Știri verificate
Malaezia. Două elicoptere ale marinei militare s-au ciocnit în aer și s-au prăbușit peste un stadion, în timpul repetițiilor pentru o paradă. Zece persoane au murit.
Procesul lui Donald Trump. În pledoaria de deschidere, procurorii au anunțat că vor demonstra că acesta a comis fraudă electorală în 2016, prin folosirea unor fonduri nedeclarate pentru a cumpăra tăcerea actriței Stormy Daniels. Apărarea susține că Trump nu a știut de plățile făcute de avocatul său.
-
Ministrul ucrainean de Externe cere UE să-și intensifice eforturile de a furniza ajutoare militare Ucrainei. După aprobarea pachetului american, Kuleba spune că nu este momentul ca Europa să se relaxeze.
Investigație. Schițe de animație pentru marile studiouri americane au fost descoperite pe un server din Coreea de Nord. Companiile spun că nu au angajat nord-coreeni, în timp ce cercetătorii nu exclud un lung șir de subcontractări.
Marea Britanie. Procesul dintre producătorii de vaccin anti-Covid începe marți. Moderna a acuzat Pfizer și BioNTech că au folosit tehnologia sa patentată ARNm și cere despăgubiri. Decizia de la Londra ar putea influența procesele similare deschise și în alte state.
Neamț. Accident între un microbuz în care se aflau cinci pasageri și o autocisternă fără încărcătură, între Bicaz și Toplița (DN 15), în apropierea localității Poiana Largului. Din primele informații, nu sunt persoane rănite. Traficul este oprit pe ambele sensuri.
-
Comisia Europeană anunță intenția de a suspenda programul TikTok prin care platforma își plătește utilizatorii ce petrec mult timp pe aplicație, lansat recent în Franța și Spania. Va investiga dacă serviciul dă dependență și “dacă prejudiciază grav sănătatea mintală a utilizatorilor”.
Secretarul american al Comerțului arată că tehnologia de pe telefoanele “de vârf” ale companiei chineze Huawei nu este “nici pe departe” la fel de avansată ca cea produsă în SUA. Oficialul sugerează că sancțiunile impuse de administrația americană funcționează.
Marea Britanie. Doi bărbați au fost puși sub acuzare pentru spionaj în favoarea Chinei. Cei doi sunt bănuiți că au furnizat, timp de peste un an, “informații utile unui stat inamic”.
Analiză NY Times. Aprobarea ajutorului militar pentru Ucraina a fost posibilă după ce președintele Camerei Reprezentanților a primit o informare de la șeful CIA, care l-a avertizat că Rusia “ar putea continua să mărșăluiască prin Europa”, dacă va câștiga războiul.
Raport. Cheltuielile militare globale au atins anul trecut un nivel record, de 2.440 de miliarde de dolari, după cea mai mare creștere anuală din ultimul deceniu. SUA și China au alocat cel mai mult pentru Apărare.
România a inaugurat în 2023 doar 48 de kilometri de autostradă. Țara noastră avea la sfârșitul anului trecut 997 de kilometri de autostradă și 70 de kilometri de drum expres.
Israel. Șeful serviciului militar de informații a demisionat din funcție, din cauza eșecului de a preveni atacul Hamas din 7 octombrie. Este primul oficial de rang înalt care demisionează în urma operațiunii teroriste de anul trecut.
Germania. Trei cetățeni au fost arestați, sub suspiciunea că au spionat pentru China, ”într-un moment care nu a putut fi determinat cu precizie, înainte de iunie 2022”.
Doar jumătate dintre cele cinci mii de posturi de soldați și gradați profesioniști (SGP) au fost ocupate, în urma concursului organizat în ultimele trei luni. Cei mai mulți candidați au picat prima probă, cea sportivă.
Prețul petrolului scade susținut, pe fondul risipirii temerilor de escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu. Luni dimineața, pe piețele asiatice, țițeiul european se tranzacționează la 86 de dolari, cel mai mic nivel din ultima lună.
Europa a înregistrat în 2023 un număr record de zile caniculare, stresul termic fiind resimțit în mai multe părți din Spania, Italia, Franța și Grecia. În doi ani, ghețarii alpini au pierdut 10% din volum, iar numărul deceselor provocate de caniculă este cu 30% mai mare decât în urmă cu 20 de ani.
Acțiunile producătorilor chinezi de vehicule electrice scad rapid, luni dimineața, după ce au anunțat reduceri de prețuri în weekend, ca reacție la ieftinirile anunțate de Tesla. Noul episod din “războiul prețurilor” vine într-un moment în care compania americană ar putea anunța cele mai slabe rezultate din ultimii șapte ani.
Germania. Căderile masive de zăpadă din Bavaria și din landurile din est au surprins automobiliștii, trecuți deja la roți de vară, cauzând haos pe șosele. Traficul pe o autostradă a fost dat peste cap de numărul mare de tamponări.
Studiu. Persoanele care dorm mai puțin de șase ore pe noapte sunt semnificativ mai predispuse să facă diabet zaharat (de tip 2). Spre deosebire de cel transmis genetic, acesta apare pe parcursul vieții, din cauza consumului excesiv de dulciuri.