(P) Mircea Tudor de la MB Telecom este Antreprenorul Anului în România, 2014

Publicat la data de de Moise

Mircea Tudor Entrepreneur Of The Year

(EY Romania)

Mircea Tudor – MB Telecom va reprezenta România, pentru prima oară, în finala World Entrepreneur Of The Year, în 2015 la Monte Carlo, fondatorul MB Telecom fiind desemnat marele câştigător al competiţiei EY Entrepreneur Of The Year România 2014. Titlul şi trofeul de Antreprenor al Anului i-au fost înmânate miercuri seara, în cadrul unui eveniment de gală, în aplauzele comunităţii de business româneşti.

Mircea Tudor este cel mai renumit inventator român contemporan care şi-a propus să revoluţioneze industria de securitate la nivel mondial. MB Telecom este astăzi singurul IMM din lume care activează în domeniul tehnologiilor de scanare radioactivă şi singura companie din lume care a câştigat de două ori Marele Premiu al Salonului de Invenţii de la Geneva, în 2009 şi 2013.

Titlul Emerging Entrepreneur Of The Year România 2014 i-a fost acordat lui Cristian Badea – Mavenhut, iar Istvan Mar – Asociaţia Fructul Secuiesc, a fost câștigătorul titlului de Social Entrepreneur Of The Year România 2014.

Cristi Badea Emerging Entrepreneur Of The YEar

Cristian Badea este specializat în jocurile online şi a debutat ca antreprenor în urmă cu patru ani, dezvoltând jocuri sociale, în special pentru reţeaua Facebook. A lansat zeci de jocuri care au atras peste 15 milioane de utilizatori în întreaga lume. MavenHut s-a lansat în 2012, în cadrul unui accelerator de afaceri şi a dezvoltat unul dintre cele mai de succes jocuri de pe reţeaua socială Facebook – Solitaire Arena.

EY_Istvan Mar Social Entrepreneur Of The Year

Istvan Mar a înfiinţat Asociaţia Fructul Secuiesc în 2010 şi generează venituri pentru aproximativ 1.000 de familii din peste 25 de comunități defavorizate. Acestea folosesc facilităţile de procesare, ambalare şi distribuţie, puse la dispoziţie de Asociaţie, pentru a fructifica recolta proprie de varietăţi tradiţionale de fructe, utilizând reţete şi tehnici de procesare tradiţionale.

Procesul de selecţie
Pentru selectarea câştigătorilor competiţiei în România, juriul a examinat fiecare aplicaţie pe baza a şase criterii: spiritul antreprenorial, performanţa financiară, direcţia strategică, impactul asupra comunităţii, capacitatea de inovare şi integritatea personală.

Juriul care a stabilit finaliştii competiţiei şi câştigătorii competiţiei EY Entrepreneur Of The Year în România 2014 a fost alcătuit din antreprenori şi profesionişti dedicaţi antreprenoriatului: Ştefania Eugenia Popp – Director Executiv Junior Achievement România, Mihai Marcu – Preşedinte Medlife, Iulian Stanciu – Director General eMag, Cornel Marian – Managing Partner Oresa Ventures şi Omer Tetik – Director General Banca Transilvania.

Antreprenorii români înscrişi în prima ediţie EY Entrepreneur Of The Year România 2014

infografic EOY

La prima ediţie a competiţiei EY s-au înscris 40 de antreprenori români, dintre care 12 au fost selectați de juraţi ca finalişti. Cifra de afaceri cumulată a celor 40 de companii conduse de antreprenorii înscriși a fost de peste 1 miliard de EUR în 2013, companiile având un număr agregat de peste 16.000 angajaţi. Cifra medie de afaceri pe companie a fost de 27 milioane de EUR în anul 2013, cu un număr mediu de peste 400 de angajați în 2013. Cei mai mulţi antreprenori activează în sectoarele: servicii (8), tehnologie (7), producţie industrială (6) şi produse de larg consum (4).

Finaliştii primei ediţii a competiţiei EY Entrepreneur Of The Year România 2014

Cei 12 oameni de afaceri ajunşi în finală conduc companii de top în sectoarele în care activează, cu venituri agregate de aproape 500 milioane de EUR şi un număr cumulat de peste 8.000 de angajaţi.

Poza de grup

Finaliştii EY Entrepreneur Of The Year România 2014:
1) Mircea Tudor – MB Telecom
2) Anca Vlad – Grupul Fildas Catena
3) Adrian Mihai – FAN Courier
4) Marius Ştefan – Autonom Rent a Car
5) Dragoş Petrescu – Grupul City Grill
6) Samy Numan – Nimet

Finaliştii EY Emerging Entrepreneur Of The Year România 2014:
1) Cristian Badea – Mavenhut
2) Simona Baciu – Transylvania College
3) Daniel Truică – Vola.ro

Finaliştii EY Social Entrepreneur Of The Year România 2014:
1) Istvan Mar – Asociaţia Fructul Secuiesc
2) Laila Onu – Fundaţia Pentru Voi
3) Oana Păun – Impact Hub

Din 2014, competiţia EY Entrepreneur Of The Year, singura competiţie antreprenorială care se organizează la nivel global, are loc şi în România. EY Entrepreneur of The Year se organizează în 145 de oraşe din 60 de ţări de aproape 30 de ani şi premiază antreprenorii pentru viziunea şi direcţia strategică cu care îşi cresc afacerile, pentru puterea de a inova, integritatea personală şi, nu în ultimul rând, pentru impactul pozitiv asupra comunităţii.

Competiţia Entrepreneur Of The Year s-a lansat în România pe 14 mai 2014. Lansarea a fost urmată de etapa colectării de aplicaţii, ce s-a încheiat pe 1 august 2014, etapa interviurilor la sediul antreprenorilor, desfăşurată între 4 august – 15 septembrie 2014 şi două runde de jurizare, ce s-au desfăşurat pe 9 şi 23 octombrie 2014.

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume.

În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău.

De la 1 iulie 2013, Ernst & Young a devenit EY, logo-ul s-a schimbat pentru a răspunde acestei modificări, iar noul tagline al companiei este „Building a better working world”. Această redefinire a identităţii vizuale vine să reflecte noua strategie a companiei, Vision 2020. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

Comentarii prin facebook

14 răspunsuri la (P) Mircea Tudor de la MB Telecom este Antreprenorul Anului în România, 2014

  • saba
    Noiembrie 15, 2014 la ora 20:23

    Nu stiu cum va fi cu Presedintele Romaniei, dar la americani, presedintele poate (daca vrea) sa „bypass” hotaririle Congresului. Intrebarea mea este alta: poporul poate sa „bypass” in mod constitutional hotariri la orice nivel, atunci cind nu-i convin? Ca de fapt, asta este democratie, nu-i asa? Voi incepeti sa votati cam in 4-5 ore, nu prea mai aveti timp sa va decideti. Eu mai am niste ore in plus, sa dau cu banul? Neh, banul este ochiul Dracului. Votez cu Ponta, s-a pus bine si cu nemtii de la Telekom (diplomatie mare..).

    Răspunde
     
  • saba
    Noiembrie 15, 2014 la ora 19:58

    Ca Romtelecom a intrat in familia internationala prin adoptarea de catre Telekom-ul german, nimic de adaugat la .. monopolizare prin globalizare (pestele mare inghita pe cel mic), cu avantaje initial pentru cei mici si in final pentru cei care .. mai ramin. Mai interesanta este formula lansata: „one-stop-shop”, chestie de .. „advertising”. De fapt pe aici le spune mai simplu: „joining” sau „banding” accounts – adica .. monopolizare (de fapt incercare, ca pe aici oamenii prefera sa nu li se majoreze pretul deodata la toate cheltuielile, pe rind firma cu firma este mai usor de digerat – mai o concurenta, mai o reducere ca de, piata libera, INCA). Atractiile majore, obisnuit ca oriunde: TV si nelipsita muzica pe serviciile mobile – tineretul care n-a apucat sa priceapa de unde vin banii (cind vin) este consumatorul ideal si foarte numeros – copilul cere si parintii dau, cind au. Deajuns cu rautatile. Lucruri mai bune: te ratacesti, te gasesc astia imediat, de fapt chiar si daca nu te-ai ratacit. Acuma inteleg eu de ce in filmele americane, aia arunca cell-urile dupa ce le-au folosit odata, ca sa nu fie gasiti si eu credeam ca pentru cresterea consumului. Iar am devenit rau, uite una buna: acuma ca vin sarbatorile si lumea (buna) incepe cumparaturile (on-line), si-au adus unii aminte (CNN) ca anul trecut vreo 10,000 de conturi bancare si de credit card au fost compromise de IT-isti (li se mai spune, unora din ei, hackeri), deci cititi cu atentie recomandarile de protectie (nu de alta dar daca omiti vre-una banca nu te acopera (au si ele, bancile, IT-istii lor care te dovedesc ca te-ai furat singur ca sa-ti iasa cumparaturile cel putin gratis). Si uite asa, unul iti instaleaza o broasca noua la usa, altul vine si ti-o sparge si pina la urma iti pui perdea in loc de usa (ca facaletul este mai bun, cu dezavantajul ca trebuie sa ramii permanent la intrare). Gata cu glumele, uite o chestie economica, si nu-i singura pe care nu o inteleg (ca nici cu economica nu o prea am): „Premierul Victor Ponta, prezent la eveniment, a afirmat că investiţiile realizate în infrastructurile celor doi operatori au atins un miliard de euro şi a mulţumit reprezentanţilor Deutsche Telekom pentru cele 7.000 de locuri de muncă care aparţin grupului” – nu am inteles, Romtelecom nu avea 7,000 angajati si acuma Telekom are, deodata?

    Răspunde
     
    1. saba
      Noiembrie 15, 2014 la ora 20:26

      corectie: nu 10,000 ci 10 milioane de conturi au fost compromise – am ajuns si eu sa ma incurc in .. zerouri..

      Răspunde
       
  • callina maxim
    Noiembrie 15, 2014 la ora 19:52

    ,, trezeste-te romane, macar la ora zece si du-te si munceste macar pana la trei. in pat e cald si bine, afara e mai rece. mai are rost efortul, pt un pumn de lei ?
    acum ori niciodata, nu mai scuipa pe strada ! nevasta n-o mai bate, incearca sa te speli !
    nu injura ca porcul, nu te basi-n gramada ! nu-ti bate nici copiii, chiar daca sunt tembeli !
    acum, la incheiere, noi te rugam frumos.. invata ca sa scrii, corect cu doi de i !
    si spune intotdeauna, chiar daca esti un bos.. cuvinte potrivite, scuzati, pardon, mersi..,,

    Răspunde
     
    1. saba
      Noiembrie 15, 2014 la ora 20:12

      Intotdeauna am fost mindru ca-s roman, dar acuma, mai mult ca niciodata.

      Răspunde
       
  • Cris
    Noiembrie 15, 2014 la ora 16:57

    Jurnalul de la ora 20.00 de pe TVR 1 nu a inclus nicio informatie despre manifestatiile de solidaritate cu diaspora ale cetatenilor din Cluj, Timisoara, Bucuresti, Iasi, Arad, Oradea s.a. Desi a avut o corespondenta live din Timisoara chiar in timpul manifestatiei, producatorii Telejurnalului au preferat o stire despre cazul unor copii intoxicati cu sarmale. Pe parcursul emisiunii de stiri au fost amintite insa manifestatiile antiguvernamentale din Ungaria si Italia.

    Răspunde
     
  • Life Coach
    Noiembrie 15, 2014 la ora 16:05

    In sfarsit vorbim si de lucruri cu adevarat serioase ! Urasc campania electorala !

    Răspunde
     
  • Cris
    Noiembrie 15, 2014 la ora 09:23

    Daca ar fi dupa mine, nu as da astfel de premii decat daca respectivii s-ar fi implicat foarte serios in protectia mediului: plantari de paduri, igienizari de cursuri de apa, zone de protectie pentru fauna, etc.

    Răspunde
     
    1. saba
      Noiembrie 15, 2014 la ora 20:08

      Apropo de plantari, din pacate nu mai retin, desi am vazut recent:(la germani sau la canadieni) este o regula, cum ai taiat un pom, imediat ii tai virfuletul si-l infingi in pamint, in general fac radacini si nu costa, tot esti acolo.

      Răspunde
       
  • callina maxim
    Noiembrie 14, 2014 la ora 19:27

    cu ponta presedinte vom continua sa stam intr-o baliga calduta .
    cat despre prietenia dintre Iohannis si Basescu.. deh, s-a certat mama cu tata, si sunt cununati religios, darmite ei…

    Răspunde
     
    1. saba
      Noiembrie 15, 2014 la ora 20:03

      Hei, lasa ca vine Papa si-i .. descinta…

      Răspunde
       
  • callina maxim
    Noiembrie 14, 2014 la ora 19:18

    mai pe romaneste.. nu am facut nimic in tara asta ,dar am un discurs extraordinar !

    Răspunde
     
  • unu analfabetul si fara bun simt
    Noiembrie 14, 2014 la ora 19:12

    Pentru data de 16.11.2014, ora 21:00, o sa avem emisiunea „UNDE VOM EMIGRA”? 🙂

    Răspunde
     
  • unu analfabetul si fara bun simt
    Noiembrie 14, 2014 la ora 19:10

    Daca ar fi macar 100.000 de antreprenori ca ei, am fi si noi GERMANIA.
    Speram sa fie pe bune, nu ca fiul lui Hrebenciuc, un fare afacerist.
    La uram succes, mai departe in marea lupta. Sau succese ca EBA, succesuri?:)

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase