baril. Si acum sa va demonstrez cum faptele politice influenteaza economia…: In incercarea de a diminua puterea financiara a Rusiei, SUA a liberalizat exportului de hidrocarburi…., ca OPEC-ul nu a redus productia este adevarat, dar este o copilarie sa credeti ca a fost decizia sa. Deci o decizie politica intr-un razboi politic cu implicatii economice. Concluzie : nu ai inteles nimic din acest articol care prezinta un razboi politic in partidul de guvernamant si care poate crea urmari in plan politic.

      Răspunde
       
    2. florin
      Noiembrie 30, 2014 la ora 18:21

      PS1 . A se citi urmari economice la sfarsitul comentariului.
      PS2. Te punem pe tine in loc….

      Răspunde
       
  • Cris
    Noiembrie 29, 2014 la ora 21:43

    Domnisoara Ioana Petrescu „a pierdut definitiv si total contactul cu Harvardul” la Ministerul de Finante, in momentul in care a ales sa fie o sluga de partid a lui Victor Ponta. Nici nu se putea altfel. Rostul unui astfel de om, numit de PSD, intr-o functie inalta nu e sa faca pe desteptul ci sa faca ce trebuie, ce cere partidul. Ioana Petrescu a inteles repede ca fara sprijinul lui Ponta e moarta cu tot Harvardul ei.

    Din acest motiv, prestatia ei de la Ministerul de Finante e identic egala cu cea a lui Ialomiteanu, Pogea si a altor politruci aciuati pe acolo, pe linie de partid.

    Ioana Petrescu a reusit insa sa atinga o culme a penibilului in momentul intarzierii bugetului pe 2015 (care trebuia sa fie gata din septembrie 2014) cu scuza ca, vezi Doamne, Pota oricum castiga alegerile (deci nu poate face bugetul) si e mai bine sa si-l asume viitorul Premier. Tampenie mai mare nici ca se putea auzi: Ponta era inca in functie si avea OBLIGATIA sa faca naibii bugetul, inclusiv sa-si asume sumele imense pe care tot el le-a cheltuit in campanie.

    Din punct de vedere strict profesional, avand in vedere ce a lasat in urma, Ioana Petrescu este aproape egala cu ZERO in ciuda diplomelor pe care le detine. Si atunci iti pui intrebarea… la ce bun un profesionist daca e pus intr-o functie de partid si trebuie sa devina o sluga?

    Răspunde
     
  • coman
    Noiembrie 29, 2014 la ora 17:48

    Uitate pe lângă Marele Klaus,cine ii tine companie,stanga-dreapta.ce vezi?fețe cunoscute????hm.cam…..

    Răspunde
     
    1. Liviu
      Noiembrie 29, 2014 la ora 18:30

      @coman, desi o spui cam agresiv, ai dreptate.
      1. Boc, Videanu, Anastase, Oltean nu au disparut definitiv din partid.
      2. Berceanu, Boagiu, MRU, Falca, Negoita (Livache), Popoviciu, Cancescu nu sunt deja luati la “purecat” serios.
      3. Igas, Sulfina, Toader, Duta nu sunt deja trecuti la categoria “simpli membri”
      4. Dl. Blaga este mult prea vizibil si ar trebui sa se retraga usor-usor.
      5. Numele vehiculate pt consilierii prezidentiali

      Răspunde
       
    2. Constantin
      Noiembrie 29, 2014 la ora 21:21

      Seful cancelariei si, implicit al consilierilor, este Dan Mihalache. Domnia sa, membru PSD o lunga perioada, l-a consiliat si pe dl Nastase. Se pare ca nu prea bine. De aceea simpatizantii d-lui Iohannis, simtindu-si inselate sperantele, il tot roaga pe fb sa renunte la serviciile domniei sale. Fara nici un rezultat!

      Răspunde
       
    3. Ovidiu
      Noiembrie 29, 2014 la ora 22:42

      Pe mine m-a socat sa vad la TV la iesirea din sala de sedinta a noului PNL, luni parca in 17, ca apare ca o floare MARIANA CAMPEANU sa-i fie numele slavit (sic!). Am inteles de ce nu imi fac iluzii cu privire la viitor. Cata gretosenie !!
      PS. Binenteles ca toti stiati ca se trage din Teleorman, nu ?

      Răspunde
       
  • coman
    Noiembrie 29, 2014 la ora 17:43

    Spre dreapta nu îți da voie seful sa te uîți ele guran? După 21 dec ora 24,te eliberezi?ai devenit penibil.păcat,o sa îți pierzi credibilitatea.

    Răspunde
     
  • Paul
    Noiembrie 29, 2014 la ora 14:05

    Mulţumim Moise.
    Când ajungi şi pe la viitorul partid de la guvernare PDL-ul „rebranduit” în PNL?

    Aşteptăm analize de la tine, că de la DNA n-om afla nimic…
    Greucenii guvernărilor trecute stau liniştiţi la căldurică. Poate totuşi că o s-o avem pe Lenuţa – miluţul sacrificat. Ce zici?

    Răspunde
     
  • san
    Noiembrie 29, 2014 la ora 13:04

    Moise (ma intreb si ca dupa nume parca esti) gargara ieftina tata.Tu si neamul tau va catarati pe umerii natiei mele pe care o incaleca in momentul de fata si nemtii si tiganii si ungurii dar cel mai tare sionistii . dar noi suntem un neam rabdator si gasim intotdeauna solutiile cele mai neasteptate pt a supravetui ca natie. Voi aceste neamuri proaste v ati pus in fata carutei si incercati sa o trageti la vale.Nu mai incercati sa prostiti poporul roman(daco roman) ca nu va merge.Am ramas putini dar suficienti.

    Răspunde
     
  • adrian
    Noiembrie 29, 2014 la ora 00:02

    un alt articol fumigena…mie unul imi sunt tot mai vizibile atzele(de la marioneta) si tresesele(ca pt stele trebuie sa ai minim 2 neuroni) „dlui” guran
    cat de nesimitit poate fi unul care a absolvit dreptul sa spuna de un doctor in economie ca e garlic????
    acelasi nesimtit se intreba(priceput cum e in ale economiei) cum se poate ca sa nu se plateasca tva la pacanele…si ii spun ca nici Halep,de exemplu,nu plateste tva pe ceea ce castiga din tenis cu toate ca are c valoare adugata !!!de cardul pt asistatii social nu mai zic nimic pt ca mi-ar trebui o eternitate ca sa il fac sa intelega ceva
    …in orice caz daca ar exista premiul Nobel pt prostie in mod cert ar fi unul din nominalizati!
    bine ca „stimabilul” nostru trece peste posibila numire a viitorului sef de cancelarie prezidentiala…intreb si eu asa
    … ca sa poti obtine o functie in aparatul de stat e de musai sa absolvi cursurile PSD? nu vad de ce hulim psd asa tare daca reuseste sa creasca oameni „valorosi” sau poate ni se pare mai moral,mai normal sa furam cu dreapta.
    nu stiu cum facem dar tot sarim din lac in put cam de mult timp…

    Răspunde
     
    1. Moise
      Noiembrie 29, 2014 la ora 04:57

      🙂 imi cer scuze daca v-am ofensat cumva. am toata simpatia pentru domnisoara Garlic, dar articolul nu este fumigena. vineri seara, la ora 21.52, domnisoara Ioana Petrescu a anuntat rectificarea bugetului si transferul a 2 mld de lei catre admnistratia locala. 700 de mil de lei merg in plata arieratelor, adica a unor sume angajate si neplatite de catre baronii locali. dincolo de aspectul de hotie de noapte al acestei fapte ce confirma acest articol, la ce ne-a folosit harvardul domnisoarei daca ii lipseste coloana?

      Răspunde
       
      1. gigi
        Noiembrie 29, 2014 la ora 15:14

        Madama Garlic Dog nu prea are coloana dar are colon…din abundenta…Eu am vaga senzatie ca nu a facut Harvardul…poate lomonosovul…cel putin dupa cum gestioneaza banu…ochiul dragnei

        Răspunde
         
      2. Liviu
        Noiembrie 29, 2014 la ora 18:37

        @Moise, cred ca Basescu avea dreptate cand spune „Ponta este doar un pisicut” Cred ca Geoana a fost sacrificat nu pt ca lui Ponta ii era frica de el ci pt ca DRAGNEA il vrea inlaturat pe Geoana. A scapat si de Hrebe, scapa si de tata-socru. Sincer Dragnea mi se pare ca are caracterisitici psihopate. Tenace, lucreaza prin interpusi, calm in public. Ia vezi cu cine vorbesti sa faca o ancheta jurnalisitica seriosa asupra afacerilor lui Dragnea, mie omul asta mi se pare mult mai inclinat spre dictator decât Basescu.

        Răspunde
         
    2. florin
      Noiembrie 30, 2014 la ora 18:49

      Citesc de mult blogul lui Moise, si observ cu stupoare faptul ca, comentarile neadegvate ca forma s-au inmultit peste noapte. Ce e fratilor ati primit directive de partid ? A pierdut alegerile partidul on-line PSD ? Potolitiva, presedintele vostru tocmai a demisionat din PSD.
      In primul rand miss „doctor” in economie a devenit miss garlic cand era consilierul personal al lui Ponta, si daca ai fi lecturat articolul pe care l-a scris si de la care i sa tras porecla, te-ai fi intrebat pe ce criteri a ajuns ministru. Deasemenea, poti sa fi tu doctorul lui peste in economie daca in practica esti tufa de venetia si te calca toti in picioare, tu fiind constient de acest lucru. Dar vorba aceea, peste 10 ani, cand lumea va uita de ministrul garlic, va da bine la CV fost ministru de finante…
      In privinta TVA-ului, cred ca ai o problema si nu intelegi care este diferenta dintre a castiga prin practicarea unui sport si jocurile de noroc. O stimez pe Halep pentru ce reprezinta ea, dar nu pot sa nu te intreb daca ai tu cunostinta de faptul ca aceasta mare sportiva a castigat sume de bani pe teritoriul Romaniei ? Ai tu idee de cat a plati Halep impozit catre statul Francez pe veniturile de la RolanGaros ? Daca nu, taci din gura si mestecati amaraciunea in singuratate…
      Pui cuvantul valori in ghilimele, si ma intreb daca esti constient de ce inseamna acest lucru….
      In privinta sefului cancelariei prezidentiale, nu este nimic de comentat…dar daca ai fi citit acest blog in ultimile doua semnaturi, si nu dupoa ultima sedinta plenara, ai fi observat faptul ca acest blog nu a fost bland cu noul presedinte ales…
      Luati pauza baieti……
      PS.. Daca miss garlic era o asa mare valoare si nu o diadema de pus in piept, de ce se vehiculeaza debarcarea sa ? Cumva pentru ca nu mai este nevoie de serviciile sale de fezandare ? Nu conteaza intentiile sale atunci cand a acceptat postul, ci rezultatul. Drumul spre iad a fost intodeuna pavat cu bune intenti.

      Răspunde
       
  • Sa-si dea demisia toti coruptii din PSD
    Noiembrie 28, 2014 la ora 23:48

    In tot PSD-ul daca exista vreo 20-30 de TSD-isti care inca nu au furat in ideea ca vor fura ei cand vor creste mari.

    Răspunde
     
  • Cris
    Noiembrie 28, 2014 la ora 23:19

    Drama PSD din aceste zile este ca baba de Ion Iliescu, e cel mai serios din toti in partidul ala. Restul – ori dinozauri distrusi, precum Ioan Rus, ori niste putzoi fara priza la public ca Ponta si Ghitza, ori niste poeti ratati ca Geoana si Sova… Oamani la care nimeni nu mai pune botul. Nici mcar pensionarii.

    Am vazut cu ochii mei pensionari iesind din cabina de vot cu stampila pe Iohannis. Si nu unul ci mai multi… Semn clar ca nimeni nu mai pune botul la prosteala.

    Ion Iliescu – baba comunista ce este – macar are o seriozitate, o prestanta… Alde Ponta si Ghita au nenorocit partidul. I-au carat saci in car lui Iohannis cum acesta nici n-a visat vreodata. Niste penibili.

    Răspunde
     
  • Alex
    Noiembrie 28, 2014 la ora 23:17

    Astazi 28.11.2014, intr-o interventie telefonica in direct Marian Vanghelie intrebat daca are cunostinta de posibile fraudari ale alegerilor a insinuat ca era de fata in momentul in care s-a vorbit actionat in acest sens, a sunat a denunt in direct, asematator cu cel a lui Gigi Becali, sper sa nu ramana doar material de arhiva, cine are urechi sa auda.

    Interviu Luca Niculescu Digi 24, sper sa nu ma insel.

    Răspunde
     
  • Alin
    Noiembrie 28, 2014 la ora 22:26

    am intrat odata in direct la radio la o emisiunea de pe EuropaFM despre viitorul lui Basescu si am zis ca cel mai mai mare rău in tara asta sunt partidele politice. partidele politice ca organisme vii ce se adapteaza si isi protejeaza interesele.
    si, ca orice organism, ajunge la perioada de boala. in care fie scapa, fie se distruge.

    Răspunde
     
  • un turist
    Noiembrie 28, 2014 la ora 22:01

    Exact ca la SED sau la PCR cine greseste pasul este scos din dans.

    Răspunde
     
  • Pingback: Moise Guran: În PSD, oamenii se împart în două categorii principale – baroni penali prinşi de DNA şi baroni penali neprinşi - Ziarul Profit
  • Distractie
    Noiembrie 28, 2014 la ora 20:09

    …specific romanesc….hai sa mai pezentam o varianta… caci in final, nu conteaza ce am prezentat si cat este de adevarat ceea ce am prezentat, nu conteaza daca are sau nu logica, conteaza ca avem activitate si indiferent de ce se va intampla totul poate fi explicat pe baza „marii teorii a conspiratiei”

    Răspunde
     
  • RCO
    Noiembrie 28, 2014 la ora 18:57

    4.Grupul de la Cluj

    Răspunde
     
  • Regia si Montajul
    Noiembrie 28, 2014 la ora 18:41

    greseala in alimentatia romanilor este ca se mananca … INTRE EI !

    Răspunde
     
  • Di
    Noiembrie 28, 2014 la ora 17:39

    4.Sefu’ de la SRI?

    Răspunde
     
  • Pingback: Noima decapitărilor fără noimă din PSD | România curată
  • Marian
    Noiembrie 28, 2014 la ora 16:53

    Pe langa Germania Olanda, Franța si Elveția repatriaza aurul. Se apropie o criza financiara adevarata o data cu caderea dolarului…unii prevestesc youanul ca noua moneda…

    Răspunde
     
    1. mArcu
      Noiembrie 28, 2014 la ora 18:14

      Pai de vreme ce toate se fac in China de ce n-ar cere China yuani in loc de dolari si euro punind capat tiparnitei occidentale de bani.

      Răspunde
       
      1. Constantin
        Noiembrie 28, 2014 la ora 19:01

        Ну заяц, погоди!

        Răspunde
         
      2. florin
        Noiembrie 30, 2014 la ora 18:57

        Pentru ca in secunda doi, toata productia se muta inalta parte. Deasemenea in acel moment tot ce inseamna profitabilitate(mana de lucru ieftina) in China dispare, astfel incat te intreb ce ai cumpara un prodius fabricat 100% in Germania sau un produs fabricat in China, atunci cand pretul este acelasi ? Nu contest faptul ca in China se fac produse de calitate inalta, dar 80 % din produse sunt de calitate indoielnica.
        Si nu uita faptul ca totusi China nu este bogata in resurse naturale… Deci ?

        Răspunde
         
  • toss
    Noiembrie 28, 2014 la ora 16:22

    4. Grupul de la Cluj. Mereu au stat cuminti, nu ca ar fi asa.

    Răspunde
     
  • Oana
    Noiembrie 28, 2014 la ora 15:57

    Na ca ti-a dat Ghita sah la analiza, prin anuntarea demisiei din psd. 😀

    Răspunde
     
  • Catalin ( CTL )
    Noiembrie 28, 2014 la ora 15:39

    Moise a avut mereu o pasiune pentru dedesupturile lucrurillor. Vad asta si in reportajele despre companii sau orice se intampla pe piete. Are un simt al orientarii si intelegerii mult mai profund decat as putea eu avea. Eu sunt genul care se ia dupa ce vede, la fel si Moise doar ca el pare sa vada si in raze X sau cu Ultrasunete. Si unde nu vede completeaza prin deductie.

    Răspunde
     
    1. chilina
      Noiembrie 28, 2014 la ora 20:07

      Exact!

      Răspunde
       
  • Gabriel
    Noiembrie 28, 2014 la ora 15:30

    4. Negoita

    Răspunde
     
  • Johannis cu I
    Noiembrie 28, 2014 la ora 15:21

    e Klaus Iohannis nu Johannis

    Răspunde
     
    1. AT
      Noiembrie 28, 2014 la ora 16:50

      Klaus insusi a zis ca ambele variante sunt corecte, pentru ca numele vechi al familiei sale este cu J nu cu I. Iohannis l-a botezat un birocrat comunist, cum era la moda pe atunci romanizarea numelor minoritarilor.

      Răspunde
       
      1. pop
        Noiembrie 28, 2014 la ora 18:54

        Ba chiar el insusi afirma ca in corespondenta personala se semneaza Klaus Johannis.

        Răspunde
         
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase